Despre profesioniști, oameni și afaceri

Acum mulți ani, când lucram în vânzări IT, aveam un coleg la service care făcea combinații în timpul liber. Prin diverse filiere aducea telefoane furate de prin Italia sau Germania și le vindea. Dacă te uitai pe profilul lui de pe Okazii avea numai review-uri pozitive: serios, profesionist, recomand cu încredere.

Furtul, șmenul, evaziunea – irelevante. Important era că Gigel, clientul, primea ceea ce își dorea – telefon la preț mic. Și îl premia pe combinator cu titulatura supremă – PROFESIONIST.

La fel, multor oameni care au semi-afaceri de Facebook sau sidejob-uri pe diverse domenii, în special servicii online, li se conferă titulatura asta de „profesionist”.

Dar ce înseamnă profesionist până la urmă?

Din câte știu eu, profesionist e cineva care trăiește din ceea ce face. Un pictor profesionist trăiește din pictură, un fotbalist profesionist trăiește din fotbal. Dacă ar fi contabil și ar juca fotbal în week-end la vreo echipă din divizia D atunci s-ar chema fotbalist amator, nu fotbalist profesionist.

Profesionist mai este folosit și cu sensul de om care face treabă bună, de calitate, iar aici treaba devine destul de subiectivă pentru că fiecare om are o altă definiție a calității, în funcție de diverși factori, dar mai ales în funcție de factorul PREȚ.

Un anume target demografic, care nu are prea mulți bani, nu are nici prea multe idei despre ce înseamnă cu adevărat calitate sau profesionalism, pentru că nu le-a văzut niciodată, a folosit mereu servicii și produse ieftine.

Pentru că lipsa banilor le pune ochelari de cal și văd doar ce vor să vadă, nu văd imaginea de ansamblu și ignoră chiar și cele mai evidente semnale (red flags).

Ăsta e și motivul pentru care mulți iau țepe. Dar nu toate sunt țepe și red flag-urile nu sunt chiar așa vizibile, câteodată dezavantajele sunt destul de subtile.

Cu relativ puțin bani, poate chiar zero costuri, oricine poate să-și facă o pagină de Facebook prin care să ofere servicii „profesionale” de orice: curățenie, instalări, devirusări, reparații, unghii, păr, torturi la comandă… orice.

Orice Gigel își poate face pagină – Torturi Focșani – și se apucă de făcut alimentație publică pe Facebook, fără vreo diplomă sau certificat, fără autorizații, fără nimic.

Și arată super bine torturile și sunt super bune, n-ai niciun motiv să nu-i dai 5 stele și să nu-l gratulezi cu statutul de PROFESIONIST.

Dar e oare profesionist?

Eu zic că nu.

Sunt sigur că Gigel are cele mai bune intenții, e pasionat de torturi și vrea să-și urmeze pasiunea, vrea să ofere servicii și produse bune, de calitate, însă prin însăși natura activității lui își permite să acționeze iresponsabil.

Nu-și asumă responsabilitatea și costurile de a face alimentație publică în mod legal/responsabil și astfel nu are nicio coerciție, nicio presiune să acționeze responsabil în afară de chestia aia internă, dorința înnăscută, determinată biologic, de a face lucrurile așa cum trebuie.

Și nu te poți baza pe asta, pentru că majoritatea oamenilor nu o au, de aia e nevoie de autorizări și inspecții, dacă îi lași pe oameni de capul lor, o să aleagă calea cea mai ușoară pentru ei.

Într-o situație de criză există probabilitatea mare ca Gigel să acționeze iresponsabil, adică să fugă de responsabilitate.

Pentru că responsabilitatea vine cu niște costuri iar oamenii ăștia nu își pot permite costurile.

Întreprinzătorii de Facebook de-aia sunt întreprinzători de Facebook pentru că nu-și permit costurile de avea o afacere, nu-și permit costurile responsabilității.

Dacă 20 de oameni se îmbolnăvesc de la torturile lui Gigel, ce crezi că o să facă Gigel?

O să-și asume responsabilitatea sau o să fugă de ea?

Pariul meu e că Gigel o să-și șteargă pagina de Facebook și să continue să-și trăiască viața. După câteva săptămâni e în stare să-și facă pagină nouă, în loc de Torturi Focșani face Torturi la comandă Focșani sau ceva de genul.

Exact asta e problema cu profesioniștii ăștia, tocmai de-aia nu sunt de fapt profesioniști și nici n-ar trebui numiți profesioniști.

Sunt doar amatori și serviciile pe care le oferă sunt sidejob-uri, prin definiție nu pot oferi 100% și au tendința să nu-și asume 100% responsabilitatea pentru ceea ce fac.

Extrapolați de la torturi la… orice. În special în domenul serviciilor și mai ales în zona de servicii online unde costurile de intrare pe piață sunt foarte mici și foarte multă lume intră pe piața asta. E normal și firesc.

La fel cum e normal și firesc ca clienții să aleagă prețuri mici și zero dezavantaje vizibile.

Se întâlnește perfect cererea cu oferta, clienții primesc fix ce vor iar providerii de servicii sunt mulțumiți că mai fac un ban în plus.

Ambele categorii trăiesc în ignoranță, clienții ignoră dezavantajele potențiale iar providerii ignoră faptul că se vând prea ieftin pentru a putea să facă din asta un business adevărat, sustenabil.

