O alternativă la autostrăzi

Discutam cu un prieten pe tema autostrăzilor și zicea că n-are sens să ne mai apucăm de făcut autostrăzi în România.

Vreau să vă întreb și pe voi de chestia asta, ce părere aveți.

Ideea e că e scump și durează mult să construiești autostrăzi în timp ce o alternativă ar fi modernizarea infrastructurii feroviare.

Ai deja trase liniile de cale ferată, nu mai trebuie să expropriezi terenuri, poate ar fi mai ieftin și mai eficient să aduci CFR-ul în secolul 21.

Dacă aș face 2 ore jumate de la Bacău la București, timp în care pot lucra la laptop sau să mă uit la un film, presupunând că nu mai avem troncăneală și zguduială, ce sens ar mai avea să-mi iau mașină?

Similar în interiorul orașului, un sistem decent de transport în comun, autobuze electrice, orar care se respectă, afișat în fiecare stație și autobuz + piste pentru transport alternativ (biciclete, trotinete).

Din perspectiva unui om care nu are un atașament emoțional de mașina personală, nu mi se pare o idee rea modernizarea și îmbunătățirea transportului în comun.

Mie îmi plac soluțiile simple și la prima vedere pare a fi soluția mai simplă.

Voi ce ziceți?


Comments

19 răspunsuri

  1. Avatar Mădălin
    Mădălin

    Am mai scris pe un blog astazi. Mașina personală este una dintre cele mai proaste invenții. Trebuia să rămânem doar la transport in comun, atat! Acum nu mai aveam problemele din orase cu aglomeratia si poluarea, uite asa ne omoram singuri.

    Legat de autostrazi, cred ca sunt importante si necesare pentru transportul de marfa (tiruri). E greu pentru un tir sa treaca prin 100 de sate si sa urce prin serpentine. Ajungi mult mai obosit iar timpul de transport creste considerabil.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Există trenuri marfare, se transportă marfă cu trenul de mulți ani.

    2. Avatar Mădălin
      Mădălin

      Corect. Dar dacă trebuie livrat in altă țară? Ar trebui ca toată lumea să folosească trenul iar unele țări au deja autostrăzi. :D

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Există infrastructură feroviară și în alte țări și nu doar că există dar funcționează foarte bine și pentru pasageri și pentru marfă.

  2. Avatar Monoranu

    Stii cum e cu trenul si masina la noi? E ca si cu centrala de apartament. Dupa ce ti-ai pus, nu mai vrei sa te intorci in sistemul centralizat ca-ti place autonomia. Cand eram copil/tanar am mers cu trenul la greu. Mai merg si acum pe afara cand nu am masina. Acum insa vad trenul mai fezabil pentru transportul de marfuri. Cert e ca avem nevoie de infrastructura in ambele directii: si rutier si feroviar.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, bună comparația cu centrala.

  3. Păi de nevoie merg frecvent din Medias spre Constanța, București sau Oradea dar și spre casă în jona Iași. Linia Medias Sighisoara e nouă, e brici (față de ce era) Zona Brașov – București si apoi București – Cosntanța e iar modernizată deci e ok. Fac Medias – Constanta 1:00 – 11:30. Cu mașina tre să fiu o țâră de pilot să scot atât și ajung și rupt de oboseală. Deci prefer tren.

    Acum, dacă merg spre Iasi… 24 de ore Mediaș – Pașcani sau pe acolo. Legături proaste, linii nemodernizare etc. Deci e loc de mai bine și chiar cred că multă lume ar renunța la mașină din motive de eficiență. Ca să nu mai spun că poți lucra și asta e fantastic.

    Da. Mai trebuie educație. Dacă prinzi personal între Mediaș și Brașov îți rogi moartea. E o zonă din care se urcă spre Brașov niște elemente, multe, de trenul are mascați pe peroane. Nu vreau să fiu rău dar nici animalele nu sunt așa, nu au cum.

    Deci, vorba unui prieten: eu nu-s pentru contra :) în plus îmi place să mă dau cu trenul.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Și mie îmi place să merg cu trenul, întâlnești oameni noi, mai discuți chestii, e fain. Bine-nțeles, nu e cazul în personal, n-ai cu cine dar nu prea am mers cu personalul. Aici e loc de îmbunătățit, de eficientizat traseele; niște linii de mare viteză care să nu oprească în toate haltele + legături gândite cu capul.

    2. Îmi place că între București și Constanța trenul cu care circu nu oprește nicaieri :)
      La legături… stăm prost de tot. Dar poate se mai schimbă mentalități.

  4. Avatar Adrian Andreias
    Adrian Andreias

    Salut, Andrei,

    Cred ca avem nevoie de si-si, nu de sau autostrazi sau infrastructura feroviara moderna.

    Citeam zilele trecute o argumentatie foarte buna pentru transportul de marfa cu TIR. Nu gasesc acum articolul. Dar o idee esentiala: transport de marfa feroviar nu e potrivit pentru firme mici, cu volume mici, cu produse de valoare mai mare etc.

    Evident ca trebuie sa tindem spre transport in comun cat mai mult, dar nu trebuie nici sa cadem in obligativitati marxiste.

    Esenta e oricum aceeasi: (in)evolutia infrastructurii din Romania, rutiera si feroviara, e un KPI foarte bun al neputintei noastre ca popor.

    Intre 1990 si 2016 am pierdut vreo 500 de km de cale ferata :)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Clar e nevoie și de autostrăzi sau măcar făcute centuri ocolitoare ca să nu mai treci prin toate localitățile.

  5. O tara fara autostrazi este condamnata la subdezvoltare. Miza este traficul cargo, nu sa mergem noi la ski.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Se plimbă mărfuri și cu trenul, nu doar cu TIR-urile. Nu cunosc date legate de transportul pe șosea versus cel feroviar, nu știu care e mai eficient, aici cred că e discuția până la urmă, la costuri.

  6. Avatar Cornel Harsan
    Cornel Harsan

    Da, ar fi frumos dar sunt 2 lucruri de luat in calcul:
    – exista deja 8 milioane de automobile in Romania…nu ne putem preface ca nu sunt…si daca ai sa convingi 20% din oameni sa circule cu transportul in comun(utopie in ro) ..tot avem o problema.
    – ca sa mergi din Brasov la Iasi cu trenul trebuie sa faci un ocol pana la Ploiesti sa ocolesti muntii. Avem 10mii de km de cale ferata si nici 100km de mare viteza. Cred ca modernizarea acestor 10 k e mai utopica decat realizarea a 3mii de km de autostrada

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Așa e, situația e complexă. Clar ne trebuie infrastructură de orice fel.

    2. Avatar Teo Gavril
      Teo Gavril

      Asta arată că stăm prost la și strategie nu doar la execuție. Cele două merg gândite împreună mai ales că pentru calea ferată deja există deja o parte importantă: locul, avizele etc. O strategie pe termen lung + hărnicie – furat ar repara într-un termen rezonabil situața, chit că suntem în urmă cu ceva zeci de ani.

  7. Avatar Nicholas

    Infrastructura CFR e foarte invechita, incepe sa cedeze. Acum am aflat ca au taiat orele suplimentare (singurul motiv pentru care sa mai lucrezi in CFR). Cred ca ar costa foarte mult modernizarea/refacerea CFR-ului.

  8. Avatar Tabacu Victor
    Tabacu Victor

    Cred ca este bine sa folosim infrastructura pe care o avem deja. Adica caile ferate pentru transportul de calatori si marfa. O alternativa pentru transportul de marfa la autostrazi ar fi si transportul fluvial pe Dunare si transportul martim prin Marea Neagra. De exemplu Dacia ar putea incarca in trenuri masinile pe care le exporta de la Pitesti pana la Turnu Magurele si de acolo ar putea fi transportate spre Europa de Vest pe Dunare si cei de la Ford Craiova ar putea incarca in trenuri masinile pana la Calafat si de acolo cu nave fluviale ar putea fi transportate pe Dunare. Avem prea multe camioane pe drumurile din Romania care creaza cozi in vama la Nadlac si in alte puncte de frontiera.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Variante la transportul rutier există dar probabil că sunt mai scumpe, poate de aia nu sunt prea folosite. Sau poate că sunt folosite dar nu știm noi, că noi mergem pe străzi, vedem tirurile, dar pe Dunăre nu circulăm ca să vedem ce se întâmplă acolo.
      Ideea e că soluții ar fi, cum spui și tu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *