Marțianul

Marțianul e un film cu Matt Damon în rolul principal, regizat de Ridley Scott. De când am văzut trailerul am fost convins că trebuie văzut.

Filmul putea fi făcut și altfel, putea fi mai serios, mai dramă, sau putea fi chiar dus într-o zonă mai dark, singurătatea de pe Marte putând fi exploatată în mai multe direcții.

Ridley Scott a ales varianta cea mai comercială posibilă, safe, de familie, cu atitudine pozitivă, glume și muzica disco. Am înțeles că așa e și cartea, totuși.

Mi-a părut un film ușor, de vară, nu are încărcătura emoțională a unui Interstellar sau dramele psihologice ale altor filme de genul „singur în spațiu”, dar funcționează.

Atitudinea pozitivă, glumele, muzica, peisajele – funcționează. E un film care merită văzut la cinema, în 3D.

3D-ul e făcut bine, spre deosebire de alte filme, gen Transformers, unde te amețește. Mie nu-mi place 3D-ul dar de data asta ajută și aduce valoare în peisajele de pe Marte și din spațiu, care arată superb.

În final, am avut senzația că m-am uitat la o reclamă la știință.

Ceva de genul, hei copii, e cool să fii om de știință. Știința te ajută ca atunci când dai de greu să nu intri în panică ci să stai calm, să identifici problema și să începi să cauți rezolvări. Rezolvi o problemă, apoi alta, apoi alta, și la final te trezești că ai reușit imposibilul.

Morala: mergeți la școală, learn some shit, science is awesome.

Dacă stai să te gândești, e aproape un film inspirațional, de dezvoltare personală. Știu că filmul nu pare mare lucru din descrierea asta dar, de fapt, funcționează. Funcționează chiar foarte bine.

În timp ce scriu articolul ăsta, a doua zi după vizionare, singurul lucru la care mă gîndesc este că vreau să-l mai văd incă o dată.