Sună a clișeu de guru de dezvoltare personală, dar chiar e atât de simplu.
În liceu am făcut kick-boxing (de plăcere, nu competitiv). Am întâlnit mulți oameni în domeniu, unii mai buni, alții mai puțin buni. Dacă priveai din afară, să zicem la un vice-campion național, ziceai că e super tare, e mai bun la bătaie decât 19 milioane de români, doar unul singur din toată țara a reușit să-l bată.
În realitate, sportul ăsta se joacă pe categorii de greutate și la unele categorii erau doar 2-3 oameni. La un turneu de pe la finalul anilor ’90 organizat la Bacău, la categoria lui Ciprian Sora a mai fost încă un om. Toți fugeau de Sora, încercând să nu cadă pe categorie cu el. După gong, Sora s-a năpustit agresiv înspre om, nu cred că a durat lupta mai mult de 40 secunde. Și uite-așa omul a ajuns vice-campion național la kick-boxing full-contact.
Nu trebuie să fii mai bun decât 19 milioane de români sau 300 de milioane de americani sau 8 miliarde de oameni de pe glob. Trebuie să fii puțin mai bun decât cei care participă. Nici măcar. Poți fi mai slab. Sau la fel de bun. Sau la fel de slab. Nu contează. Nu trebuie neapărat să câștigi. Trebuie doar să participi.
Lasă un răspuns