Batman v Superman

După ce am văzut filmul mi-am dat seama că trăim într-o lume de oameni nebuni.

Oameni care nu mai pot fi mulțumiți, care analizează totul la milimetru și critică orice nu se potrivește perfect, dar perfect-perfect 100%, cu dorințele sau așteptările lor.

E valabil nu numai la filme, uitați-vă și la părerile despre iPhone SE. Deși se știa ce telefon se lansează, toți cocalarii americani sunt nemulțumiți.

La fel și la Batman.

Da’ de ce îl joacă Ben Affleck pe Batman? Că Ben Affleck e nașpa.

Da’ de ce nu sunt glume în film? Că în Avengers erau glume.

Da’ de ce eroii nu sunt mereu buni, cum îi știam noi?

Da’ de ce personajul X nu e dezvoltat mai mult? Da’ de ce Batman visează prea mult? Da’ de ce Lex Luthor e prea nebun? Da’ de ce, de ce? Aia e nașpa, aia e nașpa, totul e nașpa.

Chill the fuck down. E doar un film.

Scenele de început sunt filmate foarte mișto. Toată construcția e destul de bine făcută. Nu e ușoară, e nevoie de puțină atenție, dacă ești copil mic și vrei mură-n gură probabil că n-o să-ți placă.

Coloana sonoră mi s-a părut foarte mișto (Hans Zimmer + Junkie XL). Volumul e tare, simți muzica, unii s-au legat și de asta, mie mi-a plăcut.

Personajul negativ (Lex Luthor) e bine scris și bine jucat. Un personaj negativ bun poate să-ți ridice mult filmul.

Mi-a plăcut că nu a stat la final să explice proștilor din sală tot planul, dacă te-ai prins că el a manipulat pe toată lumea, te-ai prins, dacă nu, vezi că rulează Barbie în tabăra spioanelor la sala 7.

Da, e filmat cam de aproape și cam lat, îmi mai trebuia o lungime de sală ca să văd tot ecranul.

Da, spre final, la bătaie, nu mai înțelegi nimic, e plin de lumini, lasere, explozii, zboruri, sărituri, trânteală.

Asta e, nu e perfect.

Dar mi s-a părut surprinzător de bun având în vedere review-urile tâmpite de după avanpremieră, deși nu sunt fan nici Batman, nici Superman, nici filme cu super eroi în general.

Merită văzut la cinema, eu m-aș mai duce o dată.

liliac

Răspunsuri

  1. Avatar RaduAP

    Andrei,ai uita de ceva,printesa razboinica…
    Wonder Woman:)

  2. Avatar Sorin

    Ar mai fi o variantă pentru dilema Batman vs. Superman, şi anume ca să se implementeze un dispozitiv special care să preia dorinţele fiecărui client în parte şi deci care să poată să refacă imaginea filmului dupe cum doreşte. Astfel, la setările generale se poate stabili ce actor să joace în fiecare rol, de asemenea ce culoare să aibe costumaţia fiecărui actor, evident setări şi pentru voce şi alte efecte sonore. Dintre setările avansate trebuie menţionate setările cu privire la cine pe cine să caftească, fiecare cîţi pumni să primească, cine să pice primul la KO şi de asemenea, poate că cea mai importantă setare avansată este cine va fi cîştigătorul luptei dintre cei 2 super-mega-eroi. Va daţi sama că în acest caz nici nu mai are sens să te mai uiţi la film, dar chiar şi aşa, s-ar găsi destui idioţi care să facă setările necesare şi astfel să îşi „particularizeze” filmul aşa dupe cum doreşte. Ciudat este că în realitate, adică în sala de cinema, se derulează un cu totul alt film, în faţa unor spectatori care nu ştiu din prima cine este cîştigător şi cine pe cine pocneşte. Şi atuncea stau şi mă-ntreb nedumerit: oare chiar aşa de tembeli să fie unii cît să-şi doresca această nemaipomenită posibilitate de modificare a scenariului filmului ?!

  3. Avatar Andrei Daniel
    Andrei Daniel

    Si mie mi-a placut filmul, dar cred ca scenele cu marea batalie puteau fi executate mai bine. Nu prea se intelegea mare lucru si Zod-monstrul a fost facut cam prost. Nu sunt designer, nu ma pricep la cgi, dar cred ca asta a fost greseala filmului, care pentru mine, asta il face un film imperfect.
    In rest, mi-a placut tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *