Două despre oameni

A venit în țară un prieten din Irlanda de Nord și toată lumea s-a mirat ce mult a slăbit. Avea 150 kg și acum are 100.

Cum ai făcut? Zi-mi și mie că și eu vreau să slăbesc.

Răspunsul, invariabil, simplu și sec – n-am mai băgat porcării în mine: zahăr, țigări, băutură, carbohidrați.

Invariabil, lumea se pleoștește și nu mai zice nimic.

Pentru că se așteptau la răspunsuri complexe – că trebuie să te duci neapărat la sală în zilele impare din săptămânile pare, că trebuie să ții gantera într-un anumit fel, că trebuie un model anume de Fitbit etc.

A doua chestie…

O așteptam pe fiică-mea să iasă de la școală și mă întâlnesc cu un fost coleg de școală generală, și el cu copil la școală, și începem să povestim.

Că Bacăul e nașpa, e mort, nu se găsește nimic de muncă, salarii mici, eu îi zic că aș vrea să mă mut la Oradea, el îmi zice că ar vrea să se mute la Brașov etc…

Și mă lovește un deja-vu. Parcă am mai avut fix aceeași discuție, tot cu el, acum câteva luni.

Copiii noștri învață la aceeași școală de cartier la care am învățat și noi acum 30 de ani, stăm și așteptăm să murim la 5 minute de blocul unde ne-am născut și ne întâlnim o dată la câteva luni să ne plângem de milă și încercăm să ne simțim bine lăudându-ne cu ce planuri avem noi să ne mutăm din sărăcie.

  1. 1. In cat timp a dat jos alea 50 de kile? Ce munceste?

    2. Apropo si de post-ul ala cu milionul de ieuroi, poate o alta rezolvare ar fi si acceptarea starii de fapt, impacarea cu viata pe care o duci…

  2. E la fel ca atunci când te întâlnești cu un amic sau fost coleg de muncă și discuția se termină cu „să mai ieșim, să ne mai întâlnim, să mai bem o bere”. Și rămâne acolo, nimic concret nu se mai întâmplă pentru că niciunul nu preia inițiativa.

    E simplu să vorbim, mai dificil să acționăm concret. Planurile arată bine în mintea noastră, uneori chiar și pe hârtie, dar adevărul e că ne e destul de ok în situația actuală șiiii nu ne place riscul. Cred că e și ceva cultural pe 3 arii importante: nu știm să practicăm recunoștința (să fim conștienți că ne e mai bine decât multora), să încercăm (să ne animăm viața cu orice) și să eșuăm (să înțelegem situațiile când lucrurile nu ies conform așteptărilor).

    Și așteptăm. Așteptăm să aflăm rețete de succes, să fim împinși de la spate, să ni se întâmple ceva (vorba melodiei), „să se facă”. Eventual cineva să salveze Bacăul, Buzăul și alte locuri din țara asta la care parcă ținem și le-am vrea mai răsărite în timp ce ne cam frustrează.

    Cred că mai multă inițiativă personală ajută în multe situații și ne conduce către o schimbare majoră, dacă asta ne dorim. Să dăm un telefon pentru a ne întâlni cu cineva la bere, să organizăm un meetup în Bacău, să ajutăm niște copii nevoiași la teme o dată pe lună, să reparăm un gard la casa de la țară. Chiar dacă nu ne pricepem neapărat la niciuna din astea.

  3. Bine, Jane, ca te-ai mutat! La mine nu e cazul ca m-am nascut si traiesc inca in Brasov ( care e ok daca lucri online si-ti place muntele :). Deci poti sa stergi cateva paragrafe din articolul asta ca nu mai sunt valabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Up Next:

Ce-ai face dacă ai avea 1 milion de euro?

Ce-ai face dacă ai avea 1 milion de euro?