Prima zi de antreprenoriat

Am fost angajat toata viata.

Am muncit inca inainte sa termin scoala, chiar n-as fi reusit sa termin scoala daca nu munceam.

Am descarcat masini cu marfa, am fost ajutor de revizor contabil (pentru cine nu stie ce inseamna asta, sunt oamenii care fac inventare si numara pachetele de biscuiti de la alimentara pana ii viseaza si noaptea).

Am lucrat pe santier ca muncitor necalificat, am sapat santuri, am carat saci de ciment, etc…

Am fost administrator de retea la firma de videochat a unui prieten, am invatat calculatoare, am ajuns vanzator IT.

Intr-o zi am fost promovat la Corporate, unde vindeam catre firme, mergeam la licitatii, ma ocupam de importuri, de relatiile cu furnizorii externi.

In 2010 am intrat in concediu de crestere copil.

Aveam firma deschisa din 2007 dar nu mergea cum vroiam.

NOTA PENTRU AMATORI: e foarte greu sa dezvolti o afacere dupa ce vii obosit de la servici.

Asa ca atunci cand sotia a nascut am decis sa stau acasa si sa-mi dezvolt afacerea.

Sotia mea nu lucra, eram amandoi acasa, daca te intrebi cum a ramas cu copilul.

M-am considerat un antreprenor insa e usor sa fii antreprenor atunci cand ai o plasa de siguranta.

Fie ca era locul de munca sigur, fie ca era vorba de banii primiti de la stat, am facut antreprenoriat cu plasa de siguranta sub fund.

Dar a trebuit sa vina si momentul adevarului.

Pe 6 iunie 2012 m-am trezit dimineata, m-am imbracat si m-am dus la servici.

Mi-am scris demisia, am cumparat o cola pentru baieti si am plecat.

NOTA: Sa-ti dai demisia nu e ca in filme. Nu e un moment inaltator. Don’t just do it, think about it!

Era prima mea zi de antreprenor adevarat, fara plasa de siguranta.

Ajuns acasa, s-a instalat panica.

Ma simteam rau. Ma durea capul. Imi era greata. N-aveam chef de nimic. Eram agitat si nu-mi gaseam locul.

Banii de la stat nu mai veneau, salariu nu mai luam…

Nu aveam niciun venit sigur, nu stiam daca o sa-mi ajunga banii pentru cheltuielile lunare.

Nu mai aveam asigurare medicala: daca pateste ceva fata?

In vizita la ai mei, alta panica, mama si tata ma intrebau de pensie, de sanatate, de mancare, de bani, de fetita.

A fost o zi de panica totala. TOTALA!

Ceea ce demonstereaza cat de spalati pe creier suntem. Cat de indoctrinati sa ne cautam un loc de munca, de parca asta ar fi singurul mod de a-ti trai viata.

Am constientizat in momentele alea care e cea mai mare provocare a antreprenoriatului, despre care o sa scriu in zilele urmatoare.

Aboneaza-te daca vrei sa afli. Scriu destul de rar, deci n-o sa fii invadat de mailuri.

  1. Nu stiu daca suntem spalati pe creier, noua din zece antrepenori rateaza complet. Sa ai un job e de departe un mod mai simplu si mai sigur de a-ti trai viata, spun asta din pozitia omului lenes, indisciplinat, arogant care da doi bani pe ierarhiile de la locul de munca.

    1. Antreprenorii nu esueaza. 9 din 10 proiecte/afaceri esueaza, da.
      Spalarea pe creier nu e gen conspiratie mondiala sau alt bullshit ci pur si simplu parintii te invata ce stiu si ei, ce au invatat si ei la randul lor, poate nici nu constientizeaza ca prin bunele lor intentii de fapt te condamna la un traseu cu care poate tu nu te identifici.
      Asta era ideea mea, nu ca ar trebui toti sa fie antreprenori ci ca ar trebui ca parintii, in primul rand, apoi scoala si societatea sa iti ofere trasee alternative in loc sa te impinga spre a fi angajat.

  2. Pingback: Prima zi de anteprenoriat – Andrei Chira | bluehand
  3. „NOTA PENTRU AMATORI: e foarte greu sa dezvolti o afacere dupa ce vii obosit de la servici.” – exact, asta e bună !
    Am cărat saci de ciment, am lucrat pentru o firmă de mutări unde te lupți cu mobilă, cutii grele etc – momentan sunt angajat de 3 ani dar iau în considerare să fac altceva. Bravo !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Up Next:

O idee pentru TVR

O idee pentru TVR