Știi care e diferența între pasta de dinți pentru copii și cea pentru adulți?
Cea de copii are mai mult zahăr.
De la pastă de dinți la cereale, care numai cereale nu mai sunt, ci sunt doar zahăr în diferite forme, ești asaltat de gustul care ajunge să te urmărească toată copilăria și apoi toată viața – “ceva bun”. Vrei ceva bun? Mâncăm și noi ceva bun?
Ca adolescent intri în targetul altor corporații. Sunt sigur că nu încearcă să te facă dependent de produsele lor. Sunt prietenii tăi, lucrează pentru tine, vor doar să te ajute să fii cool. Industria tutunului, care teoretic este pentru adulți, a început să-și targeteze produsele de vapat pe adolescenți. Fac asta prin design, culori, arome, dar mai ales prin marketing și promovare pe canale unde regulile și reglementările sunt mai ușor de ocolit, cum ar fi online. Targetul se duce spre vârste din ce în ce mai mici, să-i ia de tineri și să le programeze creierul să fie consumatori dependenți.
Odată cu primul telefon, îți faci conturi pe toate rețelele de social media relevante. Relevant înseamnă cele pe care le folosesc prietenii și colegii tăi de școală care au avut telefon dinaintea ta. E irelevant ce crezi tu despre asta, trebuie să intri în bulă altfel rămâi pe dinafară. Și dezvolți încă o dependență pentru încă un lucru care îți fură timpul și atenția.
Ajungi adult, trebuie să te duci la job, să faci bani ca să îți poți susține dependențele. Ți se face un profil bazat pe preferințe, comportament și consum, ești manipulat cu reclame bine targetate să consumi ce trebuie, să gândești cum trebuie și să alegi pe cine trebuie atunci când trebuie. Nicio companie nu mai vrea să-ți vândă ceva o singură dată și tu să deții acel ceva. Toți vor să-ți facă un abonament. Să nu deții nimic, să plătești ca să consumi.
Ajungi să plătești abonament și pe aerul respirat. Că o să fie scump aerul. Poluare, smog, viruși, ai nevoie de aer curat, livrat la ușă de corporația ta preferată. Care vrea doar să te ajute să trăiești mai bine. Sunt prietenii tăi, ții minte?
Trebuie doar să le dai puțin din banii tăi. Nu mult. Un abonament mic. Oricum, banii nu există. Sunt doar niște cifre pe un ecran în aplicația ta de banking preferată. Cu zero comisioane. Doar niște cifre pe un ecran. Cifre care te ajută să consumi.
Acum ai copii, dar n-ai voie să intri în școală, trebuie să aștepți la intrare, în schimb umblă liberi prin școală agenți de vânzări încercând să vândă copiilor orice, atâta timp cât are un personaj popular de desene animate lipit pe copertă. Nu e etic, nici moral să manipulezi copiii, dar nu-i pasă nimănui. Strategia asta e deja în orice supermarket și la orice brand. Nu-i pasă nimănui. Important e să-ți ia banii.
Îți aștepți copilul la poartă să-ți sară în brațe și să-ți povestească cum trebuie neapărat să-și ia cel mai tare CD educativ. Nu contează că nu mai există unitate CD la calculator de dinainte să se nască copilul. Nici nu știe ce e ăla CD și ce se face cu el. Contează că e cu prințesa Elsa și toți copiii își iau. Apropo, mai trebuie 10 de lei pentru teatru, 45 lei pentru fondul clasei, 27 pentru fondul școlii, 32 pentru ziua lu’ doamna și trebuie să ducem hârtie igienică și săpun la baie, că nu mai sunt.
Apoi o să vrea telefon, ca să joace un joc în care se uită la reclame ca să primească bani virtuali ca să-și cumpere cu ei obiecte virtuale. De ce? Ca să le aibă, de aia. Uite, Raluca are 437 de items, e la level 19, eu am doar 239, vreau și eu ca Raluca! Crezi că o să facă așa mai târziu și în viața reală? Competiții inutile cu alți oameni despre cine consumă sau deține mai mult, mai bun, mai frumos? Nuuu, siiigur că nu. Nimeni nu face asta, nu-i așa?
Zilele trec și parcă devin din ce în ce mai scurte. De parcă se termină timpul. Parcă și banii se termină mai repede. Parcă toate lucrurile sunt mai scumpe decât erau odată. Parcă te învârți în cerc, blocat într-un labirint cu suficient timp și resurse cât să supraviețuiești, dar nu suficient cât să te bucuri de ele.
Din 10 în 10 ani mai vezi la știri că e criză. Unii se plâng de criză, dar parcă alții au mai mulți bani decât înainte. Parcă mai crește puțin discrepanța dintre săraci și bogați, dar poate e doar o impresie, viața ta merge înainte, nu prea te afectează.
Ajungi bătrân și începi să ai nevoie de doctori, dar simți nu ai acces la servicii de calitate, te simți captiv, dependent de serviciile de stat substandard. Parcă discrepanța aia începe să se simtă. Începe să te afecteze.
Simți că te-am deprimat deja?
Trăim într-o lume profund imorală. Pentru corporații, branduri, la fel ca și pentru politicieni, asta suntem, niște oi care trăiesc pe pilot automat, nu știu nimic și nici nu trebuie să știe nimic, trebuie doar să consume.
Totul în jurul nostru e construit să ne facă să consumăm, să cumpărăm ceva. Suntem manipulați de mici să fim consumatori, drogați dependenți de zahăr, dependenți de ecrane, dependenți de consum. Consum de orice fel, nu contează, consum să fie: filme, seriale, YouTube, Facebook, Instagram sau orice altceva care îți fură timpul și atenția.
Targetul oricărui business serios se duce spre vârste din ce în ce mai mici, să-i ia de tineri și să le programeze creierul să fie consumatori dependenți. Totul trebuie să fie cât mai ușor, cât mai lipsit de efort, ca să nu fie ocupat creierul prea mult cu gândirea, să se obișnuiască să facă lucruri fără să gândească.
Nu cred că e vorba de vreo conspirație mondială sau că există vreun plan strategic făcut să ne controleze, să ne țină săraci sau ceva de genul ăsta. Cred că așa a evoluat, pur și simplu, jocul capitalismului. Trăim într-un joc și suntem pioni în acest joc, fie că vrem sau nu, fie că o conștientizăm sau nu.
Putem scăpa? Putem ieși din joc? Putem renunța la consum și la competiție? Putem scăpa de capitalism?
Lasă un răspuns