Vampirii energetici

PersonaleUnii oameni sunt ori idioti ori bolnavi.

Ori nu au capacitatea intelectuala sa filtreze niste informatii si sa le verifice ori nu se simt bine daca te vad ca esti ok si fara sa constientizeze ca fac ceva gresit, iti sug energia pozitiva si te bombardeaza cu tot felul de tampenii menite sa-ti strice zen-ul.

Pentru ca de ce sa fii tu zen? Ce, esti mai smecher cumva?

Stiti genul?

Oameni carora nu li se intampla nimic bun niciodata. Cel putin aparent. Pentru ca de fiecare data cand ii intalnesti sunt in panica totala. De parca ar exista un sfarsit al lumii care se intampla special pentru ei in ziua respectiva si vor sa te convinga ca vei fi si tu afectat.

Orice eveniment e cu grad de risc maxim, orice informatie e stire soc, totul e pierdut, omenirea e in pericol.

Sa stea calm, sa dea un telefon ca sa verifice o informatie? Sa gandeasca putin? Nu, nu, nu, tata, panica e solutia ideala.

Esti relaxat, nu te stresezi de bani? Cum, n-ai auzit? O sa fie o explozie solara si cade internetul si electricitatea si n-o sa mai faci bani online, sa vezi atunci.

Esti in continuare relaxat? A murit un om pe trecerea de pietoni, ti se poate intampla chiar tie.

Esti ok in continuare? N-ai auzit ca se fac liste noi la gradinita si se muta copiii in alta grupa, la alta educatoare, si aia e o betiva si sunt numai tigani in grupa aia. Iti distruge viitorul copilului, nu e posibil asa ceva.

Te duci la piscina? Eu n-as face asta asta niciodata in locul tau, este epidemie de conjunctivita fix la piscina aia si sunt tigani care fura slapii.

Lucrul pe care il urasc cel mai mult la mine insumi e ca sunt prea amabil, am fost crescut sa fiu prea politicos.

As vrea sa fiu capabil sa trantesc cate-un „ia mai du-te ma-n mortzii ma-tii si nu mai vorbi cu mine cand ma vezi pe strada, tu-tzi energia negativa-n cur”.

Problema e ca nu prea ar mai ramane oameni cu care sa vorbesti.

#smalltownproblems

  1. Nu sunt psiholog de meserie iar explicatia mea posibil sa dea in conspiratie 😉 insa, uneori, am impresia ca oamenii din categoria celor descrisi de tine pot fi *categorisiti* fie drept „fitilisti”, cei carora nu le e bine daca tie nu-ti merge rau, fie drept „zvonaci/zvoneri” a caror singura cale de ajustare psihica(sentimentul ca raman in control asupra situatiei) e de a raspandi tot felul de informatii catastrofice.
    Singura alinare in cazul celei de-a doua categorii ar fi ca in timp de razboi „ar sapa la sare” :-).
    Si da, cred ca e o problema a localitatilor mici, in orasele mari nr. lor e mai diluat – pot fi evitati mai usor…

  2. In orasele mari e mi diluat fenomenul pentru ca „nobody gives a fuck for anybody”. Esti pesimist mereu? Da-te-n ma-ta, te ocolesc de acum incolo. Politicos iti zic: „da, corect, asa e, bla, bla” dupa care ne mai rarim interactiunile.

    Am observat o coincidenta interesanta: prostia si saracia sunt surori gemene. Nu gemene identice, dar gemene. Astia pesimisti folosesc negativismul asta ca o scuza pentru esecurile lor (o folosesc inconstient, normal si fara rea-vointa) pentru a-si putea mentine self-esteemul la un nivel de supravietuire. Pur si simplu, daca nu poti mai mult, nu iti ies lucrurile si celorlalti le ies, asta e ultima ta reduta: „da, ma, dar a avut o pila; da, dar l-a ajutat unul; da, a avut bani mereu; e, a avut noroc, eu nu am noroc, etc”. Pur si simplu negativismul e folosit pentru a supravietui blocajului (mai ales emotional) personal. E cel care te mai tine pe linia de plutire.

    Partea proasta e ca tocmai ii departezi pe toti cu atitudinea asta pesimista.
    Cred ca se aseamana cu efectul Golem….

    Daca ai rabdare, look here – ceva conex:
    http://dini.ro/2014/05/12/lectie-de-bun-simt-efectul-pygmalion/

  3. Eu nu cred că există aşa zişi vampiri energetici, mai degrabă există oameni proşti care singurul lor motiv pentru a trăi este sa-ţi strice ziua. Asta da, este mai credibilă.

