Am fost iar la întâlnirea Asociației de proprietari, înainte de alegeri, în plină campanie electorală.
La un moment dat vine și un candidat la primărie ca să ne prostească arate cum îi pasă lui de oamenii de rând și de problemele lor.
Nu mă leg de el, treaba lui, o altă chestie vreau să vă povestesc.
O femeie îl întreabă pe candidat – de ce s-a furat tot, de ce toate firmele, fabricile și uzinele s-au distrus, de ce nu sunt firme românești?
Ce, românii nu sunt deștepți?
De ce trebuie să vină nemții sau polonezii să facă supermarketuri în România?
Candidatul, bineînțeles, i-a pus placa cu ăia dinaintea lui, care sunt răi și fură și distrug.
Adevărul este însă mai complex și foarte interesant din punct de vedere sociologic.
Te duci la mama și o rogi să te ajute, că vrei să-ți faci un credit, să-ți cumperi o casă. Sau un TV cu diagonală mare. Un aparat foto profesional. O mașină. Un laptop mai performant.
Pentru că ai nevoie. La școală. La teme. La muncă. Sau la hobby. Dar ai nevoie. E clar că ai mare nevoie.
Eu nici n-a trebuit s-o rog pe mama, a tras ea de mine să îmi iau casă, să nu mai stau cu chirie.
Era dispusă să fie girant, să îmi dea jumate din salariul ei, să plătească rata, orice numai să aibă copilul casa lui.
Sunt sigur că și pe voi vă ajută părinții sau și voi vă ajutați copiii.
Dar hai să facem un exercițiu de imaginație.
Dacă vine copilul tău la tine și te roagă să îi dai bani să înceapă o afacere, ce îi zici?
Sau tu, dacă te duci la mama și o rogi să îți dea bani să începi o afacere? Ce îți spune oare?
Vreți să pariem că în majoritatea cazurilor răspunsul e: dar dacă pierzi banii?
Ei uite de-aia nu sunt firme românești.
Lasă un răspuns