Intru zilnic în contact cu proprietari de bloguri care spun că ei nu vor să facă bani din blog.

Ceea ce e o minciună. Nu cred să existe cineva întreg la cap care să nu vrea să stea acasă (sau la piscină, pe plajă sau oriunde în lume unde are acces la internet), să scrie pe blog și să câștige destui bani din asta, la fel de mulți cât ar câștiga dacă ar merge zilnic la serviciu. Sau chiar mai mulți.

E o minciună pe care subconștientul le-o servește ca să-i protejeze.

Pentru că ei cred că dacă spun public că vor să facă bani lumea o să râdă de ei la fel cum râd de ăia care își freacă lobii urechilor pe la seminariile motivaționale ca să devină milionari.

Sau cred că dacă spun în mod public că vor să facă bani lumea o să îi bage în aceeași oală cu Becali, Năstase sau Preafericitul Daniel, și o să-i considere niște ahtiați după bani.

Pe aceeași logică, e ca și cum ai refuza un BMW gratis aruncând niște argumente aiurea, motivația reală fiind de fapt bazată pe frica ta internă de a nu fi considerat manelist.

De parcă la ieșirea din fabrica BMW ultimul lucru pe care îl fac muncitorii este să-ți blocheze playerul pe Super Hits Manele 2015 cu volumul la maxim. Și gata, n-ai ce să mai faci, ai BMW, ești manelist.

Frica asta internă de ceea ce cred oamenii despre tine și în ce categorie/grup de oameni te încadrează este una foarte puternică, la fel ca orice altă frică internă, cum ar fi fobiile (de șerpi, de păianjeni, etc…).

Ca să o depășești trebuie să înțelegi două chestii pe care o să încerc să le demonstrez azi – 1. că ceea ce cred alți oameni despre tine s-ar putea să nu aibă prea mare legătură cu tine și 2. ceea „ce cred oamenii despre tine” s-ar putea să fie doar în capul tău.

Primul exemplu

5 cupluri în jurul unei mese. Pe rând, fiecare bărbat trebuie să-și aleagă una dintre femeile de la masă cu care să se culce, exceptând-o pe partenera lui, evident. Testul poate fi și invers, femeile să-și aleagă pe rând un bărbat cu care să se culce. E un joc simplu, îl puteți juca la orice petrecere. De swingeri. Glumesc. Să nu deviem.

Cum te simți dacă nu te alege nimeni?

Începi să-ți pui niște întrebări, nu? Să încerci să identifici motivele pentru care nu ești ales/aleasă, să afli ce e neregulă cu tine. Te gândești că ar fi trebuit să-ți fi făcut abdomenele dimineață sau ar fi trebuit să te fi aranjat mai cu atenție, poate să-ți iei sutienul ăla mișto sau poate că ești prea grasă și neatractivă, nu?

Așa funcționează creierul nostru. Avem impresia că alegerile celorlalți au legătură cu noi, că e ceva în neregulă cu noi.

E adevărat că persoanele mai atractive, care se apropie de standardele universale de frumusețe, au șanse mai mari să fie alese însă o pondere foarte mare în alegere o are personalitatea alegătorilor.

Alegerea lor spune mai multe lucruri despre ei decât despre tine, o persoană introvertită o să aleagă pe cineva pe care îl cunoaște de cel mai mult timp sau care măcar pare a fi „băiat bun/femeie de treabă” și cu care s-ar simți mai în largul ei în pat, un bărbat mai șmecheraș o s-o aleagă pe cea mai blondă și cea mai țâțoasă, să aibă cu ce să se laude la tovarăși, altul n-a babardit nicio roșcată până acum și vrea să-și completeze palmaresul, unuia îi plac schiloadele, altuia brunetele, am un prieten căruia îi plac femeile cu fruntea lată, na, fiecare cu chestia lui.

Deci ideea e că ceea ce gândesc, spun și fac oamenii ne dezvăluie niște lucruri despre ei, despre personalitatea, mentalitatea, preferințele lor, și nu au foarte mare legătură cu tine, persoana din fața lor.

Al doilea exemplu

Hai să simplificăm puțin, avem doar 2 persoane care stau față în față. Persoana din fața ta se uită la tine de sus până jos apoi scrie pe o hârtie ceea ce crede despre tine. După care tu trebuie să scrii pe o hârtie ce crezi tu că a scris persoana respectivă despre tine.

Ăsta e un test foarte util ca să îți dai seama cât de ridicol este să îți pese de ce cred alți oameni. În majoritatea cazurilor ce e scris pe cele 2 bucăți de hârtie n-o să se potrivească. Pentru că nu ai cum să știi ce cred alți oameni, nu putem citi gândurile altora așa că facem presupuneri.

Iar presupunerile tale, lucrurile pe care le scrii tu pe hârtie, ceea ce crezi tu că crede cineva despre tine, sunt de fapt doar manifestarea propriei păreri pe care o ai despre tine. Sunt manifestările nesiguranțelor pe care le ai, a defectelor pe care ți le conștientizezi și amplifici.

Deci ideea e că „ce cred oamenii despre mine” e doar o chestie în capul tău, o frică internă căreia îi aloci o prea mare importanță și o lași astfel să te domine.

Nu-i pasă nimănui atât de mult încât să-și piardă timpul să se gândească la tine. Oamenii petrec mai mult timp gândindu-se la ce să mai facă de mâncare decât la tine și la ce faci tu.

Încearcă să faci ceea ce vrei să faci fără să te mai ascunzi după diverse argumente și justificări. Încearcă să nu te mai gândești la ce o să creadă altcineva. Pur și simplu elimină argumentul ăsta din ecuație. Faci ceea ce faci pentru că vrei s-o faci, „uite de-aia, că așa vreau eu” e singurul argument de care ai nevoie.

S-ar putea să descoperi lucruri mișto de partea cealaltă.