  4. Când spun cuvinte golite de conținut, ca să mă aflu și eu în treabă, ca să nu tac etc. e tot o formă de negativism. Când spun sau fac ceva pentru a da bine, deși nu reprezintă ceea ce gândesc, nu reprezintă viața mea, de fapt ofer o coajă fără miez. Așa e, de exemplu, cu aceste cuvinte folosite aici: „vampirii energetici” și „zen”. Când sunt amabil cu un om, da’ ferească Sfântul dac-ar auzi ce gândesc despre el și cum îl injur, așa ceva nu e amabilitate, e o chestie de fațadă, ceva stors de consistență și așa ceva e tot o formă de negativism. Când etichetez, când pun ștampile, cum că un om ar fi deschis la minte sau încuiat la minte, cum că „unii oameni sunt ori idioți ori bolnavi ori nu au capacitatea intelectuală să filtreze”, e tot o formă de negativism. Negativism poate chiar mai periculos. Dacă mă uit în jurul meu, ce văd? Văd că toți adulții au fost copii, că toți au primit o formă sau alta de educație, de modele etc. Văd o sumedenie de factori implicați. Văd că pe acești copii cineva i-a învățat să meargă în două picioare, să vorbească o anumită limbă, să scrie într-un anumit fel etc. Dacă acești copii ar fi crescuți de o haită de câini, ar ști bine să umble în patru labe și să latre… Prin urmare, toți ar fi cică „idioți”. Dacă într-adevăr văd, cu ce obraz arăt cu degetul spre celălalt om? Dacă oamenii cu care mă întâlnesc se plâng, zic că e negativism. Dar dacă eu vin și mă plâng pe blog de plângoșenia lor, nu e tot negativism? Să subliniez pe blog aspectele de tipul ăsta, nu arată cu vârf și îndesat ce obișnuiesc eu să extrag din întâlnirile cu oamenii? Plângându-mă pe blog, invit implicit și pe alții să se plângă. Și, astfel, în loc să opresc un mecanism distructiv, îi dau mai multă apă… O întoarcere la 360 de grade, poate duce la un cu totul alt rezultat.

      1. Pardon,
        doar partea asta:

        Am citit, pe rând, „articolele” de pe blog. În total – 165. În 55 (din 165) mă plâng într-o formă sau alta de ceva. Deci, pentru o treime din „articole” îmi consum timpul și energia să mă plâng de ceva. Aleg să mă agăț într-un fel sau altul de idei fixe, clișeice, limitative etc. despre sărac/sărăcie (în cel puțin 14 „articole”) și bogat/bogăție, despre prost/prostie (în cel puțin 22) și deștept/deșteptăciune ș.a. Îmi consum timpul, energia, resursele etc. cu așa ceva, când aș putea să fac ceva mai util pentru mine și pentru cei din jurul meu. Și atunci, când chiar privesc, îmi dau seama că fac foarte des exact lucrurile de care mă plâng; că des fac exact pe dos decât ceea ce sfătuiesc pe alții; că ceea ce des gândesc și fac, trimite exact la modul în care îmi trăiesc viața, în spatele cuvintelor goale; că cine chiar privește, nu e sedus de aparențe ș.a.m.d. Că am dreptate sau că n-am dreptate, asta e important pentru mine, pentru român, pentru om? Așa ceva cel mult îmi umflă sau dezumflă, îmi gâdilă și îmi inflamează orgoliile. Sunt câteva miliarde de oameni, fiecare om cu dreptatea lui… Sunt mii de ani de război între am/avem și n-am/n-aveți dreptate. Așadar, ce e important? Răspunsul mi-l dă viața, cu fiecare clipă, doar să mă uit cu mai multă atenție, la viață, la om etc.

        1. Fac deja ceva util, atat pentru mine cat si pentru cei din jur. Si in timpul liber aleg sa scriu pe blog. Si ca idee, daca as scrie articolele asa cum scrii tu comentariile, nu le-ar citi nimeni. No offence, nu e ceva personal, e doar natura umana. Oamenii consuma pareri personale, subiective nu analize echidistante. Din motivul asta nu exista niciun site/ziar/post TV echidistant (si nu vorbesc doar de Romania). Oamenii vor sa tina cu cineva, sa faca parte dintr-un grup si sa-i injure pe aia din celalalt grup. Asta e natura umana.

