Ziua unui copil. Tăierea tortului.
Toți copiii, inclusiv sărbătoritul, așteaptă cuminți să își primească felia de tort. Au 10-11 ani, sunt deja mari, au mai văzut tort la viața lor, nu mai chiuie și sar în sus de nerăbdare.
Mai puțin unul.
Se bagă în față, cu nasul în tort, îl analizează bine – eu vreau bucata asta! Stai liniștit că vine și rândul tău, dar sărbătoritul primește tort primul, că e ziua lui. Dar eu vreau bucata asta, da? Să mi-o păstrați mie! Azi nu e ziua ta, e ziua altcuiva, sărbătoritul primește ce felie vrea el mai întâi și după aia primești și tu.
Vădit frustrat, face o pauză de gândire, se întoarce către sărbătorit, își șterge frustrarea de pe față și începe să-l frece la icre – îmi dai mie bucata aia, da? Tu ai mai mâncat din-aia. Ție nu-ți place chestia aia de deasupra. Eu n-am mai mâncat niciodată. Și știi ce mult îmi place. Ești cel mai bun prieten al meu.
Sărbătoritul, matur, lasă de la el, e doar o bucată de tort.
Mai târziu, copilul află că sărbătoritul a primit gift card-uri cu monede virtuale pentru nu știu ce joc se joacă ei. Începe iar să-l frece la icre. Împărțim, da? Eu îmi iau nu știu ce emote, tu îți iei nu știu ce skin. Planuri peste planuri. Pe banii altuia.
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu m-am gândit niciodată să-i cer altcuiva să-și împartă cadourile de ziua lui cu mine. Nici nu-mi pot imagina cum funcționează mintea unui om, chiar și copil, încât să fie atât de absorbit de propria persoană.
Dacă avea 2-3 ani poate înțelegeam, dar deja la 10 ani nu mai ai voie să te comporți așa. E inacceptabil. Nu știu cum de părinții nu văd la propriul copil astfel de comportamente nesănătoase.
Mă tem totuși că le văd, dar le ignoră sau poate chiar le încurajează, fiind mândri de faptul că „e descurcăreț, nu tăntălău”. Presupun asta pentru că îmi amintesc c-am auzit-o mai demult pe mama ăstuia spunând despre copilul ei că „are personalitate de lider”.
Nu i-am spus nimic pentru că am experiență cu spusul de lucruri părinților și nu a mers bine, de ani de zile nu mai vorbesc oamenii cu mine și nu cred că o să mai vorbească vreodată. Sunt om rău.
N-am o concluzie anume la articolul ăsta.
Poate doar un sfat – să învățați să identificați comportamentele astea și să nu vă lăsați copiii să fie prieteni cu din-ăștia. Ignorare și mers mai departe în altă direcție.
Orice altă inițiativă e sortită eșecului. Nu e niciodată doar o bucată de tort.
Lasă un răspuns