Cele 2 fațete ale domeniului de dezvoltare personală

O cunoștință a scris o carte și am fost foarte curios să văd despre ce-i vorba, mai ales că la momentul respectiv eram și eu în mijlocul scrierii cărții mele.

Nu o să vă dezvălui despre ce carte e vorba sau cine a scris-o, articolul ăsta nu despre asta e vorba, nu e un atac la carte sau la autor. Dimpotrivă, chiar mi-am dat seama citind cartea cât de diferiți suntem, cum ne-am născut și crescut în medii diferite, expuși la informații diferite și la oameni diferiți.

Cu toate că înțeleg de unde vine omul și cum a ajuns să aibă ideile alea în cap, cred în continuare că sunt niște prostii. Nu mă pot abține să nu mi se pară ridicole, și o să vă dau niște exemple.

Sunt niște informații prin carte de genul să pui portofelul gol pe pervaz, neapărat cu deschizătura în exterior, dar doar în nopțile cu lună nouă, în nopțile cu lună plină nu, atunci trebuie făcut altceva. Sau să mobilezi într-un anumit fel dormitorul, să fie patul de-a lungul, nu de-a latul cursului apei, și să dormi neapărat cu capul în direcția de curgere, nu invers, că e belea. Sau invers era? Nu mai rețin. Oricum, e plină carte de chestii din-astea, și chakre, și tot ce trebuie.

În antiteză, cartea mea e despre muncă și responsabilitate, ca bază pentru dezvoltare.

Trecând peste impulsul inițial de a lua în râs chakrele și portofelele pe pervaz, ajung să mă întreb dacă nu greșesc eu. Sau nu neapărat că greșesc, dar poate că dezvoltarea personală mai are și fațeta asta, unii oameni nu răspund bine la adevăruri dure și au nevoie de placebo-uri, au nevoie să creadă că punând portofelul pe pervaz atrag prosperitatea.

Nu sunt psiholog, nu știu exact cum lucrează mintea umană și cum funcționează oamenii la nivel inconștient, dar poate că placebo-urile astea sunt mai eficiente în a produce rezultate decât un adevăr dureros. Poate că de aceea există atâtea informații de acest fel, atâția guru, atâtea cărți cu, mă scuzați, mambo-jambo.

Vedeți, nu mă pot abține să nu consider ridicole chestiile astea, deși sunt conștient că ar putea fi un mijloc bun de a obține rezultate în cazul unei anumite categorii de oameni. Oameni care n-au trecut prin niște chestii reale, de viață grea, deci nu au ajuns singuri la niște concluzii. Sau poate au trecut, dar nu au o anumită capacitate analitică să-i ajute să conștientizeze niște lucruri singuri. Și au nevoie de intervenții externe, de placebo. Ăștia sunt clienții perfecți pentru un guru.

Iar ăsta nu e un lucru rău. E ușor să râdem de ei, să-i luăm la mișto cu portofelele lor pe pervaz, dar dacă ne uităm mai atent, sunt și ei oameni, cu probleme pe care nu le pot gestiona singuri, au nevoie de acest sistem de suport care e un guru de dezvoltare personală sau un grup de oameni care se întâlnesc regulat să discute despre cum să devină diamant. Poate nouă ni se par prostii discuțiile, dar pe ei îi ajută. Până la urmă, cred că e similar cu a merge la un psiholog, n-am fost niciodată, dar nu cred că psihologul îți spune verde-n față niște adevăruri dure, ci mai degrabă încearcă să te conducă spre ele cu diplomație, poate și cu placebo-uri.

N-am o concluzie clară ca să închei articolul. Viața e complexă și are multe aspecte. Cam atât.

8 răspunsuri la “Cele 2 fațete ale domeniului de dezvoltare personală”

  1. „N-am o concluzie clară ca să închei articolul. Viața e complexă și are multe aspecte. Cam atât.”

    Concluzia asta este peste „o viata de munca si responsabilitate”…sunt multi care au trait asa si pe patul de moarte au avut regrete tardive…poate trebuie inceput cu finalul in povestea asta.

  2. O bună prietenă îmi spunea: ”Gabi, dacă unui om îi face bine o anumită credință sau convingere, lasă-l în pace.” Cred că se aplică și la treaba cu portofelul pe pervaz (e prima dată când aud de asta :))

    Totuși, sunt în asentimentul tău și abia aștept să citești și cartea mea ”De ce nu” (ieri a intrat în editarea finală la editură, coperți and stuff).

    Sunt în asentimentul tău pentru că din punctul meu de vedere ce ai povestit tu cu patul, cu portofelul cu etc. sunt niște ritualuri de tip superstiție.

    Iar din punctul meu de vedere superstițiile sunt doar o altă formă de frică.

    E ok să avem frici.

    Sau nu știu dacă e ok, dar e normal să avem.

    Însă eu consider că trebuie să le spunem pe nume acestor temeri dacă dorim să le rezolvăm sau măcar să le ameliorăm, nu să le mascăm în superstiții gen portofel pe pervaz cu gura în jos.

    • Și mie mi se pare că chestiile alea sunt de fapt frici și evadări din realitate, dar na, unii se simt bine cu ele, îi ajută. Iar dacă-i ajută, atunci e bine.
      PS: Și eu de-abia aștept să-ți citesc cartea, sunt tare curios.

  3. Oarecum offtopic: Am găsit o altă carte interesantă, un fel de dezvoltare personală, Seamănă oarecum cu „Nu vreau să mai fiu sărac”. Cartea se poate lua de aici: https://ramonacuc.ro/
    Nici nu știți cât vă asemănați/deosebiți!

  4. Gen „frate, da-mi si mie niste bani ca mi s-a defectat legea atractiei”… cunosc niste personaje din astea si prefer sa le evit…. se zbat pe loc de atatia ani incercand sa „atraga”… dar sa faca ceva concret si sa isi asume treaba asta cu munca-vanzari-marketing neahhh… e sub demnitatea lor de fiinte superioare. unul imi datoreaza bani…. de 5 ani. Man, blogul tau e foarte fresh fiindca esti normal la cap! (A se citi restul par nebuni cu basini in cap). Multzam de postari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.