    1. @G:
      – eu fac distinctia intre a te plange mereu (= sa ai o perspectiva negativa asupra vietii) si a te plange cand te depasesc problemele.
      – mai fac distinctia intre unul pesimist defensiv (care se plange si nu face nimic) si unul realist-activ (care stie ca viata nu e usoara, dar o ia in piept)
      – fac diferenta intre unul care discuta despre lucruri negative (il supara diverse lucruri) si e deschis unei comunicari (=argumente, contrargumente) si unul care doar despre lucruri negative vorbeste (=doar se lamenteaza pentru a crea emotii in ceilalti. De obicei de mila, compatimire)

      Referitor la generalizari, (ex: „romanii sunt prosti”), fac diferenta intre „10 % din romani sunt prosti” si „90 % din romani sunt prosti”. Din cauza asta e buna o discutie: sa vedem si contrargumente la propriile pareri si sa le modificam corespunzator.

      Uite un fragment care arata cum perspectiva asupra unui lucru e esentiala nu numai pt noi ci mai ales pentru ceilalti:

      ” Din studiul lui Shelly:
      Prietena a primit vestea că a fost admisă la Facultatea de Medicină. Sunt 4 feluri de a răspunde acestei veşti bune:

      pasiv-destructiv: „Mda şi eu am câştigat ieri un tricou mişto!”
      activ-destructiv: „N-avem bani. Apropo, ştii cât de mult de învăţat e?”
      pasiv-constructiv: „Bravo.” şi să continui să o ignori
      activ-constructiv: „Wow, trăi-ţ-ar famelea ta, dă fată dăşteaptă! Dujjjjjmanii îmi poartă pică, da’ n-are valoareeea meeeeea, hai-la, hai-la.” şi să dai drumul mai tare la boxe (pe sistem).”

      E luata de aici: http://dini.ro/2014/06/15/studiu-cum-rezista-unii-in-relatii-si-cum-esueaza-altii/

      @Andrei: daca te deranjeaza ca pun linkuri in commenturi, just say it. Nu vreau sa imi fac reclama fortata. 🙂

  5. @Andrei
    Da, ai dreptate. Imi place site-ul si formatul tau. Folosesti „Source Sans” cu 16 px?
    Daca nu as fi cumparat la webfactor hostingul deja l-as fi luat la tine. Vorbim pe mail pentru optimizari.
    Thanks 🙂

  6. @FISHBORNE

    Mă uit la mine.
    Am fost copil. Copilul când plânge – că îi e foame, îi e frig, îl doare ceva, că vrea atenție, că e răsfățat, că părinții nu-l știu crește etc. – el plânge și, astfel, își consumă energia, oricare ar fi motivele implicate.
    Am fost și sunt om, cică. Și trăiesc între oameni. Din milioanele de oameni din țara asta și din miliardele de oameni de pe glob, am întâlnit și cunosc câțiva, să zicem o mie. Dacă mă complac să pun oamenii în containere/gropi comune, după cum îmi taie prin pofta părerilor mele, pe acești câțiva îi pot împărți în tot felul de categorii și apoi să pun procente… Dar de ce, dacă eu sunt om și ceilalți sunt oameni, de ce să mă complac cu așa ceva, de parcă oamenii ar fi obiecte? Am cunoscut oameni care știu mai puține sau mai multe informații, care au primit diferite tipuri de educație în familie ori la școală, care știu sau nu știu să scrie ori să citească etc., dar eu în viața mea nu am cunoscut un om prost, și atunci de ce să mă complac cu părerile și împărțelile mele limitate? De dragul vorbelor în vânt? Că prefer să jonglez cu argumente și contraargumente, în loc să văd viața? Dacă merg în liniște pe drum și la un moment dat apare la trei metri în fața mea un tigru care se oprește și mă privește, ce fac? Mă joc de-a argumentația? Dintr-o dată sunt atent, observ, toate celulele mele sunt atente, alerte, prezente. Gândul, cuvântul și fapta se unesc. Toate într-o clipită. Tigrul ăsta poate fi orice situație de viață care îi dă omului ocazia SĂ VADĂ într-o clipită; să înțeleagă, într-o nano-secundă, ce înseamnă a gândi, a cuvânta, a face, dincolo de argumente și contraargumente; să-și deschidă larg ochii (toți ochii!) ș.a.m.d.

