Câți metri cubi de apă ar trebui să consume o familie?

Mereu am avut un consum oarecum ridicat de apă, nu cred că am scăzut vreodată sub 14 metri cubi, dar zilele trecute îmi vine președintele Asociației la ușă și mă întreabă ce se întâmplă cu consumul ăsta mare de apă.

– Ce consum?

– Păi, v-au ieșit 23 de metri cubi pe luna trecută.

23 de metri cubi de apă consumați într-o lună.

23.000 de litri.

Mi se pare foarte mult, e drept, dar am verificat toate țevile să nu fie pierderi și nu sunt. Facem duș aproape zilnic, spălăm vase, spălăm rufe, n-am de unde să mai reduc consumul.

Am chemat o firmă să-mi verifice apometrele, poate înregistrează greșit, în plus. Poate e de la mașina de spălat, că tot face probleme.

Cam cât ar trebui să fie consumul normal al unei familii de 3 persoane?

Voi câți metri cubi de apă consumați?

cascada


Comments

38 de răspunsuri

  1. Avatar Postolachi Dumitru
    Postolachi Dumitru

    Stai liniștit că e totul în regulă: o familie compusă din 2 adulți și un copil care nu strâng din buci ca pensionarii ajung la un consum lunar de 25 mc în orice anotimp.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Și când consumam 17 lumea îmi spunea că e prea mult.

    2. Avatar Postolachi Dumitru
      Postolachi Dumitru

      Probabil depinde și de stilul fiecăruia de a folosi apa: unii lasă apa să curgă la duș tot timpul alții nu, unii spală rufe la 2-3 zile alții o dată pe săptămână, unii mănâncă doar mâncare gătită și mașina de spălat vase lipsește, unii trag apa la WC alții nu, ș.a.m.d.

    3. Mai precis, unii sunt mai nesimtiti (fac smecherii la contoare, NU TRAG apa la WC decat odata pe zi, se spala odata pe saptamana, etc), altii (putini ) locuiesc mai putine zile in apartament. Cert este ca pe o scara de bloc sunt mari diferente intre consumurile ….poporului. Inteleg economie, dar….

    4. Nu este cazul sa jignesti pensionarii! Eu sunt o pensionara care consuma 8-9 sau chiar 10 mc/luna.

    5. mare hotie si inseltorie e cu apa asta …….

  2. Corect, pur si simplu vecinii sunt jegosi :-(

    1. …:) adesea.

  3. 7 metri cubi pe lună.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Cum consumi așa puțin?

    2. nu știu. facem duș regulat, ud gădina de 200mp primăvara-vara, mașina de spălat e un indesit clasă A+++ cu încărcare verticală. mereu am consumat atât de când stăm aici.

  4. Avatar Crazymotherbaker
    Crazymotherbaker

    6-7 mc. La apartament de 2 camere, 2 adulti.
    Peste 10-15mc lunar mi se pare extrem de mult, undeva risipesti. la 15mc pe luna, inseamna 500l pe zi. Incearca sa socotesti cat consuma fiecare activitate (dus, spalat rufe, tras apa la WC) si ai sa vezi ca nu iese atat de mult.

  5. Avatar alesandra

    23 e foarte mult, undeva in jur de 15 e rezonabil

  6. Avatar Farcas Gelu Danut
    Farcas Gelu Danut

    Intre 11…17 metri cubi. Doi adulti si un „murdarel” de 7 ani, care intra in toate mizeriile la joaca in parc.
    Multi isi „marsavesc” repartitoarele, altii fac economie drastica.

    1. Avatar Farcas Gelu Danut
      Farcas Gelu Danut

      Dar cate sticle de vodca/bere/vin/etc. trebuie sa consume o familie? :)

    2. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      :) Eu nu prea le am cu bautura, cred ca 1 litru pe an.

    3. Avatar Farcas Gelu Danut
      Farcas Gelu Danut

      Nici eu, am tuica si de la nunta mea, din 2007. Si de la botezul lui Andrei, din 2008. Dar ma laud, de zici ca sunt cel mai mare bautor! :)

  7. Avatar supravietuire A-Z
    supravietuire A-Z

    dupa normele europene consumul este de 125 litri pe zi de persoana.

  8. Depinde de fiecare om in parte…norme europene…. eu fac baie in cada in fiecare zi…iarna vara…nu fac dush.. si consum 200 de litri..la 25 mc pe luna consumati platesc 200 lei nu mi se pare o suma la care ar trebui sa fac economie.

    1. Avatar Gherghina
      Gherghina

      00286 citi metrii cubi sunt

  9. Avatar Zăgan Vichenet
    Zăgan Vichenet

    De peste trei ani plătim exageral aconsumul de apă anormal.Am sesizat dar nu s-a făcut nimic. deorece apanova refuză repararea instlaţilor interioare deşi au o mie de specialişti.aşa cum ultimul consum de apă a venkit d110 mc pe bună în loc de 30-40 mc pe lună -ceasul merge ,mereu deci există o fisură pe conductele din curte, grădină.Dar dacă ar fi o fisură nu -s-ar face o baltă la locujl fisurii.Apanova mare compăanie de specialotgate să vină să vadă dacă contorul este in regulă şi să îmi remedieze CONRA cost defcţiunile pe care le am. Zagan Vichente str;prof:mitriţă Constantinescu nre,.9 Bucuresti secor 3 copd,o3o688 Mulţumesc acum vom plăti 9.000 leiapa-în loc de 1500 lei

  10. Pentru o familie de 3: cam 10-15mc. Se face baie cu cada plină des? Aveți mașină de spălat vase? De câte ori spalați rufe pe saptamana? Noi suntem doi si consumăm cam 7mc. Spălăm rufe max de 2 ori pe sapt. Duș la doua zile iarna și zilnic vara. Când facem duș oprim apa dacă nu ne clătim. Nu țin apa pornită cât mă spăl pe dinți.

    1. Avatar Viorela

      Buna seara
      Noi stam la casa si consumam max 4mc de apa ,doua persoane,dar suntem extrem de atentii cu apa pentru ca tot eu platesc sa o scot din pamant si tot eu platesc canalul,deci economie maxima,pentru ca nu suntem, adeptii risipei de apa,gaze,curent.Vase spalate doar cu masina o data la sapt, rufe o data pe sapt 3 masini de 9 kg.Spalatul pe dinti la fel apa curge doar cand pun periuta sub robinet nu las apa sa curga in nestire,dus la fel..ne udam,,sapunim,,clatim fara sa curga apa asa cu nemiluita.

  11. Tata cand se barbierea avea un castronel de 100ml in care inmuia pamatuful si aia era apa de barbierit, mai folosea o cana doua pentru clatit, eu las apa sa curga la chiuveta pana termin de barbierit…curge o gramada de apa…imi fac mea culpa dar inca nu am trecut la „castronel” nici cand plateam apa nici cand nu o mai platesc…Un pas inainte poate am facut….fac rar baie in cada…folosesc numai dusul! ( specific- nu din economie- nu platesc apa) doar un mic procent de „constiinta”!

  12. Avatar Viorel DORNEANU
    Viorel DORNEANU

    O familie de 4 persoane, 2 adulți și 2 copii adoslecenți, afirmă că consumă 8 mc/lună. E normal?

    1. Eu am vecini in bloc, o familie de 6 persoane adulte, care consuma 9 mc pe luna si pentru ca, din intamplare, capul de familie este seful asociatiei de locatari, baga pierderi de 1,5 mc pe apartament. Nu stiu cine-l controleaza, dar cu siguranta, hotia e mare cat hipopotamul!

    2. Avatar stefan petraru
      stefan petraru

      Da, este normal. Eu cu fiul meu de 19 ani, consumam cam 4-5 mc/luna. folosim masina de spalat rufe si vase si facem dus regulat. Stam la casa

    3. Nu e normal. Am o familie in bloc vis-a-vis de noi. Au doi copii, unul de 7 ani, altul de 1 an și lunar ei declara un consum de 4-5mp, ori eu cu soțul consumam 11-14mp pe luna. Ori ei is mega nespălați, ori noi ne spălăm prea des. Ceva pute la mijloc.

  13. Vi se pare normal sa avem un consum de 72mc intr-o luna pt 2 adulti si un bebe, in conditiile in care masina de spalt vase si cea de spalat sunt clasa A+++, la fel presiunea e reglata la minim pt a nu face risipa la dus sau chiuveta

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Probabil se pierde pe undeva.

    2. Avatar stefan petraru
      stefan petraru

      Categoric nu. Daca presiunea este reglata, ar trebui sa consumati maxim 10 mc/luna pentru toata familia

  14. Avatar Mirela

    Suntem o familie de 4 persoane. 2 adulti + o adolescenta (eu) care pleaca foarte mult la Bucuresti si nu prea sta pe acasa, si un baiat de 12 ani care nu e cel mai mare fan al dușurilor. Este normal sa consumam 10-11 mc apa? Am primit reclamatii cum ca e prea putin desi atat am consumat in toate lunile, pareri?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mie mi se pare destul de normal consumul.

  15. Doua persoane , peste 15mc .

  16. Avatar Patrascu
    Patrascu

    Am consumat 15 MC de apa , iunie 2022,stie cineva cat o sa imi vina sa platesc ?

  17. 130 mc pe an, 2 pers și am sunat să dau indexul de regularizare și ma întreb DN aia câte pers suntem cai prea mare consumul asta în Belgiea

  18. La nivel european, consumul mediu de apă de la robinet este 120 litri/persoană/zi (date disponibile la nivelul anilor 2018 și 2019). România înregistrează a patra cea mai coborâtă valoare a utilizării apei în sectorul gospodăriilor şi al serviciilor, conform EUROSTAT, respectiv 74 litri /persoană/zi.

    Concluzie : Spală-te des, că mai bine plătești 20lei pe lună în plus la apă decât să puți întotdeauna. Chiar dacă tu nu simți, cei din jurul tău simt! Cine consumă atât de puțină apă clar nici se spală la cur! Duș ar trebui sa fie zilnic, macar fața, curul și picioarele. Din bun simț pt restul oamenilor!

  19. Avatar Ana Maria

    Buna ziua, consumul mediu de apa depinde atat de eficienta sistemelor din casa cat si de comportamentul consumatorilor. Noi suntem o familie de 4, avem 2 copii mici si consumam in medie 12 mc/luna [8 -15 mc], cu dusuri zilnice, in jur de 8 masini de spalat rufe/sapt, cca 5 masini de spalat vase saptamanal, gatit zilnic, irigatii ocazionale in gradina. Insa, avem masini, robinete si rezervoare WC eficiente, nu lasam apa sa curga cat ne spalam pe dinti spre ex, cat ne sapunim, etc. Copiii stiu importanta resurselor de apa si faptul ca sunt limitate, asadar avem tot confortul insa fara a risipi. In plus depinde f mult si de cat de mult stai acasa, noi suntem plecati jumatate din weekendurile de peste an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *