Când am citit prima dată cartea Tată bogat, tată sărac am avut parcă o revelație.
Mi s-a părut că erau niște lucruri acolo pe care le știam dintotdeauna dar pe care nu am reușit niciodată să le pun ordonat în cap și să le conștientizez pe deplin.
Eram super încântat așa că recomandam cartea pe oriunde apucam și cu oricine vorbeam, însă câțiva prieteni au citit-o și au avut o reacție total diferită.
S-au apucat să-l caute pe Google pe Kiyosaki ca să vadă cine e și ce-i cu el, au găsit tot felul de site-uri care făceau mișto de el sau povești ale unor diverși oameni care au încercat ce zicea în carte și n-au ajuns bogați și prosperi.
Și e adevărat.
E foarte probabil să nu ajungi bogat după ce citești cartea, sunt multe greșeli de logică în carte, multe sofisme, exemple eronate, idei care te fac să pufnești în râs și care sună ca lăbărelile clasice de dezvoltare personală pe care le urăște toată lumea. Dar sunt și niște adevăruri.
Câteodată trebuie să știi să citești și printre rânduri.
La fel am găsit niște adevăruri într-o carte scrisă de un ceva yoghin, în care din 3 în 4 cuvinte băga ceva cu Dumnezeu și cu credința. Am citit cartea de vreo 3 ori deși sunt anti-zei și anti-religie.
Un prieten de-al meu, Silviu, a folosit într-o discuție la un Revelion în care, deși băusem mai multe pahare, încă puteam să polemizăm coerent, un termen care cred că descrie foarte corect lucrurile – bufet suedez, nu te obligă nimeni să mănânci tot, îți iei doar ce vrei.
Cred că ăsta e printre primii pași în adevărata dezvoltarea personală, să reușești să te autodisciplinezi în direcția asta, de a nu mai respinge idei pentru că nu se potrivesc 100% cu ceea ce ai în cap.
În viață ai multe de învățat, din diverse direcții, și e bine să-ți menții o minte deschisă.
Ce e aia adevărata dezvoltare personală? Coming soon…
Lasă un răspuns