Curtea Constituțională anulează primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 (sursă). Motivele se pare că ar fi manipularea votului, inegalitatea șanselor și finanțarea netransparentă.
Nu cred că am avut vreodată alegeri mai controversate în România.
În principiu, nu știu dacă vă amintiți, dar la fiecare alegeri se întâmplă faze din astea – manipulare, stres, nervi, certuri, unii nu pot dormi noaptea, alții amenință că pleacă din țară etc.
Fiecare tabără încearcă să facă să pară că ceilalți sunt răul absolut. Totul e manipulare totală. Iar cea mai mare manipulare dintre toate e că președintele contează.
Ați observat că la alegerile parlamentare sau locale, unde chiar are un impact pe cine votezi, acolo nu se agită spiritele atât de mult?
În schimb, la alegerile prezidențiale, cele care sunt cele mai irelevante, președintele e inutil, nu face nimic, n-are nicio putere reală, care să facă vreo diferență, ei bine, astea sunt cele mai efervescente.
Iar astea de acum, din 2024, au fost la un alt nivel.
Emoțiile generate, nervii și stresul, totul a fost dus la extrem. Aproape toată lumea cu care am vorbit sau am auzit în treacăt vorbind, toți abia așteptau să se termine odată că nu mai puteau efectiv de atâta energie negativă, nici nu mai conta cine ieșea președinte, voiau doar să se termine și să-și reia viața.
Motivul pentru care a fost totul dus la extrem este că cineva a jucat jocul la alt nivel. Efectiv la alt nivel.
E ca și cum Messi ar veni deghizat la noi la sală lunea seara la fotbal. Iar băieții vedetă care creadeau că ei sunt cei mai buni descoperă că sunt copii mici și n-au de fapt nicio treabă cu fotbalul.
Cam asta se întâmplă, cineva a jucat jocul manipulării atât de bine încât cei care ne manipulau până acum s-au dat cu fundul de pământ că nu e corect, după care au luat și au spart mingea.
Când se dădea făină și ulei nu era manipularea votului. Când votau morții în Teleorman nu era manipularea votului. Acum când cineva a jucat jocul mai bine decât „ai noștri”, gata, piua, nu ne mai jucăm.
E aproape amuzant dacă te dai un pas în lateral și doar observi, fără să te implici emoțional. Dar e și trist să vezi cât de ușor de manipulat sunt oamenii.
Deși dacă stai să te gândești, oamenii au fost, sunt și vor fi la fel, de la începutul timpului și până când vom dispărea ca specie.
Deci hai să continuăm să ne trăim viața.
Lasă un răspuns