Nu mă prind. E prea fin.
Am văzut ultimul videoclip și nu știu ce-am văzut. M-am mai uitat și la celelalte din urmă ca să fiu la curent, la fel.
E ca și cum te-ai uita la un Special Olimpics muzical. Niște băieți și o fată care par a fi olimpici la biologie, geografie și chimie… cântă.
E mult spus cântă, unii dintre ei nu par să aibă niciun atom muzical în tot corpul.
Deși n-am văzut niciun vlog de-al niciunuia, nu contest calitatea lor de vloggeri, înțeleg că n-ai cum să ajungi să ai abonați și milioane de vizualizări fără muncă.
Înțeleg munca din spate și o respect chiar dacă produsul respectiv nu e pentru mine.
Dar faza cu muzica.. nu știu ce să zic. Sună penibil.
De asta zic că poate e trolling, poate fac la mișto – hai să vedem cât de proști sunt cei care ne ascultă, dacă merge, merge.
Îmi place muzica și vreau să fac muzică. Nu contează realitatea obiectivă, percepția mea subiectivă e mult mai importantă. Oricine zice altceva e hater și ne dă cu hate.
Faza asta cu hate-ul mă disperă – „îmi iau hate, am hateri, dă lumea cu hate, bla bla bla… „
Expresiile astea cu hate și hateri au devenit scuza perfectă. Îi zici cuiva că afară plouă, el nu acceptă că plouă – ești tu hater.
Se pare că am devenit din ce în ce mai buni să evităm realitatea, să ne ascundem în bula noastră proprie acolo unde suntem dumnezei și avem dreptate mereu.
Oricine zice altceva e hater și ne dă cu hate pentru că ne invidiază, pentru că noi avem succes, abonați, vizualizări, like-uri, share-uri, facem bani etc…
Avem probleme psihice, frate.
Am avut întotdeauna dar acum parcă nu le mai considerăm probleme și nu mai încercăm să le corectăm, să le rezolvăm, ci le acceptăm și le îmbrățișăm ca fiind parte din noi.
Nu mai trebuie să ne adaptăm noi la realitatea înconjurătoare, nu.. să se adapteze restul lumii la realitatea din creierul meu.
Accesul la social media al mediocrității îi validează. Dorel din Vitan care mustește de mediocritate îl vede pe ăla afon de la 5Gang și se identifică cu el.
Subconștientul își recunoaște propria mediocritate și îl păcălește – da, se poate, uite că se poate. Ce dacă zic alții că e afon, uite că se poate, sunt doar hateri și îi dau cu hate, pentru că are succes.
Și eu sunt ca el. Și eu o să am succes, chiar dacă lumea îmi dă cu hate. Chiar dacă sunt incompetent chiar și în mediocritatea mea de vânzător la Mega, sunt bine, n-am de ce să mă sinucid.
Dă like, share, se uită, comentează, îi apară de idolii lui de hateri, pentru că prin asta se simte și el bine.
Iar acțiunile astea ale „fanilor” îi validează pe oamenii ăștia, le validează mediocritatea muzicală.
Nu cred că a existat vreo altă perioadă în care să existe atâta mediocritate în muzica mainstream. Nici Backstreet Boys sau Britney Spears nu erau genii muzicale, dar măcar nu erau afoni.
La naiba, nici Andreea Bălan nu era geniu muzical, dar măcar nu era pe lângă note.
Trăim în tirania mediocrității. Supremația idioților.
Lasă un răspuns