A comandat Elena ceva minuni prea ieftine pentru curierat și m-am dus să le ridic de la Poșta Română.
În fața mea un bărbat pe la vreo 50 de ani.
– Dvs ce aveți, îl întreabă poștărița.
– Tre să iau niște bani de-a lu’ tata, și flutură niște hârtii.
– Ce fel de bani?
– Nu știu, niște bani de-a lu’ tata.
– Pe ce nume?
– Pe numele lu’ tata.
Bă băiatule bă… E super trist să vezi oameni în toată firea care nu știu pe ce lume trăiesc, nu știu să comunice, să vorbească coerent.
Și poștărița aia, femeie în toată firea și ea, ce întrebare e asta – ce fel de bani?
De hârtie. Gizăs.
Tare! Am asistat și eu la o scenă similară. O doamnă simandicoasă, în fața mea, la rând la farmacie, zice că vrea să plătească cu cardul.
Farmacista: ”PIN-ul, vă rog!”
Simandicoasa: ”4328”
N-ai mă nene ce să le faci. Asta e lumea din ziua de azi, ce să le faci? Lumea e prea grăbită să mai gândească coerent.