Mirosul de cafea e unul dintre mirosurile mele preferate dintotdeauna, dar nu mi-a plăcut niciodată gustul cafelei. Probabil și pentru că vin din comunism și sărăcie, nu știam noi pe vremuri ce e aia cafea de calitate.
La un moment dat însă, acum vreo 4-5 ani, ne-am apucat de renovat bucătăria și, fiind șantier, am început să ieșim la o cafenea din apropiere ca să-și bea soția cafeluța de dimineață. Încet-încet am început să iau și eu cafea, mai întâi cu foarte mult lapte și două plicuri de zahăr, apoi doar un plic, apoi mai puțin lapte.. până am ajuns să beau cappuccino fără zahăr. Mai jos nu mă duc.
M-am obișnuit cu cafeaua, am ajuns să-mi dau seama de diferențele dintre ele, de ce sunt unele mai bune și altele mai rele, și chiar a început să-mi placă să beau cafea, mai ales dacă nimeresc bune atât cafeaua, cât și laptele.
Dar dincolo de asta, ne-am format obiceiul ăsta de a ieși la cafea aproape în fiecare zi.
Și îmi place mai mult ideea în sine, de fapt, decât cafeaua. Pentru că e un moment de liniște, de relaxare, un moment de libertate. Îmi place să stau la o terasă, mai ales în perioadele astea de început de toamnă, nu e nici prea cald, nici prea frig, e o vreme perfectă pentru asta.
Stau cu soția și discutăm, povestim, râdem, bem o cafea și ne bucurăm de libertate și de timp.
Lasă un răspuns