Pe cine punem in loc? Pe nimeni!

IdeiOdata cu protestele legate de Rosia Montana, cainii vagabonzi, etc… a reaparut eterna dilema a alegatorului roman – ii dam jos pe astia dar pe cine punem in loc? ca toti sunt hoti, n-ai pe cine.

Raspunsul la intrebare este foarte simplu, atat de simplu incat e aproape invizibil pentru mintea prea odihnita a majoritatii romanilor.

Dar mai intai, o poveste…

Stau destul de aproape de Kaufland si majoritatea cumparaturilor le fac de acolo.

Kaufland are carucioare in care trebuie sa pui o moneda de 50 bani ca sa le debochezi, la fel ca multe alte supermarketuri, de altfel.

Incet-incet, parcarea din fata supermarketului s-a umplut cu cersetori care iti cer caruciorul pentru a lua moneda respectiva.

Am prins anumite momente ale zilei cand erau mai multi cersetori decat clienti.

Incepusera cersetorii nici sa nu mai ceara ci se transformasera in hoti, aveau niste betisoare scurte pe care le bagau in fanta respectiva ca sa elibereze moneda.

Lucrau in echipa, unul te tinea de vorba intr-o parte iar celalalt iti scotea moneda din carucior. Altii, mai curajosi, actionau singuri.

Toata situatia parea scapata de sub control si nici agentii de paza nu reuseau sa le faca fata.

Ce legatura are asta cu politica?

Ei bine, politicienii sunt niste cersetori, niste paraziti ai societatii. Traiesc pe spinarea altora, din banii celor care chiar muncesc.

Copie o lucrare de licenta, se marita cu cine trebuie, se combina, se invart, fac orice. Orice in afara de o munca efectiva care ar aduce plus valoare in societate. La fel ca cersetorii.

Si la fel ca cersetorii din fata de la Kaufland, odata cu trecerea timpului, politicienii incep sa nu se mai multumeasca doar cu „ce pica”.

Si devin hoti.

Ai firma si li se pare ca faci prea multi bani? Cresc taxele si impozitele.

S-a descoperit nu-stiu-ce gaz sub casa lui Nea Ion? Il dau afara din casa si vand drepturile de exploatare cui da spaga cea mai mare.

Si la fel ca si in cazul cersetorilor din fata supermarketului, situata scapa de sub control.

Si oamenii nu par a avea alte solutii decat sa se planga dar sa accepte ca asta e si n-ai ce-i face. N-avem pe cine pune in loc.

Stiti cum a rezolvat Kaufland problema cersetorilor?

Simplu si elegant – le-a luat obiectul muncii.

Au lasat carucioarele la liber, nu mai ai nevoie de moneda de 50 bani.

Cersetorii au disparut in 2 zile.

Atat de simplu.

De politicieni se scapa la fel de simplu – le iei obiectul muncii.

Cu cat aparatul de stat strange mai multi bani de la oameni cu atat va atrage mai multi cersetori, mai multe lipitori, mai multi paraziti.

In schimb, un stat minimalist care ofera doar servicii de baza si colecteaza taxe minime (cat sunt necesare pentru respectivele servicii) iar in rest le da oamenilor libertatea sa faca ce vor cu banii pe care ii produc e un stat neatractiv pentru cersetori.

Si cersetorii dispar singuri, ca din parcarea Kaufland.

E chiar atat de simplu.

De ce trebuie sa punem pe cineva in loc?

De ce trebuie sa ne punem banii la comun, intr-o galeata mare, si sa ne chinuim dupa aia ani de zile sa gasim pe cineva cinstit ca sa pazeasca galeata?

Voua nu vi se pare o tampenie sa faci asta?

  1. Si eu sunt de aceeasi parere, si la un astfel de stat visez…nu stiu cat de repede vom ajunge acolo pentru ca sunt multi sustinatori ai socialismului, care sunt altruisti de dau pe dinafara…

    1. Adevarul e ca oamenilor le e frica. Au fost tinuti in brate atata timp de statul roman incat le este frica de gandul ca ar trebui sa se descurce si singuri. Eu nu-i condamn, sincer, mai degraba mi-e mila de ei.

