Cristian Dascălu este un băiat care are un canal de Youtube și care, conform propriei descrieri, ajută programatorii buni să devină freelanceri de succes printr-un program numit Libertate în IT.
Omul e programator, a făcut niște internship-uri la Google și Facebook, zice că a refuzat ofertele lor de angajare și a mers pe cont propriu, ca freelancer, iar acum vrea să îi învețe și pe alții cum să facă asta.
Recent am văzut un clip video pus de Cristian – Am făcut $1 milion de dolari după ce am refuzat Google și Facebook – care e foarte meta.
Din titlu s-ar putea înțelege că a refuzat să lucreze la corporații, a mers pe cont propriu, ca freelancer, și a avut succes, a făcut un milion de dolari. Doar că nu, nu a făcut un milion de dolari din freelancing, a făcut 1 milion de dolari din programul de mentorat. Asta e super amuzant la clipul ăla, că omul se laudă celor cărora le ia banii cum a făcut bani luându-le banii.
E tipic la zona asta de dezvoltare personală, oamenii se laudă că sunt antreprenori sau freelanceri, că au succes, că fac bani etc, dar de fapt ei sunt doar entertaineri și educatori. Cristian Dascălu este entertainer pe Youtube și educator. Educator e și Lorand Soares-Szasz, și Valentin Nedelcu, și Liviu Păsat, și lista poate continua, e plin de educatori în România.
Educator = au un business în domeniul educației.
E ăsta un lucru rău?
Nu, nu e. Aici cred că avem noi, cei care mai râdem de ei, o problemă, și anume avem așteptări nerealiste de la ei, nu-i acceptăm că sunt doar niște educatori. Am avut educatori de-a lungul vieții și în alte domenii. Nu ne-am aștepta de la proful de geografie din liceu să fie mare explorator, nu? Poate fi un profesor bun și dacă nu e Indiana Jones. Nu ne-am aștepta de la instructorul de la școala de șoferi să fie multiplu campion mondial de raliuri, nu? Poate fi un instructor bun și fără titlurile de campion.
Oamenii care sunt campioni, numărul 1 în domeniile lor, n-au timp de făcut programe și cursuri de făcut succes și bani, au altă treabă. Messi nu poate fi prof de sport la liceu, nu?
Folosim argumentul ăsta împotriva celor ca Lorand sau Cristian Dascălu, dar e absolut normal ca un educator sau un antrenor să fie mai slab decât cei pe care îi învață sau antrenează. Antrenorul lui Messi nu e mai bun decât Messi la fotbal, nu? Și totuși chiar și Messi are antrenori. Și pe parte de fotbal, și pe psihic, și pe fizic, și toate lucrurile adiacente.
Nu încerc să-i validez pe oamenii ăștia sau să le caut scuze, e clar că există foarte mulți impostori, e clar că domeniul ăsta atrage un anumit tip de oameni, e clar că business-urile lor sunt făcute pe anumite rețete, unele mai mizerabile decât altele, gen high pressure selling.
Zic doar că-i înțeleg într-o anumită măsură pentru eu ca om sunt genul analitic, sunt omul care se uită la un ecosistem (oricare ar fi el) și îl descifrează, vede care sunt componentele lui și cum interacționează ele, apoi poate găsi metode a optimiza, de a îmbunătăți.
Sunt, și am fost mereu, de mic copil, mai bun ca antrenor decât ca jucător. Am văzut mereu imaginea de ansamblu și am știut cum ar trebui făcute lucrurile chiar dacă la modul efectiv nu puteam să le fac pentru că-mi lipseau alte abilități. Sau chiar dacă nu-mi lipseau abilitățile, am fost mereu fricos și emotiv, am avut pentru mult timp problemele astea care m-au împiedicat să acționez, preferând să explic altora cum se face (mai detaliat despre călătoria mea am scris în carte).
Ideea e că aș fi putut și eu să fiu educator, profesor, instructor, antrenor sau consultant. De aia nu-i disprețuiesc pe oamenii ăștia, doar mă mai amuz și eu de prostiile lor.
Lasă un răspuns