Soluții?

N-am urmărit eu prea mult situația cu protestele pentru că e o grămadă de manipulare și idioțenie peste tot, și pe Facebook și pe site-urile de știri, dar mi s-a părut că lipsește ceva esențial – organizarea, comunicarea și obiectivele clare.

E ca și cum ar veni Avântul Albești să joace cu Real Madrid.

De fapt, nici măcar, Avântul Albești e o organizație sportivă totuși. Are o structură, o ierarhie, fiecare are un rol și știe ce trebuie să joace.

Deci nu, e ca și cum ar veni niște oameni adunați de pe Facebook ca să joace cu Real Madrid.

Normal că iei bătaie.

Cred că totuși se poate rezolva ceva cu o organizare și o comunicare eficientă. Cred că și revoluția are nevoie de o agenție de branding, marketing și comunicare. Care să creeze și să crească brandul către succes.

Pentru că Revoluția e un brand ca orice alt brand din orice alt domeniu.

#farapenali e un brand bun, de exemplu.

Are un mesaj simplu și ușor de înțeles – fără penali în funcții publice.

Cea mai mare greșeală ar fi să se declare victorie după strângerea numărului de semnături necesare și să se treacă la altceva.

Strângerea semnăturilor e doar un obiectiv intermediar, victorie înseamnă când penalii vor fi demiși efectiv din funcții publice.

Obiective

În primul rând, să ne hotărâm ce vrem. Care este obiectivul nostru final?

E nevoie de un obiectiv clar, unul de tip big picture și niște obiective mai mici, intermediare, care să arate pașii și acțiunile de făcut.

Cum măsurăm obiectivul ăla? Ce înseamnă am câștigat?

La fotbal înseamnă să dai cu un gol mai mult decât adversarul, e simplu, dar la proteste cum cuantifici că ai câștigat? Ai câștigat pentru că ai strigat muie de 74 de ori în timp ce jandarmii te-au nimerit cu bulanul doar de 39 de ori?

Ca să știi dacă ai câștigat sau nu trebuie să ai un obiectiv cuantificabil.

Obiectiv big picture – să preluăm puterea în stat și să schimbăm sistemul corupt, de exemplu.

Bun, cum faci asta?

Pașnic?

Nu știu cum funcționează sistemul politic, nu am pregătire juridică sau ce pregătire ți-o fi trebuind ca să știi.

Dar cineva trebuie să știe. Nu există nimeni printre protestatari care să știe? Cine are puterea? De unde poate pleca schimbarea sistemului?

Cu cine ne luptăm? Cu Parlamentul, cu Guvernul, cu Președintele?

Să zicem că Parlamentul e miezul.

Ok, cu ei ne luptăm. Hai atunci să protestăm la Parlament pentru alegeri parlamentare anticipate.

Ăsta e obiectivul #1 iar obiectivul #2 ar fi să le câștigăm după care cu majoritatea parlamentară poți să începi să schimbi chestii și să repari sistemul până atingi obiectivul big picture.

Ca să atingi obiectivele astea ai niște pași și niște acțiuni de făcut. E nevoie de organizare și de comunicare.

Oamenii trebuie să știe unde se adună, pentru ce se adună, ce strigă, ce vor, ce cerințe au. Ce au de făcut în situația X, ce spun în situația Y etc.

Aici e o problemă pentru că există zeci de voci, grupuri de Facebook și ONG-uri care vin fiecare cu alte idei, una mai ineficientă decât alta – cu care deturnează atenția de la obiective.

Trebuie stat la o discuție cu ăștia și întrebați ce vor ei de fapt, care sunt obiectivele lor și să încercăm să ne unim într-un obiectiv comun.

Dacă n-ai cu cine, i-aș considera dușmani.

Pe bune, eu dacă aș avea puterea, aș finanța „opoziția” ca să mă asigur că îi controlez ca să se limiteze doar să latre, nu să și muște. Și să latre și aiurea, la pereți. 

Deci trebuie plecat de la premiza că toți hipsterii care au idei de genul trecut strada încontinuu, marșuri aiurea pe străzi, protestat aiurea la clădiri goale, sunt nu idioți ci ticăloși iar obiectivul lor e să deturneze și să ducă în derizoriu protestele. Deci dușmani.

