Mă frustrează foarte tare o chestie.
Aproape de punctul în care simt că nu mai pot, că o să am o cădere psihică. Nu mai pot, nu mai am răbdare cu oamenii.
M-am săturat de servicii făcute fără niciun chef, niciun discernământ, niciun respect pentru banii pe care îi încasezi, pentru omul la care lucrezi.
Dar hai să încep cu începutul, ca să vedeți despre ce vorbesc.
M-am dus cu nevasta la X Body. Dacă nu știți ce e, faci niște exerciții de fitness îmbrăcat într-un costum care îți bagă niște impulsuri la mușchi.
Scump, serviciu premium, de fițe, pentru cine nu vrea să muncească 6 luni la sală, 1000 lei pe lună.
Eu mă așteptam să ne ia antrenorul la întrebări ca să afle ce obiective avem.
Ești începător? Ai mai făcut sport la viața ta? Vrei să-ți faci bucile de fier? Vrei pătrățele ca Big Dick Richie? Ce speri tu să obții folosind serviciile noastre?
După obiective, ar trebui să mă întrebe de probleme.
Ai probleme cu ceva? Exerciții pe care nu poți să le faci? Genunchii varză? Spatele rupt?
Ia ghiciți voi, dragii moșului, m-a întrebat cineva ceva?
Nope, ia de-aici, fă niște alergări ușoare. Genoflexiuni, sărituri, etc…
Între timp, omul se uită pe telefon. Probabil Facebook, se întâmplă atâtea lucruri super interesante pe Facebook că e păcat de la Dumnezeu să le pierzi.
Nu îmi spune dacă fac corect mișcarea, dacă am postura corectă, nimic. Facebook.
Am început să-i zic eu cam ce vreau, ce probleme am la genunchi, ce nu pot să fac. Am încercat dar… Facebook.
Îi povesteam cuiva de treaba asta și îmi spune – băi, dar ai și tu pretenții prea mari, așteptări nerealiste.
M-am gândit eu puțin și nu, nu-i așa. Nu am așteptări nerealiste.
Așteptări nerealiste ai atunci când dai 10 lei și ești în sală cu alți 20 de oameni și vrei să stea antrenorul doar lângă tine, să te țină de mânuță.
Nu e cazul aici, aici ești tu singur în sală cu antrenorul. Pentru 20 de minute. N-ai altă treabă, nici el n-are altă treabă. Singura treabă e să faceți treabă împreună.
Trebuie să fii extrem de incompetent să nu realizezi că asta e șansa ta să impresionezi un client. Să-l faci să vrea să mai vină să lucreze cu tine.
E ca și cum te-ai duce la doctor și nici nu se uită la tine, îți dă o pastilă, ia de-aici și-ți trece.
Ce să-mi treacă, omule, că nici nu m-ai întrebat ce boală am?
E ca și cum ai ieși la întâlnire cu o gagică, tot restaurantul e gol, doar pentru tine, muzică, lumânări, romantism, all that shit, doar voi doi singuri-singurei.
Și tu te uiți pe telefon.
WTF.
Mai vreți? Că mai am.
Facem camera copilului, vreau să punem parchet.
Îi zic omului care pune parchet, care are firmă, a pus „hectare de parchet” (vorba lui) că vreau să iasă calumea.
Înțeleg că perfecțiunea nu e chiar așa de ușor de obținut dar să iasă bine.
Sunt dispus să plătesc puțin mai mult dar să iasă calumea.
Prețul pentru montaj parchet este în jur de 10 lei pe metru pătrat. Poți găsi, dacă mai negociezi, și la 7-8 lei pe metru pătrat. Camera de 11 metri pătrați, ca să vă faceți idee de cât ar ieși totalul.
Buun… îți dau cât îmi ceri dar să iasă treaba calumea, cât mă costă?
– 280 lei.
– ia de aici 300, VREAU SĂ IASĂ CALUMEA.
Ia ghiciți voi, dragii moșului, cum a ieșit?
Mai vreți? Mai am. Orice domeniu, prestări de servicii.
Nu contează câți bani ești dispus să plătești, exact aceeași incompetență.
Masaj – 40 de minute, timpul tău, al clientului. Facebook, răspuns la telefon, SMS.
Mobilă la comandă – măsuratori făcute de ei, nu se potrivește mobila, o ducem înapoi în fabrică să mai tăiem din ea ca să intre.
Montaj parchet – fără nicio logică vizuală, o minimă atenție la cum arată designul și textura.
Pus gresie, faianță – plăci în valuri. Așa erau plăcile, șefu. Păi și de ce nu ai dat-o deoparte și să alegi una fără valuri, că sunt destule plăci, am cumpărat în plus.
Montaj uși – necitit instrucțiunile, puse aiurea. Dom’le, eu montez uși de-o viață, sunt ușile astea prost făcute. Vine reprezentantul producătorului, uite tată instrucțiunile, uite clemele pe care nu le-ai pus, uite cum se pun. Țărane.
Văruit, instalații, țevi, electricieni. ORICE. Orice domeniu de prestări de servicii.
NIMIC. Nimic, frate. NIMIC.
De ce pui plăci aiurea în loc să vii să îmi spui de problemă?
De ce dai găuri aiurea în loc să vii să mă întrebi?
De ce montezi mobila aiurea în loc să vii să mă întrebi?
De ce nu citești instrucțiunile? De ce nu ai răbdare? De ce te grăbești? De ce nu comunici?
Nu înțeleg. Când ai 2 direcții de acțiune și nu ești sigur de cum e mai bine (sau ceva ce depinde de gustul omului), de ce nu mă întrebi? De ce nu întrebi clientul?
Am ajuns să cred că încerc să prind unicorni.
Și am obosit. Nu mai pot. Efectiv nu mai pot. Psihic, nu mai reușesc să nu mă enervez.
Sau poate chiar asta e problema mea. Că nu mă enervez.
Că vorbesc frumos, civilizat și nu mă țigănesc la bani. Că vreau să iasă treaba bună și vreau să fie și omul mulțumit. Să simtă că nu a muncit degeaba. Că a primit banii meritați pentru munca depusă.
Poate mă înșel. Poate nu merită nimeni să fii civilizat și să-i respecți munca.
Poate că românii merită să fie săraci, sclavi, munciți cu biciul.
Dar hai totuși să nu ne enervăm, să rămânem civilizați.
Să gândim logic.
Interesul clientului este să obțină maximul de banii pe care îi plătește. Interesul prestatorului de servicii este să muncească cât mai puțin de banii pe care îi primește.
Înțeleg asta.
Nu poți să-i ceri nimănui să acționeze împotriva propriului interes. Decât dacă ești Stat sau Biserică, dar asta e altă discuție.
Cum naiba să facem frate ca să unim mulțimile astea ca să se intersecteze?
Pentru că mă frustrează că se pot face bani, se poate face business în România pe partea de prestări servicii, există piață, există loc de oferit servicii mai bune, există bani.
Și n-ai cu cine.
Lasă un răspuns