Să faci bani.
Dar bani-bani, mulți bani.
Atât de mulți încât să nu poată efectiv să cheltuie lumea din jurul tău cât poți tu să produci.
Pentru că nu ai altă șansă. Pe bune, nu ai.
Dacă vrei să te ridici puțin cineva sau ceva te trage înapoi în jos. Cu ghearele, cu dinții, cu toată ființa lor, lumea te trage înapoi în sărăcie.
Poate doar dacă ești singur pe lume, n-ai pe nimeni, n-are cine să te saboteze. Poate.
În rest, jale.
E aceeași chestie care se întâmplă și la nivel macro.
Oamenii responsabili, disciplinați financiar, sunt cei care ajung la final să plătească oalele sparte. Iresponsabilii, inconștienții, cu curul în drum – „să ne ajute Guvernul, să se facă ceva și pentru noi, ăștia sărmani”.
Și n-ai ce face, nici la nivel micro, nici la nivel macro.
Decât să ai bani; mulți, mulți bani.
Lasă un răspuns