De când a intrat la școală și a dat de ceva nou, religia, Alexia a devenit mare fan.
Icoane, cruci, treburi.
Inițial m-am cam speriat, am intrat în panică, eu nu sunt cu religia, cu spiritualitatea, Isus și chestii.
Respect convingerile altora, nu mă deranjează atâta timp cât mă lasă în pace, dar eu nu.
Și nu știam dacă să intervin sau ce să fac.
Am decis să stau liniștit, cum am făcut și când era mai mică, nu știu dacă v-am povestit.
Alexia a început să vorbească de foarte mică iar mie îmi spunea Andrei, Elenei îi spunea mama sau mami dar mie nu-mi spunea tati, îmi spunea Andrei.
Probabil pentru că auzea că toată lumea îmi spune Andrei sau se referă la mine ca „Andrei” raportat la faptul că toata lumea se referea la Elena ca „Mami”.
Și când auzea lumea, în public, că mă strigă Andrei erau foarte contrariați. Stai așa, cum e posibil, nu e frumos, de ce să spună așa. Dar vai, dar auleu.
Știți cum sunt oamenii.
Și eu eram chill, am stat liniștit, nu mă deranja, era foarte mică. Am lăsat-o să spună ce vrea până când a mai crescut și a început să înțeleagă conceptele de mami și tati și a început să-mi spună tati ea singură.
Cu ideea asta în cap, am decis să las și treaba cu religia să se rezolve singură.
Și s-a rezolvat.
Acum, în apropierea Sărbătorilor, le-au povestit despre semnificația Crăciunului.
Că e despre bunătate, despre a dărui, despre cum banii nu sunt importanți, banii nu contează, contează sufletul și ce le-o mai fi zis.
Și a venit supărată fata acasă.
Pentru mine contează banii, că vreau să-mi cumpăr toate jucăriile pe care le vreau.
Și gata, s-a terminat cu dragostea de religie.
Lasă un răspuns