Grafica arată foarte bine, zonele sunt mai mari, puzzle-urile puțin mai complexe, e mult mai lung decât primul și e o bucurie să explorezi realitatea post-apocaliptică.
E diferit de primul, care se baza pe relația dintre Joel și Ellie, relație construită frumos de-a lungul călătoriei lor de-a lungul unei Americi distruse de infecția Cordyceps.
Part II nu mai e despre iubire ci despre ură și răzbunare, despre violență.
Aici pe mine m-a pierdut puțin, nu sunt răzbunător de fel, îmi trece repede supărarea și din cauza asta jocul nu m-a ținut atât de concentrat pe cât m-a ținut primul. Nici nu se compară, de fapt.
Jucând cu Joel, primul joc te face să ții la Ellie și să vrei s-o protejezi cu orice preț. Mai ales fiind tată, jocul reușește să apese pe butoanele potrivite ca să genereze emoție. Acum, jucând cu Ellie și căutând-o pe Abby, cea care l-a omorât pe Joel, nu am reușit să mă implic emoțional. Moartea lui Joel nu a însemnat nimic pentru mine, n-am avut nicio dorință de răzbunare.
The Last of Us part II e un joc matur și nu doar prin prisma violenței ci prin construcția poveștii.
Joci jumate de joc cu Ellie, încercând s-o omori pe Abby, omorând oameni din grupul ei (WLF) și dintr-un grup rival, precum și infectați. Infectații parcă nu mai sunt așa importanți în poveste, sunt un fel de zgomot de fond. Au încercat să-i facă mai înfricoșători prin sunete și diverse surprize dar parcă dorința de răzbunare vrea să treacă pe primul plan și restul rămâne în fundal.
Apoi joci jumate de joc cu Abby, văzând lucrurile și din perspectiva ei, omorând oameni din grupul rival (The Seraphites) până când te împrietenești cu unii și începi să vezi și versiunea lor de adevăr.
Toți au dreptatea lor, toți cred că ei sunt personajul pozitiv și fac bine ce fac. Și asta duce la un cerc vicios de violență în care toată lumea omoară pe toată lumea. Joel l-a omorât pe tatăl lui Abby, Abby l-a omorât pe Joel, Ellie omoară toți prietenii lui Abby, Abby omoară toți prietenii lui Ellie etc…
Despre asta e jocul, despre acest cerc vicios al violenței într-o lume în care nu mai există legi și nimeni nu vrea să renunțe și să-și trăiască viața. În afară de Abby.
Deși am auzit că mulți dintre cei care au jucat jocul o urăsc pe Abby, ea e de fapt cea care i-a lăsat să trăiască pe Ellie și Tommy, apoi încă o dată pe Ellie, Tommy și Dina, încercând să închidă cercul violenței și să-și trăiască viața. Ar fi putut să-i omoare pe toți (de 2 ori) dar a vrut doar să-și răzbune tatăl, omorându-l pe Joel, și atât.
Pentru unii s-ar putea să fie prea diferit, prea matur, prea filozofic, dovadă că încă dinainte de lansare au fost o grămadă de supărați că Naughty Dog a stricat continuarea unei capodopere.
Nu pot să neg că a fost „disturbing” să joc cu Abby și să încerc s-o omor pe Ellie, am murit de foarte multe ori pentru că efectiv nu puteam s-o atac. După ce în primul joc am protejat-o pe Ellie de când era o fetiță de 13-14 ani, e dificil de digerat situația. Înțeleg de ce oamenii au fost supărați.
Per total, jocul nu e rău, e doar diferit.
Lasă un răspuns