A venit în țară un prieten din Irlanda de Nord și toată lumea s-a mirat ce mult a slăbit. Avea 150 kg și acum are 100.
Cum ai făcut? Zi-mi și mie că și eu vreau să slăbesc.
Răspunsul, invariabil, simplu și sec – n-am mai băgat porcării în mine: zahăr, țigări, băutură, carbohidrați.
Invariabil, lumea se pleoștește și nu mai zice nimic.
Pentru că se așteptau la răspunsuri complexe – că trebuie să te duci neapărat la sală în zilele impare din săptămânile pare, că trebuie să ții gantera într-un anumit fel, că trebuie un model anume de Fitbit etc.
A doua chestie…
O așteptam pe fiică-mea să iasă de la școală și mă întâlnesc cu un fost coleg de școală generală, și el cu copil la școală, și începem să povestim.
Că Bacăul e nașpa, e mort, nu se găsește nimic de muncă, salarii mici, eu îi zic că aș vrea să mă mut la Oradea, el îmi zice că ar vrea să se mute la Brașov etc…
Și mă lovește un deja-vu. Parcă am mai avut fix aceeași discuție, tot cu el, acum câteva luni.
Copiii noștri învață la aceeași școală de cartier la care am învățat și noi acum 30 de ani, stăm și așteptăm să murim la 5 minute de blocul unde ne-am născut și ne întâlnim o dată la câteva luni să ne plângem de milă și încercăm să ne simțim bine lăudându-ne cu ce planuri avem noi să ne mutăm din sărăcie.
Lasă un răspuns