  7. @G:

    Sunt de acord cu perspectiva ta de a nu categorisi oamenii, dar asta se intampla oricum. Stii de ce? Pentru ca asa e eficient pentru om. Creierul analizeaza, intelege lucruri si le categoriseste apoi. Cu argumente sau fara e treaba ta, dar de facut sigur o face.
    De ce?
    Pentru eficienta (sa-si consume energia). Din punct de vedere strict biologic, nu o sa inveti in fiecare zi sa mergi, sa mananci, sa faci deosebirea dintre lucruri. Ai invatat mai demult, ai sortat informatiile si acum le folosesti. Nu descoperi roata de fiecare data.
    Din punct de vedere social, la fel: non-stop creezi categorii, shortcuturi, linkuri.
    Ex: in general iti e teama de unul care se uita urat. Dupa ce o patesti o data de la unul care nu se uita urat, dar nici senin, ci are o mimica de piatra (nu isi misca nici un muschi pe fata), o sa inveti ca si aia fata „impenetrabila” sunt „periculosi”. Creierul tau si-a marit categoria de „oameni potentiali periculosi”.

    Sunt de acord cu tine ca e prea mare diferenta dintre ce gandim, ce vorbim si ce facem, dar pana la momentul de constientizare maxima (intalnirea cu un tigru) mai sunt etape. Sa fii zen nu e chiar ca plimbatul la aprozar. Awareness-ul asta de care zici nu se intampla peste noapte.

    Oricum cred ca suntem de acord, dar poate putin pe „frecvente diferite”

  8. Hm…
    Mă plâng. Mă plâng de faptul
    – că unii oameni se plâng și îmi sorb energia pozitivă cu gândirea și vorbirea lor negativă,
    – că ei, pe lângă faptul că astfel își risipesc energia lor, mi-o consumă și pe a mea (deci implicit se folosesc de mine – de întâlnirea cu mine, de atenția mea, de timpul meu etc. – și în același timp mă îndepărtează),
    – că nu cercetează înainte de a se băga și fixa orbește pe o chestie și înainte de a trăncăni ca inconștienții,
    – că își găsesc motive pentru a se plânge, ba chiar își consideră întemeiate și argumentate motivele și vor să mă convingă că voi fi și eu afectat (practic, implicit vor să mă atragă în grupul de oameni cu o astfel de gândire) etc.

    Așadar.
    Eu recunosc că a te plânge e consum inutil de energie, că cel care se plânge își pierde energie și o soarbe și pe a celor din jur, dar totuși EU MĂ PLÂNG CU CONVINGEREA CĂ EU SUNT CONȘTIENT și îmi dau seama ce orbi îs ăilalți plângăcioși, că am motive și argumente întemeiate să mă plâng și că o fac la un alt nivel (în orice caz, la un nivel mai înalt decât al idioților ălora, chiar dacă nu-mi pierd eu vremea să cercetez cu mai multă atenție subiectele în care mă bag, chiar dacă nici nu mă interesează asta, că pe mine de fapt mă interesează să-mi atrag cititori și astfel implicit mă folosesc de energia lor).

    Iar când o mână pe umăr îmi șoptește să ne privim în ochi unii pe alții (că de fapt condamnând pe alții mă condamn pe mine), eu ce fac?
    Mă folosesc de gândire și de argumente pentru a-mi îngroșa pereții cuștii, în loc să-mi privesc cu mai multă atenție cușca în care mai toți suntem prinși. Și prin argumentele mele în esență apăr tocmai ceea ce condamn, și resping după preferințe, și accept ce-mi convine și ce mi-e comod, nu mă interesează să cercetez viața și omul.

    Și atunci, unde mă duc argumentele mele? Mă mai interesează?
    Dacă asta face omul, consumă păreri personale, subiective, nu analize echidistante, dacă pentru eficiență (să-și consume energia) omul își folosește creierul în analize care-i limitează viața în relație cu el însuși și în relație cu ceilalți oameni, atunci?…
    Păi atunci, plângăcioșii de care mă plâng consumă păreri cât se poate de personale și de subiective, se folosesc de analize cât se poate de neechidistante, nu se opresc în analize echidistante și inutile, și sunt foarte eficienți deoarece consumă la greu energie, nu doar din energia lor ci și din a altora, și în plus se separă de restul lumii și se adună în grupuri și ajută la eficiența și bunăstarea grupurilor lor.
    Păi atunci, asta este povestea sătucului meu, a orășelului meu, a țărișoarei mele, a lumișoarei de pe globuleț.
    Păi atunci, de ce mă mai mir?

  9. Sunt fiica lui Ludwig Van Beethoven.Si cred in nemurire vesnica in eternitate.M-am nascut in anul 1116 iar acum am 2000 de ani si arat ca la 16 ani.Identitatea mea am tinut-o secreta.Sunt fiica cea mica a lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Personale
Up Next:

Aventuri la cinema

Aventuri la cinema