Andrei Chira

Blog personal

Cea mai bună metodă de a face bani

Pentru mine cel puțin, e munca.

Bănuiesc că nu vrea nimeni să audă asta, trăim într-o perioadă plină de investitori, toată lumea e pe crypto, pe forex, pe acțiuni, pe tot ce se poate și prinde foarte bine la populație mirajul ăsta al profitului fără prea multă muncă.

Așa că vreau să vă prezint câteva calcule.

Am o firmă de servicii WordPress, micuță, valorează cam 200.000 euro, dacă aș vinde-o acum. Câștig cam 40.000 de euro pe an, dividende din această firmă.

Dacă aș vinde firma, probabil aș putea lua 3 apartamente de 2 camere pe care le-aș da în chirie. 300 euro x 3 = 900 euro pe lună, maxim 10.000 euro pe an. Cam neplăcut, nu? De patru ori mai puțini bani decât acum.

Dar dacă aș băga banii în acțiuni? Când vine vorba de acțiuni, sunt firme care sunt focusate pe creștere, investitorii câștigă (fictiv, până nu vând) din creșterea prețului pe acțiune și sunt unele care sunt focusate pe dat dividende investitorilor.

De exemplu, IBM dă dividende de foarte mulți ani. Am o acțiune la IBM, m-a costat 125 dolari (acum a crescut la 134) și primesc dividende 1,48 dolari trimestrial, deci vreo 6 dolari pe an.

Dacă aș vinde firma și aș băga toți banii în acțiuni, aș putea cumpăra vreo 1500 de acțiuni la IBM, care mi-a aduce anual 9000 de dolari. Poate IBM nu e cel mai bun exemplu, poate sunt firme cu randament anual mai mare. Hai să presupunem că aș găsi ceva care să scoată dublu, dar tot ar fi doar 18.000 de dolari. Puțin.

Ca să ies la pensie mai repede și să trăiesc din investiții/dividende ar trebui să bag măcar un 500.000 de euro, dacă nu chiar milionul.

Dacă greșesc cu ceva și știți metode mai bune de făcut bani, comentariile sunt mai jos.

25 de răspunsuri

  1. Avatar lucian

    IBM este exemplu de trade safe, cu gain marginal … boring, in limbaj de trading

    uita-te la TSLA, AAPL, NVDA, AMZN, PYPL pentru potentiale trade-uri „safe gain” daca intri cand trebuie. in Romania, BRD, TLV, ONE, M, TRP, SNN

    TSLA a variat 35% in perioada DEC 21-IAN 3 … in 8 zile de holding cei 200K ar fi devenit 260K

    am vanat si eu dividende la inceput, pana m-am prins ca e mai productiv sa trade unele stock-uri anterior perioadei de distributie. mult mai productiv sa trade stock-uri care nici nu se preocupa sa dea dividende, pentru ca au crestere mai mare din price action

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, asta ar fi o metodă bună, de cumpărat atunci când e o cădere pe bursă și sunt prețuri mici la acțiuni. Am cumpărat în martie 2020, la începutul pandemiei, mai multe acțiuni (Apple, Microsoft, Visa, Nike, Sony, IBM) și am până acum 68% creștere medie. Îmi pare rău că nu am luat Tesla, era sub 400$ acțiunea și acum e 1000$. Oricum, am băgat sume mici, nu știu dacă aș avea curaj să bag 200.000 de euro.

  2. Avatar Bogdan B
    Bogdan B

    Totul e super ok, da, munca e cea mai buna metoda, putem si investi, dar…
    … si asta incerc sa le explic si baietilor mei.. „cand poti inlocui un cuvant din engleza in romana, fa-o!”

    Zici tu: „sunt firme care sunt focusate pe creștere”. Nu am putea sa zicem „sunt firme care sunt concentrate pe creștere”? Just saying, corporatist fiind ;)

  3. Avatar Marius Sescu
    Marius Sescu

    Te împarți între toate. Dacă îți place ceea ce faci nu ar avea sens să te retragi complet, că te-ai plictisi. Deci o parte venituri active, o parte pasive din dividende și ETF-uri (nu am timp suficient să studiez acțiunile individuale), și dacă cresc sumele adaugi imobiliare pentru diversificare și stabilitate, poate niște obligațiuni, titluri de stat pentru vremuri nasoale.

    Cam 600k minim pentru trăit din pasiv, dar cum ziceam, te-ai plictisi.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Cam așa mă gândeam și eu.

  4. Avatar leon

    Din punctul meu de vedere, dupa vreo 360 de zile de analizat zilnic bursa, se pot face multi bani la bursa, insa trebuie multa experienta + avut grija la emotii.

    In vara anului trecut am bagat vreo 3000 de dolari intr-o actiune (XELA). Am prins-o in momentul de glorie la 2 dolari si ceva, cateva zile mai tarziu ajungea la 5 dolari si ceva. Am castigat cam dublu intr-o saptamana. Din mare păcate, controlat de emoții și mirajul imbogatirii rapide, am pierdut banii la fel de repede pe cat i-am castigat, pierzand chiar mai mult bani (si multi din cei cu care venisem de acasa).

    Ce vreau sa zic, bursa e un miraj pentru oamenii saraci. Da, te poti imbogati rapid, daca ai noroc sau niste cunostinte, dar daca nu esti atent poti sa pierzi tot.

  5. Avatar Razvan

    Felicitări pentru transparență și sinceritate.

    Și la bursă incă nu ai luat in calcul și taxele care mai sug și ele un 5-10% acolo.

    Eu sunt curios de cum ai putea să scalezi business-ul să ajungă la 1-2 milioane de euro? Mai mulți clienți sau să te extinzi cu alte servicii la clienții actuali?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Găzduirea e un business de volum, clar. Dincolo de creșterea numărului de clienți, cred că ar trebui și o extindere a serviciilor către unele mai scumpe (e greu să ajungi la 1 milion de euro vânzând găzduire shared de 3 euro). Deci ar trebui o gamă mai largă de servicii: managed WordPress, mentenanță etc… și intrarea pe piața din afară, o piață mai bogată, de unde poți scoate mai mult profit de pe un singur client.

  6. Avatar Alexandru
    Alexandru

    Salut Andrei,

    Felicitări pentru carte, am citit-o de curând si m-am regăsit in destule momente.

    Sa îți povestesc un pic despre experiența mea. In 2010-2011 eram in concediu creștere copil pentru ca firma unde lucram s-a închis si cred ca atunci am început sa citesc despre bani, vizionat YT, citit, etc. Un audiobook cu „Tata sărac, tata bogat’ mi-a deschis un pic mintea la perspectiva de a pune banii sa lucreze, investiții etc.; cam atunci m-am gândit si eu ca nu vrea sa mai fiu sărac :).
    Am ales bursa ca soluție la acest gând si am început pe la sf. lui 2015 investițiile la BVB. Am zis sa îmi iau un an de test si nu contează ce randament am. Planul era sa am o creștere de 15% in medie pe an, pana ajung la libertate financiară.
    După mai bine de 3 ani de zile eram aproximativ de suma investită, in mare parte din nepricepere, grabă , scos bani sa îmi schimb mașina etc, etc.
    Randamentele pentru primii 3 ani au cam așa, cu mult sub media pieței:
    2016 8.00%
    2017 3%
    2018 -3.70%

    Puteam sa zic am încercat asta e, dar evident ca am continuat si cred ca in timp am devenit ceva mai atent, mai puține greșeli, am tot studiat si următorii 3 au fost cu niște rezultate mult peste piața; bine anul trecut nu este o surpriza cred, ca a fost unul dintre cei mai buni pentru toate bursele. Sunt încă departe de independență, dar mai încrezător si mai pregătit. Posibil sa mai dureze undeva între 5-10 ani îmi estimez ca as putea sa renunț la job, evident daca alegerile sunt bune.
    Concluzia cred ca e clara, se pot face bani, dar trebuie sa studiezi. In cazul in care nu vrei sa faci asta cea mai buna soluție este sa cumperi bursa (adică ETF, cos de acțiuni) si sa faci asta constant. Sunt studii cu randamentele medii anuale, SP500 in jur de 10.5%, BET-TR ceva mai bine chiar, deci destul de decent pentru efort aproape de zero.

