Cum a eșuat prima mea afacere

Prin toamna lui 2006 a început să mă bată gândul să-mi deschid o afacere online. Lucram la o firmă de IT din Bacău care avea un magazin frumos în centru. Nu știu exact conjunctura și strategiile din spate, dar patronul a decis să închidă locația respectivă (a închiriat apoi spațiul la Orange, probabil ieșea profit mai bun din chirie decât din magazin). Magazinul l-a mutat într-o locație mai mică și, din ce am înțeles din diverse discuții prin firmă, a vrut să se concentreze pe partea B2B (business to business). Se făceau tot felul de proiecte mari, rețele, echipamente pentru datacenter, mergeam la licitații sau eram subcontractori pentru unii care câștigau licitații. Partea asta aducea mai mult profit decât vânzările către persoane fizice.

Atunci mi-a venit ideea să fac un magazin online și să încerc să preiau eu clienții B2C (business to consumer). Inițial m-am gândit să vorbesc cu șeful ca să fac asta oficial, dar mi-a fost teamă că o să refuze sau că o să ajung să muncesc tot pentru el. Voiam să fiu eu proprietar sau măcar co-proprietar și n-am avut încredere că va accepta lucrul ăsta.

Așa că am decis să merg pe cont propriu și am început să învăț să fac site-uri în limbajul de programare PHP. Știam puțin HTML și CSS, dar pentru un magazin online aveam nevoie de PHP și de baze de date. După aproape jumătate de an am renunțat la învățat, mi s-a părut că nu e eficient să fac eu site-ul, ci mai degrabă folosesc o platformă existentă. Am descoperit Mrex (Magasinosaurus Rex), părea o aplicație potrivită, făcută de niște români și gândită pentru piața din România, era foarte ușor de administrat. Costa vreo 300 euro, dar puteam să încep să vând online rapid, fără prea multă bătaie de cap. Am deschis firma, am cumpărat un nume de domeniu (hiperstore.ro), găzduire de la Romarg, am instalat platforma Mrex, am configurat-o, am importat listele de prețuri de la furnizori și am început să vând.

Soția mea lucra la un magazin de optică medicală, avea un salariu de vreo 500 lei, eu câștigam 850. Având în vedere că începusem să vindem cam 10.000 de lei lunar, după 2-3 luni m-am gândit că nu are sens ca Elena să stea 8 ore muncind pentru alții pentru 500 lei și i-am propus să-și dea demisia și să se ocupe de administrarea comenzilor de pe site, în timp ce eu mă ocupam de partea tehnică după ce ajungeam seara acasă de la serviciu.

Lucrurile au mers așa o perioadă, dar nu mi s-a părut că afacerea ar fi putut crește încât să pot să-mi dau și eu demisia. Magazinele mari, gen eMag, creșteau foarte rapid, ieșeau mai bine în căutările pe Google, aveau prețuri mai bune, nu am văzut nicio luminiță la capătul tunelului pe partea de online. Atractivă rămânea piața locală, clienții persoane fizice din Bacău la care voia să renunțe firma la care lucram, dai aici am avut o problemă.

Problema a fost că eu nu sunt genul de afacerist. You can’t be half a gangster, ca să citez din Boardwalk Empire. Nu am avut curaj să fiu full gangster, să preiau agresiv clienții, mi s-a părut neetic, incorect pentru firma la care lucram. Cred că abordarea asta a fost o greșeală, am stat cu picioarele în două bărci, nu m-am dus 100% într-o direcție: nici n-am fost afacerist agresiv, să preiau clienții, nici nu m-am dus să vorbesc cu șeful să-i propun să-mi dea clienții. Am mers așa cu afacerea, cu ce mai picura pe lângă, până într-un moment.

Dacă vinzi suficient de mult, vine un moment în care încep să apară retururile, garanțiile, coletele refuzate etc… După aproape un an, chestiile astea au început să mă deranjeze și să facă găuri în profit. Punctul culminant a venit când am ajuns într-o zi acasă de la muncă și am găsit-o pe Elena plângând, un client a refuzat un colet, era un laptop foarte scump, vreo 6000 lei, și dacă rămâneam cu el pe stoc ne strica tot anul. Muncisem degeaba. Am insistat la furnizor, am tras toate sforile posibile ca să-l returnăm și să nu rămânem cu el, dar după evenimentul ăsta am decis că m-am săturat să vând produse IT.

În IT, clienții oricând puteau să compare prețurile produselor pe diverse site-uri gen compari.ro, deci bătaia se dădea pe preț și știam că nu poate fi câștigată. La asta se adăugau garanțiile și retururile, știam că putem continua așa prea mult timp. Mai devreme sau mai târziu s-ar fi înfundat drumul ăsta. M-am descumpănit, dar n-am renunțat la afaceri. Știam că asta vreau să fac, doar că nu găsisem afacerea potrivită.

Voiam să vând ceva mai ieftin, care să nu aibă nevoie de garanție. Voiam să fie ceva diferit, unic, să vindem doar noi, să nu avem concurență, să nu existe o comparație directă pe care să o poată face un client. În căutarea acestei noi afaceri, am lăsat-o mai moale cu magazinul online, nu m-am mai ocupat de el, de promovare, de adus clienți, până când, după vreo 2 ani, l-am închis de tot.

Cam asta ar fi povestea primei mele afaceri, magazinul online de IT hiperstore.ro.

5 răspunsuri la “Cum a eșuat prima mea afacere”

  1. Sincer să zic, cam așa sunt eu acum.. half gangster.. Unele chestii reușesc, altele, eșuează, dar.. mereu, înveți din greșeli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.