De ce sunt luzării luzări

Pentru cine n-are chef să citescă tot, concluzia e că luzării iau decizii greșite, decizii care îi duc în groapă.

Iau o decizie greșită, văd că e greșită, încearcă s-o repare luând tot o decizie greșită. Oricât ar încerca, iau numai decizii greșite. Pur și simplu, nu reușesc să ia o decizie corectă.

Stau în groapă și sapă în continuare.

Citiți articolul ăsta

E halucinant, prima dată am zis că e trolling, articol din ăla scris ca să genereze reacții și să se viralizeze, gen scrisoare unei studente din Londra sau ceva de genul.

Nici acum nu sunt ferm convins că nu e trollaj, dar o să plec de la premiza că e pe bune.

Dacă n-aveți chef să citiți tot, vă rezum eu, e vorba de un tânăr de 14 ani care fura bani de pe carduri, prima decizie greșită.

L-a vizitat poliția, audieri, declarații, dosar, l-au trimis acasă. După 3 luni, se reapucă de furat de pe carduri, a doua decizie greșită.

După 1 an și ceva, la proces, judecătoarea îi zice (printre rânduri, probabil nu putea oficial) că dacă s-ar ține de școală ar avea șanse de achitare. Omul nu se prinde de subtilitate și s-a revoltat că femeia îi face lui morală. Decizie greșită.

Vine decizia – închisoare 5 ani. Lasă că facem apel și vedem. Până la apel, omul continuă să fure bani de pe carduri și își pregătește fuga de justiție. Altă decizie greșită.

Pentru că nu putea să fure îndeajuns, 10.000 de euro în 2 săptămâni fiind insuficient (dafuq), îi joacă la pariuri, ca să-i înmulțească. Îi pierde. Nu am capacitatea creativă să exprim în cuvinte cât de greșită e decizia asta, nu pot, îmi pare rău.

Își pune ceasul să sune la 5 dimineața, ca să fie treaz în caz că vine poliția la 6 și să aibă timp să fugă pe ușa din spate. Deci nu era suficient de greșită decizia de a fi infractor, a trebuit să greșească și execuția.

Poate mă înșel, dar dacă tot te-ai decis că asta vrei să fii în viață, infractor, nu mai stai acasă cu mama, unde știe poliția că stai. Mai ales că faci bani online deci o poți face de oriunde există net.

You can’t be half a gangster, Nucky!

Fix în ziua în care nu i-a sunat alarma, că nu mai avea baterie la telefon, vine poliția, îl ia, 2 ani și 6 luni închisoare. The end.

Bun… am și eu o întrebare.

Ce făceau părinții lui, dormeau pe ei?

Era minor, locuia cu ei, nu erau plecați din țară. Pe bune, chiar nu s-au implicat deloc?

Dacă venea poliția la mine la ușă și ajungeam cu dosar și alea, primul lucru era să iau o mega bătaie de la taică-miu.

O mai luam și degeaba, m-a bătut odată pentru că niște copchii tâmpiți i-au zis că m-am urcat la etajul 4 la scara vecină, în uscător, și m-am închis acolo.

Eram în casă, mâncam, am coborât, văd adunați oameni în fața blocului uitându-se în sus și strigând „te rugăm, coboară, te rugăm, nu te arunca”, mă duc și întreb – care-i faza? ce s-a întâmplat aici? – toată lumea perplexă, tata iese din mijlocul mulțimii, mă ia în casă și îmi trage o bătaie soră cu moartea. Degeaba. Deci do the math dacă îmi venea poliția la ușă.

Anyway, să zicem că suntem familie modernă, nu batem copiii.

Luăm un topor și dăm cu el în firul de internet, no more internet. Te duc dimineața la școală, te iau după-amiaza de la școală. Îți faci temele, te duci la joacă în fața blocului, să te văd. Nu pleci nicăieri, nu faci nimic fără să știu eu.

Și cel mai important, stăm și discutăm și luăm împreună decizia că NU EȘTI INFRACTOR.

Atât. E atât de simplu. Asta e decizia corectă.

Dar tânărul a luat decizia să fie infractor. Iar părinții i-au susținut, conștient sau nu, decizia de a fi infractor.

Singurul om din toată povestea care a vrut să-l ajute, judecătoarea, a încercat să-i dea subtil ideea corectă – să se ducă la școală și să facă ceea ce trebuie să facă un copil de vârsta lui și să arate, măcar să arate, că vrea să NU fie infractor. Că vrea să NU facă pârnaie.

Nici măcar să manipuleze chestia asta n-au putut, să… fake it until you don’t go to jail.

Asta îi face pe luzări luzări, pur și simplu nu sunt capabili să nu ia decizii greșite.

Nu știu care e cauza: mediul, educația, anturajul, familia, sărăcia… nu știu.

Și când spun luzări o spun nu în derâdere, nu cu batjocură, nu la mișto. O spun cu părere de rău. Mi-e milă, sincer.

Ar fi putut să nu facă pârnaie dacă luau măcar o decizie corectă.

Una.