    Daca ai întrebări despre bursa putem discuta oricând,
    cu mare drag,

    1. Avatar lucian

      Salut, am ceva experienta cu stock-urile romanesti, dar nu stiu cum faci asta: cum cumperi direct BET-TR ? Folosesc BT Trade, thanks

    2. Avatar Alexandru
      Alexandru

      Aici aici detaliate niște variante: https://laurentiumihai.ro/investesti-in-indicele-bet/. Citește si comentariile la articol, eventual întreabă si la brokerul tău. Bafta!

    3. Avatar lucian

      Interesant, intre timp mi s-a confirmat si de la broker ca „TVBETETF” este singurul ETF tranzactionabil local. merci

    4. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mulțumesc.

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ce folosești pentru tranzacționare? Tradeville?

    6. Avatar Alexandru
      Alexandru

      Salut,
      Am cont si la Tradeville si la http://www.primet.ro.
      Avantajul la Tradeville e ca nu au comisioane (majoritatea au in jur de 45 ron/trimestru, dar se aplica doar daca comisioanele din tranzacții nu acoperă suma asta). Ce nu îmi place la T. este ca au aplicația lor si eu prefer pe cea a bursei(ArenaXT), cu care m-am obișnuit( este si la Prime T.)

      Poti incepe pe Tradeville sa te obisnuiesti cu ce avem pe BVB; daca vrei poti cumpara si din state sau UE din platforma lor. Eu prefer BVB ca evaluările sunt mai umane.. Prinzi peste mai ușor ca sunt si pescari mai putini, așa tot globul se înghesuie pe state.

      Eu sunt student de Value Investing (Ben Graham/Buffet) Am grupat cateva filme informative despre bursa aici:
      mai urmaresc
      Phil TOWN, e mai de entry level isi vinde un curs, dar principiile sunt ok :
      https://www.youtube.com/c/PhilTownRule1Investing?cbrd=1&ucbcb=1
      Monish Pabrai: https://www.youtube.com/channel/UCw-OcYmKtk7ut-Ay7hIBaWg?cbrd=1&ucbcb=1
      Sven e european dar to pe value: https://www.youtube.com/channel/UCrTTBSUr0zhPU56UQljag5A?cbrd=1&ucbcb=1

      ==din RO==
      https://www.youtube.com/channel/UClRljOD89_FsnrHGjwbYg5A?cbrd=1&ucbcb=1
      https://www.youtube.com/channel/UCXfx6zSejJaKW-vMdCeE1qQ?cbrd=1&ucbcb=1
      un tip care cumpara din sua pt dividende(doar ca info, eu nu cumpar state)
      https://www.youtube.com/channel/UCmMUGDzbNsHsLEynJKWrCYA?cbrd=1&ucbcb=1

      sunt info utile si pe site-urile brokerilor
      ex: https://www.primet.ro/Actiunile-de-dividend-care-merita-urmarite-la-BVB-raport-analiza-2828

      Bafta!

    7. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi de informații, foarte bune.

  7. Avatar Cata

    Eu am incercat fonduri mutuale si titluri de stat
    Am investit 100.000 lei in titluri de stat cu dobanda 3.5 % / an: am castigat 3500 lei dupa 1 an.
    AM pus 50.000 lei in fonduri mutuale si am castigat 2800 lei. Am facut asa: am investit, am tinut banii 2-3 luni, am retras, castig 600 lei. DUpa cateva luni iar am bagat pentru vre-o 4 luni, am retras, castig 2200.
    Intr-un an am un castig de 6300 lei, venit pasiv, e ok, ca un bonus, dar nu e mare branza, sa traiesti dina sta trebuie sa bagi sute de mii de euro, milioane. Plus ca am castigat atat de mult ca au fost niste vremuri favorabile.
    Deci tot munca e calea cea mai potrivita.