De aia e greu de luptat cu grupul infracțional organizat. Că e organizat la un nivel la care poate nici nu ne gândim. Ăia mănâncă manipulare pe pâine în timp ce noi ne hrănim ego-urile cu like-uri și share-uri.

Deci trebuie organizare.

Lăsat sindromul eroului la o parte și creat niște structuri similare cu ale adversarului, de la periferie până la centru, cu ierarhie clară, scop precis, un branding coerent, o comunicare clară și unitară, să știe toată lumea care sunt valorile și obiectivele și ce e de făcut.

Dacă reușești să organizezi și să comunici eficient ideea, mesajul și îți îndeplinești obiectivul 1, alegeri parlamentare anticipate, următorul pas e să le câștigi.

Ca să câștigi, nu poți merge cu mesaje abstracte – că o să faci autostrăzi, de exemplu – pentru tanti Aurica e fix pix autostrada, ea vrea chestii palpabile, să mângâie pensia aia cu toate degetele când îi vine mai mare.

Pensionarilor le promiți că le crești pensiile, că scazi TVA-ul la ulei și făină sau ce mănâncă ei.

Sistemul corupt fură 7 mii de miliarde de lei în fiecare an. Din banii ăștia ai putea avea o pensie mai mare. Vrei o pensie mai mare sau vrei să-și mai facă Dragnea o vilă?

Părinților le promiți babysittere subvenționate de stat ca să poată și ei să meargă la un film.

Studenților le promiți bilete subvenționate la Untold.

Vrei să mergi la Untold sau vrei să-și mai facă Dragnea o vilă?

Nu știu, promiți fiecăruia fix ce vrea, fix ce îl atinge la punctul sensibil. Ideea e să câștigi alegerile și după aia vedem noi.

Toată lumea promite rahaturi nerealiste de 30 de ani de-acuma, oamenii sunt obișnuiți, nu i-au penalizat niciodată pe niciunii pentru că nu și-au respectat promisiunile electorale.

Pun pariu că dacă ar fi eficient aparatul administrativ și nu s-ar fura la maxim, ar fi bani oricum pentru o grămadă de chestii.

Câștigi alegerile, schimbi Constituția, schimbi legile, începi să te asiguri că se aplică legile și vezi ce se întâmplă, în cât timp ajungi ca Germania.

Violent?

Soluția pe care oamenii o evită e cea violentă.

E normal să nu fie o metodă prea populară pentru că am ajuns la un nivel de confort în viață și nu e ca și cum ai muri efectiv de foame precum țăranii la 1907, deci nu ai prea multe stimulente să te duci să omori oameni când poți foarte bine să-ți trăiești viața.

Și dacă faci revoluție violentă tot e nevoie de organizare și comunicare eficientă. Nu poți să omori lumea și apoi să te duci acasă și să vezi cine vine după aia la putere.

Vine eșalonul 2 din același sistem corupt, normal.

Trebuie să îi iei pe cei câțiva exponenți ai grupului infracțional organizat numit generic clasa politică, să-i spânzuri în Piața Victoriei și apoi să-i întrebi pe restul:

Sunteți complici ai sistemului corupt sau victime ale acestuia?

Complicii să facă rând pe partea stângă la spânzurătoare, victimele să ia un pix ș-o hârtie și să scrie cu lux de amănunte cum au intrat în sistem, cum funcționează și cum i-a „corupt” sistemul cel rău.

Odată ce afli cum funcționează Statul Român de la cel mai mic funcționar la cel mai șmecher, te apuci și schimbi tot sistemul, începând cu Constituția, ca să nu mai poată fi niciodată preluat de vreun alt grup infracțional.

Concluzii

Înțeleg că e greu, nu zic că e ușor. E greu să fii lider, să-i convingi pe oameni să urmeze niște reguli, o ierarhie, o organizare, o idee.

E greu să tragi ca prostul ca să mergi într-o direcție coerentă și apoi să vezi că idioții vor să treacă strada încontinuu.

E greu să decizi să te sacrifici pentru România, să îți dedici viața de acum înainte ca să te lupți pentru ceva abstract.

E greu.