Ne putem controla frumusețea sau atractivitatea?

Am citit un articol mai demult, nu mai reușesc să-l găsesc acum, un studiu făcut despre cum dinții afectează forma feței.

Știam dintr-un pliant văzut odată la dentist de faptul că lipsa unor dinți îi afectează pe ceilalți, își schimbă poziția, se înclină, și asta poate duce cu timpul la o modificare a liniei maxilarului.

Dar articolul ăsta mergea și mai adânc, au testat cercetătorii diferențele între:

1. copiii care aveau diferite probleme (dinți încălecați, mușcătura incorectă etc), dar le-au lăsat nerezolvate, și
2. cei care s-au ocupat de ele și le-au rezolvat (aparat dentar etc)

Concluzia era că, ajunși la maturitate, copiii care și-au rezolvat problemele dentare aveau acum fețele mai simetrice și erau, la modul obiectiv, persoane mai atrăgătoare.

E foarte mișto articolul, îmi pare rău că nu-l mai găsesc, avea și imagini comparative și o idee ce mi s-a părut foarte interesantă e că motivul pentru care se întâmplă modificările astea este construcția craniului, care se poate realinia.

Deci frumusețea sau atractivitatea nu e ceva exclusiv cu care te naști, ci e ceva ce se poate dezvolta pe parcurs. Nu e ca și cum nu ai ce face dacă nu te naști frumos sau atractiv. Ai ce face, sunt chiar multe lucruri ce pot influența atractivitatea și unul dintre lucrurile astea, foarte important se pare, e îngrijirea dinților.

Alte lucruri din aceeași categorie sunt:

• îngrijirea pielii, a feței, a părului
• o tunsoare potrivită cu forma feței
• mirosul plăcut (sau lipsa mirosului)
• practicarea sportului
• haine curate și combinate cu bun gust

Toate astea sunt logice și simple. Le știe toată lumea.

Aș vrea totuși să intru și mai adânc în ideea asta, și anume să mergem la un nivel psihologic.

Mai sus, e vorba despre acțiuni fizice, dar dacă există și acțiuni mentale care pot influența atractivitatea?

Eu cred că există. Cred că sunt oameni care se fac singuri atractivi. Mental. Într-o oarecare măsură, sunt și fizic atrăgători, probabil nu ar funcționa la cineva cu defecte evidente.

Un exemplu e Trey Songz.

Nu e prea cunoscut, e doar cineva care-mi place mie, uitați-vă la videoclipul ăsta și urmăriți-i microexpresiile, ochii, zâmbetul, limbajul corpului – e un flirt total, complet, non-stop. Nu o joacă, așa e el, așa face oriunde îl vezi. Nu arată niciodată rău, e mereu atractiv. Se face atractiv. Ca oamenii ăia care ies mereu bine în poze.

Un alt exemplu, mult mai cunoscut, e Gal Gadot, cea mai recentă Wonder Woman. Nu e extrem de frumoasă, dar are ceva, acel ceva numit în mod comun je ne sais quoi.

Eu cred că e același lucru ca la Trey, e un control antrenat inconștient al microexpresiilor și al limbajului trupului. Dacă o observi atent, se poate vedea că flirtează și ea cu ochii, zâmbetul, cu tot capul. Are o chestie cu mișcarea capului care e super sexy. O face foarte subtil, mult mai subtil decât Trey, dar funcționează la fel de bine, poate chiar mai bine.

Ceea ce mă duce la ideea asta – că putem să ne facem atractivi singuri – prin chestia asta care cred că vine din creier, e o încredere care determină un control al limbajului trupului. Nu te gândești că ești sexy, nu crezi că ești sexy. ȘTII că ești sexy. Și devii sexy, corpul ți se mulează pe gânduri. Te creezi pe tine însuți. Îți creezi efectiv realitatea.

Diametral opus, avem oameni care se fac singuri neatractivi. Poate din cauza unor defecte pe care și le exagerează în minte, din cauza unor frici de apropiere de alți oameni, de intimitate, de nu știu ce altceva.

Singurul exemplu pe care o să-l dau aici sunt eu însumi.

Am abordat lupta pe care am dus-o cu mine și în carte, dar nu am scris despre ideea asta, că m-am făcut singur neatractiv. Nu știu de ce, care e cauza adâncă, psihologică, din spate, dar îmi dau seama că mi-am format niște microexpresii faciale și un limbaj al corpului exact invers față de exemplele de mai sus. Fără să-mi dau seama, mă strâmb, fac tot felul de fețe, nici nu-mi vin cuvintele să vă explic foarte bine pentru că mă simt destul de ciudat scriind despre asta.

Mi-am dat seama de lucrurile astea după ce am scris cartea, fără să fi intenționat asta când am început s-o scriu. Am trecut printr-un proces de introspecție, o încercare de a mă înțelege pe mine însumi, și cred că am aflat niște lucruri interesante. Unul dintre ele este că mă sabotez singur. Printre altele, mă sabotez și în aspectul ăsta, al atractivității.

Nu am o altă concluzie la articolul ăsta decât că avem o minte mai puternică decât credem și o putem folosi în avantajul nostru, dar o putem folosi și ca să ne sabotăm singuri.

Eu ies la pensie mâine-poimâine, nu mă mai ajută la mare lucru să fiu atractiv sau frumos, dar cred că dacă le cultivăm mintea copiilor noștri, dacă le cultivăm încrederea, poate ei vor reuși să-și folosească puterea asta pe care noi n-am știut că o avem.