Scriu articolul ăsta ca răspuns la unele comentarii pe care le-am primit la articolul precedent, unii tineri (probabil) s-au supărat că nu-i las să-și facă colecție de adidași și mă bag în viața lor.
Băieți, hai să încercăm să facem un pas în lateral și să privim lucrurile nu doar cu mintea de tineri, focusată doar pe prezent și pe trăirea momentului, să schimbăm puțin unghiul și să încercăm o introspecție și o privire în viitor.
Pe la 3-4 ani, fiică-mea era disperată după My Little Pony, a adunat câteva zeci de figurine ponei, nimic nu mai conta în afară de ponei.
Pe la 6-7 ani, a fost disperată cu L.O.L. Surprise, orice ban pe care-l primea îl punea deoparte pentru L.O.L., orice cadou de la oricine cu orice ocazie trebuia să fie păpușă L.O.L., a adunat alte câteva zeci de figurine de toate dimensiunile.
La 10 ani, e disperată după un joc pe telefon, Avakin Life, și toate figurinele și păpușile sunt uitate prin niște cutii pe dulap. Când o întreb, nici măcar nu-și aduce aminte cât de disperată era după figurinele alea.
Când eram și eu mai tânăr, îmi plăceau adidașii, la primele ieșiri prin afară mă uitam fermecat la pereții plini cu adidași de la Footlocker și mi-aș fi luat tot. Dați-mi toată secțiunea asta, de aici până în peretele ăla, pe mărimea 43, aș fi zis dacă aveam bani.
Acum, la 40 de ani, mă uit la un perete de adidași și zic meh, deși acum am bani să-mi cumpăr tot peretele. Am 4 perechi de adidași și mi se pare că am prea multe, două dintre ele abia dacă le port de 2-3 ori într-o vară.
Am un prieten care e pasionat de muzică. Și-a făcut super calculator ca să compună muzică, super placă de sunet, mulți giga de RAM ca să încarce toate librăriile audio odată, programe de făcut muzică cu licență, librării de sunete cu licență, super boxe, birou făcut la comandă cu loc pentru clapă MIDI de top, scaun de calculator de 1000 de euro, cum are nuștiucare producător, etc…
După care soția i-a născut un copil și următorii 2-3 ani a fost chiaun. Știu cum e, am trecut și eu prin asta, nopți nedormite, boli, doctori, urgențe, nervi, tot tacâmul. E și IT-ist la corporație pe deasupra, deci nema timp liber.
N-am mai vorbit de mult cu el dar sunt sigur că dacă ar privi în urmă ar recunoaște că a irosit banii pe nimic. Mai mult, ca părinte, sunt sigur că din momentul în care i s-a născut copilul, sănătatea acestuia primează dincolo de orice boxă, scaun sau componentă de calculator.
Ce vreau să zic cu introducerea asta lungă e că, odată cu vârsta, prioritățile ți se schimbă. Ceea ce crezi că e super important acum s-ar putea să nu mai fie deloc important peste 1 an.
În situația de față cu pandemia, chiar mai puțin de 1 an.
Pentru Lora, acum 2 săptămâni era super important să ajungă în Bali. #goodvibes #blessed #amazing #Bali
Acum, pun pariu că nu mai e așa important. Plânge că nu mai are bani și țările sunt în lockdown din cauza pandemiei, nu se poate întoarce acasă.
Despre asta e vorba. Despre gândit puțin în avans. Nu mult, doar puțin. Și nu doar gândit, mai și acționat.
Lasă un răspuns