    2. Cred ca problema se pune altfel. Nu cred ca avem dreptul sa alegem, avem doar dreptul sa-i alegem. Cum cei care au stat 50 de ani nu cred ca aveau de gand, de bunavoie, sa-si ia jucariile si sa plece acasa, asa nici cei de azi, ieri, maine nu cred ca ar face asta. E vorba de un organ complex cu functionalitati de administrare si control. Administrarea nu le iese deloc dar cu controlul nu stiu ce sa zic : nu mai avem tv cultural si mai stiti voi, etc. Avem televiziuni unde avem grija sa „programam” indivizi in instrumente usor de manevrat.

  2. Perfect de acord cu spiritul articolului.Numai ca intrebarea ”pe cine punem in loc?” e de natura politica,iar raspunsul e de natura economica.De acord,in sfera economica,cat mai multa libertate si taxe cat mai mici.In politica raspunsul e simplu.Cat mai multa libertate de decizie si raspandirea puterii.Ceea ce inseamna conducerea prin referendum.

    Chestiunea este delicata,dar ce probleme avem noi,romanii,au toti din lumea vestica.Fiecare tara difera,desigur,prin specific si amploare,dar peste tot sunt nemultumiri.Cu o singura exceptie:Elvetia.Aici toate deciziile se iau prin referendum.Toata legislatia e facuta prin referendum.De exemplu,s-a pus problema innoiri flotei de avioane de lupta,ca si la noi.La elvetieni expertii si-au spus parerea,s-au analizat oferte,iar in final sa decis pt. implicarea in noul avion al SAAB,Gripen NG.Evident,Hans care vinde tigari si Helene care e avocat nu are timp si pricepere sa sa analizeze avioane de lupta in detaliu.Dar stiu sa citeasca cateva pagini in care se face un rezumat al ofertelor,cu avantaje si dezavantaje.am dat un exemplu cu o tema ”exotica” in mod deliberat.
    La noi pe exact aceasi problema e o tiganeala de 15 ani,iar la final am iesit cu o teapa.
    Cand se pune problema de buget,la fel,se voteaza.Acest sistem,limitat la decizii bugetare,a fost adoptat si de o serie de comunitati locale din Brazilia inca de acum 2 de ani. http://en.wikipedia.org/wiki/Porto_Alegre#Participatory_budgeting

    Mai e o chestiune ce tine de natura lumii moderne.Daca eu pot citi un articol raspandit pe net si pot comenta pe marginea lui,e ceva cu netul asta care duce societatea exact in directia de mai sus.Cei 600 de reprezentanti,si sa fie cei mai destepti si cinstiti,tot nu sunt mai destepti si cinstiti decat zeci de mii,sute de mii sau milioane de insi afectati de o problema oarecare.

    Evident,e mult de dezbatut.Dar de undeva trebuie inceput.

  3. O rezolvare identica a avut, cu ceva ani in urma, si problema pasapoartelor. Timpul de eliberare a unui pasaport era de peste doua saptamanai. Toti cei care aveau nevoie de un pasaport in doua-trei zile, dadeau spaga, iar angajatii de la pasapoarte prosperau. Pana cand, s-a dat lege care spune ca un pasaport nou se elibereaza in doua ore si astfel, cei de la pasapoarte au ramas fara obiectul „muncii”.

    Ideea de a avea un aparat de stat suplu este foarte buna. Dar, ce ti-a scapat tie din vedere, este faptul ca actualii parlamentari sunt cei care ar trebui sa realizeze asta. Adica, ei sa voteze impotriva lor.

    Ori noi avem deja un precedent, cand poporul a votat prin referendum pentru reducerea numarului de parlamentari, iar acestia si-au dublat numarul…

    Ganduri bune.

    1. Asta e problema, ca ar trebui sa voteze impotriva intereselor proprii, lucru care e absolut evident ca nu o sa se intample. Lumea nu pare sa-si dea seama de asta si continua sa voteze si sa spere ca „astia noi” n-o sa fie hoti. Putina lume realizeaza ca trebuie schimbat tot de la zero si construit pe o baza noua.

  4. Taxele si impozitele sunt folosite si la invatamant, spitale, aparare, s.a.m.d. Nu mai platesti taxe, nu mai ai aceste servicii. Solutia e mult mai simpla, inspirata cumva de admiterea la facultate: un numar fix de 300 (sau altul) de parlamentari alesi uninominal dintr-o lista de 1000 candidati, repet, alesi uninominal. Cei 300 sunt evaluati anual in functie de legi propuse, prezenta in parlament, acte de indisciplina, etc si daca nu intrunesc un anumit punctaj sunt eliminati de pe lista. Vor fi inlocuiti de cei care urmeaza pe lista. Asta inseamna concurenta pe post. Si eliminarea imunitatii, musai!

  5. păi să facem o…schiță

    Schiță pentru un posibil scenariu. Scenariul unui spectacol de teatru, film, muzică, dans(toate la un loc).

    Scena. Pe fundal, un ecran întunecat. Lumina crește progresiv până când pe ecran descoperim un peisaj static:

    Doi cilindri poziționați orizontal, asemenea celor care compun un storcător de rufe de modă veche sau o tiparniță. Intre cilindrul superior, acoperit cu imaginea unui cer plin de nori și cel inferior, purtător al imaginii unei mări liniștite, se formează o linie, linia orizontului. Timid, se aude o melodie tristă, care crește și odată cu ea, mecanismul se pune în mișcare. Norii și apa mării, pornesc spre orizont prin rotirea cilindrilor. Mișcarea, din ce în ce mai grăbită produce un curent ce soarbe totul. Apa duce cu ea nisip, plante, dar mai ales bărbați, femei, copii. Pentru fiecare, printre nori, cade câte o stea. Stelele se sting în apa mării și sunt înghițite și ele de orizont. Muzica devine apocaliptică. După un timp în care omenirea este înghițită aproape total, de acest balaur, totul se blochează într-un scârțâit înspăimântător…Liniște. O liniște mormântală.

    Ansamblul celor doi cilindrii pornește într-o mișcare de rotire orizontală, în sensul acelor de ceasornic. Ni se arată acum mecanismul infernal, roți dințate, arcuri, biele-manivelă, cazane sub presiune. O uzină unică, menită să pună lumea în mișcare. După ce mișcarea de rotire împlinește 180°, avem în față un peisaj static:

    Doi cilindri poziționați orizontal, asemenea celor care compun un storcător de rufe, de moda veche sau o tiparniță. Intre cilindrul superior, acoperit cu imaginea unui cer plin de nori și cel inferior, purtător al imaginii unei mări liniștite, se formează o linie, linia orizontului. Un țipăt de cucuvea ce devine șuierat de locomotiva cu abur, un scrâșnet de roți și cerul însoțit de apa marii se pune în mișcare. O melodie, plăcută de această dată, purtată de briza născută din rotirea cilindrilor, se îndreaptă spre noi asemenea unui imn al schimbării. Apa aduce cu ea nisip, copii, femei, bărbați. Se naște din mare un sir omenesc care se deplasează în ritmul muzicii, într-o mișcare șerpuită și vine, vine…

    Din rând se desprinde un grup. Cele doua șiruri, în venirea lor șerpuitoare, se intersectează de câteva ori, trecând fiecare când în stânga, când în dreapta. Sunt tot mai aproape. Putem vedea acum destul de clar, multitudinea culorilor în care este învăluit șirul originar dar și monotonia cromatică, de uniformă, a grupului desprins din rând cu ceva timp în urmă. Nu o uniformă militară. Nu. Una înglobând un costum sobru, de culoare închisă, cămașă albă, cravată(singura pată de o culoare ceva mai vie) și o geantă diplomatică în mâna dreaptă.

    In timp ce ecranul își stinge lumina pentru a-și trai lăuzia, după ce a adus pe lume, lumea, grupul în uniforma(probabil datorită genții din mână) se deplasează spre dreapta, iar grosul omenirii, pentru a nu produce tensiuni, merge spre stânga. Primii poposesc într-o încăpere, unde pe un piedestal sta un pupitru dotat cu doua microfoane. Prin ferestrele camerei se disting niște zgârie-nori. Grupul celălalt, mult mai numeros, campează pe un imens Woodstock.

    După ce și-au tras puțin sufletul(în viteza cu care s-au deplasat la venirea pe lume, sufletul rămăsese puțin în urmă), au început a gândi, viitorii pași în viață.

    Un uniformizat, ales de cei din grup, după reguli numai de ei știute, să-i reprezinte, s-a așezat la pupitru. După ce cu ambele mâini a poziționat convenabil microfoanele și după ce și-a reglat glasul cu o tuse voită, a inițiat discursul. In prima parte a făcut un scurt istoric despre Napoleon, Stalin, Hitler și alți uniformizați, dornici și ei să adune lumea sub o unică conducere, spre a o obliga să trăiască mai bine. A explicat că nereușita acestora s-a datorat proastei alegeri a uniformei(aleseseră uniforma militară), motiv pentru care mijloacele nu le-au fost scuzate, cu tot scopul lor nobil. A atacat(în sensul abordării) apoi, principala temă înscrisă în ordinea de zi, Globalizarea.

