Andrei Chira

Blog personal

Cât de bine optimizează imaginile ShortPixel

Am pus bazele unei colaborări cu ShortPixel pentru a oferi clienților Simplenet un bonus de 2000 de credite pentru a-și optimiza imaginile și astfel am testat serviciul lor pentru a vedea cât de bine optimizează imaginile.

Pentru cine nu știe ce e ShortPixel, este un serviciu de optimizare a imaginilor, optimizare ce te ajută să ai un site mai rapid.

Am instalat pluginul pe 3 site-uri de-ale mele și i-am dat să optimizeze toate imaginile.

Pe blog și pe site-ul Simplenet am obținut o reducere de 36, respectiv 37% (am imagini de rezoluție medie, ~700px) iar pe Mujo Magazine o reducere de 12% (fiind multe imagini la rezoluții mai mici, ~250px).

Având vedere că majoritatea imaginilor erau deja optimizate cu jpegmini (foarte rar scăpăm, din greșeală, imagini neoptimizate pe site-urile noastre) nu mă așteptam să aibă ce optimiza dar s-a comportat destul de bine și le-a mai scăzut puțin din KB.

Cred că adevărata economie se vede la imaginile mari, de exemplu când încarci pe site o poză direct de pe telefon sau din aparatul foto la 3-4000 px, care are câțiva MB. Am făcut un test cu o poză făcută cu telefonul, poză de 1,2 MB și am obținut o economie de 68%.

Concluzia este că pare a fi o soluție bună de optimizare a imaginilor.

Din păcate, pe site-urile mele nu au mare relevanță testele, imaginile fiind deja optimizate așa că vă rog să testați și voi și puteți să lăsați un feedback în comentarii.

optimizare-imagini-shortpixel

15 răspunsuri

  1. Avatar Claudia

    Daca e free o sa il testez eu. Fiind pe nisa culinara am nevoie de poze mari si cat mai clare.
    Asa ca prefer sa le tin neoptimizate :(

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Pluginul este gratuit pentru 100 de imagini / luna iar clientii Simplenet primesc un bonus de 2000 de credite in plus fata de cele 100 lunare (1 credit = 1 imagine).

      Diferenta de calitate este insesizabila cu ochiul liber la optiunea de optimizare „lossy”. Sau poti alege optiunea „lossless” care iti optimizeaza fara nicio pierdere de calitate.

  2. Avatar Sorin

    Uauu, ShortPixel comprimă mai bine decît TinyPNG (https://tinypng.com/) şi ambele comprimă mai bine decît JPEGmini. Chiar acuma am terminat un test pe un set de 300 imagini (wallpapere) cu dimensiunea totală de 131 MB (137,661,515 bytes). Astfel, JPEGmini a comprimat la 87.7 MB (92,046,419 bytes) sau 66,86%, TinyPNG reuşeşte 62.8 MB (65,921,658 bytes) sau 47,88%, iar ShortPixel reuşeşte să coboare ştacheta (comprime) la 57.0 MB (59,861,893 bytes) sau 43,48% din original. Cu alte seturi de imagini, evident rezultatele sînt altele, dar garantat premiantul va fi ShortPixel.
    Ca şi o scurtă comparaţie: ShortPixel poate comprima imagini de maxim 10 MB faţă de TinyPNG de maxim 5 MB, ShortPixel comprimă maxim 20 fişiere simultan (am verificat!) iar TinyPNG chiar dacă menţionează 20 imagini, am uploadat chiar şi 200 (chiar 300 în testul de faţă), ambele suportă drag & drop, ambele au un mic „dezavantaj” în sensul că imaginile trebuie descărcate manual. Ca şi aspect îmi place un pic mai mult TinyPNG (chestie de gusturi).
    Totuşi „limitarea” de 20 imagini simultan din ShortPixel se poate „rezolva” foarte elegant: se face upload în mai multe tab-uri deschise simultan !!! (eu am folosit Firefox).
    Mă bucur pentru acest articol şi voi folosi în continuare ambele soluţii online, cu precădere ShortPixel pentru imaginile mai mari de 10 MB.
    Mulţumesc pentru articol, mulţumesc pentru răbdare.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc pentru feedback.

    2. Avatar Adi

      De unde luăm bonusul?:D

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      S-a trimis mail in sistem catre toti clientii cu linkul. N-ai primit?

    4. Avatar Adi

      Nu :-?. Poate am o adresă veche, poți să o actualizezi te rog cu cea cu care comentez aici? Mersi.

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Stai asa ca tu nu esti client Simplenet, of, of, of, Blogrise, of. :) Iti trimit acum codul pe mail.

  3. Avatar Marius

    Când termină de optimizat bulk o ia cu „capul”

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      N-am patit.

    2. Avatar Alex

      Marius,
      daca intampini dificultati da-mi te rog un mesaj pe suport
      si te ajut cu placere.

    3. Avatar Marius

      Aștept să treacă luna. Momentan am depășit limita. :)

  4. Avatar Adi

    Ciudat :)) am primit oricum, am si folosit. :D Mersi.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Uitasem initial sa trimit si clientilor Blogrise.

  5. Avatar Cătălin Corozanu
    Cătălin Corozanu

    Și eu am scris despre Shortpixel, și sunt foarte mulțumit despre cum se comporta blogul după optimizarea imaginilor. Până atunci, mă jucam cu Compressor.io, acum, cu Shortpixel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *