Cine ești cu adevărat?

Când am fost în Germania am văzut la vară-mea o carte – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine – am frunzărit-o puțin și nu mai puteam s-o las din mână.

E o carte din aia enervantă, nu poți să-ți dai seama dacă e genială sau e o porcărie pură. Într-un final, m-am decis să nu mai încerc să o analizez ci s-o accept și să învăț din ea ce pot.

Ideea din carte e că părinții noștri ne provoacă inconștient niște răni emoționale când suntem mici și le acoperim cu niște măști care devin natura noastră – acționăm, gândim, suntem măștile respective.

Ei… și ar trebui să identificăm, să acceptăm, să iertăm, să ne lăsăm deoparte măștile și să redevenim noi înșine, ăia care suntem cu adevărat.

Am uitat de ea până zilele trecute când discutam cu un psiholog de niște chestii de parenting și veni vorba de schimbare, să încercăm să reacționăm altfel, să ne schimbăm.

Și îi zic, bun, dar noi suntem cine suntem, nu putem fi altcineva. Că e ușor să zici, gata, de azi înainte o să reacționez altfel cu copilul, o să fiu mai calm, o să fac și o să dreg.

Dar ai niște paterne mentale, niște progrămele ce îți rulează acolo în creier și orice zici tu că o să faci, până la urmă când ești în momentul ăla îți faci tot progrămelul tău, nu conștientizezi că repeți aceeași greșeală pe care ziceai că n-ai s-o mai repeți.

Pentru că ești așa cum ești, nu?

Nu, zice. Nu ești așa cum ești.

Ești așa pentru că alegi subconștient să fii. De ce? Pentru că îți convine să fii așa, nu conștientizezi chestia asta dar îți folosește subconștient la ceva să fii așa. [masca]

Bun, deci eu pot controla ceva? Mă pot schimba? Pot să fiu altfel? Și cum să fiu altfel? Cum știu că altfelul ăla sunt adevăratul eu? Până la urmă cine sunt eu de fapt? Cine sunt cu adevărat? Cine ești cu adevărat?

Frate… !?!?!

  1. Toata chestia in atitudinea fata de ce face copilul e sa il tratezi cum ai vrea sa te tratezi pe tine, nu cum te-au tratat altii pe tine cand erai mic. E greu sa gasim umanitatea in ce facem celorlalti. Nevoile copilului si ale omului in general sunt : sa apartina unui grup( sa fie acceptat, iubit, apreciat), sa aiba competente (sa poata singur sa faca chestii) si sa aiba libertatea de a alege ( sa nu i se impuna, a impune ceva e ca un viol, dar tu stii ce vreau eu, te intereseaza, esti capabil sa intelegi ceea ce nici eu nu reusesc sa inteleg ca si copil ?)

      1. Cu cat il tratezi cu mai multă maturitate si ca pe un egal (forma nevoilor e diferita, dar fond-ul e cam acelasi), cu atat va fi mai serios si mai matur pe viitor. Era nasol când era direct tata cu mine si ma tot batea la cap sa fiu serios si ma lasa sa dau cu capul de diverse, dar acum ma uit la altii de varsta mea si imi e mila când vad cat mai au de invatat.

  2. Ca sa poata sa aleaga ii oferi alternativele, ca sa se simta parte il lasi sa te iubeasca, ca sa se simta capabil il incurajezi in ceea ce face , ii dai sarcini dupa puterile lui. Care e masca mea, pai vad ce fac in relatii cu ceilalti care din cele 3 nevoi nu mi-au fost satisfacute, si acum eu fac la fel . Cartea mi-a starnit interesul multumesc!

  3. Am ajuns tot la ceva similar în „Homo Deus” a lui Harari și bănuiesc că în final ajung la aceeași concluzie la care am mai ajuns în trecut: pe măsură ce încerci să simplifici ceva, ajungi la ceva și mai complex. Mai e mult până departe 🙂

  4. Lise Bourbeau a scos si partea a 2a a cartii. este despre cum sa iti vindeci acele rani – just an info. Personal, nu am citit, nici una din ele, dar am prieteni care le lauda.

  5. Idea de baza e simpla. Noi ar trebui sa fim impliniti si sa emanam numai iubire. Sa acceptam totul asa cum e.
    Dar … la naiba ca e greu. Ma enerveaza tantarii, banii minus din cont, mirosul de mancare care vine de la vecini, traficul, politicienii, fiica-mea cand vrea sandale iarna,…
    Ahhh iarasi trebuie sa fiu zeeeeennnnnnnnn.

    La modul serios, subiectul e foarte complex pentru ca noi suntem foarte complecsi si emotiile umane la fel. Suntem toti unici si avem milioane de ganduri pe minut care pot fi interpretate diferit in functie de perspectiva. Dar cu toate astea e un subiect frumos pentru ca ne poate face mai buni. Daca reusim si vrem sa intelegem de ce facem anumite lucruri, putem sa ne imbunatatim in relatia cu noi insine si cu ceilalti.
    Iar copiii sunt cel mai bun subiect de a invata emotiile umane. Trebuie doar sa incercam sa privim lumea prin ochii lor. E ceva ce uitam cand „crestem mari”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Up Next:

Sistemul a dat, sistemul a luat

Sistemul a dat, sistemul a luat