Andrei Chira

Blog personal

Ce-am învățat din ultimul Game of Thrones

Am învățat că nu am ceea ce trebuie ca să fiu rege. N-o să fiu rege niciodată, nici măcar unul așa mai micuț, de cartier.

Context…

Regina mamă Cersei aștepta să fie judecată pentru păcatele ei. E încrezătoare pentru că știe că poate cere trial by combat și îl are pe Mountain, o namilă de zombie.

Popa inchizitorul, care nu-i prost, îl aburește pe copilul naiv rege să abroge trial by combat, ca să-i scoată atuul lui Cersei.

Buun…

Mie îmi place Cersei, mi-a plăcut de la început. Dar de data asta mi-am zis că s-a terminat cu ea, cred că i-a venit și ei timpul.

A avut o perioadă bună, a jucat jocul tronurilor la cel mai înalt nivel dar situația ei s-a înrăutățit treptat de-a lungul sezoanelor.

Mă gândeam că ar trebui să accepte înfrângerea și să plece din oraș până nu e prea târziu, nu vedeam nicio soluție pozitivă pentru ea dacă așteaptă judecata.

Și uite de asta nu o să fiu eu rege niciodată. Nu cu o așa atitudine defetistă.

Pentru că Cersei s-a gândit la o soluție, o soluție atât de simplă încât mi-e rușine de incapacitatea mea intelectuală și creativă – hai să-i omor pe toți.

Atât de simplu. Fuck everyone who isn’t us.

andreichira-tricou-lecreateur

3 răspunsuri

  1. Avatar Andr3i_M3
    Andr3i_M3

    Solutia aleasa de Cersei este una intalnita si in alte cazuri cum ar fi filmul Godfather cand Michael ii linseaza pe toti capii celorlalte familii.
    Sau cum ar zice Ragnar in serialul Vikings: „Power is always dangerous. It attracts the worst and corrupts the best. I never asked for power. Power is only given to those who are prepared to lower themselves to pick it up.”

    Concluzia este ca daca esti baiat de treaba niciodata nu o sa ajungi in varful piramidei. Dupa cum putem vedea si in realitate cei care ajung sus de tot sunt cam lipsiti de scrupule chiar daca de multe ori pozeaza intr-o cu totul alta persoana mult mai purista.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Cam asa-i.

  2. Avatar Cătălin Corozanu
    Cătălin Corozanu

    Cred că de vreo juma de an tot zic că încep și eu să văd acest serial, tot la stadiul de.. o sa-l încep a rămas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *