Mergeam prin cartier când, deodată, de pe o străduță iese un BMW negru și la volan o blondă cu buze mari și roșii, bot de rață, o freză gen cuib de ciori într-o parte, cu o șapcă hip-hop în cealaltă parte, lăsată pe spate în scaun, cu o mână întinsă șmecherește pe volan, muzică bubuind, tot tacâmul.
Mergea ea așa de mândră de ea însăși că m-a pufnit instant râsul.
Nu pot să mă gândesc decât la cât de în serios se iau oamenii ăștia. Pe bune, ei chiar se iau în serios, chiar cred că sunt importanți. Dă-l bă în spanac pe Bill Gates, EU cu ursulețul meu negru din anii 2000, EU sunt miezul, frate. Eu sunt valoarea, eu sunt adevărul și lumina.
Și nu doar ăștia.
Mai sunt antreprenori, oameni de afaceri sau cum s-or mai fi intitulând, care sunt mereu țiplă, împăunați din cap în picioare, cămășuță, costum, neapărat să se vadă ceasul supradimensionat.
Nu știu, poate am eu o problemă, dar nu pot să mă iau așa de în serios.
Lasă un răspuns