Deja ai pierdut, doar că n-o conștientizezi încă

Într-o zi, îl sună bunica pe tata – vino repede să tunzi iarba de pe șanț, că a crescut de juma de metru și mă râd toți vecinii.

Bine-nțeles, iarba era abia de-o palmă și nu râdea nimeni. Așa e bunica, obișnuia să meargă în fiecare duminică la biserică din același motiv. Ca să n-o vorbească satul că de ce nu s-a dus.

Prin prisma muncii pe care o fac am zilnic discuții cu mulți proprietari de site-uri.

Vorbeam recent cu cineva despre monetizarea traficului și persoana respingea vehement ideea asta de monetizare, argumentul ei fiind că nu vrea să se prostitueze, să scrie advertoriale despre tot felul de produse aiurea.

Îmi spune că vrea să construiască un proiect mișto, o comunitate de oameni faini, să publice articole pline de substanță care să schimbe valori, să educe, să promoveze respectul, educația, valorile, etc…

dacă ar apărea vreun investitor care ar fi dispus să finanțeze proiectul

Citiți cu atenție rândurile astea de mai sus. Sunt 99% din oameni în rândurile alea.

dacă ar apărea vreun investitor care ar fi dispus să finanțeze proiectul

În esența, ceea ce spune persoana respectivă este că dorește să fie angajată.

Nu vrea să fie proprietar de site, antreprenor, vrea să fie o simplă angajată. Să nu-și asume nicio răspundere, să nu i se judece nicio decizie, doar „să vină la serviciu” să scrie pe blog, să-și ia salariul, să plece acasă, să trăiască fericită până la adânci bătrâneți.

Am mai scris într-un guest post la Gabi despre asta – tu, ca proprietar de site, ești un antreprenor. Poate să nu-ți placă cuvântul dar asta e realitatea. Nu ești un simplu consumator, creezi ceva, aduci ceva nou în lume.

E nevoie să-ți asumi chestia asta. Să-ți asumi că ești antreprenor, că încerci ceva pe cont propriu.

Nu poți să stai cu picioarele în 2 bărci. Nu poți fi antreprenor fără să iei decizii grele. Nu poți împăca și capra și varza.

Hai să nu mai fim naivi ca niște copii de 5-6 ani, să ne acceptăm poziția și să ne asumăm niște responsabilități și niște decizii.

Știți ce e ironic/amuzant în discuția de mai sus?

Că persoana respectivă vorbește despre schimbarea mentalităților și despre educație însă are aceeași mentalitate că bunică-mea de 87 de ani.

Îi e frică de ce crede lumea despre ea. Îi e teamă că dacă pune reclamă pe site o să o judece cineva, o să-i arate obrazul, o să intre în pământ de rușine.

E oarecum amuzant dar în același timp atât de trist cum vrem noi să schimbăm lumea dar nu conștientizăm că nici nu ne putem schimba pe noi înșine, gândim la fel că bunicii noștri, în aceleași paterne, în aceleași limite auto-impuse, cu aceleași frici, cu aceleași idei preconcepute.

99% dintre noi.

Nu vă gândiți că nu-i așa. Nu vă gândiți că voi nu sunteți așa. Uitați-vă în oglindă și spuneți-vă cu voce tare minciunile pe care vi le spuneți. Priviți-vă cu sinceritate în ochi și încercați să vedeți adevărul.

„dacă ar apărea vreun investitor care ar fi dispus să finanțeze proiectul” este un mega-bullshit.

Este un obiectiv nerealist care are ca scop să-ți ofere o scuză pentru eșec. Atunci când site-ul va eșua și te vei întoarce la ce făceai, la munca și la viața ta obișnuită, vei avea o scuză perfectă.

Nu a vrut nimeni să investească. Sunt prea puțini oameni de calitate, care să vrea schimbare, care să vrea să facă ceva fain. Băsescu. Ponta. Salam. Incultură. Manele.

Scuze. Astea toate sunt scuze.

Iar creierul tău ți le va servi pe tavă atunci când va veni vremea, le are pregătite deja de ani buni.

Și când o să ai 65 de ani o să povestești nepoților cum aveai tu odată un blog și într-o zi ai avut 50.000 de unici.

– Wow, bunicule, 50.000?

– Da, nepoate.

– Și?

– Aaa, păi atât. Asta-i toată povestea. Am avut într-o zi 50.000 de unici.

Ți se pare o poveste bună?

Sau ai prefera să povestești cum ai făcut primul milion de dolari. Cum ai pierdut primul milion de dolari. Și cum l-ai câștigat din nou.

Să spui o poveste în care ai dat 100% ca să construiești ceva. Și ai luptat, ai plâns, ai sângerat, ai muncit, n-ai mâncat, n-ai dormit, ai făcut tot ce a fost posibil, zi de zi, nu pentru bani sau faimă, ci măcar pentru a-ți demonstra ție însuți că poți.

Cum ți se pare povestea asta? Ai merge să vezi filmul?

Nu e niciodată prea târziu pentru a scrie o poveste mai bună.

Știu că e foarte dur articolul pentru cine se simte vizat, e o responsabilitate pe care mi-o asum. Asta nu înseamnă că nu îți înțeleg frica și cât de greu este să o depășești. Dar primul pas este să o conștientizezi iar duritatea articolului s-ar putea să-și atingă scopul.