De ce a eșuat afacerea mea cu tricouri imprimate

Momentul în care mi-a venit ideea a fost când am știut că nu sunt prea mari șanse cu prima mea afacere, magazinul online de calculatoare. Sunt fan tricouri și, fiind pasionat și de design, m-am gândit să fac afacerea asta.

Se chema Le Createur și am inventat acest personaj cu o poveste amuzantă, robot ninja venit din spațiu sau din viitor. Robotul scria și pe blog chestii la mișto, în genul blogului Fake Karl (Lagerfeld) sau blogul fake al lui Barney Stinson din How I met your mother.

Focusul era puternic pe creativitate și umor, e un fel de alter ego al meu, cred că într-o altă viață aș fi putut fi Silviu Gherman.

Sursele din care luam tricouri erau:

Inițial le printam la Bacău prin metode clasice, nu mai rețin acum denumirea metodei, dar trebuia o cantitate minimă, calitatea nu era tocmai ok etc..

Am găsit apoi pe cineva la București care avea o imprimată digitală și am început să lucrez cu el (pe atunci era printre singurii din țară care printa digital).

Asta era o metodă mai modernă, era imprimată culoarea direct în material, nu se strica printul la spălarea tricoului, se puteau printa și imagini de calitate înaltă, era altă treabă.

În plus, se putea face print-on-demand, stocam tricourile la el și, când aveam o comandă, omul printa, eu trimiteam curierul la el, ridica și livra la client. Asta pentru comenzile primite prin magazinul online (făcusem un shop online cu Magento).

Dincolo de online, am încercat și distribuție în magazine fizice, aveam niște magazine prin Bacău cărora le dădeam în regim de consignație, adică îmi dădeau banii la sfârșit de lună, în funcție de ce vindeau. Am încercat și prin București la magazine de streetwear urban, nu mai rețin cum se cheamă, dar nu am avut succes, n-a vrut nimeni.

Am mai pus și pe alte magazine online care funcționau gen marketplace, dar vânzări destul de mici. În general, pe toate canalele au fost vânzări destul de mici, dar a fost și o perioadă de criză, nici nu aveam buget prea mare.

O problemă era cu oamenii ăștia cu magazine care nu respectau marfa, o stocau aiurea, ce nu se vindea luam înapoi de multe ori boțit, murdar. Plăteau greu, se trăgeau pe fund cu banii, dădeau rapoarte false, cu vânzări mai mici, descopeream abia peste un an, la inventar, că vânduseră mai mult. Omul cu imprimanta le stoca și el cum putea, am găsit într-o vizită tricouri aruncate pe jos printr-un colț, nu se știe în ce stadiu ajungeau la clientul final.

Lipsa controlului asupra calității produsului ce ajunge la clientul final pe mine unul mă dispera și mă consuma psihic să fac poliție cu oamenii și să trag de ei să fie serioși și profesioniști.

Afacerea a eșuat din mai multe motive:

  • costuri mari -> prețuri mari (foloseam tricouri premium de la Russell, Bella Canvas, Continental, nu ieftineli gen Fruit of the Loom)
  • buget mic de marketing
  • buget mic de creație (făceam eu singur design-urile)
  • distribuție slabă (e nevoie de un om bun pe vânzări / negocieri)
  • lipsă de autoritate urbană, nu știu cum să-i spun, „street cred”, “street rep” cum îi zic americanii

Nu poți să faci fashion urban din provincie, ai nevoie de o cultură urbană pe care o găsești doar într-un oraș mare. N-am avut curaj să mă mut la București și să merg all-in pe chestia asta, deci n-avea unde să se ducă mai sus.

După câțiva ani a apărut PORC, care a început tot cu tricouri imprimate, dar a făcut bine ce am făcut eu prost sau nu am putut să fac:

  • costuri mici (importuri din China)
  • marketing și distribuție (propulsate în mare măsură și de reputația urbană a omului din spate)
  • street cred -> hip-hop, cultură urbană, tot tacâmul
  • designuri mai bune (eu nu sunt designer, oricât de pasionat aș fi, nu pot face ce face un designer grafic serios)

Cam asta ar fi…

Am lăsat site-ul să meargă în continuare, dar nu m-am mai implicat foarte tare, am încercat să caut altceva care ar putea să aducă bani și să-mi concentrez atenția pe asta.

6 răspunsuri la “De ce a eșuat afacerea mea cu tricouri imprimate”

    • Depinde ce înțelege fiecare prin calitate. Din experiența mea Fruit of the Loom se lăbărțează, în special la mâneci, și nu rămân drepte cusăturile laterale. Contează densitatea, care pleacă de la 120 g/mp (ăsta fiind foarte subțire, la alb se vede prin el) și poate ajunge la 200 g/mp.
      Mai contează și tehnica prin care e prelucrat bumbacul, nu mai rețin acum detalii că au trecut mulți ani, dar pe vremea aia știam toate metodele de prelucrare și din care iese bumbac mai de calitate.
      În fine, ideea e că nu toate tricourile sunt la fel și, de obicei, alea scumpe sunt scumpe cu un motiv (textură, finețe, culoare etc).

  1. De aia bancile nu finanteaza un business inainte de 2 ani de activitate. Lumea nu este realista: este prea optimista cu incasarile si nerealista cu cheltuielie. Pentru incepatori: faceti un plan de afaceri cu cele mai pesimiste incasari si cu toate cheltuielile la care va puteti gandi la maxim, apoi impartiti incasarile cu 2 iar cheltuielile inmultiti tot cu 2 sa vedeti cum veti sta in 2 ani. Ideea este 10% din business, implementarea face diferenta. Succes :)

    • Nu cred că trebuie neapărat să fim atât de pesimiști ca antreprenori. Câteodată e bine să și visezi, cu condiția să perseverezi și să înveți din greșeli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.