Tata e de groaza.
Are un stil care te termina psihic.
Nu se poate abtine sa nu-ti dea indicatii referitor la orice lucru pe care il faci.
Nici la masa nu poti sa stai fara sa-ti recomande pro-activ ce sa pui in ciorba, cat piper sa pui, cata verdeata, cat de bun e patrunjelul, etc.
Doamne fereste sa te trimita dupa paine sau sa cumperi un ziar ca pierzi 10 minute la usa sa-ti explice exact pe unde sa mergi, de unde sa cumperi, pe ce strada sa te intorci si asa mai departe.
An dupa an dupa an dupa an, pana te insori si te muti de-acasa.
Cand eram mic obisnuiam sa urasc chestia asta.
Mi se parea ca tata ma considera prost, ca si cum n-as fi capabil sa fac singur niste lucruri.
Mai tarziu am tot dat vina pe el pentru ca mi se parea ca mi-a cultivat o neincredere in propriile forte, lucru care ma frustra enorm.
Asa e tata. Facea si inca mai face lucrurile astea nu doar cu mine ci si cu sora mea, cu mama, cu toata lumea. Sa vezi ce distractie e cand avem musafiri la masa. Nu exagerez deloc, e chiar invers, nu va povestesc chiar tot pentru ca vreau sa mai scurtez postarile.
In ultima perioada, mi-am dat seama ca toata chestia asta are si o parte pozitiva.
Faptul ca sunt antreprenor cred ca se datoreaza in mare parte lui taica-miu. Pentru ca m-a facut sa urasc sa primesc ordine de la cineva.
M-a facut sa urasc sa am un sef. M-a impins subconstient pe calea asta, de a fi pe cont propriu, de a face lucrurile asa cum vreau eu.
Deci pana la urma cred ca titlul articolului ar fi „Multumesc tata!”.
Lasă un răspuns