Îmi pierd identitatea

Stăteam eu așa și cugetam, prins într-o discuție imaginară ce avea loc în capul meu între mine și… mine, când mi se aprinde un beculeț. Vocea din capul meu nu mai avea accent moldovenesc. Încerc să-l regăsesc, dar parcă nu-mi vine. Ciudat.

A venit un om să-mi măsoare găurile pentru uși la apartament și îmi zice… Tu nu ești din Bihor, așa-i? Te-ai mutat de la București? Nu, de la Bacău. Hmmm.

Îmi regăsesc accentul când vorbesc cu oamenii din Bacău, rude sau prieteni, dar încet-încet simt că-l pierd. Nu c-ar fi pierdere mare, nu am niciun atașament emoțional de Moldova, zic doar așa, ca o constatare a unui fapt.

Nu devin bihorean, încă mi se par ciudate unele ticuri verbale ale oamenilor de pe-aici, încerc doar să vorbesc „frumos”, cred de aia pare că aș fi de la București. Și asta e o chestie interesantă, aici la Oradea nu pare atât de ciudată limba „frumoasă”, așa cum pare la Bacău. Între moldoveni, cineva care vorbește „frumos” sau „corect” sau cum vreți să-i spunem, se aude ca nuca-n perete, e diferența mult mai sesizabilă decât aici, la Bihor. Sau poate doar mi se pare mie.

Oricum, e interesant cum avem în fiecare zonă diverse ticuri verbale și moduri de a exprima ideile. Și cum asta ne formează oarecum o identitate, un fel de a gândi, cred că și un mod anume în care ne percep ceilalți. Poate și cum ne percepem noi pe noi înșine.

4 răspunsuri la “Îmi pierd identitatea”

  1. Înşiet-înşiet ticontopieşti printri bihoreni, asta ieste n’ai şi sîi faşi’, aiasta-i viaţa şî diaia trebi’ sî merjim întintii !… Pientru cî ştii, nu?!, cum îi vorba şeea, merjim înainti pientru cî înainti iera mai binii !

  2. Asta imi aminteste de o mema in care cineva se intreba daca englezii mai fac accentul britanic atunci cand nu e nimeni prin jur sa-i asculte. Nu-ti pierzi identitatea, identitatea era o iluzie de la bun inceput, discutie lunga…

    • Titlul e oarecum în glumă, ai dreptate cu identitatea, e o serie de idei pe care le avem despre noi. Ne băgăm în cutiuța asta cu idei și construim ziduri în jurul ei ca s-o apărăm.

  3. Oooo da.. nu vrei să-ți dai seama cum m-am simțit eu venind înapoi la Focșani după 7 ani de locuit în Pitești. :) De fiecare dată când veneam acasă în vizită, mă zgâria ceva pe urechi, cum probabil zgâria și ce vorbeam eu pe cei de aici. Acum, după 10 luni de când m-am reîntors la Focșani, începe să fie irelevant accentul și să mă acomodez celui din zonă, cu toate că încă zgârie pe urechi pe alții bănuiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.