Niciunii nu pot fi numiți profesioniști.

Și care e problema ta, băi Andrei? (insert profesionist ofensat here)

Nu e nicio problemă, doar constat niște lucruri așa cum le văd. Sunt normale și firești, nu le condamn și nici nu le iau în derâdere, doar le expun.

În schimb, am o concluzie și concluzia e că, noi oamenii, trăim în lumi diferite. Trăim în același spațiu fizic și pe aceeași linie temporală dar în lumi complet diferite.

Dacă ești sau vrei să devii antreprenor și crezi că poți fi profesionist adevărat, poți oferi calitate și poți aduce plus valoare prin ceea ce faci, trebuie să conștientizezi că ești în altă lume față de cei de care vorbesc mai sus.

Cea mai mare greșeală pe care o poți face este să crezi că „profesioniștii” de mai sus sunt competiția ta iar clienții lor, dornici de mult, bun și ieftin, sunt publicul tău țintă.

Dacă deja ai prețuri mici, care ți se par corecte, însă clienții se plâng că sunt prea mari, greșeala este să le faci și mai mici, ca să fie bine. Dacă faci asta te bagi singur în lumea aia de jos, ca prostul.

Ridică ochii din pământ și uită-te în față, există o cu totul altă lume mai sus și cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să-ți crești prețurile, chiar dacă pare contraintuitiv. E înfricoșător, o senzație ciudată, știu.

Dar de multe ori nu e nicio diferență între un om care cere 10.000$ și unul care cere 100.000$.

It’s just balls.

  1. Am citit mult prea mult din articolul asta gândindu-mă „cine naiba vrea sa fie torturat și cumpăra servicii online ptr asta?” dar am zis ca oi fi eu prea în vârstă și e vreun trend nou de care nu știam :). Mi-a picat fisa abia la al trei-lea *torturi*.

    Anyway, trăind in State de vreo 18 ani, pot sa spun ca sunt de părere ca e ok sa îți oferi serviciile la preturi joase, atâta timp cât e o clientela ptr serviciul respectiv. Am văzut multe business-uri *legit* pornind de la un hobby sau pur și simplu de la faptul ca e e nevoie neacoperita încă, sau neacoperita suficient, sau soluțiile deja existente sunt prea scumpe.

    Uită-te la toți muzicienii din lume, au pornit ca hobby-iști, dar „practice makes perfect”. Adaugă la asta și zicala *fake it till you make it” și descrii toate micile afaceri pornite în State. Într-o tara unde costul începerii unei noi afaceri poate fi zero, unde responsabilitatea e controlata de un mediu legal „civil” foarte activ, unde poți fi dat în judecata pentru orice suma, chiar și sub 500 de dolari (small claims court) nu e de mirare ca peste 500,000 de noi afaceri sunt deschise anual în State în mod constatw din anii 70, fara excepție. Bineînțeles, peste 80% pica din primul an, dar de remarcat aici e simțul întreprinzător al americanului.

    Și dacă e sa ne uitam unde încep majoritatea inovațiilor, de unde vin ideile care apoi se împrăștie în restul lumii, se va înțelege de ce mediul economic din State incurajeaza micul întreprinzător.

    Din atitudinea asta ca ai putea veni cu o idee noua, sau ai putea îmbunătăți un serviciu existent, sau ai putea găsi o nișă unde ideea ta ar putea prinde rădăcini, au pornit și Microsoft, și Apple, PayPal, Google, Facebook, etc, etc. Zuckerberg n-a mers la școala de social media designeri profesioniști.

    Acum un an am cumpărat un filtru portabil de cafea, care face cafeaua cea mai buna pe care am băut-o vreodată. Inventatorul a apelat la „crowdsourcing” pentru ca nu avea bani sa înceapă pe barba lui. Un an mai târziu, afacerea inventatorului a murit, dar rămân cu produsul final care încă e cea mai buna invenție în domeniul filtrelor de cafea. Caută „Pascal Press” dacă au mai rămas câteva pe situri care au cumpărat în bulk. Dacă găsești vreunul, cumpără-l. You’ll thank me later.

    Am învățat ca e mai bine sa esuezi, decât sa nu încerci deloc. Prefer sa trăiesc cu experienta de a greși și învăța din greșeli, decât cu regretul de a nu fi încercat măcar.
    Deci, am sa fiu un amator până devin profesionist. Nu e nimic rău în asta.
    Bineînțeles, nu încurajez furtișaguri, dar până și preluarea unei idei și îmbunătățirea, inovarea unui produs sau serviciu existent e necesara uneori pentru a crește în societatea actuală.

    O altă atitudine întâlnită aici: e normal să susții micul întreprinzător local, să-i dai o șansă noului afacerist next door, pentru că așa ții banii local, și nu hrănești un conglomerat uriaș. Oamenii prefera sa lucreze cu un amator local, decât sa plătească o corporație care folosește munca ieftina prin Asia, trimițând joburile în afara țării.

    Deci, părerea mea: e OK sa fii amator într-un domeniu care te atrage, la care simți ca ești bun, sau unde simți ca lipsește ceva și ai putea îmbunătăți ceva. Și dacă ideea e viabila, prețul e bun, și există cerință, va veni și succesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

bani-online
Up Next:

Cât aș lua pe o casă la țară?

Cât aș lua pe o casă la țară?