  8. Avatar Alexandru
    Alexandru

    Pentru abordare mai defensiva ai pe bursa obligațiuni corporative(firme care se imprumuta) la 8-9% si etf-ul de la BET. Riscul e mai mare decat sa imprumuti statul, dar mult mai mic decât la actiuni; merita mai ales acum cand inflatia e mult peste ce ofera un titlu de stat.

  9. Avatar Alin

    Te urmaresc de ceva timp si imi place ce faci (ma refer la munca pe care o desfasori dar si la scris). Cu atat mai mult cu cat stiu ca ai pornit de la zero. Felicitari pentru transparenta si pentru munca pe care o faci.
    Off-topic: As vrea sa vizitez intr-un weekend Oradea cu familia. Ce ar fi de vazut? 😊

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi pentru apreciere.

      În Oradea ar fi de văzut:

      – centrul cu pietonalele
      – cetatea (deși nu e mare lucru, dar are un muzeu)
      – mai sunt niște muzee (casa Darvas are o proiecție mișto pentru copii, Muzeul Țării Crișurilor)
      – punct de belvedere pe dealul Ciuperca
      – turnul Primăriei pentru făcut poze de sus
      – Zoo
      – Aqua Park Nymphaea

      Nu știu câte sunt deschise, sunt lucrări, renovări + pandemia.

      Dacă ai chef și timp să ne vedem la o cafea, let me know. :)

    2. Avatar Alin

      Multumesc pentru recomandari! Cred ca in perioada asta, fiind frig afara, cel mai bine suna aqua park-ul. O sa investighez un pic.

      Nu stiu in ce masura am putea povesti la o cafea, noi voi fi cu doi talibani dupa noi, unul de 9 ani si unul de 2 jumate. Oricum, multumesc de invitatie, apreciez. In schimb, daca ajungi tu pe la Timisoara, you let me know. :)

  10. Avatar Constantin Gabor
    Constantin Gabor

    Dap! Munca pt randament mare. Insa pt alocari catre alte active, tre sa treaca un deceniu sau macar 5 ani – ar fi bine sa nu prinzi vreo criza in perioada asta. Daca ne uitam la felul in care se apreciaza bursa in general (mai ales in SUA – unde inca se inoveaza cel mai mult) concluzia e ca „trebuia sa ma bag acu 10 ani sau acu 20 de ani”. Deci intri acu si peste foarte multi ani nu ai cum sa regreti – daca nu stii care vor fii castigatorii, mergi pe index. Io zic ca Tesla si Bitcoin sunt unii dintre castigatorii urmatorului deceniu.

  11. Avatar Constantin Gabor
    Constantin Gabor

    Si e perfect normal sa ai un randament mai mic la investitii (venit pasiv) fata de munca/bisnis (venit activ). Prin munca faci averea, prin investitii o conservi (sau se apreciaza dar la o rata mai mica). La bisnis ai bataie de cap, la investitii nu. E un trade-off firesc.

    1. Avatar Andrei Chira

      Da, clar, e normal. Ideea de la care plecasem eu e că aud peste tot în jur numai investitori, de parcă nu mai vrea nimeni să muncească, toți visează la bogăție din investiții (crypto în special).

    2. Avatar Alex

      crypto e doar o schema ponzii, un fel de caritas, in mod clar nu as numi-o investitie, te bazezi pe prostia sau lacomia altora sa cumpere mai scump decat ai platit tu. Ca exista multi care au facut bani din asta e adevarat, dar vrei sa te bazezi pe prostia altora punand bani munciti la bataie ?
      For me it is a clear no.
      Sunt din cand in cand momente din astea in piata; incepand cu bulbii de lalea in 1600 pana in 2001 la internet stocks, 2007 imobiliare. Cum zicea Buffet, vad ca vecinul meu care e mai prost decat mine ca s-a imbogatit si eu sa raman mai prejos..:) E greu sa rezisti FOMO pentru ca suntem oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *