E prea ușor să fii pedofil

Eram prin parc cu familia, la un moment dat vedem o fetiță care plânge. Lumea prin jur – vai, s-a pierdut, nu-și găsește mama, bla bla bla.

Am o memorie vizuală destul de bună, observ și rețin ușor oameni sau lucruri din jurul meu (sunt aware). Îmi aduc aminte că am mai văzut fetița cu mama pe o bancă de pe o alee atunci când am intrat în parc.

Îi zic soției că parcă rețin zona pe unde era cu maică-sa și-mi zice – bun, du-te și ia-o și du-o la maică-sa.

Nu prea sunt eu genul să mă implic în chestii dar na, e fetiță, am și eu una, îmi închipui că e nasol să nu-ți găsești copilul.

Mă duc la ea și îi zic – hai că te duc eu la mama ta, știu unde e.

Mergem împreună spre banca unde țineam minte că stăteau, încet, frumos, îi spuneam să stea liniștită că ajungem imediat la mama, să nu mai plângă că rezolvăm.

Pe la mijlocul drumului vine din față maică-sa, o trage de-o aripă și începe s-o certe – pe unde umbli, unde-ai fost, de ce nu stai locului, de ce pleci de lângă mine, bla bla bla… și pleacă.

Pur și simplu pleacă.

Nu mă așteptam să-mi mulțumească în genunchi, să-mi facă statuie că i-am adus-o pe fiică-sa înapoi. Dar băi, nici nu s-a uitat la mine, nici măcar pentru o clipă.

Dacă eram pedofil și o întreba poliția „cum arăta domnul care era cu fetița dvs”, ce căcat le spunea?

  1. Cred ca pedofilii arata destul de domestic sau macar inspira incredere. Ca probabil asa si pacalesc pe toata lumea, inclusiv pe copii. Pe tine nu te-a bagat in seama maica-sa pentru ca esti tinar. Si nu cred ca exista pedofili tineri.

    Sau varianta ta: suntem prea idioti si oricat de mult ne-am victimiza, ar trebui sa fim _fair_ cu noi: o mare parte din vina e a noastra. Ca nu constientizam _cu adevarat_ pericolul.

  2. M-am mutat din 2017 la apartamentul unde stau, dar (spre rușinea mea) deși lucrez de acasă nu prea-mi cunosc vecinii (cam deloc) . 🙂
    Acum câteva luni aud un zgomot la ușă, mi s-a părut că bate cineva.
    Când ies, era un băiețel de câțiva anișori (bebeluș(, cu o pijămăluță pe el și desculț, pornise deja spre ușa de la ghenă, era dezorientat.
    Recunosc, primul gând când l-am văzut desculț a fost că intraseră în bloc ceva oameni ai străzii, nu știam ce să fac ca să nu-l sperii și încercam să mă dumiresc ce e cu el și cum să procedez.
    Nu știa încă să vorbească.
    Norocul meu e că a intrat o vecină care-l cunoștea. Era copilul unei vecine de la etaj, adormise cu ușa descuiată, copilul s-a trezit și a deschis-o (nu știu cum, era foarte mic), apoi a coborât scările până la parter și bătea dezorientat în uși.

  3. Copilul acela a avut noroc că s-a întâlnit cu tine și nu cu cineva care avea alte planuri.
    Din păcate din ce în ce mai mulți tineri devin părinți fără să fie pregătiți și mai găsesc și câte ceva de făcut (butonat) atunci când au o misiune foarte clară: să aibă grijă de copilul lor.
    Am pățit și eu una bună la un anumit Paradis acvatic de prin centrul țării.
    Fetele noastre erau cu niște verișoare și astfel, eu și soția am primit un răgaz de o jumătate de oră, în care ne gândeam cum sa găsim un cercel pierdut. La un moment dat apare un copil zburlit de parcă „scăpase” de undeva, bine făcut, singur. Nici un adult pe o rază de câțiva kilometri care să îi poarte de grijă. Eram în bazinul cu apă (ăla unu) cu adancimea de vreun metru treizeci. Copilul s-a uitat la mine, dar nu i-a plăcut de mine. O fi fost barba, dar măcar a ezitat puțin. În schimb îi plăcea foarte mult apa în care eram noi și eu chiar nu voiam ca el să intre în apă, mai ales că nu era nici un adult care să supravegheze. Astfel, i-am întors spatele încercând să evit orice contact vizual ca să nu o ia ca pe o invitație la joacă și să intre în apă. Fără prea mult succes. În secunda doi copilul era pe fundul bazinului. L-am scos repede din apă, ca să își mai tragă puțin răsuflarea, m-am uitat în jur și tot nu era nimeni care să îl caute. Băieții aceia, care ar trebui să aibă grijă de noi în zonele cu bazine și piscine nu aveau nicio treabă. Înțeleg ca nu sunt chiar salvamari, că na, de unde mare?Despre asta doar atât: organizare proastă. De cele mai multe ori câmpul lor vizual nu se află nici măcar la nivelul suprafeței apei. Nici vorbă să vadă ce sub apă, acolo unde chiar contează intervenția unui salvamar.
    Reușesc eu cumva să atrag atenția unui tânăr care nu înțelegea de ce îi fac disperat semne să vină la mine. Ajunge cumva cu greu, la vreo două minute de la primul contact al copilului cu apa. Se uită dezorientat la mine, de parcă ar fi fost și el vizitator și nu angajat și nu pare să-și fi dat seama de gravitatea celor întâmplate. Trec aproape cinci minute de la apariția copilului în zona bazinului, timp în care acesta a demonstrat că era foarte încăpățânat, voia ba să intre in apă, ba să plece alt undeva și ne chinuiam să-l reținem, ca nu cumva să facă vreo altă minune și să pățească ceva. Soția mea a reușit cumva să îl țină pe loc, cu greu, până când apare în sfârsit o tanti, foarte speriată, (cam 5 minute, remember?) care îl înșfacă de aripă, cum ziceai, și începe să îl dojenească și să îl întrebe de ce a plecat de lângă ea. Vorbim totuși de un copil de aproximativ trei ani care nu știa nici să vorbească… Și dusă a fost…
    Oricum, nu am făcut asta ca să devin erou, așa cum , sunt sigur, că nimeni dintre cei care reacționează în astfel de situații nu se gândesc la laurii de după.
    Sunt sigur că dacă am fi mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, dacă am face ceea ce trebuie și am lua atitudine în situații de genul acesta, lucrurile se schimba mult mai repede în bine.

  4. Ei și tu acum, câtă pușcărie să faci pentru așa ceva.. la cum sunt pușcăriile la noi, stai pe cameră toată ziua pe laptop și la table cu băieții 😀 😀
    Trecând peste caterincă, oricum, unii părinți, zici că-s făcuți la normă, ca pe vremea lu nea Nicu, când, erau obligați să procreeze. Așa și cu anumite generații de actuali părinți, e bine pruncu, ok, la bătaie cu el, în loc să-și dea pumni în cap lor, că nu sunt atenți la copii, ci mai degrabă la ce scrie pe grupul de mămici de pe Facebook, sau cu ce se mai îmbracă Vasilica.

  5. E bizar ca, după chestia asta, să te întorci acasă și să scrii textul ăsta unde te-ai văzut drept pedofil în imaginația ta…

    1. Da, e nașpa. Am o senzație ciudată și când intru pe site și văd scris acolo „pedofil”. Îmi vine să șterg articolul sau să scriu repede mai multe articole ca să îl îngrop în arhive, să nu mai apară pe prima pagină a blogului. E foarte, foarte ciudat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Up Next:

Nici adulții nu prea știu să comunice eficient

Nici adulții nu prea știu să comunice eficient