    Ceilalți, scrutau și ei viitorul. Fiecare, în funcție de locul în care se așezase pe întinsul Woodstok, în funcție de calități, tradiție și multe alte criterii, striga în limba lui, cu ce va contribui la bunăstarea tuturor. – Eu voi extrage petrol, împreună cu toată familia, tribul sau întreaga mea națiune(după necesități). – Eu voi face agricultura. – Eu îmbrăcăminte, încălțăminte, muzică, automobile, electronice…Era un vacarm de nedescris. Urletele cu oferte se amestecau cu discursul ce răsuna în difuzoarele uniformizaților. Ai fi crezut că cele doua părți sunt în conflict.

    Peste tot acest vacarm s-a auzit foarte clar un: Let it be! După ce a mai cântat câteva melodii împăciuitoare, John Lenon le-a propus un joc educativ(românesc), din care să desprindă învățăminte și să înceteze cu cearta: Nu te supăra frate! Jocul este simplu. Arunci 2 zaruri, însumezi cifrele indicate de ele și faci în viață atâția pași câți iți arată suma respectiva. Pe la pasul 7 primești un bonus sub forma unei caracterizări(bonusul se numește-cei 7 ani de acasă). La 14 ți se înmânează un fel de diplomă cu fotografia ta pe ea și un număr(CNP). Când ajungi la 18 se pare că îți cresc niște aripi imaginare și că de acum știi zbura singur. Asta se sărbătorește(are loc o petrecere de majorat). Si tot asa, jocul continua. Pe la 60, 65, cică poți să nu mai faci nimic și doar primești(pensie se numește ce primești)…

    Învățămintele extrase în urma participării la ceastă joacă:

    Costumații au aflat ca ceilalți nu cunosc adunarea(nu știu să adune nici măcar punctele negre de pe zaruri), deci formează o prostime, numai buna de condus. Si cine poate face asta mai bine decât ei, uniformizații.

    Deasupra nemărginitului Woodstok, plutesc baloane cu text, legate de tâmplele fiecăruia dintre oameni, precum în benzile desenate. Textele spun cam același lucru, chiar dacă în limbi diferite: ” Nu știu să fac adunări deci sunt incapabil să dețin o funcție de conducere. Costumații sunt mai potriviți pentru asta.

    Si au pornit la drum în consens deplin. Woodstokisti, munceau, sporind PIB-ul global, se iubeau, cântau…Costumații adunau, scădeau și păstrau partea ce considerau că li se cuvine, apoi împărțeau fiecăruia dintre proști, după necesități. Nu știu dacă s-au infestat cu virusul acumulării ori odată cu trecerea timpului au apărut alte reguli matematice, cert este că uniformizații se îmbogățeau tot mai mult iar după împărțire, fiecărui prost ii revenea tot mai puțin. Cântecele woodstokiștilor au devenit din ce în ce mai triste, au apărut și unele melodii cu text protestatar, chiar revoluționar.

    Sper că nu ați uitat că toate se petrec pe o scenă. Pe scena, un ecran. E, acest ecran se luminează brusc cu o imagine, în care vedem o dubă pe care scrie GLOBAL SECURITY. Din ea, în mare grabă, coboară niște uniformizați ceva mai militărește, cu măști pe figuri. Ajung alergând în fața unei uși imense. Zbiară de câteva ori(regulamentar), “-Deschide, Globaliția”, după care ușa zboară. Plutește câteva secunde, într-o mișcare cu încetinitorul și aterizează aproape fără zgomot în mijlocul unui lan de grâu. Woodstokul devine o mare Hiroshima…

    Apare echipa de criminaliști. Matură cu niște pensule ușa. O înlătură și sub ea găsesc o floare strivită. Cu o cretă specială, unul dintre criminaliști trasează conturul cadavrului. Cei de la IML ridica floarea. O pun într-un sac cu fermoar. O aruncă în mașina lor specială și totul rămâne pustiu în urma lor.

    Nu pricep de ce desenul, făcut cu creta aceea specială, arată mai mult a om, cum am văzut de multe ori prin filmele polițiste.

    Pe ecran apare scris “sfârșit” și alături un semn de întrebare:

    SFÂRȘIT ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Idei
Up Next:

Rosia Montana: cum putem castiga razboiul, nu doar batalia

Rosia Montana: cum putem castiga razboiul, nu doar batalia