Ies pe ușă cu fiică-mea ca s-o duc la pregătire la mate. N-apuc să cobor nici jumate din scări că mă oprește un polițist.
– Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate, dar vă rog să mergeți înapoi în casă.
Mă uit în jurul lui, toată scara și pereții stropite de sânge, alți polițiști care pozau, marcau cu cretă pe acolo, era CSI în toată regula. Aflu de pe grupul de Whatsapp al blocului că s-au înjunghiat 2 vecini.
Pe lângă eterna problemă a săracilor vecinilor – cine plătește (ca să spalăm sângele și să văruim), apar și naivii nedumeriți – dar vai, cum se poate așa ceva, cum e posibil să se întâmple din astea la noi în bloc, miau-miau, ham-ham.
Păi hai să vă explic eu cum se poate întâmpla, că nu e greu, sunt 2 cauze sistemice mari și late:
- Incapacitatea sistemului de învățământ să educe copiii de mici că acțiunile au consecințe. Am scris despre asta.
- Corupția și incompetența aparatului de stat care lasă micile infracțiuni să treacă nepedepsite.
Poate ați auzit de teoria geamurilor sparte.
Ideea teoriei e că micile mizerii lăsate nepedepsite se propagă. Micile infracțiuni lăsate nepedepsite generează o stare naturală de infracționalitate care generează infracțiuni mai mari.
Majoritatea oamenilor nu înțeleg corelația asta, nu văd că oceanul e format din picături de apă și micile mizerii pe care le fac zi de zi se adună.
Lumea în România are percepția generală că trăiește în junglă, că poate să facă orice fără nicio consecință. Orice ai face, scapi.
Am mai scris despre vecinii idioți care blochează parcarea și nu există cadru legal să facem nimic. Poliția zice că e vid legislativ și să vorbim la Primărie, Primăria ne trimite la dezvoltator, dezvoltatorul ne trimite la Asociație, Asociația face cerere la Primărie, Primăria zice că nu e oportună interzicerea staționării pe strada respectivă. Țara nimănui. Sat fără câini.
Normal că idioții continuă să fie idioți, că nu există consecințe. Cu unii am stat de vorbă și le-am explicat, câțiva au încetat să mai fie idioți și, surpriză, n-au murit.
Dar majoritatea consideră că mizeria pe care o fac e mică și neînsemnată, ce e așa mare chestie, nu poți să faci tu 20 de întoarceri ca să intri sau ieși din parcare?
Normal că te ia cu capul și într-o zi un prost din ăsta s-a trezit cu o cărămidă în parbriz. Nu de la mine, eu sunt om serios, dar înțeleg cum poate escalada situația.
Așa se propagă mizeriile și tot timpul va fi cineva care va reacționa disproporționat. Iar idioții se vor mira – dar de ce a reacționat așa, dom’le, că eu am făcut doar o mizerie mică, nu trebuia să-mi facă o mizerie așa mare.
Având în vedere că nu prea tragem speranță ca autoritățile să rezolve problema asta cu micile mizerii, ce-ar fi să ne autoreglăm noi singuri?
Ce-ar fi să nu ne mai comportăm ca niște copii și să ne asumăm responsabilitățile de adult?
Cum ar fi, de exemplu, costul unei parcări. Sau timpul ăla de 20 de secunde în care să punem mașina dreaptă, ca să nu blocăm 2 locuri. Sau timpul ăla de 2-3 minute ca să mergem pe jos de la un loc de parcare mai departe de locul unde avem treabă.
Cum ar fi să ne uităm puțin în oglindă și să ne întrebăm – eu cum contribui la mizeria din România?
Lasă un răspuns