Exista un gen de oameni care nu se simt bine daca nu le iese si lor ceva.

Daca nu ciupesc ceva. Daca nu pleaca de la servici cu 15 minute mai devreme sau fara un pix in buzunar sau o hartie igienica in sacosa. Pomanagii.

Oameni mici la suflet care trag cu dintii de orice, care incearca sa obtina totul gratis si daca nu reusesc se oftica de parca le-ar fi fost incalcat dreptul lor de la natura de a primi ceva moca. Pomanagii.

Oameni care cer discounturi peste discounturi si vor sa ramana si cu banii in buzunar dar si cu cel mai bun produs de pe raft in mana. Pomanagii.

Oameni care te pun sa desigilezi un produs si sa-l testezi extensiv, pana in cel mai mic detaliu, pana gasesc ei o chestie absolut irelevanta de care se leaga, gen o gaurica de 1 milimetru prin care ar putea intra praful si n-ar arata bine cu praf acolo.

Si dupa ce te freaca 2 ore pentru un produs de 35 lei, se hotarasc in sfarsit sa cumpere, dupa negocieri si discounturi si testari peste testari, si nu se pot abtine sa nu fie idioti pana la capat – „Sper ca-mi dati unul sigilat, da?”. Pomanagii.

Oameni care vor sa fie si organizatori si jucatori si arbitri si bine-nteles castigatori. Ca doar de asta s-au bagat la butoane, ca sa le iasa si lor ceva. Pomanagii.

Oameni care mint si care fura si care au tot timpul un plan de a combina ceva. Genul de oameni dupa care s-a inspirat House of Cards.

Doar ca ei nu au planuri marete ci niste gainarii de doi lei, mai marunte si mai jenante decat ar putea orice om normal la cap sa-si poata inchipui, de genul cum sa fure acadeaua unui copil handicapat.

Si nici nu au destule coaie sa fie gangsta pana la capat, sa-si asume ca sunt niste ciorditori ordinari, sa-i dea in cap omului si sa-i ia acadeaua; nu, nu, nu, ei incearca sa convinga, sa combine, sa vrajeasca – ca sa aiba dupa ce sa se ascunda atunci cand sunt prinsi.

Si daca sunt prinsi sa se vaite, sa planga, sa aiba familie si copii de crescut, sa-i doara operatia, sa se imbolnaveasca, sa incerce sa se sinucida in direct, orice numai sa nu isi asume ca sunt niste pomanagii prinsi la ciordit.

Si nu stiu cum naiba se face, poate e doar o coincidenta, dar poate e un patern psihologic – cu cine am intrat eu in contact dintre oamenii astia, toti lucreaza la Stat.

Stiu ca acum o sa ziceti, iar se leaga Andrei de bugetari. Nu, nu e asta, e pur si simplu o observatie a unei realitati.

E ca si colegul ala de scoala, antipatic si bagaret si caruia ii placea sa necajeasca aiurea pe altii, sa se bage in viata lor fara niciun motiv aparent, numai ca sa vada cum reactioneaza si cu care te intalnesti peste ani si ani si zice ca acum e ziarist.

Si tu iti zici in minte „exact, cum de nu mi-am dat seama, ziarist e meseria perfecta pentru genul de om care e baiatul asta”.

Sau gagica aia, tot colega de scoala, care e miezul in tot si in toate, ea strange fondul clasei, ea organizeaza Balul Bobocilor, ea strange bani pentru orice, organizeaza excursii, sigur o stii, ea e miezul miejilor, face orice doar sa nu faca ea nimic concret, sa fie ea la butoane si sa puna pe altii sa faca efectiv treaba.

Si te intalnesti cu ea peste ani si ani si zice ca acum e sefa la Organizatia de Tineret a Partidului Sugcarici Democrat.

Si tu iti zici in minte „exact, cum de nu m-am gandit, politician e meseria perfecta pentru genul de om care e fata asta”.

Ei, cam asa e si cu pomanagiii gainari de care spuneam mai sus.

Intri in contact cu niste oameni din astia, mici la suflet, pusi mereu pe ciupeala, pe smenuri si combinatii, si absolut intamplator afli ca lucreaza la Cadastru sau la Primarie, Mediu, Apele Romane, etc… adica undeva la Stat.

Si iti zici in minte „cum de nu ma mai mira deloc chestia asta? s-ar parea ca e meseria perfecta pentru astia.”

O sa repet o chestie ca sa nu mai fie confuzii, asta nu e un articol impotriva functionarilor de stat, e doar o observatie a unui simplu fapt, se pare ca felul in care e construit aparatul bugetar atrage la angajare genul asta de oameni.

In all fairness, trebuie sa recunosc ca nu chiar toti pomanagiii gainari lucreaza la Stat, cunosc si unii care sunt ONG-isti.

In orice caz, un singur lucru vreau sa zic si cu asta sa inchei – imi rezerv dreptul de a nu-i respecta pe genul asta de oameni (indiferent unde lucreaza), de a nu lucra cu ei, de a nu ii avea ca si clienti, parteneri, colaboratori, etc… si in general de a respinge orice contact cu ei.