Dragii mei colegi, prieteni și alții,
Îmi pare nespus de rău dar nu pot fi atent la voi. N-am cum, am o grămadă de lucruri de făcut pe telefon, vă rog să mă credeți.
Chiar acum, în timp ce vorbim, o grămadă de oameni foarte importanți pe care nu-i cunosc au dat share la o grămadă de lucruri foarte importante care sunt irelevante și nu mă ajută cu nimic în viață.
Bogdan din Cluj, de exemplu, a descoperit că a fost elan într-o viață anterioară.
Vă dați seama de importanța colosală a acestei descoperiri istorice?
Lucruri cu adevărat devastatoare, de importanță majoră, se întâmplă în lume. Lady Gaga a făcut Facetime cu Prințul William, Tudor Chirilă a scris un mesaj emoționant către liceeni, Hristos a înviat din morți (cu moartea pre moarte călcand), afară ninge.
Vă dați seama că afară ninge?
Cum aș putea să știu că ninge dacă nu sunt conectat în permanență la feed? Voi chiar nu gândiți? Oricând ar putea începe un război termonuclear și puteam să murim proști cu toții, fără să știm că afară ninge.
De asta nu pot fi atent la voi.
Știu că ne-am întâlnit, am ieșit în oraș împreună, dar dacă nu mă uit la feed-ul Facebook fix acum cine știe ce nenorociri se pot întâmpla?
Dacă vreți să fiu atent la voi dați și voi share la ceva pe Facebook, vă dau un like.
Hai pa, vă pup, mai vorbim pe Whatsapp dacă e ceva!
Lasă un răspuns