Mi-a împrumutat un prieten o Skoda Octavia ca să merg până la Iași să fac un test drive cu Mazda CX-3.
Deci, Skoda Octavia 1.0 TSI DSG, benzină, 110 cai; nu e o mașină nouă, are 3-4 ani, a costat 19.000 euro.
E mare, e ditamai barca, nu sunt obișnuit și nici nu-mi plac mașinile așa mari/lungi. Bordul e destul de simplu, fără ecran mare care să iasă din bord, spațiul e mai mult decât suficient, la 1,75 m și 67 kg eu încap și în portbagaj.
Deși e spațioasă, mă simt cumva prea prins în scaun, am pățit și la alte Skoda, parcă mă strânge și n-am loc. Cu timpul m-am obișnuit cu poziția și nu mă deranjează.
Prima chestie care nu mi-a plăcut a fost un tremurici la turații foarte mici, ca și cum s-ar îneca motorul. La semafor mi s-a părut chiar că s-a oprit de tot, m-am speriat că am făcut ceva greșit și i-am stricat mașina omului dar a repornit cu un nou tremurici după ce am ridicat ușor piciorul de pe frână.
Am aflat că e un sistem Start/Stop care oprește motorul ca să facă economie. Mi se pare foarte nașpa în intersecții nesemaforizate, nu poți să te bagi repede.
Chiar și cu el dezactivat am observat o întârziere la plecarea de pe loc, mi-era frică să forțez puțin și să încerc să mă bag mai rapid. Nu știu dacă e de la motorul mic sau de la cutie dar apăsam accelerația și nimic, trebuia să se gândească puțin înainte să plece mașina.
În rest, nu mi-a displăcut mașina. La drum întins merge ok, nu mi s-a părut că aș avea nevoie de motor mai mare sau mai mulți cai. Totuși, eu merg destul de lejer, n-am călcat-o decât puțin, de test.
Mi s-a părut că schimbă vitezele destul de repede și motorul stă subturat, nu prea am depășit 2000 turații decât în rarele cazuri când am călcat-o intenționat, ca să testez.
Mi-aș cumpăra o Octavia?
Nu cred. E o mașină ok dar pentru mine e prea mare și nu sunt convins de motorul ăsta de 1 litru. Vreau să merg să testez și un Polo 1.0 TSI DSG să văd dacă pe o mașină mai mică și mai nouă face la fel.
Lasă un răspuns