Am văzut noul videoclip al Rihannei și mi-am adus aminte de o chestie – de ce îmi place mie de americani.
Românii noștri, dacă ar face în 2015 o ecranizare după Frații Jderi, ar face o plictiseală intelectuală, scopul regizorului fiind să fie privit cu distincție și respect pe holurile Comitetului Cultural.
Americanii, în schimb, ar băga în scenariu niște dragoni, niște zombie din nord, de după zid (Suceava, Botoșani, zona aia), funduri și sâni presărate strategic pe alocuri, că puțin pornac nu a stricat niciodată, și i-ar spune Game of Thrones.
Sunt curios dacă, vreodată în viața asta, o să vedem vreun film artistic comercial românesc măcar la fel de bun precum cel mai slab film al lui Adam Sandler.
În altă ordine de idei, tu vrei să ai succes comercial?
Adică îți pasă mai mult de ce cred alții sau de cum să-ți servești mai bine clienții și potențialii clienți?
Îți pasă mai mult de ce notă îți dă Google pentru viteza site-ului sau de cât de repede se încarcă efectiv site-ul pentru vizitatorii tăi reali?
Cred ca nu mi-ar place nici „plictiseala intelectuala”, nici „Game of Thrones”. Mi se pare ca as avea de ales intre kitsch si kitsch. Intre un film facut de prosti care se cred destepti si un film facut pentru prosti.
Totusi, e clar ca de clienti trebuie sa ne pese. E corect.
Sa-ti pese de clienti poate fi ceva simplu sau ceva dificil.
Daca produci incaltaminte de calitate si potentialii clienti cumpara mai ieftina (si mai slaba calitativ) din import, incepe sa-ti pese de ei cat le pasa si lor de tine.
Daca vrei sa le creezi un site web eficient, iar ei vor ceva ieftin si frumos, nu poti sa le predai un curs de marketing, chiar daca ai vrea.
Pana aici m-am referit la optica intreprinzatorului bine intentionat. Dar daca esti lacom, poate vrei sa furi si de la stat si de la angajati si de la clienti.
Nevoia de a fi acceptat de societate e mai puternica decat dorinta de a te realiza.
Nu prea avem ce-i face!