Cum n-au sataniștii noroc în viață

pune-mana-pe-biblie

Mi-am luat frigider nou pentru că aveam nevoie de mai mult spațiu. Frigiderul vechi, bun, funcțional, mai avea vreo 2-3 luni de garanție, pus pe OLX la jumate de preț față de unul nou.

Primesc un SMS de la un om, îmi dă jumate din prețul afișat.

Acuma, ca să înțelegeți mai bine contextul, eu nu sunt negociator. Nu-mi place să negociez, nici când cumpăr, nici când vând.

Dacă am ceva de vândut, pun un preț care mi se pare mie corect. Dacă am ceva de cumpărat, plătesc prețul care mi se pare corect.

Înțeleg că nu toți oamenii sunt ca mine și că unora le place să discute, să negocieze, să tragă de prețuri, să simtă că fac afaceri. E treaba lor, eu nu mă bag.

Deci nu mă complic la discuții cu omul, am deja alt frigider, am destui bani, nu stau în banii ăia deci îi zic – ok, vino să-l iei.

Probabil că omul se aștepta la negocieri și eu l-am dezamăgit așa că mă sună și începe…

– Trimit un băiat cu o mașină azi dar el e cam firav, nu poate să-l care.

– Cineva trebuie să-l care, nu?

– Păi n-ai și tu un vecin pe acolo? Îi dai și tu o bere și te ajută să-l cari, zice nonșalant omul.

Bun, deci cârnatul vrea frigider perfect funcțional, încă în garanție, la un sfert de preț și vrea să dau eu o bere unui vecin ca să i-l cărăm în mașină.

Și eu, fiind om de treabă, politicos, implicit fraier, nu îi spun că e cârnat și că poate s-o sugă, cum ar face orice alt om, ci îi zic:

– În primul rând, eu nu m-apuc să bat pe la ușile oamenilor, nici nu cunosc majoritatea vecinilor, n-am treabă cu ei. În al doilea rând, cât de firav poate fi băiatul, hai că îl ajut eu și ducem noi frigiderul ăla până jos, în fața blocului.

Vine și o fată împreună cu băiatul (care nu era mai firav decât mine, oricum), testează frigiderul, merge, îl cărăm jos.

Mașina, la vreo 50 de metri peste drum în stânga.

Acum urmează ideea principală a acestui articol.

Dacă omul era om de omenie îi căram frigiderul și ăia 50 de metri, mai ales că nici nu prea era loc de parcare fix în fața scării și avea o mașină mare, ceva dubiță.

Dar pentru că a fost cârnat, le-am zis să tragă mașina mai aproape.

Întoarce mașina, oprește în față și fix, dar fix în momentul ăla, nici n-a apucat să coboare, apare POLIȚIA.

Amendă!!!

Nu știu pentru ce exact că nu mă pricep, a întors pe linie continuă, a oprit jumate pe trecerea de pietoni, nu știu.

Pleacă cu frigiderul și primesc mai târziu SMS de la cârnat: nervi, înjurături, a luat 600 lei amendă, a costat frigiderul ăsta cât nu face, mai degrabă își lua unul nou etc…

Apoi a continuat cu polițiștii, că sunt șpăgari, că stau la pândă, corupție, nu merge nimic în țara asta, totul căcat, etc…

Deci oricine altcineva era vinovat pentru situație.

El nu, el a fost o biată victimă care a vrut un frigider. Și la sfert de preț și fără să miște vreun deget.

Știu, ați putea spune că e o coincidență.

Se prea poate, dar vă spun din experiența mea de când lucram în vânzări la o firma de IT, oamenilor de genul ăsta tot timpul li se strica ce cumpărau în timp ce oamenilor normali le ținea 10 ani chiar și un mouse de 15 lei.

Aveam un coleg la service, Sebi, care avea o denumire pentru genul ăsta de cârnați – le spunea sataniști – și sataniștii erau non-stop în service cu ceva.

Deci poate că nu-i chiar o coincidență. Poate că sataniștii pur și simplu n-au noroc în viață.

Pentru că sunt sataniști.


Comments

4 răspunsuri

  1. Haha, și totuși Karma există. :))

  2. Bine scris. La scârțari le se întâmplă. Eu mă feresc să vând ceva suspicioșilor, pentru că și nou de ar fi, tot se strică :) Probabil pot confirma mulți chestia asta. Cu cât e mai suspicios și mai sfătos omul, cu atât se complică lucrurile mai tare. Eu deja îi miros la telefon și nu fac tranzacția, după ce în prealabil m-am fript de multe ori.

    D-aia am dus la firma de deșeuri în Mediaș o plasă de telefoane. Am dat 3 telefoane gratis și doi din „fericiții posesori” m-au mustrat că de ce arată așa nokia 3110 că el știa că arată altfel. Am zis că mi-a trebuit mie ecranul cel color și am pus unul alb negru iar camera am păstrat-o.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Asa e, trebuie sa inveti sa-i mirosi pe satanisti si sa nu te bagi in „afaceri” cu ei.

      PS: foarte misto site-ul tau: informatii, calcule, comparatii intre PFA, SRL.. o sursa buna, good job!

    2. Avatar Fărcaş Gelu Dănuţ
      Fărcaş Gelu Dănuţ

      Daca nu spuneati, nu remarcam site-ul cu PFA-urile.
      Am vandut si eu calculatorul vechi unui domn tot asa, la pretul lui.
      Ulterior mai voia din bani inapoi. :)
      Mai bine il aruncam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *