Andrei Chira

Blog personal

De ce oamenii inteligenți eșuează și proștii reușesc în viață

M-am intalnit ieri la supermarket cu un vechi client de pe vremea cand lucram in IT si mi-am adus aminte de un lucru pe care mi l-a spus demult, acum vreo 6-7 ani, cred.

Nu mai retin acum care a fost exact situatia atunci dar gasisem eu o solutie mai creativa sa-l ajut cu o chestie si sefa nu fusese de acord, desi era client fidel si puteam sa incalcam putin regulile.

In fine, omul se uita resemnat la mine si intreaba: „Oare de ce naiba oamenii inteligenti nu ajung niciodata sefi?”

Desi era o intrebare retorica, acum, dupa ani de zile de introspectie, cred ca stiu sa-i dau raspunsul. Articolul asta e foarte lung, desi l-am scurtat cat am putut, ca putea iesi o carte intreaga pe tema asta.

Oamenii destepti sunt idioti

Da, pentru niste oameni destepti, sunt destul de prosti.

Oamenii destepti nu inteleg ca Universul functioneaza dupa un principiu relativ simplu: actiune si reactiune.

Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.

Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cat de multi oameni nu se prind de faza asta.

Actiunea este principalul ingredient al succesului. Daca nu faci nimic, nu se intampla nimic.

Oamenii destepti gandesc prea mult

Prostii actioneaza, desteptii analizeaza.

Daca un prost vrea sa mearga din punctul A in punctul B, o ia tot inainte pe aratura si vede el dupa-aia.

Daca un om destept vrea sa ajunga din punctul A in punctul B, intai face o analiza a traseelor posibile si a situatiilor neprevazute ce pot aparea in cale si isi face planul A, planul B si planul C, de backup.

Daca ii apare un zid in cale?

– O ia prin stanga sau prin dreapta sau face o gaura?

– Trece pe deasupra sau sapa un tunel pe dedesubt?

Daca va fi nevoie de sapat un tunel, cred ca ar trebui sa-si ia la drum o unealta potrivita. Dar care e cea mai buna unealta? De fier sau de lemn? Sa fie usoara si de dimensiuni mici ca sa nu-l incurce la drum sau ceva serios, de performanta?

Dilemele pot continua la nesfarsit, you get the point.

In final se plictiseste si renunta la drum.

Oamenii destepti se plictisesc repede

Un prost are o idee odata la 20 ani, de exemplu sa dea cartofi prajiti gratis in fiecare miercuri la shaormeria lui, si se tine de ea inca 20 ani.

Paradoxal sau nu, exact asa se construieste un brand, prin consecventa.

Oamenii destepti nu sunt consecventi, nu sunt perseverenti, au foarte multe idei si vor sa le incerce pe toate, trec de la una la alta in timp scurt, fara sa le dea timp sa se dezvolte.

Din cauza ca au atat de multe idei, nu au rabdare sa mearga cu una pana la capat, la prima poticnire isi zic, asta e, am esuat cu asta, mai am alte 400 de idei, una o sa mearga. Si renunta la ideea actuala si incearca alta.

Oamenii destepti se intreaba „ce as mai putea face, ce idee ar mai fi buna, ce sa mai incerc?” in loc sa se intrebe „ce am facut si a functionat ca sa repet?”.

Oamenii destepti vor sa schimbe lumea

Cea mai mare prostie de idee pe care o poti avea.

Universul are 13 miliarde de ani. Tu cati ani ai? 18, 23, 27?

Ce te face sa crezi ca tu poti schimba felul in care functioneaza Universul? Ce te face sa crezi ca tu poti schimba natura umana?

Pe bune, crezi ca n-au mai incercat si alte zeci de milioane de oameni de-a lungul multor generatii inaintea ta, crezi ca tu esti cel mai destept, singurul care si-a dat seama ca e o problema in Univers si trebuie rezolvata?

Si cum crezi tu ca poti realiza schimbarea asta?

Stiu, hai sa stam la o terasa, la o bere, si sa combatem, sa discutam aprins, sa ne avantam in polemici si dezbateri.

Sigur Universul o sa vada si o se schimbe singur cand aude argumentatia noastra extrem de logica.

Noutati de ultima ora – the Universe doesn’t give a fuck about you.

Oamenii destepti lupta cu sistemul

O, da!

Din aceeasi categorie cu schimbatul lumii e si lupta cu sistemul. Sistemul e rau, sistemul e asa si pe dincolo, bla bla bla…

Ce e sistemul? Pai, nu stiu, e o conspiratie, sunt corporatiile care ne baga consumerismul pe gat si vor sa ne controleze, e Matrix-ul care de indobitoceste.

Zici?

Pai nu te obliga nimeni sa ai ultimul smartphone, acces la internet, sa faci cumparaturi la supermarket.

Ti se pare usor sa faci un arc si sa vanezi un mistret apoi sa-l belesti cu un cutit facut tot de tine dintr-o piatra ascutita?

Este padure in Romania cacalau. La naiba, poti sa vopsesti si copacii in albastru si sa zici ca esti in Avatar, daca vrei.

Matrix?

Scopul nu este sa IESI din Matrix. Afara din Matrix e ca in padure, mananci noroi si te imbraci in zdrente.

Scopul este sa intelegi cum functioneaza Matrix-ul si sa folosesti asta in interesul tau. Sa iti faci viata cat mai buna in Matrix.

Oamenii destepti sunt socialisti

Asta nu e o surpriza ci mai degraba un efect firesc. Oamenii destepti fac multa scoala iar scoala iti implanteaza idei socialiste in cap.

Idei precum taxarea averilor prea mari, luatul de la bogati si datul la saraci, etc…

In esenta, oamenii destepti vor sa-i ajute/sa-i salveze pe cei napastuiti de soarta insa cu toata inteligenta lor nu-si dau seama ca fac exact contrariul.

Daca pedepsesti oamenii eficienti si productivi, luandu-le banii munciti, si incurajezi oamenii lipsiti de initiativa, dandu-le bani degeaba, pur si simplu ii condamni pe toti in mod egal la saracie.

E ca si cum ai imparti o singura pizza in felii cat mai mici, ca sa ajunga la toata lumea, in loc sa stimulezi oamenii capabili sa produca mai multa pizza.

Daca vrei bani si bunastare trebuie sa incetezi sa mai fii impotriva oamenilor bogati si sa nu-i mai consideri dusmani.

E ca si cum visul tau ar fi sa fii fotbalist dar nu poti sa suporti fotbalul.

Sigur, succesul nu inseamna neparat bani dar o gramada de lucruri se reduc la bani daca stai sa te gandesti bine.

Oamenii destepti refuza realitatea

Asta e legata tot de ideile precedente, de lupta impotriva sistemului, de incercarea de a schimba lumea in mai bine.

Oamenii nu accepta ca nu exista „ar trebui sa fie”, „merita”, „ar merita”, etc… ci exista doar ESTE.

Fiecare argumentatie pe care am auzit-o de la oameni destepti contine cate un verb din cele de mai sus:

  • n-ar trebui sa aiba profituri atat de mari
  • nu merita sa aiba salariu asa mic
  • ar trebui sa faca statul …
  • ar trebui, ar merita, ar, ar ,ar …

Realitatea e in felul urmator: cerul e albastru, iarba e verde.

Cerului nu-i pasa ca tu crezi ca ar trebui sa fie roz, pentru ca asa ti-ar conveni tie, un cer roz, sau pentru ca asa crezi tu ca ar fi mai bine.

Iarba nu da doi bani pe parerea ta, ca ai tu chef ca firul de iarba sa stea inclinat pe dreapta, ca asa e mai bine pentru toti oamenii.

Poti sa ai cea mai solida argumentatie logica pe care o poate scoate mintea ta de om inteligent, NU CONTEAZA.

Realitatea este alta, si realitatea nu se schimba doar pentru ca tie nu-ti convine.

Accepta realitatea si adapteaza-te in loc sa lupti ideologic impotriva ei! Nu poti schimba natura umana. Nu poti controla ce fac si ce gandesc alti oameni, tot timpul „ar trebui” ca ceva sa fie altfel. Dar n-o sa fie.

Efectul Dunning-Kruger

Unskilled individuals suffer from illusory superiority, mistakenly rating their ability much higher than average.

Wikipedia

Asta in timp ce oamenii destepti fac exact invers, se autoevalueaza mai jos decat sunt, se vand pe bani putini si nu au incredere in propriile capacitati, sunt ezitanti si in final renunta de-a dreptul.

In aceeasi nota cu Dunning-Kruger…

Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti

Imagineaza-ti ca stai pe buda si iti faci linistit nevoile. Inchizi ochii o fractiune de secunda si clipesti.

Cand ii deschizi esti pe o scena, cu toate reflectoarele indreptate spre tine si lumea te arata cu degetul si rade.

Cam asta isi inchipuie oamenii destepti ca se intampla atunci cand trebuie sa isi afiseze sau sa-si promoveze munca sau ideile.

Stiu designeri care evita de ani de zile sa-si faca un site pe care sa-si expuna lucrarile crezand ca nu sunt destul de bune pentru a le arata lumii.

Sau oameni care refuza niste oportunitati de a face bani pentru ca au impresia eronata ca serviciile lor s-ar putea sa-i dezamageasca pe clienti, ca poate nu sunt chiar atat de bune pentru a cere bani pentru ele.

Oamenii destepti sunt romantici

Li se inoculeaza din scoala ideea ca saracia e plina de romantism si boem: pictori saraci, poeti saraci, artistii adevarati sunt saraci.

Adica oamenii inteligenti si capabili sa gandesca si sa creeze sunt deasupra ideilor de bani si avere, sunt superiori moral.

Astfel, si ei la randul lor resping ideea de bani pentru a se alatura grupului, pentru a simti ca apartin acestei elite intelectuale care e deasupra notiunilor pamantesti de avere.

Oamenii destepti n-au tupeu

Daca ingredientul principal al succesului e actiunea, tupeul vine imediat pe locul 2.

Cele mai multe confruntari se castiga cu tupeu, nu cu dreptate sau logica argumentativa.

Din nou, asta e o realitate pe care trebuie s-o accepti. Asa functioneaza lumea in care traim.

Incearca un test, du-te la magazinul de la colt si cumpara un pachet de biscuiti. Iesi afara, deschide pachetul, mananca 3 biscuiti apoi intoarce-te in magazin nervos si cere banii inapoi.

Iti garantez ca in 95% din cazuri tupeul, tonul ridicat, nervozitatea si amenintarile cu Protectia Consumatorului o sa iti aduca inapoi banii in buzunar.

Asta nu inseamna ca ar trebui sa fii nesimtit ci doar sa intelegi un lucru simplu: faci x, obtii y – stai bosumflat si te plangi, nu obtii nimic.

Oamenii destepti sunt prea corecti, prea modesti, prea timizi, prea cu bun simt, prea la locul lor – fara curaj, fara tupeu, fara initiativa, cautand mereu un loc caldut de munca la stat, acolo unde nu trebuie sa dovedesti nimic ci trebuie doar sa scrie pe hartie ca esti, ca stii, ca etc…

Sau se plafoneaza in tot felul de joburi low-level, fara stres, fara responsabilitate, pana la pensie. Si traiesc cu impresia ca merita mai mult, ca sunt superiori, ca sunt speciali, pentru simplul fapt ca sunt mai inteligenti decat altii, fara insa sa preia vreodata initiativa si sa faca efectiv ceva.

Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si nici bani

Sigur, e alegerea lor. Pe mine nu ma deranjeaza.

Dar daca zici ca nu vrei bani, ca nu asta conteaza, ca sunt lucruri mai importante, atunci de ce te mai plangi ca altii au prea multi bani si ca nu merita sa-i aiba pentru ca sunt mai prosti decat tine.

Repet, nu poti sa visezi sa fii fotbalist dar in acelasi timp sa urasti fotbalul si pe ceilalti fotbalisti.

Trebuie sa te hotarasti ce vrei de la viata si sa actionezi in directia respectiva cu incredere si curaj.

1.209 răspunsuri

  1. Avatar Bogdan

    Nu sunt de acord cu definitia omului destept.
    In articol vad ca vorbesti despre:
    – oamenii organizati vs oamenii proactivi => proactivitatea castiga
    – oameni demotivati vs oameni motivati => motivatia castiga
    – oameni visatori vs oameni pragmatici => pragmaticii castiga
    Si tot asa anarhisti, socialisti, visatori + cateva frustrari.

    Niciunde nu vorbesti de o persoana desteapta… sau definitile noastre sunt diferite.

    1. Avatar andrei

      Articolul e bazat pe oamenii destepti pe care ii cunosc. Oameni capabili sa gandeasca, sa poarte o discutie, sa analizeze abstract o chestie sau doua. Si care se plang ca nu au iar altii mai prosti ca ei au: bani, masini, functii , salarii, etc…

    2. Avatar Oana

      M-am regasit, chiar ai dreptate!

    3. Avatar n00b

      De ce parte te-ai regasit? Ai’ destepti sau ailalti? Nu, nu trebuie sa raspunzi! ;)

    4. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Am fost destul de destept toata viata, din pacate.

    5. Avatar DARIE GOLOGAN
      DARIE GOLOGAN

      Va raspund eu care toata viata mi-am cautat cinstit de lucru,astazi l-a tot pasul numai jmecheri cu tupeu obraznic,daca l-a un ageamiu care a avut bani si a deschis un magazin diferit si are angajati si secretara iar el e tamaie si raspunde numai el pe internet-telefon si e afon l-a intrebarile clientilor,halal ROMANIE cu prosti in democratia asta.Da nu inteleg de ce e atata ENGLEZA doar suntem in ROMANIA nu toti stiu s-au au invatat alte limbi,eu am umblat 3 continente ,ma prins revolutia?in GERMANIA dar ca l-a noi nu exista l-a nici o tara din lume,am vazut in BRASOV pe str. toamnei l-a o cooafura pe firma in engleza,mergeam in OFFENBACH GERMANIA pe strada cu o cunostinta si-n fata noastra doua persoane si cand au auzit ca noi vorbeam ROMANESTE au esclamat RUMENIA si au fugit,asta ca sa vedeti ce ne iubesc.Eu am fost un prost de am venit di GERMANIA acasa,in OFFENBACH lucram electronica si castigam ca 4000 de eur astazi,eu o jumatate din viata am dormit in masina am facut sport RALY-URI in timpul comunismului,mergem cu dacile noastre si faceam rezultate bune nu ca astazi se duc blindati cu lovele platite de firme,dar noi am fost multumiti ca puteam iesi peste hotar.Eu am muncit in coopratie,reparam aparate electronice,meseria se invata in scoli dupa ce terminai liceul,astaza toti repara aparate electronice adica le defecteaza si usuca clientul,asta fiindca nu au scoala,debandada curata,asta-i democratia distrugatoare de civilizatie,cine nu a avut comunism nu intelege ca dreptatea si adevarul a fost in comunism,ăn comunism siguranta cetateanului iera sigura,acum m-ai mergi noaptea pe strada ca parte femenina.

    6. Avatar GOLOGAN

      voi astia care o faceti pe desteptii,cu ce contribuiti l-a bunastarea poporului ROMAN?

    7. Avatar Simona

      Am plecat din Ro, ca am stat destul 36 de ani.

    8. Avatar Valeriui
      Valeriui

      Darie,din ce spui tu,sigur dai dovada de autofrustrare.

    9. Avatar Mihaela Carmen
      Mihaela Carmen

      Bine punctat scurt si la subiect. Cateva idei fundamentale care poate face lumina in viata unor oameni care cauta explicatii de ce au materie cenusie si nu reusesc in viata. Filozofii, inteligentii cei care le stiu pe toate si de fapt nu stiu nimic doar isi dau cu parerea si critica , comenteaza si despica firul in patru la cele scrise in acest material.Ei niciodata nu pot impartasii cu daruire, empatie si altruism din ” preaplina” lor experienta de viata. Apreciez ce ati scris si mi a fost de folos.

    10. Avatar Bogdan

      Am inteles .. in relatiile mele sociale am observat ca oamenii capabili sa poarte o discutie sau sa analizeze abstract nu sunt neaparat pragmatici. Pentru a porni o afacere de exemplu ai nevoie de multe alte lucruri care nu tin de analiza si IQ, lucruri pe care unii oameni (nu neaparat destepti) le-au invatat din experienta lor prin simplul fapt ca au incercat.

    11. Avatar andrei

      Adica exact ce am spus, actiune si reactiune.

    12. Avatar Constantin
      Constantin

      Adevarat!

    13. Avatar ionica

      Analiza ta e perfecta pe post de elixir . Acum toti ratatii pot sa justifice de ce nu au reusit : fiindca sint destepti !

    14. Avatar olivia

      exact!

    15. Avatar bla

      Lung articolul dar superficial, pentru ca scapa din vedere esentialul: sigur ca vezi multi oameni „prosti” care au „reusit”, insa asta se intampla pentru ca „prostii” in total sunt mult mai multi. Adica in societate sunt 90% „prosti” si 10% „destepti”, rata de succes a „prostilor” este de (exemplu) 1 din 10 iar a „desteptilor” este de 3 din 10 si astfel in final vom avea 9% oameni de succes proveniti dintre „prosti” si 3% oameni de succes proveniti dintre „destepti”.

    16. Avatar artene

      tragi o concluzie bazta pe un exemplu.se poate considera rata de succes invers-e simplu.

    17. Avatar GOLOGAN

      dA,CU CE CONTRIBUITI L-A BUNASTAREA ROMAILOR daca sunteti destepti,vorba lui EMINESCU.

    18. Avatar Razvan

      Poate ar fi interesant sa precizezi asta la inceput („Articolul e bazat pe oamenii destepti pe care ii cunosc. „). Altfel, si altii ca mine ar putea trage o concluzie gresita si anume ca ai vrut sa alcatuiesti o definitie a omului inteligent si ai sfarsit prin a insira o serie de caracteristici umane care nu sunt mutual exclusive, dar tu le tratezi de parca ar fi. Nu e frumos si nici stiintific sa absolutizezi asa.
      Dar, cu aceasta noua informatie, sunt perfect de acord cu multe chestii spuse de tine. Imi place! Bravo!

    19. Avatar andrei

      Ai dreptate. Am lasat multe necunoscute.

    20. Avatar Iosif

      Da asa este, si sunt si mai multe decat tu ai zis.. asa ca nu are rost iara sa reactionezi :D

    21. Avatar no need
      no need

      by far… the best article i ever read. period.

    22. Avatar TM

      Cum ar fi … unele comentarii ale prostilor care cred ca, daca stiu sa scrie … precum si faptul ca in fiecare om destept e si foarte multa prostie. In general ai surprins foarte bine o realitate milenara.

    23. Avatar Alucard

      De ce cand cineva isi exprima parerea rau despre cineva(avand motive drepte) ,acesta ii raspunde cu aceiasi moneda?(adica rau,stiind ca a gresit) ca nu e asa, ca el are dreptate sau incerca sa-i explice contrariul, ori intr-un anume fel ca si cum ar gandii : „nu mai zi adevarul ca ma faci sa arat prost in fata celorlalti ,taci si pleaca de aici”. Iar cand o alta persoana te contrazice dar totusi lasa un „Oricum felicitari, Barvo!” ca in cazul de fata, sau doar isi exprima apreciera, doar atunci recunosti sau, doar atunci te exprimi pozitiv , pai de ce? pentru ca e actiune si reactiune? Sau ca nu accepti faptul ca omul mai greseste din cand in cand sau din simplul fapt ca esti mandru. Oricum nu ma refer la ce ai scris tu,asta era doar o recenzie la acel fapt neplacut in care oamenii sunt pusi deseori sa accepte realitatea. Articolul e adevarat, important e ca gandesti bine. Succes in continuare.

    24. Avatar crazy man
      crazy man

      bai desteptilor ganditi ca prosti daca nu actionati de aceia este lumea plina de prostii ca ganditi prea mult in loc sa actinati ganditi la variantele proaste si prostia va creste chiar se poate dubla sau tripla articol scris de un tocilar invidia pe cei care se descurca in viata fara carte bagameas pula in articolu vostru de cacat fuck off

    25. Avatar Lucian+Florescu
      Lucian+Florescu

      Articolul prezinta o confuzie intre termenii „inteligent” si „destept”, ca atare concluziile sint eronate. In plus, articolul contine si tembelisme, de genul „oamenii destepti sint socialisti”. Sa fii socialist in ziua de azi inseamna ca esti chiar prost sadea. Ideea de baza, insa, e adevarata, cei ce stau prea mult pe ginduri sint depasiti de cei ce actioneaza, chiar fara a sta pe ginduri, iar asta cauzeaza mult rau acestei lumi… Aici intervine insa inteligenta: daca unul care stie multe (definind aici pe cel destept) persevereaza si aplica in realitate ceea ce stie, are sanse sa si reuseasca. Acesta este omul inteligent. Apreciez intentia articolului, de-a semnala importanta lui „TRY NOT. DO!”, vorba lui Yoda, insa, repet, concluziile sint inafara realitatii si arata doar ca autorul nu are o experienta de viata care sa-i furnizeze suficiente elemente pentru a intelege el insusi ceea ce pare ca vrea sa spuna aici.

    26. Avatar anonim

      Foarte bine punctat LUCIAN+FLORESCU. Sunt de acord cu tine. Articolul e foarte superficial si eronat. Daca articolul descrie foarte bine oamenii „destepti” pe care i-ai intalnit, atunci e timpul sa schimbi mediul si sa calatoresti mai mult. Vei intalni oameni cu adevarat destepti ce au initiativa si nu sunt lenesi sau lichele. Probabil persoanele din jurul tau („Autorule”) sunt doar niste lichele care au fost educate cu idee ca daca esti destept ti se cuvine totul si nu mai trebuie sa faci muncesti pentru ca vei reusi. Cel mai inteligent om de pe pamant nu va reusi nimic in viata daca este lenes si lichea. Articolul descrie foarte bine pe cei care se cred, si poate chiar sunt, destepti, dar sunt lenesi. Schimba titlu cu „De ce oameni lensi esueaza si cei care muncesc si au initiativa pana la urma reusesc in viata”

    27. Avatar Dorin

      si autorul chiar a tratat despre cei ce analizeaza prea mult, daca intelegi unde bat.

    28. Avatar IOAN ROPCEAN
      IOAN ROPCEAN

      Chestiunea nu este prostia, intelepciunea sau inteligenta, totdeauna cind imperativul existentei perpetuue are emblema de ,,SIMT DE OM”, SIMT CARE NICIODATA NU S-A PROSTIT CA NU ESTE OM DE ,,NEANTERTHAL SAU DE CROMAGNION”.

    29. Avatar catalin

      Oamenii destepti sunt intotdeauna ridiculizati tot de catre oameni destepti. Prostii isi vad de treaba lor. Cand e vorba de facut rau sau de „luat fata” altora, prostii sunt mult mai uniti decat desteptii. Un sef destept care are un subaltern destept cauta sa scape de el de frica sa nu-i ia locul. Un sef prost cu un subaltern destept cauta sa si-l faca egal, aliat. Daca ai un sef prost, de ce continua sa ramana in functie? Pentru ca mereu se gasesc alti prosti care sa-l pupe in cur si sa-i laude „inteligenta”. Cei destepti nu se umilesc astfel, nu se prostitueaza intelectual, doar ca sa capete o marire de salariu, o zi libera etc. In schimb isi macina zilele si nervii intrun orgoliu prostesc! Cati destepti ati vazut la un loc si sa le mearga bine impreuna? Cati prosti sunt la un loc si ne conduc pe noi toti? E de ajuns sa iei un partid politic, oricare, sa vezi cata prostie zace in el, si totusi sa aiba si pianea si cutitul in mana!

    30. Avatar Gabriel

      Cu partidele politice ai dreptate… prostie la superlativ. Intr-o oarecare masura ai dreptate si cu intreabrea „Cati destepti ati vazut la un loc si sa le mearga bine impreuna?”. Adevarul este ca unul pe care-l duce capu va avea intotdeauna o parere si o opinie personala (de cele mai multe ori diferita de a celorlalti), pe cand prostii pot fi manipulati in asa fel incat sa gandeasca si sa actioneze dupa dorintele unuia sau altuia.
      Cat despre parerea autorului acestui articol ca oamenii destepti se plang si nu au bani nu cred ca este una corecta. Din contra. Diferenta intre un prost si un destept este ca prostu are o afacere care ii merge (vezi Gigi Becali :)) ) pe cand unul destept are mai multe afaceri, in mai multe domenii care ii merg mult mai bine si sunt mult mai sigure decat singura afacere a prostului.

    31. Avatar Iulian

      “Cati destepti ati vazut la un loc si sa le mearga bine impreuna?”. – Look @ APPLE ? GOOGLE ? si exemple sunt milioane probabil ?!
      E greu de crezut ca in Apple sunt 12.000 de angajati prosti :)

    32. Avatar Robert

      Dupa mine cei ” destepti” care vor sa scape de ceilalti ”destepti” sunt in realitate prosti, pentru ca un om cu adevarat destept ar intelege faptul ca ar fi mai bine daca ei doi ar lucra inpreunda decat sa fie in conflicte mereu.
      Am I right?

    33. Avatar Toni

      Cu siguranta ai dreptate. De obicei aceste conflicte au loc intre „desteptii” tineri dornici sa demonstreze de ce sunt in stare dar din pacate sunt „potoliti” din avantul lor de catre „desteptii btrani” ce se oglindesc in cei tineri(binenteles in urma cu ceva ani). Orgoliile sunt mari….

    34. Avatar alex

      ei da si prostu’ cu aroganta lui la fel ca desteptu’ au un soi de aroganta in ei nu toti doar unii care nu ii ajuta cand vor sa relationeze ..totusi e bine sa stii sa vorbesti cu omul indiferent ca e prost ori ba nu fi arogant chiar daca inlauntrul tau vrei sa schimbi lumea si mai stiu eu ce ca poate nu iti place unghiile roz a lu’ tanti ce vinde tigari mai ieftine..si mai stiu ce n si ceva mai multe cazuri!

    35. Avatar Rusty Charlie
      Rusty Charlie

      Intelepciunea toata e de la Dumnezeu, noi doar ne vrem destepti, si cind ne credem, ne-am atins limita si cum totul e miscator, incet incet noi cu toata desteptaciunea noastra vom fi vazuti de prosti de cei ce ne vor intrece; aici nu e sfirsit, fiecare destept va deveni prostul cuiva, :(

    36. Avatar GOLOGAN

      Da,doi destepti ar trbui sa se asocoeze.

    37. Avatar baboi stefan paul
      baboi stefan paul

      hmm.ie un balans in lumea asta pe care daca nu ne unim totii,indiferent ca ie prost sau destept nu facem nimic,in primul rand tre sa se elimine coruptia si sa se aplice dreptatea,da ce facem cautam perfectiunea pe pamant ?Nu cred? suntem in stare sau cine ie?parerea mea ce-i tari ii v-or domina pe ce-i slabi tot timpul si sansele nu vor fii niciodata eglale ca asa ie peste tot

    38. Avatar Domy

      R.I.P limba română, ”IE un balans” ,”IE prost” …este, e …

    39. Avatar Sergiu

      Abia acum a vorbit un om destept:)

    40. Avatar Dorrine

      Eu stiu ceva de un grup de savanti care au disparut cu tot cu avion, acum ceva ani. Inca nu se stie ce fel de prosti i-au deturnat. Treceau oceanul cu destinatia Helsinki, sau ceva de genu, unde urma sa puna in discutie o inventie inteligenta. Concluzie, intre atatia prosti este periculos sa te asociezi cu un alt inteligent.

    41. Avatar Ana

      Minunat comentariu!

    42. Avatar GOLOGAN
      GOLOGAN

      Da,eu nu am fost salariat ca sa primesc bani sa treaca luna si cineva sami dea bani,eu am muncit in cooperativa si l-a 100lei manopera primeam 24 lei din care plateam impozit si cas,nu avem delucru primea 0 lei,deci in cooperativa ieram particularii de astazi,in cooperatie iera dreptate si adevar,cat munceai atata luai,astazi cand am vrut sa angazez a spus cat ii dau,am zis castigi cat produci si nu a vrut,deci capitalismu fabrica chiulai.in COMUNISM ierau tarife pentru reparatia unui Tv.,astazi esti jacmanit si te baga l-a cheltueli mari ajunge de platesti o jumatate de Tv.,astazi unde faci reclamatie cred ca l-a tribunal,in timpul comunismului se face l-a seful institutiei.Am un exemplu de circulatie,am iesit dela molu din ghimbav pe drum cu sen unic,arat ca pe sens unic nu se depaseste pe dreapta eu dupa ce am iesit pe poarta am inceput sa ma aliniez pe banda de langa acostament din dreapta si l-a un momendat unul m-a depasit pe dreapta si l-a iesire am fost acrosat,am ajuns l-a politia di GHIMBAV si politaiu de serviciu mi a fabricat ca eu sunt vinovat s-a dus l-a mol si a venit cu poze fabricate ca sa ma scoata vinovat in cazul de fata trebuea sa dau in judecata pe agendu constator,eu am gasit de cuvinta sa dau examen fiindca am ajuns l-a concluzia ca dac ma judec cu politia nu voi avea succes,am depus actele l-a politie si am dat examen.MA prins revolutia in germania,in GERMANIA legea e lege.

    43. Avatar Valeriui
      Valeriui

      Dl. GOLOGAN,
      Retineti urmatorul sfat:
      – nu tot ce nu ne convine este si un neadevar ;
      – nu in toate situatiile parererea noastra este si corecta % ;
      – nu toti cei care ne contrazic sunt si corupti.
      Poate ca este bine sa te sfatuiesti si cu un „batran”.

    44. Avatar GG

      Articolul tău este bun şi perfect valabil în RO, unde din păcate cam aşa se întâmplă. Sistemul nostru de valori s-a răsturnat în favoarea PROŞTILOR care pot umple toate categoriile NON VALOARE ce au ca scop propria persoană în DETRIMENTUL CELORLALŢI, fără scrupule.
      ACTIUNEA de care vorbesti, este îmbrăţişată de PROŞTI pentru că AICI sunt alte REGULI, nu se cere VALOARE. Este legea simplă a PROSTULUI care îţi fură ţie BMW-ul!
      NU aceasta este direcţia NORMALĂ a evoluţiei!
      Însă lumea, din păcate, în general, cam în această direcţie se mişcă.

      Nu este însă valabil şi în alte societăţi unde sistemul de VALORI este incă nedetronat. Acolo, PROŞTII CERŞESC, nu reuşesc!

      So, please survives !

    45. Avatar Jana

      Sunt perfect de acord, ca aceasta situatie, in care prostii reusesc si desteptii esuaza este in Romania, dar si in alte tari post-socialiste. Vorbesc de experienta proprie, am trait multi ani in tarile post-socialiste, si acum lucrez intr-o tara europeana de west. Aici nu au cum sa ajunga prostii in conducere, si inteleptii nu sunt dati uitarii…sunt oameni care conduc tara, afaceri, firme mari si de aceea este un nivel de trai inalt.

    46. Avatar TgTg

      Ai perfecta dreptate !!! ” Sic transit gloria mundi „. Sa inteleaga prostii ce am vrut sa zic …

    47. Avatar cosma vasile
      cosma vasile

      Nu este un aparat de masura, care sa massoare prostia sau desteptaciunea.
      Aparatul de masuta este unul singur, Rezultatele

    48. Avatar mada

      excelent blog pt natura psihologica a oamenilor. Multumesc pt ce ai scris.

    49. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

    50. Avatar EA

      Drăguțule, dacă ești așa … analitic, vezi te rog, din ce categorie face parte Bill Gates, și răspunde-mi și mie!

    51. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Bill Gates face parte din categoria oamenilor care NU traiesc in Romania.

    52. Avatar florin

      Omule, ai spus suficient in articol. De ce te mai obosesti sa raspunzi la comentarii? „Omul ” a spus ca o idee fie ea buna sau rea, venita de la un prost sau de la un destept, nu valoreaza nimic daca nu e pusa in aplicare. Scurt si succint! Toti cei care au succes actioneaza… indiferent daca sunt prosti sau destepti… toti ceilalti se plang.

    53. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Asa e, asta e ideea principala dar unii oameni au nevoie de explicatii suplimentare.

    54. Avatar mf

      Super tare comentariul tau!

    55. Avatar cornel

      Dar ati omis sa spuneti ca prosti au mult tupeu,de aceia actioneaza primii.Cei destepti sint mai timizi,si isi pun intrebarea ,ce o sa zica lumea cum o sa ii judece. Un destept isi va cauta mereu prieteni mai destepti ca el sa aiba de unde invata ,pe cind un prost mai mai slabi sa poata fi el seful.

    56. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Daca ce spui tu corespunde realitatii,nu crezi ca in societate este mult mai avantajos sa fii prost?

    57. Avatar mellody

      Esti super dragut, Andrei;)

    58. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc. :)

    59. Avatar alin

      Cine a citit articolul tau poate trage o singura concluzie :traiesti in românia …Tu ar trebui sa stii un singur lucru fundamental ,nu te limita la un ţigan cu o firma de taxi si cu un lant lant la gat,nu te limita la un manelist care aruncă cu banii ,sau la un prost care e in top 100 al milionarilor pentru ca au furat tara.Trebuie sa stii ca universul cum spui tu a fost schimbat ca daca nu acum traiai ca in evul mediu daca erau toti prosti si nu se năştea din cand in cand cate o minte iluminata,au fost oameni care au schimbat omenirea de continuu,au evoluat,au descoperit lucruri noi astazi indispensabile ,filosofi,astronauti,matematicieni,inventatori,medici,cercetatori,lumea nu sa creat cu o shaormerie .progresul nostru al omenirii,il datorăm unor minţi strălucite,unor oameni deştepţi,daca nu erau ei mancai carne crudă vanata pe întuneric intro colibă

    60. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Poate ar fi nevoie sa citesti si explicatia articolului, e un link la finalul articolului.

    61. Avatar Oana

      Dar ai zis oameni inteligenti, nu destepti ! :|
      E mare diferenta intre inteligent si destept, chiar daca unii nu fac diferenta, sa stii ca este .

    62. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      DEX-ul zice ca nu e.

    63. Avatar newme

      inteligenta e nativa
      eu ma consider o persoana destul de inteligenta in schimb sunt destul de prost

    64. Avatar Ștefan Tomescu
      Ștefan Tomescu

      Inteligentii fac parte din oamenii destepti. Si nu cred ca-i vreun fel de diferenta intre ei.
      Atata timp cat lumea-i alcatuita din 10 % oameni destepti si restul oameni prosti, gandeste-te inteligenta mica, tu din care categorie faci parte…?!

    65. Avatar Alex

      Indiferent de ce zice DEX-ul(nu am verificat), pentru mine a fi destept inseamna a cunoaste, pe cand a fi inteligent inseamna a-ti merge mintea, adica a retine repede, a fi creativ, ingenios, a fi curajos, rapid in reactie si asa mai departe.

      O persoana poate sa fie foarte desteapta (sa stie multe) insa sa-i lipseasca inteligenta emotionala care poate actiona ca o piedica in mediul social. Sunt politicieni destepti si inteligenti (inteligenta emotionala) care mint cu o lejeritate iesita din comun. Inteligenta din punctul meu de vedere este mai complexa.

      Inteligenta alimenteaza desteptaciunea si invers, dar pana la un punct.

    66. Avatar Luk

      Alex, aceeasi parere o am si eu. Cred ca notiunile de destept si inteligent au fost fortate ca sinonime iar eu am impresia ca ne trebuie amandoua sa descrie doua grupuri de persoane, desteptii si inteligentii. Poti sa fii inteligent dar needucat(mult geniu dar putine ingrediente pentru a creea ceva complex) , poti sa fii destept(educat) dar nu inteligent(multe ingrediente dar putin geniu pentru a le combina in ceva complex) evident poti sa fii si destept si inteligent(as denumi pe acestia intelepti)ori nici una nici alta(retardat) si asa cred ca se explica diferenta uriasa dintre oameni la acest capitol.
      La descrierea lui Andrei Chirea e clar ca devine dificil de detaliat deoarece generalizeaza cu „destepti” vs „prosti” As spune ca categoriile cele mai apropiate de desteptii descrisi de el ar fi un procent majoritar de inteligenti si restul destepti si inteligenti, cei care sunt si destepti si inteligenti reusesc totusi sa-si impuna viziunile, ideile sau sa-si atinga telurile cu succes ca daca nu ei atunci cine? Dar daca ne gandim e interesant ca cine este peste medie la inteligenta si educatie este automat in minoritate, ca de aia este peste medie. Daca este in minoritate atunci nu traieste in lumea lui ci in lumea majoritatii si de aici automat apare fenomenul descris de Andrei. Nu mai intru in detalii ca a descris bine el. Cum ar fi de exemplu ca se plange foarte mult,critica, identifica probleme, e clar deoarece ar vrea sa fie inconjurat de oameni ca el dar este greu si in realitate traieste intr-un mediu croit pentru medie iar asta evident ii provoaca frustrare.E de mentionat ca argumentand mult nu este neaparat convingerea audientei decat in mica parte, principala functie este de meditatie. Vorbind cu cineva, chiar daca nu are interes pentru ce are de spus, i-l ajuta pe el insusi sa intelega subiectul mai bine. Lipsa de initiativa se explica nu neaparat prin dubii si planuiri complicate cat eu as zice prin faptul ca golurile societatii sunt croite tot pentru medie nu pentru exceptii. Adica ce e considerat o realizare pentru majoritate intotdeauna este o realizare si pentru cei mai luminati si automat ambitia de a ajunge acolo este mai slaba. Vorba aceea „omul ambitios muta si muntii din loc dar cel intelept i-i lasa acolo unde sunt” Sunt sigur ca daca cineva mai luminat are oportunitatea sa atinga ceva ce e important pentru el va deveni foarte ambitios dar aceste oportunitati vor aparea mai rar deoarece societatea este scroita pentru medie nu pentru exceptii. Cineva mai ignorat are mult mai putine principii adica mai putine reguli dupa care constiinta lui functioneaza si vede mai putine obstacole, repercursiuni, ceea ce-i faciliteaza drumul catre tinta. E mult mai simplu daca nu tii cont de nimic cand i-ti manifesti ambitia. De alt fel sa nu confundam realizarile cu fericirea. Cineva inteligent ori destept poate fi destul de des nefericit pe cand sunt singur ca inteleptii nu numai ca au cea mai mare probabilitate sa-si atinga telurile deci sa fie mai fericiti si nu numai dar aplica si mult mai bine metoda de a trisa, adica, daca totusi nu reuseste sa-si atinga unele teluri le va cobora la nivelul la care le poate ajunge castigand fericire in ambele situatii.

    67. Avatar Liviu

      Andrei, stii ce e dureros? Ca la noi in tara castiga nu neaparat prostii, ci tupeistii, golanii, cei fara constiinta si principii, iar desteptii se plang si permit lucrul acesta.

    68. Avatar Carmen

      Daca nu te recunosti in aceasta definitie este logic sa nu fii de acord cu ea.
      Am vazut suficieti prosti care au ajuns bine . Si ma referi la o parte din colegii retardati care abia treceau clasa. Unii dintre ei sunt bine pentru ca povin din familii bogate , alti au facut lucruri ilegale si au multi bani, unii au intrat in politica si au funcii bune la stat.
      De ce nu va uitati la geniile noatre ? Care au murit ? Cum a murit Mihai Eminescu ? Cu a murit Justin Capra ?

    69. Avatar Ned

      Chiar bine ai spus Carmen , este scenariul cel mai potrivit societatii noastre in care traim si asta pentru din pacae suntem condusi de acei tupeisi nesimtiti si prosti

    70. Avatar Victor

      Oamenii destepti nu sunt socialisti, anarhisti, ecoteroristi, etc….. aceia sunt oamenii cat de cat educati, destul de prostuti, de aceea si evident frustrati si care se cred foarte destepti

    71. Avatar Florin

      Tu te consideri un om destept?

    72. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da.

    73. Avatar ionica

      Se pare ca nu ai fost destul de destept fiindca vezi lucrurile intr-un mod foarte simplist . La tine nu exista decit alb si negru .In realitate sint mii de nuante de grii .Spui ca inteligentii analizeaza , si tu ai vrut sa faci o analiza , dar care este de nivelul clasei a doua primara . Dar continua si poate o sa descoperi ca in afara de destepti si prosti sint si citeva miliarde de oameni care nu apartin de nici una din cele doua categorii .

    74. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Atat „inteligent” cat si „prost” sunt niste etichete subiective, am mai explicat asta – https://andreichira.ro/o-explicatie-pentru-intelectualii-ofensati/

    75. Avatar GOLOGAN

      Da aspune alb si negru e sput totul.

    76. Avatar Valeriui
      Valeriui

      GRI,in intelesul popular inseamna „spalacit”,asa cum cred ca este si gadirea ta.

    77. Avatar Bogadan

      Singurul lucru la care te-as contrazice ar fi faptul ca prostia si inteligenta sunt doua notiuni foarte relative….de ce e unul prost si altul destept? Doar ca unu gandeste mai abstract si vorbeste mai bine..dar in acelasi timp nu reuseste sa se integreze social sau sa produca ceva in jocul societatii…eu am ajuns la concluzia..ca atunci cand pun pe cineva in inferioritate cu gandul…defapt ma pun pe mine.numai bine

    78. Avatar Acnana

      Bună!E ceva mai mult adevăr în articolul tău.Am înțeles ce vrei să spui,am înțeles ideea,și ai mare dreptate.Foarte mare dreptate,perfect de acord cu tine,însă există un mare ,,DAR,,cum spune o prietenă de-a mea,ca în orice,de altfel.Anumiți oameni deștepți au schimbat lumea,căci dacă nu rămâneam în epoca primitivă.Sunt oameni care s-au luptat și cu sistemul,și au câștigat și acum și în istorie.Avem acces la numite lucruri,cum ar tehnologia înaltă,etc.datorită oamenilor deștepți.În nici un caz,datorită Danielei Crudu.Nu condamn nici aceste așa zise persoane care au obținut maximum de profit de la un sistem,cu un efort minim.Asta e,au știut să se descurce,însă să nu uităm că datorită oamenilor deștepți și oamenilor care au luptat cu sitemul avem azi o lume mai civilizată,poate mai bună,nu știu,depinde de percepția fiecăruia și de modul de interpretare al fiecăruia.Poate pentru acei oameni,care au stat în laboratoare zi și noapte,au făcut fel și fel de cercetări,asta a însemnat succes.Să nu uităm că ei sunt pomeniți și azi,deși au inventat becul(ca de ex.),acum mult timp în urmă.Nu poți să spui că nu ai nevoie de oameni deștepți.Vrei să faci un pod mare peste Dunăre.Ai nevoie de specialiști pentru acest lucru?Ai și încă mult.Vrei să îți construiești o casă?Ai nevoie de un proiectant,de un designer,de un arhitect,etc.etc,ca să fie casa ok.Ai,că dacă nu s-ar face niște calcule ok și lucruri,în câteva ore ar cădea casa pe tine.Problema este că s-au promovat non-valorile.Sunt și au fost destui oameni care s-au luptat cu sistemele de-a lungul timpului și lumea s-a schimbat.Eu una pe problemele pe care le am avut eu cu sistemul,am câștigat.Bineînțeles că a fost necesar tupeu și acțiune.Lupt și acum cu ce nu-mi convine și nu consider corect.În prima fază încerc cu vorbă bună,nefiind o fire conflictuală,dacă nu recurg la amenințări,la tupeu,și-mi cer drepturile.Și într-adevăr tupeul ține la români,însă am fost și în străinătate,am lucrat acolo.Lucrurile nu se compară.Că nici un sistem din lume nu e perfect,de acord,poate nu va fi niciodată,însă prin alte țări lucrurile stau puțin altfel.Dacă nu erau oameni care să lupte cu sistemul,aveam sclavi și azi,teroriștii ne exterminau pe toți:)).Dacă nu erau oameni deștepți,al căror vis a fost să creeze medicamente care să-ți aline durerile,de ex.,etc.etc.ne durea capul non-stop.::)).Pentru ei acest lucru a însemnat succesul,acesta a fost țelul lor în viață,a fost visul lor.Au avut o idee,au pus-o în practică,au lucrat ani de zile la ea,și au reușit.Visul,țelul lor în viață nu a fost să aibă BMW,ci să facă ceva util pentru societate,poate să rămână în istorie,asta au simțit,ăsta a fost rolul lor în viață.Nu cred că i-a stimulat banii,pentru că își petreceau majoritatea timpului cercetând în laboratoare,așa că nici nu prea aveau pe ce să-i cheltuie,ei fiind focusați pe ideea lor.Motivația lui Ahile,din filmul Troia,pt. participa la război,alături de cei ce i-au propus,a fost pentru că va rămâne în istorie,iar lumea îl va pomenii și peste mii de ani.Altă motivație nu a avut.Replica a fost că decât să ducă o viață searbădă,mai bine în istorie.Eu nu am nimic cu non-valorile,dar am cu cei care le promovează.Iar Universul nu mai funcționează la fel ca acum 13 miliarde de ani,cerul nu e întotdeauna albastru,plus că au apărut trandafiri negri,movi,etc.În scurt timp s-ar putea ca omul să modifice și culoarea ierbii.::)).S-ar putea chiar să existe produsul care să schimbe culoarea ierbii,însă nu înțeleg de ce o preferă încă verde.Cred,că plantele pot fi modificate genetic::)).Ideea e că există un mare DAR,așa cum spune prietena mea,dacă oamenii deștepți nu vor începe să acționeze și în România,e vai de noi.Tot proștii o să ne conducă,și o să ne conducă prost și asta numai din vina noastră,că nu preferăm să ieșim din zona de confort.Eu îi înțeleg că nu-și mai găsesc locul,că sunt scârbiți de ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în România,dar nici așa nu se mai poate,trebuie să schimbăm ceva.Felicitări pentru articol!Mă regăsesc în toate situațiile și când acționez,și când am tupeu,și când prefer să stau în zona mea de confort.::)),mai ales.În ultima vreme,asta mi-ar plăcea cel mai mult cel mai mult.

    79. Avatar Cristina
      Cristina

      Buna, ma numesc Cristina si daca nu te superi as avea ceva de zis.
      E vorba de autosabotare in multe dintre cazurile intalnite, diferenta facand.o la nivel national ( pt ca vbim de Tara noastra) nesansa dezinteresul lenea si lipsa ambitiei
      Cand vorbim de oameni cu o anume inteligenta sau cu o inteligenta in curs de dezvoltare trebuie sa stim ca aceasta vine ajutata de experienta si nu numai in urma unor studii
      Nesimtirea despre care toata lumea se plange vine in urma lipsei de disciplina si nu ajuta chiar daca ejti destept email vba de diplomatie
      Este un punct de vedere prin urmare o concluzie a ta ,nu este gresita,

    80. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu ma supar deloc. Asta e un website unde iti poti spune parerea liber, chiar daca e contrara cu cea a proprietarului. :)

    81. Avatar talla

      Niciodata nu m am dat in vant dupa blog-uri, si nici acuma nu ma dau, pur si simplu nu imi plac acele ‘compozitii’ ultra subiective si ipocrite, poate faptul ca ma regasesc amplifica simpatia mea pentru acest articol. Felicitarii , foarte bun articolul, din pacate asa este, si ar mai fi niste completari pe care si eu le-am descoperit de a lungul timpului, dar poate alta data le voi scrie.

    82. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

    83. Avatar Alina Alina
      Alina Alina

      Înseamnă ce nu erau destul de deștepți . Un om deștept din punctul meu de vedere ar trebui sa și dea seama de toate cele prezentate mai sus și sa se plieze pe orice situație …mai exact un om deștept știe când sa fie prost

    84. Avatar Valeriu

      Sa nu confundam desteptaciunea cu smecheria. Mai repede cred ca un smecher prost intuieste de multe ori cand o poate face pe desteptul.

    85. Avatar Roxana

      SUPER! M-am regasit in articolul asta. La ce categorie?
      La destepti=prosti…..:)

    86. Avatar Roxana

      Andrei m-am regasit in articolul tau! Desi cu unele idei nu sunt de acord, per ansamblu ai dreptate!

    87. Avatar Ovidiu Vasu
      Ovidiu Vasu

      Am gasit intamplator acest articol, care-mi pare util multor oameni deosebiti…Nu este neaparat util celor deosebiti si luminati, care nu au nici o problema cu prostii, cu bogații ori cu altii. Acelor inteligenti care au ajuns/ales pur si simplu sa „existe constient”, fericiți și iubitori, care-si urmeaza misiunea indiferent de anvergura, fără nici un resentiment ori frustrare

    88. Avatar Un tip

      A fi om destept, in acceptul tau, e o notiune ce e reduce la pragmatism. Pentru mine oamenii destepti reprezinta valoare gandirii, nu succesul financiar si social. Un om destept este acea persoana cu inteligenta mult peste medie, care spune lumii adevarurile pe care acesteia nu-i place sa le auda, oameni care au conceput si creat tot ceea ce prostimea a considerat initial „nebunie”.
      Nu-i numi oameni destepti pe ciumpalacii pe care-i cunosti si care fac parte din anturajul tau.
      „Fii om de valoare, nu neaparat om de succes!”, a cugetat Einstein.
      Draga, autorule, in articolul tau faci o confuzie dezolant de mare.
      E si normal. Tocmai vorbeai de desteptii „in formare”…

    89. Avatar Zamfir

      Orice om învins se consolează gindindu-se că a avut ghinion și învingătorul noroc, niciodată prostul nu învinge dar este fudul și cu siguranță este prost dacă își propune să spargă geamul cu gindul daca este deștept și vrea să spargă un geam găsește metode adecvate

    90. Avatar Cezar

      Omule nu stii ce inseamna destept

    91. Avatar Cristian Fronea
      Cristian Fronea

      Salut Andrei. Oare nu este o definiție prea măreață pentru un om care nu-și atinge scopurile? Subscriu lui Bogdan
      Un om care gândește și interpretează este un bun analist
      Un om care citește este un om cult
      Articolul este bun în esență însă trebuie să diversifici mai mult termenii
      Cred că pentru a fi deștept trebuie să ai de fapt un COCKTAIL din mai multe calități dar și defecte (toate la un loc în cantități nedeterminate ), dar care toate trebuie să te ducă LA CAPĂT către scopul tău adică :
      Îți trebuie să ai cultură, putere de analiză, inconștiență (care poate fi un defect, însă în anumite cantități poate să-ți dea boostul pentru a te îndrepta în direcția dorită inconștient neținând cont de obstacole), echilibru financiar, ambiție, încredere în sine, optimism, curaj și bineînțeles ACȚIUNE. Oamenii nu prea acționează. Nu vor să pornească motorul. Unii au benzină dar nu dau cheie, unii dau cheie dar nu au benzină, Etc și etc variante. Dacă nu ai tot cocktail-ul finalul va fi întotdeauna același, PIERDERE, pentru că câștigătorii au TOATE INGREDIENTELE COCKTAIL-ULUI. Oricare din COLA, ROM SAU LIME îți lipsește din ingrediente, cocktail-ul nu se mai numește CUBA LIBRE.

      La finalul finalului când un om ȘI-A ATINS SCOPURILE , acesta a fost însă un om DEȘTEPT

    92. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Așa-i, am și explicat într-un articol cum e cu definirea termenilor.

    93. Avatar Valeriu

      Cristiane,te rog sa ma ierti ca ma bag ca muca-n …. calului in discutia voastra,dar mi-a placut foarte mult finalul postarii tale,desi este,in buna parte,in contradictie cu ingredientele COCKTAILULUI tau. Esti intradevar DESTEPT (chiar daca unii carcotasii te pot considera tupeist sau smecher),daca-ti ATINGI SCOPUL.
      Coluche,un francez sugubat spunea:”Stiti ce este prostia? Inchipuiti-va o plaje,soarele,un whisky cu ghiata si multe fete frumoase in jurul tau…ati reusit ? Ei bine,tot restul este prostie.” Si tot el spunea: Este simplu sa fii destept; ajunge sa te gandesti la o prostie si sa faci invers.”
      Cred ca te-a mirat si pe tine numarul comentariilor pe care le-a generat (majoritatea negative) aces articol . Situatia mi-a amintit de zicerea altui francez care fiind intrebat daca are multi dusmani a raspuns: „da,ca toti oamenii carora nu le plac prostii”.

    94. Avatar Sorin

      Defineste destept!

    95. Avatar Cătă

      De acord cu ideea de instigare la acțiune, ca uneori statul prea mult pe gânduri duce 100% la pierdere de oportunități și failure în general. Însă, acțiune și reacțiune… Zici ca ai văzut doar ca o consecință… It’s like – mi-a dat o palmă și a ieșit singur scuipatul. Ce sa ii faci?! acție și reacție! Întotdeauna proactivitatea a fost și este the boldest move… Și de cele mai multe ori vine mână în mână cu intuiția. Ești proactiv și ai intuiție? Atunci nu vei sta prea mult pe gânduri și vei găsi și soluția potrivită, în loc de ‘you hit me, i hit you back’. Pune frână autobuzul, ma duc din inerție în față. Dar bazat pe experiențele trecute, intuiție și proactivitate, ma prind de bara aia nenorcită la timp. Nu le am pe astea? apăi cad ca bolovanul :D

    96. Avatar Laur

      Este exact cum ai spus… doare cand iti iei o dasta’

    97. Avatar Deneris
      Deneris

      Si mai este ceva, la ce cu bani , functii, care ajung mari sefi in Matrix ….au de obicei si o recomandare puternica…a familiei” si a talentului:) vezi cazul apele romane. Cred ca filmele BD in actiune..descriu foarte bine „sistemul” de atunci de acum si din viitor:)

    98. Avatar CeLimitat
      CeLimitat

      Hai sa ne complacem cu totii si sa nu schimbam raul din lumea asta pentru ca ne critica un limitat ca suntem nelimitati

    99. Avatar GOLOGAN

      Da,omul de rand tine societatea,daca taranul nu arfi voi astia destepti ati muri de foame.

    100. Avatar Dragos Schiopu
      Dragos Schiopu

      Si eu m-am regasit, nu pot sa spun ca ai nimerit chiar toate punctele corect dar in 80% ai mare dreptate.

    101. Avatar GOLOGAN

      Da eu in timpul comunismului si dupa am fost folositor in special oamenilor saraci si nu numai,am reparat bunuri electronice,toata ziua latra prin diferite anununturi ca cumparatorii de televizoare nu le m-ai repara fals poate ceai care le vin banul pe faras,in ultima perioada am reparat l-a tara si am constatat ca unii taran care au muncit l-a colectiv nu au tv.nici cu tub.

    102. Avatar GOLOGAN
      GOLOGAN

      Da sunt prea multi destepti care nu produc nimic pentru prosperitate tarii,oanenii pe care voi astia ca re vindeti gogosi sunteti invidiosi ca sunteti saraci si ce-l care il considerati prosti el munceste pentru un trai bun.

    103. Avatar GOLOGAN
      GOLOGAN

      Cu ce acesti destepti care se considera si altii prosti,cum faceti diferenta,nu se vede desteptetiunea voastra in traiul de zi cu zi,vorb lui EMINESCU e usor a face versur cand nimi nu ai a spune,destepte e ala care inbunatateste traiul de zi cu zi a poporului ROMAN,propopo,ce produceti voi fata de taran,eu sunt electronist,va repar aparatele si televizoarele,voi ce stiti sa faceti pentru traiul de zi cu zi.

    104. Avatar GOLOGAN
      GOLOGAN

      Da,oamenii destepti nu prea produc,viata e bazata pe munca si prodcdivitate,vedeti l-a ora actuala fac pe desteptii care butoneaza si putini produc pentru omul de rand,ce producem in ROMANIA ca sa simta omul de rand,piata este cu legume-fructe si altele din afara ROMANIEIde ce oare dam graul si occidentul ne trimite coca pentru paine,cu ce ma incalzeste pe mine si pe romani daca ce-i care butoneaza primesc lei-valuta cu galeata si nu platesc impozit,de ce ROMANIA producatoare de combustibil si au venit fata de occident cu 70% m-ai putin preturile sunt l-a fel.

    105. Avatar Valeriui
      Valeriui

      Dl GOLOGAN,
      Toate neajunsurile reclamate sunt tocmai datorita faptului ca majoritatea dintre noi nu suntem destul de destepti pentru a nu mai alege conducatori corupti sau prosti,pentru a nu ne lasa asa de usor manipulati,pentru a nu da vina pe altii (care nu fac decat sa profite de prostia noastra),pentru a ne moderniza sistemul de educatie,pentru a ne asculta parerile si eventual a le combate,numai prin argumente si nu prin injurii,pentru a coopera si nu a ne pune „bete-n roate”,etc.,etc.

    106. Avatar Darie GOLOGAN.
      Darie GOLOGAN.

      Da oameni care produc nu au timp de baliverne.

    107. Avatar Andreea R.
      Andreea R.

      e atat de prost articolul asta! dar atat de prost scris… defineste ce inseamna om destept, ce inseamna om prost intai. ft prost articolul!!!!!!

    108. Avatar andrei

      O sa scriu o explicatie speciala pentru cei ce n-au inteles articolul. Nu ca ar fi vina lor. Scriu eu prea mult printre randuri.

    109. Avatar TF

      Tu esti cel care nu intelege, si nu e nevoie de explicatii „speciale” pentru cei care nu vrei de fapt sa-i asculti . Iar destepti suntem toti prostii ( daca ai mai verifica cate un termen) ca ne_am desteptat ce sa mai, daca tot arunci cu invective in Q7 meu de retard ce sunt, ca nu ai tu bani de o maslina in club. Ti se spune printre randuri ca nu esti in categoria celor care ii numesti ” destepti ” , ci doar un om mediu cu anumite afinitati . Persoanele cu un anumit grad de inteligenta sunt capabile, si chiar o fac de altfel, sa nu le pese de succesul „prostilor” ( iarasi un termen prea dur dealtfel) care au reusit „de prosti ce sunt” cum vorbiti voi ca desteptii. Si nu o duc nici greu in viata, iarasi asa cum sugerezi tu. Inteligenta dovedita pe bancile scolii nu este suficienta , desi cred ca tema asta o abordezi – unora nu le-a placut sa invete ceea ce nu-i folosea . Nu ai vazut niciodata unul mediu care lua „din greseala singurul 10 din clasa”, eu am vazut si ar trebui sa_ti dea de gandit. Inteligenta sociala este la fel de importanta . Ceea ce ai descris tu in articol nu sunt oameni inteligenti ci doar persoane cu un IQ mediu si cu aere de genii. Poate n-ar fi trebuit sa tai din articol , ca-ti mai scriam eu unul aici, si sper sa te muste o sarla pe strada ca nu-mi place de tricoul tau gay.

    110. Avatar andrei

      De ce esti asa suparat? Am explicat ca „inteligent” si „prost” sunt doar perceptii. Nu poti masura cu exactitate inteligenta, sunt prea multe tipuri de inteligenta, si din cauza asta singurul lucru care face diferenta este actiunea. Daca 5 oameni se gandesc sa inventeze o „sabie laser” cel care va fi creditat ca fiind inventatorul sabiei laser va fi cel care o construieste primul, nu cel care are cea mai buna idee, nu cel care are cel mai inteligent plan conceptual, nu cea mai buna analiza teoretica a modulilor fractali in rezonatori instabili, etc… Intelegi acum? Sau inca e prea complicata explicatia pentru tine?

    111. Avatar Adrian

      Modul in care ai tratat tu subiectul abordat de andrei, supararea ta si tot ce s-a regasit in ce ai scris tu rezuma un singur lucru: te regasesti in articol si nu iti convine ce se srie despre „tine”. Doar pentru faptul ca tu nu ai inteles ce a vrut sa zica intreg articolul nu iti da dreptul sa arunci cuvinte asa la intamplare. Pretinzi ca
      ai un nivel, statu social incearca sa te comporti ca atare, nu sa te certi aiurea pe ideile unui om. Spre deosebire de altii el si-a expus ideile pentru toti sa le citeasca, nu esti obligat sa o faci si nici sa fi de acord.

    112. Avatar Ale

      bai asta cu Q7 fiecare e liber la el pe blog sa-si exprime parerile revelatiile etc. ASTA e unul din cazurile alea cand DACA NU AI NIMIC DRAGUT SAU CONSTRUCTIV DE ZIS , LUCRUL INTELIGENT DE FACUT E SA NU ZICI NIMIC :)

    113. Avatar alex

      @andrei: nu conteaza nici cine o fabrica primul, nici cine are cea mai buna idee, ci doar cine inregistreaza primul brevetul. din royalties vin banii iar pe avocatul care ti-i obtine il poti plati cu parte din ceea ce iti castiga.

    114. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, e aproximativ acelasi lucru in esenta. Adica necesita o actiune, nu e suficient doar sa ai idei geniale.

    115. Avatar GeorgeO
      GeorgeO

      Omu vrea sa spuna ca degeaba iti vin tie idei geniale dar iti este teama sa le aplici… si un „Gheorghe” aude din intamplare o idee de a ta si si fara sa se gandeasca prea mult o aplica si face bani de club bmw femei si ce mai doreste cocalarul din ziua de astazi.

    116. Avatar bezna

      „pentru cei care nu vrei de fapt sa-i asculti” – pe care
      „nu esti in categoria celor care ii numesti” – pe care
      „unora nu le-a placut sa invete ceea ce nu-i folosea” – dezacordu-i frate cu repetentul
      Concluzie: multiplu laureat al concursurilor de trecut (in genunchi) clasa. Te-ai obisnuit de mic sa gasesti solutii paralele la problemele pe care le-ai avut. Cand ai fost mic te-au trecut parintii clasa cu atentii la profi si acum esti un mic pupincurist parvenit si-un mic sefulet gata oricand sa perie niste alti (mai mici in materie de IQ) sefuleti. Felicitari, ai gasit reteta succesului intr-o lume a prostilor.

    117. Avatar Horea

      cu inteligenta sociala poti trage oamenii pe sfoara, ii poti escroca, le poti lua banii fara a fi pedepsit;
      nu poti, insa, doar cu acest tip de inteligenta, sa le faci bine oamenilor, fiindca e utila exclusiv celui care o detine

    118. Avatar coco

      eu as mai adauga ceva: sunt oameni destepti care se lasa de multe ori dominati si condusi de propriile emotii si ganduri…genul: oare e bine ce fac? se apuca de treaba si incep sa aiba emotii la gandul de a face bine si de a obtine rezultatele care si le doresc… si se complica atunci cand esueaza, gandindu-se ca au respectat regulile, au facut lucrurile „ca la carte”, au avut chiar parte de aprecieri sincere, dar undeva, ceva nu a functionat cum trebuie, iar rezultatul final e varza…
      hm… se pot gasi chiar „prosti” in jurul lor care sa le atraga atentia, dar ei tot nu inteleg… atunci cand inteleg, e prea tarziu… pe acei „prosti” eu ii consider de fapt, „destepti” .

    119. Avatar andrei

      Intr-adevar.

    120. Avatar maura

      dar poti sa citesti printre randuri? articolul asta e definitia clara a omului prost care se crede destept asa ca vrea si el sa scrie ca sa vada si altii cat de profund si complex intelege el conceptul. ia uite..nu am scris nimic printre randuri :)))

    121. Avatar andrei

      De ce esti suparata? Esti inteligenta si ai si succes deci esti dovada ca nu am dreptate? Foarte bine, ai obtinut succesul doar pentru ca esti inteligenta sau a trebuit sa si muncesti? Pentru ca despre asta e articolul: inteligenta fara actiune este egala cu zero daca vrei sa obtii ceva in viata (orice ar fi acel ceva).

    122. Avatar Corina-prenume
      Corina-prenume

      „Lumea nu este a celor care pot, este a celor care vor”

    123. Avatar star

      Fiind medic in Romania castigam 450 euro pe luna. In Franta castig 4500 euro pe luna. Conform rationamentuli, m-am prostit? Eu cred ca m-am desteptat si-mi pare rau ca n-am facut-o mai devreme! Cred ca de fapt scala de valori in Romania e cea care e gresita!

    124. Avatar andrei

      Articolul e despre importanta actiunii, ceea ce probabil ca si tu ai intreprins. Sau stateai pe canapea si te uitai la TV si dintr-o data ti-a cazut slujba de 4500 de euro in brate?

    125. Avatar clujean
      clujean

      exact! articolul este valabil pentru societatile ghiolbanizate gen Rrominia, unde tupeul si agresivitatea castiga. In alte parti, tupeul si agresivitatea te conduc direct la izolare, daca nu cumva la bulau, La noi, e drept, iti aduc succes. Asta insa doar in societati manelisto-interlope, nu altundeva.

    126. Avatar Confuz

      @Star
      Scara de valori si rationamentu se raporteaza la cei care au ramas in România.
      Se critica continuu intre ei si se insulta unii pe altii pentru ca se simt prinsi in cursa si se simt abandonati si nu vad sanse de scapare…

      Nimic de mirare atata timp cat ‘actiunea’ e la mai mare pret decat 20+ de ani de scoala!

    127. Avatar paul

      aici nu e vorba de un schimb de job cu un salariu mai mare….de fapt castigi la nivelul Frantei nu ai schimbat nimic din esenta ta de angakat la locul lui intr-un spital X fie el in orice tara ai fi….ai ramas acelasi doctor destept care a dat un pas mic in viata schimband un job prost platit pe altul ceva mai bine platit( si asta e un pic ambiguu pentru ca la nivelul frantei 4500 euro e „doar” ok.

      Daca te-ai fi prostit ti-ai fi deschis propriul cabinet medical pentru a castiga 20.000 de euro pe luna…intelegi diferenta?

    128. Avatar Aicha

      Este o descriere perfecta a societatii romanesti in secolul XXI. Non-valorile sunt trecute la rang de virtute, prostia este mediatizata, coruptia se extinde. Totul se intimpla cind prostii pot fi manipulati de niste „jmecheri” care cred ca istoria se va scrie cu ei sau va scrie despre ei, asta in cazul in care tot un prost se va implica in aceasta actiune. Daca se pot face averi pe seama prostilor de ce sa nu-i slavim ? Prostii urca pe scara non-valorilor pina-n virf agatindu-se puternic de compromis, sustinatorul tupeului fara margini. Cu prostul nu o scoti la capat never, daca nu esti pe aceeasi treapta cu el. Problema e ca sunt din ce in ce mai multi prostovani care populeaza Ro, sunt ca turmele de oi ale lui Becali a caror stina este bine pazita avind in vedere ca produsele lor sunt cautate si promovate de toti si de toate.

    129. Avatar Carmen

      Excelent articolul, Andrei. Eu zic sa nu te mai chinui cu explicatii pentru ca cine nu a inteles ce ai scris… e clar din ce categorie face parte.

    130. Avatar Darie Gologan
      Darie Gologan

      Dupa cum vad sunteti tanar,va intreb ce produceti pentru societate ca sa duca un trai decent?

    131. Avatar valentin borbel
      valentin borbel

      Ai uitat de mediocri.

    132. Avatar Darie Gologan
      Darie Gologan

      Da aveti dreptate

    133. Avatar Cezar

      As vrea sa dau like la acest comentariu.De acord cu tn

    134. Avatar Viorica

      O observatie bine venita, Bogdan. De acord cu tine!

    135. Avatar Andrei…alt Andrei
      Andrei…alt Andrei

      Bogdan, eu credo ça tu si o putza foarteeee mica si de aici frustrarile tale, prietenash. Articolul e mega-bun!

    136. Avatar tamara

      Nu cred nici un cuvant din articolul acesta. Cine l-a scris cred ca are ceva probleme psihice. Eu sincer n-am vazut un om prost care nu gandeste sa fi reusit ceva bun in viata.

    137. Avatar Cristian
      Cristian

      Definitia ce a dat-o el omului inteligent e mult mai complexa decat cea aproape inexistenta pe care ai dat-o tu. Oamenii inteligenti gandesc prea mult. Tot ce a zis el e adevarat, e bazat pe experientele oamenilor. E real. Nu e o definitie completa a ceea ce inseamna sa fii inteligent. Desigur ca daca esti inteligent nu e neaparat sa devi un ratat, poti sa controlezi totul.

    138. Avatar Tataru

      EXACT! Tu anelizezi! Esti destept!

    139. Avatar gigel

      Acest articol este de a face versus a gandi. Asa cum au semnalat si altii, a gandi nu inseamna neaparat a fi destept.
      Dupa cum se spune, se poate gandi fara rezultate sau cu rezultate. La fel, a actiona nu ne face prosti. Prostia, dupa mine inseamna sa crezi ca stii mai mult decat stii de fapt. A actiona asumandu-ti ca nu stii totul dinainte, a gasi modalitati iterative de a rezolva problemele in care dupa fiecare etapa stai si iti constientizezi greselile, sa intelegi ce trebuie sa inveti si ce sa gandesti mai mult este in unele domenii singura metoda realista de a avea rezultate.

      Pentru mine prost este unul care actioneaza imprudent crezand ca stie mai mult decat stie de fapt, iar desteptul este unul care actioneaza cu pasi mici si prudenti stiind ca mai are multe de invatat dar ca nu poate sa mai astepte.

    140. Avatar simona

      articolul e frumos si as cocluziona cu:In orice prost e o ideie sclipitoare si in orice destept e putina prostie-depinde de fiecare cat stie sa foloseasca ce are mai de valoare!

    141. Avatar Valeriu

      Deci ,daca „In orice prost e o ideie sclipitoare”inseamna:fie ca ideia este o pura intamplare,fie ca o emita constient,deci nu este prost.Daca este o pura intamplare,nu poti spune”in orice prost”. La mijloc sunt legile probabilitatilor.

    142. Avatar Andrei

      Asta pentru ca nu intelegi ce a vrut sa zica autorul, eu i-am citit articolul si sunt 100% de acord cu absolut fiecare cuvant.

    143. Avatar Delu69

      Putin pe lângă subiect mi se pare ….

    144. Avatar Tiberiu

      Acum am vazut acest articol.Doar atat as vrea sa iti spun.Nu exista prosti si destepti,bine sau rau.Doar puncte de vedere deosebite.Fiecare avem bagaje de cunostinte diferite si toate astea converg spre acel ceva care este individul.Iti doresc sanatate si sa fi bine,impacandu-te cu starea asta de lucruri.Ceea ce ai punctat acolo este foarte profund.In sensul ca daca vantul sufla nu o face impotriva ta sau pentru tine.O face pentru ca asa face el!

    145. Avatar Valeriu

      Cred ca totusi exagerezi. Pe acelasi principiu:nu exista mincinos si sincer;nu exista abil si stangaci;nu exista delicat si badaran;nu exista vesel si trist,etc.,etc. Oare asa sa fie?

    146. Avatar Irina

      Whauuuuuu fără doar și poate ai dreptate,pe lângă că m-am distrat am mai învățat ceva constructiv !Bravo,bine zis!

    147. Avatar crazy man
      crazy man

      bai desteptilor ganditi ca prosti daca nu actionati de aceia este lumea plina de prostii ca ganditi prea mult in loc sa actinati ganditi la variantele proaste si prostia va creste chiar se poate dubla sau tripla articol scris de un tocilar invidia pe cei care se descurca in viata fara carte

    148. Avatar Nicu

      Oameni prosti au succes ,ca-s promovati tot de prosti!daca crezi ca-s fustrat pentru un articol infect ma doare-n pula de parerea ta!da e total fals ce ai scris …oameni cred ca ce ai scris tu e asa …pentru ca multi is la fel de idioti ca tine …..si depinde ce intelegi tu prin a fi destept.Sa ne intelegem a fi destept nu-i acelasi lucru cu, a fi tocilar ….daca tu crezi ca a fi tocilar inseamna sa fii destept,atunci esti prost ca pula !

    149. Avatar Horea

      până la urmă, cum îţi probezi deşteptăciunea?
      printr-un eşec profund şi temeinic analizat, sau printr-un succes degustat fără introspecţii?
      evident, conştiinţa civică şi etica nu intră în această ecuaţie, deşi mă întreb dacă ele nu sunt, în fapt, capcane plasate în drumul spre succes al celor educaţi să-şi respecte semenii

    150. Avatar Valeriu

      Horea,in fond ce reprezinta desteptaciunea ? Cel/cei care ti-o apreciaza pe ce considerente o fac ? Nu este oare mai realista zicerea ca „chiorul este imparat in tara orbilor”?

    151. Avatar Beatris

      Imi permit sa scriu un comentariu aici, caci nu mai am rabadare sa dau scroll in jos pana gasesc casuta de scris.

      Deci!… Eu cred ca este vorba de mai multe tipuri de inteligente (studiez psihologie, si cred ca asta ma influentează sa gandesc asa). Sunt inteligente pragmatice, inteligente ce tin doar de idei, de deslușirea de sensuri (cum ar fi filosofii, care isi au si ei meritele lor). Si nu stiu, eu personal am observat ca oamenii cu minti sclipitoare, cei care nu pot trai fara reflectare si fara introspectie, nu sunt neaparat interesați de bani. Unii poate ca sunt, dar eu observ ca sunt mai putini. Si astfel, mai degrabă, eu ii vad interesați, pur si simplu, de activitatea lor. Sa fie una care pentru ei sa constituie un scop (care este acela, tot ei il decid). Nu cred ca poti sa-l silești pe un om cu o inteligenta ce ii cere analiza sa renunțe la ea, e o aptitudine a lui de care nu se poate desprinde. La fel si in cazul pragmaticilor, nu le poti cere sa stea blând jos si sa gandeasca mai mult de cateva minute (n-au stare!). Problema tine si de epoca in care ne-am nascut, totul este pe foarte repede inainte. Daca se poate, ar trebui toti sa ne descotorosim de gândire si sa ne mișcam doar… Dar asta este doar o parere personala.

    152. Avatar Valeriu

      Stimata BEATRIS,poate ca nu interveneam daca nu specificati ca sudiati psihologia. Am deci posibilitatea de a-mi elucida anumite legaturi si sensul unor notiuni pe care,sunt convins,ca pregatirea dvs. va va permite sa mi le explicati,intrucat din sumara postare nu le-am inteles:
      -care este deosebirea definitorie dintre „desteptaciune” si „inteligenta” ? Poate un individ definit in societate ca destept sa nu fie recunoscut si ca inteligent ? E valavila si vice-versa ?;
      -daca,asa cum spuneti, oamenii inteligenti nu sunt neaparat interesati de bani,putem macar presupune ca marii bogatasi ai lumii nu „au fost dati afara din casa”de inteligenta ?
      -ce va face sa credeti ca tendinta actuala este de a „scurcicuita” gandirea si nu de a o specializa, de exemplu ,putand astfel sa o aprofundam ?
      Va multumesc anticipat pentru un eventual raspuns.

    153. Avatar VIO DUMITRESCU .
      VIO DUMITRESCU .

      PENTRU CA PROSTII MUNCESC IAR CEI CE SE CRED DESTEPTI DAU SPAGI CA SA PARA INTELIGENTI.

    154. Avatar cosma vasile
      cosma vasile

      Toti ne consideram destepti.
      Ca esti destept sau nu, o poti demonstra prin ce ai realizat.
      Nu exista un alt aparat de masurare a desteptaciunii.

    155. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Prima propozitiune este corecta,dar incomplecta. Trebuia continuat cu::”in anturajul in care activezi”,conform zicerii:”mai bine primul in sat,decat ultimul in oras”.

    156. Avatar Merlin

      Ca ansamblu are dreptate. Un om intelignt Isi calculeaza pasii si dureaza
      Prost gaseste ideea sau o copiaza si incepe

    157. Avatar mircea

      Este un articol bun .Eu sunt si destept si realist . Am ajuns millionar dar daca as fi fost putin mai prost cred ca puteam ajunge mult mai bogat.

    158. Avatar GOLOGAN

      Da,doi destepti ar trbui sa se asocoeze.Da isralazienii au construit un avion ultra performat,dar i se frangeau aripele,a venit un prost care nu iera proiectant si a cerut ca sa i se dea gauri l-a aripi si asa au reust ca avionul sa nu m-ai esueze?

    159. Avatar GOLOGAN

      Prostii sunt m-ai muncitori si au epierenta,daca nu stii sa produci ceva pentru societate si ati castiga existenta esti un nimenea.

    160. Avatar George

      Eu nu sunt de acord cu ideile tale. Deci am dreptate mai mult decat tine.

    161. Avatar Gabi

      Bunicul – prizonier la rusi, Stalingarad..( de frig se
      se ascundea sub cadavre )…avea o vorba:” Toti suntem destepti pt noi insine dar…. suntem cu totii prosti”. Nu avea educatie dar- experientele traite si oamenii pe care i-a cunscut l-au luminat. Nu totul se rezuma la bani, succes profesional…..La 80 de ani, incon jurat de copii , nepoti si stranepoti- dintre care unii chiar au vazut lumea si studiaza peste hotare…. ce poate fi mai frumos?

    162. Avatar Valeriui
      Valeriui

      Gabi,sunt de acord cu ce spui tu,dar ma intreb: ce intelegi tu prin termenii DESTEP si PROST ? Nu la modul generl insa ! Tu,de exmplu,cum te consideri si din ce considerente ?

    163. Avatar GOLOGAN

      dA OAMENII DESTEPTI CAND SE SCOALA DIMINEATA SE UITA IN OGLINDA SI ESCLAMA;;CE DESTEPT SUNT,ATAT.

    164. Avatar Valeriu

      Dar prostii ce fac ????

    165. Avatar GOLOGAN DARIE
      GOLOGAN DARIE

      Da sunt de acord cu Dra,DARIE GOLOGAN.

    166. Avatar Corneliu Nechifor
      Corneliu Nechifor

      În concluzie :” PROST SĂ FII, NOROC SĂ AI”.

    167. Avatar E. Nestian
      E. Nestian

      Nu vreau sa fiu pradă ptr. anumite companii, primesc multe chestii de la companii care au bani grei și totuși le trebuie și săraci cu banii aproape sa nu mori și îmi spune ca sunt nr. 1

    168. Avatar Giulia

      Inainte să vă apucați toată România de comentat, învățați să scrieți. Indiferent dacă ești ,,prost” sau ,,inteligent”, trebuie sa știm română😉

  2. Avatar dan

    frumos ! ai dreptate :)

    1. Avatar andrei

      Mersi

    2. Avatar CE CONTEAZA FRATELE MEU
      CE CONTEAZA FRATELE MEU

      Andrei,cel mai sigur lucru de care sunt in viata este adevarul articolului tau.Niciodata nu am auzit o descriere a mea mai dureroasa de atat de la cap la coada.Esti splendid ca intr-un mod atat de simplu mi-ai aratat ceva atat de simplu si complex in acelasi timp

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mulțumesc.

    4. Avatar Raluca

      Da asa e. Ai mare dreptate!
      felicitari pentru articol

  3. Avatar Radu

    Total de acord, dar o intrebare mai buna este care este cauza acestei situatii? Ca din cate stiu eu nu alege nimeni sa fie ori prost ori destept undeva pe traseu. Undeva dupa facultate/liceu incepe sa se vada diferenta cand fiecare e pe cont propriu. Banuiala mea este ca are legatura cu structura emotionala a fiacaruia care se formeaza atat in timpul sarcinii cat si dupa nastere in „primii 7 ani”. Dupa cum se zice ce se naste din pisica soareci mananca. Are legatura cu nesiguranta emotionala excesiva a desteptiilor VS siguranta prostiilor ambele fiind niste structuri emotionale subconstiente dezvoltate in familie. De unde vine acest model emotional? Poate m-am gandit prea mult la asta si… asta e… n-am nici o sansa sa-mi revin… dar cred ca mai important e sa intelegem de ce sunt diferentele acestea si deci cauzele. Si referitor la cei care nu gandesc prea mult si actioneaza sunt destui sub pamant pentru ca nu au luat in considerare consecintele faptelor lor, vezi cei care provoaca accidente din teribilism curmand atat vietiile lor cat si a altora, si exemplele pot contiuna. Am cunostiinte care da sunt mai pline de incredere dar care au fost in situatii care le-a pus viata in pericol datorita asumarii unor riscuri fara considerarea consecintelor. Consider ca echilibrul e greu de ajuns si fiecare lucram cu materialul clientului.

    1. Avatar andrei

      Ai dreptate in legatura cu familia. Saracia si insuccesul se propaga din generatie in generatie, la fel ca prosperitatea altora.
      Eu nu ma refeream la cei care actioneaza fara cap pe sosele ci eram mai mult focusat pe intreprinzatori.

    2. Avatar calin

      indraznesc a te contrazice; Carnegie nu era chiar cel mai bogat din sat. Sa fi fost in halu’ ala de prost de a reusit asa bine in viata?

    3. Avatar andrei

      Prea luati totul mot-a-mot. Nu e chiar asa alb si negru, evident ca sunt si exceptii, oamenii sunt diferiti.

    4. Avatar Vasile

      As vrea sa fie si o sectiune unde sa pot da like la raspunsurile tale! Iti multumesc pentru articol !

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

    6. Avatar Michelle
      Michelle

      Calin,

      Dar ai vazut vre-un Carnegie in batatura ?
      Ce n-ai inteles…articolul e valabil doar in cazul plaiului mioritic si se refera strict la natia noastra…in „satul” lui Carnegie se masoara cu alte unitati .
      Si mai mult ca sigur ca in „satul” lui metrul are 100 cm si nu 60 , ca in cazul uneia de-a noastra autohtona….care a fost mai iute …si ghici ce?!…..are SUCCES….ca Nicolae Tesla ….n-a avut nici o sansa….si multi multi alti

    7. Avatar Andrada

      Gresit! Sau partial gresit! Saracia si insuccesul NU se propaga obligatoriu din generatie in generatie. Daca iti iei viata in propriile maini si ai curajul sa iti asumi raspunderea pentru deciziile pe care le iei, POTI REUSI!!! Si, da, daca esti perseverent in actiunile tale, daca urmezi un tel, si esti dispus sa il atingi, sa cazi si sa te ridici, iar si iar si iar, de cate ori e nevoie, atunci DA, POTI REUSI indiferent de situatia familiei tale. Cu bun simt, profesionalism, seriozitate, poti reusi (inca se mai poate). Poate „Articolul e bazat pe oamenii destepti pe care ii cunosc” dar eu personal cunosc destui oameni care provin din familii simple, si care au reusit sa isi schimbe viata, sa isi schimbe destinul. Nici prosperitatea nu e garantat ca se propaga din generatie in generatie, ca daca nu stii sa gestionezi bunastarea pe care ai mostenit-o poti pierde totul intr-o clipa. Marea majoritate a oamenilor destepti asteapta sa le iasa norocul in cale dar nu fac nimic sa ajute norocul. Cred ca stiti bancul in care un om sarac se tot ruga la Dumnezeu sa castige si el la loto si Dumnezeu i-a raspuns ca l-ar ajuta sa castige, daca ar pune si el macar un bilet. Nu poti astepta ca succesul sa vina el la tine, trebuie sa faci si tu ceva ca sa ai succes. Indiferent cat de destept ai fii, daca nu faci nimic in sensul asta, nu ai cum sa ai succes. Asta e parerea mea :)

    8. Avatar andrei

      Exact.

    9. Avatar Gabriel

      Andrada ai perfecta dreptate. Stiu personal cazuri in care oameni care au venit de la „tara” si nu stiau de ce soseaua la oras are linie alba pe mijlocul drumului, au ajuns acum sa aiba afaceri de milioane de euro fara a fura un leu. Munca, seriozitate, perseverenta si iar munca. Cum zicea cineva prin commenturile acestui articol inteligenta este de multe feluri si este foarte greu de masurat. Important este ca la finalul zilei sa fi multumit de tine si de realizarile tale, sa simti zilnic ca evoluezi, ca esti mai aproape cu un pas de scopul tau.

    10. Avatar R.

      Te contrazic aici. Multe persoane provenite din familii sarace s-au ridicat,au progresat si au ajuns bogati, nu conteaza daca erau prosti sau destepti! Saracia se transmite din generatie in generatie, dar un om sarac poate lupta prin inteligenta, sau nu. Si astfel ajunge sa ii conduca pe cei care provin din familii bogate , dar nu stiu sa se descurce. Numai pe bogati i-am auzit sa vorbeasca astfel, cum ai vorbit tu. Si nu este chiar adevarat.

    11. Avatar GOLOGAN

      Da,cand esti in fata oglinzi te apreciezi si zici ce destept sunt,daca oglinda ar vorbi atunci iti vei schimba parerea.

  4. Avatar Amy

    Sa fii prost, sa ai noroc! – principiu pentru care ar trebui sa ne rugam la Doamne-Doamne.
    Articolul tau i-ar putea ajuta pe multi sa se descopere. :)

    1. Avatar andrei

      N-are legatura cu norocul si nici cu rugaciunile, e pur si simplu actiune si reactiune.

  5. Avatar ADRIAN GUZU
    ADRIAN GUZU

    eruditia si sexul-dorinte si boala.amandoua fac din tine un idiot. efectiv ramai cu ochii beliti la tine insuti, si cand sa mai ajungi sef. unde-i carte si prostie .

    1. Avatar Leo

      Ce vrei sa spui, exact?

    2. Avatar Alina

      Cine are legături puternice românești știe. Se spune prin popor, că unde e multă inteligență e loc și de multă prostie. Și se mai spune că poți fi prost toată ziua, dacă ai fost inteligent câteva minute atunci când a trebuit.

    3. Avatar Dorina

      E-he…înțelepciunea populara e cea mai buna carte a vieți! !!

    4. Avatar alex

      @adrian guzu: raspuns perfect.

  6. Avatar emil

    Si totusi, ca sa argumentam cat de „prosti” sunt oamenii destepti pentru ca ei nu reusesc sa actioneze sau sa accepte, ne folosim de inteligenta, acel ceva ce nu se gaseste la oamenii prosti, aia care actioneaza, accepta. Argumentatia ta da de pamant orice sistem filosofic intr-un mod excelent; totusi nu e curios ca numai un destept poate sa convinga alt destept ca e mai prost decat prostul?
    Si daca e sa mergem pe aceeasi linie, sa ne gandim ca daca toti am fi la fel de prosti, ne-am intoarce la stadiul nostru de animal si atat, in care fiecare lupta pt supravietuire. Noi cei destepti parca n-am vrea sa ne mancam copiii doar ca ne e foame si instinctul ne-o dicteaza.
    Frumos articol oricum, dar nu face nimic altceva decat sa nasca alte discutii cu noi insine despre cum sa ne transformam in prosti, in loc sa ne faca prosti cu adevarat. :)

    1. Avatar andrei

      De analizat putem sa analizam ani de zile. Ideea mea este sa fii mai „prost” atunci cand vrei sa-ti deschizi o afacere, s-o dezvolti, etc.. Scriu pentru intreprinzatori prin prisma unui intreprinzator si pun pe tapet greselile pe care le-ar putea face.

    2. Avatar Nimic

      Eu am vaga impresie ca aici nu este vorba de oamenii destepti care nu reusesc in viata pentru ca gandesc prea mult. Ci este pus accentul pe manelism si indiferenta aparute in societate prin disparitia valorilor comune si aparitia valorilor individuale.
      Faptul ca oamenii destepti sunt considerati prosti pentru ca gandesc prea mult si incearca sa aduca ceva creativ in viata celor din jur si, pe deasupra, pentru ca este pus accentul pe actiune – reactiune, nu face decat sa ne intoarca la stadiul de animale fara sentiment. Doar in acel stadiu exista actiune-reactiune in ceea ce priveste banul si nu ne face decat sa ramanem in zona cea mai joasa a piramidei lui Maslow. Ceea ce intradevar se intampla la noi in tara in ultimi 20 de ani.

      My 2 cents. :)

    3. Avatar andrei

      E nevoie de un articol separat ca sa-ti explic ce e gresit in argumentatia ta.

    4. Avatar el.

      1. Singurul lucru gresit este articolul tau , in nici un caz argumentatia lui;
      2. Tu faci confuzie intre destept si inteligent, nu esti deloc clar si incurci termenii intre ei.
      3. Alternezi inteligent cu destept, te hotarasti o data???
      4. Treaba e ca mie daca-mi vine in minte sa fac o matura laser, asta nu inseamna ca sunt si capabil sa o si fac.
      5. Din punctele 3 si 4, rezulta ca ai dreptate doar daca am fii in generala si am incerca sa facem 2 categorii de oameni.
      6. Succesul nu se bazeaza doar pe `prostie` sau/si `inteligenta/desteptaciune`.
      7. Daca articolul tau ar fi `adevarul`, atunci baietii aia din top 100 sunt atat de prosti incat ne miram cum de mai respira ( vezi copilaria lui Bill Gates, sa vezi ce inseamna sa fii inteligent nu mediocru).
      8. Poti sa fii incult ca Brancusi, dar asta sa nu nege statul de mare artist. Sa nu uitam ca marele sculptor era aproape agramat dar mana lui vorbea pentru el.
      9. Prea superficial articolul cu termeni folositi aiurea.
      10. Pentru aia cu pupatul: nu ma cert cu autorul si nici cu articolul; este o parere argumentata.

      Bafta!

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      1. Argumentatia lui e gresita pentru ca e in contradictie cu realitatea. Articolul meu e gresit de ce? Ca nu iti place tie?
      2.
      3. Idem
      4. Nu inteleg argumentul asta.
      5. Categoriile sunt facute deja… de perceptiile oamenilor despre alti oameni. E vorba de noi VS ei.
      6. Exact, se bazeaza pe actiune.
      7. Il cunosti personal pe Bill? Eu nu, deci nu scriu despre el, scriu despre oamenii din jurul meu, cu care intru in contact zi de zi.
      8. Deci unii oameni, aia care nu erau agramati, il puteau considera prost pe Brancusi, nu? Si totusi, prin efectuarea unei actiuni (sculptatul) a reusit sa aiba succes. Ce concluzie tragem?
      9. Orice lucru scris din experienta personala are tendinta sa fie considerat superficial. Pentru ca e subiectiv, e vazut printr-o singura pereche de ochi. Daca stai sa analizezi inainte sa scrii si sa incerci sa vezi si din alte unghiuri, iese o porcarie plata si mediocra, fara suflet, pe care n-o s-o citeasca nimeni pentru ca nu declanseaza nicio emotie.
      BONUS. Incearca sa-ti dai seama de ce te supara asa de tare articolul asta. Sincer, fii sincer cu tine, nu trebuie sa-mi raspunzi mie.

    6. Avatar Victoria Voroneanu
      Victoria Voroneanu

      “Daca un om destept vrea sa ajunga din punctul A in punctul B, intai face o analiza a traseelor posibile si a situatiilor neprevazute ce pot aparea in cale si isi face planul A, planul B si planul C, de backup.” -> sa mori tu, coane? Nu stiu ce “oameni destepti” ai cunoscut mataluta, dar aia de i-am cunoscut eu nu sunt atat de obsedati de analiza. Aia pornesc la drum si eventual, pe parcurs mai improvizeaza, de distractie.

      “Oamenii destepti se plictisesc repede” -> da, musiu, se plictisesc repede, dar asta nu inseamna ca renunta. Fiindca se plictisesc de un lucru, vor incerca sa faca ceva sa nu mai fie plictisitor. A se vedea Windows-ul. Un om cu adevarat destept nu o sa renunte la o idee pentru ca s-a plictisit. Aia care fac asta ori sunt de prin carti, ori mai au probleme pe la mansarda.

      “Oamenii destepti vor sa schimbe lumea” -> asta tre sa fie cea mai mare tampenie scrisa in articol. Ma face sa ma intreb cati ani are autorul acestuia? 14? Nu, gigel, un om destept nu va dori sa schimbe lumea decat daca are 14 ani sau se uita prea mult la desene animate/filme cu supereroi. Omul destept nu vrea sa aiba treaba cu lumea. Vrea sa fie lasat in pace sa isi vada de ale lui. Un om destept se prinde ca nu are sens sa intervii in cursul lucrurilor(e destul de greu sa nu te prinzi)

      “Oamenii destepti lupta cu sistemul” -> clar, conasule, esti cam prost. Un om destept intelege ca sistemul e o notiune abstracta si nu ai cum sa lupti cu ea. Sistemul ala exista fie ca tu vrei fie ca nu. El intelege ca sistemul nu e defect, ca defecti sunt unii care il manuiesc si ca acei oameni au fost alesi si reflecta pozitia pe o scara evolutiva a maselor.

      “Oamenii destepti sunt socialisti” – aici am ras cu patru guri. Tati, unii sunt, altii nu. Chestiile astea functioneaza ca si la voi, mediocrii(pentru ca dupa modul in care ai scris articolul, clar est), diferenta este ca, spre deosebire de voi, astia o sa isi argumenteze mai bine optiunille.

      “Oamenii destepti nu accepta realitatea”. Ok, dupa cat am citit pana acum, eu cred ca esti un cocalar care, pana acum cativa ani, spargea seminte cu baietii in fata blocului, dar -dintr-un motiv sau altul – te-a palit revelatia si ai inceput si tu sa citesti si de acum traiesti cu iluzia ca tu chiar ai ceva de spus. Singurul care nu o accepta sau care e paralel cu realitatea, esti tu. Tin sa te informez ca Hyperion(din Luceafarul) e personaj fictiv si ca “tagma oamenilor destepti” nu contine numai “hyperioni”(de astia care sunt ‘contruiti’ dupa modelul acelui personaj). Aia – de fapt – sunt foarte putini. Iti spun eu ca alde Bill gates, Donald Trump, Steve Jobs, Larry Ellison etc sunt oameni cu un pronuntat simt al realitatii.

      “Oamenii destepti n-au tupeu”. Esti prost(scuze, dar nu ma pot abtine). Iarai, Jobs, Gates. Ellison etc sunt oameni care, cred eu, au avut destul de mult tupeu. Ah si, “pisi”, tupeul nu tine de IQ. Sa stii si tu asta. Poti sa fii sperdestept si sa ai o caruta de tupeu si nesimtire. Multe dintre lucrurile pe care le-ai mentionat mai sus nu au vreo legatura cu IQ-ul.

      Ca sa conchid, articolul asta sper sa ai intre 14 si 19 ani(ceea ce ar fi relativ ok, pentru ca la varsta aia iti e permis sa indrugi tampenii. Esti in perioada de formare). Daca nu ai, e(sti) cam trist si cam – nu te supara – prost.

    7. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      O sa ignor faptul ca ma jignesti gratuit si o sa te rog sa citesti explicatia articolului, e scrisa pentru tine –

    8. Avatar Alex

      Am citit cu mare placere acest articol si m-am abonat la viitoarele comentarii, ca sa vad si eu ce specimene isi vor da cu parerea. Stiam ce va urma si nu ma surprinde absolut deloc, niciun comment de aici. Evident ca 9X% dintre voi, cei care ati citit sau comentat, nu ati inteles o boaba din ce a scris/explicat acest domn Andrei Chira. Au fost zeci de momente cand am primit pe mail noi comentarii de la diferiti omuleti, care il criticau gratuit pe autorul blogului si de foarte multe ori am vrut sa intru si sa las un reply la unii dintre acesti „inteligenti”. Nu am facut-o, pentru ca nu am vrut sa imi pierd timpul, energia si nu am vrut sa jignesc pe nimeni. DAR tu, draga Victoria (daca asta e numele tau), esti mai proasta decat prevede legea! Si inca ceva „COANE”, banuiesc ca ai postat mai multe hate comment-uri, in momente diferite si cu nume/nick-uri diferite.

      Articolul nu este despre bani, manele sau religie… Dar oare cati au inteles? Foarte multi oameni nesiguri pe ei, au inceput sa urle pe www cum ca ei au dreptate, sau doar banii conteaza, sau banii nu conteaza, sau autorul e x, sau el este y… Este mai comod sa gandim ca autorul bate campii. Este mai usor sa nu actionam. Si daca incercam si dam gres? Vai ne judeca vecinu’! Mai bine stam cuminti la locul nostru, la job-ul pe care nu il suportam, mai bine stam in relatia care nu ne convine, mai bine stam si inghitim tot. Apoi ne plangem mereu ca viata e grea, dar nici nu facem ceva sa schimbam. Pentru ca „viata mea”, nu depinde de „mine”. Dupa cum am zis si mai sus, e mai comod asa :).

      Din pacate are dreptate si Carlin.

      Felicitari autorului, nota 10! Nota 10 si pentru cei care au citit, si-au facut o analiza si s-au schimbat in bine. Tot nota 10 si pentru cei care au lasat un comentariu constructiv. Interesant este ca inclusiv in sectiunea de comment-uri se vede cat de real este articolul. Oamenii care au inteles articolul sau care cel putin sunt „OK”, nu au lasat vreun comentariu (sau poate au stat prea mult pe ganduri pana au postat ceva). In schimb toti cretinii au scuipat imediat un paragraf veninos, ca sa arate ce tari sunt ei. Vai de fundu’ nostru…

      Sa auzim numai de bine!

    9. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc.

    10. Avatar Alina

      Victoria Voroneanu, raspunsul tau se bazeaza pe „argumente” gen „esti prost” si aere de pseudo-intelectuala care isi permite sa se adreseze oricui cu „gigel” si „pisi”. Daca ar fi sa iti raspund pe aceeasi nota, as spune ca exprimarea ta denota nu „o proasta”, ci o retardata ), o persoana care nu doar nu e capabila sa inteleaga ce s-a scris in articol, dar nici macar putinele opinii pe care le are DESPRE articol nu e capabila sa le sustina cu argumente la obiect, ci doar cu atacuri la persoana (la adresa autorului). Am sa presupun totusi ca a fost doar o scapare de moment, iar comentariul tau nu e o masura a capacitatii tale intelectuale, ci doar un raspuns neinspirat.
      @ Andrei Chira. Cand argumentele cu care vin unii si altii sa iti „demonteze” textul se rezuma la atacuri la persoana, stii sigur ca ai avut dreptate. Din toate punctele de vedere. :)

  7. Avatar Deless

    Universul are aproape 14 miliarde de ani, in rest totul e adevarat ce spui tu.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

    2. Avatar razvan

      13.7

    3. Avatar Deless

      Am zis, aproape 14, pentru ca are 13,7 milarde si inca cateva milioane, si nu cred ca masurarea poate fi de o asemenea acuratete sa ne spuna pana la unititati, eventual si dupa virgula cat „timp” are acest univers, pe care oricum nu-l cunoasteam si nu-l intelegm pe deplin.

    4. Avatar Marius

      Sunt curios cum s-a facut masurarea aceasta atat de exacta in privinta vietii Universului.Probabil e facuta tot de aceeasi care, utilizand carbon 14 la descoperirea unui dinozaur, le-a iesit o diferenta de cateva milioane de ani intre cap si alte parti ale scheletului.In momentul cand cineva incepe sa spuna ,,acum milioane de ani” ma si duce gandul la fratii Grimm sau Petre Ispirescu.
      Si, pe de alta parte, ca sa comentez putin si subiectul tau, o gramada de oameni vorbesc, scriu articole si comenteaza despre PROSTI, incluzandu-se automat in categoria desteptilor.Cata modestie….Ce rau imi pare de acesti ,,destepti” vesnic neintelesi de societate, care nu isi gasesc nicicand locul si viata lor este un esec datorita existentei ,,prostilor”.Ma indoiesc de calitatea gandirii unui om si de inteligenta sa in momentul cand considera prost un electrician, de exemplu, care toata viata nu a facut decat instalatii de genul.

    5. Avatar andrei

      Ai pierdut esenta.

    6. Avatar Madalin
      Madalin

      Varsta Universului este obtinuta din constanta lui Hubble. Din ultimele masuratori ale constantei lui Hubble reiese o varsta de aproape 13.8 miliarde de ani. Citeste asta si o sa ntelegi:

    7. Avatar andrei

      De ce trebuie sa inteleg?

    8. Avatar Madalin
      Madalin

      I-am raspuns lui Marius pentru ca a intrebat. Tu poti sa nu intelegi daca nu vrei.

    9. Avatar andrei

      :) am inteles.

    10. Avatar Alina

      Dacă toți deștepții, ar deveni reactivi, nu ar mai fi loc în lume de firme, și domul Andrei, ca intreprinzător, ar avea doar angajați proști, și parteneri de afaceri deștepți, având la rândul lor angajați proști. Și, da, după cum este scris articolul, reiese că un electrician foarte bun în meseria lui este un deștept romantic, care nu vrea să acționeze și să obțină mai mult… Ei bine, sunt foarte mulți deștepți în lumea asta care nu fac nimic din ceea ce este enumerat în articol, înseamnă că sunt proști?! asta se înțelege din ceea ce ați scris. Dacă o persoană deșteaptă care poate să facă mai mult, și știe că poate să facă mai mult, nu face, nu pentru că are un romantism al unei vieți boeme, ci pentru că știe că nu are nevoie de mai mult, este acea persoană deșteaptă și reactivă atât cât îi trebuie, sau este o persoană deșteaptă care nu este reactivă? Ar trebui să menționați că articolul se bazează pe cunoscuții dumeavoastră și că este dedicat celor deștepți care vor să facă ceva mai mult, dar au ezitat.

    11. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      „..articolul se bazează pe cunoscuții dumneavoastră și că este dedicat celor deștepți care vor să facă ceva mai mult, dar au ezitat.” – Exact.

    12. Avatar Cornel

      Ai dreptate Andrei, prostii sunt imuni la morala, am văzut comentarii, dar de unde vin, comentariile? ??.

  8. Avatar leventen
    leventen

    si tu esti prostu sau desteptu ? :))) nu ai facut decat sa dezvolti niste tipologii simple, si sa analizezi mai mult decat este cazul, oamenii destepti vor sa fie corecti coane, oameni destepti sau cu frica de Dumnezeu ..prostii sunt sclavii matrixului care trag ca niste magari sa se bucure de ceva efemer..Banul si apoi sa o ia iar de la capat, omu destept se plafoneaza pana gaseste solutionarea care il va face fericit, si nu consta neaparat in bani, difera de la un om la altu cheia fericirii, si banii sunt un mod nu un scop

    1. Avatar andrei

      Eu sunt irelevant. Doar am ridicat in aer o oglinda si fiecare vede in ea ce e antrenat sa vada.

    2. Avatar white

      yeaics

    3. Avatar Nimic

      Aici sunt mai mult decat de acord cu leventen.

    4. Avatar Cristina
      Cristina

      Ai ce bine ai zis-o cu oglinda!!!! In articol m-am regasit 100%..

    5. Avatar el.

      =))) e `deep` nu?

    6. Avatar silvia

      si cam multi o sparg (oglinda) fiindca nu le place ce vad in ea…o sa iasa o lege impotriva oglinzilor daca mai continui asa ;)

    7. Avatar silvia

      just kidding! keep going, keep doing!

    8. Avatar andrei

      :)

    9. Avatar white

      mare dreptate, articolul e o aberatie de la un cap la altul,…. nu invidiez pe niciunul dintre cei care au bani, salarii, masini, etc…. chiar daca le am, dar nici nu ii admir… valoarea nu consta in kestiile astea, asa ca, da, fiecare are o oglinda… iar in oglinda tipului care a scris articolul se vede multa non-valoare sau din punctul lui de vedere, valoarea?
      ce facem cu tot sistemul care otraveste natura, mediul, pamantul, maltrateaza animale si pe cei mai slabi ca ei? sau suntem prea preocupati de salarii, masini, etc… singurele care conteaza in viziunea unora si in care se masoara , cica, „succesul”… haha

    10. Avatar andrei

      Succesul e relativ, fiecare il masoara cum vrea. Cat despre invidie, toti spunem ca nu invidiem pe nimeni, ca suntem fericiti, ca pentru noi nu conteaza banii si alte chestii materiale, etc..
      De obicei sunt minciuni cu care ne amagim.

    11. Avatar Manuela

      Andrei, imi place ce si cum scrii. Tocmai de aceea am sa-mi „permit” sa te contrazic putin. Da, succesul e relativ dar nu toti oamenii se mint ca sunt fericiti. Nu cred ca ai cunoscut cu adevarat un numar atat de mare de oameni incat sa poti declara asa ceva. De unde atat pesimism ? Sunt multi oameni simpli, multumiti cu putinul pe care il au, oameni care sunt fericiti fara macar sa realizeze asta. Si sunt altii care au inteligenta necesara pt. a aprecia suficient ce au si care au inteles ca e „suficient”. Din experienta mea :oamenii fericiti nu sunt invidiosi. Si daca iti propui sa nu fii fericit pana nu ajungi pe Luna, probabil o sa te „cureti” trist si nefericit..

    12. Avatar andrei

      Putini oameni sunt fericiti cu adevarat. Nu sunt pesimist, sunt realist. Observ realitatea si oamenii si spun ce vad.

    13. Avatar ciprian
      ciprian

      Aici ai dreptate ase e natur omului , asa a fost el crea, ia sa isi ia cel mai bun prieten al tau Q7 si cu 1 zi inainte sa umble cu tine pe strazi sa vorbiti sa stii ca e la fel ca tine .
      Sinceritatea este punctul cheie al omului , nu stiu in fine toti isi dau cu parerea dar nimeni nu spune adevarul pentru ca nu il stie .
      Orice om are o gandire si crede ca gandirea lui este cea buna si adevarata si asta nu inseamna nimic , nimeni nu stie nimic dar oare spun adevarul ?
      P.S. si acum o sa mai apara cateva comentarii sa imi analizeze altii gandirea mea .. asta e e gandirea mea si eu o inteleg asa ca degeaba imi spun 10 ca nu e bine daca eu stiu ca e bine .
      CEL mai mult ma supara ca iintrati in discutii contradictorii si nimeni nu stie care e adevarul si fiecare o tine pe a lui asa ca DA toti aveti dreptate .

    14. Avatar Nimic

      Bine spus. :)

    15. Avatar Nimic

      Bine spus White.

    16. Avatar Miki

      Daca acorzi mai multa atentie, articolul este o motivatie pentru oamenii ,,inteligenti,, care in schimb le lipseste curajul de a evolua, finaciar vorbind. Cat despre partea cu mediul inconjurator, natura bla bla bla banuiesc ca nu te afecteaza atat de tare personal. Planteza copaci daca tot iti pasa. Orice om este egoist in felul lui si se gandeste la acum pentru mine.

    17. Avatar andrei

      Exact.

    18. Avatar amalia

      concluzia mea: orice destept e prost la un moment dat si orice prost primeste valoarea pe care i-o dai! pentru ca numai un destept isi va da seama de realizarea unui prost. mare-i gradina Domnului!!!

  9. Avatar Alina Ilioi
    Alina Ilioi

    Un articol pe care l-am savurat. Expune un adevăr crunt de-a dreptul, şi recunosc, că în unele afirmaţii de ale tale m-am regăsit. Ai dreptate, asta aşa este, şi iată încă un exemplu: deşi poate acum ţi-am dat dreptate, m-a impresionat articolul şi l-am considerat extraordinar de bun, mâine poate că mă voi reîntoarce la vechile obiceiuri, acelea de a nu îndrăzni să fac un pas în faţă sau de a cere banii înapoi pe pachetul de biscuiţi…

    1. Avatar andrei

      Daca vrei ceva trebuie sa-l iei. Nu zic sa fii nesimtita dar un egoism moderat e de preferat in viata.

  10. Avatar Bogdan Nita
    Bogdan Nita

    mica erata: n-ai voie sa vanezi cu arcul in Romania, nimic, nicicand. E considerat ca fiind prea crud si e ilegal :(

    1. Avatar andrei

      Cred ca e o conspiratie ca sa nu-i lase pe hipsteri sa fie liberi cu adevarat.

    2. Avatar Adina

      Da, e crud si ilegal pentru cei flamanzi :) Pentru unii gen Tiri si toti stabanii Europei e placere pura dar legala. Orice e de vanzare in lumea asta din pacate…

  11. Avatar ek

    aici se face confuzie intre destept si tocilar, tocilarul nu este neaparat un om destept,ci un om conformist – adica in primul rand – opus omului liber. adica fricos.si nu exista neaparat o falie intre cei care indraznesc si trebuie neaparat sa fie tupeisti si fara creier si cei care gandesc si trebuie neaparat sa fie fricosi.
    exista oameni cu si prosti si fricosi,la fel cum exista si oameni cu brains & balls simultan.

    1. Avatar andrei

      Nu fac confuzie intre tocilari si destepti, stiu diferenta, dar ai dreptate, exista oameni si oameni, nu suntem la fel. Majoritatea oamenilor destepti sunt insa mai retinuti, ca sa zic asa.

    2. Avatar Cezar

      Bai prostule.Sa ai succes nu inseamna sa fii destept.Esti bătut rau in cap.Imi bag piciorul in ideea cu sabia laser.Ma doare in cur cine o face primul.Ma doare in cur ca ăluia i se dau laudele.Pt ca daca nu el a facut o destept e ala care a facut o chiar daca nu e recunoscut.Si Daniela Crudu sau altii chiar sunt prosti.Nu imi pasa ca au bani.Nu stabilești tu ce inseamna sa reușești si ce nu.Sunt foarte multe genii care au murit în sărăcie.Ii durea in pula ca erau prosti cu mai mulți bani ca ei.Tu acum vorbesti doar despre oameni prosti.Nu exista oameni deștepți in articolul tau.Sunt foarte multe de explicat si nu cred ca pot sa le explic.Esential e ca articolul e un eșec.Ma doare in cur de vizualizări.Like urile sunt de la prosti.Apropo chiar astept un raspuns

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Una e să nu îți pese că alții mai proști au succes și bani și alta e să te plângi că de ce au unii mai proști succes și bani. Despre asta era vorba.

    4. Avatar Valeriu

      Cezare,nu neaparat „franchetea” vocabularului folosit de tine m-a determinat sa-ti raspund,cat mai ales faptul ca am impresia (ba chiar convingerea) ca in afara faptului ca esti un tip frustat,nu ai nici o vedere clara asupra cuprinsului notiunilor de:destept,prost,reusita in viata si in ultima instanta ce inseamna viata traita uman. Sunt aproape sigur ca nu-mi vei raspunde,iar daca ma insel, o vei face tot in „stilul” tau.

  12. Avatar Daniel

    For the record: Universul are 13.7 miliarde de ani. :))

    1. Avatar andrei

      Mersi.

    2. Avatar radu

      14.8 mld ani e doar o cifra estimativa a perioadei de expansiune a universului, care din pacate poate fi o perioada mai indepartata daca nu s-au „uitat” unde trebuie pana acum :)… dar totusi de apreciat atitudinea :)

    3. Avatar Daniel

      Pfff… Era o gluma. Gen: Pun intended. Gandesti prea mult! :))

    4. Avatar Lucy

      13…. 14… 15 Miliarde Ani ..??? o dam in Astronomie sau ce…??? Era vorba despre Destepti Vs Prosti !!! Pai prostii sunt cei care ii pupa in dos zilnic pe americani …. care stateau cand politicienii distrugeau din pix industria romaneasca si vindeau totul la Remat din ordine venite de la „” Inalte Porti „”” !!!! Boala de care nu ne vindecam este CAPRA Vecinului ….uitatul peste garduri !!! Trebiue sa vina Renault …sa ne faca masini …. ??? noi avem 2 maini STANGI ..????? Sau umplem tara cu toate herburile cumparate de prin Germania …??? Mai creaza romanii ceva 100 % romanesc …produs in tara si de care sa FIE MANDRI…??? $au suntem mana de lucru in multinationale ..care te arunca ca pe o masea stricata ..cand ..nu mai esti bun ….NU MAI Produci !!!! Prostia este sa FI SLuGA in TARA T A !!!!!

  13. Avatar Cristi

    Si care ar fi ideea? Ca e bine sa fii un animal adaptat care se calca in picioare cu alte animale pt diverse interese? Articolul asta imi confirma ideile despre cat de mizerabila este fiinta umana din start, oamenii sunt facuti sa fie condusi de lipsa de scrupule, egoism, vanitate in timp ce adevaratele valori nu sunt decat niste iluzii. Intr-un astfel de Univers, cum il descrii tu, prefer sa stau deoparte, cu riscul de a fi judecat, de parca judecata unei mase de corpuri moarte care se distrug unele pe altele are cu ce sa ma afecteze in final.
    Si se vede rezultatul activitatii umane glorioase, distrugerea este elementul care ne caracterizeaza ca specie. Imi aduce aminte de o scena din filmul Angels in America in care personajul principal ajunge la intrarea in Rai in fata unei comisii de judecata si i se da alegerea sa se intoarca pe Pamant sau sa ramana si i se spune ceva de genul: „De ce ai vrea sa te intorci acolo? Stii ca inainte ca viata sa dispara total in final de pe planeta, ea va deveni un iad insuportabil pentru toti oamenii”. Cam asta e lumea despre care vorbesti tu.

    1. Avatar andrei

      Ideea este ca oamenii destepti sa nu se mai planga ca altii mai prosti decat ei au ce au: case, masini, slujbe, salarii, etc… Daca sunt destepti asta nu inseamna ca din start merita mai mult decat altii, mai trebuie sa si munceasca.

    2. Avatar Ema

      In ceea ce te priveste, nu exista nici un risc ca ai face parte din categoria celor inteligenti. Argumentele tale sunt profund defectuoase, faci apologia ghioralnismului ca succes in viata. Nu, nu este nevoie sa fii nesimtit, tupeist, prost crescut, egocetric pentru a reusi.

    3. Avatar andrei

      Nu, nu este nevoie sa fii nesimtit, tupeist si prost crescut. Dar ghici ce? Alti oameni or sa te perceapa asa indiferent de ceea ce faci. Te vor considera om bun doar daca te pui pe tine pe locul 2 si le faci lor toate mofturile. Si se vor obisnui asa si vor crede ca li se cuvine sa-ti iroseasca timpul, energia, banii. Si in momentul in care vei spune, stai ca as vrea sa fac si ceva pentru mine, ia ghici! O sa spuna ca esti nesimtit si prost crescut si egocentric.

    4. Avatar clujean
      clujean

      prietene, in tarrrhisoara asta averile (in covarsitoare majoritate) s-au facut si se fac, asa cum zici, prin tupeu, nesimtire, reactie dura, risca maximal, dar NU PRIN MUNCA! daca nu ai observat acest lucru elementar e pacat de tastele pe care le-ai tocit; by the way, marele necaz e ca astfel de averi au la baza DISTRUGEREA, nu CREATIA, deci va fi perfect normal sa fii socialist cu ele si sa le confisti.

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Pai tocmai asta e problema, ca hotii care au facut averi nu sunt prosti sa si le confiste pe ale lor. Ei sunt socialisti dar pe banii altora.

    6. Avatar white

      corect

    7. Avatar Dean

      Oamenii sunt oameni fiindca nu exista un animal care sa le spuna ca sunt animale

  14. Avatar Adrian

    Vai inca o persoana care are impresia ca stie sa scrie , care isi exprima frustrarile pe net … offf doamnee pacat de toti desteptii care ti-au dat tie posibilitatea sa scrii articolul asta , n-are rost sa argumentez ca stiu ca imi irosesc timpul ….

    1. Avatar andrei

      Singura frustare a mea este ca stiu oameni destepti care isi irosesc viata in slujbe low-level atunci cand ar putea, cu putin curaj si incredere, sa aiba o viata mai implinita, sa nu mai aiba probleme cu banii, sa faca ce le place, sa fie fericiti. Si asta ma oftica pentru ca sunt prietenii mei.

    2. Avatar eu eu

      tu te contrazici singur…in articol ai scris
      Oamenii destepti lupta cu sistemul

      O, da!

      Din aceeasi categorie cu schimbatul lumii e si lupta cu sistemul. Sistemul e rau, sistemul e asa si pe dincolo, bla bla bla…

      Ce e sistemul? Pai, nu stiu, e o conspiratie, sunt corporatiile care ne baga consumerismul pe gat si vor sa ne controleze, e Matrix-ul care de indobitoceste.

      Zici?……
      Poi daca u nu incurajezi oamenii sa lupte cu sistemul…cum vrei oare sa numai lucreze low level…Ca sa nu mai faca astta va trebui sa lupte cu sistemu si sa isi fac el o afacere…zic

    3. Avatar andrei

      Oamenii lupta cu sistemul la terasa la o bere, asta e problema.

    4. Avatar Alina

      Foarte frumoasa modalitate de a-i incita putin la actiune pe prietenii tai. Sa speram ca sunt suficient de „destepti” sa inteleaga si sa asculte :-)
      Daca nu, inca doua sau trei articole si cu siguranta macar 3 din 5 vor incerca…
      Nu prea imi place partea cu tupeul, insa sunt de acord ca uneori cand tacerea sau inactiunea sunt luate drept prostie atunci clar trebuie sa reactionezi, ce-ar fi sa-l numim tupeu necesar.

  15. Avatar christian
    christian

    mda…
    fain elogiu adus tupeismului. Andrei Chira, dumneata in care categorie te încadrezi?
    dupa descrierile autorului, cei mai destepti oameni par a fi tiganii. :-)

    1. Avatar white

      ceva de genu’…………………

    2. Avatar andrei

      Eu sunt irelevant. Am analizat doar ceea ce vad in jur.

  16. Avatar Iulia

    Problema cu acest articol este ca ceea ce tu numesti in mod generic desteptaciune nu are de-a face numai cu IQ-ul, ci si cu inteligenta emotionala si sociala, care explica de ce un om foarte cultivat si care intelege matematici abstracte nu se descurca in viata de zi cu zi cu niste acte la administratia financiara. Ai prezentat lucrurile prea simplist si schematic – lumea nu se imparte in alb si negru, iar oamenii nu pot fi bagati cu forta doar in 2 categorii.

    1. Avatar andrei

      Normal ca nu totul e alb si negru. Eu sunt un intreprinzator si scriu pentru alti intreprinzatori (sau cei care doresc sa fie intreprinzatori).
      Le expun greselile pe care ar putea sa le faca daca doresc sa inceapa sau sa dezvolte o afacere.
      In acest context, orientarea spre actiune, tupeul si agresivitatea dau rezultate mai bune. Despre asta e articolul.

    2. Avatar Corina

      Imi place cum raspunzi tuturor si mai ales celor care nu au inteles ce ai vrut sa spui nici dupa atatea explcatii. Probabil ca foarte putini din acestia vor intelege dar totusi tu ai rabdare sa ii indrumi.
      Intreprinzatorii, cu siguranta, au inteles ce ai vrut sa spui.
      Ma alatur sa te sustin in cele spuse. Asta pentru cei care nu cred sau nu inteleg :)
      Am trecut de la inactiune la actiune si acum tot actionez si reactionez.

      Bafta!

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi

  17. Avatar razvan

    E corect ce zici.
    Si, desi nu cred ca oamenii se impart in destepti si prosti, ma identific cu prima categorie, mai ales prin prisma caracteristicilor enuntate de tine.
    Dar in ultima vreme am inceput sa vad lucrurile altfel si am inceput sa am mai multa incredere in mine, lucru care vad ca incepe sa dea roade.

    P.S.: sunt autor.

    1. Avatar andrei

      N-are ce strica sa ai incredere in tine + un egoism moderat. :)

  18. Avatar Marcu

    Oameni destepti nu generalizeaza. :)

    1. Avatar andrei

      Ba chiar o fac foarte des, in special atunci cand le convine.

    2. Avatar Marcu

      Ba nu!

    3. Avatar andrei

      Oamenii care au bani sunt rai. Banii sunt rai. Corporatiile sunt malefice.
      + o gramada de alte bullshituri socialiste pe care oamenii inteligenti le prefera.

    4. Avatar Marcu

      Cred ca standardele tale privind oamenii inteligenti sunt prea permisive.

  19. Avatar Aureliano-Buendia
    Aureliano-Buendia

    „a reuși în viață”… dar ce anume?

    1. Avatar andrei

      Ce vrei tu. Succesul e relativ, fiecare isi doreste altceva. Iar ca sa obtii ce vrei trebuie sa actionezi cu incredere si sa fii consecvent.

    2. Avatar AurelianoBuendia
      AurelianoBuendia

      Eu nu mi-am propus nimic, intrebam ce inseamna expresia asta pentru tine.
      Tu ti-ai propus sa ajungi superficial ? Vad ca ai facut un compendiu de generalizari.

    3. Avatar andrei

      Generalizarile functioneaza atunci cand vrei sa subliniezi o idee. Ce vreau eu de la viata? Vreau sa am destui bani, destul timp liber. Articolul insa nu e despre mine, e despre blocajele mentale.

    4. Avatar AurelianoBuendia
      AurelianoBuendia

      Pai de ce crezi ca functioneaza generalizarile?
      A reusi ceva, presupune o particularitate: X isi doreste sa castige un maraton.
      Y isi doreste sa traverseze cu bicicleta Europa. Z isi doreste sa ajunga directorul unei corporatii.
      Reusita, reprezinta doar atingerea unui obiectiv particular. Ea nu tine de inteligenta, desteptaciune, prostie sau alte trasaturi intelectuale.

      `Prostii actioneaza, desteptii analizeaza.` Ok, ce demonstreaza asta? Ca prostul pierde timpul actionand si desteptul analizand.

      Ia incearca sa faci o schimbare de paradigma. O sa observi ca ai o problema de logica si cateva premize false pe care iti construiesti argumentarea. Incearca sa scrii articolul invers, acuzand prostii ca actioneaza.

      Poate articolul asta trebuia sa fie despre ` de ce unii oameni isi doresc sa aiba bani si unii nu`. Treaba cu `reusita in viata`(pe care tu o raportezi la bani) poate apare la breaking news: `the univers doesn’t give a…`

      PS: Treaba cu socialismul si ideile socialiste nu stiu de unde ai scos-o.

      Un om destept (inteligent) nu este invidios. (deci articolul se poate numi `de ce oamenii cu bani reusesc si oamenii fara bani sunt invidiosi`)
      Ori imbratisezi o limba de lemn, ori nu ai proprietatea termenilor.

    5. Avatar andrei

      Citeste articolul cu explicatia, te rog.

  20. Avatar Valeriu

    Mi-a placut mult ce ai scris, vad mult adevar in asta ;)

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  21. Avatar Maria

    Interesant articolul. Lumea antreprenoriatului este o lume dura. Daca vrei sa ai success in afacerea ta trebuie sa „te lupti” cu mentalitatea oamenilor, concurenta, sa obtii ceea ce doresti (pret, avantaje, recunoastere), dar mai ales cu tine insuti.
    As mai adauga ca sunt visatori (peste x ani o sa am multe lucruri) si isi fac planuri peste planuri si ajung sa fie dezamagiti, descurajati, deprimati…

    1. Avatar andrei

      In sfarsit cineva care a citit si printre randuri si a inteles. :)

    2. Avatar Alina

      De acord!!!
      Insa as mai adauga:
      Daca ceea ce faci nu reprezinta DOAR o sursa de venit ci, mai mult decat atat (acest mai mult difera de la persoan la persoana), atunci cu siguranta, hranit nu doar de sumele care vin, ci si de realizarile efective, cu rabdare si intelepciune, dupa x esecuri (care in fapt sunt lectii pentru urmatoarea incercare) vor veni si banii, masinile etc… :-)))
      Sunt absolut sigura de asta! Poate o greseala este sa credem ca ar trebui sa avem totul acum aici azi…

    3. Avatar andrei

      Astea sunt timpurile in care traim, toata lumea s-a obisnuit sa dea doar un click si sa apara „ceva”. Pentru unele lucruri insa chiar trebuie sa muncesti din greu.

  22. Avatar Alex

    Nu am stat sa citesc comentariile, dar iti spun ca mi-a placut la nebunie articolul. Pe langa faptul ca e scris bine, mai expune si realitatea dura. In treacat cand dadeam scoll sa ajung la sectiunea unde sa scriu comentariul am vazut pe cineva care nu e de acord. Sigur este unul care se regaseste in acest articol.

    Am sal preiau si eu pe un site daca imi permiti.
    Voie buna.

  23. Avatar eu

    Cam nasol sa fi destept :)
    Crezi in Dumnezeu?

    1. Avatar andrei

      E nasol doar daca crezi ca asta e de ajuns. Nu cred in Dumnezeu.

  24. Avatar livia

    Interesant articol insa cu idei foarte ambigue… pe ici pe cole riscante chiar.
    N-am inteles exact caracterizarea omului „destept” si nici macar pe cea a „prostului”. Poate crezi ca sunt ignoranta, insa ti-am citit articolul de trei ori sa ma asigur ca fac o afirmatie corecta. Astfel incat am cateva intrebari desi poate nu vei avea tot atat de mult timp sa imi raspunzi pe cat ai avut sa scrii acest articol. Oricum acestea sunt:
    1. „Omul destept” este cel lipsit de intiativa, cel care gandeste fara sa actioneze, cel care este idealist fara ancorare in realitate. Dar despre ce tip de inteligenta vorbesti? Si despre care oameni? Nu vreau sa merg pana la a exemplifica oameni extraordinari in istorie care au schimbat cursul lumii, toti „destepti” insa nu toti moralisti sau „cu frica de Dumnezeu” sau „aplicatori exceptionali ai legii”. Dar daca ar fi sa ma gandesc, as merge de la Socrates, Toma D’aquino, Conducatorii Inchizitiei, Papa (alege unul), Michelangelo, Leonardo Da’ Vinci, Bismarck, Hitler, Stalin, Mussolini, Einstein pana la Morgan Freeman. Toti au fost sau sunt de o inteligenta extraordinara (in diverse domenii, tipuri diferite de inteligenta – dar „destepti” in toata puterea cuvantului) insa moralitatea a avut diverse intelesuri de la o persoana la alta si a fost respectata (sau nu) in forme diferite. Dar toti foarte „desptepti” insa nu toti „morali”, cu gandul permanent in minte pentru „a face bine”. Deci, la ce fel de tip de inteligenta te opresti cand vorbesti de „omul destept” in articolul tau?
    2. Ce inseamna „omul prost”? Deoarece pragmatismul nu se incadreaza la prostie ci este tot un tip de inteligenta (Gardner, M. Rocco…etc). Omul inteligent nu este tot timpul un filosof (apropo de imaginea creata – cea a ganditorului si analiticului a toate cele) cum nici prostul nu este cel care actioneaza tot timpul! de obicei nu actioneaza deloc ci isi fac loc (ca sefi, etc) prin alte modalitati precum nepotism sau alte cele care nu pun accent pe competente sau cunostinte ci pe ceea ce numim „persoana potrivita”. Daca vrei exemplu de „om prost” nu te uita la cel care intreprinde ceva…deoarece acela are dramul lui de inteligenta, te poti uita la cei care nu fac altceva decat sa sparga seminte, sa isi bata joc de altii, sa puna taxe pe locuri gratuite (a se vedea situatia parcarilor gratuite din Bucuresti – desi tind sa cred ca si aia nu-s chiar asa prosti), fetele care folosesc ce le-a oferit mama natura pentru a face ceva… etc
    Sunt de acord cu faptul ca „tupeul” este o caracteristica a omului mai putin educat si politetea a omului ceva mai mult educat insa asta nu inseamna ca si unul si altul pot avea acelasi comportament. Adica, cel „destept” sa fie tupeist si cel „prost” sa fie politicos – a te uita la mamaiele de la tara ce nu au „carte” dar au bun simt…. si la tinerii din universitati ce se presupune ca au carte dar au si mult „tupeu” de obicei manifestat prin aroganta….
    Cred ca am sa ma opresc aici… ar mai fi multe de spus..insa ca orice om „prost” trebuie sa „actionez” si sa lucrez la o prezentare ce o voi sustine in Univ. Cambridge, UK…saptamana asta!
    Spor in toate!
    Livia

    1. Avatar andrei

      Scriu despre experienta mea cu oamenii pe care ii cunosc si cu care am interactionat. Scriu pentru oamenii care vor sa nu repete greselile pe care le-am facut eu in antreprenoriat. Destept sau prost e relativ, e perceptie nu realitate.

    2. Avatar livia

      Daca este relativ atunci cred ca ar fi mai bine sa ne abtinem de la generalizari… Tu ce spui?
      O zi frumoasa!

    3. Avatar andrei

      Generalizarea convinge.

  25. Avatar Paul

    Este de fapt vorba de valorizare/devalorizare. Cei pe care îi numești „deștepți” și nu realizează nimic, trec printr-o puternică emoție de devalorizare din cauze diverse: sistem de valori, credințe, dogme de toate felurile, educație, experiență din familia din care provine. Deîndată ce reușesc să iasă din acest mecanism interior autodistructiv, îi vor depăși cu mult pe cei pe care îi numești „proști”. Problema este, să iasă. „Proștii” au un sistem de autovalorizare foarte puternic și asta îi propulsează puternic înainte, practic, au încredere în forțele lor și reușesc. Intenția lor de a face ceea ce cred ei că este util lor să facă nu se izbește de nicio barieră mentală. De niciun fel. Așa funcționează. Dacă este în Armonie cu Întregul sau nu, asta este o altă discuție.
    Sigur că o definiție mai la obiect a ceea ce consideri a fi „prost” sau „deștept” ar fi binevenită.

    1. Avatar andrei

      Exact, Paul. De asta mi-e ciuda, ca daca ar iesi din mecanismul asta ar face lucruri extraordinare. Tocmai pentru ca ii duce capul.
      Ai pus bine ghilimele la prost si destept, nu e nevoie de definitii exacte, sunt niste containere relative.

  26. Avatar Valeriu

    Actiunea a fost si este cea care a miscat toate lucrurile. E bine sa visezi, sa ai un vis, sa-ti faci un plan. Dar daca nu e actiune, visul asa si va ramane vis. Iar pentru al transforma in realitate, trebuie sa spargi pereti, sa mergi doar inainte, si asta iar presupune actiune. „Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide, cauta si vei gasi”, in Biblie acest lucru este foarte bine explicat. Fara actiune, nimic nu se face, chiar si atunci cand nu stii, tot prin actiune te inveti.

    1. Avatar andrei

      Corect.

  27. Avatar aaa

    Nu cred ca antreprenoriatul e solutia succesului, macar ca in Romania cam toti asa considera. Problema cu oamenii destepti se numeste Romania. In Romania inginerul de fizica atomica nu este apreciat si nici nu are posibilitate de afirmare, indiferent cat de destept e. Nu pentru ca nu il respecta oamenii, ci pentru ca pur si simplu nu are de lucru in primul rand dupa ce iese din facultate :D E doar un exemplu extrem. La fel, in Romania cand spui ca vrei sa fii astronaut, toti se uita la tine ciudat. Eu zic ca nu tine de antreprenoriat. Tine de educatie. Pur si simplu Romania nu apreciaza oamenii educati. „Destepti” daca vrei sa le spui asa.

    1. Avatar andrei

      Valoarea unui om, respectul, aprecierea si tot ce vrei tu, nu sunt date de la doamne-doamne, nu poate da o lege statul prin care zice, gata, sa-i respectam pe fizicieni. Astea se castiga.
      Inginerul de fizica atomica e liber sa mearga acolo unde gaseste de munca, in China, America sau pe Marte.
      Si acolo sa-si castige respectul prin munca, seriozitate, profesionalism.

  28. Avatar jeanneD'arck
    jeanneD’arck

    Daca nu esti socialist pana la 20 de ani , n-ai inima ; daca esti socialist dupa 20 de ani , n-ai minte !

    1. Avatar andrei

      Unii raman socialisti si la pensie.

  29. Avatar camionagiu
    camionagiu

    Cred că e un post pe care îl simt extrem de bine în adevărurile lui simple şi putenice mai degrabă cei care au o anumită vârstă. La 20 de ani încă ai multe păreri, vrei să demonstrezi că ştii să despici firul în 7, iei chestia asta drept inteligenţă şi faci…exact ce spune foarte bine autorul aici.

    Cred că Andrei a reuşit o excelentă sintetizare a multe cărţi de succes, de aia şi are articolul atâta succes. Ne regăsim în el toate labele triste de discuţii „cum să facem să facem bani”, „n-avem capital” şi toate N-şpe miile de prostii pe care toţi DĂŞTEPŢII le-am vorbit la bere.

    Principiile sunt aplicabile în orice, articolul nu e un elogiu adus materialismului, sunt principii universale. Şi la sfinţenie dacă îşi doreşti să ajugi, tot aia faci: FOCUS, aplici căile verificate (te smereşti de dimineaţa până seara, te rogi, ierţi tot ce se întâmplă, citeşti textele importante), nu stai cu falca în mână judecându-i pe ceilalţi.

    Felicitări pt articol.

    1. Avatar andrei

      Mersi. S-ar parea ca exista oameni care inteleg ce am vrut sa exprim. :)

  30. Avatar Ciprian

    Atatea lucruri gresit abordate si gresit exprimate incat nu e destul timp sa explic.

    O sa zic doar asta: Nu are nici o treaba inteligenta (sau desteptaciunea) cu succesul. Doar in anumite domenii poti lega succesul direct de inteligenta, dar il legi invers proportional fata de cum l-ai legat tu: oamenii destepti au succes (cum e in cercetare, medicina, invatamant etc) si oamenii prosti se intreaba de ce altii pot si ei nu. In rest, e vorba de aptitudini, noroc, atitudine, profesionalism (lucruri care nu au nici o treaba cu inteligenta omului).

    1. Avatar andrei

      Inteligenta are treaba cu succesul in sensul ca pe unii oameni ii impiedica ( din motivele enumerate). Pe altii nu-i impiedica. Altii au noroc. Altii n-au. Succesul e relativ si fiecare il vede cum vrea.

    2. Avatar donjoe

      Păi da – şi „succesul” e relativ, şi „deşteptăciunea” e relativă, şi „fericirea” are o definiţie relativă la individ, totul e relativ (adică depinde de foarte multe chestii şi prezintă multe variaţii), aşadar articolul tău e varză. N-ai identificat te-miri-ce reguli universale, doar ţi-ai exprimat propriile preferinţe: pe cine consideri tu a fi „de succes” – anume bogaţii în bani – şi pe cine consideri tu a fi „deştept” – anume pe cei care ştiu să ajungă bogaţi în bani. Relativă fiind, viziunea ta poate fi criticată dintr-o mie de direcţii, ale altor filosofii despre ce-i valoros la om – şi sunt o grămadă de concepţii dincolo de cretineala capitalistă de a reduce totul – inclusiv valoarea umană – la bani, let me assure you.

      Dar aşa sunt oamenii mici la creier: nu pot pricepe şi exprima decât idei mici, ca astea cu „banul ie totul, dom’le”. Singurul mod în care teoria ta ar fi putut fi mai manelistă şi mai retardată ar fi fost dacă reduceai totul la succesul reproductiv, la numărul de parteneri sexuali, la filosofia de viaţă a bacteriei. :))

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Articolul e despre neadaptarea la realitate, nu despre bani. Romanii sunt naivi si au impresia ca merita mai mult doar pentru ca sunt mai destepti decat altii. Dar nu fac nimic ca sa obtina ceea ce vor, ceea ce cred ca merita, ar vrea sa li se dea de pomana. Reciteste-ti comentariul precedent, exprima foarte bine mentalitatea asta.

  31. Avatar alex

    frumos spus. chiar daca nu ma consider un om destept, ma regasesc in cele mai multe din randurile de mai sus !

  32. Avatar Alice

    Draga Andrei,

    Articolul tau contine idei pertinente si structurate estetic. Ceea ce omiti tu sa iei in calcul, insa, este aspectul major legat de tipurile de inteligenta, care sunt mai multe decat ai in vedere (specialistii spun ca ar fi 8). Persoanele intreprinzatoare care actioneaza fara foarte multe analize prealabile nu sunt nicidecum lipsite de inteligenta, latura lor analitica si critica este mai putin activa decat flerul comercial, sau cel legat de productivitatea intr-un domeniu (referire la inteligenta financiara) care le spune sa actioneze acum si aici. Pe de alta parte, oamenii care se plang de reusita celorlalti provin din toate categoriile intelectuale, prosti sau destepti, dar cu siguranta frustrati cu totii.
    Sunt de acord cu dictonul „gandirea e calaul lumii”, insa cu siguranta, daca ma uit la personalitatile care au facut diferente in evolutia umanitatii, voi descoperi ca inteligenta (artistica, literara, logico-matematica, financiara, emotionala, etc.) este esentiala in domeniul in care au activat. Iar promovarea conceptului de prostie mi se pare cel putin neproductiva si reductionista, pentru ca il confunzi cu indrazneala de a face lucrurile sa se intample. Iar aceasta indrazneala este, in definitiv, un tip inteligenta esential.

    1. Avatar Alice

      In loc de „mai putin activa” mai sus, am dorit sa spun „mai activa”.

    2. Avatar andrei

      Asa e. Ai perfecta dreptate. O sa scriu alt articol cu o explicatie a acestui articol.

  33. Avatar Un Intelept
    Un Intelept

    „The trouble with the world is that the stupid are cocksure and the intelligent are full of doubt.” – Bertrand Russell

    1. Avatar GOLOGAN DARIE
      GOLOGAN DARIE

      Da sunt de acord cu Dra,DARIE GOLOGAN.Da vorba lui EMINESCU e usor a face versuri cand nimic nu ai a spune,asta a spuso cand iera pe ?

  34. Avatar Moneoz

    Hai sa nu mai fim asa de magulitori la adresa celor „99%” ca nu-s asa de destepti. In articol pornesti de la o afirmatie cu parfum de postulat si continui cu diverse argumente de tractorist sa convingi ca treaba e pe bune. Ca sa fie mai pe intelesul tau, gandeste-te ca ai scris articolul folosindu-te de unele jumatati de adevar precum economistii inteleg sa foloseasca metodele inginerilor din bancurile cu economisti si ingineri.

    Noroc c-am dat si de notele de subsol ale lui Ionut Tecuceanu ca il plagiam grosolan. Reciteste-ti articolul, vezi si ce au altii de zis vis a vis de asta, baga si-un banc doua cu economisti si-ai sa vezi ca esti tare de tot pe aratura.

    1. Avatar andrei

      O sa scriu o explicatie pentru cine nu a citit printre randuri.

    2. Avatar Moneoz

      Sa nu uiti.

  35. Avatar flori

    Aia cu oamenii destepti vor sa schimbe lumea mi-a dat total la corazon. Nu sunt de acord si mi se pare chiar oribil ce ai scris. Nu e vorba de a schimba universul dar daca fiecare ar face ceva util/bun pentru planeta/ tara asta, poate s-ar schimba ceva in mai bine. Si in apararea faptului ca poti sa fii sef si sa ai bani si sa schimbi lumea, exista social business-ul care e si foarte la moda acum. De ce sa nu faci bani prin a schimba ceva in lumea asta? PS. Universul exista de cand nici nu ne putem imagina, dar eu tocmai studiez World Sustainability si iti pot spune ca daca desteptii nu mobilizeaza prostii inspre bine, in maxim cateva sute de ani se duce planeta de rapa.

    1. Avatar andrei

      E de ajuns sa fii om si sa respecti drepturile altor oameni si animale, daca vrei o lume mai buna. Dar daca incepi sa crezi ca ii poti schimba pe alti oameni ai o problema. Asta vreau sa zic, prea multa lume se uita in ograda altora spunand ca nu e bine ce face ala in loc sa-si vada de ograda lui si sa nu-si arunce mucul de tigara pe jos. Macar atat.

  36. Avatar Andrei

    Felicitari pentru articol , perfect adevarat . Intr-un singur punct nu ma regasesc , nu sunt socialist .

  37. Avatar DanielR

    shmenurile astea poate ca sunt valabile in Romania, tara unor „valori” precum Becali

    in tarile dezvoltate prostii tai nu ajung departe

  38. Avatar Shinedd

    Super bun articolul. Super bune exemplele si destul de obiectiv descris subiectul. Bravo, mi-a facut placere sa il citesc si sa ma regasesc in el …

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  39. Avatar Sergiulica
    Sergiulica

    Si ce sa inteleg din asta ca u te crezi destept? Nu esti…sau persoanele despre care vorbesti sunt destepte? „Oameni capabili sa gandeasca, sa poarte o discutie, sa analizeze abstract o chestie sau doua”. Daca is capabali sa poarte o discutie nu inseamna ca is destepti sau daca stiu sa analizeze 2 lucruri la fel nu sunt destepti, sunt doar niste loseri care se cred destepti si viseaza la functii si bani. Daca ar fi destepti ar avea alte obiective in viata…tu defapt vorbesti despre persoanele care sunt loseri in viata si in care se regasesc si multi care au comentat aici, hai sa fim seriosi doar nu toti de aici is destepti.

    1. Avatar andrei

      Esti pe aproape. Nu toti sunt destepti, nu toti sunt prosti. Nu toti au succes, nu toti sunt loseri. Sunt doar oameni.

  40. Avatar Ali

    Salutare.Si mie imi place articolul.Si sunt total de acord cu ce sustii tu in el.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  41. Avatar Alex

    Din pacate nu cred ca desteptaciunea sau prostia au de a face in mod direct cu consecventa…
    O persoana inteligenta si consecventa e o combinatie greu de oprit, dar intr-adevar si greu de intalnit … Dar asta e explicabil pentru ca ai nevoie de 2 tipuri de educatii in paralel:

    A) Educatia cognitiva care te face pe tine „destept”, sa ai un simt analitic dezvoltat, sa fii constient de ce se intampla in jurul tau,
    si
    B) Reflexul initiativei pe care il primesti de acasa, din anturaj (mai rar) sau il auto-dobandesti fortat de imprejurari sau de situatii de criza

    Cred ca discutia este referitoare la capacitatea oamenilor de a indeplini anumite obiective.

    Acuma, poti intr-adevar sa fii prost si consecvent si sa ai succes, dar din cauza ca esti prost, vei depinde de altii, care daca sunt mai „smecheri” te vor lasa in fundul gol. Deci ideal e sa le ai pe ambele …

    Si a nu se confunda destept cu romantic, emotional, timid, etc … Sunt alte categorii de trasaturi, care din nou, poate tie ti se pare ca sunt tipice omului „destept”, dar sincer, la fel de multi romantici, timizi, etc vei gasi si care nu stiu cat face 2+2 ;)

    1. Avatar andrei

      Foarte buna observatia ta. Asta incerc sa scot la iveala. Sa-si dea seama oamenii inteligenti ca ar putea fi de neoprit.

  42. Avatar Florin

    Multa lume se plange ca nu are destui bani sau succes, dar nimeni nu recunoaste ca nu e suficient de destept. Iar adevarul e ca n-ai cum sa devii mai destept daca nu incerci, daca nu actionezi. Chiar daca gresesti, TREBUIE sa actionezi SI sa inveti din greseli. De cele mai multe ori in viata vei regreta ca nu ai incercat ceva, nu ca nu ti-a reusit (din prima). Tu, cum ai devenit (mai) destept?

    In ceea ce priveste comentariile putin mai rautacioase la adresa autorului, eu as zice sa fiti putin mai cumpatati, articolul nu trebuie luat ca litera de lege. Nu cred ca autorul a incercat sa exprime faptul ca detine adevarul absolut in ceea ce priveste prostii si desteptii, insa a incercat sa-i incurajeze pe cei mai timizi, ceea ce nu e ceva de criticat. Bafta!

    1. Avatar andrei

      Esti cel mai aproape de adevar, de ceea ce am vrut sa exprim eu in articol. Felicitari!
      E greu pentru unii sa vada ce ai vazut tu, poate pentru ca nu sunt scriitor de meserie si nu sunt prea diplomat in exprimare.

  43. Avatar Florin Pirus
    Florin Pirus

    Ca atare in opinia mea nu exista „oameni destepti si oameni prosti” este impropriu sa etichetem pe cineva drept prost sau destept?! asta pt ca criterile prin care s ar departaja unii de ceilanti ar fi nesigure si nu s-ar pute face valoric perfect, asta deoarece exista circumstante care pot atenua actiunile fiecarui individ in functie de ceea ce isi propune din t pdv.

    ori in opina mea exista :
    -oameni care reusesc Vs oameni care nu reusesc
    Frustrati Vs mai putin frustrati
    Oameni dotati Vs oameni mai putin dotati
    Norocosi Vs Nenorocosi
    si tot asa…etc

    Iar in concluzie conditia pt a reusi nu consta in dotarile unui om cu bagaj mai mare sau nu de conostinte si in motivatia lui pt ceea ce isi propune…
    cat despre schimbarea lumii de catre un individ, asta se intampla in fiecare zi…

    pana una alta focuseazate pe viitorul apropiat…dotarile de care ai nevoie sunt: voie buna, entuziasm, motivatie, incredere si doi cai frumosi care sa-ti zambeasca cand nu vezi bine…
    Noroc bun!

    1. Avatar andrei

      Exact.

  44. Avatar George

    Andrei,

    Comentariile la articolul tău confirmă teoria ta.
    Aș mai adăuga doar o idee. Că de fapt este vorba de diferențe de educație (și includ aici autoeducația) . Nu există oameni proști, inteligenți, răi sau buni. Există doar nivele diferite de educație. Iar needucat sau fără educație iarăși nu pot exista.
    Este pur și simplu standardul de educare la care a ajuns fiecare individ. Educarea până la o anumită vârstă este profund determinată de sistem ;) , ca apoi să țină de individ și anturaj și/sau societate. Te dezvolți atât cât înțelegi că e necesar pentru a supraviețui în mediul tău, iar succesul individului este o stare dictată și super subiectivă :). Cine și cum decide când ești un om de succes ?

    1. Avatar andrei

      Tu singur decizi. Ai dreptate.

  45. Avatar Silvia

    Am avut cam 15 ganduri in legatura cu articolul tau si mi-am dat seama dupa fiecare in parte ca ma incadrez in una din situatiile descrise mai sus! Foarte amuzant de altfel! Inca doua ganduri, inainte sa bag la cap si sa incep sa actionez, in loc sa „ponderez”:
    1. oare tu ai nevoie sa iti spunem ca apreciem articolul, ca sa capeti incredere sa mai scrii? cu alte cuvinte, tu esti un destept nesigur?
    2. e interesant cum toti cei (sau majoritatea, ca n-am avut rabdare sa citesc toate comentariile) care au raspuns articolului se considera destepti. imi place cum scrii, asa ca iti propun tema superioritatii innascute (sau inchipuite) a tanarului roman. Ceva de genul „daca toti suntem niste mici genii, cine face cafeaua?”, poate te inspira.
    Numai bine,

    1. Avatar andrei

      Nu scriu mult din lipsa timpului nu din nesiguranta. Nu ma tem de a fi judecat pe internet. Am fost un destept nesigur toata viata dar incerc de vreo 6 ani sa am din ce in ce mai multa incredere in mine.
      Nu stiu ce as putea scrie despre superioritatea inchipuita, incerc sa scriu doar din experienta mea de viata si in special de business, poate ajut tinerii intreprinzatori.

  46. Avatar Adrian

    Articolul supara pe alocuri, dar eleganta raspunsurilor autorului la comentarii pro sau mai ales contra este remarcabila. Din asta trebuie invatat ceva.

    1. Avatar andrei

      :) Mersi

  47. Avatar Celia

    Frumos articol. Am dedus doua lucruri: primul – ca, regasindu-ma in fiecare aspect expus, clar nu am sanse sa ajung celebra si/sau bogata; al doilea – ca sunt mandra de mine asa fiind :| … ca atare, ma bucur ca, la argumentele pe care le foloseam explicand de ce, desi sunt scolita si am si cateva grame de inteligenta in minte (dupa spusele parintilor, profesorilor), nu am reusit sa fac nimic pana acum, desi tot neamul meu asteapta cu gura cascata sa ajung eu presedinte mai repede :)))) , mai pot adauga cateva :> Intrebarea care se naste in mintea mea este urmatoarea: ma voi schimba? pentru ca tocmai am mentionat ca sunt mandra de mine asa cum sunt. Daaaaa, lumea AR trebui sa fie mai buna, AR trebui ca oamenii sa se ajute mai mult intre ei, AS lua de la bogati sa dau saracilor, desi eu da, voi ramane saraca, asteptand o foita si-un creion sa-mi cada din cer, pe care sa-mi astern poemele, pentru ca daaa, tata, nici idolul meu Eminescu n-a fost bogat, dar il lauzi destul de des. Si nu, nu voi publica nici macar una dintre scririle mele pentru ca stiu eu sigur, absolut, ca nu o va citi decat prietena mea cea mai buna, din solidaritate :))) , cu toate ca peste 40 de persoane mi-au laudat lucrarile si m-au indemnat sa le public. Dar eu stiu cel mai bine, pentru ca sunt inteligenta. Si da, pe langa talentul meu literar, am foarte multe idei de afaceri care, dupa calculele mele facute si re-re-refacute, sunt bune, iar intr-o zi ma voi apuca de una dintre ele… care mi se va parea cea mai buna…
    Sa nu o mai lungesc, m-ai terfelit complet! :))) Dar nu-i nimic, acum am aflat de ce ne sunt dati parintii (pentru a face asta inaintea altcuiva strain). Am ocupatie pentru urmatoarele cateva saptamani: sa ma intreb care dintre conceptiile de mai sus sa mi-o schimb, sa ajung pe calea banilor :))). Dupa aceste cateva saptamani narcisismul meu va triumfa si voi redeveni cea care eram inainte de a citi acest articol care, btw, este foarte bun!
    P.S.: nu are legatura cu manelele, teribilismul sau alte insusiri/preferinte ale unora dintre noi!! Depasiti faza. Are legaturi emotionale, exact cum spunea Radu + faptul ca Universul nu este pregatit pentru noi. Si da, recunosc, s-ar putea sa mai ramana asa o vreme, mai ales daca eu nu absolv Dreptul cu „Magna cum laudae” si nu ajung presedinte cum vrea tata :((((

    1. Avatar andrei

      Ma bucur ca iti place. Stiu ca e dur si ca nu sunt diplomat dar ideea este sa arat oamenilor ce greseli fac si daca vor sa le corecteze, sa le corecteze. Daca nu, nu. Nu e obligatoriu, fiecare are propriul lui standard dupa care considera ca e „realizat in viata” sau nu.

  48. Avatar Marius Craciun
    Marius Craciun

    Iubesc articolul!

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  49. Avatar Celia

    Si eu cred ca da, succesul este strans legat de inteligenta. Altfel cum ati putea explica cum doua persoane la fel de destepte, chimisti – sa spunem – , sunt unul – angajat la NASA si altul activeaza in domeniul … Imobiliarelor sau, mai simplu, e profesor la o scoala generala? Inteligenta inseamna sa fii cababil sa gasesti solutii la problemele tale in situatii de criza, sa te adaptezi, sa te autodepasesti folosindu-te de desteptaciune, intr-adevar, dar si de experienta, intuitie nativa etc. Si sa nu-mi raspundeti „Ala de la NASA a avut noroc.” pentru ca nu este asa. NU a gasit noroc undeva pe presul usii si a mers cu el la NASA: „Poftiti domnilor, noroc, acum… cu cat ma veti plati?”. Problema, atat a unui, cat si a altuia, este aceeasi: „Unde ma angajez?”… iar ei, desi la fel de destepti, dar nu la fel de inteligenti, s-au adaptat, care cum a putut. Daca o tinem tot asa, apar alte intrebari…gen: „Cat de inteligent a fost unul, cat celalalt?” sau „In ce masori inteligenta lor? Doar in capabilitatea de a-si gasi un job super bun?”, „Daca tipul care lucraeza la NASA, nu e destul de inteligent in alta situatie, in confruntarea cu alta problema, iar profu’ este? Atunci care e mai inteligent???”… si tot asa…. :))))

    1. Avatar andrei

      Totul e relativ.

  50. Avatar Ionut

    Realitatea este ca oamenii inteligenti, in general reusesc. Articolul asta este o porcarie. Marea majoritate a oamenilor din topurile celor mai bogati, sunt persoane inteligente. Articolul asta este scris de o persoana care are un oarecare nivel de inteligenta (nu foarte marte dar nici foarte mic – o persoana cu inteligenta medie) insa o persoana puturoasa, care in loc sa se ocupe de sitatia in care se afla, prin a lua o decizie referitoare la viitor ei, s-a dedicat in a gasi o scuza situatiei in care se scalda. Este mai usor sa faci o remarca de genul „Cei inteligenti esueaza” decat sa muncesti ca sa castigi. Parerea mea este ca oamenii inteligenti, daca isi doresc, vor reusi in viata. Oamenii puturosi vor cauta scuze precum cele prezentate mai sus. Numai bine.

    1. Avatar andrei

      Majoritatea oamenilor destepti sunt lenesi.

    2. Avatar Florin

      Corect, evolutia societatii in care traim si majoritatea descoperirilor si inventiilor sunt datorate lenesilor (destepti de alfel) care cautau o cale mai simpla sau mai rapida de rezolvare a problemelor lor :)

    3. Avatar MM

      .1Cu asta ai dat-o rau in bara! Cum asa oamenii destepti sunt lenesi? Iti dau exemple de scriitori,fizicieni,matematicieni,filozofi,pshihologi,teologi…doctori etc care au scris mii de carti, tratate…ce demonstreaza faptul ca nu au fost lenesi!
      2. Ai spus ca nu crezi in Dumnezeu ceea ce demonstreaza ca nu esti deloc inteligent! Si de aici dorinta ta de a explica lucruri inexplicabile…probabil ca ai citit multe carti de autodezvoltare si te-ai lasat pacalit de retetele de succes pe care ti le ofereau autorii…Succesul nu poate si nu trebuie sa insemne doar reusita unei functii …si daca IL piezi pe Dumnezeu din ecuatie s-ar putea sa fii readus cu picioarele pe pamant!
      3.Nu judec oamenii dupa haine, dar daca zici ca esti antreprenor si te-ai infatisa in fata mea in tricoul acela nu ai reusi sa-mi captezi atentia….am citit articolul si comentariile din curiozitate ,nu ca ar merita!!!!
      Maria

    4. Avatar andrei

      Seriozitatea si profesionalismul nu variaza in functie de hainele pe care le port. Gandirea ta arata de ce Romania e in rahat, pentru ca romanii au incredere in hotii bine imbracati si prefera minciunile frumoase.

    5. Avatar Dean

      Adevarat si asta desteptii sunt lenesi. Imi place al dracului ce multi ai atras cu povestea ta.
      Pe oameni prosti munca ii motiveaza pe oamenii destepti munca ii omoara.

  51. Avatar Bel-ami

    Cred ca de la bun inceput pornesti de la niste comparatii fara a defini termenii: prost-destept, succes-insucces (reusita-esec). Desi, de fapt, nu comparatiile in sine sunt fortate, ci intelesurile termenilor ce le compun. Ce inseamna prost, ce inseamna inteligent? Ce intelegi prin succes si de unde incepe insuccesul? Cum definesti tu fericirea? Ma lasi sa inteleg din text ca indestularea inseamna fericire, desteptii sunt aprioric invidiosi pe cei ce (in acceptiunea ta) reusesc sa faca ceva bani, imparti lumea in prosti si destepti fara a defini linia de demarcatie dintre cele doua, punctezi reusita sau esecul ca fiind strict experiente profesionale. Las deoparte lupta cu sistemul si altele, de care banuiesc ca nu ai habar, insa ti s-a parut ca dau bine in context. Asadar, dragul meu, fiind de formatie si profesie inginer, o sa incerc sa punctez in paragrafe parerile mele (strict personale, vezi bine) legate de articolul tau:
    1. Fericirea este una pentru fiecare. Nu aceeasi pentru toti. Nu lega banii si reusita in afaceri de fericirea oricui. Avutia (ca stare materiala), bucura orice prost. De-aia o cauta cu atata ardoare. Pentru ca e unicul lucru care ii face fericiti.
    2. Desteptii gasesc fericirea in cu totul alte locuri si trairi. Ei stiu sa vada un rasarit de soare si alfel decat din mersul nebunesc al masinii, stiu sa aprecieze o pictura altfel decat ca obiect decorativ, gasesc extrem de multa placere in slove si stiu sa privesca o femeie si altfel decat incepand de la sani in jos…
    3. Nu lega inteligenta (rectae desteptaciunea) de invidie. Un om inteligent nu e niciodata invidios. Numai un prost poate fi… Inteligentul poate fi cel mult condescendent… Iti imaginezi ca (extrapoland si presupunand ca ar fi trait in aceeasi perioada), Adi Minune l-ar fi facut vreodata invidios pe Einstein?
    Inchei invitandu-te la introspectiva. Intri pe un teren alunecos si fervoarea tineretii tale ar trebui dublata de mai mult discernamant. Fii specific in ceea ce afirmi si nu slobozi cuvinte care dau bine in fraza. Orice destept ti le-ar putea „indesa pe gat” instantaneu (peiorativ vorbind, evident) si in cel mai galant mod cu putinta… In rest, ce sa-ti spun… cred ca faci bine ca actionezi. Pentru ca sunt mai mult ca sigur ca altii sunt facuti sa gandesca… Voie buna!

    1. Avatar andrei

      O sa scriu o explicatie a articolului, sper sa fie destul de clara in privinta a ceea ce am intentionat sa exprim.

  52. Avatar Tina

    Cel mai bun exemplu se intalneste la leader-shipul unui antreprenor ,pentru care spre exemplu, autoritatea sau creativitatea ,sau dorinta de a conduce o echipa de persoane ,care realizeaza toate activitatile managerile , este o sursa mai buna de trai .Desi, eschipa lui este experimentata in unele domenii,si poate fac parte din categoria celor destepti ,este posibil ca antreprenorul ,care are mai multa putere de leadrship si activitatea lui consta in creativitatea ideilor si coordonarea echipei sa aibe mai mult de castigat. Asta nu-l face mai necompetitiv sau mai lenes,insa fiecare detine aptitudini,pe care le foloseste pentru beneficiul maxim .
    Depinde cum este definit cuvantul -destept si prost ,insa articolul are dreptate in masura in care oamenii in general sunt nehotarati si doresc sa-si incerce norocul sau abilitatile in mai multe domenii ,incercand sa nu piarda timpul axandu-se pe un anumit domeniu.Insa, cred ca tocmai acest lucru se intampla atunci cand nu esti hotarat …

    1. Avatar andrei

      Oamenii sunt diferiti intr-adevar iar prost-destept e un concept relativ.

  53. Avatar Denisa

    Am citit titlul. Apoi am citit si textul. Si mi-a placut sau, mai bine zi, m-a amuzat. Doar ca e ceva ce nu pricep: e musai sa „ajungi sef” ca sa reusesti in viata? Pentru ca, personal, nu vad legatura. E statutul de sef sau antreprenor un soi de barometru al reusitei in viata? Altfel spus, daca n-am visat niciodata sa fiu sef/patron, sunt musai un ratat?

    1. Avatar andrei

      Succesul e subiectiv. Articolul n-are legatura cu a ajunge sef, e doar un exemplu, trebuia ales unul.

  54. Avatar Tina

    Nu cred ca trebuie judecata fericirea oamenilor ,fie ca consta in bani sau in cultivarea ” educatei” care a devenit mai repede o forma de a arunca praf in ochi celor care poate nu au aceleas sanse. Sa fim seriosi,multi se dau „inteligenti” insa nu se uita in propria oglinda sa observe superioritatea artificiala cu care incearca sa realizeze o competitie cu cei cu care ,in mintea lor, sunt mai inferiori.
    Cred ca exista multe frustrari in randul oamneilor ,iar educatie in loc sa-i nobileze cat de cat pe unii,ii fac sa se autoconsidere buricul pamantului …
    Niciunul dintre noi nu este vreun Einstein… comparatia e aberanta :))
    Insa , cred oamenii de cele mai multe ori se incurca in propriile frustrari …

    1. Avatar andrei

      Adevarat. Se incurca oamenii in propriile frustrari in loc sa actioneze in directia care le aduce cea mai mare fericire.

  55. Avatar Eu

    Corect.Cu o singura observatie.Ai spus la un momentdat ca oamenii destepti sunt socialisti.Total fals.Socialisti sunt doar prostii si cei vicleni.Si se stie ca viclenia este o caracteristica a omului needucat.Pot da un exemplu.A. Nastase este vicleanul no. 1 in Romania.Nimic de spus,este un tip instruit,destept,dar needucat si,probabil,are probleme cu inteligenta.Se stie ca inteligenta este capacitatea de a acumula informatii,pe cand desteptaciunea este volumul de informatii acumulat.

    1. Avatar andrei

      Eu cunosc oameni destepti care sustin sus si tare ca ar trebui sa existe un venit minim garantat si ca firmele au profituri prea mari, sa luam de la bogati si sa dam la saraci, etc..etc… socialism curat.

  56. Avatar Simona

    Cine este ,,inteligent ,,si citeste printre randuri, intelege exact ce ai vrut sa zici…asa ca trebuie sa recunosc ca ma regasesc in unele pasaje pe care le ai scris,si ti multumesc ca ai pus pe hartie toate aceste chestii ,care sincer mi au dat de gandit si care daca vrei,or sa mi schimbe sigur viata de acum inainte si ti multumesc.O sa reusesc,ai sa vezi……cu ajutorul tau…..sa zic asa…

    1. Avatar andrei

      Multumesc pentru aprecieri.

  57. Avatar wishmaster
    wishmaster

    Nu poti obtine un raspuns corect atata timp cat intrebarea contine termeni eronati.
    Andrei,poate ar trebui sa iei in considerare si latura psihologica a prietenilor tai „timizi”.
    Nu vei reusi niciodata sa convingi un introvertit care-si umple valiza de carti,acuarele si filme foto alb negru sa faca scufundari cu tine..chiar daca sunteti in aceeasi gasca in acelasi concediu. Este vorba de constructia lui temperamentala INNASCUTA,nu dobandita precum caracterul,indiferent ca ne aflam intr-o societate vitezomana sau in 1850. Van Gogh nu a avut „tupeu”,n-a vandut niciun tablou pe tot parcursul vietii ,dar este considerat un artist remarcabil.Asta este doar un exemplu din foarte multe.
    Actiunea poate duce de asemenea si la rezultate dezastruoase cand te intalnesti cu amicul tau Action Man care se sfatuieste sa-ti dai demisia de la jobul tau nasol ca te plafonezi ca apoi sa te inglodezi in datorii luni de zile si sa mai pici si in vreo depresie. Mi se pare util sfatul tau legat de actiune doar in contextual in care vii si cu solutii.Asta ar fii definitia empatiei ( sa te pui in locul celuilalt si sa-i oferi si solutii,nu numai intelegere). Sunt personae care se vor mainstream si altele underground. Nici una nu e mai buna decat cealalta,ci doar diferite,pt ca au scopuri diferite.
    Vad ca visul tau e ca toata lumea s-o ia doar intr-o singura directive!
    Slava Domnului ca suntem diferiti cu pareri diferite si scopuri diferite!

    1. Avatar andrei

      Ai dreptate, cuvintele mele n-o sa convinga pe nimeni. Suntem diferiti si vrem lucruri diferite. Dar cand cineva imi spune mie ca e fericit asa sarac si apoi ma ia cu chestii gen sa luam de la bogati si sa dam la saraci pentru ca merita atunci asta e ipocrizie.
      Vrei sa fii underground? Nu te retine nimeni dar nu veni apoi sa mi te plangi ca n-ai bani si ca undergroundul nu este respectat si apreciat la adevarata lui valoare si alte bullshituri.

  58. Avatar - T

    Oricum ar fi ,articolul are scopul sa incurajeze oamenii sa-si continue ideile sau visele,chiar daca uneori par imposibil de realizat :)
    Fiecare dintre noi avem vise si poate ca parcurgerea sau incercarea de a ne indeplini unul dintre ele ne face sa prelungim realizarea lor,pentru ca pana la urma nu stim exact cum sa le realizam sau daca pot fi realizabile.

    1. Avatar andrei

      Cam asta e ideea.

    2. Avatar nenu vergiliu
      nenu vergiliu

      eu cred ca adevaratii oameni destepti sunt prostii.paradox!? poate.de fapt eu cred ca prostul cand isi da seama ca este prost , deja nu mai este.si inca ceva: omul ajunge la oarecare intelepciune cand este batran si nu-i mai foloseste la nimic ,ptr ca moare. eu am desfacut firul in patru , pana sa ma hotarasc sa fac ceva si n’am facut nimic . am gandit si am trait . prost . in acest timp cei din jurul meu ma uimeau cu realizari si trai bun.deci ” cei prosti sunt de fapt destepti. sa fie fericiti! bravo lor!

    3. Avatar tp

      Subscriu in totalitate celor de mai sus.
      Consider ca exprima esenta acesti articol.
      Felicitari autorului , precum si tuturor comentatorilor – pro , dar si ….
      contra :)

  59. Avatar John Constantine
    John Constantine

    A fi destept si a fi inteligent nu e acelasi lucru. Desteptii aia de care zici nu sunt niste oameni inteligenti. Nu e necesar numai sa stii si sa fi educat, trebuie sa te duca si capul sa pui cap la cap niste chestii, sa actionezi (si sa stii cand sa o faci si cand nu), sa ai o anumita maleabilitate etc.

    Cum sa o zic domnule Chira? UIte asa. Daca consideri ca esti destept inseamna ca ai esuat in viata. Daca consideri ca ai reusit in viata atunci esti un prost. Nu vezi ca ceva nu se leaga. Sau sa o zic asa, tu probabil considerii ca esti in om destept si ca ai reusit, in felul tau, in viata. Dar dupa cum o zici chestiile astea se exclud reciproc, asa ca ori ai esuat in viata ori esti prost. Take your pick :P

    1. Avatar andrei

      Prost/destept e un concept relativ, e de fapt perceptia unor oameni despre alti oameni. Am lasat multe necunoscute cand am scris articolul insa n-ar fi avut succes daca ar fi fost altfel.

    2. Avatar nenu vergiliu
      nenu vergiliu

      n’as vrea sa ne prostim intre noi . eu faceam un comentariu la art . nu am zis ”inteligent , dle jon. am zis ”destept in intelesul popular al expresiei. poate sa se inteleaga si ”descurcaret”
      mi-a placut articolul

  60. Avatar elena

    dar tu pui semnul egalitatii intre succes si bani; poate oamenii destepti s-au prins ca nu e misto sa petreci 80% din timpul tau intr-o corporatie ca sa avansezi, sa faci bani si deci, dupa cum spui tu, sa ai succes, ci e mai misto sa ai un job low level cum ai zis dar care sa ai timp liber cu care sa faci ce ai tu chef

    1. Avatar andrei

      E mai misto sa nu ai bani? Asta e cea mai mare minciuna cu care se amagesc oamenii.

  61. Avatar elena

    * care sa-ti permita sa ai timp liber

  62. Avatar Thavi

    Am citit 75% din comentariile de la acest articol si va pot scrie ca raspuns urmatoarele:
    1: Self control: The only way to survive in this world dominated by idiots
    2: Never confuse education with intelligence
    3: Find a job you love and you’ll never have to work a day in your life.
    4. Only stupid people get bored.
    5. Ask, and it will be given to you; seek, and you will find; knock, and it will be opened to you.
    6. Life is a coin. You can spend it any way you wish, but you can only spend it once
    7. He who says he can and he who says he can’t are both usually right
    8. Stop chasing shadows. Just enjoy the ride
    9. Be yourself; everyone else is already taken.
    10. Trebuie sa renunt la ceea ce sunt, pentru a deveni ceea ce as putea fi.

    si in final…

    revin…

    1. Avatar Manuela

      11. Think too much and you’ll create a problem that was not even there for the first place .

  63. Avatar Cosmin

    Nu e rau articolul, imi place, cu mentiunea ca eu am impresia ca citesti prea multi autori americani si prea multe carti de self-help (de genul How to get rich and famous in 3 easy steps). Americanii din USA (printre care traiesc de 13 ani), au tendinta de a vedea lumea, viata, in mod polarizat, dualist, in perechi de extreme.: bogat/sarac, winner/loser, frumos/urit, bun/rau. Pentru ei nu exista nuanta, si am impresia ca asta transpare si din articolul tau, lipsa nuantei. Ai adoptat hotarirea ca viata e o lupta pe care trebuie sa o cistigi, ca a fi fericit inseamna a avea putere de cumparare, ca singura varianta (evident , nedreapta) de imbunatatire sociala e sa iei toti banii de la bogati si sa ii dai la saraci pina toti au in mod egal, etc. Comunismul nu e prea diferit de capitalismul fundamentalist, unde educatia si sanatatea, de exemplu, sunt institutii ce trebuie sa fie rentabile (de exemplu, un spital in USA are average 300% mai mult profit atunci cind o operatie chirurgicala merge prost, cu complicatii, decit atunci cind reuseste perfect).
    INtre astea doua extreme pe care le prezinti in articol, intre egalizare fortata si e viata dictata de cerere si oferta, sunt multe, multe nuante. Ei bine, dupa parerea mea oamenii destepti, inteligenti, sunt cei care au capacitatea de a sesiza aceste nuante. Daca ei traiesc intr-o tara in care cei ca ei sunt in majoritate (Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, NOrvegia), ei voteaza politicienii la care le pasa de asemenea nuante, si pentru care viata nu se reduce la masini scumpe, manele, hip-hopuri, case de prost gust, datul banilor publici la contractori de armament si la banci si hedge-funds care dau faliment pentru ca au fost prea nesatule, etc.

    Ce se intimpla insa daca „reframe the paradigm”, adica traiesti intr-un sistem social in care a fi „successful” nu inseamna case, masini, blugi D&G, etc., ci scopul e sa te simti bine, multumit, impacat, in loc sa alergi dupa o tinta miscatoare? Viata nu e neaparat facuta din extreme: fie traiesti in matrix cu bemveu si gagici, fie in afara matrixului in zdrente si salam cu soia.

    Altfel, sunt de acord ca in general oamenii destepti: nu au tupeu (de aceea de ex. manelismul si prostul gust e mult mai vizibil oriunde in lume), sunt visatori si romantici, lupta cu sistemul aiurea, gindesc prea mult, se plictisesc repede si vor sa incerce cele 400 de idei. Ceea ce nu duce neaparat la prosperitate financiara.

    1. Avatar andrei

      Ultimul tau paragraf exprima bine ideea mea. Restul sunt doar teorii si analize, sigur ca nu exista doar alb si negru dar e mai usor sa expui o idee exagerand-o si facand generalizari, are mai multe sanse de a fi auzita.

    2. Avatar Cosmin

      Pai na, la asta ma refeream si eu: ideea ta e de a face valuri, de a crea un produs care sa se vinda, si nu neparat de a exprima o idee elocventa. Teorii si analize sunt cu toatele, tristetea mare e ca, asa cum bine ai observat, doar teoriile simpliste au „succes”. Adica se vind, ceea ce ai si demonstrat cu articolul de fata. (Sa nu imi spui acum ca daca scopul cuiva in viata nu e vinzarea+bani inseamna ca le place sa fie saraci – faptul ca cineva refuza sa aibe ca scop principal in viata facutul de bani nu inseamna ca e sarac, sau ca vrea sau ii place sa fie sarac. Ci pur si simplu inseamna ca nu se uita la viata printr-un tunel construit de teoriile si analizele lui Carnegie & comp.
      La unii le place sa bata cuiul ca sa agate tabloul, la altii le place sa picteze tabloul, si il picteaza dupa 1 luna sau 1 an in care nu au facut nimic altceva decit sa se zgiiasca pe fereastra: lipsa actiunii vizibile (contemplarea) nu inseamna inactiune si nici lenevie si nici prostie.

    3. Avatar andrei

      Corect. Fiecare poate contempla cat doreste dar sa nu se planga dupa aia de bani si sa spuna ca aia care au bani nu-i merita si ca el ar merita mai mult pentru ca e mai destept.
      E vorba de ipocrizie in articol, printre altele.

  64. Avatar elena

    oricum toti care comenteaza cred ca fac parte din categoria oamenilor destepti:)

    1. Avatar Thavi

      usor usor ajung la concluzia ca oamenii care gandesc prea mult nu sunt neaparat destepti

  65. Avatar AsaseYa

    Genial!

  66. Avatar Mircea

    Mai exista si oamenii destepti ,care oricat curaj ar avea nu vor fi lasati niciodata in sistemul creat intr-un anume mod. Sunt extrem de multe persoane destepte,care desi au curajul de a-si aplica ideile,nu au oportunitatea reala de a o face. Si nu intotdauna depinde de psihicul nostru sau de autostimulare, ci si de contextul ,sistemul si publicul caruia oamenii se adreseaza .

    1. Avatar andrei

      Ar fi ideal daca ar fi usor, evident. Ideea mea este sa iti faci curaj sa incepi.

  67. Avatar Ana

    Oamenii cu adevarat destepti nu se plang de barierele care le-au avut de depasit,invocand alte motive,dret consolare. Fiecare e responsabil de propria viata .

    1. Avatar andrei

      Toata lumea se plange de cate ceva.

    2. Avatar Dean

      Asa iese adevarul la iveala :)

  68. Avatar Sorin

    Este corect articolul tau la fel si gandirea ta ,doar unii nu sunt inca pregatiti sa inteleaga sau nu vor.

    1. Avatar andrei

      Frica.

  69. Avatar Alexa

    Andrei… Genial articol! Ca si intreprinzator iti recunosc ca mi-ai oferit o oglinda interesanta care imi da un pic de gandit.
    Interesante sunt si dezbaterile pe care le-a generat acest articol si cum isi primeste fiecare aceasta oglinda :) mai mult nu vreau sa comentez pt ca mi se pare relativ inutil mai ales pt ca tu ai scris o dezbatere (din ce mi se pare mie) ci doar oferi niste observatii din viatza ta.
    Multumesc, i heard you! Si respect pt misiunea pe care ti-ai luat-o de a raspunde la comentarii.

    1. Avatar andrei

      Multumesc. Au fost 2 zile de full-time job cu raspunsul la comentarii. :)

    2. Avatar Alexa

      Si mi-am mai dat seama de ceva tot citind lista lunga de comentarii si pareri, ceea ce numesti tu egoism moderat eu am definit ca si respect de sine! Respectiv sa nu te lasi calcat in picioare sau sa te vinzi pe bani putini pentru simplu fapt ca te repsecti! :)

    3. Avatar andrei

      Exact. Exista perceptia asta ca oamenii care isi respecta timpul si munca sunt niste „bulangii” egoisti care vor numai sa adune bani.

  70. Avatar Louie

    Frumos si interesant articolul. Chiar mi-a placut si fara sa-mi dau seama, am citit pana la capat :)
    Ca ideea mea e diferita de a ta, asta-i alta mancare de peste, dar ai scris frumos so foarte adevarat.
    Congrats.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  71. Avatar Alina

    Mie mi se potriveste articolul. Cu regret constat asta, si o sa incerc sa schimb cate ceva la modul in care reactionez si la timpii mei de reactie.
    Pt cei care doresc definiri clare ale termenilor, ii rog sa dea un raspuns unui copil.
    Situatia e urmatoarea: cu inscrierile astea in clasa pregatitoare, s-a stabilit ca toti cei care nu au implinit 6 ani pana la 1 septembrie dar doresc sa se inscrie ( parintii lor doresc, vedeti cum gandesc prea mult?) sa fie testati daca sunt apti. La ccare fiica-mea zice ca ea e din 6 sept, si ea ar fi trebuit testata daca urma sa implineasca 6? Dar cine e din 1 septembrie, si el ar trebui testat?
    Indiferent de parerile exprimate aici, pro sau contra, mie mi-a folosit sa le citesc.
    Si cred ca atunci cand te poti bizui pe buna/corecta intentie a oamenilor din jur, orice greseala se repara iar diplomatia de dragul diplomatiei e pierdere de vreme

    1. Avatar andrei

      Copiii iti ofera multe lucruri valoroase din care poti invata.

    2. Avatar Dean

      dupa vre-o 20 de ani …poate

  72. Avatar Cristian
    Cristian

    Articolul este interesant ai atins niste probleme reale si crude cu care se confrunta majoritatea oamenilor.
    Dar parerea mea ca nu e vorba despre destepti si prosti , este vorba despre cine sa nascut „boss” asa ramane , nu este vorba despre iq aici , aici este vorba despre bariera impusa de catre masoni lumi degeaba vrei sa urci in copac sa iti iei o banana daca copacul e uns cu vaselia .
    Indiferen de studi daca nu ai pile nu faci nimic in viata.
    La moda acuma sunt curvele cu gura mare , traficanti de vietii si consumatori de droguri, de ce sa nu legalizam iarba ce mai conteaza ca de 7-8 ani etnobotanicele au pus la pamant noua generatie hai sa ne drogam cu toti ca si asa prost, destep,sarac,bogat pretul si efectul e la fel NOT. Pentru a depasi o bariera aceasta trebuie sa darama varful piramidei adica pe cei care ne conduc cu forta si ne indoctrineaza cu idiologi democratice.

  73. Avatar Viorel Ion
    Viorel Ion

    Excelent articolul!
    Cunosc multe persoane din ambele categorii si pot spune ca ai mare dreptate la partea cu actiune si reactiune!

    1. Avatar andrei

      Mersi.

    2. Avatar Panait Octaviana
      Panait Octaviana

      Întâmplător am citit si eu articolul..căutând pe net altceva..poate scrii din propria ta experienta de viață dar totul este mult mai relativ decât crezi tu si nu cred eu că ai ajuns nici la maturitatea necesară să dai lecții altora nu te supăra..vorbești despre tupeu…dacă ești inteligent dragă cu adevărat nu ai tupeu ai curaj ceea ce este cu totul altceva..din pacate am ajuns intr-un stadiu unde inteligență și bună-cuviință au ajuns să fie niște pietre rare în societatea asta…eu nu cred cu reacțiunea și cu acțiunea și cu toate acele vorbe…sunt oameni inteligenți care și actioneaza, caută să facă lucruri corecte și bune, se strofoca și ei din toate puterile…și chiar sunt inteligenți..problema este ca nu poți să spargi un geam cu o mână de nisip..nu poți să pornești la război fără să ai armele necesare..pentru ca vei fi împușcat din prima…sunt și oameni cu un nivel de inteligenta scăzut și cărora le vine totul de-a gata foarte ușor și dulce pentru ei viață aici..intr-adevar oamenii care sunt la vârfuri nu ar avea foarte mulți ce sa caute acolo..să fii la vârf nu ajunge să fii un bun profesionist trebuie să fii și un om bun altfel nu se poate..fiind oameni asa cum sunt la vârf accepta in jurul lor oameni ca si ei..vorbim de afaceri…ai dat gres ca nu ai cunoscut pe la instituțiile statului să te protejeze să nu iti facă greutăți, nu ai avut un nivel financiar ridicat ca să poți investi, nu au avut un sistem al tău social la care sa apelezi să te scape de joagarele care te amenință din cui..îți spun eu..dacă aveai și astea era bine..asa numai cu mintea și cu sufletul .nu da nimeni doi bani pe ele..este bine și să analizezi cum sa dezvolți o situatie, să te organizezi să meargă un plan..asta dacă ești și un om corect si nu ai pe cine să întrebi ca să îți dea niste idei gratis si tu sa dau lovitura cu autodeterminarea ta suficientă…depinde(și să fim pragmatici acum, să nu mai credem în basme ca ne îmbolnăvim apoi)și de factori externi ție asupra cărora tu nu deții controlul..unul care are acești factori tari si solizi reușește mult mai bine și mai repede decât cel care nu îi are deși poate al doilea poate că ar fi mult mai calificat să fie un situația primului dar asta este..oamenii de știință care au inventat ceva au gândit ani de zile(atributie specific umană) au încercat în fel și chip, le-a luat mult timp să facă asta..chestia este ca societatea i-a sprijinit în eforturile lor ceea ce aici asta nici nu îndrăznești să te gândești la ea..vorbim de construit nu stiu ce invenție de parca acea invenție s-ar construi așa de azi pe mâine, acum vorbesc și in secundă următoare am si facut-o!…trebuie..pentru reușită aici în locul asta..o sumedenie de”calități negative” care binenteles ca si ele creează la rândul lor cercuri la fel de vicioase..în felul ăsta piti ajunge și la Nasa ca eu nu cred că atunci când tu ai stomacul gol si nu mai poți gândi că te doare stomacul în felul acesta ajungi tu liniștit la NASA..eu sunt omul care și analizează dar am si o doză de pragmatism în mine în sensul corect îmi place mie să cred nu în sensul rău al cuvântului..analizat pagubos după umila mea părere înseamnă să stau pe birou cu un set de cifre pe care le rotunjesti, cifre venite cine știe cum din cine știe ce surse, și faci nu stiu ce Socoteli care nu sunt conforme deloc cu realitatea din strada foarte dura si foarte paralelă fata de cifre..pentru cei care fac asta nu cred că este așa eficient să îți bați creierii să rezolvi o teoremă mai bine ar fi să creezi tu o teoremă așa cum au făcut strămoșii noștri mai ales că societatea umană are un mers ciclic dar asta este altă poveste ceea ce spun eu..băiatule, slăbuț articolul tau..minus cinci îi dau..îmi pare rău..

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Minus cinci? Dar vai!

  74. Avatar Irina

    Articolul tau nu face decat sa consoleze mediocritatea si esecul, ” macar nu sunt printre aia prosti”.
    Recunosc, m-am regasit in fiecare din paragrafele articolului tau, dar nu pentru ca as fi inteligenta.
    Ceea ce ai scris nu poate poate fi impartit in prosti si destepti.
    Ai facut o greseala de inductie plecand de la grupurile de oameni destepti si prosti pe care le cunosti.

    1. Avatar andrei

      E o chestie de perceptie nu de realitate. Prosti/destepti sunt niste perceptii ale unor oameni despre alti oameni.

  75. Avatar Claudiu

    Articolul trebuia sa se numeasca. „De ce oamenii inteligenti esueaza in antreprenoriat iar prostii reusesc?” Pentru oamenii cu adevarat inteligenti „succesul in viata” nu are prea mare legatura cu banii, masinile si casele la care faci referire.

    Oamenii inteloigenti se comporta conform Piramiidei lui Maslow. Ei nu au nevoie de a avea un chiosc, o mica afacere, o mostenire, o insula, un iaht sau un tanc. Nevoile omuli inteligent se indreapta in cu totul alte directii.
    Cei la care faci referire, cei care se plang ca nu au succesul dorit in comparatie cu „prostii”, nu sunt decat niste oameni la mijlocul drumului. Ei nu au urcat destule trepte in evolutia lor pentru a se detasa complet de „prosti” si comportamentul de „prost”.

    1. Avatar andrei

      E adevarat ca ma adresez antreprenorilor sau celor care vor sa intre in antreprenoriat. Dar si oamenii de care spui au nevoie de bani, poate nu vor BMW-uri dar au si ei nevoi. Multi dintre ei doar se amagesc ca sunt fericiti asa saraci, am fost sarac si crede-ma ca nu e placut.

  76. Avatar c1up4g

    Comparatia ta imi pare ca nu analizeaza adevarata diferenta dintre un destept si un prost, ci se bazeaza mai degraba pe niste stereotipuri nascute in sanul Romaniei. Chiar sunt curios in ce medii sociale te-ai invartit pana acum pentru ca stilul tau de gandire este evident influentat de persoane,carti,emisiuni TV fara substanta.
    Spuneai ca desteptii nu au tupeu iar cu tupeul rezolvi totul ca deh…asa e lumea de azi. Asta poate fi, revin, stereotipul smecherului de Dorobanti. In societatile civilizate , (majoritatea tarilor au Carrefour sau Mall-uri sau magazine de haine scumpe printre care si Romania, asta nefacandu-ne insa un popor civilizat ) o argumentare bine inradacinata pe subiectul in cauza , condimentata cu un fin simt al umorului (ironie) te poate lasa cateodata fara cuvinte. (vezi UK) .
    Daca prin tupeu tu intelegi golaneala sau legea pumnului atunci da, cred ca in Romania poti spune ca se aplica asta. Dar cred ca pierzi din vedere asa cum spunea cineva mai sus, nuantele dintre a fi destept si a fi prost. Iti dau un exemplu. Intelepciunea si Mandria. Destept poti sa consideri a fi o persoana care face programare IT si este sclipitoare in domeniul respectiv. Dar un om destept nu e neaparat si intelept. La fel cum un om Mandru care se bate cu pumnii in piept ca o gorila prin club si vrea mereu sa arate cati bani face el si nu sta niciodata pe ganduri pentru ca e un mascul alfa, nu-i asa?, nu e neaparat Prost.

    Ai spus ca majoritatea oamenilor destepti sunt lenesi. Gresesti. Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si bani. Gresesti. Oamenilor destepti le este frica de judecata celorlalti. Iarasi gresesti. Tu cred ca ai trait doar intre calculator, reviste ca FHM, Men’s Health si 2-3 terase vara la bere cu prietenii. Si poate zeci de discutii banale despre viata cu clientii tai cei fideli…..Nu vreau sa fiu rau dar analiza ta nu are pic de substanta. Evidentiezi (poate fara sa-ti dai seama) tiparele societatii romanesti in care te invarti zilnic. Si cam atat. Si nu corect.

    Oamenilor destepti nu le este rusine sa fie judecati de ceilalti. Oamenii destepti prefera sa faca lucrurile din umbra pentru ca au inteles ca mandria, fala si snobismul merg inaintea caderii. Cunosc 3 cazuri de oameni intelepti (si destepti implicit) care iti pot demonta fiecare punct expus in articolul tau cu usurinta. FIECARE !

    Realitatea la care te referi tu e distorsionata fata de realitatea in care ne invartim de fapt. Desteptii nu refuza realitatea. De cand a-ti pune niste intrebari pentru a fi mai convins in ceea ce priveste o decizie importanta este un lucru gresit ? De cand am ajuns sa credem ca totul se rezuma la azi, acum, aici…traieste fieare clipa ? Chiar nu poti intrezari subtilitatea sumbra a curentului social in care vietuim si anume ca traind clipa calcam atat de usor peste atat de multe principii ? Ma fut cu cine apuc, ma droghez, ma imbat, cheltui o gramada de bani, ma dau cu capul de pereti daca asa-mi vine, fac ce vreau, etc
    Gandesti situatiile pe termen scurt si foarte scurt. Nu vad la tine o gandire in perspectiva , si anume aceea ca asa cum iti asterni asa dormi si ca euforia de moment nu inseamna fericirea ?

    Daca ai fi un manager si ti s-ar da pe mana o afacere, cu mentalitatea de alba-neagra pe care o ai, intri in faliment nu AZI, ACUM, AICI….ci maine , atunci, acolo dar intri sigur !

    O precizare … oamenii cu adevarat intelepti NU VOR schimba niciodata lumea pentru ei insisi, ca sa-i constranga pe toti cei din jurul lor sa faca ce vor ei si sa se simta ulterior bine si multumiti ca au reusit sa aiba succes prin tehnici de manipulare si persuasiune.
    Oamenii cu adevarat intelepti VOR schimba lumea in bine daca se vor oferi pe ei insisi (timpul, banii, munca) in folosul celorlalti. Ceilalti fiind cei in nevoie . Nevoile fiind nu doar haine, apa sau mancare. Ci puterea de a ierta, de a fii modest, de a fii diferit. Iar pana la urma, binele din natura noastra umana (poate ca inca mai exista pe-acolo pe undeva) isi va cere drepturile si ceilalti se vor schimba la randul lor avand un exemplu BUN de urmat.

    Dar astea sunt detalii care nu te intereseaza pe tine, omul actiune, omul focusat pe AZI, AICI, ACUM …si cam atat..

    Seara buna !

    1. Avatar andrei

      N-ai inteles ce vreau sa zic. Ideea este ca actiunea aduce rezultate. Daca nu vrei BMW, nu te oblig eu sa-ti iei. Poate vrei doar sa agati un tablou pe perete. Stii ce o sa agate tabloul ala pe perete? Un cui, un ciocan si un om dispus sa intreprinda actiunea de a bate cuiul. E foarte simplu.

  77. Avatar mihaela

    Andrei,
    Bravo… m-a uns pe suflet articolul tau si m-a amuzat copios…. e „de acolo” , parerea mea!
    M-am regasit in aproape toate ipostazele, deci, ai onoarea sa stai de vorba cu un ” om desptept” si care si recunoaste :))))

    Dar ce e si mai special si mai spectaculos, cred, sunt reactiile si dialogul pe care le-ai starnit cu scrierea ta.
    Felicitari!
    Mi-ar face mare placere sa te cunosc si sa dialogam , si nu numai pe acest subiect, asadar daca consimti, simte-te liber sa imi scrii.

    Spor la analize si abia astept sa citesc urmatorul articol.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  78. Avatar petrut parvescu
    petrut parvescu

    interesant. faptul ca se discuta o astfel de problema, este, dincolo de toate, un pas castigat!

  79. Avatar Vlad

    Foarte interesant articolul.
    Trebuie sa recunosc ca am ezitat in ultimii ani sa fac un pas si sa-mi pornesc o afacere de care sa fiu responsabil. Tocmai am realizat ca asta inseamna sa fiu un om ce conduce alti oameni, si m-a izbit o stare de disconfort si frica. Cred ca si asta si faptul ca nu-mi vine in cap nici o idee generatoare de profit ridicat, dar macar optiunea de a fi un producator de ceva, fie de electronice (daca aveti educatia), dispozitive utile, produse alimentare, etc. reprezinta inceputuri ce nu necesita un capital initial exagerat, sunt si posibile de a atrage finantare din programe ale U.E. si ofera o relativa certitudine a cererii pentru produsul respectiv (in cazul produselor alimentare). Alte optiuni implica servicii de transport, restaurante, pensiuni, etc.
    Cred ca a venit momentul sa strang niste bani si sa incerc un proiect cu necesitati de finantare scazuta si sa incerc atragerea unor fonduri de dezvoltare si sa trec peste aceasta frica.

    1. Avatar andrei

      Frica ta e oarecum justificata, prima afacere de obicei esueaza. De fapt, peste 90% dintre afaceri nu reusesc sa treaca de primii 5 ani. Disconfortul si frica ta le-am simtit si eu cand mi-am dat demisia si a trebuit sa ma bazez doar pe banii produsi de afacerea mea. Dar pe mine situatiile astea ma imping inainte, confortul ma moleseste si ma mentine intr-o stare de plafonare.

  80. Avatar Andrei

    Cu toate ca nu sunt de acord cu categorisirea celor doua tipuri de oameni in destepti/prosti, ideea articolului mi se pare una adevarata si bine exprimata. Cel care actioneaza din impuls, aproape inconstient, are aproape intotdeauna de castigat in fata celui care mediteaza indelung, ca in final sa decida ca nu are rost sa actioneze, sigur ca depinde de situatie, dar este o regula general valabila.

    1. Avatar andrei

      Asta e si ideea de retinut, sa actionezi, sa esuezi, sa imbunatatesti si sa reiei pana iti atingi obiectivul.

  81. Avatar iza

    Multumesc!

  82. Avatar Ivan

    S-a gasit o solutie la problema pusa de tine : MinusIQ | The pill to lower your IQ permanently :)

    1. Avatar andrei

      :)

  83. Avatar Corneliu
    Corneliu

    Draga Andrei .

    Eu nu cred ca ai dreptate , daca nu ar exista acei ,,destepti” care au sucit o idee pe o mie de parti ai fi stat in cort ,poate nici in cor, ce sa mai vorbim de comunicarea pe net , cred ca este foarte mult , ca sa comunicam pe aceasta cale , 100 de oameni au gandit ani intregi , iara tu acum doar o folosesti si este ok ,ai curajul sa scoti din existenta ta imaginar curentul electric, masina , avionul , medicina moderna ……. , un prost s-a grabit sa traverseze sa prinda tranvaiul si sa ajunga la timp la job, desteptul a intarziat la job da a ajuns si in urmatoarele saptamani ::))) .
    prostul incearca aceasi idee pana ii iese ,habar nu ai cati au murit nefacan nimic::)) , desteptul a incercat o mie si intr-o buna zi a fost numit geniu , nu toti , dar cei destepti asta .
    Este normal sa iti doresti sa schimbi lumea ,nu sa profiti de ea , unui sarac trebuie sa ii dai o undita si sa il inveti sa pescuiasca nu sa ii dai de pomana , dar trebuie sa ii dai ceva ,caci nu este scamator.
    Daca nu erau oameni destepti care au luptat cu sistemul in 1989 , acum il pupam in cur pe Nicu Ceausescu.
    Oameni destepti sun socialisti pentru ca nu vor sa piarda forta de munca din piata ,daca ii pierzi pe cei saraci intr-o zi ar trebui chiar tu un speculant desavarsit sa spel wc si sa maturi strazi.
    Este adevarat un oportunist are salariu mai mare ,dar mai stii si de ce :::))) stii cate rujuri a tocit pupand-si sefu in cur ???
    Este pacat ca un tanar de 15 ani sa citeasca acest articol si este tragic sa creada in el .
    Tupeul la baza vine din proasta crestere , nu cu tupeu trebuie sa rezolvam problemele.
    Care este diferenta in a pacali un vazator cu biscuitii si a fura o poseta ,poate incadrarea in ani de puscarie.
    crezi ca poti trai o zii fara ce au inventat cei desteptiiii ??????
    o zi usoara.

    1. Avatar andrei

      Articolul meu este dur in mod voit. E o exagerare facuta pentru a intari o idee (se cheama hiperbola in literatura). Ideea este sa actionezi, sa incerci. Toate descoperirile umanitatii s-au facut prin incercari, nu doar prin gandire. Fara actiune nu exista nimic.

    2. Avatar Cosmin

      Ba da, fara actiune exista ceva: gindirea. Orice animal actioneaza din cauza impulsurilor din cerebel, doar omul mai are cortex prefrontal cu care asociaza si gindeste. Iar cel mai bine e sa ai o combinatie de actiune si gindire.

    3. Avatar andrei

      Evident ca o combinatie de gandire si actiune e ideala. Ceea ce spun este ca e necesara si actiunea nu doar gandirea.

    4. Avatar tp

      Sunteti suuuper tareeee, dle Cosmin
      M-am amuzat , nu gluma :) :) :)

      mai ales aici

      „Este adevarat un oportunist are salariu mai mare ,dar mai stii si de ce :::))) stii cate rujuri a tocit pupand-si sefu in cur ???”

      sua aici

      „Care este diferenta in a pacali un vazator cu biscuitii si a fura o poseta ,poate incadrarea in ani de puscarie.
      crezi ca poti trai o zii fara ce au inventat cei desteptiiii ??????”

      felicitari pentru simtul umoristic
      dar si pentru ideile din comentariur

    5. Avatar Raj

      Corneliu, te agiti degeaba si se reflecta si-n modul tau de exprimare. :)
      da-mi voie sa fac o mentiune de factura politica: nu au fost niste romani destepti care au starnit revolutia in Romania, liderii in Europa trebuiau oricum schimbati, Ceausescu nu acceptase planul, el prosperase in anii sai de dictatura si se incapatana sa ramana, desi eram in declin. Detronarea s-a facut de catre o gasca bolsevica , rusii au trimis „agitatori” si astfel am avut o revolutie. Daca nu exista indolenta ce ne caracterizeaza per genere, am mai fi avut cateva revolutii, drept consecinta a deciziilor politice din ultimii 20 ani.
      Am si eu o intrebare: tu ce faci sa te intretii, de nu ai nevoie de limba romana?
      „O zi usoara”.

    6. Avatar MM

      Super Corneliu ! Asta era de spus! Multumesc ca ai pus punctul pe „i”! Ideile lui Andrei erau si sunt eronate!

  84. Avatar Corneliu
    Corneliu

    Revin ,
    daca incerci fara sa gandesti ajungi in padure , sau poti incerca la loto fara sa gandesti si ai putea avea ceva rezultate , daca nu foloseai micile exagerarii ar fi ok .
    Eu nu am pagina de net nu ma pricep la a srie articole pe net , am alt domeniu .
    Este cu totul alceva sa fii indraznet cu proprile reusite sa ai curaj sa le pui in opere ,dar pana la a fi speculant este cale lunga.

    1. Avatar andrei

      Nu zice nimeni nimic de specula. Ideea este sa incerci, sa actionezi, sa nu-ti mai fie frica de esec si de ce o sa creada altii despre tine. Poti folosi asta in ce directie doresti, legala sau ilegala, e treaba ta si riscul tau.
      Dar fara sa incerci nu obtii nimic.

    2. Avatar Raj

      @Andrei, te lupti cu morile de vant. Valabil Articolul (cu principii universal valabile) , nu vii cu nimic nou, e doar exprimat cu un limbaj ce-ti defineste experienta personala. Aplicata in Romania- ca tot mentiona careva mai sus, ca „prostii tai” nu ar avea „succes” in „tarile dezvoltate”. Sigur ca nu, dar traim in Romania si despre ea vorbim- pt ca la conditiile de aici ne adaptam.
      @Corneliu, Slava Domnului ca nu ai pagina pe net, mai se trezea vreun romanas sa ia de buna ce spui. Mai bine nu reveneai si ca sa sustin asta, folosesc cuvintele tale : „daca incerci fara sa gandesti ajungi in padure „. :). :). :D. :)))). =)))))). =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) …

  85. Avatar claudia

    Salutare,

    Pentru cei care s-au simtit mai mult sau mai putin jigniti de cele doua categorii – nu cred ca e cazul indiferent in ce categorie ati avut impresia ca va incadrati. Poate ca va ajuta sa intelegeti perspectiva autorului si contextul in care a fost scris articolul si o sa vedeti atunci ca ARE DREPTATE. Va orientati atentia pe cele doua categorii cand de fapt estenta articolului este principiul pe care il repeta in continut, dar si in raspunsuri: ACTIUNE – REACTIUNE.
    Simplul potential (inteligenta) fara actiune nu aduce absolut nimic, ci dimpotriva produce blocaje (motivul pentru care apare frustrarea).
    Andrei te felicit pentru inteligenta ta intuitiva, pentru ca ai abilitatea sa citesti printre randuri si pentru articolul pe care l-ai scris, unii dintre cititori o sa vada ca e un mesaj care incurajeaza la actiune si nu unul care blameaza.
    Si iti propun o alta tema de gandire: Eficienta – oamenii eficienti.

    1. Avatar andrei

      Multumesc. Ai reusit sa explici foarte bine esenta articolului. Mai bine decat mine. :)

    2. Avatar claudia

      ;) Bucura-te ca esti printre oamenii care au ales sa actioneze!

    3. Avatar Cristina
      Cristina

      Asa e. Prin comentariul sau Claudia a reusit sa elimine orice urma de ambiguitate mergind direct la „sucul” articolului. Prin felul de a fi, datorat semnului zodiacal si explicat si de psihomatricea lui Pitagora lipsa actiunii ma defineste. Si ma simt blocata in propriile ginduri fara a intreprinde actiunile de rigoare, sau cel putin fara o consecventa necesara. Articolul tau Andrei, mi-ar putea servi drept „sutul” de care aveam nevoie :)))))

    4. Avatar andrei

      Incearca. Probabil o sa esuezi. Si ce daca? Incerci din nou.

    5. Avatar Cristina
      Cristina

      Asa mi-am zis si eu, dupa ce m-am saturat de atita inactiune. Merci si pentru receptivitatea fata de fiecare cititor al tau! Multa inspiratie pentru alte articole si idei de afaceri!!

    6. Avatar andrei

      Mersi si succes.

    7. Avatar claudia

      Draga Cristina,

      Dorinta ta de a face ceva si de a produce o schimbare este de admirat si sa stii ca orice blocaj pe care mintea il produce tot ea il si rezolva. In trecut am incercat ceva ce a functionat. Am trecut pe o foaie 3 convingeri despre mine (nu sunt destul de bună, nu pot, daca o sa gresesc?, daca par ridicola? etc. ) care ma impiedicau sa actionez si apoi am gasit alte 3 convingeri despre mine, foarte puternice care ma sustineau in actiunea propusa. De fiecare data cand ma surprindeam gandindu-ma la o convingere care ma limita ma fortam sa ma gandesc la una dintre cele 3 care ma ajutau sa-mi duc la bun sfarsit munca.
      Pentru mine a fost unul dintre primii pasi spre actiune…..

    8. Avatar Cristina
      Cristina

      Merci Claudia. Am auzit ca acest principiu functioneaza – defectelor pe care le vedem in noi insine si lista calitatilor pe care le contrapunem. Asta pentru a ne convinge ca putem gasi in noi sursa necesara pentru depasirea oricaruia din ele..

  86. Avatar gabi

    bravo tuturor pentru asimilarea acestui subiect „de interes national” dar rational. Singura mea remarca, poate a mai expus-o cineva, e ca totul depinde de starea in care ne aflam cand lecturam acest articol. Unii vor da dreptate astazi, altii vor nega maine, unii se vor regasi mai tarziu sau poate niciodata… Timpul de incubatie si viteza de reactie sunt diferite de la om la om.

    Pentru a gasi fericirea, trebuie deci sa balansam zilele de prostie(constienti fiind) cu cele de normalitate, rationale, pe parcursul intregului an. De ce doar un an, pentru ca nu cred in fanteziile de genul „unde te vezi peste 3-5 ani ?”.

  87. Avatar Ana

    Cred ca ar trebui sa intelegem ca vietile fiecaruia sunt diferite in functie de mediul in care te invarti si ce experienta capeti de-alungul timpului . E adevarat ca poate idealul fiecaruia este sa aibe avantaje in functie de munca depusa, insa toata lumea-atat desteptii si prostii risca ceva in viata : unii poate timpul,altii familia, sanatatea,propria securitate sau libertate.
    Nu toti putem fi la fel ,altfel eram inca in perioada comunismului ,in care fiecare trebuia sa realizam un anumit tipar. Insa, cred ca deschiderea de drumuri sau idei,poate neexperimentate ne face sa fim nehotarati si sa nu stim ce anume sa alegem . Articolul e bun, chiar daca nu e in totalitate real :D si cel mai important incurajeaza -fraierii-sa actioneze . vezi termenul de destept poate deveni imediat =fraier- din cauza neactionarii. Depinde cum interpretezi, tocmai in functie de experiente .

  88. Avatar oda

    e tare articolul, mai ales din prisma faptului ca e scris de-un prost! :))

    1. Avatar andrei

      Exact asta il face sa fie tare.

    2. Avatar Raj

      te-ai simtit ofensat, cumva, si simti nevoia sa ataci inapoi? Clasic si de 2 lei.

  89. Avatar Madalina Seuleanu
    Madalina Seuleanu

    Andrei,
    Multumim pentru mesaj si articol. Este foarte frumos sa ne expunem ideile! Asa invatam despre noi si despre ceea ce suntem cu adevarat si vrem sa cunoastem. Destepti sau prosti, oamenii nu sunt doar atat.
    Tu unde te-ai incadra? Cred ca nu te-ar multumi niciuna dintre ele si probabil ai crea milioane de incadrari, gandindu-te la omul real care poate sa faca atat de multe.
    Oamenii sunt o creatie desavarsita. Circumstantele si alegerile noastre libere ne fac uneori prosti, alteori destepti, uneori frustati ca nu am fost asa ca prostii, alteori frustati ca nu am fost ca desteptii, absolut irelevant. Lectii. Desteptii si prostii sunt absolut egali (niciunul nu castiga nimic) daca nu ajung sa-si dea seama fiecare de esenta lui, de creatia desavarsita care este, de faptul ca totul le este pus la dipozitie si ca trebuie doar sa aleaga corect, cu intelepciune maxima. Hai, scrie ceva si despre oamenii intelepti, constienti de esenta lor si de sensul vietii real! Oare cu cine ii vei putea compara? Multumesc inca o data pentru ca scrii si pentru ca esti in cautare de sens.

    1. Avatar andrei

      Exact, suntem si prosti si destepti, depinde de situatie si de unghiul din care privesti. Atata timp cat incercam sa ne facem o viata mai buna fara sa incalcam drepturile altor oameni sau animale, nici nu conteaza „eticheta”.

    2. Avatar Jordas

      Comentariul tau face mai mult decat articolul. Bravo!

    3. Avatar andrei

      Mersi.

    4. Avatar Jordas

      Si articolul e bun dar.. ma refeream la comentariul Madalinei :P

      Anyway, life’s beautiful!

    5. Avatar andrei

      Ok. :)

  90. Avatar Daniel

    Articolul este foarte ok, iar mesajul transmis este destul de clar. Promoveaza pragmatismul nu doar in antreprenoriat ci si in viata reala, cea pe care o traim, nu cea ideala, dupa care (poate) aspiram? Avem o viata limitata si e important sa gandim si sa actionam fiecare exact atat cat avem nevoie pentru a ne simti impliniti, sa ne ragasim in societatea actuala. Nu ieri sau maine, nu in societatea pe care ne-o dorim ci in cea pe care o traim, in Matrixul nostru, cu bune si rele, cu prosti si destepti. Fiecare dintre noi are idealuri diferite – fie acela un bmw, un business cu 10 angajati, un job mai bun, intemeierea unei familii, o excursie in India etc. – pentru oricare dintre ele trebuie sa actionam. Ok, e bine sa planuim, sa analizam, dar cel mai important este sa actionam. Actiunea, chiar daca e prost fundamentata sau planuita, conduce sigur la reactiune – negativa sau pozitiva, esec sau succes – din care sigur invatam ceva. Actiunea inseamna sansa, fie ca suntem prosti sau destepti.
    „A little less conversation, a little more action please!”

    1. Avatar andrei

      N-as fi putut s-o spun mai bine. Exact despre asta e vorba.

  91. Avatar Sony

    Eu cred ca video acesta spune tot :

  92. Avatar Paul

    Frumos spus per total, multumesc.

    Pentru mine sper sa fie un sut in fund = un pas inainte :)

  93. Avatar Ana

    Am citit articolul intr-o rasuflare :) pacat ca l-ai scurtat :) as mai fi citit :)
    Presupun ca scopul acestui articol a fost sa trezesti oamenii si sa-i provoci sa actioneze. Cel putin asupra mea asa efect a avut :)
    De asta vreau sa-ti multumesc pentru o doza de motivare! Si ca a mi-ai trezit dorinta sa trec la realizarea unor idei la care de mult ma gideam si le analizam :)

    Mult succes!

    1. Avatar andrei

      Exact. E foarte dur scris cu scopul de a-i trezi si a-i face sa actioneze pentru ca inteligenta le da un avantaj dar trebuie si curaj si munca.

    2. Avatar Raj

      „Oamenii destepti vor sa schimbe lumea” :P

  94. Avatar Rebeca

    Hmm…mda! Pot spune ca este un material bun! Dar as avea ceva de completat : Oamenii destepti conduc lumea :)

    1. Avatar andrei

      Articolul este despre oamenii de langa noi.

  95. Avatar Ionica

    Averea acumulata de membrul fondator al unei familii se pierde complet in 3 generatii.

    1. Avatar andrei

      Nu e vorba sa strangi averi, e vorba de dorinta de a avea o viata mai buna, care implicit presupune bani.

  96. Avatar nelu

    sunt total in acord cu cele expuse!am destule de adaugat in acest sens,dar mai tarziu.
    cred ca postare va declansa destule comentarii…

    1. Avatar bogdan

      cu siguranta, a declansat deja comentarii multe…asta il face un articol reusit. nu trebuie ca toata lumea sa aiba aceeasi parere, nu toti vad lumea cu aceeasi ochi cu atat mai mult cu cat e scris pe baza experietei proprii si a oamenilor intalniti de el.
      dar controversele sunt constructive si au priit multor scriitori, pictori etc
      un articol bun!
      mergi inainte

    2. Avatar andrei

      Mersi.

  97. Avatar Mandy

    You’re a special kind of stupid,aren’t you?

    1. Avatar andrei

      Homemade.

  98. Avatar a

    aproximativ corect articolul! 80 % – DA! :p … good job!

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  99. Avatar Ionutzu

    Eu unul tin sa-ti dau dreptate, avand relative probleme depresive si ajungand sa vorbesc cu multi psihologi si psihiatri, ce spui tu e un fel de concluzie (obtinuta de mine in timp mult si pe bani grei). Cine se prinde si intelege bine, cine nu, nu. Sunt sigur ca multi dupa mine o sa spuna aaah, este nebun asta daca a vorbit cu psihologi / psihiatri, ceea ce este fals, dar societatea si mentalitatea romaneasca mai are mult de evoluat, ce ai facut tu, din punctul meu de vedere este un pas mic, care sper sa-i atinga pe cativa.

    1. Avatar andrei

      Multa lume ar putea beneficia daca ar discuta niste chestii cu altcineva, nu neaparat psiholog/psihiatru. Respect faptul ca nu te rusinezi de asta. Mersi pentru vizita si pentru comentariu.

  100. Avatar Romi

    Salut Andrei ! După mine ai dreptate în proporţie de 73, 26 %. Felicitări pentru ” îndrăzneală ” !

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  101. Avatar silvia

    de unde reiese ca oamenii destepti gandesc prost si cei stupizi actioneaza inteligent? nooooo!
    defineste „destept” si „prost” mai intai ca noi nu stim pe cine cunosti asa…
    ganditul in exces si alandala e stupiditate si actiunea structurata e inteligenta…
    capacitatea de stocare a datelor si prelucrare ar putea o avea si un obiect, e drept, un computer performant…dar ce e acel computer fara alimentare la retea, fara operator, programator?

    1. Avatar andrei

      Citeste, te rog, explicatia articolului –

    2. Avatar silvia

      am inteles,e corecta perspectiva ta, doar incercam sa accentuez ca merg mai bine impreuna, actiunea cu gandirea…daca sunt ceea ce trebuie fiecare

  102. Avatar grig

    Nu are imprtanta daca esti destept sau prost. Oricum nu poti schimba nimic in sensul acesta. dar … treci o data la treaba!

  103. Avatar Valentin
    Valentin

    Suferi de autosuficienta. Nu definesti conceptele corect. Esti sofist si plictisitor. O sa ai succes.

    1. Avatar andrei

      Multumesc. Citeste explicatia aici –

    2. Avatar Bogdan

      La un pahar de vin fiert sau ce vrei voi, va invit sa cititi fabula „Caine si catelul” de Grigore Alexandrescu. Am gasit cateva personaje pe aceasta pagina, si de asta…

      Cred ca istoria este singura demna de a face judecati de valoare in aceasta privinta, nu oamenii; noi nu ne intelegem nici pe noi, ce pretentie avem sa ii intelegem pe cei din jurul nostru si sa le cerem ce le cerem si mai ales, ce pretentie avem noi sa intelegem si sa transformam Universul acesta cand nu suntem capabili sa indeplinim conditia de mai sus :))

      Si inca ceva: citind comentariile voastre si mai ales articolul, am constatat cat de subiectivi sunteti iar etaloanele voastre se bazeaza doar pe ceea ce ati intalnit voi la scara blocului, in scoala voastra si mai stiu eu unde. Dar ma rog… de dragul iesirii din tipar… e si asta o incercare.

    3. Avatar andrei

      E normal ca oamenii sa fie subiectivi. Fix asta e lucrul care ii face sa fie oameni, altfel erau roboti.

    4. Avatar Bob

      Articolul e bun. Plin de logica si observatie. E o exemplificare inteligenta a teoriei relativitatii in existentialitatea umana. Bravo.

    5. Avatar andrei

      Mersi.

  104. Avatar MARIN

    Multumesc pentru timpul scrierii acestui articol. Mi-a placut. O pärere personala (nicidecum critica) ar fi daca s-ar putea evita „englezismele” as întelege mai mult ceea ce vrei sa spui.
    L-am trimis prietenilor.

    1. Avatar andrei

      Multumesc.

  105. Avatar >TRAIAN TANASA
    >TRAIAN TANASA

    1) Oamenii destepti in marea lor majoritate fac parte din acea mare majoritate numita „IDIOTII NECESARI” , care contribuie cel mai mult la dezvoltarea socetatii omenesti.
    Idiotii necesari muncesc mult si bine, indiferent de modul cum sunt retribuiti si indiferent de oranduirea sociala in care se manifesta. Uni dintre ei pot, totusi, sa ajunga si sefi, dar durata in functia de sef,in general, este foarte scurta, de regula pe motivul „ca-i moale”. (???!!!) ……………………………………….
    …………………………………………………

    Va rog, semnati petitia:

    Demiterea presedintelui Romaniei, Traian Basescu

    1. Avatar andrei

      Ai o oarecare dreptate cu idiotii necesari.

    2. Avatar Dan N.

      Si cu demisia nu are? Sau ala nu e idiot necesar, e un idiot de necesitate?

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu ma intereseaza demisia nimanui.

    4. Avatar Dean

      De ce votezi?
      Ai avut parte de ajutor social?
      Votul politic este ca un meci de fotbal… nu castigi niciodata mai ales intr-o tara democrata.
      taxele si impozitele vor exista tot timpul in romania

  106. Avatar Sebastian
    Sebastian

    Cred ca de fapt aceste deosebiri au loc intre oamenii inteligenti si cei destepti, prostii raman prosti.

  107. Avatar ValsiS

    Scurt ca sunt obosit …

    80% din ce ai scris e total gresit. *(asta e parerea mea)

    – oamenii prosti nu ajung directori. (director poate ajunge oricine la firma lui de constuctii sau de vandut namol. dar ei nu sunt genul ala de directori la care ma refer eu :P )
    – daca ai 1000 de idei asta nu inseamna ca esti neaparat destept. (oricine are dreptul sa abereze)
    – ai dat exemplu cu persoana care vizeaza sa ajunga fotbalist si uraste fotbalul si fotbalistii, iar pe acea perosna ai incadrat-o la a fi o persoana destepta. Defapt trebuie sa fii prost sa vizezi asa ceva, un om destept stie ce vrea de la viata.

    Cum viata m-a invatat pana acum printr-o multitudine de exemple, pot spune doar atat. (desi am doar 25 de ani.)

    Inteligenul nu e neaparat persoana care a terminat 2 facultati si stie 2 limbi straini, iar prostul nu e neaparat cel care are doar 12 clase.

    1. Avatar andrei

      Nu mai incerca sa definesti termenii de prost, destept, inteligent – sunt relativi si subiectivi. Vezi aici explicatia.

  108. Avatar raz

    Eu zic ca dezavantajul principal al unei caracterizari de genul asta este ca foarte multi se vor crede destepti… ma intreb daca sunt de acord cu acctiunea ta inseamna ca sunt prost? :)

    „Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti” Vreau sa cred ca greseala gramaticala a fost cu intentie pentru ca nu ti-e frica de judecata celorlaltora :)

    1. Avatar andrei

      Termenii sunt relativi si subiectivi, fiecare se identifica cu ce categorie vrea. Oamenii ii judeca pe altii superficial si unii te vor considera prost indiferent ce ai face. Ai dreptate, acolo e o greseala, nu e intentionata, mi-o asum.

  109. Avatar constantin-daniel
    constantin-daniel

    cata dreptate ai omule !! aceasta este societatea creata de cacat

  110. Avatar iulian

    Pare interesant articolul,dar efectul lui se poate vedea doar la cele cateva zeci de persoane cate l-au citit.Pro sau contra.Dar…
    Cercul in care ne invartim este atat de mic,incat cred ca te-ai obosit degeaba.
    In afara de cei de mai sus si alti cativa care au primit de la cei de sus articolul,nimeni nu stie nimic.
    Asa ca nu poti macar sa spui”La lupta tovarasi”!
    Pana nu se va rade raul ce s-a instaurat la radacina neamului,nu se va intampla nimic.
    Iar asta nu se va putea face in veci cu vorba buna.
    Amenzi grele,ore de munca in folosul comunitatii,puscarie..pentru toate calcarile de legi.Asa cum sunt ele.
    Daca nu merge, atunci vorba actorului Sebastian Papaiani :Cu satarul!”
    Cu tot respectul pentru mintile celor ce au intervenit..un mos de 72 de ani!

    1. Avatar andrei

      40.000 de persoane l-au citit, ceea ce e destul de misto. Nu e un manifest politic sau social, ci unul antreprenorial.

  111. Avatar Ivan Zubeldian
    Ivan Zubeldian

    E clar că ți-a ieșit schița unui adevărat manifest antreprenorial:) Nu sunt suficient de deștept ca să citesc toate comentariile, așa că n-am de unde ști dacă altcineva a mai avut observații asemănătoare. Orișicât, vorba optimistului.

    Cea mai importantă observație e că Steve Jobs n-a fost prost. A vrut să schimbe lumea, a luptat cu sistemul și a fost chiar romantic. (Se mai aplică câteva din defectele deștepților în cazul lui) Cu toate astea a reușit. A fost și șef!

    Apropos de titlu, aici e problema cea mai mare. A fi „șef” nu e vreo recompensă pentru merite intelectuale. Cel care te pune șef o face nu ca să-ți răsplătească lecturile și creativitatea ci pentru ca să se asigure că conduci oamenii bine. Mai mult, e de observat că treaba unui șef nu e să facă ci să conducă.

    Așa cum e acum titlul e nemeritat de aproape de văicărelile netului românesc pe tema „suntem foarte valoroși dar proștii care ne-ar putea face șefi nu ne iau în seamă”. Aproape nu am citit articolul din cauza asta.

    Eu cred că simptomul de care vorbești e real dar nu intră sub pălăria „deșteptăciunii”. E aș numi asta „intelectualism”, se vede peste tot în jur, e nevoia de a părea inteligent și expert în orice atunci când te exprimi public.

    În subtext e vorba de ceva mai neplăcut, un acut sentiment al ratării care e mascat dând vina pe ceilalți pentru tot ce merge prost, inclusiv propriul eșec. Discursul e cam așa „într-o lume de boi e firesc ca un deștept ca mine să fie dat la o parte”. De asta energia se concentrează pe vorbit și explicat (din care rezultă ce deștept sunt), și deloc pe făcut (din care s-ar vedea că nu prea știu să fac nimic)

    Cum spuneam, textul tau e in primul rand un manifest antreprenorial, util celor care chiar vor sa facă ceva.

    1. Avatar andrei

      Exact asta este, un manifest antreprenorial, multa lume nu a reusit sa vada contextul in care e scris si anume ca sunt un antreprenor care scrie despre experienta lui in speranta ca poate ajuta si pe altii care doresc sa porneasca pe drumul asta. Si ideea principala este ca inteligenta nu e de ajuns, e nevoie de actiune si curaj si imbratisarea ideii ca vei esua macar o data dar trebuie sa continui.
      Nu cred ca Steve Jobs a vrut sa schimbe lumea, il vedem noi intr-o lumina prea buna, omul a vrut sa faca bani si stia marketing si design.

  112. Avatar SPINESCU
    SPINESCU

    Este o constatare pe cat de reala pe atat de dureroasa! Cum va inchipuiti ca acei oameni care nu au un nivel de cultura si de educatie cel putin mediu, au reusit sa devina „cineva” in viata, iar altii cu o asa zisa cultura, bun simt si multe altele raman niste oameni cuminti, respectati sau nu, dar care nu vor reusi sa atinga niciodata „potentialul” unor oameni prosti.
    Mi-a placut articolul si vreau sa-i multumesc autorului pentru ca incearca ceva altruist! Multumesc pentru aceasta ancora in realitate!
    Spinescu Stelian – unul dintre acei care se regasesc printre cele spuse mai sus!

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  113. Avatar Dean

    Este o diferenta intre a fi destept si a fi istet.
    Destept nu este invatat.
    Istet nu inseamna neinvatat.
    De cele mai multe ori scoala te face destept nu istet.
    Cei care se plang ca prosti reusesc nu sunt decat rupti din fabula cainele si catelul pentru ca nicicand nu vor accepta sa intre intre prosti ca sa invete ceva.

    (Daca nu avem rasism avem egoism)

    1. Avatar andrei

      Conceptele sunt relative si subiective, evident.

    2. Avatar Dean

      Deacord cu tine relative si subiective dar cati intorc spatele unei persoane care nu arata ca el nu este imbracat ca el nu vorbeste ca el si vei vedea ca este un procent foarte mare care oameni in prostie nu gasesc inspiratie.
      Cu toti aveti dreptate dar cel mai mult se vede o selectie darwiniana si e chiar comica fiind ironica dar cine mai rade astazi?

  114. Avatar Florin

    salut!
    ma bucur ca la ora asta am gasit ceva interesant de citit si un tip care spune lucrurilor pe nume.Daca ar fi sa comentez,la anii mei unii…s-ar plictisi….uite si prostu asta ce scrie,ok,dar eu dezvalui realitatea!sa revenim;fff bun articolul,desi desteptii condamna autorul….pentru tricou(nu conteaza cit de lung am parul)!
    Oameni buni,Andi Moisescu scrie pe tricouri,…autorul acestui material ar putea face o emisiune la fel de buna,dar..nu avem loc toti la pro tv!
    Daca la orele de engleza nu sapam in gradina scolii,acum prezentam alaturi de fratii Vintila!
    Ar fi multe de spus,dar nu vreau sa ma alatur celor care striga in fata Oltchimului,iar la alegeri,au stat in birt!
    Bravo tie AUTORULE!

    1. Avatar andrei

      Multumesc.

  115. Avatar Florin

    Sa dovedesc ,k autorul are Dreptate,las un link desteptilor,sa se alature ca prostii..si sa actioneze:

  116. Avatar Acel Alex
    Acel Alex

    1 . Ne vom referi la ,, destept ” in sensul de inteligent .
    2 . Este destul de dificil sa fii atat idiot cat si inteligent simultam .
    3 . De cand a devenit o problema sa gandesti prea mult ? Spune`i asta lui Faraday si lui Arhimede .
    4 . Bineinteles ca oamenii destepti vor sa schimbe lumea . Mereu va putea fi facut ceva mai bun . Ideea e ca nu vor reusi sa faca tot ce isi propun pe parcursul vietii lor .
    5 . Oamenii desptepti lupta cu sistemul . Democratia nu este ceva de sine statator . Aceasta se construieste si se adapteaza in functie de popor . Actiune si reactiune . Purificarea totala a sistemului = raiul pe pamant … cam mult totusi …
    6 . Oamenii destepti nu sunt neaparat socialisti . Asta nu mai necesita nici o explicatie . Este o chestiune de consecinta logica imediata .
    7 . Oamenii destepti nu pot refuza realitatea deoarece ideile si principiile lor au fost conturate in aceasta realitate . Este ca si cum o femeie ar spune : A fi mama nu inseamna neaparat sa ai un copil ” .
    8 . Ultima data cand am verificat eu …. efectul Dunning-Kruger nu tinea cont de IQ .
    9 . Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti . Oare lui Einstein i`a fost teama de faptul ca va fi considerat nebun atunci cand intreba pe oricine ,, Ce este lumina ? ”
    10 . Oamenii destepti sunt romantici . . . Imagineaza`ti`l pe Stephen William Hawking facand declaratii de dragoste . . .
    11 . Oamenii destepti n-au tupeu . Sunt de parere ce cei care au lucrat la bomba atomica au fost niste persoane foarte tematoare …
    12 . Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si nici bani … De unde deducem ca aia 1 , 2 , 3 … cel mult 4 din cei care sunt destepti si au bani si faima …. nu doresc niciunul din acestea .

    1. Avatar andrei

      Exista o figura de stil care se cheama hiperbola, adica o exagerare intentionata.
      Par example, in Greuceanu – „Aduse zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana in genunchi.”
      Tu, care citesti asta, ce faci?
      Spui ca autorul este prost pentru ca e aproape imposibil sa bagi un om in pamant pana la genunchi?
      Il intrebi pe autor care era densitatea solului? Daca Greuceanu tinea picioarele drepte? Cu ce viteza l-a trantit zmeul?
      Pe bune acum, chiar sa nu iti dai seama ca propozitia „oamenii destepti sunt idioti” e o exagerare flagranta intentionata?

  117. Avatar Acel Alex
    Acel Alex

    Par example, tu vorbesti despre realitate …. spre deosebire de Greuceanu . Cum s`ar spune la mine in fata blocului : ,, Nu incerca sa ma dai la scoala fara ghiozdan ” . Stai linistit , un sut in fund , un pas inainte !

    1. Avatar andrei

      Si in realitate poti sa exagerezi voit ca sa intaresti o idee. Ti-am exemplificat cu un argument exagerat ca ai luat articolul prea cuvant cu cuvant. Adica am facut o alta hiperbola, am exagerat exemplul cu Greuceanu ca sa subliniez ideea asta.
      Am scris aici explicatia articolului desi ar fi trebuit sa fie destul de clara –
      Nu e problema daca nu intelegi, nici eu nu inteleg ce vrei sa zici in partea a 2-a a comentariului.
      Asta nu inseamna ca unul dintre noi e mai prost ca celalalt, ci pur si simplu vedem lucruri diferite uitandu-ne in acelasi loc.

    2. Avatar Acel Alex
      Acel Alex

      Dat fiind ca Hristos abia a inviat , tin sa te anunt ca faci parte din categoria celor PROSTI .
      Ai probleme grave de logica . Acum o vei da la intors ca vezi doamne nu stiu ce figuri de stil ai mai scos , etc… Insa in realitate esti doar un dobitoc care crede ca nimeni nu a mai auzit de hiperbole si metafore . . . Sunt de acord ca exista unii si mai dobitoci decat tine ( acei care daca vad 2-3 cuvinte pe care nu le cunosc … traiesc cu impresia ca cel care le rosteste este o mare scula sau ceva genul ) . Repet : Esti un mare dobitoc care nu este in stare sa recunoasca atunci cand greseste flagrant . Esti un dobitoc pe care il provoc la orice ora din zi sau din noapte la un test de IQ sau de cultura generala .

    3. Avatar andrei

      De ce esti asa suparat? Nu inteleg. Nu te obliga nimeni sa fii de acord cu mine. Eu doar am explicat ce am vrut sa spun.
      IQ-ul e irelevant iar cultura generala e si mai irelevanta. Ironic, chiar asta e si ideea articolului, ca poti avea orice IQ vrei tu – nu e de ajuns – mai trebuie si actiune.
      Unul din motivele pentru care Romania e ultima din Europa e si tipul asta de gandire ca al tau – crezi ca daca stii care e capitala Mongoliei sau de unde izvoraste Dunarea esti cumva superior si meriti mai mult in viata.

  118. Avatar Olivia

    Daca tot zici ca ar trebui sa citim printre randuri si ca oricum in opinia ta, conceptele de „destept” si „prost” sunt relative, atunci de ce dai articolului tau un titlu atat de transant? De ce nu vorbesti atunci de UNII oameni destepti si de UNII oameni prosti? Iar daca te referi doar la domeniul afacerilor, pai de ce nu spui si tu atunci ca esueaza respectiv reusesc in afaceri? De ce generalizezi? Doar pentru ca tu ai cativa prieteni pe care ii consideri destepti, dar le lipseste tupeul de care vorbesti si stau in banca lor, asta nu inseamna ca poti sa imparti lumea in astea 2 categorii si sa faci astfel de afirmatii pe care le argumentezi pe alocuri sau chiar deloc.

    Nu am de gand sa iti demontez toate teoriile pe care le consider fara substanta daca nu chiar complet eronate, pentru ca au facut-o deja unii inaintea mea si e plictisitor sa repet.
    Pot sa spun ca m-a amuzat si m-a intristat in acelasi timp si la fel de tare partea cu „the Universe doesn’t give a fuck about you”. FALS! Din cate stiu eu, si noi facem parte din Univers, nu e ca si cum ar fi o entitate separata, care nu ne baga in seama. Problema e tocmai ca we don’t give a fuck about the Universe. Eu nu am intalnit vreun om pe care sa-l consider eu inteligent si care sa doreasca sa schimbe culoarea naturala a cerului sau a firului ierbii. Daca vor sa schimbe ceva, e impactul negativ pe care il are ACTIUNEA omului asupra mediului. Si eu consider ca dimpotriva, daca fiecare dintre noi ar face cat de putin ca sa atenueze impactul asta negativ, tot ar iesi ceva ceva bine, nu?

    In ceea ce priveste majoritatea ideilor tale, pare ca ai promova tocmai resemnarea si nu actiunea, pentru ca tu zici ca nu trebuie sa iesi din Matrix, ci sa faci si tu tot ce fac ceilalti din Matrix, pentru daca toti fac asa, inseamna ca asta e succesul; nu trebuie sa lupti impotriva Universului sau a sistemului, pentru ca e asa de cand e lumea…te contrazici intr-un fel care nici macar nu e original dupa cum ai tinde tu sa crezi.

    Ce vrei de fapt sa transmiti? Ca ar trebui sa ne incadram toti intr-un standard impus de o majoritate? Ca succesul consta in bani si masini? Eu una nu inteleg mesajul tau.

    Vorbesti de actiune si de faptul ca unii stau prea mult pe ganduri. Da, sa zicem ca sunt de acord partial cu faptul ca daca stai prea mult sa te gandesti, probabilitatea sa te razgandesti e mai mare decat daca te arunci cu capul in fata. Totusi, eu am auzit o vorba inteleapta pe care o impartasesc si cu tine: „omul are 2 urechi, 2 ochi si doar o singura gura ca sa asculte si sa vada de 2 ori inainte sa vorbeasca o data”.

    Partea cu oamenii destepti sunt lenesi si invidiosi nu inteleg de unde ai mai scos-o… Omul e invidios in momentul in care stie ca el nu poate sa obtina ce are altul. Oamenii destepti sunt intristati poate de rasturnarea totala a valorilor in tara asta si se minuneaza cum unii obtin ce obtin doar prin tupeu si inselaciuni si promovand non-valori. In nici un caz asta nu e invidie.

    Nu, articolul tau nu e un adevar dureros despre oamenii destepti pe care ti se pare tie ca unii nu vor sa-l inteleaga, articolul tau nu transmite absolut nimic.

    1. Avatar andrei

      1. Încearcă să înțelegi conceptul de „personaje”.
      2. Încearcă să înțelegi conceptul de hiperbola.
      3. Încearcă să înțelegi conceptul de tonalitate a naratiunii.
      4. Încearcă să înțelegi ca realitatea e data de perceptia oamenilor.
      5. Încearcă să înțelegi ca oamenii sunt diferiti si isi pot decide subiectiv directia de actiune.
      6. Încearcă să înțelegi ca oamenii se mint singuri si stiu asta in adancul lor.
      7. Încearcă să înțelegi ca Universului chiar nu-i pasa daca Gigi asculta manele sau rock simfonic.
      8. Încearcă să înțelegi ca articolul poate nu e despre tine.
      9. Încearcă să înțelegi mesajul meu (dacâ vrei).
      10. Citeste explicatia –

    2. Avatar Olivia

      – Nu intelegi tu diferenta dintre intelectuali si inteligenti, pentru ca ea exista. Intelectual e un om cu studii superioare, in timp ce inteligent poate fi oricine, indiferent de studii
      – Nu inteleg ce legatura are ce muzica asculta un om destept sau prost cu faptul ca tu zici ca cel destept vrea sa schimbe Universul
      – Nu inteleg de ce nu am dreptul la opinie, chiar daca articolul nu este despre mine
      – Nu inteleg de ce daca primul articol nu mi se adreseaza al doilea mi s-ar adresa
      – Nu inteleg de unde ai inteles tu in comentariul meu ca as contesta ca oamenii sunt diferiti sau ca realitatea e data de perceptia oamenilor

    3. Avatar andrei

      Ai tot dreptul la opinie. De asta e si scris articolul in tonalitatea in care e scris.
      Imi cer scuze. Mi-am pierdut putin diplomatia dupa sutele de explicatii.
      Ceea ce vroiam sa spun este ca iei prea mot-a-mot articolul, e o metafora ampla bazata pe perceptia oamenilor despre alti oameni. E vorba despre cum ne vedem pe noi si cum ii vedem pe altii de langa noi.

    4. Avatar anonim

      Cu acest articol eu cred ca faci parte din generatia jurnalistilor din ziua de astazi care sunt foarte (prosti ?! – nu stiu daca acesta este cuvantul)…..dar m-ai inteles ca esti o persoana inteligenta.

      PS: NU O LUA CA PE O METAFORA, ci MOT-A-MOT.

  119. Avatar Ruhnia

    Corect!! Cu cat ai mai multe idei cu atat ai mai putin timp pentru fiecare dintre ele :). In plus, daca nu facem nimic, nici banii nu vin singuri.

  120. Avatar Ruhnia

    Bine punctat!

  121. Avatar Claudia

    Frumos articol si adevarat.
    Intrebare : tu din ce categorie faci parte?

    1. Avatar andrei

      Am facut parte din categoria celor care gandeau prea mult si se plangeau ca nu se schimba nimic pana intr-o zi.

  122. Avatar Lexi

    Interesant articol….nu stiu cat de desteapta sau proasta sunt :)) insa in unele situatii descrise de tine ma regasesc 100 %….e o problema sa vrei sa schimbi ceva cand de fapt te lupti cu morile de vant….e o problema sa gandesti mai nou….e o problema sa ai bun simt sau cei 7 ani de acasa….da, probleme si dileme….cred ca erau mai fericiti oamenii din secolele trecute sau cei care nu-si pun intrebari existentialiste, au idei, idealuri, gandesc in moduri pe care altii nu le inteleg….vor sa schimbe „lumea”……

    1. Avatar andrei

      Cred ca ar fi ideal sa nu ne mai punem intrebari existentialiste si sa ne traim viata.

    2. Avatar Dorina

      Ai pus punctul pe „I „!!! Dar stau și mă întreb … oare tu din care tagma faci parte? Eu recunosc , sunt o” Desteapta” ! Dar articolul ăsta al tău m-a scuturat rău de tot! Cine nu l-a înțeles nu are decât sa rămână deștept în continuare !!! Probabil și tu ai fost deștept pana la un moment dat , asta pana ti-ai dat seama cum e cu „desteptaciunea”! Eu una îți mulțumesc pentru articol !

  123. Avatar Dean

    Si te mai completez nu lasa viata sa iti fie condusa de politicieni ……

    1. Avatar andrei

      Asta e clar.

  124. Avatar Georgescu Ionut
    Georgescu Ionut

    Doi scheleti se trag de piele!

  125. Avatar dranca's
    dranca’s

    Ai perfecta dreptate cu acest articol, si iti pot confirma „din perspectiva ambelor tabere”. Din experienta personala am realizat ca pot reusi atunci cand sunt intrun moment de prostie si pot esua cunoscand toti termenii ecuatiei si cu zeci de planuri facute. Spor la scris in continuare articole asemanatoare.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  126. Avatar Cristina
    Cristina

    Multumesc! Ai perfecta dreptate!

  127. Avatar Just another one in the wind
    Just another one in the wind

    Scoala e importanta…si cand e dublata de scoala vietii devine si mai importanta.Inteligenta o ai nativ si practica o ai experimentand ..le imbini si voila.. scoti cheia succesului in viata…pe langa asta daca mai ai si alti oameni practici pe langa tine si un pic de noroc…si iti place sa muncesti ..asa reusesti sa ai o viata minunata.
    Exista un intelept care zicea „Fa ceea ce iti place si nu vei munci o zi in viata ta”
    .The basic idea ..sa nu mai murim de capra vecinului pentru ca pe noi asta ne termina.Ca ei au noi nu …noi muncim mai mult ei mai putin..so da wtf?The Universe doesn’t give a fuck about us.
    Si daca Universului nu ii pasa nu trebuie sa ne ucidem …ci ah da…sa invatam sa ne pese numai de noi.Esti un tip foarte tare .Apreciez articolul pentru ca spune adevarul si pot sa bag mana in foc ca esti si un tip practic..care atunci cand vede o oportunitate o ia si nu ii pasa ca vecinul are 30 de capre ..ar putea avea si 100…stii ca tu ai ceva si e pus de o parte…that means to be really smart and efficient in life

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  128. Avatar hah!

    Am o intrebare: Oamenii destepti scriu (prost) articole de cacat pe bloguri?

    1. Avatar andrei

      Nu stiu! Dar oamenii prosti scriu (bine) articole intelectuale?

    2. Avatar jim

      Am doua intrebari. De fapt trei.
      1. Asta e articol ?
      2. Prin reducere la absurd, daca ar fi putut numit articol, unul care face suma unor idei adunate de prin carti motivationale, se numeste ca e articol intelectual?
      3.De ce mi-am pierdut atata vreme pe site-ul tau ?!?!?!

    3. Avatar andrei

      La fel ca majoritatea intelectualilor iti pierzi timpul supra-analizand niste chestii irelevante si apoi tot tu te superi. Vezi cum imi dai dreptate fara sa-ti dai seama?

  129. Avatar andreea
    andreea

    Andrei, eu ma regasesc in ceea ce ai scris!
    Da, mi-ai scos o oglinda si de indata ce am acceptat sa citesc ce ai scris, m-ai obligat sa stau fata in fata cu mine insami. Stiam de mult timp ca imi lipseste actiunea-reactiunea, consecventa, puterea de a rezista impulsului de moment care imi spune sa intorc spatele si sa fug la primele momente mai grele ori la greselile inerente pe care le fac in dezvoltarea profesionala (caci sunt la inceput). Ma uit uneori prostita cum altii din jur cu pregatire inferioara au tupeu si cred ca li se cuvin o multime de lucruri, mi-o iau inainte, iar eu raman, stii, prafuita cu colbul care se ridica in urma lor dupa ce au luat-o la fuga cu o super-viteza spre telul lor. Si asta din cauza unui cocktail super-stupid si cum nu se poate mai nefast care ma caracterizează: lipsa de incredere in mine (chiar si atunci cand calitatile mele profesionale sunt recunoscute, ori daca ele sunt inca latente, potentialul de a iesi la iveala este observat si incurajat de altii) + modestie exagerata + bun simt in exces.
    Cred ca ti-ai dat seama, sunt dintre cei cu scoala multa.
    Randurile tale sunt binevenite!
    PS. Charlie Chaplin spunea „Imagination means nothing without doing!” Cred ca s-ar fi potrivit ca moto pentru articolul tau :)

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  130. Avatar mih

    Transpuse in formule logice cuatificate, distiinctiile din text nu rezista.
    Tot ce i sa atribuie aici prostului i se poate atribui si desteptului. Si invers.
    Si prostul se intreaba daca e bine ce face, dar isi raspunde mai rapid decat desteptul, e singura diferenta.
    In plus, poate exista, intr-adevar o prostie patologica, continua (psihologii o numesc „oligofrenie”, cu cateva trepte, de la cea mai putin grava, „obtuzitatea”, accentuindu-se in „stupiditate”, apoi „imbecilitate” si – in sfarsit- ultimul stadiu: „idiotenie”. Omul idiot nu are nici macar inteligenta unui animal).
    Oamenii inteligenti sunt ciclotimici, nu sunt tot timpul la fel de „destepti”, au momente de prostie, de „orbire” (vezi, de ex. la maestri sahisti, capabili sa faca o mutare mai „proasta” decat ar face-o un amator incepator).
    Cat despre „succes”, depinde de ce isi doreste fiecare; banii nu sunt o atractie pentru toti indivizii (mai ales tinerii lasa aspectul strict pecuniar pe plan secundar). Parintele pragmatismului filozofic, C.S. Peirce, isi amenajase o camera la mansarda in care se intra printr-o scara pe care o putea apoi ridica, pentru a nu fi deranjat. La ce „succes” ar fi putut sa se astepte ? Gigi Becali nu a avut multe alte preocupari in afara castigului. Inseamna ca e mai destept ? Evident, nu. Dar nici ca e prost. Individul e doar de o incultura apropiata de analfabetism, dar una e ignoranta si alta prostia. Exista ignoranti foarte inteligenti si exista savanti tembeli.
    Este, intr-adevar, regretabil, ca in domeniul politic activeaza cei mai multi prosti. Adrian Paunescu a numit fenomenul asta „antiselectie”. Asa era si pe vremea comunistilor si probabil ca asa a fost intotdeauna, pentru ca politica e o meserie care solicita cel mai putin gandirea (inteligenta) si aduce cele mai mari profituri (adica bani). Un medic, un inginer, un artist… orice om pasionat de meseria lui nu va renunta la ea pentru a se apuca de politica. Decat daca nu-si prea intelega profesia, deci… daca e, mai mult sau mai putin, prost. Astfel, individul dobandeste putere de decizie si bogatie, pentru a compensa lipsa satisfactiilor intelectuale si estetice, care ii sunt, congenital, interzise.
    Cum e mai bine ? Alege fiecare.

    1. Avatar andrei

      O analiza buna. Si ai dreptate, fiecare alege.

  131. Avatar gadjodillo
    gadjodillo

    genul ăla de text generat de genul ăla de frustrare şi generator de genul ăla de controverse veşnice despre ce înseamnă deştept, care e diferenţa dintre inteligent şi intelectual şi de ce nu sîntem toţi intelectuali..

    1. Avatar andrei

      :)

  132. Avatar iulia

    Ma regasii si eu, la naiba :) !!!! Foarte bun articolul si reflecta realitatea oricat am vrea noi sa contestam, sa zicem: Nu, ca stai sa vezi ………. Ma intreb deseori daca se poate invata tupeul….. mi-ar trebui si mie niscaiva tupeu, sa razbesc….

  133. Avatar Irina Leasoc
    Irina Leasoc

    Oamenii deștepți vor să trăiască cinstit,să fie mândri de ceea ce fac, să nu fie înjosiți ca personalitate doar din motivul că nu găsesc ideea de a acumula avere cel mai important lucru. Oamenii deștepți foarte bine știu ce le îndeamnă pe ceilalți să acționeze irațional dar paradoxal acumulând astfel avere- păi ..răspuns este simplu- suntem prea mulți proști sau am ales să cedăm proștilor. Cineva ar spune- păi trăiește cum crezi tu mai bine, după stilul tău deștept. Deci este o afirmație plină de ipocrizie.
    Băieți și fete, una țineți minte- dacă nu ar exista acei bieți deștepți care încearcă să schimbe pasiv viața spre bine- noi am avut să continuăm să fim robi.

  134. Avatar Ovidiu BTBT
    Ovidiu BTBT

    Bravo Andrei. in primul rand pentru faptul de a raspunde atator oameni.
    Si Doamne, stiam ca exista multi oameni, dar nu stiam ca supararile lor pot fii atat de mari. Si inca la o varsta (dedusa de mine, nu altfel) destul de „frageda”. E trist.
    Asa ca urmatoarea bere o s-o beau in cinstea celor care prosti sau nu, nu au luat-o inca pe campii.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  135. Avatar mademoiselle madchance
    mademoiselle madchance

    Mi se pare un articol foarte bun, iar exagerările își au un loc bun în argumentare, în spirit gazetăresc. Aparte de asta, e prima dată când intru pe blog-ul tău și-mi place. Spor și lasă gurile să trăncănească. Exact cum ai spus în articol, comentariile lor nu vor schimba lumea, respectiv adevărul redat de tine; cu care sunt de acord aproape în totalitate. Keep up the good work!

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  136. Avatar Bogdan

    Salut Andrei,

    Si de ce ai avea impresia ca aia sunt oameni desptepti :D ? Ai descris niste oameni neadaptati la societate, care asteapta de la altii in loc sa faca ceva personal, care filosofeaza si comenteaza in loc sa puna in aplicare etc.
    Mie mi se pare ca descrii niste oameni nu prea destepti dar foarte frustrati :D

    Bogdan

    1. Avatar andrei

      Explicatia –

  137. Avatar Alex

    prostii fac lucruri superficiale, actiune fara inteligenta ! sunt eficienti doar in anumite activitati / Articolul are spectru mic / e focalizat dar clar pe zona.

  138. Avatar >TRAIAN TANASA
    >TRAIAN TANASA

    Care-i prostul, care-i desteptul in situatia prezentata mai jos???

    „Doamnelor si domnilor, politicieni, jurnalisti, specialisti ….. , ati picat testul de inteligenta la care va supus Basescu!!!
    Bineinteles ca l-au ajutat cei 6 judecatori ai Curtii Constitutionale, care, “cu sau fara intentie”, au aplicat gresit legea!!!

    Traian Basescu va imbrobodit puternic cu discursul:

    Desi va pacalit de nenumarate ori, i-ati da din nou crezare.

    Pe jurnalistii de teren i-a dat gata cu minciunile sale. Ba le-a mai dat si extrase din legislatia in vigoare (si la data referendumului).

    Chiar si titlul dat articolului de jurnalist, ne arata cat de tare a fost imbrobodit jurnalistul!!!

    Tot ce a spus Basescu la acest discurs, in legatura cu legislatia de la referendum, in relitate e invers.

    De exemplu, el v-a convins ca nu au participat la referendum 50% +1 din numarul electorilor cuprinsi in listele electorale permanente.

    Ei, in realitate acest cvorum s-a realizat in conformitate cu definitia data listelor electorale permanente!!!

    Judecatorii Curtii Constitutionale au aplicat gresit prevederile art. 2, alin. (1), litera c) din Legea 370/2004, asa ca, in realitate, cvorumul s-a realizat.
    Stimabililor, nu ati citit cu atentie aceste Prevederi!!! Conform acestor prevederi (cititi cu atentie), in listele electorale permanente se trec, din numarul total al electorilor (cetatenii romani cu drept de vot) doar electorii cu varsta de numai 18 ani!!!

    Limba romana le-a facut probleme judecatorilor ca si dumneavoastra, stimabililor!!!

    Ati picat testul de inteligenta!!!

    De drept Basescu e demis!!!”

    1. Avatar andrei

      Nu ma intereseaza politica. :|

    2. Avatar >TRAIAN TANASA
      >TRAIAN TANASA

      Eu cred ca 99% e injustitie, ca urmare a faptului ca multi destepti o fac pe prostii!!!

      Care-i politica din textul de mai sus???

    3. Avatar andrei

      Eu cand aud de politic refuz sa si citesc asa ca n-am avut rabdare sa parcurg tot textul tau. Parerea mea e ca sunt lucruri pe care nu le poti schimba asa ca mai bine le ignori si iti vezi de viata.

  139. Avatar cristi

    din cate observ, tu vorbesti doar despre inteligenta abstracta, doar despre intelectualitate. Un exemplu de astfel de om cel mai destept coleg de-al tau de clasa care este bun la mate si sah, dar care nu este integrat din punct de vedere social.

    Ti-as sugera sa vezi teoria inteligentelor multiple a lui Gardner, iar cea despre care vorbesti tu este doar una.

    In principal sunt de-acord cu multe din ce spui, dar mai ales cu faptul ca diferenta dintre cei care reusesc si cei care nu reusesc consta in actiune. ;)

    1. Avatar andrei

      Dincolo de personajele prezentate si de tonalitatea agresiva a naratiunii, asta e ideea principala – diferenta o face actiunea.

  140. Avatar Larisa

    Da… o fi… dar prostii nu descopera tratamente impotriva bolilor, nu lanseaza rachete in orbita, nu fac operatii pe cord etc. Sau toti sunt niste prosti? :) Depinde din ce perspectiva privesti situatia.

    1. Avatar andrei

      Ideea cu care trebuie sa ramai dupa citirea articolului este ca inteligenta nu e de ajuns, e nevoie de actiune. Tratamentele nu s-au descoperit singure, nici nu i-au cazut din cer nimanui, cineva a testat si a esuat si a testat din nou, adica a muncit (pe langa faptul ca a gandit). Gandirea nu e de ajuns, asta vrea sa exprime articolul meu.

  141. Avatar addana

    mda, prosti si destepti, cu ghilimele, sau fara nu prea conteaza, dilema e veche, ideea e ca, desteptul in perfectiunea lui pana sa-si atinga scopul (uneori) risca sa se piarda pe drum si in amanunte esentiale, pe cand prostul fara sa-si steseze neoronul , si-asa destul de obosit are un singur scop si pentru a-l atinge nu are prea multe scrupule, chiar daca uneori intra cu bocancii acolo unde un destept nici nu ar deschide macar o usa, numai pentru a nu deranja…..

    1. Avatar andrei

      Si cum e mai bine? Sa fii destept si umil, sa nu deranjezi? La ce te ajuta sa fii destept daca nu iti folosesti inteligenta ca sa faci ceva?

    2. Avatar addana

      …..aveam o amica cu A care spunea odata: „decat sa se spuna despre mine ca sunt proasta, atunci cand am bun simt, mai bine sa se stie ca sunt a dracului si nesuferita, cand imi sustin, motivat punctul de vedere”, ma rog ideea este in afara subiectului dar esenta este ca in ultimii ani, parca ne indreptam spre o demonetizare a valorilor si, uneori, buna crestere este data la o parte de ….nu stiu cum sa zic, pentru a nu rani orgolii… trist dar ma sperie generatiile care vin in urma mea….sau poate exagerez?

    3. Avatar andrei

      Si pe profesorii nostri ii speriau generatia noastra, tin minte imediat dupa revolutie ce revoltati erau ca aveam voie sa venim la scoala imbracati si tunsi cum vrem. „Democratie prost inteleasa” cred ca era cea mai uzitata expresie la vremea aia.

  142. Avatar alin

    Oamenii destepti nu au bani, ci doar prostii si retardatii… Hotii si criminalii…

  143. Avatar Bogdan

    Oamenii destepti socialist sunt prosti fara sa vrea.

    Vorba aia, unde-i minte-i si prostie :)

  144. Avatar Ionut

    Felicitari pentru modul foarte explicit in care ai pus problema! Ai perfecta dreptate.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  145. Avatar ion

    treaba asta ma face sa spun:”daca eram mai prost eram fericit.”

  146. Avatar Alexandra
    Alexandra

    Genial articolul! Pe mine, personal, m-a inspirat! Continua ce faci, ca faci bine.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  147. Avatar antonio1
    antonio1

    prostii, multe prostii insirate pe cat mai multe randuri. Eu am un respect pentru oamenii destepti, pentru oamenii care au voinda sa schimbe lumea, caci datorita lor lumea e altfel, datorita lor lucrez la un calculator si apas pe niste butoane in loc sa dau zilnic cu sapa in pamant, datorita lor am ajuns sa vad tari la capat de lume folosind traficul aerian.

    Faptul ca d-ta te-ai lovit de „oamenii destepti” in multinationale, unde sefii nu sunt nici macar actionari si dau indicatii dupa cum ii taie capul, si mai mult pun pe pozitie un om care stie sa asculte nu unul care are idei, e o mare prostie, te-ai uitat unde nu trebuie. Priveste spre firmele mici din Romania care cresc vazand cu ochii prin munca, ai sa cunosti oameni destepti cu adevarat sefi si administratori, ai sa vezi altfel lumea prostilor si desteptilor.

    Singurul adevar cu care as fi de acord privind succesul prostilor fata de cel al desteptilor, este ca prostii actioneaza dupa instinct, fara sa gandeasca si sa analizeze prea mult, iar desteptii atat calculeaza pana renunta sau se tem, si intra in indecizie, indecizia este arma care te omoara in succesul in viata. Instinctul este mai presus de orice invatare, daca esti educat, ai scoli si inca actionezi dupa instinct mai mult decat dupa rationament cu siguranta vei avea succes.

    Deci articolul in mare parte mi se pare o prostie, restransa la un grup de oameni luati ca imagine din companiile multinationale romanesti. Trebuie vazut dincolo, mult dincolo…ca sa facem o astfel de comparatie. Dincolo unde n-ai sa vezi prostii decat la munci grele, si sefii care sunt apreciati pentru realizarile lor in crestere.

    1. Avatar andrei

      „firme mici din Romania care cresc vazand cu ochii prin munca” – foarte amuzant.

    2. Avatar Simona Mirea
      Simona Mirea

      Ce e asa amuzant? Vrei exemple concrete sau ce?

    3. Avatar andrei

      Da.

    4. Avatar antonio1
      antonio1

      Ai auzit de magazinul online Emag care a crescut atat de frumos incat s-a vandut chiar foarte bine? Ai auzit de RDS&RCS care baietii ce alergau dupa contracte, indiferent cu ce pret dar sa obtina cat mai multe in cat mai scurt timp, pana s-a vandut la un pret frumusel? Cred ca mai sunt multe exemple…

    5. Avatar andrei

      Ai auzit de cele 200.000 de firme mici si mijlocii care au dat faliment in ultimii 3 ani?

  148. Avatar Andrada
    Andrada

    Cel mai bun articol din ultima vreme…si primul la care las un comment….FELICITARI….fieacare om poate sa inteleaga altceva pt ca suntem diferiti in gandire….si nu ai cum sa definesti acei termeni pt ca fiecare om are o alta viziune : ce inseamna fericirea?poate cineva care are BMW seria 3 se considera sarac ca nu are seria 5, si altii care au o Dacie 1310 se considera bogati pt ca exista oameni care merg desculti….foarte bun articolul!

  149. Avatar Alex

    Te felicit pentru articol, pentru cum gandesti si pentru cum intelegi aceasta matrice. Foarte rar gasesc un articol / blog scris de un roman care sa fie pe filmul meu. Asa cum tu ai spus in startul postarii ca ai putea sa scrii o carte si eu as putea sa „scriu o carte de comment” :). Dar incerc sa pastrez totul scurt acum. Ideile din acest articol fac cat toti cei 15-16 ani de scoala pe care ii face un copil/tanar obisnuit (scoala generala+liceu+facultate). Insa, sunt convins ca 9X% dintre cititori (am citit si multe dintre comment-uri) nu au inteles nimic. Unii s-au suparat si s-au simtit atacati personal (desi nu este cazul), iar cei care iti dau dreptate, sunt foarte probabil intr-o pauza de cafea si se relaxeaza putin / pierd timpul. Unii au prins niste idei, dar nu si esenta, iar maine sau peste o luna se vor intoarce la stilul lor clasic de viata. Ce ai postat aici este pur adevar si poate, poate, ajuta 2-3-5 oameni sa obtina mai mult de la viata. Eu azi am intrat pentru prima oara pe blog, dar cu siguranta voi lectura si alte postari. Mult succes, te salut!

    1. Avatar andrei

      Multumesc.

  150. Avatar Simona Mirea
    Simona Mirea

    Bai Andrei, stii unde ti-ai dat tu fail de gandire si analiza cu articolul asta???
    Ca ai analizat situatia unidirectional: cum e sa fii destept fara sa actionezi? Fail. Ia sa descrii situatia si de la polul opus! Cum e sa actionezi fara sa gandesti? Iti zic eu, la fel de fail. Atat de fail incat tot succesul tau sa fie format din a fi secretara toata viata, ceea ce e perfect ok daca asta iti place, dar nu si daca esti obligat si o faci ca sa supravietuiesti. Sau sa vinzi ziare sau sa faci orice munca perfect simpla si repetitiva bazata numai pe actiune. Concluzia? 6 randuri si ti-am demontat articolul haha. Nu de alta, dar am inteles si eu de mult ideea ta si am continuat sa o analizez si de pe partea cealalta a baricadei pana a capatat o forma finala, intreaga.

    Cred ca ai vrut sa scoti in evidenta ce important e sa dezvoltam emotiile, actiunea si miscarea, dar dezvoltarea numai a lor duce tot la fail, avand in vedere ca avem 7 astfel de domenii de echilibrat in viata noastra, iar actiunea reprezinta numai 1.

    In rest afla ca sunt frumoasa, foarte inteligenta si de succes :)) deci ramai cu bine si nu mai incuraja prostii sa ramana prosti ca imi trimit linkuri cu articolul tau si apoi o ard ingamfat, ceea ce ii limiteaza, iar pe mine ma deranjeaza cand oamenii din jurul meu isi gasesc scuze ca sa nu evolueze.

    1. Avatar andrei

      Ar trebui sa-mi trimiti si o poza cu tine.
      Lasand gluma, ratezi esenta articolului. Doar pentru ca un om e inteligent asta nu inseamna ca merita mai mult de la viata, mai trebuie sa si intreprinda o actiune, sa si munceasca pentru a obtine ce-si doreste.
      Inteligenta nu-l ajuta cu nimic daca sta degeaba. Cam asta e ideea.

    2. Avatar Simona Mirea
      Simona Mirea

      Avem facebook, stii numele meu, you do the math :p.
      Am inteles prea bine esenta articolul si am fost si de acord cu ea, poti vedea mai sus ca sunt de acord ca emotiile sunt f importante si ca e fail sa sa fii inteligent si sa nu actionezi. Ce iti spuneam eu e ca la fel de valabila e si reciproca: sa actionezi fara sa gandesti. Si asta incercam sa subliniez, ca articolul arata o singura fata a monedei si de-aia s-au suparat desteptii, ca nu ai prezentat si cealalta fatza a monedei gandire-actiune. Point is they go best together

      Ps: exemplu de business mic de succes facut de destepti gasesti in linkul numelui :p

    3. Avatar andrei

      Sa actionezi fara sa gandesti = fail ar fi devenit o scuza. In plus, sa actionezi fara sa gandesti = fail e o presupunere gresita. Cunosc oameni „prosti” care au incercat 1000 de afaceri, de la chiosc de inghetata la discoteca, pana au reusit sa faca una sa mearga bine. Au reusit prin actiune si adaptare, adaptare care vine natural, n-ai nevoie de inteligenta multa, e instinctuala. Nu inteligenta si gandirea au fost factorul determinant in succesul lor ci actiunea. Iar de cele mai multe ori actiunea este factorul determinant si absolut necesar.
      PS: yes, you’re pretty… :) si stiam de mult de Tattooit, de la Dragos (ghetura).

    4. Avatar Simona Mirea
      Simona Mirea

      asa cum tu stii oameni prosti care au incercat 1000 de businessuri si in final prin putina gandire si-au realizat greselile si au gasit formula de succes, eu stiu oameni ganditori care prin putina actiune au facut primul business si au avut succes cu el.(exemplul personal si nu numai). si uneori prefer varianta asta deoarece nu a fost nevoie sa trec prin 1000 de pierderi, 1000 de suferinte si 1000 de lectii de invatat. deci succesul este format din gandire + actiune sau actiune + gandire, in ce ordine vrei, dar tot e nevoie de amandoua.

      chiar si in exemplul tau, poate nu iti dai seama dar cei care au facut 1000 de incercari, in urma celor 1000 de experiente ei au tras concluzii si au inteles ce merge si ce nu merge si si-au imbunatatit gandirea. abia dupa ce al 2-lea factor, gandirea, a aparut in ecuatie, ei au cunoscut succesul.

      altfel daca era pura actiune oamenii ar fi repetat propriile greseli la nesfarsit si ar fi ramas intrun loop continuu fara sa ajunga vreodata la succes.

      traim intr-o lume duala: noapte-zi, actiune-gandire, femeie-barbat, alb-negru, emisfere rationala – emotionala. e incomplet sa crezi ca oamenii pot reusi numai gandind sau numai actionand mai ales cand toate exemplele, ale amandurora demonstreaza ca e nevoie de ambele procese.

    5. Avatar andrei

      Ai dreptate.

  151. Avatar Monica

    Foarte cu picioarele pe pamant si practic, bravo. Da, ai folosit cutiute si etichete pentru niste lucruri total relative (nimeni nu are „capacitatea” sau „dreptul” sa spuna cine e frumos si cine e urat, cine e destept si cine e naiv), dar ai explicat intr-un articolas ulterior. Am inteles de ce ai ales forma pt multi jignitoare (de fapt provocatoare, altfel nu te scoate din letargie), iar daca explicai „cuminte” si filosofic, nu starneai atatea ganduri pt cine are nevoie.

    Mi-a placut felul pozitiv si natural in care ai incercat sa incurajezi ca fiecare sa-si urmeze drumul si sa faca ceva pentru fericirea proprie, oricare i-ar fi masura acesteia. Multi sunt obisnuiti intr-o atitudine lamento-pasiva (nu doar pe plaiuri mioritice) pt ca e mai usor sa „dai vina pe univers/vreme/tantari” decat sa fii adult (eticheta) si sa-ti asumi responsabilitatea.

    Deci bineinteles, nu e rusine (eticheta) sa-ti doresti bani, iar daca asta ti-e scopul, fa ceva pt el si ramai pe drum (si mai ales nu te lasa descurajat de parerile celorlalti).

    Si da, lumea functioneaza intr-un fel pe care mai bine il intelegi si folosesti in avantajul tau decat sa lupti impotriva ei (in afara de cazul in care aceasta lupta iti aduce niste iluminari si dezvoltari personale la care vroiai sa ajungi).

    Si ca sa continuu etichetele: si oamenii cu bun simt reusesc sa-si atinga scopul intr-o lume … fara bun simt (?), si anume fara sa-si calce principiile. Totul e sa ramana cu ochii pe scop si sa se miste in directia lui, si isi vor atrage circumstantele si oamenii de „soi asemanator”.

    Am intrat si pe site-urile tale/voastre, bravo si succes mai departe.

  152. Avatar Zamfir

    Oamenii deştepţi mai greşesc şi din cauză că „ştiu cum e bine”. Ori, când totul în jur e cu-cur-n-sus, nu mai este loc de bine, corect, exact, …

  153. Avatar Petric

    The suject is old or can have new interpretations..

    1. Avatar andrei

      Foarte misto articolul.

  154. Avatar Fane

    Este un articol despre prosti. Nu am reusit sa gasesc nici un destept in articolul tau. Incearca un exercitiu: alege si tu un om pe care il consideri destept, vreun om elegant si toba de carte, inteligent si cultivat. O sa-ti dai seama ca nimic din ce-ai scris nu se aplica in cazul lui. Incearca si tu un Andrei Plesu, Paleologu … am dat si eu exemple din persoanele publice.

    1. Avatar andrei

      Cartile lui Andrei Plesu s-au scris singure? Articolul e despre actiune, inteligenta nu e de ajuns fara actiune, asta e toata esenta articolului.

    2. Avatar Fane

      Well, exact aici vreau sa bat. Cred ca articolul tau face referire mai mult la niste metehne si suferinte ale semenilor nostrii, indiferent de pregatirea lor. O sa gasesti si Pr. Universitar Profesorescu si vreun Giga de la petrol si gaze care are apucaturile de mai sus.
      Lenea, delasarea, tendinta de a-ti cauta scuze pentru vreun esec, romantismul sau caracterul visator sunt niste trasaturi ale oamenilor indiferent de cata scoala au.
      Poate ca intamplator tu ai avut de-a face cu mai multi oameni pseudo destepti (adica cu nota in catalog dar cu capul gol).
      Cred ca singura diferenta dintre aia care au reusit dand din coate si aia care-si rod unghiile spunand ca pe ei nu-i intereseaza banul este de sansa, tupeu (a se citi nesimtire), viclenie/linguseala si multe alte lucruri pe care nu le inveti nicidecum la scoala.

    3. Avatar andrei

      Atat conceptul „destept” cat si „prost” din articolul meu sunt doar perceptii ale unor oameni despre alti oameni. Totul e perceptie. Tu, de exemplu, percepi desteptii mei ca fiind tocilari neadaptati, tupeul ca fiind nesimtire, strategia ca fiind viclenie, etc… Unul din motivele pentru care articolul asta a fost atat de citit dar si de controversat este chiar asta, ca te lasa sa iti transpui propriile perceptii in recipientele pe care le-am prezentat eu. Ne certam degeaba, oricum fiecare vede ce vrea. :)

  155. Avatar Laura

    Superb articolul! M-am regasit in anumite parti…

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  156. Avatar Laur

    Obisnuiam sa fiu un OM INTELIGENT :)

    1. Avatar andrei

      :)

  157. Avatar Ioana

    Din pacate pacate pentru mine, ma regasesc in 99.9% dintre observatii. Nu conteaza cat de inteligent esti, cat de multe cunostinte ai! Oamenii prosti sunt mult mai vicleni, in timp ca tu stai si incerci sa desfaci firul in patru, sa faci treaba cat mai repede si mai bine, omul prost te urmareste, te pandeste si face tot posibilul sa te eclipseze.
    In general omul destept nu sufera de invidii personale, nu se uita f atent la omul din jur, cel prost da.
    Am observat in ultimii ani, o alta caracteristica a omului prost: „pupincurismul”. Daca nu poate urca pe scara sociala/profesionala prin propriile forte, atunci recurge la alte resurse pe care omul destept nu s-ar injosi sa le foloseasca.

  158. Avatar Chipuc

    felicitari ptr insemnare, din nefericire ptr mine am identificat cateva atribute proprii oamenilor destepti. :)

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  159. Avatar Ion STANCA
    Ion STANCA

    Foarte multi spun ca s-au regasit, dar nimeni nu precizeaza daca la destepti sau la prosti :)

    Bill Gates, Steve Jobs, Andy Grove (de la Intel) sunt prost sau destepti?
    Oameni ca ei chiar schimba lumea.

    Exista mai multe feluri de inteligenta: academica, emotionala, antreprenoriala etc.

    Ca da reusersti in afaceri nu este suficient sa ai inelgienta academica, de multe ori te incurca, asa cum rezulta si din articol.

    1. Avatar andrei

      Explicatia

  160. Avatar Alex

    Andrei,

    Please, Por favor, Te rog

    „Stop feeding the TROLLS”

    Este singurul lucru pe care l-au facut majoritatea celor care „nu au inteles” „articolul”.

    PS: ATTENTION! Troll here

    1. Avatar andrei

      :)

  161. Avatar Laurentiu C.
    Laurentiu C.

    Mi-a placut articolul, sincer m-am regasit in multe situatii….

    De la un fost coleg stiu doua vorbe:

    „Cum gandesti, cum gresesti! Pune mana si lucreaza!”
    „Taci din gura, mergi pe burta!”

    In functie de situatie, e bine sa fie aplicate :)

    1. Avatar andrei

      :)

  162. Avatar Nini

    oamenii destepti o sa-si asume tot ce au facut asa cum au facut si daca chiar vor ceva o vor lua.

  163. Avatar Dan Badea
    Dan Badea

    Felicitari pentru material!

    1. Avatar andrei

      Mersi

  164. Avatar Miro

    Dragii mei , va multumesc fiecaruia dintre voi , articolul e unul bun din punctul meu de vedere , in schimb ce am invatat din comentariile si dicutiile fiecaruia dintre voi , este de zece ori mai valoros :)

    Cum zice o campanie de impulsionare a consumerismului „Slava Domnului ca suntem diferiti ”

    :)

  165. Avatar Dana

    Cred ca l-ai uitat pe cel mai important: oamenii destepti sunt orgoliosi, prea orgoliosi ca sa se coalizeze, stau fiecare in turnul lor de fildes. Pe cand prostii…se aduna turma.

  166. Avatar destept prost
    destept prost

    e destul de plictisitor sa faci acelasi lucru o viata, normal ca dezvolti idei si idei, creezi un teren pe care oamenii prosti cum zici tu sa aibe ocazia sa o ia pe aratura. nu se poate unul fara altul, in caz ca lumea e impartita in prosti si destepti. pt asta exista echilibru universal. daca am fi toti prosti si ambitiosi… tot articolul nu are sens. important e sa fi fericit/a

  167. Avatar above average
    above average

    Bun articolul ! II acord 5 stele.

    E o analiza cat se poate de la obiect despre „prosti” si „destepti”.

    Totusi nu s-a vorbit despre majoritatea celor care au comentat pe aici, adica a treia categorie: oligofrenii.

    1. Avatar andrei

      :)

  168. Avatar Andrei

    Cred ca tocmai mi-am gasit siteul preferat de, dezvoltare personala.

    1. Avatar andrei

      :)

  169. Avatar Mara

    mi-a placut.multumesc

  170. Avatar Catalin
    Catalin

    Oamenii destepti sunt idioti – idiotica este ideologia ta ce-ar fi ca tota lumea sa fac tot ce-i trece prin cap fara sa analizeze situatia sa vedem ce iese? Fiecare pedofil , hot , violator, bigot agresiv.

    Oamenii destepti gandesc prea mult – corect aici iti dau dreptate dar ai exagerat un pic..

    Oamenii destepti vor sa schimbe lumea – da si ba .Nu putem sa schimbam pe nimeni decat pe noi insine dar specia umana se indrepta spre autodistrugere consumand mai mult decat produce, fara sa aiba surse regenerabile si inmultindu-se fara numar…Sa nu mai vorbim ca una dintre greselile fatale ale capitalismului este ca genereaza plutocratie si dictatura. Noi va atragem atentia dar voua nici ca va pasa..Stii omul de obicei refuza sa se schimbe pana este fortat de circumstante de aceea inca exista politicieni, popi, poluare, sclavie, analfabetism stiintific ..

    Oamenii destepti se plictisesc repede – destul de repede mai ales cand este vorba de munci repetitive si mecanice dar nu si de chestiile ce ii pasioneaza.

    Oamenii destepti lupta cu sistemul -cum spuneam mai devreme daca sistemul functioneaza pentru prosti, hoti si mincinosi aia nu insemna ca el functioneaza sau ca nu se poate mai bine.Si bineinteles cei care prospera intr-un sistem care promoveaza hotia, coruptia , analfabetismul, religia, vedetele de nimic, cocalaria vor utliza violenta sa pastreze sistemul in care ei sunt deaupra.Prostia umana e ca asa tot mai putini vor fi oamenii care au o gandire critica si sunt profesionisti intr-o meserie.Doara atunci cocalaru, parlamentarul , magnatul de afaceri, popa si bancheru o sa realizeze ce au facut cand nu o sa mai fie nimeni care sa le repare sau sa le produca tehnologia. Pe langa acest lucru suntem in era automatizarii in care aproape tot se poate automatiza dar nu se face acest lucru pentru ca sistemul capitalist functioneaza doar in prezenta saraciei si prostiei.Doar cand Romania va ajunge o tara din lumea a III – a pentru ca aici se vand toate resursele de valoare ale tarii si nimeni nu spune nimic precum nu se mai produce nimic toti vand si cumpara veti realiza ca nu aveti viziune..

    Oamenii destepti sunt socialisti – da pentru ca de aia se numeste societate.Sa ne ajutam unii pe altii nu sa ne futem, sa ne furam si sa ne dam destepti cu ce avem nu cu ce stim sa facem..In viata asta fericirea nu iti este data de vila sau masina pe care o ai ci de alti oameni.Iar cei care folosesc banii ca sa atraga oameni in jurul lor vor fi nefericiti pentru ca de obicei atrag doar profitori si ticalosi ca si ei….

    Oamenii destepti refuza realitatea – Nu o refuzam vrem sa o imbunatatim .Iar cand vine vorba de sistemul social creat de om si tehnologie se poate. Daca toata lumea ar gandi ca si tine am ramane in Evul Mediu dar probabil din moment ce accepti realitateasi te integrezi esti si bigot :)…De obicei prostia, tupeul si ideologia acceptarii merg mana in mana cu o indoctrinare religioasa puternica…

    Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti – mai lasa marihuana :) cel putin I don’t give a shit about anyone’s opinion…

    Oamenii destepti sunt romantici – total pe langa.Poate oamenii mediocri, cei inteligenti au o gandire critica foarte dezvoltata, citesc mult si de obiecie sunt impotriva scolii care este un instrument de indoctrinare ca sa te integrezi in sistem, sa nu pui intrebari si sa iti accepti soarta de drona prosta care merge la munca si vine acasa…Vezi ce spunea Einstein despre scoala daca ai nelamuriri..

    Oamenii destepti n-au tupeu – fals uita-te la Richard Dawkins, La Carl Sagan la Stephen Hawking si altii..Doar ca de obicei oamenii intelligenti vorbesc cand au ceva inteligent de spus nu ca voi restul care vorbiti numai ca sa va laudati sau sa faceti poluare fonica..Eu am plecat de la vreo 3 locuri de munca fiindca i-am spus patronului ce am de spus si nu i-a convenit ca sunt mai inteligent ca si el…A preferat sa piarda bani decat sa ma asculte..Vezi de asta societatea evolueaza cu pasi de melc pentru ca voi sustineti sistemul in loc sa il imbunatatiti , pentru ca nu aveti viziune si orgoliul va orbeste..

    Efectul Dunning-Kruger – cum zicea Socrate „Stiu ca sunt inteligent pentru ca stiu ca eu nu stiu nimic..” Am vazut si eu fenomenul asta dar nu e din cauza ca nu au incredere in ei ci pentru ca au o sensibilitate marita si stresul ii face sa se piarada cu firea…

    Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si nici bani – Fals. Vrem sa avem succes dar notiunea noastra de succes si a vostra difera.Pentru noi succesul insemna sa ai persoanele dragi tie aproape, sa ai o familie iubitoare si sanatoasa sa intri in istorie pentru ca ai imbunatatit ceva in lumea asta, sa ai timp sa mesteresti si sa experimentezi in domeniul care te pasioneaza, nu doar sa exploatezi lumea asta cum fac majoritatea virusilor umani care distrug viata de pe planeta asta pentru profit (hartii printate).Banii sunt niste hartii printate, resursele umane si naturale sunt adevarata bogatie a acestei planete iar voi va bagati pula in ambele pentru ca sunteti niste dependenti de putere si de bani si pentru ca nu va intereseaza nimic altceva decat persoana voastra…Tot asa dragilor si extinctia este a nostra…

    Ceea ce ai descris tu este omul mediocru care crede ca daca are facultate si a memorat niste chestii pederost stie sa si gandeasca si intelege lumea in care traieste…
    Pe incheiate iti dau cateva link-uri deranjeaza-te sa te uiti la ele daca nu esti prea ocupat sa treci raul prin apa ca podul nu era in linie drepta cu tine :) :

    Din pacate eu nu am puterea sa te invat nimic doar tu poti face asta pentru tine si sa ne scutesti pe noi restu de astfel de aberatii pe viitor :)

  171. Avatar Catalin
    Catalin

    Dupa ce am pierdut 30 min sa scriu un comentriu pertinent l-ai sters asa fara nici o jena…Daca tot faci niste afirmatii de ce nu l-ai lasta sa te vad cu ce argumente vii ??

    1. Avatar andrei

      A durat putin pana ti-am vazut si aprobat comentariul, nu te stresa.

  172. Avatar marinela
    marinela

    fi mandru ca articolul tau a starnit interesul multor oameni destepti! imi place :)

  173. Avatar constantinv
    constantinv

    Incep cu precizarea ca nu voi fi larg in comentariu. Cine va putea sau va vrea va intelege mesajul meu.

    “De ce oamenii inteligenti esueaza si prostii reusesc in viata”
    &
    “…omul se uita resemnat la mine si intreaba: “Oare de ce naiba oamenii inteligenti nu ajung niciodata sefi?”

    Subiectul este bine venit, incitant insa abordat dintr-un punct de vedere strict personal, legat de experientele proprii , dintr-un unghi unilateral.
    Cu unele – destul de putine- puncte de vedere sunt de acord.

    Intre titlu si punctul de pornire al acestui articol exista o inadvertenta evidenta. (reusita=sef?!)

    Ar trebui sa se faca o definire a termenilor: ce inseamna reusita in viata?; dar un om destept? ce inseamna un ratat?

    Cunosti vreun personaj destept din istoria lumii care sa fi vrut sa schimbe lumea? (Marx, Lenin, Stalin, Hitler, Ceausescu?)
    Da, oamenii destepti nu au tupeu (ma refer la cel obraznic) pentru ca poseda o instruire si o educatie adecvata bunei convietuiri sociale.

    Realitatea este in afara viziunii autorului. Pentru a da raspuns la intrebarea dedusa din titlu trebuie avute in vedere si cunostinte – minime- de psihologie, de caracterul si temperamentul oamenilor si de functionare a statului. Si nu in ultimul rand trebuie sa analizam cum partidele politice fac de 23 de ani promovarile pentru diferite functii in unitatile si institutiile statului. Nu toti oamenii ajung sa lucreze la privat. Dar si acolo se fac promovari de baza de nepotism sau alte interese.

    Daca ne referim la reusita in viata in cea mai parte inseamna reusita sociala. Ce are nenumarate trepte ierarhice.: de la sef de echipa la maistru, de la un simplu profesor sau economist la functia de director de scoala sau contabil sef, de la slujbas la un minister la ministru. Care sa fie din aceasta prea succinta enumerare o anume reusita?

    Tinand seama de tematica blogului de fata pot intelege ca reusita in viata inseamna doar in domeniul privat.
    Un profesor doctor, un academician sa fie sau nu dovezi de reusita?! Poate fi un scriitor cu multe opere si bine vandute sa fie si el un exemplu de reusita?

    Oare infractorii -oameni de actiune, nu-i asa- sa fie un exemplu de reusita?!

    P.S. Am promis ca voi fi scurt.
    Am baleiat cateva comentarii si cateva raspunsuri. A respinge abrupt si fara argumentatie parerilor opuse este un lucru greu de inteles ; decat intr-un plan cu o anume specificitate.

    Hiperbolizare? Domnule, sa cred ca l-ai citit pe Greuceanu la doar dupa terminarea studiilor superioare.
    Nu am auzit ca pe vreun copil sa-l fi interesat densitatea pamantului sau cum de jaratecul nu-i ardea gura calului lui Fat-Frumos…

    1. Avatar andrei

      Supraanalizezi. E o invitatie la actiune. Inteligenta nu e de ajuns, trebuie depus si un efort. Scriitorii cu multe opere vandute au trebuit sa le si scrie, nu? Sau doar s-au gandit la ele si ele au aparut? Si cineva a trebuit sa le vanda, nu? Sa le tipareasca, sa le faca promovare, etc…? S-au intreprins niste actiuni fara de care n-ar fi auzit nimeni de scriitorii respectivi. Asta e ideea principala a articolului.
      Si da, e folosita o exagerare voita pentru a intari niste idei, nu sunt bine definite personajele pentru a se putea identifica cat mai multi cititori cu ele, tonalitatea naratiunii este agresiva, precum o cearta intre personaje, etc… Fiecare trebuie sa vada ce vrea, sa-ti gaseasca situatiile proprii, ce inseamna succesul pentru el, ce vrea de la viata si sa inteleaga ca trebuie sa actioneze cu incredere in loc sa-si gaseasca scuze.

  174. Avatar Delia

    Este cel putin subiectiva perspectiva. Pe langa faptul ca iti acord meritul de a oferi tuturor ‘pierde vara’ o motivatie in plus sa creada ca ESTI DESTEPT daca stai si ‘faci nimic’ te felicit pentru faptul ca ai reusit, sa demonstrezi ca un om destept este doar un om prost caruia ii place sa creada ca e destept! tu, mai bine decat terapiile ajuti oameni slabi sa si revina in fire gasindu si explicatia nereusitelor lor. e si acesta un lucru bun. Orice om actioneaza si ca sa ti dai seama daca vorbesti de un om prost sau de unul destept trebuie sa vorbesti in functie de rezultatul acestei actiuni si nu in faza efectiv incipienta.

    Dar bravo, este un articol demn de transpus pe un papirus si iti recomand hartia igienica pur autentica pentru ca deduc ca tu esti desteptul ce esueaza si nu ai bani de ceva mai scump!

    Succes pe viitor si la mai mare, ai potential!

    1. Avatar andrei

      Mersi

  175. Avatar Daniel Mois
    Daniel Mois

    Se face confuzie intre oamenii intelepti, cu EQ ridicat, si cei destepti, cu IQ ridicat dar EQ scazut.
    Degeaba ai IQ ridicat, daca emotional esti varza, daca ti-e FRICA sa actionezi, sa te promovezi, sa actionezi. Fricosii cu IQ mare nu garanteaza succesul!

    Inteligenta e de mai multe tipuri:
    1. Tehnica – IQ
    2. Emotionala – EQ
    3. Spirituala – SQ

    Degeaba stai genial la prima, daca celelalte doua sunt la pamant. Insa unul cu celelalte doua in top poate sa fie analfabet, ca va avea succes. Inteligenta emotionala, sociala, spirituala, se poate dezvolta prin educatie, si compenseaza adesea lipsa IQ-ului, inteligenta tehnica mostenita.

    Si mai e o treaba, cu cat ai IQ mai mare si EQ mai mic, poti fi mai usor SPALAT PE CREIER… de catre un sistem globalizat.

  176. Avatar constantinv
    constantinv

    „Fiecare trebuie sa vada ce vrea, sa-ti gaseasca situatiile proprii, ce inseamna succesul pentru el, ce vrea de la viata si sa inteleaga ca trebuie sa actioneze cu incredere in loc sa-si gaseasca scuze.”

    Constat ca la fiecare argument adus de altii faci completari rezonabile. Asta inseamna ca trebuie sa rescrii articolul.
    A continua sa faci pe neintelesul arata ca „demonstratia” din articol este subreda.
    Nu este cazul sa te lauzi cu numarul de comentarii. Ci cu cele care te aproba!

    1. Avatar andrei

      Articolul e scris asa cum trebuie. Problema e ca oamenii vor exemple care sa se potriveasca la fix pentru ei, ori e imposibil asa ceva. Chiar daca as descrie 2000 de situatii o sa vina al 2001-lea vizitator si o sa zica „esti prost, nu asta inseamna succesul adevarat” sau „esti bou, nu asta inseamna sa fii inteligent”. Asa ca nu fac eu pe neintelesul ci doar incerc sa explic ideea si celor care nu sunt capabili sa vada padurea de copaci. Greseala mea, recunosc, ar trebui sa-i ignor.

  177. Avatar cyp

    deci din punctul tau de vedere trebuie sa te arunci cu capul inainte si pe urma vezi ce este. Genul asta de gandire ma face uneori sa ma intreb daca e bine sa ii ajuti pe cei care dau inevitabil de belele facand asa. Si desi nu ar trebui de multe ori o fac.Cat despre schimbatul lumii, since prefer sa lupt pentru asta decat sa fiu o frunza uscata pe care vantul si curentii o duce cum vrea; unii mai stiu ce inseamna coloana vertebrala. In plus daca lupta asta ma ajuta sa schimb o persoana e suficient. Un singur suflet daca il salvezi inseamna enorm.

    1. Avatar andrei

      Foarte bine, nu te obliga nimeni sa faci ceva ce nu vrei.

  178. Avatar no one

    Dar cum ai ajuns tu la concluzia ca oamenii prosti reusesc mai bine in viata decat cei destepti? Si pentru cei prosti si pentru cei destepti sunt aceleasi standarde pentru ceea ce tu numesti „a reusi in viata”? Sau nu stiu, ce consideri tu ca inseamna „a reusi in viata” ?

    1. Avatar andrei

      1. Deschizand ochii.
      2. Da, sunt aproximativ aceleasi standarde, desi unora le place sa se minta singuri ca nu ar fi asa.
      3. Conteaza ce cred eu? Tu oricum nu iti schimbi parerea.

  179. Avatar Marina

    Mi se pare absolut fascinant de urmarit conceptia romanului despre „a reusi in viata”. De ce neaparat asta inseamna a te imbogati? Pentru ca tot articolul tau se invarte in jurul aceleiasi idei: actioneaza ca sa iti faci un business si ca sa te imbogatesti! Nu detesta oamenii bogati pentru ca la fel vrei sa fii si tu. Oare doar banii sunt masura reusitei?

    Infiintezi un imperiu si esti intru totul dedicat carierei tale de super-succes… DAR… copiii ti-i creste o bona, nu ai mai avut concediu de X ani, viata de familie e aproape inexistenta. Copilul tau nu va sti ce inseamna grijile financiare si nu va duce lipsa de nimic… dar nu va sti nici ce inseamna „sa pupe mama/tata, sa treaca” cand a cazut si s-a lovit la genunchi. Te consoleaza oare faptul ca ai mai multi bani decat ai timp sa cheltuiesti?

    Ai actionat, ai muncit, te-ai imbogatit. Ai facut copii numai ca sa ai cui sa ii lasi imperiul cladit cu mai multa sau mai putina truda (depinde cat de prost erai cand ai pornit pe drumul imbogatirii si cate idei ti-au trecut prin cap…) Felicitari, omule (destept sau prost, indifferent cum esti)… AI REUSIT!!

    Spre dezbatere, in replica la articolul tau, iti sugerez articolul de mai jos:

    Omul asta, avand in vedere ca e din categoria celor care analizeaza, e cam prost conform definitiei tale, nu? Sau…. ?

    1. Avatar andrei

      Mie mi se pare fascinant cum oamenii ca tine cred ca banii si fericirea familiala se exclud una pe alta. Dar citind articolul la care faci referire m-am lamurit, probabil asa v-a spus Dumnezeu ca este si asta inseamna ca trebuie sa fie adevarat, nu? Doar nu ne-ar minti Dumnezeu.

    2. Avatar Marina

      In primul rand iti multumesc pentru replica.

      Curiozitatea mea este, atunci, cum se face ca articolul tau care se vrea a fi despre reusita si esec in viata (in general, dupa cum sugereaza si titlul) nu face referire decat la aspecte materiale? Familia ar trebui sa fie suficient de importanta incat sa merite cel putin o mentiune intr-un articol despre reusita in viata.

      Sau poate titul corect al articolului ar trebui sa fie „de ce prostii se imbogatesc si desteptii nu” fara a avea pretentia ca trateaza succesul in viata, care e mult mai cuprinzator decat textul redactat de tine…

      Ca idee, nu cred ca e o regula generala ca banii si fericirea familiala nu pot coexista sub nici o forma, bineinteles ca exista exceptii. Dar realitatea din pacate arata cel putin doua tendinte in sensul asta:
      1. aceea a oamenilor de cariera de a pune familia in plan secund
      2. aceea de a afisa o „fericire” cumparata artificial
      Insa repet, nu cred ca se poate generaliza intru totul.

      Apoi, nu inteleg ce ai impotriva credintei. Daca cineva crede in Dumnezeu nu inseamna neaparat ca este fanatic religios. Te citez: „asa v-a spus Dumnezeusi si asta inseamna ca trebuie sa fie adevarat, nu?”… adica asa a spui cui anume? Mie de exemplu nu mi-a spus nimic Dumnezeu personal :)… Credinta e pentru multi un sprijin moral, nu un instrument de spalare pe creier. Ideea de baza a textului respectiv era sa iti stabilesti prioritatile in viata si sa realizezi care sunt cele mai valoroase lucruri. Lista lor poate diferi de la caz la caz, nu inseamna ca toata lumea fara exceptie trebuie sa se inarmeze cu credinta in Dumnezeu, ca altfel ramane borcanul gol :)

    3. Avatar andrei

      Totul tine de perceptie. Articolul se bazeaza foarte mult pe aceste perceptii ale oamenilor despre ei insisi si despre alti oameni, pe niste clisee, daca vrei. Imi cer scuze pentru remarcile rautacioase cu Dumnezeu, pur si simplu nu suport textele de genul celor din articolul din link.

  180. Avatar razvan

    genial articol… felicitari!

    1. Avatar andrei

      Mersi.

    2. Avatar Maria

      Nu am citit gramezile de commenturi decat printre randuri, si constat ca esti mai mult blamat decat apreciat pentru articol. Si… pe buna dreptate dupa parerea mea!

      Majoritatea cititorilor ti-au demontat ideile cu argumente solide, pe care tu le expediezi destul de agresiv si (mai ales) nemotivat. Mai simplu si mai corect ar fi fost sa recunosti ca nu te-ai gandit prea mult la logica lucrurilor inainte sa scrii articolul, ci pur si simplu ai insirat niste idei fara noima, fara sens si ai vrut sa starnesti o reactie in masa. „Explicatia” ulterioara cu care tot incerci sa te justifici nu scuza faptul ca de fapt ai scris un articol prost, subiectiv si pe alocuri contradictoriu.

      Daca vrei sa fii destept, actioneaza! Bunnn! pana aici suntem de acord…

      Dar ce te faci daca pentru tine succesul inseamna sa faci ceva pentru societate? Poate tu vrei tocmai sa schimbi lumea sau sa lupti cu sistemul. In cazul asta, conform conceptiilor tale, ai ajuns la fructul oprit…pentru ca vine Andrei Chira si insinueaza printre randuri ca e cea mai idioata idee pe care poti sa o ai! Oare astea sunt exceptii de la indemnul la atiune???

      Sau poate ai vrut sa faci si un oximoron pe langa toate hiperbolele cu care te lauzi!

    3. Avatar andrei

      E absolut normal sa fie controversat articolul: oamenilor le plac mai mult minciunile frumos impachetate decat adevarul dur. Sa lupti cu sistemul sa sa vrei schimbi lumea sunt idei idioate. Stii de ce? Pentru ca sunt doar IDEI. Sunt cuvinte spuse la o discutie pe terasa intre intelectuali autodeclarati, nu sunt actiuni. Toata lumea vorbeste de schimbat sistemul si de facut o lumea mai buna dar ia ghiceste cati fac ceva in privinta asta? ZERO.
      Vrei sa schimbi lumea? OK, arata-mi mai mult de 10 persoane pe care le cunosti care fac ceva in privinta asta. Si nu ma lua si tu cu Steve Jobs sau altii, vreau oameni reali, oameni de langa tine, caci despre asta vorbim aici, despre noi insine si oamenii de langa noi.
      Articolul nu e despre americani, englezi sau klingonieni, e despre noi, despre perceptiile noastre, despre societatea noastra, despre lipsa noastra de actiune (in orice directie). E o oglinda, asa cum am mai explicat in comentariile anterioare.

    4. Avatar Maria

      Orice actiune e declansata de o idee. Daca am actiona fara sa pornim de la o idee inseamna ca am fi roboti, adica noi facem, nu cugetam. Si atunci… care e problema daca ideea ta e sa schimbi lumea? Atunci articolul nu ti se mai adreseaza si tie? Adica e ok ca „prostii”, cum ii numesti tu, actioneaza pentru idei proaste, dar sa lupti cu sistemul e o idee mult prea idioata din punctul tau de vedere… Esti mandru de realizarea de a avea nu stiu cate zeci de mii de cititori ai articolului? Gandeste-te ca printre ei sunt tinerii care vor conduce maine tara, si carora le transmiti mesajul de a fi egoisti, de a nu le pasa de societate, de a actiona doar in interes propriu. Si mai trist insa este ca, asa cum spui in stanga si dreapta ca lumea nu te-a inteles, de fapt tu esti cel care nu intelege… Si ti-au spus-o multi, nu numai eu. Stii vorba aia, daca cineva iti spune ca esti beat, ignora-l… dar daca trei persoane diferite iti spun ca esti beat… du-te la culcare! Daca taceai, filozof ramaneai…

    5. Avatar andrei

      Problema e ca oamenii raman doar la idee si isi gasesc diverse scuze ca sa nu actioneze. Nu zic sa nu gandesti, zic sa nu uiti sa si actionezi. Cat despre egoism, tu pleci de la premiza comunista ca nevoia societatii e mai importanta decat nevoia individului, lucru complet eronat. Stiu ca ti se pare egoism dar gresesti iar dovada este faptul ca am ramas subdezvoltati timp de zeci de ani in timp ce tarile capitaliste au ajuns unde au ajuns. Solutia pentru o societate civilizata si dezvoltata este bunastarea individului. E atat de mult de zis aici ca va trebui sa scriu un articol intreg doar pe tema asta.

    6. Avatar Maria

      … si daca vrei exemple de oameni care au schimbat lumea (nu zicem Martin Luther King, ca articolul nu este despre americani, nici oameni de stiinta romani ca ei nu au treaba cu sistemul, nici Iuliu Maniu sau alti politicieni de exceptie ai Romaniei, ca nu mai traiesc demult)… doctorul Raed Arafat a infiintat SMURD in anul 1990, avand in dotare la momentul respectiv o singura masina pentru interventii

    7. Avatar andrei

      Si l-a infiintat fara munca? A pocnit din degete? Nu stiu cum sa explic mai bine decat atat, cine a facut ce a facut, A FACUT. Asta e cuvantul cheie pe langa care treci fara sa-l observi. S-o fi gandit omul, nu zic ca nu s-a gandit, dar cand a venit timpul sa faca ceva, A FACUT. A intreprins o actiune, apoi alta si apoi alta, si tot asa. Daca nu ar fi facut primul pas nu ar fi stiut nimeni cum il cheama.
      Daca statea si plangea ca e destept dar n-are sanse pentru ca traieste in Romania, nu stia nimeni cum il cheama. Daca era cel mai destept de la terasa si avea cele mai inteligente idei despre schimbarea lumii, nu stia nimeni cum il cheama. In schimb, A FACUT. A ACTIONAT.
      Bun, daca nici acum nu intelegi ca ideea din spatele articolului este sa nu ne mai plangem ca n-avem sanse si sa avem curaj si incredere sa actionam, imi pare rau.

    8. Avatar Maria

      Eu nu zic ca oamenii astia nu au facut! Logic ca au facut, ca doar de-aia le-am scris numele acolo; ai cerut exemplu si ti-am dat! Se pare ca TU esti cel care nu intelege, desi multa lume a incercat sa iti explice! E vorba de faptul ca articolul tau e foarte slab, nu transmite un mesaj constructiv, si tind sa le dau dreptate celor care mai sus au scris ca probabil nu cunosti prea multi oameni destepti. Good luck with that!

    9. Avatar andrei

      Eu n-am nicio obligatie fata de tine. Nu e treaba mea sa-ti transmit tie mesaje constructive. Eu m-am uitat in jurul meu si am scris ceea ce am vazut. Este extrem de simplu. Nu se potriveste cu ceea ce ai vrea tu sa fie? Poate ca da. Nu e vina mea.

  181. Avatar Adi

    Super simt al umorului! Chestia cu vanatul mistretului si cu belitul cu un cutit facut din piatra m-a facut sa rad minute in sir.

  182. Avatar titus otel
    titus otel

    prietene tu cu ce te ocupi? tu din care categorie faci parte? nu cumva din categoria celor care stau si analizeaza mult? adica ce fac desteptii si ce fac tupeistii? sa inteleg ca e bine sa fim toti tupeisti? ideea de la care ai plecat e buna… dar te-ai emotionat si a iesit compunere de cl. a 9-a.
    e usor sa comentez ce scrie altul… e greu sa ma abtin sa nu comentez. deci cu tupeu: bravo ma!!! sa fim cu totii nesimtiti, tupeisti, etc. in cazul in care ai vrut sa spui altfel (sunt convins ca indiferent ce comentariu primesti… critic… tu voiai sa spui altfel si nu esti intelesi si e prost ala care nu te-a inteles…etc.) trebuia sa faci incat sa iasa altfel. deci succes!!!
    si totusi…….. is framantat de ideea urmatoare: oare in loc sa fi pierdut tu timpul sa scrii observatiile si concluziile tale puerile, si eu sa comentez pe seama lor, oare nu mai bine mergeam cu tupeu si calcam ceva in picioare (si eu si tu)? (fie si un amarat de vanzator de biscuiti)?? si asta numai ca sa verificam o teorie?)

    1. Avatar andrei

      Tot ce vreau sa spun este ca inteligenta nu este de ajuns, e nevoie si de a intreprinde o actiune (sau mai multe) pentru a obtine ceea ce iti doresti. Credeam ca e destul de clar si in articol dar se pare ca nu. Asta nu inseamna ca tu esti prost sau eu sunt geniu neinteles. Singura concluzie pertinenta este ca oamenii vad ceea ce le convine sa vada si lupta pentru aceste convingeri pana in panzele albe.

  183. Avatar Raul

    e irefutabil ce ai scris prietene. felicitari, foarte tare

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  184. Avatar gogu

    Comentariile celor „5 milioane” de cititori care au inteles/nu au inteles articolul, nu fac decat sa confirme raportul smart/stupid de 1:1000 de pe aceasta planeta. Einstein a avut dreptate, desi a fost un om prost, ca daca era destept isi facea firma lui de bombe nucleare ;)

  185. Avatar Cristi

    Eu nu vreau sa contrazic, ci doar sa evidentiez doua simple idei:
    1) Nu vad vb si din punct de vedere moral (etic, religios),ci doar analizandu-se cine este prost sau destept doar din prisma banului (mai scurt si pe romaneste).
    2) Nu vad diferenta de raport intre INTELIGENT si DESTEPT.

    1. Avatar andrei

      1. Vorbim despre ce vedem si ce ne doare, nu?
      2. Destept, inteligent, intelept – nu conteaza. E vorba de perceptii, sunt concepte relative.

  186. Avatar Valentin Oancea
    Valentin Oancea

    Suntem dotati cu inteligenta pe care o dezvoltam pe diverse domenii. De aceea un performer dintr-un domeniu poate fi neadaptat in multe alte domenii. Este o problema de optiune si uneori de intimplare ca tu sa performezi intr-un singur domeniu sau sa abordezi moderat multe alte domenii. Problema societatii noastre ce se inchina „VITELULUI DE AUR ” este cum sa parvi…fara sa te intrebi daca este o solutie ce va distruge mult in jur…de multe ori chiar pe tine. Vezi Patriciu, clanul Becali, vintu si curind Voiculescu. Am 70 de ani si pot spune ca am lasat o usoara umbra PAMANTULUI. Daca in acesti ani, inloc sa formez caractere as fi facut reclame mincinoase despre tot felul de produse inutile sau chiar daunatoare omului cred ca mi-ar fi jena sa privesc dimineata in oglinda la batrinul ce n-a facut decit ….sa minta si sa se minta in viata. Pentru a fi fericit trebuie ca cei din jurul tau sa fie de niveluri apropiate de bunastare si educatie. De aceea neamtul cind a vazut ca degeaba curate casa intr-un ors murder, a iesit si a spalat strazile cu detergent…si casa a ramas curata mult timp si pantofi lustruiti si masinile curate, chiar daca au trecut multe zile dela ultima curatenie. Societatea noastra rasturnata seaman cu povestea oglinzii fermecate. ce se sparge lasand cioburile sa intre in ochii oamenilor facinu-i sa vada totul pe dos.

    1. Avatar andrei

      Suntem diferiti si ne dorim lucruri diferite, asta e clar. Problema e ca unii oameni sunt ipocriti si se plang ca nu au destule sanse in viata dar ei nici macar un bilet la loto nu trag. Cam asta e ideea. Cat despre nivelurile apropiate de bunastare, acolo imi pare rau dar nu mai suntem de acord. Fiecare cu cat poate.

  187. Avatar Claudiu

    Imi este ciuda ca nu am timp sa citesc mai multe commentarii de aici sa vad si parerea altora dar eu unul sunt de acord cu ce ai spus in proportie de maxim 40%. A reusi in viata nu inseamna sa ai neaparat cat mai multi bani, ci inseamna sa fi multumit cu ce ai, sa lupti cu toata forta sa realizezi ce vrei, sa iti indeplinesti scopurile, sa te descurci in orice situatie.
    Nu zic, in jurul banilor se invart aproape toate chestiile dar nu asta e scopul, scopul e sa faci atatia bani cati ai nevoie sa te construiesti si sa iti satisfaci nevoile.Sa sti unde sa te opresti. Oamenii destepti nu sunt neaparat timizi, oameni destepti in principiu sunt chiar cei ce SUNT REALIZATI in viata. Titlul articolului tau ESTE „De ce oamenii cu multa cultura si care au invatat foarte mult esueaza si prostii reusesc in viata”.
    Mi-a placut asta : „Oamenii destepti se plictisesc repede” si „Oamenii destepti gandesc prea mult” in principiu aici ai dreptate.
    De multe ori chiar oamenii destepti isi asuma riscuri ce altii nu o fac.Si cand iei o decizie si te gandesti la plan A si plan B este bine…nu sari ca idiotul inainte..

    1. Avatar andrei

      Succesul nu inseamna neaparat bani, e folosit doar ca exemplu. Pentru ca este cel mai la indemana exemplu, sa recunoastem. Toti vrem o viata mai buna iar chestia asta cu „sa stii cand sa te opresti” e o aberatie, nu exista asa ceva. Cu cat ai mai multi bani cu atat cheltui mai multi si vei avea nevoie si de mai multi.

  188. Avatar Alin

    Tot ceea ce vad eu subliniat in articolul asta este ca succesul personal este mai important decat evolutia comuna a umanitatii.

    1. Avatar andrei

      Exact. Pentru ca evolutia umanitatii este data de evolutia individului. Pentru ca umanitatea e formata din oameni asa cum oceanul e format din picaturi de apa.

  189. Avatar Valeriu

    Din articolul tau si cele cateva comentarii parcurse,am ramas cu urmatoarea idee: din punct de vedere social,oamenii destepti sunt prosti de destepti ce sunt,iar oamenii prosti sunt destepti de prosti ce sunt. Tu ce ai prefera sa fii?

    1. Avatar andrei

      Stii deja ce as prefera daca ai citit articolul. :)
      Apropo, mai conteaza si alt punct de vedere decat cel social?

    2. Avatar Valeriu

      Tocmai, intrucat am citit articolul,nu este clar ce este preferabil sa fii.Socialul este important in cazul de fata,tu facand referire la relatiile interumane,in expozeul tau.Parerea mea sincera este ca absolutizezi niste situatii particlare,sau altfel spus: pe cei intradevar destepi sa se simta prosti,iar pe prosti sa se creada destepti.Gresesc eu cu ceva in aceasta judecata?

    3. Avatar andrei

      Intentia mea era doar sa subliniez importanta actiunii. Restul sunt doar discutii si analize duse prea in abstract ca sa le pot urmari firul logic, cel putin la ora asta.

    4. Avatar Valeriu

      In fond,discutam pe niste notiuni din start relative. Ce presupune sa fii prost si ce presupune sa fii destept?? Care-i linia de demarcatie? Un destept il poate considera prost pe unul mai putin destept decat el,iar un prost il poate considera destept pe unul mai putin prost decat el.

    5. Avatar andrei

      Exact. Am si explicat asta intr-un articol.

    6. Avatar Valeriu

      Pai atunci argumentele tale,nu prea au o logica fara cusur.Mai mult ,intrucat eu sunt adeptul formularii succinte ca „inteligenta este ceea ce folosim atunci cand nu stim ce sa facem”,deci presupune nu numai sa ai ce folosii,dar sa stii si cum sa folosesti,eu apreciez ca inteligenti pot fi si cei mai putin destepi (adica prostii),iar mai putin inteligenti pot fi si desteptii.

    7. Avatar andrei

      N-am avut pretentia ca logica mea e fara cusur.

  190. Avatar Sorin Rebrisorean
    Sorin Rebrisorean

    Genial articolul! Felicitari! Multumesc

  191. Avatar Dan

    Imi place tema abordata de tine ..si este bine argumentata !
    Am sa fiu scurt in exprimarea opiniei mele…
    Exista de fapt patru categorii de oameni , observati de mine : 1. oamenii destepti care au curajul sa riste si sa mearga departe in viata; 2. oamenii prostovani(taranoi, ciobani, melteni, cocalari….etc) care au acelasi curaj de a risca si de a merge mai departe; 3. oamenii destepti dar inadaptati sociali si care nu vor sa riste nimic pentru ca se gandesc de 100 de ori inainte de face efectiv ceva (lucru bun dar si rau in acelasi timp); 4. oamenii prostovani care sunt la fel de inadaptati sociali si fricosi ca cei de la categoria 3.
    Concluzie sintetizata : nu toti oamenii care se realizeaza sunt prosti …asa cum nu toti prostii se realizeaza !

  192. Avatar DoarATAT
    DoarATAT

    Mulţumesc!
    Sper să-şi facă efectul, deşi … la 57 de ani (trecuţi), prea mare „brânză” n-o să fie.
    Articolul merită recitit, o să-i fac un link înspre mine însumi (blog)
    ~
    Cornelius, :)

    1. Avatar cornel56ius
      cornel56ius

      Da!
      Am „inceput” cu stangul, manifestand o indoiala!
      Semn de carte i-am pus, am utilizat chiar titlul articolului, poate ca „cei ce ma viziteaza” (aproape NIMENI) vor fi interesati!
      ~
      Cornelius, :)

  193. Avatar codrut

    cred ca OMUL DESTEPT de care vorbesti, Andrei, este OBSESIONATUL despre care vorbesc eu intr-o postare.
    te invit:

  194. Avatar anyone22
    anyone22

    Pentru ca se cred destepti si ajung sa scrie judecati de valoare pe bloguri. :))

    1. Avatar andrei

      Judecatile de valoare ruleaza!

  195. Avatar Laura

    Eu mereu imi pun intrebarea’Oare sunt proasta daca gandesc asa?’,despic firu-n 4,cu greu iau o hotarare,umila si cu simt obiectiv,cu un simt al umorului mai mult ironic…sa stii ca ma regasesc in postarea ta,si tot am dubii daca sunt sau nu desteapta ,bine ca nu asta ar fi baiu’,bine ca ma’ntreb si niciodata nu obosesc sa-mi pun intrebari…

    1. Avatar andrei

      Deja daca iti pui intrebari e un semn ca nu esti proasta. :) Articolul e un indemn la actiune, prost, destept, nu conteaza, actiunea e ingredientul secret.

  196. Avatar Maria

    Excelent! Cele scrise de tine se aplica perfect oamenilor care ezita sa actioneze. Ma recunosc, si chiar sunt in situatia de a actiona si ezit s-o fac , din anumite considerente pe care le-ai enuntat aici. Eu nu am realizat pana acum lucrurile astea, asa ca iti multumesc foarte mult. De acum voi incepe sa lucrez la ridicarea barierelor, pentru ca trenul meu chiar merita sa circule. Faptul ca am primit articolul acesta de la o prietena este inca o dovada ca trebuie sa-mi pun in aplicare planurile fara intarziere.

    1. Avatar andrei

      Multumesc si crede-ma, iti spun din experienta, nu ai ce pierde daca iti faci curaj sa actionezi.

  197. Avatar Nababu

    Articolul pare interesant, dar AR FI de retinut ca toata cultura speciei umane (in care includem si
    tehnologiile) nu a fost ceata de nici un prost. UPS!

    Prostii despre care se face vorbire pot face doar averi PENTRU EI, pentru ca sunt hoti, pentru ca au tupeu, pentru ca nu dau un ban pe nimic si pe nimeni, pentru ca nu au si nu stiu ce este cultura, pentru ca nu au bun simt si in final pentru ca doar burta lor conteaza!… Si de obicei sunt deposedati de ele de cine crezi?!… DE BAIETII DESTEPTI (magicienii)

    E incorect sa generalizam ca doar prostii fac averi.

    Sunt foarte multi oameni destepti care au facut avere si conduc acum lumea…

    Cum crezi ca ar fi putut niste prosti sa o conduca?!!!…

    In acest articol, sigura parte coerenta si incontestabila este citatul lui Nicolae Steinhardt din jurnalul fericirii:

    „Intreaba. Cere. Bate. Indrazneste. Nu te teme. Nu te inspaimanta. Staruie. Navaleste. Fii treaz. Fii intreg la minte”

    Concluzia mea este ca Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) NU A FOST UN PROST si nici nu descrie prostia in citatul sau!!! Este un indemn valabil pentru oricine.

    Andrei cred ca esti ori PROST ori MANIPULATOR. Ma rog, cum zici tu, e alegerea ta!

    Articolul tau nu are perspectiva HOLISTICA (vezi dictionar)

    Care e prospecrul ideal? PROSTUL, el poate fi manipulat!

    Exemplu: „Noi muncim, nu gandim…” nu ti se pare cunoscut?

  198. Avatar Nababu

    Corectez: se scrie si a se citi PROSPECTI (scuze)

    Mi-am permis sa-ti modelez articolul, acum fiind mult mai acceptabil si pentru prosti si pentru destepti (e suficient sa schimbi doar titlurile):

    De ce unii oameni inteligenti esueaza si unii prosti reusesc in viata
     
    M-am intalnit ieri la supermarket cu un vechi client de pe vremea cand lucram in IT si mi-am adus aminte de un lucru pe care mi l-a spus demult, acum vreo 6-7 ani, cred.
    Nu mai retin acum care a fost exact situatia atunci dar gasisem eu o solutie mai creativa sa-l ajut cu o chestie si sefa nu fusese de acord, desi era client fidel si puteam sa incalcam putin regulile.
    In fine, omul se uita resemnat la mine si intreaba: “Oare de ce naiba oamenii inteligenti nu ajung niciodata sefi?”
    Desi era o intrebare retorica acum dupa ani de zile de introspectie (not really) cred ca stiu sa-i dau raspunsul.
    Articolul asta e foarte lung desi l-am scurtat cat am putut, ca putea iesi o carte intreaga pe tema asta.
     
    Unii oameni destepti sunt idioti
    Da, pentru niste oameni destepti, sunt destul de prosti.
    Oamenii destepti nu inteleg ca Universul functioneaza dupa un principiu relativ simplu: actiune si reactiune.
    Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.
    Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cat de multi oameni nu se prind de faza asta.
    Actiunea este principalul ingredient al succesului. Daca nu faci nimic, nu se intampla nimic.
     
    Unii oameni destepti gandesc prea mult
    Prostii actioneaza, desteptii analizeaza.
    Daca un prost vrea sa mearga din punctul A in punctul B, o ia tot inainte pe aratura si vede el dupa-aia.
    Daca un om destept vrea sa ajunga din punctul A in punctul B, intai face o analiza a traseelor posibile si a situatiilor neprevazute ce pot aparea in cale si isi face planul A, planul B si planul C, de backup.
    Daca ii apare un zid in cale?
    – O ia prin stanga sau prin dreapta sau face o gaura?
    – Trece pe deasupra sau sapa un tunel pe dedesubt?
    Daca va fi nevoie de sapat un tunel, cred ca ar trebui sa-si ia la drum o unealta potrivita. Dar care e cea mai buna unealta? De fier sau de lemn? Sa fie usoara si de dimensiuni mici ca sa nu-l incurce la drum sau ceva serios, de performanta?
    Dilemele pot continua la nesfarsit, you get the point.
    In final se plictiseste si renunta la drum.
     
    Unii oameni destepti se plictisesc repede
    Un prost are o idee odata la 20 ani, de exemplu sa dea cartofi prajiti gratis in fiecare miercuri la shaormeria lui, si se tine de ea inca 20 ani.
    Paradoxal sau nu, exact asa se construieste un brand, prin consecventa.
    Oamenii destepti nu sunt consecventi, nu sunt perseverenti, au foarte multe idei si vor sa le incerce pe toate, trec de la una la alta in timp scurt, fara sa le dea timp sa se dezvolte.
    Din cauza ca au atat de multe idei, nu au rabdare sa mearga cu una pana la capat, la prima poticnire isi zic, asta e, am esuat cu asta, mai am alte 400 de idei, una o sa mearga. Si renunta la ideea actuala si incearca alta.
    Oamenii destepti se intreaba “ce as mai putea face, ce idee ar mai fi buna, ce sa mai incerc?” in loc sa se intrebe “ce am facut si a functionat ca sa repet?”.

    Unii oameni destepti vor sa schimbe lumea
    Cea mai mare prostie de idee pe care o poti avea.
    Universul are 15 miliarde de ani (EDIT: 13,7 conform comentariilor). Tu cati ani ai? 18, 23, 27? Good luck with that!
    Ce te face sa crezi ca tu poti schimba felul in care functioneaza Universul? Ce te face sa crezi ca tu poti schimba natura umana?
    Pe bune, crezi ca n-au mai incercat si alte zeci de milioane de oameni de-a lungul multor generatii inaintea ta, crezi ca tu esti cel mai destept, singurul care si-a dat seama ca e o problema in Univers si trebuie rezolvata?
    Si cum crezi tu ca poti realiza schimbarea asta?
    Stiu, hai sa stam la o terasa, la o bere, si sa combatem, sa discutam aprins, sa ne avantam in polemici si dezbateri.
    Sigur Universul o sa vada si o se schimbe singur cand aude argumentatia noastra extrem de logica.
    Noutati de ultima ora – the Universe doesn’t give a fuck about you.

    Unii oameni destepti lupta cu sistemul
    O, da!
    Din aceeasi categorie cu schimbatul lumii e si lupta cu sistemul. Sistemul e rau, sistemul e asa si pe dincolo, bla bla bla…
    Ce e sistemul? Pai, nu stiu, e o conspiratie, sunt corporatiile care ne baga consumerismul pe gat si vor sa ne controleze, e Matrix-ul care de indobitoceste.
    Zici?
    Pai nu te obliga nimeni sa ai ultimul smartphone, acces la internet, sa faci cumparaturi la supermarket.
    Ti se pare usor sa faci un arc si sa vanezi un mistret apoi sa-l belesti cu un cutit facut tot de tine dintr-o piatra ascutita?
    Este padure in Romania cacalau. La naiba, poti sa vopsesti si copacii in albastru si sa zici ca esti in Avatar, daca vrei.
    Matrix?
    Scopul nu este sa IESI din Matrix. Afara din Matrix e ca in padure, mananci noroi si te imbraci in zdrente.
    Scopul este sa intelegi cum functioneaza Matrix-ul si sa folosesti asta in interesul tau. Sa fii regele Matrix-ului.
     
    Unii oameni destepti sunt socialisti
    Asta nu e o surpriza ci mai degraba un efect firesc. Oamenii destepti fac multa scoala iar scoala iti implanteaza idei socialiste in cap.
    Idei precum taxarea averilor prea mari, luatul de la bogati si datul la saraci, etc…
    In esenta, oamenii destepti vor sa-i ajute/sa-i salveze pe cei napastuiti de soarta insa cu toata inteligenta lor nu-si dau seama ca fac exact contrariul.
    Daca pedepsesti oamenii eficienti si productivi, luandu-le banii munciti, si incurajezi oamenii lipsiti de initiativa, dandu-le bani degeaba, pur si simplu ii condamni pe toti in mod egal la saracie.
    E ca si cum ai imparti o singura pizza in felii cat mai mici, ca sa ajunga la toata lumea, in loc sa stimulezi oamenii capabili sa produca mai multa pizza.
    Daca vrei succes, bani si bunastare trebuie sa incetezi sa mai fii impotriva oamenilor bogati si sa nu-i mai consideri dusmani.
    E ca si cum visul tau ar fi sa fii fotbalist dar nu poti sa suporti fotbalul.
     
    Unii oameni destepti refuza realitatea
    Asta e legata tot de ideile precedente, de lupta impotriva sistemului, de incercarea de a schimba lumea in mai bine.
    Oamenii nu accepta ca nu exista “ar trebui sa fie”, “merita”, “ar merita”, etc… ci exista doar ESTE.
    Fiecare argumentatie pe care am auzit-o de la oameni destepti contine cate un verb din cele de mai sus:
    ·  n-ar trebui sa aiba profituri atat de mari
    ·  nu merita sa aiba salariu asa mic
    ·  ar trebui sa faca statul …
    ·  ar trebui, ar merita, ar, ar ,ar …
    Realitatea e in felul urmator: cerul e albastru, iarba e verde.
    Cerului nu-i pasa ca tu crezi ca ar trebui sa fie roz, pentru ca asa ti-ar conveni tie, un cer roz, sau pentru ca asa crezi tu ca ar fi mai bine.
    Iarba nu da doi bani pe parerea ta, ca ai tu chef ca firul de iarba sa stea inclinat pe dreapta, ca asa e mai bine pentru toti oamenii.
    Poti sa ai cea mai solida argumentatie logica pe care o poate scoate mintea ta de om inteligent, NU CONTEAZA.
    Realitatea este alta, si realitatea nu se schimba doar pentru ca tie nu-ti convine.
    Accepta realitatea si adapteaza-te in loc sa lupti ideologic impotriva ei!
     
    Efectul Dunning-Kruger pentru unii oameni destepti
    Unskilled individuals suffer from illusory superiority, mistakenly rating their ability much higher than average.
    wiki
    Asta in timp ce oamenii destepti fac exact invers, se autoevalueaza mai jos decat sunt, se vand pe bani putini si nu au incredere in propriile capacitati, sunt ezitanti si in final renunta de-a dreptul.
    In aceeasi nota cu Dunning-Kruger…
     
    Unora dintre oamenii destepti le e frica de judecata celorlalti
    Imagineaza-ti ca stai pe buda si iti faci linistit nevoile. Inchizi ochii o fractiune de secunda si clipesti.
    Cand ii deschizi esti pe o scena, cu toate reflectoarele indreptate spre tine si lumea te arata cu degetul si rade.
    Cam asta isi inchipuie oamenii destepti ca se intampla atunci cand trebuie sa isi afiseze sau sa-si promoveze munca sau ideile.
    Stiu designeri care evita de ani de zile sa-si faca un site pe care sa-si expuna lucrarile crezand ca nu sunt destul de bune pentru a le arata lumii.
    Sau oameni care refuza niste oportunitati de a face bani pentru ca au impresia eronata ca serviciile lor s-ar putea sa-i dezamageasca pe clienti, ca poate nu sunt chiar atat de bune pentru a cere bani pentru ele.
     
    Unii oameni destepti sunt romantici
    Li se inoculeaza din scoala ideea ca saracia e plina de romantism si boem: pictori saraci, poeti saraci, artistii adevarati sunt saraci.
    Adica oamenii inteligenti si capabili sa gandesca si sa creeze sunt deasupra ideilor de bani si avere, sunt superiori moral.
    Astfel, si ei la randul lor resping ideea de bani pentru a se alatura grupului, pentru a simti ca apartin acestei elite intelectuale care e deasupra notiunilor pamantesti de avere.
     
    Unii oameni destepti n-au tupeu
    Daca ingredientul principal al succesului e actiunea, tupeul vine imediat pe locul 2.
    Cele mai multe confruntari se castiga cu tupeu, nu cu dreptate sau logica argumentativa.
    Din nou, asta e o realitate pe care trebuie s-o accepti. Asa functioneaza lumea in care traim.
    Incearca un test, du-te la magazinul de la colt si cumpara un pachet de biscuiti. Iesi afara, deschide pachetul, mananca 3 biscuiti apoi intoarce-te in magazin nervos si cere banii inapoi.
    Iti garantez ca in 95% din cazuri tupeul, tonul ridicat, nervozitatea si amenintarile cu Protectia Consumatorului o sa iti aduca inapoi banii in buzunar.
    Oamenii destepti sunt prea corecti, prea modesti, prea timizi, prea cu bun simt, prea la locul lor – fara curaj, fara tupeu, fara initiativa, cautand mereu un loc caldut de munca la stat, acolo unde nu trebuie sa dovedesti nimic ci trebuie doar sa scrie pe hartie ca esti, ca stii, ca etc…
    Sau se plafoneaza in tot felul de joburi low-level, fara stres, fara responsabilitate, pana la pensie. Si traiesc cu impresia ca merita mai mult, chiar si doar pentru faptul ca sunt destepti.
     
    Unii oameni destepti nu vor sa aiba succes si nici bani
    Sigur, e alegerea lor. Pe mine nu ma deranjeaza.
    Insa ar trebui in cazul asta sa nu se mai planga ca altii au prea multi bani si ca nu merita sa-i aiba pentru ca sunt mai prosti decat ei.
    Repet, nu poti sa visezi sa fii fotbalist dar in acelasi timp sa urasti fotbalul si pe ceilalti fotbalisti.
    Trebuie sa te hotarasti ce vrei de la viata si sa actionezi in directia respectiva cu incredere si curaj.
     
    sursa: https://andreichira.ro/de-ce-oamenii-inteligenti-esueaza-si-prostii-reusesc-in-viata/

    „Intreaba. Cere. Bate. Indrazneste. Nu te teme. Nu te inspaimanta. Staruie. Navaleste. Fii treaz. Fii intreg la minte”
    Nicolae Steinhardt-Jurnalul fericirii 

  199. Avatar Nababu

    Am postat 2 comentarii.

    Nu vreau sa te ranesc, incerc doar sa te trezesc.

    Articolul tau e un vis, realitatea e diferita si lumea e controlata de PUTINI, BOGATI si DESTEPTI!

  200. Avatar Radu

    nu-mi vine sa cred ca vad asemenea idei expuse.
    o sa ma obosesc totusi sa scriu un comentariu, pentru ca multi ti-au dat dreptate, si se considera „destepti”, adica se regasesc in aberatiile pe care le-ai expus.
    le iau pe rand:

    inactiunea nu este o „calitate” a desteptilor, insa clar e un defect actiunea iresponsabila (de care se fac „vinovati” toti prostii).
    desteptii nu gandesc niciodata prea mult, cand e vorba de actionat rapid (instinctiv sau din experienta), o fac la fel de usor ca si prostii. desteptii insa cantaresc in general bine optiunile atunci cand se impune acest lucru (decizii cruciale, achizitii importante, etc). prostii nu cantaresc nimic, sar cu capul inainte ca oile si dupa aia o mierlesc sau ajung disperati si se manifesta ca psihopatii in societate, de parca toti ceilalti ar fi de vina pentru consecintele deciziilor lor si intotdeaua cauta alti tapi ispasitori si cersesc ajutor pentru recuperarea pagubelor generate de prostie.
    am trait s-o aud si pe-asta, prostii sunt perseverenti… dar numai in prostie.
    desteptii vor sa schimbe lumea, intr-adevar. vor s-o faca mai buna, si pe buna dreptate. practic lumea a trecut de la evul mediu la renastere, progres tehnologic numai cu o mana de oameni destepti. daca era dupa marea masa de prosti aproape tot globul era acum inca in evul mediu.
    desteptii sunt impotriva sistemului, desigur. sistemul ii exploateaza pe prosti, sub iluzia „protectiei” de care cei din urma au nevoie. desteptii n-au nevoie de „protectie”, sunt independenti de orice sistem si se descurca foarte bine singuri si fara ajutor. desteptii refuza
    un sistem care reprezinta dictatura singularitatii, – a unui individ sau grup restrans, sau dictatura majoritatii (a prostilor) numita astazi „democratie”.
    desteptii lupta impotriva unui sistem care le fura si le risipeste roadele muncii, fara a le oferi nimic in schimb, decat iluzii.
    da, oamenii destepti sunt socialisti, dar pana la un punct, realizand ca viitorul lor si al copiilor lor e ideal intr-o societate sanatoasa, si nu cu discrepante uriase si multa suferinta in jur. Oamenii destepti sunt dispusi sa investeasca in educatia copiilor lor, sunt dispusi sa ajute si pe cei din jur cu necesitatile – atentie: de baza. adica mancare, conditii sanitare de baza si adapost, precum si educatie de baza si ingrijiri medicale de baza pentru toti. daca aceste conditii nu sunt indeplinite la nivel de societate, oamenii destepti realizeaza ca vor fi afectati ca indivizi in cadrul societatii respective (in mod negativ, desigur): molime, criminalitate ridicata, saracie, involutie…
    a spune ca e aceste necesitati de baza sunt o povara este o prostie trambitata de politicieni pentru a-i prosti pe prosti pentru a distrage atentia de la praduirea uriasa a populatiei (proaste) in interesul unor baieti destepti (nu prosti).
    oamenii destepti nu accepta realitatea, ei cauta sa modeleze realitatea in favoarea lor. oamenii prosti, pe de alta parte, se resemneaza pe veci („asa o fost sa fie”).
    da, oamenii prosti sunt foarte increzatori in ei, adevarat, si se arunca cu incredere in prapastie. insa cand se vad pe fundul prapastiei de obicei le piere repede increderea in sine.
    oamenii destepti in general sunt mai increzatori in propriile forte, si independenti (in timp ce prostii sunt dependenti total de sistem, precum am argumentat).
    oamenii destepti nu aleg benevol saracia (ar fi de-a dreptul cretini). exista insa posibilitatea ca multi dintre ei sa nu puna banul pe primul loc in orice conjunctura (spre deosebire de prosti, pentru care banul e zeul suprem).
    oamenii destepti n-or fi avand probabil prea mult tupeu, insa de obicei nici nu le trebuie pentru a avea succes. pentru prosti tupeul si intimidarea pot parea a fi ceva indispensabil pentru ca cei din urma percep acest lucru ca fiind singura cale de a obtine un avantaj in relatiile din societate. totusi, pe termen lung relatiile interumane se deterioreaza iremediabil folosindu-se „tactica” respectiva, ducand la izolare fata de restul societatii. intr-o societate bolnava, tacticile respective pot ajunge sa fie „apreciate” de anumite grupuri mai largi, insa increderea reciproca si aprecierea reala intre astfel de indivizi pentru care scopul scuza mijloacele este minima. asa cum se observa si in filmele cu „wise guys”, exista „politetea” si „bunul simt” de fatada, macar.
    da, omul destept cauta sa fie corect fata de el si cei din jur, pentru ca are integritate si principii si se descurca foarte bine in viata fara sa faca „smenuri” care sa-i lezeze mai mult sau mai putin pe cei din jurul sau. insa omul destept nu se multumeste sa se autolimiteze, cum face un om prost (gen „Dorel”). faptul ca oamenii destepti nu vor si nu au succes si nici bani e o aberatie. statistic, un om destept ajunge mai bine din punct de vedere al succesului si al banilor asa cum le definim in general in societatea de azi decat 10 prosti din jurul sau. Punct.

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Stimate Radu,,din prea mult timp liber,am citit parerile tale despre cele expuse de Andrei. Sincer iti spui,eu am constatat o serie de contradictii in logica arguentatiei,incat nu am reusi sa inteleg care sunt pentru tine deosebirile dintre un prost si un destept,Intrucat,spre deosebire de tine,eu nu ma voi obosi sa le comentez pana nu-mi spui ce calitati si eventual defecte definesc un destept si ce „calitati” si defecte definesc un prost,din puctul tau de vedere,astept.

  201. Avatar monica

    Omul are trairile si apucaturile uniu animal…In viata este exact ca intr-o jungla. Cel care a vanat prada se ospateaza si apoi au dreptul sa vina ceilallti sa continue ospatul. Cei care vaneaza si au prada sunt considerati cei destepti. Nu exista fericire cu burta goala, cu lipsuri materiale si fara confort. Abia de aici putem vorbi de mai multe feluri de inteligenta. Ceii care ajung la nivelul acesta, nu pot fi considerati prosti…..

    1. Avatar Radu

      imi pare rau dar trebuie sa te contrazic. egocentrismul si egoismul distrug societatea umana. sigur, cu totii il avem intr-o oarecare masura si e normal sa fie asa, din motive de autoconservare. insa relatiile sociale sufera. evident, unii n-au niciun stres sa calce pe cadavre pentru a se imbogati. ii putem chiar numi inteligenti, desi controlati de irational intru lacomie. exista insa si inteligenta de grup, care aduce cu sine beneficii mult mai mari. de aceea omul este un animal social si evita in general singuratatea (cu exceptia celor cu probleme psihice). desigur, omul poate cadea prada laturii emotionale, ratiunea sa avand de suferit. un trib cu oameni care se ajuta intre ei are mult mai multa putere si se va dezvolta mult mai bine decat unul in care niste „destepti” smecheri ii praduiesc pe-ailalti mai „prosti”. Pana si primatele dau dovada chiar la nivel instinctiv de simt al corectitudinii, fair-play. De asemenea, unele primate socializeaza si sunt dispuse in general sa isi riste o parte din venitul obtinut cu greu (mancarea) pentru a stabili noi legaturi (considera ca beneficiul socializarii depaseste potentialele pierderi in acest caz). mai mult, primatele investesc mai mult pentru socializarea si crearea legaturilor cu indivizi necunoscuti (straini) decat pentru intretinerea relatiilor deja existente, considerand potentialele beneficii mai mari in ultimul caz. primatele lucreaza in general impreuna pentru un scop comun, si isi impart corect beneficiile rezultate (altfel se distrug legaturile sociale). concret, daca un cimpanzeu isi ajuta seamanul sa obtina mancare, iar ala nu imparte nimic cu el si haleste tot, relatia dintre ei s-a terminat si amandoi probabil vor muri de foame in viitor deoarece e mai greu sa te descurci singur in a-ti procura hrana decat in grup. la primate nu-i deloc ca in cazul leilor (de-aia primele sunt considerate specii mai evoluate). desi exista o structura ierarhica, exista mai multa interactiune sociala si colaborare spre beneficiul comun (mai mult altruism) decat in cazul leilor. primatele bonobo vor imparti NECONDITIONAT hrana lor cu un individ care nu are ce sa manance (s-au facut experimente in acest sens). majoritatea maimutelor VOR REFUZA hrana obtinuta prin suferinta altor semeni (da, s-au facut experimente „inumane” prin care maimutele nu puteau sa-si procure hrana decat apasand pe un buton care inchidea alt circuit si vedeau in celula invecinata un semen de-al lor cum este electrocutat, in final preferand sa moara de foame!) pana nu demult se considera ca asta e doar caracteristica speciei umane. daca acum consideram ca prin a calca pe cadavre pentru luxul personal provocandu-le neajunsuri si suferinta celor din jur NU FACEM DECAT SA INVOLUAM CA SPECIE. degeaba „desteptii” care calca fara scrupule pe cadavre incearca sa-si „asigure” progeniturile, pana la urma vor fi „sorbiti” cu totii in gura de scurgere a societatii decadente si-si vor pierde toate „privilegiile” pozitiei in care se afla si vor putrezi laolalta cu sarmanii din jur.

    2. Avatar andrei

      duci totul prea la extrem. problema societatii romanesti nu e ca nu vreau eu sau altul sa imparta ci faptul ca statul imi fura din buzunar ca sa imparta cu cersetorii. astfel, munca e pedepsita si lenea recompensata. iar asta duce la faliment.

    3. Avatar clujean
      clujean

      ai pus problema exact ca fufele alea care cauta disperate un bogatan sa le intretina, fiindca pentru ele nu dragostea si intelegerea conteaza ci confortul :)))

  202. Avatar Florin Alexandru
    Florin Alexandru

    Printre randuri dar specific.
    Senzational articol.
    Sa mai scrii pe acest subiect.
    Simplu si la obiect, imi aminteste de un audio book Brian Tracey – in Romania, nu imi amintesc numele, dar exprimarea era la fel, simplu, la obiect.
    Felicitari.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  203. Avatar dan

    Intimplarea a facut sa ajung pe blogul tau,stimate Andrei,si cum intimplarea are si ea rolul sau bine definit in acest imens mecanism care se numeste viata,atunci sper sa fie de folos.
    Acest articol reprezinta un adevar,este doar o parte a unui adevar universal la care aspiram cu totii.
    Depinde de fiecare dintre noi,de inteligenta sau mai bine zis de intelepciunea necesara acceptarii sau respingerii acestui adevar,chiar daca el nu ne gadila intotdeauna imensul nostru orgoliu.
    Comentariile pro si contra sunt extrem de constructive,denota faptul ca inca mai exista speranta.
    Insa te faci vinovat de un singur lucru,stimate Andrei,scrii prea mult printre rinduri asa cum ai precizat.
    Din pacate putini stiu sa citeasca in acest mod.
    Perceptii si concepte.
    Omul destept este intotdeauna deasupra lor.
    El traieste mereu in ideal,va trai mereu un ideal greu accesibil celor din jur.
    Va fi intotdeauna ciudat si neinteles pentru ceilalti.
    Articolul reprezinta valoarea bruta al unei realitati pe care o traim,din pacate.Daca nu stim sau nu suntem capabili sa slefuim acesta realitate,atunci inseamna ca nu am inteles nimic.
    Uneori suntem tentati sa dam sensuri inalte unor lucruri lpsite de valoare.
    O greseala comuna.Omul destept va sti intotdeauna sa faca diferenta.
    Pentru ca el este unic in felul sau.
    Articolul imi aduce aminte de un citat de Emil Cioran.
    ** Singuratatea nu te-nvata ca esti singur,ci singurul**
    Sublim.
    Dar gata,ajunge,nu vreau sa repet greseala ta si anume sa scriu si eu printre randuri.
    Felicitari si succes in continuare.

    1. Avatar andrei

      Mersi.

  204. Avatar MareNostrum
    MareNostrum

    Viziunea acestui articol e una cam sumbra; bine, autorul ar putea zice ca e realista si ca universului nu-i pasa de ce credem noi (ma intreb daca autorul e ateu rational sau irational …). Asa o fi. Chestiunea e: este adevarat ce scrie autorul? Este in buna parte, dar nu integral (nu imi pot da seama ce nu e adevarat pentru ca e prea greu de evaluat si nici n-am cunostintele necesare).

    1. Avatar andrei

      Nu exista adevarat sau fals. Exista doar perceptiile (subiective) ale oamenilor.

  205. Avatar Radu

    ai dreptate!

  206. Avatar livius

    draga Andrei, articolul tau este cum s-ar spune „jos colopul”, un singur gand si intrebare ma persecuta la care ti-asi fi foarte recunoscator daca mi-ai da un raspuns : TU, IN CARE CATEGORIE TE AUTODEFINESTI ? nu uita insa ca tote parerile inclusiv ale tale pot fi relative sau subiective. Si chiar si raspunsul tau pe care-l astept…

    1. Avatar andrei

      Eu cred ca sunt destul de inteligent. Si da, am facut toate greselile pe care le-am enumerat.

  207. Avatar joe

    Mi-a placut articolul tau, poate din cauza faptului ca m-am vazut in oglinda pe care ridici prin spusele(scrisele) tale. Oamenii destepti de multe ori nu sunt uniti, chiar si parintii iti zic sa aplici la un job sigur, nu iesii din zona de confort, stai acolo, asculta pe sefu si imbatraneste in siguranta situatiei.

    „Prostii” sunt oameni practici, multi nu vor sa aiba sef din orgoliu, multi se duc pe ideea cum sa fac bani multi fara sa ma obosesc. In loc sa se angajeze la o firma de IT de ex, unde chiar daca se castiga bine, trebuie lucrat mult, lucrezi si in detrimentul nervilor si ochilor tai si pe termen lung s-ar putea sa nu merita nici asa. Tot ce ramane de facut este, un job prin strainatate unde evident se castiga minim de 5 ori mai mult (depinde), sau sa devii ceva sef, director, project manager, unde nu prea lucrezi dar ai grija de lucrarile finalizate si raspunzi fata de client sau iti faci firma (de caile neortodoxe cu smecherii nu vreau sa vorbesc).

    Oricum, nu numai banii conteaza, unii pot sa fie fericiti ca si gunoieri, mai ales daca traiesc intr-o societate unde nu e privit cu dispret un astfel de job.Intr-un documentar populatia din Danemarca era considerat cea mai fericita si chiar era un scurt interviu cu un gunoier.

    1. Avatar andrei

      Eu nu privesc cu dispret gunoierii. Oamenii nu sunt egali si fiecare face munca pe care o poate face la nivelul lui de inteligenta, pregatire, etc… E nevoie si de patroni si de ingineri si de programatori si de gunoieri. Eu vorbesc de oamenii inteligenti care ar putea sa faca mai mult, sunt capabili, au cap si pregatire, dar nu fac nimic si apoi se plang si se victimizeaza si asa mai departe.

  208. Avatar Otto Brekner
    Otto Brekner

    Am aterizat la articol in urma unui share de pe FB. Ceea ce nu inteleg este cum de o colectie de stereotipuri (cu exceptia notabila a efectului Dunning-Kruger) poate sa faca atata valva.

    Dupa mine „destept” si „prost” sunt doar niste etichete. Nimeni, niciodata, nu e doar destept sau doar prost. Dar ne place sa le folosim ca sa ne simtim bine, sa ne salvam self-esteem-ul.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Exact, sunt etichete, am explicat asta ulterior. Cat despre valva, e perfect explicabila. Raspunsul e in intrebare.

  209. Avatar monica

    Cred ca aveam nevoie de articolul tau. Nu ca nu as fi stiut adevarul din el. E degetul pus pe rana.

  210. Avatar Costel

    Nu vad unde e Dumnezeu in analiza voastra, eu nu cred ca suntem doar animale, ia mai ganditi-va.

  211. Avatar Rpg

    Foarte bun articolul. Felicitari.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi

  212. Avatar tam tra

    aici sunt destule păreri pertinente… nu o mai bălăcii prietene și pune ghilimele că alfel nu ești decât un Ponta mai mic, da mult mai fudul.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu stiu exact ce vrei sa zici. Unde sa pun ghilimele? Ce legatura are Ponta? Sau tu crezi ca am copiat articolul de pe site-ul respectiv? E exact invers si trebuie doar sa stii sa citesti ca sa iti dai seama. Scrie acolo pe site ca e scris de mine.

  213. Avatar John Smith
    John Smith

    Te pot contrazice putin ? Din articol am scos ideea ca este bine sa fi „adaptat” la situatie/societate.
    Astept un reply la acest comment pentru aceasta afirmatie:

    „Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.” – Jiddu Krishnamurti scriitor, orator filosof şi cercetător spiritual, maestru al meditaţiei.

    Multumesc anticipat!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Faptul ca societatea e profund bolnava e doar o perceptie a unui om. Om care ar dori ca societatea sa fie altfel: oamenii sa fie buni, civilizati, altruisti, etc… Ideea este ca poti sa accepti realitatea, sa accepti ca oamenii nu sunt perfecti si societatea nu e perfecta sau iti poti irosi viata lamentandu-te ca de ce nu e perfecta.

  214. Avatar Anonymous
    Anonymous

    Eu nu sunt de acord cu articolul asta. Oamenii descrisi aici nu sunt destepti, sunt oameni “normali”, care nu stiu ce vor, si care se plafoneaza. Iar apoi se plang, fara sa realizeze ca problema e la ei in teren.
    Oamenii destepti pe care ii cunosc eu nu sunt asa. Ei incep fara bani, cu “educatia” din scoala, si de multe ori trasi inapoi de opiniile oamenilor limitati din jurul lor (parinti, prieteni, profesori, colegi de munca, etc.). Ei poate nu devin sefi, decat daca chiar isi doresc asta. Dar toti se auto-depasesc. Isi aleg un scop maret, si cateva mai mici. Si apoi FAC CEVA sa le realizeze pe toate. Cand le ating, isi aleg scopuri noi.
    “Oamenii destepti vor sa schimbe lumea”, da, dar ultima oara cand m-am uitat in jur, lumea se schimba. Si nu oamenii prosti erau cei care o schimbau. Cel mai mult se schimba atunci cand se aduna cativa oameni destepti si FAC LUCRURI impreuna. Nu doar sa vorbeasca despre ele, adica.
    In loc sa descrii starea de fapt asa cum o percepi tu, incearca sa o schimbi. Vestea buna e ca se poate. Vestea proasta e ca trebuie sa si faci ceva pentru asta, si ca in mod sigur nu poti sa o faci de unul singur. Gaseste solutii, nu doar probleme, si aplica-le. Apoi invata si pe altii sa le aplice mai departe. Asta daca chiar te deranjeaza, si vrei sa faci ceva sa rezolvi problemele.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Destept si prost sunt niste etichete, niste perceptii. „Vestea proasta e ca trebuie sa si faci ceva pentru asta” – aici ai prins exact ideea intregului articol.

  215. Avatar Greta

    Consider bun articolul tocmai pentru că este bazat pe observaţii cu privire la persoane şi situaţii reale! Aşa este: viaţa este simplă, cu câteva principii simple la bază, principii pe care le ignorăm tocmai pentru că ne par prea simple ca să funcţioneze! Inventăm noi altele mai complicate, că doar nu ducem lipsă de idei! Inteligentul înţelept nu va face asta! El va şti să folosească aceste principii pentru a trăi în acord cu ele, la superlativ!
    Pe cealaltă parte, prostul are mintea mai aerisită şi prinde din zbor ceea ce este simplu, acţionând la fel de simplu, poate chiar rudimentar. În schimb, are destul timp să persevereze şi nu se plictiseşte niciodată!
    Aprecieri pentru blog, îmi place ce descopăr aici. Mai ales îmi place faptul că exprimaţi mult … printre rânduri!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc.

  216. Avatar geo

    O pilda:
    Un magarus era aproape mort de foame, cautand el de mancare ajunse intre doua capite de fan amandoua la aceeasi distanta de el, atat s-a gandit magarusul ca nu a putut sa aleaga nici una din ele si a murit de foame.

    Cred ca in contextul de mai sus sunt si frustrari personale, prosti , destepti , frumosi urati sunt trasaturi independente de noi pentru care nu putem sa acuzam sau sa ne facem vinovati. Daca ne-am analiza viata am observa ca in anumite momente nu am luat deciziile bune sau nu am luat nici una de frica sa nu gresim. Trebuie sa faci ceva ca sa constati daca e bine sau rau , nu este normal sa spui ca nu e bine daca nu incerci, sunt si situatii in care te bazezi pe experienta celorlalti dar nu despre acelea vorbim acum. Daca cei care nu au o capacitate a inteligentei mare, reusesc asta se datoreaza fiintei noastre care le compenseaza si le echilibreaza pe toate. Trebuie sa incercam mai mult, sa fim corecti cu noi si sa muncim mai mult daca vrem sa reusim, pentru ca sunt multe persoane care sufera de sindromul de a incepe ceva si a nu termina. Iar inteligenta lasati-o va rog la o parte ca poate unul din copii vostrii nu vor fi inteligenti si apoi trebuie sa-i explicate si aceluia cum sa reuseasca in viata( acum depinde ce intelege fiecare prin reusit in viata, eu la momentul asta inteleg, o casa, liniste, copii sanatosi si educati, aer curat … ) dar aceste sunt foarte greu de dobandit pentru mine daca ma credeti

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc pentru comentariu.

  217. Avatar Bogdan

    Sincer … Din pacate , asa stau lucrurile !!!

  218. Avatar Mircea

    Imi pare rau pentru tine , dar vreau sa -ti aduc la cunsotinta faptul ca pentru multi oameni a avea multi bani, averi, influenta, putere, femei etc nu constituie deloc un atribut al succesului in viata . Pentru oameni ca tine, a profita de bunatatea , sinceritatea , cumsecadenia, naivitatea, etc, altora constituie tot un aspect al reusitei in viata. In realitate, asa ne- a creat Dumnezeu, unii mai isteti altii mai prosti, unii mai cu bani altii mai fara bani, unii mai credului altii mai putin, unii mai putin educati altii super educati. etc.
    Ceea ce tu nu ai inteles in aceasta scurta viata a ta este faptul ca , indiferent cum am fi, trebuie sa ne respectam unii pe altii. Succes in viata pe care ti-o doresti.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Stii ce faci tu aici? Nu iti spui o parere gandita de propriul creier ci repeti propaganda comunista care ti-a fost bagata in cap de mic – ca bogatii sunt rai si saracii sunt buni.
      De unde stii ca eu profit de bunatatea altora? Ma cunosti? De unde stii ca nu respect alti oameni? Sunt automat un om rau pentru ca nu vreau sa fiu sarac?

  219. Avatar COJOCEA OVIDIU IONUT
    COJOCEA OVIDIU IONUT

    Superb articolul si iti multumesc pentru ca macar ai avut intentia de a spune lucrurilor pe nume, ca cei ca mine care au sansa sa iti citeasca articolul sa vada, daca sunt sinceri cu ei insisi, o realitate atat de dureroasa pentru noi cei care avem idei, insa ne pierdem in ele si nu avem curajul si vointa sa incercam macar sa punem in aplicare una din ele, ci ne afundam si mai mult in neincredere, teama, frustrari si deznadejde si renuntam sa fim ceea ce vrem nu ceea ce vor ceilalti sa fim. Un articol extrem de bine realizat si suficient de clar pentru toti cei care se afla intr-o stare de pasivitate si contemplare a propriilor esecuri din cauza lipsei de incredere in ei, in abilitatile si capacitatile intelectuale cu care sunt inzestrati prin efortul lor personal, insa doar in plan teoretic si virtual. Meriti toata lauda din partea noastra, a celor care au puterea sa recunoasca adevarul afirmatiilor pertinente din acest articol. Toata stima!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc. Bine zis, putini au curajul sa fie sinceri cu ei insisi.

  220. Avatar Chomsky Marian
    Chomsky Marian

    Foarte bun articolul! Departe de a fi exhaustiv dar puncteaza foarte bine defectele „desteptilor” si calitatile „prostilor”. De fapt despre calitatile prostilor se poate scrie mai mult.. poate scrii ceva despre asta. Ma abonez! :D

  221. Avatar Mircea

    Prietenii tai inteligenti, pe care i-ai analizat inainte de a scrie articolul, imi pare rau sa ti-o spun dar in cel mai bun caz se incadreaza la categoria mediocrii. Daca tu ii consideri inteligenti e destul de evident unde te situezi in raport cu ei (in caz ca ar avea careva dubii dupa ce a citit articolul). La fel ca si ei ai impresia ca daca reusesti sa mai cazi pe ganduri din cand in cand la o bere cu amicii inseamna ca ai iti merge mintea.

    Toate punctele sunt penibile. Ma, dar chiar toate.

    Sfatul meu, mai schimba anturajul, mai arunca un ochi la oamenii de succes, nu doar la oamenii cu bani si amicii tai hipsteri si/sau frustrati. De inceput, recomand http://www.ted.com. Ia vezi, din miile de oameni de pe acolo, si alte zeci de mii de la conferintele nationale/locale, cati prosti de-ai tai sunt inclusi? Cati din ei sunt saraci, refuza realitatea, n-au tupeu, le e frica de judecata altora, se plang ca lumea nu-i justa, vor sa schimbe lumea etc.?

    Succes. Poate cu ceva efort si dupa ceva timp o sa ajungi la un nivel in care sa-ti dai seama ca iti trebuie totusi un oarecare nivel de inteligenta ca sa poti sa analizezi concret obiceiurile si caracteristicile unui om inteligent.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      TED e filmat in Romania? Pentru ca articolul e o analiza a societatii romanesti. Poate sunt eu mai prost dar nu vad cum s-ar putea face o analiza a societatii romanesti uitandu-te la TED.

    2. Avatar Mircea

      Stimate, ai auzit vreodata de „special pleading”? Acum zici ca de fapt te refereai doar la romanasii nostri? Asta ti-e scuza pt ineptiile din „articol”? Adica romanii inteligenti esueaza, refuza realitatea, le e frica de judecata altora, n-au tupeu etc. si doar prostii au succes?

      Sfatul meu inca ramane, mai schimba anturajul si analizeaza oamenii de succes, nu doar pe cei cu bani si pe amicii tai hipsteri / frustrati / mediocri.

      Legat de Ted, nu ca e prea important, dar vezi ca exista si TEDxBucharest?

      PS – De curiozitate, romanii emigranti se incadreaza in „analiza societatii romanesti”, sau odata plecati nu se mai iau in calcul?

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Am scris o explicatie deja –

    4. Avatar Mircea

      „Asta e si ea o dovada in sine a unor adevaruri din articol.”

      Nu, dimpotriva. Asta e dovada ca mediocrii pe care tu-i numesti inteligenti sau destepti canta la unison. Citesc articolul, se regasesc aproape in totalitate in caracterizarea „inteligentilor” si dau vina pe asta pentru nereusita lor in loc sa dea vina pe faptul ca sunt lenesi, speriati, plictisitori, lipsiti de pasiuni etc., lucruri ce nu au legatura cu inteligenta.

      Problema e ca tu si cei care detin caracteristicile astea faceti niste contorsiuni mentale si ajungeti la niste concluzii pseudo-intelectuale si reconfortante, ca altii sunt de vina pt nereusita lor si ca sunt inteligenti printre atatia prosti. Si asta e cu adevarat problema romanilor, ca se cred prea destepti pe cand statisticile si dovezile arata contrariul.

      Ce-ar fi fost daca in loc sa scrii ineptia asta de articol, care nu face altceva decat sa le dea apa la moara prostilor ca fac bine ce fac si mediocrilor ca sunt inteligenti, ce-ari fi fost sa fi scris ca suntem o tara cu o populatie mediocra, lenesa si cu pretentii nejustificate, si trebuie sa ne schimbam mentalitatea de buricul pamantului pt a fi mai fericiti si a o face un loc mai bun? Nu despre asta e vorba? Sau doar despre bani?

      Bucura-te de like-uri. Si mersi ca ajuti la consolidarea mentalitatii actuale.

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Daca spun ca iarba e verde asta nu inseamna ca ajut la „consolidarea mentalitatii” ca iarba e verde. Iarba ESTE verde. Eu un fapt, o realitate.
      Ai dreptate, suntem „o tara cu o populatie mediocra, lenesa si cu pretentii nejustificate” – asta e rezultatul anilor de comunism de inainte de 89 si a perpetuarii statului social de dupa 89 – vezi articolul asta –
      Dar nu stiu cum ai inteles tu „ca altii sunt de vina pentru nereusita lor” cand in articol e scris destul de clar ca lipsa de actiune e problema.
      Despre asta e vorba, despre a nu mai sta sa ne lamentam si sa ne apucam sa facem, sa actionam in directia dorita.

  222. Avatar XYZ

    „Da, pentru niste oameni destepti, sunt destul de prosti.
    Oamenii destepti nu inteleg ca Universul functioneaza dupa un principiu relativ simplu: actiune si reactiune.
    Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.
    Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cat de multi oameni nu se prind de faza asta.”
    –––––––

    oamenii destepti se prind, inteleg pricipiul ala simplu
    doar ca:
    * intelegerea tine de inteligenta
    * iar mobilizarea tine de vointa

    ce are inteligenta si vointa in comun ??

    => oamenii destepti nu sunt idioti, sunt doar LENESI !!!!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ai dreptate aici.

  223. Avatar sorin fiscuci
    sorin fiscuci

    Articolul asta nu este doar prost.Este unul din cele mai rele lucruri pe care le poate face un om inteligent. Incurajeaza oamenii la egoism extrem si doar la propriul profit.Consider ca un om inteligent (pt ca nu poate fi prost un om pe care l a dus capul sa scrie asta) , trebuie sa impartaseasca adevarul celor care nu sunt constienti de el. Suntem singura specie care ne autodistrugem hrana si planeta,casa noastra.oameni ca tine care au putere de convingere dar aleg sa convinga oamenii la rau ,trebuiesc …..Tu nu esti doar un parazit.Tu esti cel mai daunator parazit al societatii.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu incurajez oamenii la egoism extrem. Incurajez oamenii la actiune. Actiunea poate fi reprezentata si de ajutorarea altora, daca asta ii face pe oamenii respectivi fericiti si daca asta considera ei a fi un moment de succes in viata lor. E alegerea fiecaruia.

    2. Avatar sorin fiscuci
      sorin fiscuci

      Apreciez raspunsul tau. Inca o dovada ca nu esti prost (ca mine care te am jignit si imi cer scuze) .Tu ai dreptate cand afirmi ca asta este realitatea in societatea romaneasca. Ai dreptate si cand spui ca incurajezi oamenii la actiune. Dar la ce fel de actiune te referi,daca spui ca este cea mai mare prostie sa incerci sa schimbi sistemul?De fapt ,tu consideri sistemul romanesc ca fiind bolnav,sau sanatos?

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Sistemul romanesc este de tip comunist/socialist si e gresit conceptual dar nu despre asta e vorba. Sistemele se schimba oricum, exista o ciclicitate, s-ar putea spune ca se autodistrug, intr-un fel. Ca om, ar trebui sa fii capabil sa te descurci in orice sistem in loc sa te plangi ca sistemul nu-ti convine; pentru ca de fapt asta fac majoritatea oamenilor, ei nu lupta ca sa schimbe sistemul, ei doar se plang.

    4. Avatar sorin fiscuci
      sorin fiscuci

      Asadar tu sti ca sistemul este gresit,dar tu te separi de el ca si cum nu faci parte din sistem.Scopul tau este doar sa ai succes personal si sa te adaptezi oricarui sistem fie el si gresit conceptual.Gresit ,Andrei.Sistemele nu se schimba oricum si nici nu se autodistrug.Sunt compuse din oameni si de ei depinde cand se schimba,cum se schimba si in ce se schimba.Ideea este ca Romania chiar are nevoie de oameni ca tine inteligenti si cu initiative si mai ales oameni de actiune,doar ca tu nu iti folosesti aceste calitati in scopuri comune ci doar personale.Asa cum a spus cineva mai sus,esti perfect adaptat unui sistem profund bolnav.Si ok,te descurci perfect iti merge bine,dar te intreb:Copiilor tai cum le va merge? Iti recomand tie si tuturor . poate descoperi ce fel de change maker esti .

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu vreau sa ma separ de sistem, evident ca fac parte din el. Dar e vorba de eficienta consumarii timpului si a energiei mele – pentru mine e mai eficient sa ma concentrez pe viata mea, sansele sunt mai mari de reusita; pe cand lupta cu schimbarea sistemului presupune efort mai mare si sanse de reusita mai mici.

  224. Avatar True Evil
    True Evil

    totul este o prostie in masa.
    majoritatea oamenilor (in ciuda anilor de invatatura pe care ii au) sunt tot prosti.
    prostia =inabilitatea de a intelege (iar aici este vb de nivel,adica cat de prost/proasta esti).
    daca ar fi sa stabilim un nivel al prostiei si sa zicema asa:
    locul 10 din prostie este cel mai jos nivel de prostie pe cand locul 1 ar fi cel mai inalt nivel de prostie.
    acum:pentru un destept (nu ca aceia pe care tu i-ai enumerat mai sus ca aceia sunt tot prosti intr-un final doar ca mai jos pe scara prostiei decat altii) nu ar conta prostia deloc fiindca el/ea nu traiesc si nici nu invata din greseli asa cum majoritatea (prostilor) fac.
    el/ea calculeaza tot cat de mult poate si isi da foc la creier incercand sa gandesca totul cat mai clar.
    nu ma consider prost si din aceasta cauza am ajuns in viata mea la concluzia ca desi am dreptate in 99% in tot ce zic (inclusiv cu familia mea) cel mai bine e sa taci 99% din timp si sa tii pt tine cea ce stii.
    pentru ca orice imparti cu lumea (vorbe,fapte),lumea le va folosi toate impotriva ta iar cand tu nu vei intelege de ce fac asta atunci felicitari pentru ca tocmai ai intrat in lumea prostilor.
    pt cei care stiu doar va „reamintesc”:TOTI OAMENII SUNT RAI DIN ESENTA LOR CEA MAI ADANCA!
    multi incearca sa fie buni pe cand altii chiar cred ca sunt buni ignorand rautatile pe care le fac in viata.
    intr-un final toti sunt rai si majoritatea prosti,iar din acest motiv cei care sunt oameni destepti si stiu cum sa isi puna intrebarea si cum sa dea si raspunsul raman doar o mica minoritate care toti tind sa se dateseze de restul prostilor.
    la sfarsitul vietii oamenii destepti isi dau seama cate idei bune pt lumea asta au avut si ca nimic nu au reusit sa faca pentru ca au fost intotdeauna incojurati de prosti.
    iar pentru un om destept finalul vietii e o usurare pt multi ca in sfarsit au scapat de prosti!!!
    poate nu sunteti de acord cu cea ce cred eu poate da,la final e irelevant ce credeti toti pentru ca pentru mine conteaza doar ce cred eu,ceilalti toti fiind in afara universului meu.
    dar ganditiva pentru un moment care ar fi fost viata voastra daca nu ati fi incojurati de oameni rai si prosti?!!!!

  225. Avatar ionut.

    Asta cu universul nu da doi bani pe tine este f adevarata pt k universul este creat de Dumnezeu.El este singurul caruia ii pasa de noi.Universul nu este altceva decat o aglomeratie de galaxii,constelatii,nebuloasa si multe altele.

  226. Avatar Constantin
    Constantin

    Am citit tot articolul si partial cometariile .Sper sa nu ma suprapun cu unele dintre ele.
    Tema este interesanta, dificila iar articolul doar in parte da raspunsuri.
    Primul lucru care trebuia/trebuie punctat este: cum se ajunge sef? Din experienta mea lucrurile sunt „simple”: un sef numeste un alt sef (subaltern). Un director numeste seful unu birou, serviciu, etc. Un director este numit de un alt director de pe scara ierarhica respectiva. Asadar seful un ales (sau „ales”). Cand seful se decide sa-si aleaga un sef subordonat persoana vizata ar trebui sa indeplineasca cateva conditii. Sa fie pregatit profesional, ca doar asa isi poate indeplini propriile sarcini. Sa fie disciplinat, adica sa nu creeze conflicte, probleme. Pana aici nimic nefiresc. Dar lucrurile nu se opresc aici: persoana vizata sa fie devotata, sa respecte intocmai directivele primite, sa nu comenteze deciziile sefului , altfel zis sa fie un „yes man”. In orice organizatie nu sunt multi astfel de oameni. Asa ca seful cel mare va alege , in cele din urma, doar pe cel care poate indeplini ultimele conditii enumerate. Iar acesta NU poate fi cel mai destept dintre probabilii candidati ai organizatiei. Chiar si in conditiile in care se dau teste de promovare! Tot cel ales castiga…
    Aceasta este calea de promovare in Ro. Chiar si la privat. Poate doar la multinationale (unde se dau teste si se iau interviuri pe bune) sa fie altfel.
    Voi incheia cu o precizare care va soca pe multi. Pana in ’89 lucrurile nu stateau chiar asa! Imi va lua prea mult timp pentru a argumenta cele spuse.

  227. Avatar Constantin
    Constantin

    ADDENDA

    Mi-a scapat noul mod de promovare practicat in ultimii 20 de ani. Este cel pe cale politica. Poti ajunge sef daca ai lipit afise sau ai participat la mitinguri electorale. Stiu destule exemple. Au fost promovati nu mumai prosti dar si inculti, oameni care au o cu totul alta meserie sau au o diploma obtinuta …la distanta!

  228. Avatar Vasile

    Prietene Andrei, dupa parerea mea confunzi „Universul si Cerul” cu sistemul….aceste elemente nu se pot schimba de catre nimeni in timp ce sistemul, da!
    se pare totusi ca exista si o a 3-a categorie, cei ultra destepti care fac misto si de destepti si de prosti.
    Sa auzim de bine!

  229. Avatar Elisabeta
    Elisabeta

    As putea spune ca ai dreptate! Tu cum te-ai considera inteligent sau prost?

  230. Avatar Bruno

    Andrei,

    Reactiile cititorilor la articolul tau ma indeamna sa il completez cu un nou paragraf. El ar suna cam asa.

    „Oamenii destepti vor intelege ca opiniile mele sunt „as perfect as I am” si ca totul este relativ. De aceea ma astept ca ei sa aleaga din articolul meu ideile interesante (in ipoteza ca vor gasi asa ceva) si sa se bucure de descoperirea facuta. In ceea ce ii priveste pe Prosti, acestia vor incearca sa demostreze ca si eu sunt unul de-al lor, demoland cu duritate fiecare idee din acest articol”

    Good luck man!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      :) Mersi

  231. Avatar Alberto

    Descri unele „trairi” (conceptii) in care se regasesc multi, (poate pentru faptul ca traim in aceeasi societate si vedem aceleasi lucruri) totusi, pictezi dintr-un punct de vedere foarte „matematic” toate aceste observatii. Este punctul TAU de vedere, din care analizezi lucrurile. Am mai intalnit de-a lungul discursului foarte multe frustrari exprimate. E drept, te invinovatesti si, probabil ai constientizat ca faci parte din categoria „destepti”, (din start te-ai catalogat ca fiind o victima). De fapt, asta reiese din tot textul tau, „desteptii sunt victimele lor proprii”. Oare de ce un om care alege cu bun discernamant altceva, decat un Q7 si o vila mare, este catalogat ca fiind o victima? Credeti ca ceea ce bagi in gura si ceea conduci este tot ce conteaza in viata? Ai vazut vreun bogat fericit? – Eu am vazut saraci fericiti! Daca ai reusi sa-ti inalti pozitia din care privesti lucrurile, ai reusi sa intelegi tu singur ca tot ceea ce am facut (noi oamenii), in toata istoria lumii a fost sa separam. Ne-am separat oceanele, continentele, tarile, orasele, cartierele, imobilele si casele. Ne-am separat intre noi dupa etnie, religie, avutie, inteligenta, statut social, pregatire si aspect. Apoi am constientizat ca fiecare, indiferent de pozitia lui, poate castiga sau poate pierde. Fiecare persoana din casa, apoi din imobil-cartier-oras-tara-continent-planeta, sta in fata televizorului seara de seara si vrea. El trebuie sa obtina cu orice pret. Trebuie sa aiba din ce in ce mai mult si sa fie din ce in ce mai tare (indiferent daca e destept sau prost). Nu e un lucru firesc (cum ar spune multi), insa e un instinct care si-a pus amprenta si stapaneste asupra rasei umane. Insa daca am putea iesi de sub ghearele acestui instinct primitiv, dupa care ne judecam unul pe altul, am putea observa ca nu exista prosti sau destepti, (exista doar oameni). Nu exista diferente intre noi, ci noi toti suntem egali. Orice am crede ca suntem si orice am crede ca facem pe acest pamant, traim aceiasi 65 de ani pe planeta. Fiecare dintre noi, este cine a ales el sa fie si traieste ceea ce si-a „construit”, nu exista victime, fericiti sau nefericiti. Nu exista norocos sau ghinionist, ci exista doar decizii. Exista doar, asa cum tu ai spus, reactii. Insa fiecare reactie a noastra „vine la pachet” cu consecinte sau cu beneficii… aaa, si nu exista greseala, doar oameni care din punct de vedere personal, nu sunt de acord cu tine – oameni care din punct de vedere personal, detin o alta parere, care este diferita de a ta proprie. Felicitari pentru blog!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Intr-o oarecare masura ai dreptate. Insa zici si niste chestii care ti-au fost mai degraba plantate in creier: bogatii sunt nefericiti si saracii fericiti, suntem egali, am puteam sa iesim din instinctele primitive. Sa fim seriosi, natura umana nu se schimba, bogatii sunt la fel ca saracii doar ca au mai multi bani si nu, nu suntem egali deloc.
      Eu cand spun ca unii gresesc nu o spun pentru ca parerea lor difera de a mea ci pentru ca nu au nicio argumentatie logica, pur si simplu se bazeaza pe ceea ce ar vrea ei sa fie, nu pe ceea ce este, si isi construiesc niste argumente care lor li se par perfect logice dar din exterior sunt cel putin amuzante.

    2. Avatar dan dascalu-radu
      dan dascalu-radu

      Superb articolul. M-a trezit din somn…

  232. Avatar Cris

    ;)) Mi-a placuuuut… m-a amuzat… m-a destins ;)) Oameni buni, poate ca nu ar trebui sa luati viata prea in serios… oricum nimeni nu scapa viu sau … Andrei, la introducere trebuia sa scrii ca „este un pamflet… sau poate nu?!” :D. Oricum e bun orice articol care provoaca reactie… :P

  233. Avatar Petre Sosa
    Petre Sosa

    Scrie o carte pe tema asta si promit ca voi fii primul care o cumpara! Super tare articolul!

  234. Avatar Lidia

    Eu nu inteleg ce atatea comentarii, de ce sunt unii atat de suparati si pe ce sunt atat de suparati… Omul a precizat in repetate randuri ca e vorba strict de actiune. Evident nu e singurul mod de a castiga in viata. Daca te raportezi stric la bani, atunci Andrei nu are dreptate; sunt putini prosti care castiga cu adevarat multi bani (evident pe cai legale), daca nu il duce capul nu poate realiza foarte multe, insa el in prostia lui e multumit. Doar ca aici e vorba de mai majoritatea oamenilor, cu o inteligenta medie (nu neaparat destepti si prosti, ci doar unii mai rasati fata de altii). Unii aleg sa actioneze, altii sa discute. Daca valorile tale nu se limiteaza la bani, atunci faci parte din categoria celor descrisi in articol „destepti”. Dar revenind la supararea unor comentatori, eu cred ca mai bine ar fi destepti si ar analiza fara sa actioneze, poate asa ar intelege mai bine despre ce se vorbeste.

  235. Avatar gelu odagiu
    gelu odagiu

    Extraordinar!!! Am inteles in sfarsit ca evolutia este datorata prostilor. Toate marile descoperiri(vezi cartofii prajiti si navele spatiale) au fost facute de prosti. Au actionat fara a gandi si asa a evoluat omenirea.

    Eu propun ca oamenii care gandesc sa fie eutanasiati(legal)i sa nu mai puna piedici evolutiei sau daca nu dispar in urma genocidului sa fie descurajati cu astfel de articole.

    Sa nu se creada ca sunt ironic. Nu sunt. Fara desteptii astia, omul, doar prin calitatile fizice ar putea reusi in viata, Femeia, va reusi cu siguranta. Ea poate apela(fiind mai firava ) la vreun destept din underground, sa-i corecteze putin calitatile fizice(Cu ceva silicon, botox, etc).

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Uite asta e o mare problema cu romanii – au impresia ca articolul e scris ca sa ii descurajeze cand de fapt e scris ca sa ii trezeasca si sa puna mana sa faca ceva in loc sa stea si sa se planga.

    2. Avatar gelu odagiu
      gelu odagiu

      Adevarat. Romanii au o problema. Ei cred in continuare ca nu trebuie sa puna doar mana sa faca ceva. Se incapataneaza sa puna si creierul.

      E adevarat si ca unii fac ceva cu mana…ursului :)

    3. Avatar gelu odagiu
      gelu odagiu

      Sa stii draga Andrei ca eu sunt un descurajat. Vrem nu vrem, lumea se imparte(cum spunea cineva mai sus) si deci exista si nedescurajati. Exista buni si rai, destepti si prosti,….uniformizati si neuniformizati…

    4. Avatar gelu+odagiu
      gelu+odagiu

      Bucuria descoperirii adevarului despre Sistem(prin extrapolare si despre Univers). „Extraordinar”-ul meu, este un fel de „evrika” strigat intr-o mocirla. Cu acest articol am descoperit ca un „destept” scufundat intr-o mocirla, este impins de jos in sus, cu o forta egala cu masa prostilor manipulati.

  236. Avatar gelu+odagiu
    gelu+odagiu

    EVRIKAAAA!!!!!…..Actiune-Reactiune

    Un destept scufundat intr-o mocirla, este impins de jos in sus cu o forta egala cu masa prostilor manipulati.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Am inteles de prima data.

    2. Avatar gelu+odagiu
      gelu+odagiu

      Iarta-ma! Nu aparuse primul coment Si oricum imi place ce am spus, asa ca… :)

  237. Avatar Iulian

    Eu cred ca cel mai simplist ai fi putut sa explici ideea ta in termeni mai putin academici :
    Diferenta dintre ( prostu clasei – a se citi vagabont smecheras / si idealistul clasei – ala cu 10 pe linie si care face totul ca la carte si mai e si olimpic la matematica ) in situatia in care amandoi vad o fata BUNA RAU DE TOT de …… ( a se citi popular penis ).
    Prostul clasei se v-a duce cu un tupeu idiot si o siguranta de sine la fata BUNA si o v-a ” executa ” silit :) in timp ce Desteptul vietii idealiste v-a contempla 10000 de scenarii pentru prima replica cu care poate intra in discutie cu fata BUNA si va sfarsi printr-o masturbare de toata frumusetea la sfarsitul zilei, lipsindu-i curajul de a face primul pas. Eu am fost Desteptul idealist in liceu insa in facultate am devenit prostul clasei :)) si rau nu mi-a fost :) Acum nu trebuie sa generalizam , sunt situatii in care prostii pot sa incerce de 1000 de ori ceva , si nu le v-a iesi nimic , in timp ce un om destept in 2 minute a gasit o solutie eleganta si lasa in urma toata prostimea. Este un articol interesant si cu multe adevaruri in el. Iar pentru mine cred ca este cel mai lung comentariu pe care il scriu de cand eram Destept pana azi :) si sunt vreo 14 ani de atunci !

    Numai bine, si baieti tineti cont ca sexul nu este o idee ci o actiune :) asa ca incalecati shaua :)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      :)

  238. Avatar Ghitza Pristanda
    Ghitza Pristanda

    Dar ce te faci cind ajungi sa lucrezi sub exclusiva sefie a prostilor? Sint prosti, dar puternici, sustinuti de altii care ii doresc pe prosti in acele pozitii. Prostul are o intuitie si un simt al auto-conservarii fantastic, simte imediat cind un destept este periculos pentru pozitia lui. Ei, atunci sa vad eu desteptul! O face pe prostul, mai prost decit seful prost??? sau care ar fi tactica?
    …ati asistat la conspiratia prostimii?

    1. Avatar alex

      @ghitza pristanda: iti dai demisia si pleci in alta parte. emigrezi. devii tu sef. variante sunt, le aplici?

  239. Avatar marius

    nu contrazic pe nimeni doar imi spun parerea un om destept intr-o situatie e adevarat are mai multe ideei deci mai multe soluti aici e vorba putin si de paranoia …. de exemplu in situatia A am 3 iesiri daca o aleg pe prima sar putea sa …. ( mor ) daca o aleg pe a doua sar putea sa ma (ranesc) … deci paranoia nu e tot timpu rea asa ca voi sta si ma voi gandi ce optiuni mai am daca era un om prost cum ai zis tu el sar putea sa treaca direct la cea mai usoara soulutie de iesire sau prima idee care ii trece prin cap crezi ca asta e un lucru bun ?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Eu nu zic sa nu gandesti dar gandirea in exces duce la blocaje. Trebuie sa actionezi si sa te adaptezi constant in functie de feedbackul pe care ti-l ofera actiunile tale.

  240. Avatar liv

    Am gasit undeva:
    „nu te pune niciodata cu un prost , te va aduce la nivelul lui si te va bate cu experienta”

  241. Avatar donjoe

    „In esenta, oamenii destepti vor sa-i ajute/sa-i salveze pe cei napastuiti de soarta insa cu toata inteligenta lor nu-si dau seama ca fac exact contrariul.

    Daca pedepsesti oamenii eficienti si productivi” bla, bla, etc.

    Nice try – părea un articol interesant până ai ajuns la faza asta, cu care ai demonstrat că eşti prea prost ca să-ţi permiţi să-ţi dai cu părerea despre cum gândesc oamenii deştepţi. Pentru informarea ta (inutilă, pentru că eşti un ideologizat capitalist şi nu se cunoaşte leac pentru boala ta), cei eficienţi şi productivi care sunt pedepsiţi sunt tocmai muncitorii majoritari, care măresc capitalul firmelor prin munca lor de zi de zi şi totuşi nu devin co-proprietari pe ceea ce creează cu mâinile lor, ci primesc doar nişte firimituri lunare numite „salariu”. Deci jaf pe faţă.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Pai nu-i obliga nimeni sa munceasca pentru altii. Sa devina proprietari la firma lor daca vor mai multi bani. Dar totusi ei nu vor mai multi bani pentru ca „banul nu ie totul, dom’le”, nu-i asa? Deci despre ce vorbim? Despre oameni care ar vrea totusi bani dar fara sa-si asume responsabilitatea de a conduce o afacere proprie. Da, sa deschida altii afaceri, sa riste altii si sa ne faca pe noi co-proprietari pentru ca le facem favoarea sa venim la serviciu zilnic. Jaf pe fata, nu alta.

    2. Avatar donjoe

      „Pai nu-i obliga nimeni”

      Refren capitalist. Faceţi pe proştii. Sigur că-i obligă: 1. Foamea + 2. Istoria acumulărilor inechitabile de capital, care i-a exclus de la moştenirea unei situaţii materiale bune (împreună cu care vin statistic şi educaţia bună, şi sănătatea bună, şi mobilitatea socio-economică ş.a.m.d.). Dar de ce le-ar păsa de aşa ceva unor egoişti spălaţi pe creier pe filiera de propagandă americană?

      „sa deschida altii afaceri, sa riste altii si sa ne faca pe noi co-proprietari”

      Eu ţi-am zis deja că eşti prea prost ca să porţi discuţia asta, nu tre’ să mi-o dovedeşti încă o dată. Eu zic să devină oamenii co-proprietari pe capitalul creat şi prin munca lor, iar tu interpretezi că vreau să li se dea capitalul iniţial subscris de Marele Asumator de Riscuri, Prealuminatul Patron. Discută dacă ai cu cine. Toţi mucoşii s-au trezit capitalişti peste noapte deşi nu ştiu să lege două argumente sau să fie atenţi la ce-a zis de fapt interlocutorul.

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      1. Daca vrei sa purtam o discutie trebuie sa termini cu injuriile.
      2. Asa cum eu am refren capitalist, asa si tu ai refren comunist: altii sunt de vina ca nu am, merit mai mult, istoria, mostenirea, bla bla bla. Citeste pagina „Despre mine” ca sa vezi ca nu m-am nascut nici eu in puf.
      3. Da, tu creezi capital pentru patron. Si iti iei o parte din acel capital prin salariu, nu? Vii la servici si iei bani, ce mai vrei mai mult? Daca vrei sa devii co-proprietar atunci renunta la salariu. Ori iei salariu, ori iei dividende din profitul firmei. Nu se poate cu de toate, vorba lui Tudor Gheorghe.

    4. Avatar gelu+odagiu
      gelu+odagiu

      Ai uitat sa introduci în discuție și cuvântul „cinstit”. Cei care muncesc cinstit pentru alții, nu au avut timp sa facă bani(capital pentru a deschide afaceri proprii). Ceilalți, ai dreptate, au riscat nemuncind ci furând sau primind de la alta generație de hoți, banii pentru a avea „afaceri” proprii

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Eu mi-am deschis firma in 2007 cu 2000 lei stransi din salariu + 500 euro imprumutati de la soacra-mea. Deci daca vrei, poti. Iar daca nu vrei, despre ce mai discutam, ca doar nu te obliga nimeni sa-ti deschizi o afacere.
      Cat despre cinste, „cinstit” e un termen aproape la fel de relativ ca „destept” sau „prost”. Daca ai sti numerele de saptamana viitoare de la loto, ce ai face? Ai fi „cinstit” si ai juca alte numere?

    6. Avatar gelu+odagiu
      gelu+odagiu

      Hai sa-ti raspund. Am facut volei de performanta si eram foarte bun(sunt si stangaci pe deasupra) Cand am terminat liceul, mai multe echipe universitare de divizie A mi-au spus sa vin sa fac facultatea la ei si sa joc in echipele respective. Am ales o echipa intr-un oras apropiat de orasul meu natal. Profesorul de matematica si cel de fizica(vorbesc de sefii comisiilor) mi-au spus ce semne sa fac pe teze, ca apoi sa le scoata din seif si sa le completez cu ajutorul lor, pentru a fi sigur ca voi fi admis. Nu m-a lasat inima sa folosesc aceasta oportunitate si sa ocup locul altcuiva care muncise pentru a intra la facultate. Nu puteam sa vad cum altii tremura de emotie in timp ce eu…stiam „numerele” castigatoare. Nu am castigat desi media mea a fost destul de mare . E de prisos sa te intreb ce ai fi facut tu in aceasta situatie. Cred ca toti cei momiti sa scrie aici de titlul bine ticluit al articolului tau, stiu raspunsul.

    7. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Deci tu ai ales sa pui propria persoana pe locul 2 si nevoile unor necunoscuti pe locul 1. Nimic de reprosat, e alegerea ta. Dar in cazul asta nu mai ai dreptul sa te plangi de insucces sau sa blamezi pe altii ca au obtinut succesul nemuncind sau furand.

    8. Avatar gelu+odagiu
      gelu+odagiu

      Parcă ai fi..Curtea constituțională :)

      Spui: „in cazul asta nu mai ai dreptul sa te plangi de insucces sau sa blamezi pe altii ca au obtinut succesul nemuncind sau furand.”, cu aerul ca ce spui ar fi adevarul absolut.
      Eu credeam că pot să mă plâng, să blamez, să gândesc și să nu consider că locul 2 sau lucul 1 poate fi stabilit cineva

    9. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Poti sa faci ce vrei dar se cheama ipocrizie. Daca tot vrei sa fii cinstit, fii pana la capat.

  242. Avatar Dilo

    A fi inteligent…
    Daca eram asa nu mai aflam de pagina asta crezand ca,”poate”
    Ce ma bucura…
    NU SUNT SINGUR!!!!:D
    Mai sunt multi….Si inca cati-n p..
    Romani in continuare,pana se schimba imnul si zice:
    -Sa desteptat Romanul…..

  243. Avatar Calin!

    Esti genial omule!

  244. Avatar Parfum

    Nota 10 pentru articol!

  245. Avatar mem

    Autorul face o confuzie intre oamenii destepti si oamenii prosti. Desteptaciunea sau prostia e o concluzie a rezultatelor omului. Daca reuseste e destept, daca nu, e prost. Faptul ca omul se duce la scoli nu inseamna ca e destept. De foarte multe ori, cei care se cred destepti sunt de fapt prosti. Si invers. Inca o data, *rezultatele* dau masura desteptaciunii sau prostiei.

  246. Avatar Akimura

    Ce conteaza care este prost si care este destept?. Eu cred ca toti suntem la fel o apa si un pamant.

  247. Avatar Laura

    Interesanta opinie, apreciez intenția de a motiva oamenii sa fie mai dinamici. Nu știu dacă s-a mai spus in comentarii pentru ca au fost prea multe ca sa le citesc pe toate. Sunt de acord cu o mare parte din articol, dar nu cu partea despre schimbarea sistemului si atitudinea fata de taxe si socialism. Acolo după părerea mea gresesti.
    Afirmatia ca așa e realitatea nu se aplica pentru ca sistemul economic si guvernarea unei tari nu sunt constante ale naturii ca gravitatea. Sunt lucruri făcute de om si de aceea imperfecte si dorința de a le schimba si îmbunătăți ar trebui susținută, pentru ca numai așa putem progresa. Cât despre socialism…e un lucru știut universal ca țările nordice (Suedia, Danemarca, Norvegia) au cel mai ridicat standard de viața (in mod sigur in Europa si se pare ca si in lume) si sunt state cu o puternica tenta socialista, cu taxe progresive si ridicate.
    Sunt mulți factori care determina succesul unei tari, dar atitudinea de a nu taxa oamenii bogați prea mult e gresita. Fiecare trebuie sa contribuie la societate după mijloacele sale. Mă rog, nu vreau neaparat sa scriu prea mult, recomand „23 things they don’t tell you about capitalism” unde sunt expuse si argumentate mult mai bine asemenea idei. Accesibil de pe Google ca PDF in momentul de fata.

    Cu toate acestea, se aplica si ce ai spus tu intr-o anumită măsura. E incredibil de greu sa schimbi ceva, dacă nu chiar imposibil. Asta nu înseamnă insa sa te complaci, pentru ca toată lumea se complace sau devine complice pentru a avea succes si așa s-a ajuns in situația de fata. Exista o diferența între a face compromisuri necesare pentru a avea un standard de viața acceptabil si a renunța la toate convingerile tale pentru a ajunge sa ai succes. Pragmatismul e demn de lauda dacă nu devine cinism. La fel si cu modestie vs tupeu. Nu trebuie sa devii o persoana plină de sine si tupeista, e destul sa îți evaluezi realist talentele si sa ai un dram de curaj. Sper ca ai exagerat intenționat aici ca sa polemizezi.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, majoritatea argumentelor sunt in mod voit exagerate.

  248. Avatar Catalin

    Mai pe scurt oamenii destepti sunt prea destepti pentru binele lor fiindca petrec prea mult timp in capul lor.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Exact

    2. Avatar alex

      @catalin: altfel formulat, dar e exact ce spunea guzu mai sus.

  249. Avatar potifichiartu
    potifichiartu

    un prost intra in bucluc si nu mai iese, desteptul gaseste cel putin o solutie cand e in bucluc, inteleptul stie sa evite buclucul.

    un articol subtire.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      1. te inseli
      2. articolul nu este despre prosti, destepti si nici intelepti

  250. Avatar Adigo

    Bine scumpule: te felicit ca ai succes cu articolul asta! Sper ca ai inteles ideea, ca la asa un om de succes, eventual trebuie sa si explic… :)))))))))))))))).
    Zici ca ai multe reactii? Pai cand jignesti un grup un grup mare de oameni, evident o sa ai reactii! Iar tu i-ai jignit pe TOTI cu „articolul tau” : fiindca dupa propriile spuse, aia prosti se cred destepti si atunci se simt vizati, iar cei destepti sunt inherent jigniti.
    Iar in MANIPULAREA ta nu e vb. de inteligenta sau prostie ci de INSUCCES: dat fiind ca oricum cei mai multi din Romanaia NU au succes, si tu de fapt ai calcat pe aceasta rana a TUTUROR (indiferent ca-s de fapt prostui sau destepti) toti vor reactiona. Dar tot o manipulare de 2 bani ramane. Pt oamenii cu scoala, pe vremuri se numea SOFISM. Nu cred ca trebuie sa fii prea destept sa vezi asta ….
    AI DECRETAT TU ca desteptii fac aia da nu fac ailalta… ce ne doare pe noi ca ai decretat tu asa? Ne doare insa ca jignesti mai toata populatia. Ti-ai construit articolul asa cum si-a construit MARX ori HITLER teoriile: ei decretau ineptiile despre cum e constuita lumea, si tot ei trageau concuziile. Dar isi alegeau ineptiile in asa fel incat PAREAU adevaruri. Ia zi tu, cum erau MARX sau HITLER? De succes (adica prosti) sau fara succes (adica destepti)
    In asta consta de fapt sofismul si manipularea. (P.S> – in Dex este definitia sofismului ca termen filosofic)
    Se stie ca un copil supra-inteligent are probleme intr-un grup de copii obisnuiti, NUMAI fiindca se deosebeste de ceilalti. In Romanaia sau alta tara cu „postaci d-astia”, aceste inteligente se pierd… In America, Germania si mai nou chiar China, sunt dusi in scoli speciale, ca sa stea cu copii DE NIVELUL LOR. Ia zi tu: are succes China sau Romania? Teoria ta nu face decat sa valideze magaria din Romania, neinsemnand nimic in realitatea mondiala. Orice cretin isi da seama ca un om modern (chiar prost), e mai destept decat un pitecantrop. Totusi oricine isi da seama ca in jungla preistorica, pitecantropul va avea un succes si o sansa mai mare de supravietuire decat omul modern. Daca asta e mersul lumii pe care-l intelegi tu, e treaba ta.
    Aceasta teorie propagata de „postaci” ca tine a dus la o situatie incacceptabila: infractori de drept comun sunt numiti la noi: „Baietii destepti”. Iti suna cumva clopotelul, sau explic degeaba?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ideea principală este că nu interesează pe nimeni cât de deștept ești, dacă nu acționezi, nu obții nimic. Dar ai dreptate, articolul e scris în acest fel care poate fi numit manipulator.

    2. Avatar Andra

      Un articol excelent care contureaza perfect realitatea zilelor noastre! Cei care se simt jigniti nu inteleg ‘substanta’ articolului , prin urmare nici cum functioneaza societatea(un lucru foarte periculos, sa nu sti pe ce lume traiesti!)
      Sti cum se zice: multi vad, putini pricep. Lasa-i sa se lupte cu morile de vant in continuare, in timp ce noi ne indeplinim cel mai mari dorinte si obiective prin ACTIUNE!!

      Iti doresc succes in tot ceea ce intreprinzi si te voi urmari on a daily basis :D
      Semnat: O fosta ‘inteligenta’ , actuala ‘proasta’ :)))

  251. Avatar Parfum

    Tupeul si nesimtirea sunt vitale pentru un prost,daca D-zeu nu i-ar ingadui aceste „calitati” nu ar putea razbate in viatza:)),fiecare se descurca cum poate ;)

  252. Avatar gelu+odagiu
    gelu+odagiu

    De ce oamenii inteligenți eșuează și prostii reușesc în viață ?
    Pentru că merg la Doctor.
    I-auzi ce..zce aici!

    Si aici:

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu inteleg lamentarile astea legate de pitzipoance. De parca ar fi obligat cineva sa se uite la TV.

    2. Avatar gelu+odagiu
      gelu+odagiu

      Ce lamentari? Ce pitipoance?
      incercam cu umor cred eu sa spun ca cei talentati si muncitori sunt franati de cei care actioneaza in toate domeniile fara sa se priceapa. Ei inteleg tolul doar pana la nivelul de pitipoanca.

  253. Avatar Gelu Timoficiuc
    Gelu Timoficiuc

    Sunt un intelectual ofensat si tin doar sa imi exprim dezacordul cu partea in care „Oamenii destepti vor sa schimbe lumea”. Este cel mai slab argument din articolul asta. Cred ca e o mare limitare sa nu realizezi ca lumea in care traiesti e construita de oameni nu mult mai destepti decat tine, si ca atunci cand realizezi asta, realizezi si ca exceland intr-un domeniu poti usor schimba lucruri care par batute in piatra. Pune osul la treaba.

    Pentru un articol rational, e prea spiritual argumentul „the universe doesn’t give shit”.
    In rest, atractiv titlul: o adunatura de pesimism intr-un mare neadevar. Ca si cititor, am ramas cu impresia ca nu stii ce insemna succes.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Of, of, of.. iar Steve Jobs.

    2. Avatar Sorin

      Steve Jobs era doar un exemplu. Ideea e ca atunci cand cineva spune ca vrea sa schimbe lumea, se gandeste la cum poate schimba viata oamenilor (sa o faca mai buna sau sa ii faca sa creada ca e mai buna). Sunt foarte multe exemple de persoane care au schimbat omenirea, nu legile naturii. Exemplul tau cu universul era chiar penibil si nu are nicio legatura cu ceea ce insemna „a schimba lumea” la nivel uman. Asta e doar o parte. Articolul e plin de baliverne si de prostii. Si chiar tu ai spus ca articolul asta e bazat pe oamenii destepti pe care tu ii cunosti. Nu imi place faptu ca ai generalizat, pentru ca oamenii cu adevarat destepti nu sunt asa. Poate nu cunosti asemenea persoane, sau poate ca si tu ai parte de efectul Dunning-Kruger.

  254. Avatar Skipp.

    DEȘTEPTÁ, deștépt Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte. Pai daca esti ager la minte si percepi realitatea usor cum sa nu ai bani/succes in viata. Tocmai asta e ce zici tu. Aia prosti percep realitatea aia dura,aia buna pe cand desteptii vad viata roz, si cam tocmai asta e treaba.Aia numiti prosti sunt ageri la minte si sunt in stare sa fure ideile unuia destept si sa profite de ele si sa scoata profit pe brat gros, pe cand unul destept nu l-ar duce niciodata capul sa il faca pe altu de idei si de bani.Prostii au luat la juleala idei si bani de la destepti si si-au ridicat imperii fie ele legale sau nu. Deci zi-mi tu care e prostul si care e desteptul.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Am explicat deja, destept si prost sunt niste perceptii ale unor oameni despre alti oameni. Deci ai dreptate.

  255. Avatar Valeriu
    Valeriu

    Relativ! Sunt si cativa DESTEPTI care SUNT determinati sa demonstreze ca au PUTEREA de a se COBORA la nivelul PROSTIEI de a crede ca „BANUL INVARTE LUMEA!”

  256. Avatar bejenaru mihaela larisa
    bejenaru mihaela larisa

    Buna Andrei !
    Iti multumesc pentru acest articol, este extraordinar , in unele situatii m-am regasit.Dupa ce am terminat de citit m-am simtit eliberata si motivata. Multumesc.

  257. Avatar Ovidiu

    Omul a fost din totdeauna o fiinta irationala si recent, rationalizatoare. De la forme rudimentare de administrare si guvernare pana la cele mai complexe (sau mai bine zis, cuprinzatoare) s-au format si creat structuri nascute din mintea unor oameni inteligenti la vremea lor. Exista oameni inteligenti pentru ca sunt si oameni prosti, principiul dualitatii functioneaza peste tot.

    P.S 1 Spirala tacerii va spune ceva? Oricine care are o parere nesustinuta majoritar tinde sa n-o spuna sau sa schimbe macazul.
    P.S 2 „Capul lui Motoc vrem.”

  258. Avatar tony

    bun articolul.

  259. Avatar adrian ionescu
    adrian ionescu

    POSTUL acesta conține 2 ERORI FUNDAMENTALE

    PRIMA EROARE este că se definește GREȘIT așa zisa „REUȘITĂ ÎN VIAȚĂ”

    A DOUA EROARE este că se presupune GREȘIT că ar fi vreo asociere între nivelul IQ-ului și „REUȘITĂ ÎN VIAȚĂ”

    DECI HAI SĂ CORECTĂM …

    1) „REUȘITĂ ÎN VIAȚĂ”, înseamnă FERICIRE, nu DEȘTEPTĂCIUNE.

    2) Pentru a marca categorii de oameni care pot/nu pot „REUȘI ÎN VIAȚĂ”, împărțirea corectă nu este OAMENI DEȘTEPȚI / OAMENI PROȘTI
    1) OAMENII ÎNȚELEPȚI
    2) OAMENI FĂRĂ ÎNȚELEPCIUNE

    ÎNȚELEPTUL ESTE UN OM FERICIT

    ÎNȚELEPTUL, chiar dacă nu este deștept și chiar dacă nu are bani, a găsit OBLIGATORIU răspunsul la cele 3 întrebări esențiale ale vieții:
    1. Cine sunt?
    2. De unde vin?
    3. Unde mă duc?

    Deci domnilor, pentru a „REUȘI ÎN VIAȚĂ”, hai să căutăm înțelepciunea, nu deșteptăciunea.

  260. Avatar Reta

    Felicitari pentru ridicarea unei probleme atat de acute, mai ales la noi, romanii! Sunt convinsa ca le-ati pus neuronii la treaba la multi. Personal, dupa cateva carti de Patapievici si Liiceanu, am inteles principiul actiunii, atat de bine interiorizat de oameni care nu stralucesc in niciun fel insa care au ambitie sau vise, pana la urma. Si care pana la urma, ne impun noua celorlalti rezultate mediocre. E valabil pentru arhitectura, mancare, arta (nu neaparat, manele), emisiuni, etc.

    Am transmis imediat linkul la articolul dvs unor membri ai familiei care sunt exagerat de „intelectuali” si care au o aversiune marcata si durabila fata de actiune. Mi se pare ca exista meserii care predispun la inactiune ca sa zic asa, de exemplu juristii care pana nu au analizat orice unghiu al situatiei dintr-o prisma juridica, nu fac nimic.
    Va multumesc,
    R.

  261. Avatar valugi

    Correlation does not imply causation.
    Cred ca exista mult adevar in ceea ce zici tu, dar ca concluzia ta este gresita. Intradevar, oamenii destepti reactioneaza lent, gandesc prea mult, complica, se gandesc la altii si toate celalalte idei pe care le expui; fac toate astea in cantitati mult mai mari decat cei prosti. Cu toate astea, cred ca tot ei sunt cei care reusesc in viata. Chiar si cei care par prosti si reusesc, nu o fac cu cauza in prostia lor, ci mai degraba cu un moment de inteligenta sau noroc.

  262. Avatar alex

    Ai nevoie sa cunosti oameni cu adevarat destepti. Suna a mediocritate inteligenta ce le-o arogi celor despre care vorbesti. Si plangaciosi peste masura… plus ca nici tu nu esti foarte istet :(.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      As fi fost mai istet daca as fi scris ceva care s-ar fi pliat mai bine pe ideile preconcepute deja existenta in mintea ta?

  263. Avatar Alex

    Dupa acest articol, e interesant de gandit daca cei catalogati drept ‘prosti’ nu sunt chiar cei destepti si invers..pentru ca sa fim sinceri, doar pentru ca in opinia ta cel de langa tine e „ala prostu’ de a facut banii fara sa se priceapa la nimic”, asta nu te face pe tine destept…………. la urma urmei rezultatele conteaza.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Exact, e o perceptie, lucru pe care l-am explicat in alt articol.

  264. Avatar Osama

    Bravo .

    Foarte bun articolul , indiferent cat te straduiesti mintal geamul nu se sparge , il sparge ala care arunca cu piatra.

  265. Avatar Iulia

    Andrei,
    In pricipiu mi-a placut articolul tau.
    Dar nu cred ca trebuie sa amestecam desteptaciunea cu tupeul cu proactivitatea si cu temperamentul fiecaruia (a se citi timiditate sau altele). Un om destept poate fi si tupeist (sau nu) si proactiv (sau nu). Un om prost poate fi tupeist dar nu proactiv… Dupa parerea mea viata nu e numai alb / negru. Exista si mai multe nuante de gri ( a se vedea si circunstantele sociale care nu se pot controla).
    In ce categorie ma incadrez? Nu stiu ce sa zic: am 115 de IQ, lucrez de sase ani intr-o multinationala americana, dispun de toate utilitatile in viata mea, Imi respect seamanul, incerc sa ajut pe oricine – in masura posibilitatilor, cotizez la stat, votez cand e nevoie…
    si, in general, nu ma preocupa chestiuni de acest tip (vreau sa zic atat de existentiale! Eu sunt mai practica – ca sa zic asa :-)).
    O zi buna sa avem cu totii!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ai dreptate.

    2. Avatar anonim

      interesant, intr-adevar. Eu am 143 IQ si lucrez la stat. incerc sa supravietuiesc de la un salariu la altul.
      un alt test pe care l-am facut cu ani in urma imi arata un 157.
      am inceput 12 facultati pana acum. m-am plictisit la toate.
      cred ca daca nu mi-ar fi fost frica de parerea parintilor nu as fi terminat nici liceul.
      testele de evaluare IQ se bazeaza pe viteza cu care face conexiuni intelectul individului. de aceea exista o limita de timp in aceste teste. din acelasi motiv, al limitei de timp, aceste teste sunt irelevante.

  266. Avatar GeorgeO
    GeorgeO

    Pentru toata relatarea ta pot sa iti spun ca te felicit! Reprezinta realitatea zilelor noastre un care se merge pe principiul ( fara sa insult pe cineva) „Cand esti prost esti fericit”.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi

  267. Avatar Iulian

    am citit articolul, – pot sa ii spun articol, nu? – cu un „aha!” continuu in background. Am acordat toata atentia de care am putut dispune parcurgerii textului, dat fiind ca eram in masina, in drum spre casa dupa o noapte de serviciu si trebuia sa imi fac si planurile logistice de transportat juniorii la gradinite, sa revizuiesc mental harta, traseele optime, unde se lucreaza, unde este inchis, si planul pe ziua in curs.. apoi am ajuns la partea cu oamenii destepti fac planuri..Brusc, am capatat un sentiment de autoimportanta altoita pe o tulpina de falsa recunoastere a valorii „.. corect asa e… mi-am zis.. oamenii destepti fac planuri…. cu cat mai destepti.. cu atat mai elaborate planurile”… oamenii .. ceilalti.. ei bine oamenii acestia, pur si simplu se adapteaza situatiei instinctiv, sau dintr-un reflex conditionat de ceea e unii numesc „scoala vietii”. iau decizii de moment, care uneori par inspirate de pronia divina. cine stie, poate ei sunt cei destepti, gandesc si analizeaza atat de repede incat nu au timp sa isi dea seama ca au analizat toate posibilitatile… si cine poate spune ca nu este asa? … poate .. sunt un prost… dar in momentul asta am ajuns la partea cu „oamenilor destepti le este frica de judecata celorlalti” si.. aha…deci… am indoieli.. deci … sunt destept?
    „oamenii destepti esueaza si prostii au succes.”
    cum ar prezenta problema un om de succes? va spun eu? un om de succes care ar trebui sa prezinte o asa tema, ar scrie un material, l-ar rescrie de cateva ori, apoi ar taxa cu 150 de euro participarea la seminarul sau motivational in care v-ar spune cum a reusit in viata.
    as mai vrea sa va spun ca astazi mi-am petrecut toata ziua gandindu-ma la „problema” aceasta. Si in cele din urma, in timp ce spalam vasele, mi-a venit ideea geniala. Am rezolvat-o. Este chiar simplu. Oricine poate avea succes. chiar … oricine.
    Dar nu voi sta sa va plictisesc in continuare cu solutia mea, pentru ca .. ei bine, pentru ca nu imi permit sa mai pierd vremea.
    :))

  268. Avatar nimenialtu
    nimenialtu

    f bun articolul si adevarat si merge perfect cu zicala ”cu cat esti mai prost cu atat esti mai fericit” de ce ? …. pentru ca oamenii destepti tind sa supra analizeze tot in loc sa se bucure de ce au si daca nu au sa incerce sa faca ceva ca sa aiba acel ceva care le va aduce fericirea .
    de acord sunt si cu tupeul – tupeu iti asigura o sansa de reusita infinit mai mare in fata celor destepti care analizeaza fff mult o situatie si asta e valabil in orice societate. tot am citit la comentarii ca vezi Doamne asta se aplica doar la noi …doar la noi e rau …. dc ? credeti ca in alte tarii e altfel ? nu …ei doar au avut tupeu mai mare ( incepand de pe vremea lui Denebal ….au avut tupeu si au mers la cucerit :) … noi am stat si ne-am aparat –-penibil )
    Tupeul e bun oricand ….oricunde …in orice situtia ….de la afaceri pana la ”a agata o domnisoasa ” in club ….. Vreau sa-l aud eu pe acel destept care a agatat fara tupeu prin tehnici studiate are comportamentului si limbajului elevat pe care il are :) …

    eu ? … am fost un elev mediu …mediu la liceu…mediu la facultate ….mediu dar cu tupeu imens ….rezultat ? ( bine la bac ….bine la facultate ….bine si mai departe :) )
    tocilarii clasei ? …. sunt mai bine ca toti –profesional …finaciar …tot ce vreti :)

    un ultim comentariu legat de mister cu Q7 … nu inteleg dc s-a atat asa … crezi ca daca ai Q7 esti destepti si te-a jignit autorul prin acest articol ? ( intotdeauna exista si exceptii …poate esti chiar destept desi dupa comentariul pe care l-ai postat bag mana in foc ca nu )

    in concluzie ….fff adevarat articolul …..FOARTE. si am vazut destui destepti care au inceput sa faca analiza pe text cand , parerea mea , ideea a fost de a transmite o idee …un fapt generalist ……. iar daca tot analizati luati voi top 300 capital…..top 500 forbes si vedeti acolo …chiar si procentual cati oameni cu doctorate sunt ? …cati cu masterate ….etc. Daca sunteti destepti o sa trageti o concluzie ….daca nu …continuati sa analizati.

    stiu ca multe lume o sa comenteze dar un exemplu f bun exista chiar mioritic –Jiji ….. omul face si nu analizeaza f mult …..drept urmare …milioane milioane :)

    nu va obositi sa ma criticati ….e doar o idee si luati-o ca atare :)

  269. Avatar vasile

    Pleaca o pisica domestica,in padure sa intanleasca un martan salbatic,ca se saturase de cei de*-acasa.Si intaneste in mijlocul padurii un pisoi salbatic mai aratos si-l intraba,cum il cheama,ii raspunde-MIHAI, cat o ai, cat un pai-„GUDBAY’…MAI MERGE PISICA DESTEAPTA SA CAUTE ALT PISOI,INTALNESTE UNUL MA ARATOS, PE CAT DE DESTE[PT PE-ATAT DRE PROST Ssi-l intreba si pe MUSIU, cum te cheama-a- , ANDREI, cat o AI cat o vrei- OKEY.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ce poveste minunata!

  270. Avatar Andreea

    Felicitari pentru articol,mi se pare extraordinar de bun! Ti-as spune ca esti foarte inteligent,dar nu stiu daca e un compliment sau nu!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

  271. Avatar Adrian

    Intersant !

  272. Avatar Daniel

    Nu stiu daca sunt cele 2 pahare de vin care vorbesc acum (daca spun tampenii atunci sigur ele sunt de vina) insa ma voi duce la culcare cu urmatoarea dilema: daca sunt unul din indivizii care, cateodata, se arunca cu capul inainte din dorinta de a realiza ceva, fara a face o analiza detaliata, se cheama ca sunt prost? Pe de alta parte, zic eu ca nu sunt, de vreme ce de multe ori imi fac un plan minutios, pus pe hartie cu plusuri, minusuri, riscuri, etc. inainte de a actiona intr-o directie. Wait a second …pai daca mi se intampla sa fiu si „asa” si „asa”, atunci inseamna ca reprezint un paradox?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Privit din exterior, superficial (pentru ca asa te privesc altii), s-ar putea sa fii considerat prost. Mai ales daca cine te priveste traieste cu impresia (din nou, superficiala) ca e mai destept decat tine deci ar merita mai mult decat tine. Toate astea in timp ce altii te vor considera foarte inteligent, idee bazata pe alte superficialitati observate. Nu e niciun paradox ci e vorba doar de perceptii ale unor oameni despre alti oameni.

  273. Avatar MIHAESCU
    MIHAESCU

    Oamenii destepti fac multa scoala iar scoala iti implanteaza idei socialiste in cap. Idei precum taxarea averilor prea mari, luatul de la bogati si datul la saraci, etc(BALARII.DE ASTA NU AVEM NOI IMPOZIT PROGRESIV SI STAT SOCIAL-PSD NU E PARTID SOCIAL DEMOCRAT NU TINE LA IMPOZIT PROGRESIV NU CREEAZA SINDICATE PT. ANGAJATII DIN SECTORUL PRIVAT.NU ARE CUM INSTITUTIA DE INVATAMANT SA PROMOVEZE O IDEE CARE CONTRAVINE PRINCIPIILOR DE ORGANIZARE ECONOMICA)… In esenta, oamenii destepti vor sa-i ajute/sa-i salveze pe cei napastuiti de soarta insa cu toata inteligenta lor nu-si dau seama ca fac exact contrariul(DECI A RIDICA SALARIILE SI NIVELUL DE TRAI INSEAMNA A DA LA PROSTI PENTRU TINE.IAR NIVELUL CULTURAL/MORAL E IN STRANSA LEGATURA CU NIVELULD E TRAI.INTR-O TARA SARACA NU PREA VEI GASI CULTURA,MORALITATE SI OAMENI DESTEPTI,ASA CUM NICI INTR-O MAHALA NU VEI GASI.EXEMPLUL CU MAHALAUA E VALABIL LA NIVEL MACRO.CU CAT O TARA ARE UN NIVEL MAI RIDICAT DE TRAI CU ATAT CETATENII EI VOR FI MAI DESTEPTI MAI CULTI MAI MORALI,MAI BUNI) Daca pedepsesti oamenii eficienti si productivi, luandu-le banii munciti, si incurajezi oamenii lipsiti de initiativa, dandu-le bani degeaba, pur si simplu ii condamni pe toti in mod egal la saracie E ca si cum ai imparti o singura pizza in felii cat mai mici, ca sa ajunga la toata lumea, in loc sa stimulezi oamenii capabili sa produca mai multa pizza.( GANDESTI CA UN SPALAT PE CREIER PRO BIZNIS,MAJORITATEA CARE AU BANI NU SUNT MUNCITI DE EI,CI DE ALTII) Daca vrei succes, bani si bunastare trebuie sa incetezi sa mai fii impotriva oamenilor bogati si sa nu-i mai consideri dusmani. IA ARUNCA UN OCHI AICI SI GANDESTE-TE CAT DE CORECTI CUNT OAMENII AIA ‘EFICIENTI SI PRODUCTIVI’ PE CARE II RIDIC IN SLAVI

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      1. Nu institutia in sine ci adunarea la un loc a tinerilor idealisti, obisnuiti sa traiasca pe banii parintilor, creeaza un cadru propice dezvoltarii ideilor socialiste. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa faci scoala, poate exista scoli in Romania unde chiar inveti ceva.
      2. Salariile si nivelul de trai nu sunt ridicate de catre stat (din pix), ci de catre sectorul privat (afaceri, investitii, creare de locuri de munca).
      3. Deci tu zici sa fie toata lumea saraca in mod egal, ca asa ar fi mai bine? Iar oamenii care deschid firme si creeaza locuri de munca ar trebui sa dispara (sau sa li se ia banii)? Bun asa.

  274. Avatar Angela Insula Ekklesia
    Angela Insula Ekklesia

    Multumesc….Am invatat multe in aceasta dimineata…

  275. Avatar oana

    in caz ca n-ai citit nimic despre supradotati, sa stii ca esti foarte tare. se pare ca exista oameni inteligenti „normali” si oameni cu un alt tip de inteligenta, care se asociaza cu o mare sensibilitate, cu nevoia asta de a schimba lumea cum zici, cu un mare simt al dreptatii…. si care efectiv au adesea mari dificultati sociale. pentru ca diferenta asta izoleaza, pentru ca inteligenta lor e una afectiva si nu practica si actioneaza (si reactioneaza!) in functie de asta. ceea ce-i face uneori sa para idioti…. si nu numai asta ii poate face sa para idioti de altfel. e o inteligenta ce functioneaza intuitiv, prin asociatii de idei, si nu linear, structura neuronala e diferita. asa incit uneori pot pune intrebari ce pentru o persoana „normala”, cu o gindire lineara, sint complet pe linga… o alta caracteristica: daca tu citesti fraza urmatoare: „masina strabatea padurea.” ei, se pare ca pentru majoritatea oamenilor fraza asta reprezinta o suita de cuvinte. dar cei ce au tipul asta diferit de inteligenta vad masina strabatind padurea si nu numai ca imaginea asta se creeaza in creier, dar automat altele apar prin asociatii de idei. sint oameni ce gindesc foarte mult. isi pun foarte multe intrebari, tot timpul si legat de orice, in mod chinuitor. sint foarte curiosi si vad foarte multe detalii. au nevoie de precizie. pot parea confuzi, dar in realitate sint si extrem de lucizi. adesea nu au incredere in ei. si adesea nu sint fericiti, in parte si din cauza ca aspira la foarte mult. regasesc in descrierea ta genul asta diferit de inteligenta.

  276. Avatar andreia dragulescu
    andreia dragulescu

    MULTUMESC. MULTUMESC. MULTUMESC.

    Mi se pare GENIAL. Prin simplitate, logica, argumentatie. Nimic persuasiv, nimic vulgar.
    Am citit destule carti, zic eu, din literatura de specialitate (motivationala), am vazut filmulete, am ascultat cd uri (sunt interesata de vreo 2 ani de acest aspect), dar de putine ori am avut o asa reactie – bucurie, sentimentul de asimilare, nu doar intelegere, am zambit cu pofta, am repetat, incantata, exact….asa e….bai, fantastic cum le zice omul asta….oooo, si nu doar pe Crudutza…..BRAVO!!!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc.

  277. Avatar Zuzu Corneliu
    Zuzu Corneliu

    Cand am vazut scroll-ul din partea dreapta a paginii m-am speriat si-am crezut ca tu chiar nu glumesti cand zici ca-i lung articolul, dar n-am scrolat pana n-am terminat sa-l citesc integral.
    La nivel personal, sunt perfect de-acord cu urmatoarele:

    1. Oamenii destepti gandesc prea mult
    2. Oamenii destepti se plictisesc repede
    3. Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti
    4. Oamenii destepti sunt romantici
    5. Oamenii destepti n-au tupeu

    si sunt in dezacord cu urmatoarele:

    1. „Cea mai mare prostie de idee pe care o poti avea” din „Oamenii destepti vor sa schimbe lumea”. Parerea mea: chiar daca sansele sunt intr-adevar poate foarte mici sa-ti dezvolti indeajuns o idee care sa schimbe lumea intr-un mod semnificativ, eu zic ca merita efortul. Dupa parerea mea, principalele probleme care te-ar impiedica sa-ti duci o idee complexa pana la capat sunt cele amintite in „Oamenii destepti gandesc prea mult” si „Oamenii destepti se plictisesc repede”. Adica trebuie lucrat la ACTIUNE!

    2. Oamenii destepti refuza realitatea, mai precis ‘Oamenii nu accepta ca nu exista “ar trebui sa fie”, “merita”, “ar merita”, etc… ci exista doar ESTE’. Parerea mea: un om destept e constient de situatia din jur; e constient de faptul ca lucrurile SUNT dar e in acelasi timp constient si ca lucrurile se schimba tot timpul. Daca SIMTI CA AI AVEA PUTEREA de-a schimba ceva ce merita schimbat in jurul tau, eu zic ca merita sa incerci

    3. „Efectul Dunning-Kruger”, mai precis „Asta in timp ce oamenii destepti fac exact invers, se autoevalueaza mai jos decat sunt, se vand pe bani putini si nu au incredere in propriile capacitati, sunt ezitanti si in final renunta de-a dreptul” Asta iti pot spune ca nu mi se intampla (desigur, cred ca e deja evident ca ma consider destept…si bineinteles ca nu o spun batand cu mainile-n piept, e pur si simplu parerea de sine). Intotdeauna am fost de parere ca oamenii destepti is constienti ca anumite limite personale nu merita impuse (de fapt foarte putine limite merita impuse, insa se intampla de multe ori sa ti le impui fara sa vrei)…spre exemplu, de multe ori ma gandesc obsesiv la probleme la care altii considera ca e inutil sa te gandesti „daca nu ai destula matematica, nu ai destul x, nu ai destul y”

    4. „Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si nici bani”…nici asta nu mi se intampla, dar poate e pentru ca vreau sa ajung sa nu mai depind financiar de o firma. Visez si lucrez activ pe directia de independenta in sensul asta, pentru ca vreau sa ajung sa am timp de ce mi se pare mai important. Si, cum spuneam la 2, „daca SIMTI CA AI AVEA PUTEREA de-a schimba ceva ce merita schimbat in jurul tau, eu zic ca merita sa incerci”

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Exista, evident, exceptii, articolul meu nu e Biblia, nu trebuie luat chiar mot-a-mot si crezut in el fara indoiala.

  278. Avatar nuconteaza
    nuconteaza

    n-am citit in viata mea ceva mai stupid

  279. Avatar ciprian

    Realitatea e in felul urmator: cerul e albastru, iarba e verde.
    Cerului nu-i pasa ca tu crezi ca ar trebui sa fie roz, pentru ca asa ti-ar conveni tie, un cer roz, sau pentru ca asa crezi tu ca ar fi mai bine.
    Iarba nu da doi bani pe parerea ta, ca ai tu chef ca firul de iarba sa stea inclinat pe dreapta, ca asa e mai bine pentru toti oamenii.
    Poti sa ai cea mai solida argumentatie logica pe care o poate scoate mintea ta de om inteligent, NU CONTEAZA.
    Te rog mult de tot sa mai citesti de cateva ori acest pasaj din articol, sa-l recitesti, sa-l recitesti, si poate o sa observi ce omiti, probabil cel mai important lucru legat de subiect, Si app., inteligenta si desteptaciunea sunt definite diferit (atat prin natura lor ca procese cognitive, cat si ca rezultat al acestor procese in raport cu societatea, mediul, in care traim) din orice punct de vedere, esta, insa adevarat ca prima este strans legata de cealalta (obiectul unei alte discutii) nu-i acelasi lucru, titlul articolului contine term. ‘inteligenti’ si in tot articolul vb numai despre oamenii destepti.
    Oricum, subiectul este unul de amploare, si in acelasi timp foarte delicat, tocmai prin enorma diversitate de intelegere si apoi dezbatere pe care noi in general o facem. Dar daca se doreste a nu se pierde adevarul pe drum, sunt totusi dovezi, studii, experiente, s.m., care simplifica mult lucrurile.
    Ce ti-am spus sa stii ca nu am spus sub nici o forma de rautate, ba dimpotriva, incurajez si respect acest mod de a-ti expune ceea ce gandesti, insa in functie de subiect, sa stii ca trebuie multa atentie.

  280. Avatar alecu

    Intrebare:
    Care este diferenta dintre un om destept si unul proast?
    Raspuns:
    Onul destept poet face pe prostul can vea el in timp ce prostul face pe desteptul toata viata!

  281. Avatar Liv

    Eu consider articolul perfect valabil dar mulți s-au simțit ofensați insă nu au ințeles că defapt este un indemn la acțiune,perseverență,muncă susținută pt.a avea succes cu adevărat.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Exact asta este.

    2. Avatar Zuzu Corneliu
      Zuzu Corneliu

      perfect de-acord!

  282. Avatar Andrei

    Felicitari Andrei pentru articol.
    Il gasesc bine scris si foarte plin de substanta.
    Regasesc personaje post-decembriste, regasesc oameni politici, regasesc asa cum bine ai punctat, tipologia sefului incompetent care te sapa de frica sa nu-i iei locul, ragasim tupeistul de la coada de la farmacie sau de la semafor, regasim corporatistul pus pe capatuiala si pe parvenitism, regasim oameni de inalta clasa si de mare finete dar fara prea mare „motivatie” … si imi vine in minte fraza aceea cu „timiditatea este defectul oamenilor mari si tupeul este calitatea oamenilor mici”.

  283. Avatar Vlad Branduse
    Vlad Branduse

    PROSTULE cum adica toti sa fim prosti sa nu fim destepti!O actiune este degeaba facuta daca nu vii mai intai cu niste idei bune!OAMENII DESTEPTI NU SUNT IDIOT SI CUM ADICA DIN PACATE ESTI DESTEPT!DIN FERICIRE,PROSTULE!mai invata ceva despre oamenii destepti si cei prosti SI NU MAI FA ASEMENEA ARTICOLE DE CACAT!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ideea principala nu este sa nu fii destept ci ca nu conteaza cat de destept esti atata timp cat nu actionezi in directia dorita si stai sa te plangi ca meriti mai mult de la viata.

    2. Avatar Khaled

      oare ce parere ai despre programarea subconstientului „numit cei 7 ani de acasa” la care se adauga scoala si eventual facultatea? nu crezi ca aceste lucruri conteaza in viata de zi cu zi? caci succesul nu vine din luna in luna ci din viata de zi cu zi, pentru a lua o actiune este adevarat ca e nevoie de curaj „tupeu” dar in acelasi timp sa nu pici in groapa sapata de tine.

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Sincer, nu stiu ce parere sa am, problema cu programarea sociala e destul de complexa.

    4. Avatar Khaled

      asta e si ideea, situatile complexe de obicei sunt rezolvabile prin actiuni mari bazate pe actiuni mici acumulate, recuperarea de exemplu ar fi un inceput. Pace

  284. Avatar Alexandru
    Alexandru

    Hahaha si tu ai succes ?.. dar cat de modest esti..

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, consider ca am succes. Lucru care este, evident, subiectiv. La fel cum si tu consideri ca nu am succes. Tot in mod subiectiv.

  285. Avatar George

    Acest figurant ti-a incalcat usor drepturile de copyright… se lauda cu faptul ca citatul din imagine ii apartine.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      This content is currently unavailable. :(

  286. Avatar D J

    Andrei, se vede de la o posta ca esti un om inteligent, care despica firul in patru. Si, asa cum ai prevazut, nu vei avea succes! :D

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      O observatie foarte buna, am ajuns si eu la concluzia asta acum cativa ani.

  287. Avatar Catalin

    „Nu urci niciodată atât de sus decât atunci când nu ştii încotro te îndrepţi.”-Napoleon Bonaparte

    Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi.- Napoleon Bonaparte

    Arta de a fi când foarte îndrăzneţ, când foarte prudent este arta de a reuşi. – Napoleon Bonaparte

    Un „bonus” :

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Sunt doar cuvinte. Daca vin din gura unui om celebru nu le face automat sa fie si adevarate.

    2. Avatar Andrei

      Destul de comercial linkul ala de pe youtube
      )

      Imi aminteste de cursurile de motivare de la firma unde lucrez…
      Cele la care am fost in ultimii 10 ani de mult ori fara sa vreau sa inteleg nimic; ma uit la cursanti ca la desene animate.
      Mi se pare anoste, imbecile si lipsite de esenta. Incearca sa motiveze angajatii ca sa-i manipuleze, ca sa produca bani pentru capitalisti.

  288. Avatar gigi

    Oamenii cu adevarat destepti isi inteleg limitarile si stiu ca nimic nu se face fara multa munca, desteptii pe care ii descrii in articol sunt tot prosti dar poate cu putina mai multa educatie sau ceva mai destepti decat prostii de duzina, doar un alt nivel mai mic de prostie.

    Dar cum spuneai la inceputul articolului nimic nu se intampla daca doar stai si te gandesti, analizezi si planuiesti toata ziua, e nevoie de munca si de curaj sa iesi din zona de confort si sa incepi sa iti pui ideile in aplicare, asadar diferenta intre oamenii care au succes si cei care nu au este ca cei dintai incearca sa faca ceva nu doar viseaza.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, asta face diferenta, actiunea, asta e si ideea principala a articolului.

  289. Avatar Kataclism
    Kataclism

    Sunt uimit cata dreptate ai in 50/60% DIN CEA CE ZICI SUNT DE ACORD CU TINE !! Dar mai este un procent de 30/40% in care nu sunt de acord . Revin si zic ai dreptate cunosc oameni de genu care fac ce spui tu si am incercat si eu la randul meu sa le arat ca pot profita de pe urma inteligentei ,creativitati ,igeniozitati lor si intelectului , asa este nu vor, nu pot, nu cred ca sunt in stare . Dar sunt in stare sa vina cu (x) argumente dc nu am eu dreptate . Iar procentul de +/- 20% de mai sus sunt cei cred ca si mine care sunt jumatate din ce spui tu si jumatate din mlastinile tarii asteia care incercam sa iesim din pantecele monotoniei si a indoctrinarii noastre propri .(Si da cred ca uni dintre noi se pot indoctrina singuri). Multumesc. P.S scuzati greselile gramaticale daca sunt m-am grabit.

  290. Avatar stefan

    Se vede ca esti destept frate Chira Andrei. Prostii n-ar sta sa citeasca pe acest blog, ei actioneaza tot timpul. )))))))) Ei nu isi pun intrebarea de ce ei castiga in viata si desteptii nu. Numai ca ai accesat acest blog inseamna ca faci parte dintre destepti si ca ai mici/mari frustrari. Daca ai accesat acest blog inseamna ca te intrebi multe, in schimb prostul nu se intreaba, prostul actioneaza. Dar, nu stiu, e bine sa faci parte dintre cei prosti si obraznici/tupeisti/fitosi/snobi, etc si sa ai de toate si sa fii in viata un fel de „descurcar obraznic” sau sa faci parte din destepti? Mai e una care ma unge pă suflet: „daca prostia ar durea, ce de racnete am auzi pe strada, mama Doamne!”.
    Banul/faima nu reprezinta tot in viata, daca esti genul e lepra-de-om care calca peste cadavre ca sa-l obtii, contezi doar in viata aceasta-hai ca te provoc cu urmatoarea idee/ipoteza- in viata viitoare esti un cacat, daca e sa ne luam dupa religie, daca suntem crestini adevarati. Uite, spre exemplu Nicola Tesla, cat de mult bine a facut omenirii, cati s-au imbogatit pe seama lui, dar el a fost un modest toata viata, nici nevasta n-a avut. Eu sunt in fata prostului-caci ma consider un destept-cu urmatoarea treaba: eu imi dau seama ca el e prost, el nu isi da seama, oare e un lucru bun? Numai ca in viata aceasta intr-adevar stau in fata cei cu bani si faima, indiferent ca sunt prosti sau destepti, indiferent cum au intrat in posesia sumelor respective, legal, pe munca cinstita sau ilegal.
    Daca e sa ne luam dupa faptul ca la judecata de apoi dam seama pentru toate faptele, atunci ala oropsit si mai suferind e mai castigat, desi, cu ADEVARAT SE SPUNE ca „pan la Dumnezeu(aka Judecata de Apoi) te mananca sfintii(prosti sau destepti care calca peste cadavre ca sa obtina tot ce vor in viata).”
    ASA CA FA TU PARTE DINTRE CEI DESTEPTI-ZIC EU UNUL, DAR NUMAI TU DECIZI-SI LASA-I PE PROSTI INTRE EI. Oricum consoleaza-te cu faptul ca lumea nu e condusa de prosti ci de destepti, ca prosti n-au cum sa fie!
    Ar mai fi si alti factori care decid succesul in viata, poti sa ai oprtunitati sau sa nu ai, sunt oameni care se chinuie si se zbat toata viata si nu reusesc, eu zic ca mai tine si de soarta, fratele meu!!!!! La fel cum se spune ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista, la fel se spune ca oricat te bati in viata, daca nu ai si un dram de noroc, adica sa-ti scoata Dumnezeu in cale niste oportunitati, degeaba esti destept sau prost deopotriva, ca nu vei reusi nimic.

    Doamne ajuta. Interesanta conversatiune.

  291. Avatar Mihail Vrapcea
    Mihail Vrapcea

    Oamenii destepti sunt distrusi de prostii din jur (din invidie sau/si din prostie criminala).

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Sau poate doar ne place sa credem asta ca sa ne simtim mai bine cu noi insine.

  292. Avatar Anny Moore
    Anny Moore

    Am nimerit din gresala pe blogul tau sau, mai bine zis, din curiozitatea pe care mi-a starnit-o titlul. Cred ca toti ne-am intrebat, macar o data in viata, de ce vedem atatea exemple de oameni prosti cu bani, si cum reusesc ei sa razbata in viata, si atatea persoane inteligente care traiesc in mediocritate. Se condamna oare singuri la aceasta stare sau se conformeaza cu ea?

    Lasand micile exceptii deoparte, cred ca daca un om destept ar avea curajul si avantul unui prost, rezultatul ar fi o societate de vis. :)

    Felicitari pentru articol!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

  293. Avatar Petru Popovici
    Petru Popovici

    Draga Andrei,

    M-ai facut fericit, azi, Duminica !
    Ce frumos articol, ce balsam mi-ai pus pe rana mea.
    Multumesc Andrei !

    Tu ai reusit in viata ?

    Toate cele bune,

    Petru

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc. Eu sunt multumit cu ce am facut in viata, nu sunt milionar (inca, cine stie) dar nu am sefi, nu am program fix, imi place munca pe care o fac.. per total e bine.

  294. Avatar kila'

    pana la urma ai’ destepti, la cum i ai descris tu, in societatea actuala ajung sa fie cei considerati prosti iar prostii, ei bine, prostii la randul lor nu pot fi altceva decat…ft norocosi si niciodata destepti :D

  295. Avatar Radu

    Pai se pare că sunt semi-prost….Ceea ce e bine…cred…

  296. Avatar Eugen Ciur
    Eugen Ciur

    Bun articolul. Eu i-as schimba titlul, pe ceva gen:

    – Daca esti atat de destept, de ce esti asa de sarac ?

  297. Avatar Manutz

    De ce prostii reusesc in viata iar cei inteligenti nu, un articol foarte bun si cred ca m-am regasit in cele scrise acolo. Dupa pararea mea un om inteligent este acela care are o viziune ampla asupra vietii si totodata daca particularizeaza o poate face cu obiectivism, spun asta pt ca am vazut si comenturile rautacioase care s-au adunat aici ale unora care au folosit cuvinte mari sa se lamenteze pt a arata probabil in ce categorie se incadreaza si totusi desi in sinea lor se vedeau niste oamenii realizatii fiind destepti, trebuiau sa aiba o confirmare de aici sau sa contrazica pe cineva (care dupa mine nu a ofensat pe nimeni) pentru se autoamagii ca ei sunt defapt destepti si fericitii. Grandomania este si ea la urma urmei o dovada a prostiei.
    In fine eu am apreciat acest articol pt ca m-am blocat si nu mai stiu cum sa ies, accept sfaturi.
    Felicitarii inca o data pt articol a fost o combinatie intre intre amaraciunea constatarii ca despre mine vb si felul comic in care ai prezentat.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

  298. Avatar Ned

    Un alt frustrat al limitarilor lui intelectuale care acum face analiza negativa oamenilor inteligenti, oameni care din pacate sunt redusi la tacere de catre sistem si de gloata de antropoide care se inmultesc tot mai mult si tind sa conduca Romania pe viitor.

  299. Avatar Carcotasul
    Carcotasul

    Nu-mi spui si mie invatatorii si profesorii pe care i-ai avut, ca sa le intentez un proces pentru ca si-au luat banii degeaba cand au trecut clasa un asemenea specimen ? De ce te scremi sa pari inteligent cand tu nu esti familiarizat cu notiunile de baza ale logicii ? Esti un semi-incult si un semi-analfabet, cu tupeu si pretentii, vreun mardeias sau manglitor care ridica hotia si talharia la rang de virtute. Atat rezulta din fecalale tale intelectuale. Mai pitecantropule evoluat ! Lumea n-a evoluat cu cei care-au furat – carora tu le ridici osanale -, ci cu cei care-au creat ! Tu ce-ai creat pe lumea aceasta ? Cu dejectiile tale, servite pe post de „creatii”, nu faci altceva decat sa ridici mari semne de intrebare asupra celor care te-au trecut clasa. Continua cu furatul, pentru ca vad ca te pricepi si lasa logica si scrisul pentru ca nu ti se potrivesc. Stii, cumva, mai mult de 1000 de cuvinte ?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ideea principala a articolului este sa pui mana si sa faci ceva, sa creezi ceva (chiar daca nu e perfect din prima), sa actionezi, nu sa stai sa te plangi ca altii au si tu nu ai. Pune mana si mai citeste o data, cred ca n-ai fost destul de atent pentru ca nu-mi dau seama de unde ai tras concluziile pe care le-ai tras.

  300. Avatar Radu Andrei
    Radu Andrei

    Bravo! Un articol demn de citit si share-uit. Direct la subiect !

    Vad totusi ca sunt o gramada de tantalai care nu au inteles unde bate articolul, si o alta gramada de tantalai care s-au atacat fara rost si au dat-o in filosofiile lui peste.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Pai e mai usor sa filozofezi decat sa pui mana si sa faci ceva.

  301. Avatar ciprian
    ciprian

    Andrei , prin ce , crezi tu ca se caracterizeaza desteptaciunea ?
    De ce crezi ca daca un om stie sa faca niste calcule e mai destept decat alt om care nu stie asta dar stie altceva decat cel care stie sa calculeze/
    Nu stiu dupa parerea mea desteptaciunea nu poate fi definita de un om anume , consider ca fiecare om pleaca cu aceleasi sanse in viata mai putin cei bolnavi . Apoi fiecare isi progreseaza sau nu activitatea mintala.Ceea ce vreau eu sa zic este ca daca gandesti material nu rezolvi nimic de ce te gandesti la masini , salarii , functii , fiecare om daca risca poate reusi , Ex :tiganii. Nu sunt in masura sa dau sfaturi nu ma cred mai destept decat altii , merg cu Dumnezeu in suflet si atat .

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Articolul nu e despre desteptaciunea propriu-zisa, e despre perceptii. Noi ne percepem mereu pe noi insine ca fiind mai destepti decat altii, noi suntem mereu personajul pozitiv.

  302. Avatar Vlad Viciu
    Vlad Viciu

    Salut.

    Foarte interesanta expunere, am citit-o de doua ori pentru a fi sigur ca nu omit vreun detaliu.

    Aceasta afirmatie a reusit sa spuna multe despre tine:

    „Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.””

    Fiind o remarca relativ simpla, vorba aia; atat eu cat si tu, cat ..oricare alta persoana (nefiind necesar sa aibe 3 cifre la IQ), reusea sa deduca aceasta. Dar aici …. este ceva mai mult de atat, nu e numai ca ai dedus (probabil prin diferite mijloace: experienta..), ai reusit sa construiesti ceva in jurul deductiei, generand ideea; „actiune – reactiune”, bineinteles fiind al 3-lea principiu al mecanicii newtoniene deci, nu avem neaparat o inovatie, practic Nu ai spus nimic nou. Dar macar ai facut ceva, situandu-te la prima vedere, conform spuselor tale in categoria oamenilor „Prosti”, cei care fac, nu cei care viseaza. Insa ai spus…ca din pacate toata viata ta ai fost un om destept , din pacate, citez: ” Am fost destul de destept toata viata, din pacate. ” (sti ce..mie-mi miroase a contradictie…)
    de ce? ..e clar ca esti genul de persoana care face si care spune si care are acel tupeu, cel putin virtual asta dai cu subinteles, INSA, totodata nu accepti sa fi catalogat ca o persoana proasta, ORI expunerea ta nu este neaparat buna (are mici hibe), vezi…aia este…

    Hai sa te intreb ceva….

    Pe baza : ” universul nu da doi bani pe tine”, „”cerul e albastru fara sa te intrebe pe tine, iarba asemenea” (Nu sunt neaparat cuvintele tale, insa acesta a fost esentialul, imi este lene sa caut mai sus cum este scris cu exactitate).

    Sa traiesti…

    Ce inseamna sa traiesti?

    Individualitate, ce inseamna individualitate?

    Loialitate, ce inseamna loialitate?

    Recunostinta, ce inseamna recunostinta?

    Respect, ce inseamna respect?

    Aici cinci intrebari, patru din ele isi regasesc raspunsul in UNICA INTREBARE care conteaza:

    Ce este individualitatea?

    Raspunzand la aceasta intrebare iti vei da seama ca, Nu are rost, prietene te rog frumos sa ma crezi, pentru ca am o varsta si stiu ce spun, Nu are rost sa incerci sa spui omului care viseaza la : nemurirea sufletului, la schimbarea naturii umane, la intoarcerea universului radical, SA NU FACA ACEASTA, deoarece… nu faci decat sa iti irosesti timpul degeaba.
    De exemplu, pentru mine..ce ai scris tu mai sus este NUL, egal cu 0, – infinit, sub nivelul marii, si de ce ..?

    VOINTA prietene…

    Care este iubita, fratele, verisorul, amanta ce vrei tu al cuvantului INDIVIDUALITATE.

    Cu vointa muti munti.. sunt un visator? lasa-ma sa fiu, mai bine visator si om corect, MOR asa..decat excroc care toata viata mea n-am facut decat sa gandesc lucrurile dintr-o SINGURA perspectiva si anume : cum sa ma imbogatesc mai repede. Aplicand cu nonsealanta acceptia lui Makaveli „scopul scuza mijloacele”.
    La fel cum oamenii n-au inteles ce inseamna socialismul lui Karl Marx, la fel n-au inteles ce vrea sa spuna Makaveli prin acea afirmatie.

    Si…. da, sunt lucruri mai importante in viata aceasta decat banii. Sa nu uiti…niciodata acest lucru.

    Familia.

    Bafta voua.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Daca tu atat ai inteles din tot articolul, ca banii sunt cel mai important lucru, atunci ai irosit degeaba timpul citind de 2 ori textul.

  303. Avatar cheilenereinfo
    cheilenereinfo

    Superb articol. E foarte adevarat ca e mai usor sa ne plangem de mila decat sa actionam, mai ales pentru ca a actiona este sinonim cu iesirea din zona de comfort, din globul de sticla care avem impresia ca ne protejeaza de ce e in jur. Din pacate, de prea multe ori ne protejeaza chiar de propriile noastre vise. A indrazni sa lupti pentru tine inseamna sa te „injectezi” cu o mica doza de curaj si de nebunie si vorba lui Blaga care spunea ca „adeseori lupta le reuseste acelora care iubesc mai mult lupta decat succesul”. Numai bine

  304. Avatar Ștefan Ana
    Ștefan Ana

    Salut !
    Eu deși sunt abea in clasa a 7a am inţeles perfect articolul regăsindumă ,dar nu că vreau să mă laud dar unul dintre exemple ar fi cel cu timiditatea,frica , faptul că nu am tupeu .
    Mie imi păreţi niște oameni foarte inteligenţi de aceea vă spun că nu trebuie să faceţi diferenţe intre oamenii”deștepţi”și cei „ptoști” fiindcă oameni sunt toţi la fel toţi au sentimente ,toţi au idei despre viaţă ,dar mai ales poate in lumea noastră in care sunt puţini care nu sunt materialiști facem diferenţe intre noi dar după ce murim oare Dumnezeu mai face diferenţa intre cine este deștept și cine este prost ?
    Vă spun eu că NU! El ne judecă după ce am făcut ,cum ne-am purtat și dacă am crezut in el !
    Mai ales dacă un om este „deștept”asta nu inseamnă că este neapărat bun uni iși folosesc inteligenţa pentru a face rău !
    In concluzie toţi avem drepturi egale ,toţi trebuie să muncim și să perseverăm !
    Mie mi-a plăcut articolul ţi-ai exprimat punctul de veder și asta este de admirat !
    Sper să mai postezi ! :)

  305. Avatar DeathAngeL
    DeathAngeL

    Imi place foarte mult cum ai scris! Totul e valabil! Iar pentru domnii care se tot cearta si comenteaza aiurea zic: mai bine va tineti clonturile decat sa mancat shit! ;)) :D Si pentru cei/cele care habar nu au de gramatica: MAI TRECETI ODATA PE LA SCOALA PRIMARA SA RECITITI ALFABETUL SI REGULILE GRAMATICALE ! ;))

    Un weekend placut sa ai!

  306. Avatar X3spre10
    X3spre10

    uau :)

  307. Avatar marcel

    Fiecare dintre noi avem multe șanse in fiecare zi să oscilăm din destepti in prosti si viceversa si NICI UNUL dintre noi nu le ratăm.HA..HA.. D-ne ajută…

  308. Avatar numai prost nu vreau sa fiu...
    numai prost nu vreau sa fiu…

    Scuze poate sunt putin off-topic.Conform Dunning-Kruger noi toti oscilam intre prost-destept-prost- destept etc….pt.ca nu stim ceea ce nu stim si stiu ca dunning -kruger pot fi o sursa buna de inspiratie.trebuie doar sa fim onesti cu noi insine despre cît nu cunoastem…sa ne vedem adevarata statură…Felicitari !!!ai scris bine…

  309. Avatar Orina

    Vai cat am putut sa rad! Cautam altceva, am dat de titlul asta si nu m-am putut abtine, cu toate avertizarile despre lungimea articolului (de altfel scurt, comparativ cu sirul aproape nesfarsit de comentarii – peste care am sarit, revin la el dupa), l-am citit cu sufletul la gura. Sa comentez? sa nu comentez? LOL Probabil e mai usor si mai de impact sa se recurga la imparteala asta intre destepti/inteligenti si prosti. (Alegerea altei perechi de termeni presupunea poate prea multa analiza si articolul ar fi ramas nescris – paranteza asta e desigur o mica ironie jucausa.) Intr-un anumit plan, fiecare om e si prost si inteligent in acelasi timp. Oricum, eu ma indoiesc ca exista oameni prosti, doar ca ne place noua sa punem oamenii in tot felul de cutii. Si deja am intrat pe teritoriul „discutiilor”, hahaha. Se poate dezvolta subiectul articolului, se pot spune multe pe marginea anumitor aspecte atinse etc. Pe scurt, e clar ca trimite la actiune gandita, responsabila etc . Mie mi-a placut foarte tare articolul – ca mi s-a parut bestial de haios sper ca se intelege – si multumesc ca s-a scris, altfel cum as fi dat peste el?!

  310. Avatar Bob

    Din cate stiu eu… populatia globului este in crestere… suma oamenilor inteligenti ramane constanta ;)

  311. Avatar Orina

    Ah! in sfarsit, i-am dat de capat, nu-mi vine sa cred, in viata mea n-am stat sa citesc atatea comentarii! Un copil poate s-ar intreba de-a ce se joaca aici, sau poate si-ar imagina cum s-ar auzi toate comentariile spuse deodata, sau poate si-ar aminti de bancul ala, ala cu avocatul, ala cu… ce e avocatul? cel ce practica avocatura. ce e avocatura? ceea ce face avocatul… nu, nu ala, ala parca era un exemplu intr-un manual de logica, deci nu, ci ala cu: si tu ai dreptate. In rest, oameni sa fim, cu sanatate, si la minte si la trup.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Sunt tari oamenii, nu-i asa?

    2. Avatar Orina

      A asculta cu atentie ce are fiecare om de spus poate fi si moment de contemplare, ca tot amintea Cosmin de contemplatie. Departe de tara se poate uneori schimba ochiul prin care se priveste, sau geamul sau… Pentru mine o fi fost un imbold si contextul: „Uneori ne si laudam indirect cu treaba asta, spunand ca suntem inteligenti, poate mai inteligenti decat altii. Si asta e o mitologie, bineinteles. Nu suntem nici mai inteligenti, nici mai putin inteligenti decat altii. Suntem, fiecare dintre noi, de diverse niveluri de inteligenta. In schimb, daca ne laudam uneori cu inteligenta, recunoastem ca nu stam deloc bine cu spiritul de organizare.” – spune, despre romani, Lucian Boia; eram in cautare de interviuri, articolele samd despre opiniile dumnealui cu privire la Romania si oamenii ei, cand am dat peste postarea de aici. :-)

  312. Avatar Gabi

    Dar cu circumstantele vieti ce ne facem? Unii sint destepti , ar vrea sa actioneze si nu pot pt ca fie ca sint bolnavi fizic in asa masura incit trebuie altii sa ii ajute. Altii din nefericire au ajuns condamnati poate pe viata si nu sint nici macar vinovati. Sirul de exemple e mare . Se pare ca TOTI avem un destin si orcit am voi sa fim „atceva” in viata decit ceea ce sintem , nu putem pentru ca asa e soarta. Parerea mea e ca 50% e noroc in toate dupa vorba populara . Eu numesc destin si cred ca Dumnezeu a trasat pentru fiecare „un drum” pe care trebuie sa mergem vrem nu vrem.

  313. Avatar ionnegrescu
    ionnegrescu
  314. Avatar Anonymus
    Anonymus

    Esti un prost !!!

  315. Avatar Vally

    La inceput ai atins niste puncte adevarate dar treptat ai deviat de la subiect si totul s-a redus la o generalizare.
    Ai schimbat omul „destept” in omul „fraier”. Ideile tale sunt bazate pe experiente personale, ceea ce nu este intotdeauna ce se intampla la „nivel global”. Parerea mea este: un om destept este cel care are are idei si stie sa le aplice, cel ce are idei dar nu stie ce sa faca cu ele este doar idiot.

  316. Avatar Claudiu
    Claudiu

    Nu ai dreptate. Cei inteligenti fac intotdeauna mai multi bani dacat prostii.
    In Romania de dupa ’89 insa a fost si este o situatie atipica pentru ca bogatii de astazi sunt de fapt rezidurile comuniste care aveau functii pe tmpul lui ceasca si cum comunistii au lichidat, vreme de 50 de ani, tot ce insemna elita si aristocratie, prostii, au preluat toate avutiile acestora si ghici cine este bogat acum.
    Intr-o tara cu un sistem capitalist bazat pe meritocratie cum este SUA, bogatii sunt cu adevarat mai destepti decat saracii si uite de ce:

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ideea din articolul meu e putin mai complexa decat pare la prima vedere. Este despre noi insine si despre perceptiile pe care le avem atat despre noi insine cat si despre altii. Noi vom fi mereu personajul pozitiv, mereu mai destepti iar toti ceilalti mai prosti ca noi.

  317. Avatar Flo

    Adevarat, din pacate m-am regasit la aia destepti, care analizeaza mult, se gandesc de 2 ori pana sa faca si multe altele…si da, ma subestimez al naibii de tare, mai ales cand mereu am avut rezultate bune in tot ceea ce mi-am propus. Trist, dat adevarat :)

  318. Avatar xRay

    Imi pare mie sau autorul s-a inspirat din cartea lui Robert Kiyosaki „Tata bogat-Tata sarac” ? :) . Super articol,clar si cuprinzator

  319. Avatar Bogdan

    Imi place articoulul !
    Anumite situatii pot avea derivatiile lor, dar in principal, IDEEA ACTIUNE-REACTIUNE, ESTE CORECTA!
    Tot mai multi oameni capabili (ingineri, farmacisti, economisti) pe care ii vad ca muncesc pe salarii mizere (si la privat) si se multumesc cu o porcarie de marire de 200-400 de lei (BRUT -> net inseamna mai putin) si lasa capul plecat si zic – ASTA E! dar tot nemultumiti sunt iar grav este faptul ca nu indrazneste nici unul sa refuze sau sa spuna „ma simt umilit de acesti bani, nu ii accept”. FUG SA SEMNEZE acel act aditional ca si cum ar fi castigat premiul cel mare de la loto!

  320. Avatar dsds

    vrajeala… pamantul nu are 13 miliarde de ani. de unde sti tu astea….

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      LOL

  321. Avatar Rusu Arthur
    Rusu Arthur

    HA! Am citit articolul si apoi o parte din comentarii si am ajuns la o concluzie: E plina lumea de prosti frate!
    Mai am o concluzie… procentual cred ca 90% din prosti is femei. :)
    Eu… daca ma iau dupa articol, sunt destept/inteligent. Fac EXACT cum zice articolul sa nu fac. Mi-a trebuit o luna de planificari si masuratori, calcule si desene ca sa fac un caca de fantana arteziana de 1 metru jumate pe care o vad/apreciez doar eu.
    DAR totusi, exista progres, societatea si rasa umana evolueaza mereu…. si sunt ABSOLUT sigur ca nu prostii sunt principalii actanti ai acestui progres/evolutie.
    ASA CA, ma consolez la gandul ca, in general oamenii inteligenti sunt mai sanatosi, mai fericiti si mai frumosi decat prostii, chiar daca sunt mai putini si mai slab reprezentati in societate. Si sper ca multele decenii de evolutie pe care le mai are rasa umana sa demonstreze ca, pe termen lung, oamenii inteligenti sunt mai longevivi/potenti/reprezentativi decat prostii. DECI pe termen lung… si aici ma refer la mai multe zeci de decenii…. rasa umana va renunta inevitabil la prosti si va ajunge dominata de oameni inteligenti, frumosi, sanatosi, fericiti si solizi.
    Nu conteaza ca nu voi prinde eu epoca aia…. conteaza ca sunt inteligent si stiu ca fac parte din viitorul rasei umane nu din pleava care se va scurge in timp. :) Chiar cu defectele pe care le subliniaza articolul, eu tot sunt fericit ca vad cerul albastru si stiu de ce e albastru, ba chiar mai mult, stiu cum l-as putea face verde sau rosu, chiar daca asta ar fi un lucru rau, pentru ca el e bine sa fie albastru. Chiar daca am defecte, sunt fericit ca pot sa imi dau seama ca la ora asta majoritatea rasei umane si mai a les a femeilor din rasa umana sunt prosti. E mare lucru sa poti sa spui ca esti inconjurat de prosti….. si pentru mine asta este o satisfactie suficient de mare, satisfactie care eclipseaza tristetea produsa de insasi existenta masei de prosti din jurul meu.

    1. Avatar G

      @ ARTHUR RUSU
      Ecou: HA-HA-HA! Stimat domn inteligent după articol (nu te supără, dumneata ai spus așa), tocmai am aflat și eu, din primele două concluzii ale dumitale, că „E plină lumea de proști” și că „90% din proști îs femei”. Mulțumesc pentru informații și sper să nu te asalteze „masa de proști” cu invidie și răutate, pentru puternicele și argumentatele dumitale credințe și convingeri, pentru fericirea și satisfacția de a-ți da seama cine ești și unde e locul dumitale. Acum, aș vrea să mai aflu de la dumneata:
      1. „90% din proști” din grupul dumitale de cunoscuți? sau din totalul populației lumii?
      2. 10% din proștii rămași ce îs?
      PS: cred că știți ce înseamnă PREnume și că limba noastră română e doar cu diacritice.
      Cu respect, G.

  322. Avatar androme
    androme

    de ce spui ca oamenii nu pot fi schimbati ……eu am dovedit asta cu mine insumi , cu parintii mei si prietenii mei ……am reusit in final sa-i schimb …..desi a cam luat ceva timp……….cam vreo 3 ani …….daca sti cate cuvinte din ” einstein , galileo , dilailama , depak chopra , budda , altele din stiinta , si educatie a trebuit sa incerc si testez pe ei ca sa se schimbe idiotii mei parinti ……acum sunt la un nivel mult mai acceptabil ……3 ani omg……dar a mers fiecare cuvintel …….doar ca mai greu pentru ei ca au fost obisnuiti cu alte lucruri …….chestia este ca chiar eu sunt dovada ca oamenii se pot schimba ……….+ parintii mei si prietenii mei……..

  323. Avatar androme
    androme

    am uitat sa spun multumesc

  324. Avatar alex

    pai nu se vede oare cati prosti citesc cu sufletul la gura? asteapta sa le spuna unu sau altul cine e om destept ori va!! de parca tu nu stii ce trebuie sa iti zica altul? iar ala de a venit la dumneata se lamenta in magazin plus mai arata si o doza de lipsa de respect!! cine esti dumneata sa imi spui mie cum sa imi conduc magazinul e al meu nu al tau daca vreau sa dau floricele gratis dau !!pai nu?

  325. Avatar gelu odagiu
    gelu odagiu

    „Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.

    Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cat de multi oameni nu se prind de faza asta.”
    Să înțeleg că cei care gândesc nu e buni ;) sau că a gândi nu înseamnă acțiune?
    Asta îmi amintește o poantă despre cei care acționează și apoi gândesc și cei care gândesc și apoi acționează:
    Cineva spune unei persoane gânditoare să lovească o altă persoană. Gânditorul, după ce procesează, spune: Cum să lovesc pe cineva fără motiv? Și… nu acționează.
    La același indemn, un acționar se repede și lovește pe cel nevinovat apoi pică pe gânduri. La întrebarea”la ce te gândești acum?”, omul de acțiune răspunde: Mă gândesc că trebuia să îi mai trag vreo două.

  326. Avatar Cosmin

    Buna, am dat peste articolul tau dintr-o intamplare, si pot spune ca ma regasesc in totalitate in ceea ce ai spus.
    Stau si cuget prea mult, imi pun prea multe intrebari, ma gandesc prea mult la „ce-o fi daca”, prevad prea multe scenarii negative daca voi face „x sau y”, si practic uit sau nu mai am timpul si puterea sa actionez.

    Nu m-am simtit ofensat deloc de articolul tau, din contra consider ca e foarte realist si bine punctate. N-am stat sa citesc comentariile, sunt prea multe, dar am vazut ca unii s-au simtit extreme de ofensati. Pentru ca fac parte din cei „destepti” care nu actioneaza, sau din cei asa zisi „prosti” care actioneaza ? Probabil cate putin din ambele, nu stiu, nu pot generaliza.

    Ideea e foarte simpla si foarte buna, trebuie sa actionam mai mult, si sa gandim mai putin, prea mult ajungem sa gandim, sa rumegam idei, sa ne punem intrebari, sa vizionam scenarii care ne impiedicam sa actionam de teama celorlalti.

    Niciodata n-am avut incredere in mine si capacitatiile mele, de multe ori cand fac ceva „bine” sunt uimit, prind „curaj” pe moment, pana cand dau de un alt obstacol care ma descurajeaza.

    Sunt constient de ceea ce ai spus, problema-i ca revin de unde am plecat, gandesc dar nu actionez.
    Prea multa gandire nu-I buna.

    Probabil si ca-mi pasa prea mult de consecinte, de judecata oamenilor, din nou sunt constient ca nu pot schimba perceptia si judecata oamenilor, n-ar trebui sa-mi pese, dar din pacate imi pasa prea mult.

    Apropo sunt foarte curios ce parere ai despre acest gen de personae care vad lucruri intr-un mod defeatist, nihilist, de-a dreptul deprimant, care traiesc cu convingerea ca suntem „sclavi” iar doar prostii sunt/pot fi fericiti.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ma bucur ca ti-a placut articolul meu si ma bucur si mai tare ca ai reusit sa intelegi esenta si sa nu te superi ca majoritatea. Despre articolul din link, ce sa spun, e scris de genul ala de persoane pe care trebuie sa le ignori.

  327. Avatar sebastian
    sebastian

    În viața mea nu am văzut atâtea comm-uri la un post. Înseamnă că a fost de efect,bravo! Eu subscriu la cei ai zis! Chiar dacă mulți nu vor să vadă cine sunt cu adevărat.

  328. Avatar carolina
    carolina

    f adevarat. si contrar unor comentarii de aici, cred ca materialul explica f bine si e destul de lung. foarte multi oamneni destepti stau in spate, bunul simt si educatia de multe ori ii impinge sa actioneze asa. succes cu blogul in continuare!

  329. Avatar voicu dragomir
    voicu dragomir

    Unii comentatori sunt chiar culmea.
    Fiecare are parerea lui, normal ca nu suntem intru totul de acord cu fiecare pasaj din articol, dar asta e din cauza experientelor pe care le-am trait si a mediului totodata.Nu are rost sa critici aiurea….argumentele lui Andrei vin datorita celor pomenite mai sus(experiente, anturaj, trib) :) Ar fi si culmea sa avem toti aceeasi parere, nu?
    Interesant articol, imi place

  330. Avatar George

    A trecut multa vreme de când nu am mai citit un articol asa bun…

    RESPECT !

  331. Avatar Stana

    Nu exista oameni prosti sau oameni destepti ci exista oameni educati sau oameni mai putin educati ,oameni cu bun simt si oameni fara bun simt ,oameni talentati si modesti din nastere si oameni care vor sa creada si isi doresc sa fie talentati prin vointa sau dorinta ,desi sunt asa cum sunt ei si nu pot sa fie cum sunt altii.Ai vazut ca un porumbel sa se asemene cu o cucuvea ,dar o cioara cu o mierla sau o barza ,ai vazut o privighetoare sa se asemene cu un papagal ?Exista o asemanare intre acestea toate ,ca fac parte din specia pasarilor insa ele sunt deosebite unele de altele ,asa sunt si oamenii intre ei chiar daca fac parte din specia rasei umane si se numesc cu totii oameni.

  332. Avatar Andrei

    Mi-a placut ce ai scris mai sus. Bravo!

  333. Avatar Catalin

    In anumite aspecte pot spune ca sunt destept, adica uneori analizez multe chestii, ba chiar le si pun in practica, si evident ma plictisesc repede, si trec la altceva care-mi starneste interesul. Dar pe de alta parte intotdeauna am vana, sau cum ai zis tu tupeu in orice fac. Deci unele chestii sunt constient ca trebuie sa mai lucrez la ele, dar de.. asta-i viata.. usor usor, te modelezi singur.

  334. Avatar Iulian Onofrei
    Iulian Onofrei

    Greseala la „e Matrix-ul care de indobitoceste.”. In rest, genial articolul!

  335. Avatar Corina

    Dureros de adevarat tot ce ai scris, Andrei. Pentru mine chiar acest articol este o exemplificare a celor spuse in el, adica si eu ma gandesc de mult aceste lucruri, dar nu le-am pus pe hartie.
    Felicitari! Macar un singur om daca se schimba datorita celor citite in articolul tau, desi cred ca sunt(em) mai multi, inseamna ca ai facut un mare bine deschizand(u-ne) ochii.

  336. Avatar Anca

    DAca esti prea destept, e sigur ca ai sa esuezi. Asta pentru ca orice om destept nu e destul de atent la ce fac cei din jurul lui, ca sa-i imite si sa castige si el. De asta ii iau locul cei tupeisti si nu prea educati. UItati-va la cine ne conduce. Asa ca, trebuie sa fim mai atenti ca astia eludeaza legile si sa-i atacam cand este cazul!

  337. Avatar Valentina- Elena
    Valentina- Elena

    Am doar 19 ani, nu am o experienta de viata atat de mare , dar din pacate sau din fericire ma regasesc si eu la aia destepti … Analizez de zeci de ori inainte de a face anumite lucruri si pana la urma renunt la a mai face ceea ce mi-am propus de teama reactiilor si pareilo celor din jur, gandindu-ma ca nu sunt suficient de buna. Pe cand prostul face fara a mai despica fiul in 4 , daca iese bine , daca nu tot bine. Si in tot ce-am facut m-am subestimat foarte tare . Din pacate ai deptate.

  338. Avatar Laurentiu GIMPIREA
    Laurentiu GIMPIREA

    foaaaaaarte tare. sunt cu 20 de ani mai batran ca tine si mi-as fi dorit sa inteleg ce-ai scris tu, acum 20, 30 de ani. mi-as fi dorit multe, dar e strict asa cum ai descris tu. daca si aplici / eviti sa te lasi scufundat in descoperirile pe care le-ai insirat aici, esti si mai tare. cu multa admiratie. laurentiu

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi

  339. Avatar Paul Andrei
    Paul Andrei

    Articolul/teoria e ok.
    Comentariile/partea practica a acestei probleme, depasesc sistemul de notare pana la 10.

    E simplu, vezi o gramada de oameni care incearca sa para destepti, in anonimitate.

    Probabil comentariul meu mi se aplica si mie.

    Dureros.

  340. Avatar Cristina Cristea
    Cristina Cristea

    mda, trebuie sa recunosc faptul ca ai dreptate, chiar daca pe alocuri am ridicat o spranceana si mi-am spus ca modul de exprimare ar fi trebuit sa fie altul(oare asta inseamna ca incep sa gandesc si sa teoretizez ceva i genul daca aici ar fi spus asa, atunci…. ? )
    Dar asta e adevarul pe care trebuie sa-l acceptam, fie ca vrem fie ca nu: un geam nu se sparge doar gandind cum sa o faci. Se sparge lovindu-l. Ca o faci cu piatra, cu batul sau cu pumnul, intentionat sau din greseala, asta e o alta discutie.

  341. Avatar Maher

    E genial pe jumatate, de fapt pe sfert! Niciodata prostii nu reusesc in viata, li se pare prostilor cum ca prostii au reusit! Intotdeauna oamenii ce au reusit in viata, care sunt de succes, in prima linie, oameni de afaceri prosperi, sunt oameni destepti / inteligenti, sclipitori! Niciodata un prost nu poate sa le ia locul sau sa duca mai departea steagul prosperitatii si succesului lor! NICIODATA! Sunt „n” exemple de dat aici, nu dam nume. Concluzia mea care de altfel este strict o parere personala, e ca oamenii inteligenti reusesc in viata, prospera, creeaza, produc, in urma unei sclipiri, sau duc steagul traditie din familie mai departe bazandu-se totusi pe un patrimoniu genetic de intelgienta si fler etc… prostilor doar li se pare ca reusesc in viata. Este strict parerea mea, NO OFFENSE!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Bine-nteles, ai dreptate, dar ideea articolului e alta.

  342. Avatar muresan andrei
    muresan andrei

    „daca ai o idee, actioneaza!”, cam asta ar fi mesajul articolului spre omul destept..lipsit de „tupeu”. sau ma insel? uite de ce cred eu ca „nu se leaga” asta..fiecarui om destept. prostii se sustin intre ei! se sprijina unii pe altii atunci cand simt „pericolul” unei sclipiri. si..sunt multi. procentul ala..scris de cineva, mai sus, nu ii imparte in mod egal..demografic. daca ai ghinionul sa nimeresti in habitatul lor, esti pierdut! si, daca te incapatanezi sa iti duci ideea la capat, risti sa nu-ti mai revii.
    nu cred ca omul destept are neaparat..idei socialiste. nici prostul nu le are. dar prostii pururea vor trai in socialism, indiferent de statutul tarii din care fac parte. de ce? pentru ca nu vor lasa pe nimeni din jurul lor sa se ridice – asta trebuie retinuta si luata ca sfat! vrei mai mult de la viata si simti ca poti, pleaca de-acolo, fara teama! – cine e in situatia asta, intelege..
    doua vorbe mai spun si inchei. oamenii destepti, ajunsi deja la alt nivel, ii observa pe cei cu sclipiri si cu putine sanse. dar..nu fac nimic pentru ei. si asta e trist..!

  343. Avatar stanescu alex
    stanescu alex

    Felicitari pentru articol. Intr-adevar, oamenii care gandesc mai mult nu actioneaza suficient. As mai adauga ceva: oamenii destepti au bloguri! :)

  344. Avatar Cristi

    Du-te bai baiatule, cum sa ai atatea commenturi. Initial am crezut ca articolul e lung si ma apuc sa citesc de zor. M-a cuprins curiozitatea pana la final, am citit si vreo 50% din comentarii, dar nu am mai rezistat. Cati oameni destepti, dar si prosti sunt pe lume :))…am ramas uimit.
    Felicitari pentru articol, starneste curiozitatea.

  345. Avatar Utopistul
    Utopistul

    Exista un singur raspuns la intrebarea de ce oamenii inteligenti esueaza si prostii au succes, si anume: pentru ca sunt mai MULTI!!! Aka Zerg.

    A doua si ultima observatie este ca cele mentionate in articol sunt valabile doar pentru utopisti, nu neaparat in cazul tuturor oamenilor inteligenti.

  346. Avatar dan

    de prosti

    1. Avatar Aurelian G
      Aurelian G

      Eu cred ca ai scris articolul pentru mine si pentru tine.
      Felicitari pt clarviziune, pe restul nu-i baga in seama pt ca habar n-au ce vorbesc.
      Se spune ca: unii vorbesc ce stiu si altii stiu ce vorbesc !
      Citind comentariile m-am mirat cati prosti sunt care stiu doar sa citeasca si sa comenteze aiurea complet pe acest articol

  347. Avatar Cristi

    In mare ai dreptate dar totusi eu cunosc si stiu foarte multi oameni destepti de success care au firme mari si implicit bani , curaj ,studii multe si mai stiu si mai multi prosti (ca na sunt multi in tara asta) care au esuat sau sunt mediocri in ceea ce fac,nefericiti , fara bani si fara vre-o cale de scapare din zona aia.
    In concluzie titlul tau trebuia sa fie „De ce unii prosti reusesc in viata” pentru ca totusi eu am convingerea ca numarul desteptilor de success e mai mare decat numarul prostilor de success,la nivel mondial vorbind(acum daca ai numaram si pe prostii care ne guverneaza e posibil numarul sa fie mai mare la prosti),dar eu prefer destept si cu un nivel mediu de trai dar fericit, decat prost cu bani si cu mii de probleme .Si mai cred ca trebuia sa scrii ce inseamna pentru tine”a reusi in viata” pentru ca cei mai multi sunt preucupati de verbul „a avea” decat de „a fi”,dar asta e o alta discutie cred sau poate o tema pentru un nou articol.Eu unul mi-am calculat mai toate „drumurile de la punctual A la punctul B si cu tot cu un plan de rezerva „si pot spune ca am reusit in viata.Nu am 5 vile 3 masini de lux si 4 amante dar sunt fericit.Nu-mi place tara in care traiesc da si asta se poate schimba:)))

    1. Avatar S.F.I.

      Articolul are valoare motivationala buna dar s-au gasit niste pierde vara ce se cred inteligenti dar defapt isi pierd timpul prin a demonstra ca niste particularitati genereaza diferenta care il contrazice pe Andrei care defapt are meritul de a fi prezentat un adevar si are meritul ca a facut-o bine in proportie aproape de ce se poate proba in realitate fapt pt care ii acord mai multi de + si nu doar incerc sa-l contrazic pt ca nu am luat in considerare faptul ca trebuie intai sa analizezi si apoi sa concluzionezi! (y)

    2. Avatar Ned

      Iata inca o dovada de prostie sadea in care rabufnesc complexele de inferioritate si lipsa inteligentei. Ai fi putut ‘vorbi’ prin cuvintele tale, fara sa faci abuz de stil retoric si redundenta inutila si astfel nu te dadeai de gol.

  348. Avatar Chris

    Hm, daca un strain care a invatat , a pus bazele unei familii frumoase, are un job bun si castiga incat familia lui sa fie intretinuta bine si sa-si permita bunuri de tot felul…n-ar da un scuipat pe cele scrise in acest articol.
    Prostii n-au nimic, sa fim sinceri. Nu au prieteni, nu stiu sa se distreze decat in conditii de 2 bani ( in fara blocului spargand seminte si ragaind berea ingurgitata ) si majoritatea nu vor pleca urechea la spusele lor, ca sa nu zic ca MEREU ii vor ocoli.
    Prostii merg drept si ` la ce-o fi, frate ! ` , nu le pasa de nimic si n-au pic de discernamant cand actioneaza indiferent de situatie. Ca reusesc sau au succes…li se rupe ! Prostii nu reusesc in fara desteptilor ci aici este vorba de NOROC, care nu tine nici cu prostii si nici cu inteligentii.
    NOROCUL este aleatoriu, de cine se lipeste si cine se afla la locul potrivit in momentul potrivit pare-se ca s-a intalnit cu norocul si cu asta basta.

    Mai bine DESTEPT si plin de imaginatie, inconjurat de oameni ca mine si sa ma duca dovleacul la N lucruri in viata asta decat sa umblu ca un dobitoc pe strada, lipsit de viata/motivatie si mirosind a transpiratie ca un porc…nefacand altceva decat sa ajung mai repede acasa sa beau berea cu pretenashii si sa vad stirile de la orele 19 !

    Ps – NOROCUL poate face diferentele intre aceste categorii dar de multe ori DESTEPTII ies in evidenta, sunt respectati si nu se amesteca in plebea societatii care musteste indiferent de coltul tarii. Ar fi multe de spus dar ma opresc aici.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ai inteles fix zero din articolul asta.

  349. Avatar Valeriu

    Am mai postat ceva legat de subiect,cred ca prin 2013,dar recitind acum articolul si cateva postari,te intrb:
    -ce intelegi tu prin „om destept”,ca membru al unei societati umane??

  350. Avatar Florin

    E un punct de vedere personal. Dar dacă tot l-ai făcut public trebie să îți asumi și părerile celorlalți care sunt de toate felurile și pro și contra. Titlul pornește cu subiectul ”oamenii inteligenți”, în conținut pomenești și despre ”oamenii deștepți”. În psihologie întâlnim studii vaste despre inteligență și suuces în viață, plecând de la definiții și trecând prin teste și ajungând până la modalități de îmunătățire a unor tipuri de inteligență, ea fiind multiplă. Dacă inteligența generală non-verbală are un fundament genetic prin moștenirea ”bio-hardului” neuronal, celelalte tipuri pot fi suferi modificări prin evoluția în mediu, adică pot fi dezvoltate sau inhibate. Termenul de ”deștept” are conotații diverse care poate include inteligența generală sau nu. După cum știm, ”băieții deștepți” reprezintă un exemplu tipic de interpretare alterată specifică unui spațiu ca al nostru. Am dat un exemplu. În nordul Europei sau peste ocean are alte conotații. Dar una peste alta și succesul în viață a fost si este subiect de interes al psihologiei, al dezvoltării personale. Printre altele, de ceva vreme, s-a constatat că inteligența cognitivă poate fi o condiție necesară dar nu suficientă în absența inteligenței emoționale. Căutați Daniel Goleman, fondatorul conceptului de inteligența emoțională, care a scris o carte cu acest nume. Altfel, un punct de vedere de respectat, ca toate celelalte.

  351. Avatar Nu comnteaza
    Nu comnteaza

    Dau dreptate autorului si as dori sa citez un reporter roman care a spus:”Cu cat esti mai prost cu atat o duci mai bine in tara asta” (S-ar putea aplica la general nu doar in romania) .

  352. Avatar ioana haitchi
    ioana haitchi

    Mai rar am văzut atâta prostie scrisă la un loc.

    Proşti, deştepţii ăştia. Au inventat prea multe metode de salvare, prea multă medicină, prea multă ştiinţă, prea multă filozofie, prea multă cultură, prea mult pentru capetele înguste şi prea multe căi de comunicare pentru ca acestea să-şi facă auzită vocea.

    Da’ de unde ştii că universul are 13 miliarde de ani ? Ţi-a spus-o vreun deştept ? Nu te lua după el. Tu ştii mai bine. Acţionează ! Numără stelele şi mergi până se termină universu’ că poate o fi şi pentru tine vreo gaură neagră.

  353. Avatar Diana-Alexandra
    Diana-Alexandra

    Cred ca te refereai mai mult la oamenii inteligenti,care cum ai spus si tu pot purta o conversatie,pot dezvolta si analiza un anumit subiect,etc. Omul destept este cel care acumuleaza foarte multe cunostinte in timpul vietii,care poate invata,omul inteligent se naste cu asa ceva,dar oricum am inteles ce ai vrut sa zici si iti dau dreptate pentru ca si eu ma regasesc in cuvintele tale.

    PS: Nu tara e de vina ca merge prost,ci oamenii care locuiesc in ea.Romania e splendida,pacat ca e locuita .:))

    Iti urez o zi buna !

  354. Avatar ABM

    Atunci cand o persoana realizeaza ca are potential, automat i se implanteaza gandul de a arata si celor din jur,astfel intervine ambitia de a se afirma sau de a schimba ceva . Nu e vorba de lene ,ca si principal obstacol in a avea succes , ci mai de graba de lipsa de ambitie .Cred ca e posibil sa te trezeasca ambitia din somn in fiecare dimineata pentru a reusi ce ti-ai propus cat si de a te opri din lucruri „lenese” care nu iti aduc niciun rezultat.

  355. Avatar Constantin Iancu
    Constantin Iancu

    Un sir de sofisme banale, „argumentate” prin contrapunerea a doua tipuri de personalitate schematizate la maximum („prostul vioi”/ „desteptul abulic”). Sa inteleg ca Emil Cioran a ratat bucuria extatica a deschiderii unei brutarii de succes, esuînd lamentabil intr-un modest apartament din Paris? Si asta, nu-i asa, din cauza nesfarsitelor dileme ce l-au impiedicat sa ia taurul existentei de coarne? In timp ce, iata, Simona Sensual, o proasta ce a stiut a tine drumul drept intre punctele A si B (sau, ma rog, mai degraba… P si P’) este un exemplu al reusitei?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Vad ca ai ales 2 extreme: Cioran si Senzuala. Ai facut asta ca sa intaresti argumentatia sau din ce motiv?

  356. Avatar Jacob Hargreave
    Jacob Hargreave

    Sper ca accepti critici . Uite , gandesti foarte superficial si faci abstractie de factorul timp . S-ar putea sa ai dreptate pe alocuri , dar te intreb cate imperii fondate de prosti cunosti ? Imperii care au rezistat in timp . Fie ele entitati economice sau de alta natura .
    Ai dreptate partial , prostii ajung poate MAI REPEDE undeva . Problema e ca odata ajunsi in pozitia respectiva , prosti fiind , nu reusesc sa o pastreze si o pierd . Mai repede sau mai tarziu .

    Din punct de vedere filozofic si strict personal , nu exista oameni realizati . Toti sfarsim la fel . E doar o chestie de timp .

  357. Avatar tina

    Felicitari Andrei Chira pentru articol! Subiectul face parte din categoria expresiilor gen „un prost arunca o piatra in apa si alti zece se chinuie sa o scoata”! Fara sa jignesc pe nimeni, subiectul este de o actualitate dureroasa, care, se vede din multitudinea de comentarii, provoaca reactii diverse, in functie de partea baricadei in care se regaseste fiecare persoana care citeste articolul. Din punctul meu de vedere este perfect adevarat ceea ce ai scris, si tot la fel de adevarat e faptul ca se poate filozofa la nesfarsit pe acest subiect. A fi destept si a-ti da seama inseamna sa realizezi cat esti de prost pana la urma. Iar ceea ce putem face este sa actionam in petecul nostru in care ne ducem existenta si nu sa ii ‘invidiem’ pe altii cat sunt sau nu sunt de prosti. Pana la urma, ii privim pe cei din jur prin prisma propriilor valori.
    Spor la scris articole pe tema carora sa se nasca discutii ample, ca cele de mai sus!

  358. Avatar georges_saf
    georges_saf

    ..destul de `pertinente`…comentariile tale si , mai ales, imediat `aplicabile` in `jungla` noastra …`.moderna` !
    …ceea ce lipaseste intr-adevar este doar cuvantul ( si notiunea , ca atare ,)…intelepciune !!??? …e adevarat , ar trebui sa `vina` cu varsta dar …nu la toti…!

    …felicitari , oricum !!!! ..este un mic … „INDRUMAR PENTRU…TO(N)TI ” !!!

    ing Georges Safciuc
    eco-bioconstruct.ro

  359. Avatar Constantinv
    Constantinv

    Sunt uimit de cât de multe comentarii s-au făcut pe o tema neclara, fără a fi clar definita. Încerc un exemplu. Sa presupun ca as fi șef de birou (serviciu, secție, etc.) As fi un om de succes, un om realizat? Da și nu. Da, dacă mă compar cu un coleg de liceu care lucrează, sa zicem, ca vânzător. Nu, dacă m-as compara cu un coleg de facultate care a ajuns decan/rector sau director în minister, sau…orice similar. Așadar, la un subiect pus în termeni vagi și raspunsurile sunt în aceeași categorie. E păcat ca destui oameni își pierd timpul, ca și mine, sa găsească/dea răspunsuri …filozofice.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ai prins exact substratul articolului, succesul e relativ.

  360. Avatar Ciobotari Marius Teodor
    Ciobotari Marius Teodor

    Felicitări pentru articol. Mie, personal, mea plăcut foarte mult. Este adevărat faptul ca în compunerea ta având caracter analitic se regăsește doar o fațetă, ușor superficială și subiectiva, a adevărului integru. Însă esența aspectelor prezentate în vederea caracterizării temei abordate exprimă o partea a adevărului integral în care ideile de bază sunt tratate în mod corect. Felicitări, din nou, pentru articol. Mult succes în continuare.

    1. Avatar Constantinv
      Constantinv

      Pai dacă articolul are caracter analitic atunci TREBUIA ca autorul și prezinte
      toate fațetele temei. Altfel nu știm despre ce sa dezbatem; vorbim discuții!

    2. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      E un articol pe un blog, nu un referat stiintific.

    3. Avatar Mihai

      E o traducere, nu un articol.

      Originalul:

      Bravo, chiar ai putut sa scoti 2 articole din un articol al lor. Asta chiar inseamna sa fi destept.

    4. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      „Originalul” ala e de fapt articolul meu tradus in engleza si publicat fara permisiunea mea. Multumesc pentru ca l-ai gasit, i-am raportat pe „autori”.
      Daca mai gasesti si alte „originale” din astea, nu ezita sa ma contactezi, am destul timp la dispozitie ca sa trimit notificari DMCA.

    5. Avatar Mihai

      Cu placere atunci si imi cer scuze ca am crezut ca tu ai copiat. :)

    6. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc.

  361. Avatar Ness

    Frumos scris Andrei chiar daca pe ici pe colo realitatea este alta (statistic vorbind).
    Eu nu am postat aici sa te critic sau sa te laud.
    Vreau doar atat. Continuua ce ai inceput.
    Adica sa scrii, sa iti spui parerea. Multi or sa spuna ca parerea ta nu conteaza.
    Este gresit. Parerea ta chiar conteaza. Articolul tau chiar conteaza.
    De fapt: daca faci ceva cu inima, conteaza nu pentru Gigi sau Cornelia. Conteaza in primul rand pentru tine.
    Eu dau share la acest articol si ma abonez la ceea ce scrii pe viitor.
    Nu stiu daca fac ceva inteligent sau prost. stiu doar ca trebuie sa fac acest lucru.

  362. Avatar ludu

    Cea mai mare prostie de idee pe care o poti avea.

    Universul are 13 miliarde de ani. Tu cati ani ai? 18, 23, 27?

    Ce te face sa crezi ca tu poti schimba felul in care functioneaza Universul? Ce te face sa crezi ca tu poti schimba natura umana?

    Pe bune, crezi ca n-au mai incercat si alte zeci de milioane de oameni de-a lungul multor generatii inaintea ta, crezi ca tu esti cel mai destept, singurul care si-a dat seama ca e o problema in Univers si trebuie rezolvata?

    Si cum crezi tu ca poti realiza schimbarea asta?

    Se poate daca te gandesti logic ………….exista soluti destul de multe ………..
    Astept pareri ???? Cum poti schimba la scara mai mica de ex: o civilizatie o tara de ex: ROMANIA ??? cum schimbi mentalitatea si ai faci pe oameni sa se comporte si sa actioneze cum vrei tu????

    1. Avatar ludu

      Inca ceva nu mai traiti dupa idei preconcepute ,adica idei preluate de la inaintasi nostri de la bunici profesori parinti etc. nu mai credeti in nimica , sfatul meu incepeti sa ganditi singuri pentru voi, trageti singuri propriile concluzii, primul pas este sa alegeti o carte buna in locul tembelizorului care este un mijloc de manipulare in masa a subconstientului .

    2. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu, nu se poate schimba natura umana. Au incercat comunistii cu „omul nou” si vezi ce-a iesit.

    3. Avatar bardel livio
      bardel livio

      natura umana nu exista.totul se invata.

    4. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu sunt de acord. Avem niste programele in cap pe care le rulam indiferent de ce invatam.

  363. Avatar Mircea

    Bun articolul – din punctul meu de vedere al unui om cu un coeficient x de prostie si y de inteligenta; spun asta pt ca mi-e tare greu sa definesc prostia sau inteligenta. Spun bun pentru ca ai incercat sa redai o situatiea vietii reale din Romania intr-o maniera simpla, nu stiintifica si chiar draguta.
    Am cititt toate comentariile – cel mai mult mi-a placut comentariul lui Tina mai ales cand spune:”ii privim pe cei din jur prin prisma propriilor valori.” hahahaha
    si, confuz, stau si ma intreb-ce este mai valoros, mai important sa fi prost sau sa fi destept? si mai confuz ma intreb ce e prostia si ce e desteptaciunea cu adevarat
    Isus spune-cei din urma vor fi cei dintai.
    Cred ca relatia noastra cu cei din jur, asta ne defineste si ne caracterizeaza!
    Vezi in metrou un om care face o fapta buna si va intreb pe voi – la un moment dat iti vei aduce aminte de acel om – ce vei zice-ma ce destept era ala ma? sau ce prost era sau …
    Voie buna si numa voie buna! si La buna vedere!

  364. Avatar tricky

    Oare cati prosti au citit articolul asta?

  365. Avatar Valentina
    Valentina

    Nu stiu ce sa zic. Majoritatea oamenilor sunt prosti. Asics 851 de comm, WOW!
    Ce sa zic, cred ca internetul si TV-ul indobitoceste mult oameni,si cred ca prostiilor li se da prea multa intelegere.
    Daca esti indiferent, nu inseamna ca esti prost. Prostul se baga in seama fara sa-l intereseze. Omul destept isi cunoaste limitele bunului simt. Zic si eu asa,ca sincer nici nu prea ma intereseaza si ma simt oarecum depasita de unele lucruri.

  366. Avatar cristi

    Odata la o mie de ani gasesc si eu un articol misto pe internet ;)

  367. Avatar Mihai

    Am ajuns intamplator pe blogul asta, dar nu ma pot abtine sa nu comentez. Deci… Draga autorule, iti apreciez punctul de vedere insa cred ca „studiul tau” (care mi se pare eronat) este facut pe o arie foarte restransa de subiecti. Dupa cum un alt cititor isi exprima opinia, cred ca ar trebui sa calatoresti mai mult, sau sa iti schimbi mediul in care lucrezi, astfel o sa iti dai seama ca faptul de a reusi sau nu in viata nu are nici o treaba cu cat de destept esti sau cate burse ai luat sau de cate ori ai iesit olimpic la nu stiu ce materie. Faptul de a reusi sau nu in viata tine de experienta de viata, de pragmatism, educatie, si in primul rand de cata viziunea realista a fiecaruia. Daca pe langa cele mai sus enumerate ai si o inteligenta nativa si studii bine bine consolidate si experienta intr-un domeniu anume, si daca poate mai esti si pasionati de ceea ce faci, daca esti dispus sa te mai si risti, te asigur ca succesul este garantat. Am cunoscut o multime de oameni care sunt foarte inteligenti si sunt si in functii de conducere, dar si oameni prosti care sunt in functii de conducere… AAA, si inca ceva, nu cred ca a reusi in viata consta neaparat in a ajunge sef. Ca sa fii prosper si fericit nu trebuie neaparat sa ajungi sef pentru a avea toate astea, da? Banuiesc ca studiul facut de tine a fost facut doar pe genul oameni care cred ca trebuie sa le pice totul mura in gura doar pentru ca au studii si o educatie aleasa. Si eu ma consider un om destept (si alte persoane m-au apreciat asa), am studii de prestigiu, parintii mi-au dat o educatie nobila, si pe langa faptul ca intrebarea care da titlul articolului mi se pare un nonsens, chiar nu ma regasesc deloc in definitia data de tine omului destept: sunt constient de principiul actiunii si reactiunii, nu pierd timpul cu planuri absurde atunci cand situatia devine critica, nu ma plictisesc repede si imi duc ideea si planul pana la capat (inainte sa te apuci e plan analizezi bine daca se merita sau nu :)), nu vreau sa schimb lumea pentru ca sunt constient ca nu am cum si sunt precaut ca nu cumva sa ma schimbe lumea pe mine, nu ma lupt cu cistemul ci incerc sa il „sfidez” ca sa ii demonstrez ca se poate si altfel, nu sunt socialist (mi se pare o doctrina total eronata), si nici nu refuz realitatea atata timp cat realitatea ma accepta pe mine. Cu toate astea ma consider fericit si implinit, lucrez intr-un domeniu foarte bine platit, am o familie frumoasa, inca nu sunt sef dar nu am nici o frustrare din cauza asta. Este drept, am riscat mult ca sa obtin ceea ce am acum (am lasat in urma parinti, frati, rude, un job unde ma intelegeam bine cu toata lumea, apartamentul luat in rate, pleacat de acasa la drum lung intr-o zi de iarna geroasa cu bebelusul de doar 10 luni)… INTELEGI CE ZIC? CA SA TE REALIZEZI IN VIATA NU TINE DE CAT DE DESTEPT TE CONSIDERI, CI DE CAT DE MULT ITI SORESTI SA TE REALIZEZI SI DE CATE SACRIFICII ESTI DISPUS SA FACI PENTRU A TE REALIZA.

  368. Avatar Rica Venturiano
    Rica Venturiano

    Superb! Cred ca asta este si explicatia de ce nu merg treburile bune in tara asta. Cand eram „prin scoala” circula o zicala, daca poti sa-i spui asa.
    „Cine stie sa faca ceva, face. Cine nu stie sa faca nimic, ii invata pe altii, iar cine nu stie nici macar sa-i invete pe altii, conduce”
    Cred ca INCA ne mai caracterizeaza ca natie.
    Cred ca vina aprtine in intregime intelectualitatii din Romania. Pentru ca din bun-simt, sau din prea multa educatie, a facut un pas inapoi in fata mitocaniei si badaraniei intr-un fel majoritare. Mitocanul consider BUN-SIMTUL ca pe o slabiciune, si atunci iti sare la gat. Ati incercat vreodata sa temperati un badaran prin vorba buna? Mitocanul, ca orice alta forma ne-evoluata suficient, nu pricepe decat suprematia fortei. Nu da el doi bani pe inteligenta ta, atat timp cat te poate pune la la pamant cu un pumn. Ba te mai si intreaba, „la ce ti-a folosit desteptaciunea”.
    Si ce tara frumoasa avem, :) :)

  369. Avatar Iulius

    Atata polologhie pt o chestie care e, de fapt, mult mai simpla.
    Raportul destepti/prosti e cam de 1/100. Acum, considerand acest raport, sa luam 10 destepti si 1000 prosti.
    -Din cei 10 destepti reusesc in viata doar 7-8 din ei. Asta inseamna 70-80%
    -Din cei 1000 de prosti reusesc in viata doar maxim 100, adica 10%.

    In final, cu toate ca procentual desteptii reusesc intr-o proportie mult mai mare in viata, perceptia e ca avem o cantitate covarsitoare de prosti cu succes. E clar ca la tot pasul o sa dai de unul din cei 100 de prosti ce au reusit in viata si mult mai rar de unul din cei 7-8 destepti.

    Din cauza asta pare ca prostii au mai mult succes in viata, si nu e adevarat. De fapt articolul explica mai degraba cum nu reusesc in viata acei 2-3 destepti si cum reusesc in viata cei 100 de prosti.

    In rest toata stima!

  370. Avatar Sayouri Hagayashi
    Sayouri Hagayashi

    Este de-a dreptul genial!! Ador tot ce ai scris. Sunt plăcut impresionată, delectată de ce am citit. Chiar m-a motivat, oarecum, însă nu prea îmi dau seama în ce anume m-a motivat..
    Îmi place foarte mult articolul! :)

  371. Avatar Ioana B

    Avand in vedere ca sirul opiniilor este mult mai lung decat articolul in sine asta denota tot: „Oamenii inteligenti vorbesc si analizeaza mult prea mult „. Ar trebuie pur si simplu sa punem in aplicare ideile date de Andrei si sa vedem daca ne schimba viata, dar totodata sa fim consecventi in actiune :)

  372. Avatar Tat P.

    E super articolul Andrei, din punctul meu de vedere scurt si la subiect. Cat despre „criticii” care apar ca ciupercile dupa ploaie eu zic sa nu te stresezi, asa a fost si va fi intodeauna.
    Inteligent= destept
    (Deştept (deșteaptă), adjectiv
    Sinonime: inteligent, ager, isteţ, iscusit, vioi, priceput, sprinten; şmecher, şiret, viclean; treaz, activ, sculat; spiritual, abil, dibaci, ingenios, îndemânatic, meşter, (popular) mehenghi, (învechit şi regional) pricopsit, (prin Transilvania) prinzaci, (învechit) meşteşugăreţ, practic, (figurat) breaz; chibzuit, cuminte, înţelept. )

    Prost= idiot, tont
    (Prost (proastă), adjectiv
    Sinonime: nătărău, tont, netot; tâmpit, cretin; naiv, credul, fraier; neînvăţat, ignorant, incult, nepriceput, nepregătit, neîndemânatic, neevoluat, simplu, rudimentar; necorespunzător, nesatisfăcător, defectuos; neplăcut, nefavorabil, neprielnic, dăunător, rău

    Idiot (idioată), adjectiv
    Sinonime: prost, tâmpit, cretin, neghiob, nerod.)
    Iar pentru persoanele care nu inteleg in totalitate articolul lui Andrei cred ca cel mai bine ar fi sa se puna pe treaba si sa se documenteze cu privire la tema articolului, sa lase comentariile rautacioase si pline de dispret deoarece nu fac altceva decat sa demonstreze ca fac parte din categoria 90% din populatie

  373. Avatar FLorin

    Andrei . e foarte bun articolul , nu trebuie sa iti bati capu cu toti , a ca nu e bun a ca nu stiu ce ca asa ca asa … e super articolul . si nu doar in romania este valabil , peste tot in lume :) unde traiesc oameni intr-o societate , :) BRAVO intr-un final .. suntem desptepti , inteligenti … dar facem pe prostii ca sa ne fie bine :) succes in continuare !

  374. Avatar anti-prosti
    anti-prosti

    Nu am citit un articol mai tampit in viata mea.

    Daca ar fi sa fim toti prosti, podurile de exemplu s-ar face dupa ureche , nu s-ar face calcule, iar la prima miscare ar pica.

    Nu am calcula nimic, am actiona ca niste animale, ca niste retarzi.

    Omul de aceea are CREIER pentru a-l folosi .

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ai inteles si tu totul din articol. :(

  375. Avatar reptila
    reptila

    i aute la el ce filozif avem printre noi! esti destept? pai d ai anu ai reusit in viata! si acum esti frustrat! he he fi linistit! nu e de asta! toti desteptii (care va credeti asa) nu e ca a-ti incalcat legile universale – sau ca nu actionati – sau ca va e frica – sau ca e karma – sau ca e matrix sau star trek etc) ci uite un exemplu: o raza plasmatica pe pamant – mor (dispar) toate (majoritatea) fiintelor! raman cativa (alesi) sau vin .. din alte lumi altii! intemeiaza in lumea noua! au un plan! au o tehnologie etc! sunt evoluati au capacitati etc (nu intru in detalii) dupa 200 de ani pamantesti pe lume sunt deja aparuti 30 milioane de oameni! dupa 500 ani 3 miliarde! dupa 1000 de ani pamantesti 7 miliarde si tot asa! intrebare: cum poti tu sa ai succes in viata printre 7 miliarde – conduse de 3 miliarde – care la randul lor sunt condusi de cei 30 milioane iar acestia sunt condusi de primii care au intemeiat toate acestea? care e sansa ta la 7 miliarde? la 3 miliarde..poate! la 30 milioane sigur! (ce sunt cu prostii?) pai 7 miliarde e prea mult da? pentru o societate incubatoare unde nu esti liber logic! si e nevoie de prostime! prostilor li se vand usor visele – minciunile! ei au bani si faima da? ok ..dar timpul e limitat! toti suntem atasati de viata asta!de lux! de comfort! de posesie! Raspunsul: cine e cel care va face ca toate astea sa prospere? (lacomia, distrugerea, depravarea etc?) pai PROSTUL! pai nu sunt ei cheia acesti lumi? pai desteptul facea toate astea? nu! logic! desteptul crea o lume buna! o lume de convietuire si de prosperitate! – pai primii (veniti) chiar vor asta? nu! de ce? PENTRU CA ERAU PROSTI! SI SUNT PROSTI! astia conduc lumea de la inceputuri…my friend! totul in lumea asta e facut pt a distruge! e un rau satanic! un rau demonic! iar astia nu sunt..desteptii!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Prea multe nu se pot spune despre comentariul tau dar l-am aprobat, asa, ca pentru posteritate.

  376. Avatar Gabi

    salut
    imi place ce ai scris, e unul dintre cele mai seci, realiste, dure si adevarate „predici” despre afaceri pe care le-am citit in ultimii ani – se simte ca nu ai scris „din carti”, asa cum ar face „dāsteptii” care critica de pe margine, ci ai scris „din viata”. Are efectul scontat pentru cei ce isi bat capul si incearca cu adevarat sa faca afaceri (cazul meu de pilda). Adica e ca si cum le toarna apa rece-gheata in cap vara. Ii trezeste la realitate. Fii sigur ca aceasta categorie a inteles perfect ce vrei sa spui, s-au regasit in personajul „desteptul” care ezita, viseaza, calculeaza si e frustrat vazand ca „prostul” care actioneaza, reuseste.
    In rest, cei ce au analizat articolul din punct de vedere semantic, semiologic, epistemologic, seismologic sau eu mai stiu cum, au despicat teoretic articolul tau – ei bine, astia si-au pierdut vremea sa il citeasca si sa-l comenteze. Nu e nimic de inteles daca nu ai trecut pe acolo. E ca si cum ai incerca sa intelegi povestea unuia care a facut sex salbatic, dar singura ta experienta despre sex se reduce la citirea unei carti de anatomie.

    Bravo, imi place (si celelalte articole despre afaceri sunt excelente). Tocmai ca scrii cinic, stilul „vorbire directa”, asta are darul sa trezeasca. Doar pe cei ce au urechi sa auda.

  377. Avatar Gabi

    O singura observatie as avea – tupeul e de cele mai multe ori, motorul actiunii. Ar trebuie sa fie chiar inaintea actiunii – Frica de a nu gresi e de regula frana. Tupeul e depasirea fricii, sau asumarea ei, pe care o tii doar in tine si nu o arati la altii. La toti ne e frica, dar la un moment dat, ne dam seama ca frica nu ne duce nicaieri, doar ne paralizeaza, si nu o sa actionam niciodata.
    Textul tau nu o spune explicit, dar pentru cine e in situatia antreprenorului, e clar – te adresezi in special „desteptului” fricos, cu speranta ca isi va depasi frica si va deveni „prost”.

  378. Avatar bardel livio
    bardel livio

    a fost buna partea cu universul.
    ca universului nu ii pasa de tine.corect.
    dar tie ar trebuii sa iti pese de univers.
    pentru ca daca tie nu iti pasa de univers si universului nu ii pasa de tine
    cine o sa castige tu sau universul ?

    cei mai destepti sunt cei mai prosti dintre prosti.

  379. Avatar bardel livio
    bardel livio

    nu exista oameni prosti.si decat oameni cu pareri si idei diferite.

  380. Avatar Edy

    Iisus Hristos, forma umana a Creatorului, a fost cat a trait pe pamant cel mai destept om si continua sa fie cel mai destept, acum in forma divina.
    Deci, oamenii destepti sunt cei care-I seamana cat mai mult, buni la suflet, altruisti, cinstiti, modesti… nu doar foarte munciti intelectual (cititi…), inteligenti, disciplinati/ordonati/cumpatati etc.), ca de exemplu Nikola Tesla, care chiar a schimbat/revolutionat lumea.
    Parerea mea este ca oamenii destepti (cei cu adevarat destepti, caci multi sunt doar cu numele, in realitate fiind doar niste snobi, semidocti cu ifose…) au totdeauna dreptate, istoria (si realitatea prezentului) dovedind ca prostii au fost mereu (si sunt) la conducere pe lumea asta, majoritatea banilor (resurselor) fiind desigur pe mana prostilor, pentru ca „fortele raului”, opuse lui Iisus (Satana, diavolii…), au condus si conduc de fapt aceasta planeta (cu permisiunea Creatorului pana la sfarsitul lumii, cand va decide Acesta). De aici toate nenorocirile si nedreptatile:
    – multele milioane de oameni ucisi prin razboaie (urmand uciderea a miliarde in al 3-lea razboi mondial);
    – miliardele de saraci la limita subzistentei versus miile de superbogati (multimiliardarii in dolari, euro, etc. cu viciul banilor/averilor) si milioanele celor prea bogati (de asemenea cu viciul banilor/averilor), detinand in comun trilioane de dolari, euro… bani nemunciti si nemeritati desigur, risipiti sau/si doar tinuti prin banci, in loc sa fie folositi pentru: educatie mai buna gratuita pentru TOTI, locuri de munca corespunzatoare pentru TOTI (fara exploatare/sclavie), mancare mai sanatoasa pentru TOTI, energie regenerabila, stiinta, eradicarea tuturor bolilor, finantarea inventiilor utile etc.
    – trilioanele de dolari, euro etc. irosite pe armament nuclear si conventional, armate etc. doar pentru ucidere si distrugere;
    – sadizmul, violenta, hotia/necinstea, invidia… prostia in general.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Iti dai seama.

    2. Avatar Fost comandand al navei Iasi
      Fost comandand al navei Iasi

      D-le Chira, articolul D-vs este interesant. Ar trebui dezvoltat. Mai ramane sa vedem cine, unde se vede. As adauga, ca destept se cheama cel care stie cat de prost este. Bunicul meu spunea, ca desteptul este unilateral iar prostul este universal, adica cum zicea el acum cca 8 decade, ” Dasteptul e numa in una, da prostu e tsutinderea”. Si tot el (il citez!): „Dac- afli prostu cu carul intepenit in sant, du-te si fa-te ca ajuti sa iasa din sant, numa ca tu sa-l apesi si mai abitir, sa stea acolo”.
      Prostia se vindeca odata cu amputarea capului.
      Sa te fereasca Dumnezeu de omul prost si drumul lung!
      Sa te fereasca Dumnezeu de prostul cu carte!
      Repetentul clasei ajuns sef, ingenuchiaza premiantii si ii distruge pe profesori.
      Adevar graiesti, D-le Chira, ca prostul ajunge unde vrea, dar asta in lumea asta de acuma cand desteptii sunt anihilati la repezeala. Prostul la conducere ajunge franar, tine pe loc la nivelul lui tot ce misca. Desteptul nu este cel ce iti numara diplomele. Desteptul este cel ce se naste destept, din inaintasi destepti. Stiti cum se faceau casatoriile pe timpuri, in Romania regala? Parintii alegeau o familie. Familia aia, trebuia sa fie model de oameni si instarita, cu vaza si respectata de oamenii locului. Numai dupa aia se uita si la restul. Asa se perpetua si se selecta rasa de oameni cu calitati. Acum se pastreaza chestia asta numai la caini si pisici, numai aici se umbla dupa pedigri. Nu se punea ochii pe instarit pentru avere, ci pentruca averea demonstra ca este familie priceputa, econoama si muncitoare, erau model. Acuma se pune ochiul pe avere din alte motive.

    3. Avatar Valeriu

      Domnule Comandant,mi-a placut dizertatia dvs.,insa mi-a generat si unele nelamuriri,pe care va rog,daca doriti,sa mi le indepartati:
      -ce criterii (de ordin general),permite cuiva sa spuna despre altcineva,ca este „prost”?
      -de ce,”destept”fiind,este normal ca pe un „prost”nu numai sa nu-l ajuti,dar sa-l si infunzi in prostia sa ? „( „Dac- afli prostu cu carul intepenit in sant, du-te si fa-te ca ajuti sa iasa din sant, numa ca tu sa-l apesi si mai abitir, sa stea acolo”);
      -Daca, dvs afirmati ca:”Repetentul clasei ajuns sef, ingenuchiaza premiantii si ii distruge pe profesori.”ce avantaje ai avea in viata sa fii „destept”? Nu ar fi mai convenabil ca macar sa „o faci pe prostul”?;
      -afimati,fara dubii ca:”. Desteptul este cel ce se naste destept, din inaintasi destepti.” Asta presupune ca:”Prostul este cel care se naste prost din inaintasi prosti”. Pai daca lucrurile sunt clare de la nastere,nu ar fi mai normala ca ,functie de masa critica,fie desteptii sa-i elimine pe prosti de la nastere,fie iners? De ce numai animalele sa beneficieze de asa ceva?.Sa revenim la procedeul spartanilor.
      Domnule Comandant,desi cred ca si eu fac parte din generatia dvs.,imi repugna afirmatii si exemple care se pot rezuma la:” Pe vremea mea era altfel…etc.,etc.”Dupa mine,denota o adaptare mai dificila la societatea in care traiesti.
      Cu speranta ca imi veti da lamuririle solicitate,va multumesc anticpat.

  381. Avatar Daniel

    „Ce te face sa crezi ca tu poti schimba felul in care functioneaza Universul?”
    Adevarat. Iti raspund de la o bucata de lemn mai speciala, fabricata de un asa zis prost, fara ghilimele, ca n-au importanta :)
    Lasand ironiile la o parte. Ceea ce vrei sa spui tu e real. Nu reusesti in viata daca nu incerci. Dar cam aici se termina totul. Explicatiile ulterioare , majoritatea lor, sunt destul de puerile. Probabil si din cauza, sau datorita, varstei, depinde cum vrei s-o iei.
    In rest, vad ca tu esti cel frustrat, iar cei care te atentioneaza cu privire la ceva, sunt cei care nu inteleg.

  382. Avatar bubulina
    bubulina

    sa fii destept + sa faci pe prostul= inteligent

    1. Avatar Valeriu

      Nu prea ai dreptate,daca tinem cont ca cea mai succinta definitie a inteligentei este:”Inteligenta este ceia ce folosesti atunci cand nu stii ce sa faci”

  383. Avatar Chris dk
    Chris dk

    Să nu te crezi prostul satului, nu e modest. Valeriu Butulescu
    Prostia este eternă şi invincibilă. Alexandru Paleologu
    Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei. Emil Cioran
    Proştii mor, dar prostia rămâne. Ion Luca Caragiale
    Nu poţi prosti cu vorba o pisica aşa cum poti prosti un câine. Jerome Klapka Jerome
    Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie. Lucian Blaga
    Numai prostia poate să n-aibă intermitenţe. Grigore Moisil
    Cu cât regula e mai strictă, cu atât capul care a conceput-o e mai prost. Jean de la Bruyere
    Prost nu e cel ce nu înţelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înţelege pe toate pe dos. Nicolae Iorga
    Orice prost poate şti, scopul este să înţelegi. Albert Einstein
    În politică prostia nu e un handicap. Napoleon Bonaparte
    Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebeşte de un savant care tace. Moliere
    Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. Nicolas Boileau
    O oarecare doză de prostie este necesară pentru a fi bun soldat. Florence Nightingale
    Pentru a reuşi nu este suficient să fii stupid, trebuie să ai şi bune maniere. François-Marie Arouet de Voltaire
    Cele mai comune două elemente ale universului sunt Hidrogenul şi prostia. Harlan Ellison
    Să fii prost, egoist şi să ai o sănătate bună sunt trei cerinţe pentru a fi fericit, deşi dacă prostia lipseşte celelalte nu mai contează. Gustave Flaubert
    Dacă nu există întrebări stupide, atunci ce gen de întrebări pun proştii? Devin brusc deştepţi în timp ce pun întrebările? Scott Adams
    O greşeală des întâlnită, pe care oamenii o fac când încercă sa proiecteze ceva 100% antiprostie, este aceea de a subestima inventivitatea nebunilor veritabili. Douglas Adams
    Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa, inteligenţa are limitele ei, prostia nu. Umberto Eco
    Prostii se plâng că nu sunt cunoscuţi suficient de mulţi oameni. Confucius
    Este foarte periculos să fii sincer în condiţiile în care nu eşti şi prost. George Bernard Shaw
    Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; iar de cea din urma sunt foarte sigur. Albert Einstein
    Cu cât e mai mică mintea cu atât mai mare e îngâmfarea. Aesop
    Prostia are oroare de anonimat. Vasile Ghica
    Prostia ar putea contribui la progresul societăţii numai dacă devine impozabilă. Vasile Ghica
    Prostul cu memorie bună are la dispoziţia lui multe gânduri şi fapte, dar nu ştie să tragă din ele nici o concluzie. Luc de Clapiers
    Nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost. Marin Sorescu
    Proştii se plâng că nu sunt cunoscuti de suficient de mulţi oameni, înţelepţii se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii. Confucius
    Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebeşte de un savant care tace. Moliere
    Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat. Moliere
    Extazul este ramura netaiată a umilinţei în faţa prostiei. Sorin Cerin
    Am răbdare când e vorba de prostie, însă nu cu cei care sunt mândri de ea. Edith Sitwell
    Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Ion Creanga
    Singurul nostru duşman pe lume este prostia, întunecimea de minte. Thomas Carlyle
    Sa fi prost e lucru mare , sa fi desptept e ori si care ! Daca merge bine rostu fi destept si fa pe prostu ! Chris dk ! (Me)

    1. Avatar Gibon's
      Gibon’s

      Dece ai scris toae astea?!

    2. Avatar Valeriu

      Daca luam de bun ce a spus Jean de la Bruyere( Cu cât regula e mai strictă, cu atât capul care a conceput-o e mai prost). ,inseamna ca oamenii nostri politici,care fac legile asa de interpretabile,au „capete destepte”

  384. Avatar TSBogdan
    TSBogdan

    Se pare că îndeplinesc destul de multe criterii pentru a mă încadra în categoria proștilor! :D Încă nu am reușit în viață… :)))

  385. Avatar Tibi

    https://andreichira.ro/de-ce-oamenii-inteligenti-esueaza-si-prostii-reusesc-in-viata/
    Dotați sau nu intelectual, suntem toți semeni! Ba mai mult, trăim cu toții (7,4 mld.) în aceeași casă, planeta Pământ! Fie de credem în principiile creaționismului, în cele ale evoluționismului ori ale intervenționismului, fie că avem aceeași culoare a pielii, fie că nu, provenim din aceeași sursă, avem același Tată după cum spunea acum 2000 de ani Iisus. Cu alte cuvinte suntem frați, fapt dovedit relativ recent și de fizica cuantică, iar aici, pe planeta Pământ locuiește aceeași familie, UMANITATEA!
    Toate comentariile autorului cât și cele ale cititorilor sunt absolut inutile dacă vom continua să credem că UNIVERSUL ESTE INDIFERENT la voile și nevoile noastre, iar din simplul fapt că niciunul din cele cinci simțuri nu ne arată că ar exista legături între noi, noi, toți semenii vom continua a crede că suntem separați, nu avem obligații unii față de ceilalți, iar legea celui mai puternic fizic, mai dotat intelectual, etc., va continua să ne mențină despărțiți în 197 de state și mai multe popoare!!
    De ce nu am trăi efectiv, nu declarativ, iubindu-ne orice frate(?!), iar în goana noastră către linia de „finish” trecem atât de nepăsători și indiferenți pe lângă orice „prost” sau „deștept” care s-a împiedicat și a căzut, noi nu ne oprim să-l ajutăm pentru a-și continua și el cursa. Ar fi utopie să oprim cursa, să-l luăm de braț pe fratele căzut, iar apoi să mergem împreună cu el până la linia de finish??
    Chiar trebuie să fim proști, noi deștepții și să ne lăsăm trăiți de ispitele sistemului care ne-a făcut să ne dorim întotdeauna mai mult dar niciodată suficient?! Sistemul cunoaște bine că omenirea are o problemă, are un ego, el doar apasă butoanele acestuia și gata, suntem ai săi! Dragi frați, întâi înțelegeți ce este ego-ul, apoi conștientizați-l fiecare și poate, în astă viață, îl veți transcende! Inspirația divină să fie cu voi!

  386. Avatar Ciprian

    Taxe mai mari pentru bogati, luatul de la bogati, datul la saraci, pedepsirea oamenilor eficienti si productivi, luandu-le banii, si incurajarea oamenilor lipsiti de initiativa, dandu-le bani degeaba, ne reduce in final pe toti la saracie (si, eventual, mai multa coruptie; daca incape mai multa). Adevarat, dar numai in conditiile sistemului actual, dominat de capitalismul rapace de cazinou si de marile corporatii in detrimentul oamenilor si a mediului. Ceea ce avem nevoie este o schimbare de paradigma, atat sociala cat si economica, nu sa schimbam natura umana prin initiative private menite din start sa esueze; noua organizare sociala (care nu se poate prevedea sau planifica in detaliu cum va fi, dat fiind progresul tehnologic atins de umanitate in actualitate) va schimba natura umana si nu invers. Iar in privinta socialismului, as mentionata doar atat: daca la 20 de ani nu esti marxsist, n-ai inima; daca la 30 de ani, in schimb, inca mai esti marxist, n-ai creier. Ce-ar fi sa conditionam accesul persoanelor la bunuri si servicii, exceptuand pe cele bazice si necesare unei vieti demne (inclusiv, se intelege, si mai ales accesul la locuinta, apa, alimente, ingrijiri medicale, educatie, etc.), cu obtinerea in prealabil a unor merite/credite sociale personale (diferentiidu-le de cele reale)? Citeste mai mult in articolul „Puterea informatiei si nevoia de a redefini democratia”, link: https://newdemocracyblog.wordpress.com/2015/02/28/puterea-informatiei-si-nevoia-de-a-redefini-democratia/ . Iar in ceea ce priveste inteligenta (gandirea logica, cunostintele, etc.), aceasta nu mai este de ajuns in societatea informationala de azi, toata informatia relevanta se poate obtine foarte usor pe Google si/sau pe Youtube (prin video-uri pe intelesul tuturor, chiar si a „prostilor” mentionati in articol, al „neavizatilor”); toata informatia disponibila noua trebuie doar organizata si clasificata, cu fonduri publice si in beneficiul tuturor, democratizand in acelasi timp accesul la ea in conditii de siguranta; totul depinde in cea mai mare masura de tehnologie, cel putin pentru a face tranzitia spre alt fel de societate/economie, calitativ superioara care sa beneficieze pe toti membrii ei. Apoi, mai e nevoie si de alte feluri de inteligenta, calitativ diferite: inteligenta emotionala, sociala… care fac intr-adevar diferenta. Multumesc cititorului pentru timpul acordat si pentru atentie/comentarii!

    1. Avatar Valeriu

      Parerea mea sincera este ca ce expui,reprezinta un colaj de idei luate ,poate,de pe net,care insa nu au suficienta coerenta si logica. Daca nu esti de acord cu mine,iti pot da citate din postarea ta.Un exemplu:”Taxe mai mari pentru bogati, luatul de la bogati, datul la saraci….” Adica ,dece este rau?

  387. Avatar Stefan

    Nu uita, te rog, ca oamenii care nu s-au adaptat societatii au tras societatea inainte si iti dau un singur exemplu: Galileo Galiei care nu s-a multumit cu faptul ca societatea spunea ca Pamantul este plat (cerul albastru si iarba verde) si a demonstrat ca societatea s-a inselat. Si exemplele sunt muuulte. Progresul a insemnat mereu sa te pui de-a curmezisul societatii si sa o tragi dupa tine, schimband-o. Sunt oameni in lumea asta pt care menirea lor e sa schimbe lumea. Pt asta s-au nascut ei pe pamant. Iar iesirea din Matrix inseamna, in primul rand, sa gandim. Matrix inseamna un sistem de control al populatiei bazat pe diviziuni sociale (bogati, saraci, clasa de mijloc), diviziuni profesionale (medici, politisit etc), diviziuni spirituale (pacatosi, nepacatosi), diviziuni religioase (crestini, musulmani, budisti etc). Nu ai cum sa controlezi peste 7 miliarde de oameni decat daca ii imparti in diviziuni mici (nu poti sa mananci o pizza decat mancand cate o felie).

    1. Avatar Stefan

      Rectificare: dintr-o gresala am trecut numele lui Galileo Galiei cand de fapt era vorba despre Cristofor Columb.

    2. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ceea ce folosesti tu ca argumentatie se cheama sofism. E dragut dar e gresit logic. Si serveste ca scuza a „inteligentilor” ca sa nu se adapteze societatii.

    3. Avatar Stefan

      Ce nu inteleg eu este de ce toti trebuie sa facem parte din turma si sa ne adaptam societatii?

    4. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Asta e ca si cum ai intreba de ce trebuie sa mancam. Pentru ca sunt unele chestii pe care nu poti sa le schimbi si trebuie sa traiesti cu ele asa cum sunt. Neacceptarea lor nu face decat sa te mentina la un nivel de victima.

    5. Avatar Stefan

      Victima este acea persoana care se plange tot timpul ca-i merge rau, dar nu schimba nimic . Sa schimbi mentalitati nu tine de victima, tine de curaj. Progresul a insemnat tot timpul schimbare. Ai dreptate cand spui ca sunt UNELE chestii pe care nu poti sa le schimbi, dar asta nu inseamna sa te supui total. Societatile de-a lungul istoriei au fost schimbate de inadaptati sociali care au refuzat sa merga cu turma si au convins turma sa merga cu ei.

    6. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Cred ca faci confuzie intre inadaptati si oamenii care au avut alte idei decat majoritatea. E o diferenta intre a fi inadaptat (mereu Gica Contra pentru ca societatea nu este asa cum ti-ar conveni tie sa fie) si sa ai o parere diferita de a majoritatii, parere pe care sa muncesti ca sa o demonstrezi logic ca fiind corecta.

      Articolul asta e despre actiune ca factor determinant al succesului (oricare ti-l definesti tu a fi), lucru pe care si Galileo si Columb l-au facut – au actionat, nu au stat sa se planga.

    7. Avatar Stefan

      „actiune ca factor determinant al succesului”, exact. Aici sunt de acord cu tine. :)

    8. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Asta e esenta articolului. Inteligent si prost sunt doar etichete superficiale, ca atunci cand te uiti la unul cu Mercedes si spui uite-l si pe prostul ala, il stiu din liceu, era prost gramada, acuma e director pe nu-stiu-unde. E o afirmatie superficiala, care nu are in vedere actiunile facute de „prost” pentru a ajunge unde a ajuns.

  388. Avatar pandele

    Articolul n-are nimic special,ba chiar abunda in …ciudatenii:
    Una la mana: preumblatul prin scoli te face cel mult un om citit, mai apt in abordarea unor anume teme,probleme,situatii etc nicidecum inteligent.
    Alta: preumblatul prin scoli te face…socialist. as completa: depinde prin ce scoli.
    Sau alta: inteligentul ‘se plictiseste si renunta la drum’. Aiurea :)
    Citindu-l trag o concluzie finala ,anume in acest articol prostii nu-s chiar prosti dar nici inteligentii nu dau p-afara… :).

  389. Avatar Silviu

    Ce descrii tu in acest articol sunt neadaptatii si visatorii, in special artistii, nici decum oamenii destepti in exclusivitate. Descrii introvertitii, semi-autistii, complexatii . Am un prieten care este descris exact de ce ai scris in articol, si crede-ma nu il vad ca fiind un destept. E un fel de artist dar nu face lucrari pt bani,l pt ca ii e lene sa devina bun, da isi imagineaza ca este. Incearca in fiecare luna cate un hobby nou si zice ca e expert in competitie cu nimeni, evident, vorbeste despre neurologie si are scrisa o carte chiar, singura problema este ca descriere creierul unui extraterestru dintr-o galaxie far-far away pe care el l-a denumit „om”, Stie foarte multa fizica cuantica, cu o singura problema: contrazice cam 90% din fizica deja demonstrata, as putea sa continui, insa am vrut doar sa argumentez ca articolul tau nu descie oameni destepti, ci doar o mica categorie de oameni care pot fi asu nu inteligenti.
    P.S. Opusul Efectul Dunning-Kruger este Sindromul impostorului.

  390. Avatar Cock

    Ba dilau…. am vrut sa scriu de Elon Musc aici si de altii ca sa te contrazic… Prietene eu sunt un om inteligent care o iau ca prostu pe aratura si dupaia vad eu cum o scot la capat, si sunt „Sef. Mult adevar este in articolul tau, dar si multa mizerie (ca deh tre sa tinem cititoru` cat mai mult pe pagina ) sa intre banuu… NU? Sefule? Mai atinegem putin si oamenii care se cred destepti si toata viata llor nu au ajuns sefi ca nu au facut nimic sau ce trebuia sa faca in legatura cu asta si bam pica euroii de la oamenii care citesc la lucru articolul tau si dupaia se gandesc … da ba uite are asta dreptate … uite toti prostii aia sunt sefi … iar eu stau pe fb si pe bloguri, oare de ce nu sunt si eu sef…..
    CU respect …
    Un inteligent care a ajuns Sef ! Spor la bani Baiete

    1. Avatar Un angajat "umil"
      Un angajat „umil”

      N-ai inteles nimic din articol. Se vede ca esti sef :))).
      mai curios as fi sa stiu si ce fel de sef esti. Sa fi sef de santier nu e una cu sef de corporatie. Intelegi tu?
      De asemenea, se vede ca te crezi grozav, dar te ascunzi dupa un nume fals. Stii vorba cu cock? cock cock in alta parte.

    2. Avatar LuigiCFR
      LuigiCFR

      Afaceri ale Mafiei din Italia cu salubrizarea din România. “Mafia italiana a spalat sute de milioane de euro in Romania prin interpusi ”Cum e viata ?Hai sa va spun si eu parerea mea. De ce oamenii destepti esueaza si potlogarii – prefacutii reusesc ! Reusesc in primul rand pentru ca sunt sustinuti de unde trebuie .Stii vorba aia… Pentru unii MUMA, pentru altii CIUMA. Oameni aparent cinstiti au realizat in cativa ani averi colosale (fortune colossali) . Kg de aur si 10 case angajat la stat ? Paiele-s tot paie si magarii tot magari.Obiceiuri vechi si proaste nu tin cont de ratiune. http://mt.gov.ro/web14//documente/declaratia_avere/2015/Petricu-Alexe-Cristian_2015-05-13.pdf

  391. Avatar Dani

    Foarte bun articolul.

    De fapt ecuatia e simpla. A fi inteligent e una, si a fi destept e alta.
    A fi inteligent presupune ca ai o minte capabila sa inteleaga mai multe decat media.
    A fi destept presupune ca stii sa te descurci in viata, in majoritatea situatilor.

    Ai scris foarte bine si ma regasesc in articolul tau. Ma consider un om inteligent, dar sunt prost. Sunt prost din majoritatea motivelor pe care le-ai descris tu mai sus.

    Ceea ce pot sa-ti spun este ca majoritatea oamenilor inteligenti stiu ca sunt prosti, dar cu toate astea nu se pot schimba. Pentru ca asa sunt conceputi. E ca si cum i-ai cere unui ardelean sa se grabeasca, sau unui fotbalist sa invete matematica (tot ai dat exemplu). De multe ori am vrut sa devin destept… dar asa cum a fi inteligent e un privilegiu pe care il ai sau nu, cam la fel e si cu desteptaciunea. Aia nu inseamna ca ne complacem in asta, dar ne trebuie mereu o motivatie sa ne aduca inapoi in „lupta”…

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Frumos spus.

  392. Avatar Radu

    Foarte frumos articol. Dar trebuie sa adaug:
    -Toti suntem niste prosti de fapt. Chiar si Einstein. Daca te crezi destept din orice motiv, atunci esti un prost si mai mare, cu riscul de a da in prostita severa irecuperabila, cel putin pana ti-o iei peste nas.
    -Sunt de acord cu tot ce scrie in articol, dar nu si cu „Iarba nu da doi bani pe parerea ta”… asta… NU

  393. Avatar Tudor Vasiliu
    Tudor Vasiliu

    Oamenii deștepți îți citesc articolul pe diagonală și își dau seama cât de superficial e scris… de către un alt deștept. Sau oamenii inteligenți? Că nu mai țin socoteala.

    Anyway, ca main idea: oamenii inteligenți, conform definiției inteligenței nu au cum să eșueze în detrimentul celor proști pentru că asta e natura inteligenței, să se adapteze cel mai bine la mediu. Ai niște inserții în articol care se contrazic singure. Cum ar fi banii… Banii sunt o tabelă de scor. Dacă te uiți în jurul tău și vezi pe cineva cu bani, poate fi și un traficant de droguri, poate și un om de afaceri, poate și unul care a furat toată viața. Judecă-i tu care e prost sau nu.

    În final, am rugămintea să nu mai scrii articole cu statementuri ca fiind general valabile, când te bazezi doar pe cercul tău social.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Atat inteligent cat si prost sunt niste etichete subiective, am mai explicat asta – https://andreichira.ro/o-explicatie-pentru-intelectualii-ofensati/

  394. Avatar Roza

    Uite, as dori sa mi se raspunda la o intrebare…
    In cazul in care sa spunem, esti la un moment dat in viata un adevarat „ganditor”, o persoana educata dar mai retrasa, o persoana care la intrebarea profesorului, nu ridica mana, pentru ca e prea simplu raspunsul, iar in timpul acela poate savura cateva randuri din cartea adusa de-acasa, sau da, nu intra in dispute, decat in cele filozifice si da, merge la opera….si….la un moment dat aceste obiceiuri se schimba treptat in….responsabilitati, orar fix la servici, obligatii, poate putina rutina etc…si nu mai ai timp de lucrurile frumoase care te relaxeza intradevar. Incepi sa prinzi glas, sa stii ce vrei, sa…te maturizezi. Apoi, pas cu pas, vrei mai mult si stii ca poti….visezi la mai mult…reusesti….treptat reusesti ce-ti propui…si odata cu reusita, ajungi sa poti atinge visul la care te-ai gandit cu atata ardoare. Chiar daca ai facut un mic compromis, nu ti-ai uitat identitatea.
    Cum se numeste un astfel de om? Un om prost, sau unul destept? ;)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Imi place foarte mult comentariul tau. Ai sintetizat bine o esenta pe care nu o vede multa lume.

      Si ca sa-ti raspund direct la intrebare, nu conteaza cum se numeste un astfel de om, e irelevant. Sunt doar niste etichete. Esenta nu e despre cine e prost si cine e destept, e despre ce ai povestit tu acolo.

  395. Avatar pandele

    Cred ca atat definirea ‘prostului’ cat si a ‘reusitului in viata’ tin initial de gradul de educatie al unuia si mai apoi de inteligenta lui/ei. Pai cu totii cunoastem ‘prosti’ conform acceptiei majoritatii, adica ‘prost’ e ala care in scoala abea lega doua vorbe sau se chinuia an de an sa treaca mai departe; acum afli ca are un post caldut,casa la shushea si o familie linistita. Il face asta mai putin ‘prost’ conform judecatii anterioare sau judecata e gresita si respectivul in fond nu e prost deloc? Tot ‘prost’ il catalogheaza majoritatea pe cel care ajuns mare stab ,cu bani, influenta etc si baga mana pan’ la cot de se trezeste la pe ani si ani de zile.E ala prost,dom’le? In oarecare masura da, preponderant insa e insatiabil, adica unul lipsit de masura…
    Criteriul de apreciere e cel ce conteaza iar adevaratul criteriu apartine NUMAI Inteligentului,ca si dreptatea actiunilor sale pt care da socoteala doar in fatza lui insusi. In viziunea majoritatii reusita in viata e sa-ti implinesti ce ti-ai propus: sa te inconjori de o familie, sau sa te ‘capatuiesti’ material, ori sa faci inconjurul lumii, ori sa fii un sportiv desavarsit sau un artist recunoscut etc. De remarcat ca peste tot apar cuvintele SAU si ORI,pentru ca e un lcru dovedit ca nu le poti avea PE TOATE; pana la urma inteligentul e cel ce reuseste in tot ce-si propune si in cantitatile care si le propune EL. Pai judeca singur, e ‘inteligent’ ala care s-a umplut de bani dar si-a futut viata personala? E inteligent ala care si-a tras o spuza de copii dar banii ii ajung de azi pe maine? Inteligent se cheama ala care a ajuns un sportiv celebru,plin de bani,femei etc dar descopera ca retras din activitate la tzshpe ani tre sa bage o gramada de lovele sa-si mentina sanatatea? Si in final poti sa-l numesti inteligent pe ala care si-a consumat timpul si energia intr-un sport,ulterior intr-o firma de succes, apoi o familie,interese materiale etc si apoi se trezeste la maturitate ca ar vrea sa faca 6 luni de yoga in India sau sa petreaca cateva saptamani cu gagici pe plaja la Ibiza? Nu dom’le, ‘inteligent’ e ala care gusta din TOATE placerile vietii exact CAT ii convine si CAND ii convine.

  396. Avatar Dragos

    Un articol gresit cap-coada. Mi-ar placea sa-mi raspunzi la intrebarea : Ce numesti tu:a reusi in viata?
    Observ ca asociezi asta cu bani, biscuiti gratuiti si cu o shaormerie de succes. Stiu , stiu, sunt doar niste exemple prin care ai vrut sa te faci inteles mai usor, insa si te rog sa ma scuzi, ai vrut sa te faci inteles mai usor, in a scoate o mare aberatie si a o face publica.
    De ce succesul in viata nu este si o viata linistia alaturi de o familie frumoasa si sanatoasa?
    De ce succesul in viata nu poate fi si faptul ca ai fost popular si placut? Nimic altceva decat o persoana populara si placuta in comunitatea ei?
    De ce succesul in viata nu este si faptul ca te-ai nascut cu un handicapt si ca ai reusit sa faci fata oricarei provocari cotidiene, asemenea unei persoane normale, pe tot parcursul vietii tale?
    De ce succesul in viata nu este si faptul ca pe parcursul existentei tale pe pamantul asta ai reusit sa salvezi una sau mai multe vieti fie in mod direct, fie doar printr-o vorba buna spusa-n graba?
    Sunt convins ca sunt exemple cu care esti de acord. Ei bine, exemplele de mai sus sunt independente de nivel-ul IQ-ului al individului in cauza, ceea ce inseamna, ca fundamentele articolului tau, n-au nici o baza. Daca in viata se poate resusi, fara a fi conditionat de faptul ca esti prost sau destept, concluzia imediata si directa este ca: IQ-ul nu este un factor determinant al reusitei tale in viata. Reusita in viata, este rezultatul unei ecuatii foarte complexe, cu foarte multe necunoscute, variabile si invariabile. Adevarat faptul ca IQ-ul individului poate juca un rol determinant dar la fel de adevarat si faptul ca poate nici sa nu existe in aceasta ecuatie. Astfel spuse lucrurile, este greu pentru cineva sa afirme daca prostii sau desteptii reusesc in viata sau ma rog, nu reusesc si de ce.
    Revin totusi si la articolul tau, caci mai am de comentat asupra unor aspecte. Ca sa fiu sincer, mai am de criticat. Ma gandesc ca esti bucuros pentru asta. La urma urmei, ai scris un articol care atrage pareri si critici, visul umed al oricarui blogger :).
    Faptul ca ai posibilitatea sa traiesti in Matrix, sa ai acces la internet si sa cumperi de la supermarket, in loc sa traiesti in pesteri si sa manaci carne cruda, este rezultatul oamenilor destepti cu varste de 18,27,30, 45 de ani s.a.m.d care au incercat in mod continu sa schimbe universul, pe parcursul generatiilor istoriei omenirii.
    Fatul ca ai posibilitatea sa te duci la mare pe A2(asa rau cum e el) este rezultatul celor care s-au saturat sa mearga bezmetici pe aratura, fara sa stie unde se duc si care s-au hotarat sa stabileasca un traseu, sa il marcheze, unde a fost cazul sa sape si un tunel sau sa ridice un pod si binenteles sa-si faca si unealta necesara pentru a-i usura toate aceste sarcini.
    Faptul ca tu astazi nu esti un sclav, menit sa care pietre pentru construirea unei piramide sau nascut pe o plantatie de bumbac si menit sa moara tot pe o plantatie de bumbac, este rezultatul generatiilor care s-au tot luptat cu sistemul si care au reusit sa-ti obtina tie dreptul la libera exprimare si la opinie. Fie ea si gresita si expusa pe internet, dar este totusi opinia ta si tu esti liber sa faci ce vrei cu ea, la fel cum fac si eu cu opinia mea in momentul de fata.
    Faptul ca tu astazi nu esti un analfabet, foarte probabil esti si sanatos si faptul ca bunica/bunicul tau, au o pensie( asa mica cum e ea), este rezultatul celor ce au gandit sistemul social, taxarea si asistenta sociala. O avere mare, netaxata aferent, este ca o gaura neagra ce va inghitii totul in jurul ei. Este doar o chestiune de timp pana cand tot ce inseamna bun,valoare, putere este inghitit de aceasta gaura neagra iar daca tu esti detinatorul acestei averi, esti intr-un mare necaz.
    De unde si pana unde esti tu asa convins ca designerii respectivi ar face treaba buna cu lucrarile lor?
    De ce esti tu asa sigur ca serviciile cunoscutilor tai sunt asa bune incat sa ceara bani pe ele? Ma gandesc ca iti este imposibil sa dai un verdict favorabil, bazat si pe argumente solide si dintr-o postura in care ,spusele tale, sa aibe crezare. Poate ca ai niste supozitii, supozitii care se pod adeverii. Dar ghici? La fel de bine, nu se pot adeverii. Daca respectivii considera ca nu este un lucru potrivit, este alegerea lor. Intr-adevar poate fii o alegerea proasta dar totodata poate fii o alegere inteleapta si sunt convins ca tu nu esti in masura sa decizi asta sau as prezici asta.
    Oamenii inteligenti au tupeu, doar ca nu-l au prostesc. Nu se contrazic de dragul de a o face si nefondat. Daca ar face toata lumea asta, am fii o societatea asemanatoarea unei tabere de imigranti sirieni. Daca nu urlam, spargem sau sa furam, nu avem ce consideram noi ca ar tebui sa avem.
    Articolul tau este menit sa dezinformeze, sa distruga valori si impotriva la tot ce a insemna progres pentru umanitate pana in ziua de azi.
    Prefer sa cred ca asta e lovitura mea de gratie cu privire la modul tau de a vedea lucrurile si anume: Oricine, absolut ORICINE viseaza cu adevarat sa devina fotbalist nu detesta fotbalul, ba chiar il divinizeaza, il joaca, il urmareste live sau la tv, pariaza eventual si are si tricou cu jucatorul lui preferat.

    1. Avatar Iulian

      O analiza buna! Bravo. Prin urmare, referitor la articol te situiezi in categoria „Inteligent, cu un analysis & critical thinking bun dar pacat:( ca asta inseamna ca esti sarac si nu ai putere de actiune”. – glumesc, clar!
      Good point ! thumb up!

  397. Avatar decebalescu
    decebalescu

    O, dar vai, domnule autor, cu cat flegmatism ne tratezi pe toti, cei plebei tie! Cei care n-au trecut de pubertate deja se simt flatati de articolul tau, rezoneaza pe deplin! Da, „bossulica”, ai dat lovitura, si tot ce a trebuit sa faci a fost sa gasesti un titlu inselator, iar mai apoi sa dezbati puncte de vedere total superficiale. Ce mai favor ai facut umanitatii… sunt sigur ca dintre toti, Universului ii pasa de tine; o sa-ti pice virtute si bucurii din cer acum. Ne-ai salvat, bunule samaritean, manca-ti-as „guritza” ta. Singura noastra realizare din toata viata noastra efemera a fost c-am fecundat un amarat de ovul pe vremea in care existam la un nivel microscopic… in schimb, tu ai cazut din ceruri, printr-o raza de lumina, si ai scris articolul acesta. Deja simt cum sunt mai aproape de adevarul absolut, ce sa mai!

  398. Avatar Ciprian

    Mi se pare amuzant modul in care articolul asta a atras toti desteptii sa devina critici acreditati de NASA. Oare in mintea lor au devenit bloggeri sau scriitori pe un sistem bazat in comentarii?

    Felicitari Andrei! Poate esti „destept,din pacate, ” dar ai fost destul de prost sa arunci cu piatra in geam si ti-a iesit!

    Slefuit sau nu, a scris un articol din care tot omul poate sa extraga o idee. Ca sunt destepti, inteligenti, prosti, neadaptati si visatori sau artisti, oamenii au fost inspirati de articol. De aia ati si tinut sa va destainuiti pe aici nemultumirile caci daca nu va atingea, nu v-ati fi deranjat. Vreau sa vad cum explicati voi legea atractiei oricarui prost. Incepeti sa vorbiti despre analiza frecventelor emise de gand?

    Ziceti ms ca ati avut ceva interesant si real de citit la cafea de dimineata.

  399. Avatar EugenBC

    Eu cred că trebuiesc nuanțate unele lucruri. E o diferență între oamenii isteți, inteligenți și înțelepți. Un așa-zis ”prost” poate fi isteț, să aibă flerul și șmecheria în sânge, un spirit de adaptare animalic.
    Un om inteligent e mai lent, dar are o perspectivă mai amplă și tratează la alt nivel, conectează mai multe alte lucruri. Un înțelept poate pune preț pe anumite valori ”imateriale”, dar e echipat cu un echilibru și suportă sărăcia fără acreală, e mai senin și relaxat decât un cocalar, de dragul demonstrației.
    Articolul are intenții bune, dar cam berbecos, merge pe arătură, cum singur spuneai. Bun, dar mai mare atenție la definiții pentru că generalizările cam omoară oameni. Chiar fizic, până la urmă.

  400. Avatar Andrei

    Este si adevar in articol, dar si multa aiureala. Anume datorita oamenilor destepti, care nu s-au napustit aiurea spre atingerea tintei, ci au analizat care ar fi cea mai optima cale pentru a o atinge – anume datorita acestor oameni a fost posibil progresul! Prostul asa si o va lua prin aratura cu secolele, desteptul o sa faa un drum pietruit la inceput, apoi va inventa ceva sa mearga mai repede – o bicicleta de exemplu, si tot asa…
    Cit priveste actiunea – da TREBUIE DE ACTIONAT! Doar gindindu-ne nu realizam nimic.
    Iar privitor la schimbarea lumii – iarasi relativ. Ex: Mark Zuckerberg – fondatorul facebook-ului. El a crezut c-o poate schimba, si a crezut si crede in continuare si o schimba. Clar lucru ca nu sintem toti niste genii, dar trebuie sa avem incredere ca putem realiza ceva in viata!

  401. Avatar crystal

    Din cate stiu eu geniile sunt foarte dezvoltate intr-un singur domeniu,la celelalte sunt dezastru.
    De ex: Mozart, Wagner, plini de datorii. Asta inseamna ca erau prosti ca nu rationau sa isi administreze bugetul ?
    Sau daca Eminescu a murit sarac, asta ineamna ca a fost prost ?
    Pana la urma totul se reduce la bani ?
    Cu ce va ramane in istorie M.S. Regele Cioaba (care e bogat) ? Dar Eminescu, dar Mozart (care au fost saraci) ?

  402. Avatar BOGDAN

    Tu crezi ca lumea saraca e desteapta si lumea bogata e proasta?
    Eu sunt de parere ca banii se fac atunci cand nu iti e lene sa faci bani.
    Voi cei destepti criticati Samsarii dar Samsaru alearga dupa ieftin ca sa va dea voua la comozi scump
    Genu vostru de oameni „destepti” de regula sunteti si atei.
    Voi va spuneti destepti sa nu va spuneti lenesi
    Dar voi sunteti lenesi si faptu ca sunteti destepti unii dintre voi asta e treaba voastra
    Ce e mai usor ,sa va ganditi in varfu patului sau sa alergati? Normal ca sa va ganditi asa ca in loc de putori va-ti numit destepti care gandesc mult.

  403. Avatar BOGDAN

    Hai sa va spun ceva e o vorba banu se face greu.
    Asta ce inseamna ca se face greu sau usor dar se face

  404. Avatar BOGDAN

    Ce nu se poate face nu poate nimeni oricinesa faca ,ce se poate face se poate face de oricine.

  405. Avatar BOGDAN

    Ce nu se poate face nu poate nimeni sa faca, ce se poate face poate face oricine.

  406. Avatar crystal

    Eu nu cred ca totul se reduce la bani.
    Banii sunt o consecinta a unui scop. Banii nu sunt un scop.
    Omul are un ideal. Si de multe ori, acel ideal este cel care il face sa renunte la un job mai bine platit (dar care nu ii place).

  407. Avatar ludu

    simpatic post,continua tot asa

  408. Avatar Mushen

    Inainte sa vorbesti de altii ar trebui sa vorbesti de TINE ….
    Tu , tine unde te incadrezi ? La destepti , sau la prosti ?
    Daca te consideri „destept” logica din textul asta spune ca esti un RATAT .
    Iar daca te consideri un prost , probabil ca esti un prost ! :-))))
    Cu tot respectul …. esti „varza” …superficial si incoerent !!
    Ha,ha , ha ….

  409. Avatar Ioan

    Sanatate! nu este chiar asa in viata conteaza si ce parintii ai de exemplu daca faci parte dintro familie monoparentala dar si saraca si nici nu esti bun la invatatura ve-i avea o viata ca o rutina de stress si stiu pe propria piele, oameni cred in zodiac, si spirite sau institutii dar sunt manipulati defapt.

  410. Avatar Ioan

    O seara placuta!

  411. Avatar Ioan

    Realitate este dura

  412. Avatar Cos

    Andrei, fii atent ca ăștia Deștepții vor fi foarte Ocupați începând de azi: #PanamaFiles

  413. Avatar Eu

    Andrei,
    Bun articolul. Felicitari (3 ani mai tarziu).
    Interesant ca multi dintre cei care comenteaza nu apartin categoriei careia i se adreseaza articolul tau. Ceea ce, in mod ironic, demonstreaza validitatea lui.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc.

  414. Avatar Adela Pârvu
    Adela Pârvu

    Ca să folosesc expresia gemenilor mei adolescenți (16 ani), îți spun atât: forță articolul tău! :)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Multumesc.

  415. Avatar Ileana

    Fiecare om e bun la ceva.

    Oamenii destepti sunt buni sa gandeasca. Ei sunt cei care fac lumea sa se invarte, descoperirile lor ajuta la avansarea tehnologiei pe care o folosim cu totii zi de zi.

    Mie una nu mi se pare corect sa ii spui unui om „destept” sa isi iasa din fire – sa fie afacerist. Nu toata lumea e facuta sa fie afacerista, cum nu toata lumea e facuta sa fie fotbalist, sau cercetator.

    Fiecare are propriile pasiuni, dorinte, aspiratii, si stiu ca suna cliseic, dar e important sa ti le urmezi, si da, e frustrant atunci cand vezi ca munca ta, net superioara unui agent de vanzari sau a unui patron de shaormerie, nu primeste la fel de mult credit, dar asta nu inseamna ca o sa te apuci sa revinzi haine luate de pe eBay , ca sa te imbogatesti.

    De exemplu, ca manager, trebuie sa-ti asumi anumite responsabilitati, pentru ca, in caz ca se intampla ceva, toate oalele o sa se sparga in capul tau. Si patronii vor alege drept manageri persoane despre care stiu ca vor respecta regulile, cu orice pret. Si in randul celor ce vor lucra sub respectivul manager – pe cei despre care stie ca isi fac treaba bine, si la timp, si sunt specialisti in domeniu. Si un patron bun, la randul lui, trebuie sa fie genul de om care citeste bine oamenii, si isi da seama in ce functie ar fi cel mai potrivit, sau eificient, fiecare, sau altfel afacerea lui o sa esueaza.

    Nu trebuie idealizati oamenii „destepti”. Cea mai mare greseala a oamenilor „destepti”, indiferent de cat de destepti sunt sau nu de fapt, e sa ii desconsidere pe ceilalti, si sa se creada mai buni decat ei. Fiecare din noi se pricepe la ceva, si nu e nimeni sa se priceapa la toate.

    Eu nu sunt desteapta pentru ca ma pricep la matematica, pur si simplu m-am nascut intr-o tara in care sa fii bun la matematica e considerat a fi cea mai mare dovada de desteptaciune, pentru ca daca m-as fi nascut intr-o tara in care sa fii destept insemna sa fii descurcaret, si sa ai bune abilitati sociale, as fi ramas repetenta multi ani de zile :))

    Totul porneste din educatie: copiii romani nu sunt incurajati sa isi descopere pasiunile, abilitatile, verisoara mea de exemplu, care acum e in clasa a 8-a si se pricepe al naibii de bine la desen, o sa dea la stiinte sociale la liceu, pentru ca ei nu i-a zis nimeni ca e mare lucru sa desenezi, si ca poti ajunge sa castigi o gramada de bani din asta.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Adevarat

  416. Avatar Patrihotilacfr
    Patrihotilacfr

    Mafiot sau om simplu ? Kg de aur si 10 case? O sa scape sapunu prin baie,nu au de unde justifica averile facute peste noapte.Facea pe modestul cu buzunarele pline.Cristian Petricu Alexe, mai pervers ca Iuda.

  417. Avatar alissa

    Persoanele prezentate in articol ca fiind „inteligente” sunt de fapt persoane cu inteligenta medie sau usor peste medie(100-110 iQ) care se considera inteligente.
    Am vazut comentarii despre marele sculptor Brancusi in care era facut agramat ,ca de abia scotea un cuvant, mai oameni buni o persoana care nu vorbeste sau are vocabularul limitat nu este neaparat proasta , poate suferi de dislexie/dispraxie (partea creierului care se ocupa cu vorbirea poate fi afectata ) in schimba functia cognitiva care da inteligenta unei persoane sa functioneze foarte bine. Uitati-va in istorie majoritatea oamenilor inteligenti care au realizat lucruri marete au suferit de o astfel de boala ca i-a facut sa para prosti in fata celorlalti (Agatha Christie,Albert Einstein,Thomas Alva Edison,Sir Richard Brandson,Leonardo da Vinci) dar care au demonstrat in final ca au fost cu mult superiori celor care ii desconsiderau.
    Un alt aspect ce tine in zilele noastre de rapiditatea cu care succede o persoana este mediul familial , persoanlele care provin din medii defavorizate avand o evolutie mai lenta, nu din cauza lipsei inteligentei ci din cauza lipsei stabilitati financiare necesare traiului zilnic si a stresuli ( multi jignesc si pun eticheta de „prost” pe oameni care de fapt nu au avut resursele financiare pentru a-si cumpara carti si maculatura necesara studiului, inteligenta mai trebuie si intretinuta ).

  418. Avatar Mogosanu Sorin
    Mogosanu Sorin

    Bull shit! E vorba de oamenii care actioneaza si care nu actioneaza in viata,nu de prosti si destepti. Un Prost nu ajunge nici-odata sa faca ceva ,chiar daca are tupeu si actioneaza,tot prost ramane.

  419. Avatar Hoinara

    am dat intamplator de blogul tau si de acest articol. prima mea reactie a fost , zambind : ia te uita cate scuze pentru nereusite si rateuri! :) mda.
    ca sa fii fericit, implinit profesional sau personal , sa fii leader de exemplu, nu inteligenta rationala este obligatorie, si asta cred ca ai observat tu si ai insiruit aici panseuri si motive numai bune sa si le explice ratangii, ci inteligenta emotionala este cea care lipseste. 80% dintre cei care au reusit indiferent , repet, in plan profesional sau in plan personal , au inteligenta emotionala foarte buna. Iar daca cu inteligenta rationala – cea masurabila prin IQ te nasti si cam aia e, inteligenta emotionala poate fi lucrata, imbunatatita . am scris destul , cauta si tu mai departe. toate bune :)

  420. Avatar Dani F

    Declar…… Am talent da’ n-am noroc.
    De obicei oamenii „destepti” au o problema care ii face sa gandeasca mai mult…. si ui asa devi „destept”……..
    Daca nu ai probleme ramai om simplu… viata simpla… si te distrezi…
    App…..M-am regasit si eu printre randuri…..

  421. Avatar Mariana

    Waw…dupa atata timp, articolul tau primeste replay-uri si acum :) bravo! … La-am gasit si eu…mi-a placut si ai dreptate, dar nu in totalitate, cred ca acesta este si scopul articolului tau, de a crea discutii…….. Oricum, depinde cine citeste articolul, unul destept, unul inteligent sau unul ‘tupeist’, ca sa stii cine interpreteaza….:) . Este bun si tupeul, dar cel izvorat din bunul simt, din a revendica ceea ce ti se cuvine, de drept, pe buna ‘cunoastere’ :)….

    Este adevarat ca un om care a citit mult, a studiat, nu vrea sa esueze, pentru ca aud prietenii, familia, si pt ca in final se alimenteaza cu ceea ce cred altii despre el… a pierdut timp si bani pt studii si ce a ajuns?….spune lumea…… Dar un om simplu isi stie doar interesul …are nedoie de x…si trebuie sa incerce orice pentru acel x…. Pe cand un om inteligent considera ca stie toate probabilitatile, fara sa le incerce, si nu se lasa in aventura unui drum, defapt, necunoscut, doar experimentat de altii ….
    Pe de alta parta este acea aroganta a celui citit, a patronului in devenire, a dominatorului, care nu isi face scop decat din a beneficia de pe urma celor care muncesc, care executa, uitand ca defapt placerea vietii este aceea de a face ceva util doar din placere, uitand ca a invatat pentru a face in viata ceva care sa il satisfaca pe el, adica ceea ce si-a dorit de mic….
    Spuneai ca oamenii destepti nu vor sa aiba bani…..Nu este adevarat, ei vor…., dar defapt ii vor AZI, ceea ce nu este posibil, iar adevarata experienta o capeti pe piata, nu in carti. Este normal sa afli lucruri din carti, informatiile iti largesc orizontul de gandire (nu spun acum hai sa facem 4 clase….), dar nu iti este imbogatit doar prin experienta altora, nu poti oferi niste concluzii fara stresul asteptarii unui raspuns, nu poti spune este ca este usoara o cale, fara experienta unor nopti nedormite in speranta unei reusite.
    Spuneai ca oamenii destepti se plictisesc repede….este adevarat!!! pentru ca in loc sa experimenteze timp de 2 ani, si sa fie stresati pentru reusita sau nereusita,…… ei spun…am citit, stiu tot….. In alte tari vezi ca angajeaza manageri, directori, dupa ce trec prin toate etapele job-ului, ca sa simta ce inseamna munca din front office, fie ca este brutarie, banca ….si sa stie sa respecte munca celuilalt…. La noi nu, a facut un master, vrea direct director, dar nu stie cu ce se mananca, pentru ca nu a pus la bataie pana atunci nici macar 3000 de euro, la risc, ii pierzi sau ii multiplici…
    Spuneai…oamenii destepti vor sa schimbe lumea….Este adevarat! Dar de ce? Pentru ca daca inalnesti la un interviu, un destept, care este pe acel post de 2 luni, si te intreaba niste sf-uri, si ii spui ca da…este posibil, dar numai asa, si asa…, pentru ca tu ai experinta cu oamenii, cu cazul in sine, si ca asa stau lucrurile in realitate….. el o sa iti spuna …esti inapt, treci acasa si data viitoare cand vii la interviu sa imi spui cele 3 solutii din cartea de management, volumul 2, ai inteles :)))) Dar el saracu’ abia are 22 ani si a terminat un master, pe care tu nu l-ai facut, dar muncesti de vre-o 10 ani…… si te-ai oprit doar la facultate…. Deci desteptu’ poate avea si ‘aroganta frustrarii’……am folosit niste termeni ciudat asociati, doar pentru a arata penibilul situatiei ….
    Sa nu ignoram geniile, cei cu adevarat destepti, pentru ca ei nu au stiut decat sa citeasca,…..destepti pentru ca au avut acea sclipire, logica, inteligenta data de Dumnezeu, sau cum poate fi numita…..am si eu un prieten, care la 27-30 de ani avea brevet de inventator si care este vecinul meu, el ma ajuta in liceu la temele la fizica si geometrie :)….si care a ‘depasit’ demult Romania :) acum avand un salariu cu niste zero-uri pe care nu am indraznit sa le cunosc…. Dar si el a avut pentru inceput un job de ‘lansare’, de’ invatacel’ , fara prea multe pretentii.

    Bravo pentru articol, chiar daca este un pic superficial pentru cei ‘destepti’ este stimulator pentru noi toti! Iar daca cei destepti se simt iritati, ca sa nu folosesc alt cuvant, chiar pot spune ca nu este cazul, din contra, este un mesaj de incurajare pentru toti….
    Dar vei prinde tu experienta :) si te vei exprima mai la obiect :)
    Oricum simtul umorului, si usurinta cu care povestesti m-au tinut sa citesc pana la sfarsit, deci superficialul de la prima vedere, poate fi esentialul de dupa …’experienta’ :) La mai multe articole dezinvolte! Succes!

  422. Avatar Marin Brutaru
    Marin Brutaru

    Sunt interesat de pagina dumneavoastra.Astept cu interes o parere si o solutie cu privire la aceasta anomalie.

  423. Avatar Marin Brutaru
    Marin Brutaru

    ACOLO UNDE-S DOI OAMENI CARE SUNT BUNI, ÎNŢELEPŢI ŞI PRODUCTIVI, ŞI CARE SE VOR ASOCIA ÎNTRE D-LOR, DOAR ACOLO !, PUTEREA BINELUI VA CREŞTE ENORM DE MULT !,

    iar acest BINE se va putea extinde mai apoi la nivelul întregii ţări, şi ne va scoate astfel din TOATE crizele în care ne aflăm noi Românii.
    –Aceşti doi oameni BUNI şi minunaţi, prin ASOCIEREA dintre d-lor vor înfiinţa de fapt ,,o fabrică” de lucruri BUNE, pe care noi Românii NU am mai avut-o din păcate în ultimii 56 de ani la nivelul întregii ţări, aşa cum o aveam de fapt înainte de anul 1960. Abia dacă mai avem totuşi în prezent câte o asemenea ,,fabrică” doar pe ici pe colo, cum ar fi spre exemplu în satul LIMBA, comuna CIUGUD, de lângă ALBA IULIA.
    –Modelul acesta DUMNEZEIESC !!!, de convieţuire între oamenii cei BUNI, care se practică în satul menţionat mai sus, trebuie extins şi implementat neapărat ÎN TOATE localităţile din ţara noastră, iar de acest aspect se va ocupa o întreagă ştiinţă nouă care pe mine mă preocupă de 56 de ani, ştiinţă ale cărei taine eu doresc să vi le ofer şi d-voastră, însă doar în paginile unei reviste a cărei redacţie o vom putea înfiinţa împreună.

    –,,Balanţa” cea psihologică (adică modul de gândire colectivă), al oricărei comunităţi umane, (şi deci inclusiv şi al întregului popor Român), se va înclina CLAR !, către scoaterea din crize a acestui popor, ( dar şi a fiecăruia în parte dintre noi), doar atunci când oamenii CEI BUNI ŞI ,,VINDECĂTORI” DE CRIZE, SE VOR ASOCIA NEAPĂRAT DOAR ÎNTRE D-LOR, şi asta începând de la nivelul fiecărei localităţi în parte !, iar toate aceste viitoare asociaţii locale ale BINELUI omenirii, se vor UNIFICA mai apoi şi între ele la nivel naţional, înfiinţând astfel, O CONFEDERAŢIE NAŢIONALĂ A TUTUROR OAMENILOR BUNI ŞI ,,VINDECĂTORI” DE CRIZE din România !!!.
    –Din ACEL moment, deja nu mai contează faptul că vor mai fi asociaţi între d-lor şi oamenii CEILALŢI !, adică cei care sunt rău nărăviţi şi ,,îmbolnăvitori” de crize, fiindcă BINELE va ieşi oricum tot învingător !.
    –România are nevoie urgentă aşadar, în fiecare localitate a sa, de câte un CREŞTIN ADEVĂRAT, sau de câte UN BUN PSIHOLOG, care să găsească soluţii, (iar o mare parte dintre aceste soluţii i le voi oferi chiar eu), pentru A REFACE CONEXIUNILE DINTRE OAMENII CEI BUNI, care DOAR ACEŞTIA !, SUNT SINGURII ,,VINDECĂTORI DE CRIZE” DESĂVÂRŞIŢI !, fiindcă doar ei au încă din naştere, HARUL acesta MINUNAT !, de a ne scoate din toate necazurile .
    –Să mă explic prin următorul exemplu care este doar imaginar, pentru ca să mă fac cât mai bine înţeles :
    –Atunci când forţele răului (care aceste forţe se află în plan spiritual), doresc SĂ ÎNTRERUPĂ procesul de producere a mierii, aceste forţe vor crea vrajbă ATENŢIE !!!, căci doar între ALBINE, dar NU şi între celelalte insecte care nu sunt albine !.
    –Tot aceste forţe spirituale ale răului, atunci când vor să ruineze şi un întreg popor, vor aduce vrajbă doar între oamenii cei BUNI ai acestui popor, care doar aceştia sunt ,,vindecători” de crize, însă NU !, vor aduce vrajbă şi între oamenii cei răi !, pentru că aceştia nu prezintă nici un interes.
    –Dacă AICI, ÎN STUPUL CU ALBINE S-A DISTRUS ARMONIA !, şi a apărut dezbinarea, atunci nu vom mai vedea miere nicio-dată, chiar dacă între TOATE !, celelalte insecte care NU sunt albine, se va păstra o armonie perfectă !.
    –Tot la fel stau lucrurile şi în cazul unui popor ( precum cel Român), care NU va mai putea să iasă din crizele în care se află, decât atunci când îi vom ASOCIA din nou !, între d-lor pe ACEI oameni ,,albine”, care sunt BUNI LA SUFLET, dar care sunt şi ILUMINAŢI LA MINTE încă din naşterea d-lor. –Aceşti oameni MINUNAŢI, trăiesc printre noi în proporţie de circa 15-20% din populaţie, iar în prezent ATENŢIE !, căci s-a ajuns la o situaţie atât de gravă încât nici măcar nu se mai cunosc între d-lor !, şi tocmai DE AICI !, ne vin de fapt toate crizele. –Înainte de anul 1960, exista în satele noastre o adevărată ,,FRĂŢIE” FOARTE PUTERNICĂ între aceşti oameni BUNI şi MINUNAŢI, care aveau între d-lor o colaborare EXCELENTĂ !, şi astfel îi aduceau ţării MARI beneficii. Doar în puţine sate (precum cel menţionat mai sus), se mai păstrează această ,,frăţie” dintre oamenii cei BUNI, care ,,FRĂŢIA” aceasta aduce mari bucurii şi împliniri pentru toţi cetăţenii unei ţări, şi bineînţeles că şi pentru oamenii cei BUNI care chiar ei produc acest BINE. –Aceşti oameni MINUNAŢI sunt singurii semeni de-ai noştri care şi vor, dar care şi pot, să producă zilnic, doar ALTERNATIVE BENEFICE FAŢĂ DE TOATE RĂUTĂŢILE DIN SOCIETATE .
    –Ei pot face acest lucru însă DOAR ÎN GRUP OMOGEN ŞI PUTERNIC, care acest grup trebuie neapărat să fie FOARTE BINE ORGANIZAT ŞI ADMINISTRAT, întocmai la fel cum sunt organizate şi albinele.
    –Despre oamenii care locuiesc în satul menţionat mai sus, am aflat că în urmă cu doar câţiva ani, ei NU aveau în satul lor nici măcar o cârciumă !!!, iar pentru a le conduce localitatea, îi alegeau pe cei mai buni gospodari, şi nicidecum pe cei mai buni politicieni !. –Cinste acestor oameni, pentru că AU ELIMINAT răul din satul d-lor într-un mod atât de simplu, adică REFUZÂND să colaboreze cu acest rău, şi nicidecum să se ,,războiască” cu răul acesta aşa cum în mod greşit procedează alţii din păcate.
    –Niciodată !, nu ai cum să scapi de oamenii cei ,,îmbolnăvitori” de crize, dacă te vei război cu ei.
    –În schimb VEI PUTEA să scapi foarte uşor de asemenea oameni, doar dacă TE VEI ASOCIA cu opuşii lor, adică cu oamenii cei BUNI şi ,,vindecători” de crize !.
    –Iată aşadar ,,o provocare” pentru fiecare dintre noi, adică O PROBLEMĂ !, a societăţii Româneşti, pe care fiecare dintre d-voastră cei care o veţi rezolva, mai întâi în localitatea de domiciliu, iar mai apoi şi la nivel naţional, omul acela aşadar urmează a dobândi GLORIE ŞI BANI, şi deci CELEBRITATE ŞI RESPECT din partea a milioane de Români pe care îi va scoate din aproape TOATE crizele !.
    –Acest domeniu pe mine mă preocupă (aşa cum am menţionat mai sus), de 56 de ani, adică chiar de atunci din anul 1960, de când s-au ,,rupt” de fapt bunele relaţii dintre oamenii cei BUNI ŞI ,,VINDECĂTORI” DE CRIZE din majoritatea localităţilor Româneşti.
    –În acel an ,,întunecat” a început şi marea colectivizare, dar şi marea industrializare.
    –Atunci a primit neamul Românesc cea mai dură lovitură pe multiple planuri, dar mai ales în planul cel AFECTIV, ŞI MORAL, şi deci în planul ARMONIZĂRII dintre forţele binelui, adică dintre oamenii CEI BUNI !!!.
    –Din acel moment oamenii cei BUNI, au fost FORŢAŢI să se risipească printre oamenii cei răi, dar şi să muncească la un loc cu cei răi, şi chiar să le devină ,,slugi” la cei răi. –În acest fel le-au fost anihilate şi ,,confiscate” aproape TOATE energiile benefice şi creative pentru societate, energii pe care DOAR EI le au, iar DE aceste energii ale d-lor avem nevoie VITALĂ !, şi noi toţi ceilalţi membrii ai societăţii dacă vrem să ieşim din crize.
    –Iată aşadar motivul pentru care eu insist în mod DEOSEBIT să reînfiinţăm aceste ,,fabrici” de lucruri BUNE, adică aceste ASOCIAŢII ale oamenilor BUNI.
    –În interiorul unei asemenea viitoare ASOCIAŢII, va exista cea mai mare concentrare de energii BENEFICE, care sunt POZITIVE ŞI VINDECĂTOARE DE CRIZE !.
    –După acea ,, lovitură” pe care a primito poporul Român în anul 1960, nici până în ziua de azi nu şi-a mai revenit (din păcate), neamul nostru cel Românesc !. –Aşadar dacă doriţi să aveţi o carieră STRĂLUCITĂ pe acest domeniu, atunci întrebaţi-mă ( în scris), şi vă voi răspunde chiar şi la sute !, de întrebări, însă doar printr-o dezbatere publică, şi nici de cum printr-un dialog redus la doar câteva persoane. –Mai menţionez faptul că în ,,cartea cărţilor”, adică în BIBLIA noastră ortodoxă, chiar există soluţii, înţelepciuni, taine, şi principii clare şi precise, pentru SCOATEREA DIN CRIZE a oricărui popor din lume !.
    –Pe această TEMĂ eu am scris mai multe lucrări care însă nu au devenit publice până acum, lucrări care vă vor ilumina calea către MARI performanţe în direcţia aceasta a ieşirii din toate crizele, a tuturor acelor oameni care MERITĂ !, adică a acelora care d-lor NU au creat de fapt crize niciodată, fiindcă bunătatea lor cea sufletească nu le permite să creeze crize.
    –HARUL acesta de a fi ,,pomii cei roditori” ai societăţii, este clar că îl au DOAR UNII dintre noi Românii, adică doar cei 15-20%, la care am făcut referire mai sus.
    –Vă rog aşadar să îi adunaţi în jurul d-voastră anume !, DOAR pe aceştia, şi astfel veţi deveni celebru şi bogat, dar şi foarte respectat atât în ţară cât şi în străinătate !. Eu vă pot ajuta să îi adunaţi în jurul d-voastră, însă pentru asta vom avea nevoie să înfiinţăm redacţia unei reviste care va fi total diferită de ceea ce există pe piaţă în prezent, în domeniul acesta mediatic. Citind această revistă, fiecare Român va învăţa practic, care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru A IEŞI astfel din cât mai multe crize deodată, însă nu de unul singur, ci doar ÎMPREUNĂ cu toţi ceilalţi oameni cu care se ,,înrudeşte în duh”, adică cu care el se potriveşte perfect în caractere, dar şi în proiecte de viitor care să le fie COMUNE la toţi.
    –Vă rog să reţineţi faptul că la acest moment nici-un Român !, nu deţine această funcţie de o mare cinste !!!, adică aceea de a le fi ŞEF (atât pe plan local, cât şi pe plan naţional), tocmai la cei mai BUNI dintre noi Românii.
    –Aşadar (din păcate), în prezent NU are şef !, tocmai ,,crema” cea selectă a MORALITĂŢII, şi a randamentului maxim în munca fizică dar şi în cea intelectuală din ţara noastră.
    –Această gravă anomalie o veţi putea elimina şi corecta fiecare dintre d-voastră, şi asta fără să cheltuiţi nici-un ban !.
    –Aştept aşadar IMPLICARE din partea ACELORA dintre d-voastră care doriţi : ,,să prindeţi cel mai gras peştişor de aur” din România, adică să îi ,,păstoriţi” pe CEI MAI BUNI dintre toţi Românii !.
    –Dacă veţi deveni un expert pe acest domeniu, aici în ţara noastră, atunci cu siguranţă că şi alte popoare ale lumii vă vor solicita AJUTORUL !, şi vă vor plăti ,,regeşte” pentru că şi acolo veţi săvârşi acelaşi ,,miracol” de a îi scoate şi pe d-lor din crizele în care se află. Iată aşadar că vă aşteaptă un viitor pe care nici în cele mai frumoase vise nu l-aţi mai avut până acum !, mai ales că dreptul acesta la ASOCIERE (de această dată doar între oamenii cei BUNI), ne este GARANTAT chiar de către CONSTITUŢIA ROMÂNIEI !.
    –De fapt TOATE legile : civile, penale, Divine, morale şi ale bunului simţ, înclină către combaterea RĂULUI din această lume, şi în acelaşi timp către promovarea şi împuternicirea BINELUI.
    –Exact acest lucru îl veţi înfăptui şi aceia dintre d-voastră care veţi dori să vă implicaţi în domeniu acesta pe care iată că v-i l-am expus în prezenta lucrare.
    Marin Brutaru, tel. 0768. 290. 764.

  424. Avatar Claudiu

    Sunt partial de acord.

    Ti-am citit descrierea pe site si pot sa zic ca am trecut prin ceva similar. Diferenta dintre noi este ca eu am plecat din Romania si am reusit mult mai rapid in alta parte.

    Ceea ce nu imi place este faptul ca nu ai o pozitie clara. Ceea ce expui este o viziune pragmatica asupra lumii insa deasemenea, una foarte cinica. Este ca si cum iti expui propria ta dezamagire in umanitate folosind vehicolul de mai sus.

    Viata este o meritocratie, fie ca iti place sau nu. Meritocratia nu este definita de ce consider eu „corect”. Este definita de ce functionaza. Ca in vechiul proverb „Nu este stupid daca functioneaza”, nu alegem noi standartele cauzalitatii. In anumite circumstante, violenta si agresivitatea sunt valorile de baza. In altele, onoarea si efortul sustinut.

    Daca cineva face ceva si obtine ceva in schimb, asta inseamna ca sistemul in sine raspunde la acel stimul. Lasand la o parte socialismul care m-a facut sa plec din Romania si sa promit ca nu ma mai intorc, daca „tupeul” si „smecheria” functioneaza in Romania, atunci sistemul in sine recompenseaza aceste lucruri. Moral, nu este corect sau gresit. Doar este. Aceasta parte ai exprimat-o foarte bine si te felicit pentru asta, pacat ca foarte putini oameni o sa o inteleaga.

    Totusi, ti-am citit si alte articole. In unele esti pragmatic si conservatist. In altele liberal. Nu poti promova responsabilitatea personala si iresponsabilitatea in acelasti timp.

    Eu personal sunt un neo-realist. Personal intre un sistem care este corect dar haotic si unul care este incorect dar functioneaza si este in ordine, o sa il prefer pe al doilea. Sunt o persoana practica.

    Iar ca o persoana practica, stiu ca in viata nu doar inteligenta conteaza dar asta nu inseamna ca este irelevanta. Da, pozitia in care sunt acum este partial datorita inteligentei, partial datorita diplomatiei, partial datorita cultivarii unor prietenii pe termen lung, partial datorita norocului. Dar aceasta este viata – nu este alba sau neagra. Are multe nuante de grii.

    Este corect ca in Romania, cineva care are un fast-food infect sa castige mai mult decat cineva cu un master in economie?
    Este corect ca in Romania, un doctor sa castige mai putin decat o secretara, in anumite cazuri?
    Este corect ca in Romania, profesorii sa fie mai putin platiti decat speculantii de valuta de la Obor?

    Este IRELEVANT daca este corect sau nu. Parerea mea personala despre ce este corect sau nu, nu determina realitatea. Viata nu este corecta sau incorecta, viata doar este. Nu folosesc asta ca o justificare pentru imoralitate, folosesc asta ca o trezire la realitate.

    Majoritatea se plang ca lucrurile nu sunt asa cum isi doresc. Isi doresc ca altcineva sa se schimbe. Acest „altcineva” poate sa fie partenerul sau partenera, familia, scoala, seful lor, orasul lor, guvernul, societatea.

    Problema este ca ce este in jurul nostru se schimba extrem de rar intr-o masura in care poate sa ne afecteze. O schimbare in care conditile devin ideale este rara, chiar foarte rara. Mai degraba, oamenii care chiar reusesc ceva, se adapteaza sistemului si lucreaza dupa regulile lui.

    Am fost idealist pentru o parte din viata mea. Era usor sa fiu idealist cand altcineva avea grija de mine. In clipa in care nu am mai avut un scut si nimeni sa imi rezolve problemele, am devenit foarte pragmatic. Nu am mai judecat lucrurile ca bune sau rele, le-am judecat ca eficiente sau mai putin eficiente.

    Si surprinzator dar nu a trebuit sa aplic forta, nu a trebuit sa fac nimic ilegal, inca pot sa ma uit in oglinda. Singura diferenta este ca am ales, ca un om inteligent, sa renunt la idealismul moral si sa operez in zonele gri si practice ale realitatii.

    Asta nu o sa se intample prea curand in Romania. Romania este un loc in care credem ca meritam sa primim. Tot. Dragoste. Bani. Respect. Libertate. Insa putini vor sa plateasca pretul pentru acest lucru si mai putini oameni inteleg ca viata isi cere ea singura pretul, nu ceea ce ii oferi tu.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Bun. Foarte bun comentariul. Sunt de acord cu ce zici.

  425. Avatar Savin

    Prostii reusesc deoarece traim intr-o lume plina de prosti (deci in lumea lor), desteptii fiind in minoritate au sanse foarte reduse de reusita intr-o lume plina de prosti care sunt impotriva lor.

    1. Avatar Valeriu

      In momentul in care faci o astfel de afirmatie (categorica) inseamna ca ai o parere CLARA de de presupune notiunea de PROST. Deci: ce intelegi TU prin notiunea de PROST ??? (nu cred ca-mi vei da definitii din DEX).Astept!!

  426. Avatar Savin

    „…o parere CLARA de de presupune notiunea de PROST…” ce vrei sa spui aici? te cam repeti, nu verifici ce scrii si te repezi la primul instinct, iti cam dai seama din ce categorie faci parte si singur.

    Afirmatia este foarte clara si am facut-o conform convingerilor mele, iti dai seama ca nu ma obosesc sa iti dau tie explicatii ca nu pierd vremea de pomana.

    Si nici nu te obosi sa imi mai pui astfel de intrebari cand eu zic „chibritul arde daca este aprins”, iar tu sa intrebi (ce intelegi tu prin chibrit?) ca repet, nu pierd vremea de pomana!

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Nu-ti raspund,dar nu pot sa nu constat ca nici notiunea de „instinct”nu iti este prea clara.In rest mi-ai amintit de zicerea cu vulpea si strugurii.Apropo,cum se poate „pierde vremea”cu folos????

  427. Avatar Sergiu

    […cu urechile vor auzi, dar nu vor înţelege, cu ochii se vor uita, dar nu vor vedea”…] Isaia

    Felicitări autorului și celor care inteleg si vad esenta acestui articol.

  428. Avatar r.o.h.

    existi si mai si gandesti ///extraordinar///nu poti cere nimic de la nimeni, asa zice universu///nu judeca anca nimic , mai ai rabdare cu tine si realitatea ti se va arata, intr-o percetie logica.///atunci ai sa antelegi ca an totalitatea de posibilitati, exista toate variantele (de caractere umane), cu diferente mici, acepand de la zero la total,(adica de la idiot la geniu), pe drum avem parte de toate variantele ca cei mai muti sa ne putem da seama si sa ne transformam evoluad, restul din jurul tau,(inclusiv oamenii), nu vor fi neaparat an ajutorul tau, tu alegi sa stai sau sa mergi mai departe…///daca constietizezi, alegerea e numai a ta///
    felicitari pentru gandire si intentie///

  429. Avatar viatadupabebe
    viatadupabebe

    Oamenii destepti gandesc prea mult si se plictisesc repede, vor sa faca ceva cu timpul lor care sa-i provoace, nu vor face niciodata acelasi lucru zi de zi timp de 20 de ani. Abia dupa o anumita varsta cand vad pe unul din liceu care vindea blugi in obor iar apoi este antreprenor si face ce vrea cu timpul lui incep sa se gandeasca : poate am gandit prea mult ?

  430. Avatar Sekero

    Din ce am citit mai sus unii oameni nu fac diferența dintre inteligent și destept. Inainte de a incepe vreau sa va spun ca inteligenta se referă la abilitate de a folosi corect învățăturile acumulate. Deștept se refera la omul care a acumulat tone de învățături în delungul
    timpului. Si ca sa fie clara ideea pe care vreau sa o scot în evidenta, inteligent nu se refera la omul care e deștept ci la omul care găsește o solutie de rezolvare intr-o problema cu o idee „improvizata” și nu neapărat invatata (de natura logici, creativității), pe care nu o poate dezvolta oricine ea fiind ceva de momentul respectivei clipe (abilitate genetica cu care te nasti). Acum ca sa revin la deștept, cineva deștept nu e neapărat inteligent și ca sa fie clar deșteptul tot ce face e sa absoarbă invataturi: omul deștept invata, omul inteligent creează. Inteligentul găsește metoda, desteptul îi fura/preia/invata ideea.
    Părerea mea legata de post e una contra cu steluta ( 4* idee gresita ), deoarece nu se tine seama de ce am explicat mai sus și e ceva greu de inteles pe care mulți o vor interpreta aiurea și nu vor înțelege defapt ideea intr-un totul pe care autorul o transmite. Câteva ideei sunt obiective și sunt ok
    .. Dar doar atât.

    1. Avatar Valeriu

      Mai pe scurt:”Inteligenta este ce folosim atunci cand nu stim ce sa facem”OK.?

    2. Avatar iulian

      Da, o folosim cand nu stim ce sa facem. Desteptii doar fac.

    3. Avatar Sekero

      Deci da, aceasta e concluzia. Multumesc.

  431. Avatar Savin

    Din cate stiu, „destepti” li se spune prostilor, nu am auzit insa niciodata sa se foloseasca cuvantul „inteligent” cand se vorbeste de un prost.

    1. Avatar Sekero

      Din punctul meu de verere, niciodata nu se se spune unui „prost” ca e inteligent. Explicația sta în felul ăsta, desteptul demonstrează ca cunoaște și când greșește automat e „prost”. Inteligentul, cică prost, acesta find un nume de catalog nimic altceva, nu iese în evidenta și automat nu se afirma prin nimic. Și sa privim intr-un alt unghi. „Prostul” care tace și nu cunoaște va fi luat de slab de către cei destepti, dar când vine cu o idee desteptul va fi gen „prost” din cauza ca nu poate face o analiza la întâmplare pe care tocmai a trăito: „ăsta e prost, cum a putut avea o asemenea idee? de ce nu am avuto eu, cunosc atâtea și atâtea. .” Concluzia e ca dacă esti prea desept trăiești intr-o iluzie. Prost și destept nu exista.

      (Un cuvânt care suna așa frumos, inteligent, nu poate sa fie lângă prost, de aici poți sa tragi și singur răspunsul.)

    2. Avatar Valeriu

      Nu cred ca esti roman.Topica frazelor,modul de expunere si folosirea unor expresii (ex.”privind intr-un alt unghi” ,corect fiind „privind dintr-un alt unghi”),ma face sa cred ca am dreptate.

    3. Avatar Sekero

      Sper doar sa se fi înțeles ideea restul nu mai contează. Mulțumesc pentru comentariu.

  432. Avatar Vlad

    Trei ani și aproape o mie de comentarii mai târziu, nu știu ce mi se pare mai caterincă.
    Cât de bun exemplu de SEO e articolul ăsta sau cât de mult noi românii ne victimzăm.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      N-are treaba cu SEO, e vorba de copywriting skills. :)

    2. Avatar Valeriu

      Nu inteleg la ce te referi cand afirmi:”Cat de bun exemplu de SEO este articolul asta,,,,”.Cred ca ANDREI are drepate,desi nici parerea lui nu o impartasesc intrutotul. Privind parerea:”…cat de mult noi romanii ne victimizam.” o consider o alegatie,sau daca vrei o asertiune,atata timp cat faci o afirmatie fara a o sustine cu ceva.

  433. Avatar Tatanu

    Omul cu adevarat destept isi canalizeaza energia prin meditare cu mult timp inainte de asi da seama de ce ai spus tu mai sus…isi conecteaza constientul cu subconstientul devine o sursa de energie ce in acelasi timp o emana in jurul lui instinctiv….trezeste simturi si scoate din manipularea asa zisului ‘pacat’ ce semeni lui sunt picati.
    Omul destept ,deschis,purificat la o scara spirituala de rang inalt deja deschide porti,portiile unor alte lumi…cum ar fi spirite,’fantome’ chiar sa vada cu ajutorul vocii interioare energia suprema pozitiva..aici am intrecut umpic masura….greu de ajuns pana acolo…dar gandestete ca el va avea o familie ,copii,copii vor avea copii…ei la randul lor vor avea o ramasita din energia lui ce se va dezvolta mult mai repede si fara atatea dezamagiri…omul destept este intradevaratul sens al cuvantului viitorul.chiar daca ai zis ce ai zis….omul destept traieste in timp si spatiu niciodata complet dezvoltat dar in cunuastere si stie ca timpul este repetitiv dar doar diferit in actiuni ce la randul lor se repeta intr-ul puzzle dezordonat….Sunt multe de descoperit in interiorul nostru dar de un lucru sa tinem cont…totul este nelimitat!doar ca prin adaptare te limitezi si te lasi calcat.pace!

  434. Avatar Jurge viorel
    Jurge viorel

    Să despartă cineva oamenii ,, proşti ,, de cei ,, deştepţi ,, precum a făcut Moise cu apa , minerala in stânga şi plata in dreapta , să aduca şi argumente de ce unii sunt in dreapta iar ceilalţi in stanga , pe ce considerente a făcut-o , şi abia apoi sa se treaca la analiză . Doar când se poate realiza aşa ceva , se pot ,, da drumul ,, şi comentariilor…restul este literatură !! Este un subiect mult prea amplu ptr a fi disecat si analizat în câteva rânduri, însa subiectul îmi place…bv Adrian !!

  435. Avatar Valeriu

    Notiunile de „prost” si „destept”,la fel ca multe altele (ex. „frumos” si „urat”),sunt foarte relative si au sens (si acesta discutabil),numai prin comparatia unor insusiri si calitati enumerate intr-un anumit context . Chestia cu apa minerala si cea plata nu ai ales-o bine.Apa minerala are acele bule de gaz CO2,pe cand cea plata,nema.

  436. Avatar Luk

    Cred ca notiunile de destept si inteligent au fost fortate ca sinonime iar eu am impresia ca ne trebuie amandoua pentru a se descrie doua grupuri de persoane, desteptii si inteligentii. Poti sa fii inteligent dar needucat(mult geniu dar putine ingrediente pentru a creea ceva complex) , poti sa fii destept(educat) dar nu inteligent(multe ingrediente dar putin geniu pentru a le combina in ceva complex)Eu as cataloga pe cei destepti dar fara inteligenta prostul standard din ziua de azi, ei sunt majoritatea. Majoritatea in societatea noastra primeste educatie de la familie, de la sistemul de scoli si de la auto-educatie adica din experientele lui. Problema este ca fara inteligenta educatul devine educat prost. Se limiteaza la educatia pentru majoritate ,poate mosteni o educatie proasta din familie si nu are inteligenta de a o contesta si se educa prost si din experientele proprii pentru ca nu le intelege si asa se naste ignorantul sau prostul care este usor de intuit,neinteresant, usor de manipulat ,batut in cap adica neflexibil , intolerant la argumente logice. Evident pot sa fie si destepti si inteligenti(i-as denumi pe acestia intelepti)Iar pe cei fara nici una nici alta(retardati) si asa cred ca se explica diferenta uriasa dintre oameni la acest capitol.
    La descrierea lui Andrei Chirea e clar ca devine dificil de detaliat deoarece generalizeaza cu „destepti” vs „prosti” As spune ca categoriile cele mai apropiate de desteptii descrisi de el ar fi un procent majoritar de inteligenti si restul, mai putini,destepti si inteligenti(intelepti), cei care sunt si destepti si inteligenti reusesc totusi sa-si impuna viziunile, ideile sau sa-si atinga telurile cu succes intr-un procent destul de mare ca daca nu ei atunci cine? Dar daca ne gandim e interesant ca cine este peste medie la inteligenta sau educatie este automat in minoritate. Daca este in minoritate atunci nu traieste in lumea lui ci in lumea majoritatii si de aici automat apare fenomenul descris de Andrei. Nu mai intru in detalii ca a descris bine el. Cum ar fi de exemplu ca se plange foarte mult,critica, identifica probleme, e clar deoarece ar vrea sa fie inconjurat de oameni ca el dar este greu si in realitate traieste intr-un mediu croit pentru medie iar asta evident ii provoaca frustrare.E de mentionat ca argumentand mult nu se cauta neaparat convingerea audientei decat in mica parte, principala functie este de meditatie. Vorbind cu cineva, chiar daca nu are interes pentru ce are de spus, i-l ajuta pe el insusi sa intelega subiectul mai bine. Lipsa de initiativa se explica nu numai prin dubii si planuiri complicate dar si prin faptul ca telurile societatii sunt croite tot pentru medie nu pentru exceptii. Adica ce e considerat o realizare pentru majoritate nu intotdeauna este o realizare si pentru cei mai luminati si automat ambitia de a ajunge acolo este mai slaba. Vorba aceea „omul ambitios muta si muntii din loc dar cel intelept i-i lasa acolo unde sunt” Sunt sigur ca daca cineva mai luminat are oportunitatea sa atinga ceva ce e important pentru el va deveni foarte ambitios dar aceste oportunitati vor aparea mai rar deoarece societatea este croita pentru medie nu pentru exceptii. Cineva mai ignorant are mult mai putine principii adica mai putine reguli dupa care constiinta lui functioneaza si vede mai putine obstacole, repercursiuni, ceea ce-i faciliteaza drumul catre tinta. E mult mai simplu daca nu tii cont de nimic cand i-ti manifesti ambitia. De alt fel sa nu confundam realizarile cu fericirea. Cineva inteligent ori destept, poate fi destul de des nefericit pe cand sunt singur ca inteleptii nu numai ca au cea mai mare probabilitate sa-si atinga telurile

    1. Avatar Luk

      deci sa fie mai fericiti ci si aplica mult mai bine metoda de tris, adica, daca totusi nu reusesc sa-si atinga unele teluri le vor cobora la nivelul la care le pot ajunge castigand fericire in ambele situatii.

    2. Avatar simona

      articolul foarte frumos si as concluziona:In orice prost e o idee sclipitoare si in orice destept e putina prostie,depinde de fiecare cat de mult stie sa foloseasca ce are mai de valoare.

    3. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Pe ce te bazezi cand exprimi concluzi respectiva ? Daca este o simpla parere „filozofica” trebuia sa o „imbraci” in consecinta.

  437. Avatar Florin

    Super!
    Felicitari Andrei!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi

  438. Avatar Alina

    Uff…povestea vietii mele…si am abia 28 ani..deseori imi doresc sa fiu o proasta, ar fi mult mai simplu si mai usor!

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Alina,ce vrei sa spui prin „povestea vietii mele…” (referitor la postarea initiala,la care cred ca te referi)???. Spui:”imi doresc sa fiu o proasta”. Ce te face sa crezi ca nu esti?

  439. Avatar 111111111111
    111111111111

    Sunt oameni de succes cu studii superioare si sunt oamen de succes fara studii , destept sau prost ?
    daca nu cunosti o limba straina si nu ai studii superioare , dar ai afaceri de milioane , esti destep sau prost?
    daca ai cateva facultati finisate cu medie foarte buna si muncesti pentru un salariu mediu pe tara esti destep sau prost?

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Asa cum am mai spus,notiunile de destept si prost,la fel ca multe altele,sunt foarte relative.Intelepciunea populara are o zicere foarte clara:”chiorul este imparat in tara orbilor”.Nu crezi ca este un raspuns la intrebarile tale?

  440. Avatar Anonim

    In viata nu este vorba de oameni destepti versus oameni prosti, nimeni nu este atat de inteligent pe cat se crede si nici pe atat de prost , uneori trebuie sa ne asumam greselile facute ori din prostie ori din prea multa inteligenta. Viata nu este raportata nici la IQ nici la EQ e mai mult decat atat. Viata fiecaruia depinde de o serie de factori culturali , sociologici, psihologici, de educatie in primul rand , de constiinta de sine, de capacitatea de a face distinctie intre in lucru rau pentru altii si bun pentru tine sau in lucru rau pentru tine si bun pentru altii. In societatea de azi a disparut onoarea , care este cel mai de pret element de moralitate , respectul reciproc pe care ar trebuii sa il aibe fiecare fata de oamenii din jurul sau. Tot ce se intampla pe lumea asta se datoreaza frustrarii, frustrare pe care si oamenii prosti si cei inteligenti o au, din frustrare se naste forta pe care fiecare prost sau inteligent o are ,forta prin care reusesti mai mult sau mai putin sa te descurci in viata. In variant clasica : Daca un prost este frustrat el va actiona imediat, fara frica, in favoarea sa pentru a-si atinge scopurile prin orice mijloace lipsite de moralitate, in timp ce un om destept in adevaratul sens al cuvantului se va gandi cum sa actioneze sa-i fie bine , fara a-si calca principiile si fara sa afecteze viata prostilor de langa el in vreun fel , pentru ca prostii sa nu- i distruga viata , el fiind constient ca prostii se vor unii impotriva lui ; cum spunea si Eminescu : „Nu spera când vezi miseii
    La izbânda facând punte,
    Te-or întrece nataraii,
    De ai fi cu stea în frunte;
    Teama n-ai, cata-vor iarasi
    Intre dânsii sa se plece,
    Nu te prinde lor tovaras:
    Ce e val, ca valul trece.
    Asadar, lupta dintre prosti vs. destepti e veche de cand lumea si pamantul.
    In variant moderna : Prostul frustrat cu aere de inteligenta fortata se vrea om de vaza al societatii , el neavand notiune de bunatate, moralitate si bun simt , comite „atrocitati „pentru a-si consolida pozitia sociala iar dupa aceea batandu-se cu pumnii in piept cat e de destept pentru ca a reusit in viata fara sa-si dea seama sau sa constientizeze ca este un zero barat ,un om plin de alte frustrari pe care si le-a provocat singur, atata timp cat a fost ocupat sa-si atinga scopurile . Iar pe de alta parte omul destept, plin de frustrare , neajutorat ,pe cont propriu, care se lupta cu prostii din jurul sau ,care sunt uniti , odata ajuns pe o scare ierarhica mai inalta , incepe sa se comporte exact ca un prost , din dorinta de razbunare pe care o are pentru suferintele si ranile emotionale provocate de oamenii prosti , acesta uita si el de moralitate si incepe sa ii bage pe toti intr-o ” oala” , fara a se se gandi ca prin actiunile de razbunare pe care le are pregatite pentru cei prosti , risca sa raneasca si alti oameni destepti ca el aflati in ascensiune, carora le va taia din perspectiva pe care le-o oferea viata.
    In concluzie nu mai exista oameni destepti sau prosti , nu exista decat cei care tin cont de valorile morale si de onoare, in numar foarte foarte mic poate 0,03% din populatia planetei si cei care nu au onoare si valori morale si sunt lipsiti de orice scrupule care reprezinta 99,97% din efectivul de populatie.

  441. Avatar CandyCalindor from CandyLand
    CandyCalindor from CandyLand

    E ok ce ai scris mai sus..
    concluzia mea:
    sa ai curaj
    sa fii stapan pe tine
    sa stii sa iti atingi scopul nu sa visezi la el
    sa inveti
    sa fii atent in jurul tau nu stii niciodata de unde poti invata un lucru nou,fie el rau sau bun,depinde de tine ce decizi sa faci cu el.
    Nu sa fii cine stie ce geniu dar nici un prost.
    Sa te situezi intre cele 2 categorii.
    Universul este haotic totul are si nu are logica si totusi noi vrem sa aflam „ce face fiecare?”.Nu poti sa stii totul si nu poti sa nu stii nimic.Practic „Viata e un paradox”
    dulce si amara,
    tandra si bizara,
    grea dar si usoara,
    zambet si povara,
    mers intortocheat,
    balet delicat,
    plans si bucurie,
    neagra feerie,
    bogata si pustie,
    minut si vesnicie,
    cadere si tarie,
    ura dar si iubire,
    urlet de fericire,
    plata si arvuna,
    fosnet si furtuna,
    vartej ce ne’nhata …
    noi ii spunem viata.
    (Publicat de Teo Dor la 09:17
    link:
    desteptii o sa rectifice textul si cred ca or sa gaseasca multe chestii pe care nu sunt ok scrise mai sus si o sa isi expuna sau nu parerea,bazata pe stiinta si pe cunostintele dobandite de ei(sunt ok cu asta).
    Restul o sa spuna ca sunt de acord cu ceea ce tocmai am scris.
    Faza:eu o sa trag concluzia finala bazata pe tot ce au comentat altii .Concluzie ce poate fii schimbata in functie de ce informatii primesc(bineinteles ca verific si daca sunt bune sau nu.lol)Si va fi reschimbata,remodelata si tot asa.Adaptandu-ma mereu.Pentru ca nu poti sa controlezi UNIVERSUL insa poti folosi in avantajul tau tot ceea acesta iti ofera.Poti sa iti petreci timpul stand in lumea viselor,sau ti-l poti petrece facand ceva cu viata ta.
    Nu e nimic gresit sa visezi din cand in cand dar sa traiesti si in realitate.

    1. Avatar Valeriu

      Sincer sa fiu ,nu filozofiile (unele banale) din peroratia ta (e drept folosesc fortat termenul insa vreau sa intelegi cum mi te inchipuiam eu compunand textul din postare)m-au determinat sa intervin,ci nedumerirea .Oare ce calitati ,experiente sau pozitie sociala te-au determinat sa spui:
      „Faza:eu o sa trag concluzia finala bazata pe tot ce au comentat altii .Concluzie ce poate fii schimbata in functie de ce informatii primesc(bineinteles ca verific si daca sunt bune sau nu.lol)Si va fi reschimbata,remodelata si tot asa”
      Vrei sa ma „luminezi” ca sa pot sa-mi schimb si eu parerea?

  442. Avatar elza

    He, he!
    Ti a reusit provocarea. C au iesit oamenii la debat.
    O piatra mica, a spart un geam luuung. Ergo, ai dovedit ca esti destept:)

  443. Avatar alexix

    Articolul este o aberatie scrisa de un om ce a studiat cateva carti de psihologie gen cum sa ajungi in viata vanzator sau cum sa ajungi manager sau bancher.
    In viata nu poti sa ajungi decat ce-ti rezerva soarta sau karma. Oamenii care au reusit in viata le spun altora mai de jos : ”Norocul si-l mai face si omul cu mana sa”- ce usor este sa vorbesti atunci cand nu esti in pielea altuia.
    La fel fac si cei bogati : ”Du-te la munca tinere, nu la intins mana ca din cauza celor ca tine nu merg lucrurile in tara” – in realitate lucrurile nu merg din cauza lor. E usor sa dai sfaturi cand esti sus, e usor sa gandesti pozitiv si sa ai motivatie sau initiativa cand esti nascut intr-o familie bogata care iti ofera totul pe tava, e usor sa mirosi a parfum scump si sa apesi pedala unui bolid de lux pe muzica rafinata si sa treci printr-o baltoaca si sa-i uzi pe ”prostii destepti” care muncesc din greu si de-abia isi permit sa-si achite taxele, nicidecum o viata de lux.
    Sunt oameni care nici nu vor o viata de lux, vor doar o viata simpla dar nici macar asta nu-si permit datorita universului perfect, al cerului roz doar pentru unii, al ierbii verzi din vila unora, al societatii mizerabile in care unii traiesc pe spinarea altora si ni se spune sa nu-i judecam, sa iertam, sa ne facem ca nu vedem si daca indraznim sa spunem ceva tot noi suntem aceia frustrati si cu probleme.
    Nu, problema nu apartine oamenilor inteligenti ci prostilor care se inmultesc intr-un ritm alert si cauta sa ne alinieze si pe noi sistemului lor idiot.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      „In viata nu poti sa ajungi decat ce-ti rezerva soarta sau karma.” :(
      Mda, deci tu nu ai nicio putere in viata ta, stai degeaba si asteapta sa vezi ce-ti rezerva soarta sau karma. Si te plangi ca altii au. Buna filozofie de viata, ce sa zic.

    2. Avatar linaura5
      linaura5

      EU CRED ca problema diferentei dintre prosti si destepti, nu este in gradul de pragmatism, ci mai degraba in gradul de evolutie a constiintei…!
      nu am aflat pina acum despre nici un om bogat ca ar fi si cinstit; dar sa fii cinstit este sa ai constiinta ca nu trebuie sa furi de la unul care nu are … si de fapt nu trebuie sa furi deloc…
      doar ca cine doreste sa se imbogateasca – si asta analizind subiectul numai din punct de vedere al pragmatismului materialist de a se DA sau NU imbogatii… a se imbogatii, este un proces prin care omul nu mai are bunul simt necesar, si respectul fata de semenii lui… ii fura, inseala, ii ticaloseste, triseaza, minte si face tot ce poate, ca ceea ce este al altuia sa ii revina lui … ori aceste actiuni – TOATE – sunt numai actiuni unde bunul simt lipseste cu desavirsire… oamenii daca ar fi sa fie LUMINATI cu adevarat, ar trebuii sa fie cu respect si cu simtul etic al echitatii in el, cu adevarul, cu justitia adica dreptatea in el in fiece moment… asta este… de aici pleaca chestiile cu: tupeul, cu analiza si reflexia la diferite actiuni, care nu merita sa aibe loc… CONSTIINTA vrea sa insemne ceva care – dupa cum am auzit si eu la cei ce se preocupa de subiect, si sincera sa fiu, mi a placut – este substanta emotiei; iar emotia la rindul ei este emotia in manifestare… ca sa fii sensibil si sa ai bunul simt, sa TRAIESTI PE CEL DE ALATURI CUM TE TRAIESTI PE TINE… este constiinta… iar asta nu este data oricui… oricum, consolatia mea, si de fapt proba ca nu este chiar multa lume hrapareata si fara constiinta, este ca BOGATII LUMII SUNT MULT MAI PUTINI DECIT SARACII LUMII… si atunci ma gindesc eu asa, cu placere, ca totusi exista constiinta pe lumea asta …. in lumea omului…. si totusi cei ce au constiinta sunt multi, si deci o mare cantitate de constiinta exista echivalenta cu numarul oamenilor ce sunt saraci… iar lipsa acesteia este mult mai putina, dar este mult mai puternica si mult mai parsiva si perversa… si lipsa de omenie este bogatie… lipsa de responsabilitate fata de umanitatea noastra este bogatie… lipsa de bun simt si de cinste si de corectitudine si de respect fata de semenii nostrii este o cantitate cel putin egala cu cantiatea de constiinta a celor cinstiti si cu constiinta… deci putem spune ca tot principiul caselor comunicante este si in aceasta analiza cantitativa a celor doua fenomene: de constiinta si de lipsa a acesteia… daca stam sa ne gindim drept, poate ca vom ajunge la o echivalenta a acestor doua principii de viata, prin darea de constiinta celor ce nu prea au, si luarea banilor de la ei ca sa ii dam celor ce au constiinta si mai putini bani… fara sa alteram simturile si principiile cu care traiesc si unii si altii… sigur ca bogatii or sa fie suparati… dar un pic de constiinta nu le ar strica… iar saracilor sigur ca un pic mai multi bani nu le ar strica nici lor… haideti sa facem, cum spune francezul ”’la part des choses”’ adica parte dreapta fiecaruia… de fapt impartirea bogatiilor este un principiu vechi, care nu reuseste, pentru ca CONSTIINTA este atit de puternica, incit cei saraci nu se pot dispensa de ea…
      iar LIPSA CONSTIINTEI de cealalta parte, ESTE TOT ATIT DE PUTERNICA… la cei bogati… hai sa schimbam NATURA EDUCATIVA SI INSASI EDUCATIA LA TOT OMUL LUMII SI CIVILIZATIEI NOASTRE…
      nu ne ar strica sa fim un pic mai egali, si sa ne respectam mai mult, si sa fim atenti cind facem un comert – de orice gen – ce preturi punem la produse… si la cit costa VORBA si la cit costa sufletul …. si la cit costa fiinta umana in natura ei, prin natura ei, pentru natura ei…
      cond vad la piata o legatura de patrunjel care depaseste, un pret rezonabil, stau si ma gindesc: oare unde este taranul ce altadata venea cu patrunjelul la un leu??? astazi este drept ca vine de mai departe – caci pragmatic cum ”’trebuie”’ sa fie, se duce unde se vinde mai bine… si il costa si drumul si timpul, pe linga faptul ca sufla in cur radacinii patrunjelului sa creasca…

      va iubesc oameni buni, doar ca suntem cam prosti toti, si cei saraci si cei bogati… unii prosti de buni iar ceilalti prosti de rai…
      de fapt suntem o umanitate proasta… important este ca cantitatea de buni depaseste cantitatea de rai, numai ca nu conteaza numai cantitatea… iar puterea este o calitate si devine cantitate cind cei prosti de buni sunt nenumarati… si are postamentul in granit pe care se aseaza… si Dumnezeu ii iarta de toate pragmatismele…
      dupa mine pragmaticii sunt nu numai fara constiinta, dar sunt cei ce nu respecta legile si daca i am lua un pic la intrebari am constata ca de fapt tot ce au este frauda si coruptie… CRIMA SI FARA PEDEAPSA…!
      odata -demult – un anumit traian spunea ca suntem prosti – si m am ofuscat si eu, la inceput dar analizind ce vrea sa spuna, am cazut – intre timp – de acord cu el… si de citiva ani de zile, sunt de acord cu el, ba mai mult, ii intaresc spusele…
      LUMINA IUBIRE CONSTIINTA… !

    3. Avatar Valeriu

      ALEXIX,ca sa-ti pot intelege comentariul,rogu-te spune-mi ce intelegi tu prin:
      -soarta;
      -karma.
      PS: sa nu faci economie de explicatii.Lapidaritatea denota uneori lipsa cunostintelor.

  444. Avatar manu

    draga alex…sunt ardelean in primul rand si nu ma intereseaza cum se interpreteaza de toti idiotii ce am sa scriu.
    uite ceva…si eu am fost ca tine…am judecat pe toata lumea si mi-am facut idei s.a.m.d.,la un moment dat in viata ai sa-ti dai seama(doar daca esti destept/inteligent,sau cum vrei sa-i spui tu…ca totul este simplu.
    Nu ma consider un om foarte inteligent,foarte prost..sau nu stiu…
    cred doar ca sunt curios…sa zicem asa…si eu ma laudam inainte….ca am un IQ peste 140…dar te potolesti…iti vezi de drum…ceea ce ai spus cu shimbarea universului s.a.m.d.,nu tine de inteligenta ci de dezvoltarea individului in societate.
    Pe masura ce trec anii ideeile si conceptiile vor fi ca vantul,dar ai sa-ti mentii acel „EU” ,ai sa fii tot tu,tot tu ,intotdeauna pana te vei trezi dormind cu ochii deschisi privind in abis…si atunci iti vei da seama ca e prea tarziu.
    Daca ai inteles ceva…Bravo? esti inteligent?
    sau pur si simplu arogant?sau?sau?ori poate? poate da?…poate ba?
    Abia ai zgariat suprafata …deocamdata….bafta!
    p.s nu ma intereseaza comentariul despre cum am scris,greseli si alte acelea…sunt doiar detalii…numai un prost poate sa se ia de asa ceva…asta sa stii de la mine.

  445. Avatar Valeriu

    Stimate MANU,pentru a nu ma inregimenta de buna voie in categoria idiotilor,ma voi abtine sa-ti comentez scrierea si scrisul,dar nu ma pot abtine sa te intreb: ce intelege un IQ 140 prin „EU”. O fac din dorinta de a profita de cunostintele vaste ale unei persoane cu inteligenta respectiva.Si,daca nu-ti rapesc prea mult timp,lamureste-ma rogu-te,cum adica „dezvoltarea individului in societate” nu tine de inteligenta.
    Iti multumesc anticpat pentru bunavointa

  446. Avatar konrad

    sunt destul de prost sa ma plang ca o baba la alta baba si destul de imbecil sa cred ca lumea asta trebuie sa fie bazata pe legi- nici macar una a naturii nu mai exista – – judecatorii merg pe respectarea legilor( nescrise) si sunt la mana unei structuri megalomane de tip masonic – s-a uita completarea dar cam asa ne ducem viata ce o meritam pentru ca sa ajungi la dreptate trebuie sa tai ca si chirugul – fara mila ! pana atunci – ora de basme pe care nici copii nu o mai cred!ganditi cine a fost cel care i-a luat de guler pe hienele spurcate care practica din istoria bibliei sindromul camuflajului numai asa se poate – alfel si in sec. XXX tot asa vom discuta

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Dupa topica frazei(si a punctuatiei) nu prea cred ca esti roman.Dupa ideile debitate nu stiu de ce te-ai mai referit la existenta uni sec.XXX.

  447. Avatar Nume

    Si tu cine te crezi ca sa spui prostiile astea?

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Stimate „NUME’ (fara nume),ca sa-ti raspund pe scurt:ma consider ca fac parte din categoria „prostilor”,corespunzator definitiei date de George Bernard Shaw. (Macar te-am facut curios sa vezi ce a spus Shaw referitor la calitatile prostilor)

  448. Avatar EstiProstBata
    EstiProstBata

    Cel mai prost Articol pe care lam citit vrodata Am inteles la ce vrea el sa bata ca oameni destepti gandesc prea mult in loc sa actioneze :)) Esti prsot bata ca nu toti sunt asa ma terminatule steve jobs a fost asa? Albert Einstein A fost asa ? Nikola tesla a fost asa ? Mars ma dracu ca prostesti oameni ii faci sa fie inculti ca tine Daca nu ar fii oameni inteligenti ai traii pe intuneric in rasa matii :)) Intro pestera hai mars ca miam irosit timpu lasand comentariul asta unui nimeni

    1. Avatar Valeriu

      O sa fiu foarte lapidar (considerandu-te inteligent,sigur vei intelege):
      1.concluzie:citesti foate putin;
      2.cu gramatica si topica frazei nu prea te omori;
      3.bagajul de expresii „magulitoare” este foarte bogat.

    2. Avatar ITISPARGDINTI
      ITISPARGDINTI

      Cand te simti apt sa imi vezi colectia de carti sa lasi un mesaj cu facebookul tau sau skype

      2 Cu gramatica intradevar nu ma omor sa scriu corect unui pisat ca tine

      3 Bagajul de expressi magulitoare este si mai mare daca vrei sa le auzi date dracu de lesinat batran de 40 de ani care considera ca a facut ceva cu viata lui dar defapt a supt pula ca nu a facut nimic in pula mea

    3. Avatar Valeriu

      1.Sper ca majoritatea colectiei,cuprinde carti de psihiatrie.Daca nu,imbogateste-ti neaparat biblioteca(ai nevoie).
      2.Posesia unei carti nu presupune in mod obligatoriu si citirea ei.
      3. Bagajul tau de cuvinte „magulitoare” spune totul despre gradul tau de cultura. Ele ma amuza si ma fac sa cred in adevarul expresiei:”Ferice de cei saraci cu duhul (sper sa intelegi semnificatia
      biblica a cuvantului),caci a lor va fi imparatia cerurilor”.
      4.Nu simt nevoia sa dialogam si pe alt canal.

  449. Avatar Ioan din ARDEAL
    Ioan din ARDEAL

    Esti un om prost si frustrat !

  450. Avatar Ioan din ARDEAL
    Ioan din ARDEAL

    Esti un om PROST si FRUSTRAT ! Un gunoi de mitica, care ne distrugeti si va auto distrugeti ! …

  451. Avatar Ioan din ARDEAL
    Ioan din ARDEAL

    GUNOAIE DIN SUD. NU MAI SUNATI IN ARDEAL ! Crapati in mizeria voastra ! …

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Cine suna in Ardeal de te deranjeaza asa de tare?

  452. Avatar Ion

    Vin tarziu la petrecere, dar oameni destepti sau oameni inteligenti sunt doar doua clase menite sa ne separe. „Destept” este doar apartenenta la o idee la fel ca si „prost”. Raspunsurile voastre nu sunt decat alte intrebari pentru ca nu aveti incredere completa in ceea ce raspundeti. Focusati-va pe lumea voastra nu pe a celorlalti.

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Ioane,daca in privinta notiunilor de „destept” si „prost”,ai partial dreptate,ele fiind relative valoric,in privinta notiunii de „inteligent” ea este mult mai concreta si reflecta capacitatea de a-ti folosi notiunile pe care le ai.Inteligenta este pe scurt: ceea ce folosesti atunci cand nu stii ce sa faci.
      Daca toti ne-am focusa numai pe lumea noastra am ramane niste „incuiati”,ca sa nu spun altfel.

  453. Avatar Dragusin Alin
    Dragusin Alin

    Sa nu iutam si conjunctura in care e nascut un om si in care traieste.Este ca la o cursa fara reguli , unul are masina de viteza , altul un harb..etc.Adica relatiile parintilor , mostenirea de orice fel …

    1. Avatar Valeriu

      Aline,cum iti explici insa ca multe „harburi” au ajuns la finis cu mult inaintea unui Lamborghini Gallardo?
      Sa fie la mijloc numai „calitatea” masinii sau si priceperea si vointa soferului?

    2. Avatar supravietuire A-Z
      supravietuire A-Z

      ca in povestea cu iepurele si broasca testoasa, perseverenta invinge

  454. Avatar Iulian

    Un articol superficial si contradictoriu.
    Ai cateva idei bune dar overall far from the truth.
    Puteai sa transmiti acelasi mesaj si prin alta abordare. Incearca sa scrii cu referinte sa stie lumea de unde ai informatiile.
    Mult off topic doar ca sa exprimi ca succesul nu se defineste doar prin cunoastere. Sa il citez pe Tony Robbins – „Knowledge is not power…it’s potential power. Execution will trump knowledge any day.” si pe Nelson Mandela „I learned that courage was not the absence of fear, but the triumph over it. The brave man is not he who does not feel afraid, but he who conquers that fear.”
    Prin esenta inteligenta/prostia nu are nici o legatura cu puterea de actiune.
    Iar sa actionezi direct cum ai spus tu si fara sa stai prea mult sa diseci si sa analizezi e o mare prostie.( statistic 95% world-wide businesses esueaza in primi 5 ani, de ce? -de aia ca iau decizii, actioneaza fara sa aibe un analysis si un research indeajuns de solid si nu sunt indeajuns de inteligenti)
    Cand vine vorba de bani singurul lucru care conteaza e „inteligenta financiara” care se invata separat, nu la scoala. Fie esti genetic cu inclinatii financiare, fie esti din familie(mediu) de antreprenori ori te autoeduci financial.
    „Ca nu poti schimba lumea ? Univers don’t give a fuck about ?” e o prostie si singura fiinta care poate schimba lumea e omul, prin urmare afirmatia ta e gresita. Ca o recomandare daca scrii pe blog practic te numesti scriitor, prin urmare scriitori la randul lor …citesc.( Iti recomand „Originals – how non-conformist move the world” by Adam Grant impreuna cu „Rich Dad Poor Dad” by Robert Kiyosaki)- ca sa intelegi ca a fi original e cel mai original lucru pe care poti sa il faci si a contribui la imbunatatirea „universului” printr-un mod unic. Iar in a 2 a carte explica clar cum sta treaba cu bani.
    Ar fi mult de discutat si analizat in articolul postat, doar ca nu vreau sa ma duc offtopic.
    Te incurajez pentru ceea ce faci, iti urez succes in continuare doar ca fa back-up cu mai mult research si referinte.

    1. Avatar supravietuire A-Z
      supravietuire A-Z

      @Iulian: research si referinte??? C’mooon! E un text de idei si experiente personale pe un blog, nu lucrare de doctorat.
      Ca sa fiu in ton cu articolul: daca nu existau prostii, ceilalti habar n-aveau cat sunt de destepti.

  455. Avatar Dan Nicoara
    Dan Nicoara

    spui chestii interesante dar te pierzi in detalii si trantesti perle, chiar si finalul apoteotic … Cum adica .. vise de a deveni fotbalist desi urasti fotbalul .. pai daca urasti fotbalul visezi sa fii fotbalist ? Si ai destule ziceri , urmate de contraziceri .. dar zici bine consideri tu , bag seama la naiba. Cand scrii , apropo, te uiti si in oglinda ? Prostii dupa cum zici nu se ambaleaza si ceva imi zice ca prostii nu scriu chiar atatea randuri precum ai insirat tu acolo. Deci , esti destept ?

    1. Avatar Valeriu

      Dane,in atricol este scris:”Repet, nu poti sa visezi sa fii fotbalist dar in acelasi timp sa urasti fotbalul si pe ceilalti fotbalisti.”,deci afirmatiile tale: „… chiar si finalul apoteotic … Cum adica .. vise de a deveni fotbalist desi urasti fotbalul .. pai daca urasti fotbalul visezi sa fii fotbalist ?”!!!!!!!! Caracterizeaza-te singur,ca sa nu spui ca sunt eu carcotasi.

    2. Avatar Dan Nicoara
      Dan Nicoara

      you talkin me ? wtf ! Have a break , have a kit kat !
      la naiba .. cica sa nu zic ca esti „carcotasi”….
      Valeriu si tu te uiti in vreo oglinda si ai impresia ca sunteti doi ?
      Sau tu esti doar un ecou ca din ce vad doar ai repetat ce am zis eu.

    3. Avatar Valeriu

      In mod cert intelegi ca „cucu-n gura”.Deci STOP dialog. Bruma de engleza nu te face mai inteligent.

  456. Avatar Dan Nicoara
    Dan Nicoara

    La naiba …. te-ai prins ca era engleza. AMAZING-ule !
    any way … have a good life, restul e can can !

  457. Avatar Elisa

    Un SUPER articol! Mi-a placut fff mult! Prostii, dintotdeauna, au reusit, in viata, cu multa usurinta si putin efort, sfidand pe cei inteligenti si cu mult bun simt. Am vazut ca daca ai TUPEU…in toate situatiile, razbesti multtttt mai usor! Actionand si nu gandind…prea mult! Cu bunul simt, in ziua de azi, pierzi enorm, mori de foame! Asa ca, trebuie sa invatam sa-i dam cu tupeu…inainte!

  458. Avatar Petrica

    Articolul e bun pentru ca atrage atentia asupra importantei actiunii asupra succesului! Aici nu e vorba neaparat despre oameni prosti, inteligenti, mai putin inteligenti sau foarte inteligenti. Aici este vorba despre oameni care au tupeu (curaj) sa actioneze. Autorul spune ca nu e suficient sa fii inteligent ca sa ai succes, ci ai nevoie si de curaj pentru a-ti pune indeile in practica. O mie de ideI stralucite incuiate intr-un sertar, nu fac cat o idee bunicica dar care este aplicata! O concluzie interesanta, este ca oamenii geniali si oameni mai putini inteligenti au reusit in ce si-au propus, lasand la o parte discutiile legate de etica, avand ceva in comun, anume ACTIUNEA!

  459. Avatar Valeriu

    Petrca,principial iti impartasesc parerile,dar:
    -diferenta intre ce prespune curajul si ce inseamna sa ai tupeu,este ENORMA;
    -oamenii geniali (in sensul bun al cuvantului) ai omenirii,s-au caracterizat intradevar si prin actiune ,dar si prin ETICA.

  460. Avatar Petrica

    Valeriu,

    Sigur ca este o diferenta intre curaj si tupeu. Nu am intentionat aici sa le folosesc ca sinonime, ci in sensul ca unele persoane au „tupeu sau curaj”, dupa caz, in a actiona!
    Tot in ideea asta am adaugat „lasand la o parte discutiile de etica”, pentru ca etica nu se regaseste de obicei in agenda celor cu tupeu.

    Multumesc pentru observatie!

  461. Avatar Delia

    Cel mai bun articol din Romania!In puii mei care e concluzia?!Suntem prea manipualti,influentati de societate,famile,religie,si ne sunt induse kkt-uri!Iti zic eu de ce oamenii asa zisi prosti reusesc,pentru ca sunt mult prea inteligenti fata de turma de oi,fraiera care a fost manipulata sa fac a ce le dicteaza altii subliminal!Secretul e sa ai incredere in tine si curaj,sa iti bagi picioarele intr-o turma de fraieri,si sa crezi in tine,sa iti urmezi visele,ce iti spune sufletul si nu un kkt de sitem care te programeaza ,dar e foarte greu sa crezi in tine,si sa faci exact ce iti spune inima,nu mintea,de aia se intampla asta,nu sunt oameni prosti ci doar demonstreaza ca inima si sufletul,si curajul de a fi ferict intr-o lume de kkt ,de un matrix ,invinge,…prostii suntem noi,nu ei care isi urmeaza fericirea …noi care urmam niste kkt uri de programe induse de un sistem infect in care prestigiul pe 2 lei,imaginea,pozitia sociala conteaza si nu ceea ce vrea sufletul tau,adica sa fii implinit total din perspectiva ta,nu din perpectiva unuis sistem de kkt care te vrea condus,o oaie si manipulat,de aia oamenii cu adevart inteligenti reusesc,pentru ca prostii sunt cei care se supun,nu care ca ceilalti care sunt liber,si subliniez esenta raspunsului de ce oamenii asa zisi prosit reusesc,pentru ca noi sutnem prsti nu ei,de ce?!Raspunsul e simplu,ei sunt LIBERI,noi niste prosti supusi matrixului sisitemului de kkt,solutia e doar una,o noua constiinta,menatlitate in ce inseamna a fi LIBER,NU OAIE !

  462. Avatar Petrica

    Delia,

    Sunt putini parinti care acorda libertatea copiilor de a se descoperi si de a-si urma propriul destin. De obicei, parintii aleg mai tot pentru copil astfel incat el sa fie cat mai bine adaptat societatii in care traieste. Scopul este justificat cumva de dorinta primitiva de ai creste sansele supravietuire, insa nelasandu-l pe el sa-si faca propriile alegeri, acesta din urma (copilul) nu este deprins cu acest obicei de a actiona, de a alege ce sa faca. El e obisnuit ca altcineva sa actioneze (parintele) si el sa urmeze, cum ai spus, ca o oaie noua directie. Deci, ce ii face pe unii oameni sa nu aiba curajul de a actiona isi are explicatia in copilaria lor, unde au fost crescuti ca niste supusi, sub un sef! Observatia ca asa zisii prosti de obicei actioneaza, isi are explicatia in caracterul lor rebel. Ei nu au ascultat de nimeni in copilarie. Nu au ascultat de pariniti, nici de profesori, nici de vecini sau vreo autoritate. Ei au facut ce au vrut cand au fost copii si asta fac si ca adulti. Sunt insa si categoria de oameni foarte inteligenti care au schimbat lumea. Daca vom analiza fiecare astfel de om foarte inteligent care a contribuit semnificativ la schimbare societatii in care s-a nascut si uneori a intregii omeniri, vom descoperi ca si acestia la randul lor au fost cand erau mici niste rebeli.
    Ce vreau sa subliniez aici, este ca daca in primul meu comentariu remarcam ca discutia nu este despre oameni destepti sau oameni mai putini destepti, ci doar despre oameni care au curajul de a actiona, la fel si acum fac o alta afirmatie. Daca vrem sa nu pierdem esentialul, discutia nu ar trebui purtata in termeni de prosti si destepti ci in termeni de oameni care actioneaza si oameni care nu actioneaza, iar ca principala cauza a acestui comportament o vad in felul in care au fost crescuti, anume copilul CUMINTE si copilul REBEL.

  463. Avatar Petrica

    As mai adauga la ce am spus mai sus, ca exista si „nuante de gri” intre cele doua categorii de copii, anume, intre „CUMINTE” SI „REBEL”. Asta explica de ce unii au curajul de a actiona in anumite situatii si in altele, nu!

    1. Avatar Valeriu

      PETRICA,frumos spus,insa eu cred ca in prezent si mai ales in viitorul apropiat ,ma refer in special la noi – dar nu numai – influenta parintilor in cresterea copilului CUMINTE sau REBEL este din ce in ce mai redusa,din multe motive,dar cu precadere:
      -din lipsa timpului material de a le putea urmarii activitatea,mai ales la varsta critica;
      -inflentei tot mai diversificate a mijloacelor de socializare;
      -posibilitatii de a se informa dintr-o infinitate de surse,fara a avea inca o capacitate educata de discernamant;
      -unei maturizari ” sociale” in avans fata de maturizarea „fizica”,pierzand astfel din „copilarie”.

  464. Avatar Paul

    O sa incep prin a mentiona ca este pentru prima data cand iti citesc blogul si am ajuns la acest articol intamplator dand clic pe un link din comentariile unui videoclip de pe youtube. Sunt in cea mai mare parte de acord cu tine Andrei cu o mica adaugire. Consider din propria experienta a vietii ca exista o mare diferenta intre cuvantul „destept” si cuvantul „inteligent”. In acest articol tu faci referire la oamenii DESTEPTI nu INTELIGENTI. „Destept” este pentru mine o persoana care invata bine la scoala, citeste mult, stie multe lucruri etc. , un fel de tocilar. „Inteligent” pentru mine vine de la verbul „a intelege” si este o persoana care poate fi repetent la scoala dar are capacitatea de a intelege usor lucrurile , „se prinde repede” cum se invarte lumea, cum se castiga banii etc. Este daca vrei asa zisul „smecheras” si este indeajuns de inteligent sa inteleaga mersul lucrurile si sa treaca direct la actiune, dar subliniez: INTELIGENTUL nu este o persoana desteapta nici proasta. Este o a treia categorie de persoane. Deci titlul si restul continutului acestui articol este valabil pentru mine doar prin inlocuirea cuvantului „inteligent” cu „destept”. Destept=Tocilar (nu neaparat talentat la ceva sau pasionat de ceva practic), Inteligent=istet, priceput, iscusit. O sa mai arunc un ochi pe blogul tau pentru ca imi place cum gandesti. Succes!

  465. Avatar unu

    Iti multumesc enorm ca ai scris acest articol si am avut norocul sa dau peste el.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mersi.

  466. Avatar Calin Ungureanu
    Calin Ungureanu

    Mi-ar fi placut sa spun ca articolul asta a fost o revelatie pentru mine. Ma gandeam la lucrurile astea insa, demult. Totusi ai meritul unei gandiri organizate care te-a ajutat sa cristalizezi toate ideile astea intr-un text concis.
    Cred ca am ramas cu ce trebuia. Ca ar trebui…..nu, ca TREBUIE sa fiu mai activ. Sa imi valorific atributele, sa nu imi mai subevaluez rezultatele.
    Ma mira ca unii au raspuns oarecum agresiv, ca si cum s-ar simti vizati intr-un fel. In articol nu se fac judecati de valoare, sau mai bine zis, fiecare din categorii are valoarea sa, atributele care ii fac pe cei din una din categorii sa reuseasca in viata. Ies din discutie ratatii care se prevaleaza de categoria inteligentilor sa explice de ce nu au reusit (sau asa cred eu).
    Bineinteles ca exista mai multe categorii si nivele in toata povestea dar nu s-a dorit scrierea unei carti de dezvoltare personala si s-a mizat pe capacitatea cititorului de a extrapola si completa tabloul, de a-l raporta la experientele proprii.

  467. Avatar Edy

    Asa cum am mai spus prin 2015, Iisus Hristos, forma umana a Creatorului, a fost cat a trait pe pamant cel mai destept om si continua sa fie cel mai destept, acum in forma divina.
    Deci, oamenii destepti sunt cei care-I seamana cat mai mult, buni la suflet, altruisti, cinstiti, modesti… nu doar foarte munciti intelectual (cititi…), inteligenti, disciplinati / ordonati / cumpatati etc.), ca de exemplu Nikola Tesla, care chiar a schimbat/revolutionat lumea.
    Parerea mea este ca oamenii destepti (cei cu adevarat destepti, caci multi sunt doar cu numele, in realitate fiind doar snobi, semidocti cu ifose…) au totdeauna dreptate, istoria (si realitatea prezentului) dovedind ca prostii au fost mereu (si sunt) la conducere pe lumea asta, majoritatea banilor (resurselor) fiind desigur pe mana prostilor, pentru ca „fortele raului”, opuse lui Iisus (Satana, diavolii…), au condus si conduc de fapt aceasta planeta (cu permisiunea Creatorului pana la sfarsitul lumii, cand va decide Acesta). De aici toate nenorocirile si nedreptatile:
    – multele milioane de oameni ucisi prin razboaie (urmand uciderea a miliarde in al 3-lea razboi mondial);
    – miliardele de saraci la limita subzistentei versus miile de superbogati (multimiliardarii in dolari, euro, etc. cu viciul banilor/averilor) si milioanele celor prea bogati (de asemenea cu viciul banilor/averilor), detinand in comun multe trilioane de dolari, euro… bani nemunciti si nemeritati desigur, risipiti pe lux inutil sau doar tinuti prin banci, in loc sa fie folositi pentru: educatie mai buna gratuita pentru TOTI, locuri de munca corespunzatoare pentru TOTI (fara exploatare/sclavie), mancare mai sanatoasa pentru TOTI, energie regenerabila, stiinta, eradicarea tuturor bolilor, finantarea inventiilor utile etc.
    – trilioanele de dolari, euro etc. irosite pe armament nuclear si conventional, armate etc. doar pentru ucidere si distrugere;
    – sadizmul, violenta, hotia/necinstea, invidia… prostia in general.

    1. Avatar Valeriu

      EDY,declaratia facuta in preambulul postarii tale „asa cum am mai spus prin 2015”,si introducerea Divinitatii in toata discutia,m-au facut curios sa-ti caut postarea anterioara.Am ramas surprins sa constat ca,acum,nu ai facut decat sa copiezi identic postarea din 23.10.2015. Din simpla curiozitate te intreb:de ce ai simtit nevoia sa o faci?
      Dar in fine,nu aceasta a fost motivul pentru care-ti raspund.Desi voi fi mai succint decat as vrea,nu ma pot abtine sa nu te intreb:
      1.Daca oamenii destepti „au totdeauna dreptate”,dar istoria ne dovedeste ca „prostii au fost intotdeauna la conducerea lumii”,oare nu am putea afirma – cel putin in aceasta lume – ca de fapt desteptii sunt prosti ,iar prostii sunt destepti?
      2.La concluzia de mai sus se pate ajunge si dintr-o alta afirmatie a ta prin care spui ca totul se petrece cu „permisiunea Creatorului”. Ma intreb:ce interes ar avea Creatorul (care stim din Biblie cat isi iubeste creatia) sa permita acest lucru neconditionat ?
      3.Am impresia ca desi vrei sa lasi impresia unui bun crestin,esti de fapt un ateu,sau mai plastic spus un „crestin vopsit”.Numai un ateu poate afrma ca „Satana a condus si conduce de fapt aceasta planeta”.Deci,cu alte cuvinte,Creatorul este incapabil sa-si influenteze si conduca eficient Creatia. Ce te-a determinat sa faci afirmatiile din postare?
      Si o curiozitate: tu carei tabere te consideri ca aparti – desteptilor sau prostilor?

    2. Avatar balonul e rotund
      balonul e rotund

      valeriu,

      Creatorul l-a facut pe om liber. Nu intervine deloc in viata lui, il lasa sa aleaga, asa cum un patron nu vrea sa aiba angajat pe unul care nu are chef de el si de compania lui, asa nici in Imparatia lui Dumnezeu nu se merge pe obligatie ci pe bucurie. Daca vezi beneficiul de a fi vesnic in pace cu Dumnezeu traiesti ca atare, dupa porunci, daca nu…la despartire te agata dusmanul lui Dumnezeu sa mergi la el pentru ca te asemeni sufleteste mai mult cu el.
      Creatorul nu influenteaza creatia? Ba da in situatii exceptionale, cand creatia o ia pe alaturi si rupe legea vietii, vezi Sodoma si Gomora…in rest, lumea isi face viata cu mintea ei. Cand se rupe armonia cu legile date de Dumnezeu, iar intervine si tot asa…

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Știi cine e Satana?

    4. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Stimate Valeriu(regret ca postam sub acelas nume),dupa citirea „operei” tale,am ajuns la concluzia ca daca harababura cuvintelor si ideilor insiruite nu se datoreaza unui consum exagerat de Anul Nou,atunci faci parte dintr-o categorie pe care Andrei nu a amint-o in articolul sau: bigotii mistici.

  468. Avatar Constantin
    Constantin

    Am lasat un comentariu m-ai demult pe site-ul asta, si tot primesc notificari incontinu.
    Asta imi spune multe despre voi, imi spune ca aveti prea mult timp liber pe maini, si va credeti inteligenti in lumea virtuala, oameni cu adevarat inteligenti nu isi pierd tot timpul ca voi pe internet si capata cunostinte sau actioneaza pentru ca vor sa isi indeplineasca scopurile

    Ps: Nu te obosi sa imi corectezi greselile gramaticale, ma doare-n pula daca nu am scris totul corect am scris la graba asa ca nu te gandi ca te face mai inteligent daca sti sa desparti in silabe si sa pui o cratima :)) In caz ca, consideri ca asta te face mai destept si mai inteligent iti pot transmite dor un simplu mesaj: Bravo coaie clasa a 4 a bravo bravo

    1. Avatar Valeriu

      COSTICA,nu greselile gramaticale trebuie sa te enerveze si sa te faca sa gandesti cu capul nr.2 (in care ti-ai adunat toata inteligenta),ci cu totul altceva,de care suferi de la varsta de 7 ani.

    2. Avatar Valeriu

      COSTICA,nu greselile gramaticale ar trebui sa te enerveze si sa te determine sa gandesti cu capul nr.2 ,in care ai concentrata toata inteligenta,ci altceva de care suferi de la varsta de 7 ani.

  469. Avatar Lucian

    Bravo Andrei! Am ajuns sa citesc articolul tau dupa 5 ani de la publicarea lui si sunt uimit sa vad ca inca genereaza controverse. Asta e bine si inseamna ca ai atins puncte sensibile la foarte multi oameni, chiar daca le e greu sau imposibil sa recunoasca asta.
    Ma regasesc in majoritatea „categoriilor” de mai sus desi lupta cu sistemul si schimbarea lumii nu ma (mai) caracterizeaza.
    Ceea ce ma intristeaza un pic e ca in Romania multi oameni asociaza cuvantul „tupeu” cu ceva rau. Foarte multa lume s-a luat de cuvantul asta desi el in sine poate fi extraordinar de pozitiv. De fiecare data cand trebuie sa luam decizii in viata de zi cu zi, ne trebuie o doza mai mica sau mai mare de tupeu.
    De ceva vreme m-am mutat intr-o tara mai dezvoltata unde am lucrat/lucrez la firme internationale si tot ce ai scris tu se aplica si aici. Vad multi oameni destepti care stau in joburi comode si se plang ca nu au succesul managerilor lor, fara sa faca nimic in directia dezvoltarii lor profesionale si personale sau fara a cauta alte variante pentru cariera lor.
    Asa ca eu pledez pentru „globalizarea” articolului tau, iar analiza societatii poti sa o numesti globala si nu romaneasca.
    Iti doresc multe succese in cariera ta si sa iti gasesti doza potrivita de tupeu pentru a pune in aplicare ceea ce iti doresti. :)

  470. Avatar Valeriu

    LUCIAN,desi eu ma bag „ca musca-n c…. calului” referindu-ma la postarea ta,ma „zgarie” afirmatia facuta :”Ceea ce ma intristeaza un pic e ca in Romania multi oameni asociaza cuvantul „tupeu” cu ceva rau. Foarte multa lume s-a luat de cuvantul asta desi el in sine poate fi extraordinar de pozitiv”. Nu sunt de acord cu afirmatiile tale intrucat numai cei care folosesc acest cuvant autodefinindu-se,cauta sa-i atribuie si un sens nepeiorativ. Am consultat in acest sens nu numai DEX-urle actuale si dictionarile mai vechi,dar si dictionarul de paronime. Sensurile acestui cuvant sunt: impertinent,obraznic,insolent,grosier,lipsit de respect,cutezanta care intrece limitile cuvenite,etc.
    Scuze,din nou,pentru interventie,dar eu nu rezist unor provocari.

  471. Avatar Lucian

    Valeriu și mie îmi plac caii dar parca nu așa mult ca ție. ?
    In alta ordine de idei in căutările mele cuvântul tupeu are ca prima semnificație indrazneala și apoi ceea ce zici tu. Și oricum contează contextul in care îl pui. Pus lângă curaj și acțiune duce și mai mult cu gândul la îndrăzneala.
    In plus dacă cineva folosește un cuvânt, nu înseamnă ca acel cuvant îl autodefineste.
    Ceea ce e frumos in perioada in care trăim acum e ca fiecare poate sa aibă opinia lui.
    Îți mulțumesc ca ți-ai luat din timpul tău sa îți exprimi opinia ta despre postarea mea dar eu rămân in continuare la opinia mea. Toate bune.?

    1. Avatar Valeriu

      Stimate LUCIAN,intrucat,printr-un concurs de imprejurari,dispun de putn timp ,o sa fac niste simulari,din dorinta de a ma face mai inteles.
      1.In mod normal,dupa raspunsul tau trebuia sa ma abtin sa-ti mai raspund ceva,din urmatoarele considerente (judecati):
      -asa cum spui si tu ” in perioada in care trăim acum e ca fiecare poate sa aibă opinia lui.”,deci conform zicerii „fiecare cu a masii” (observi ca imi plac zicerile,ele fiind esenta intelepciunii populare) ,eu cu opinia mea,tu a ta;
      -sa-mi zic ca intrucat tu ai niste considerente diferite de ale mele,nu puteam eu,in conditiile date, sa ti le schimb.
      Aceasta era varianta in care,dupa mime,dadeam dovada de evitarea unor eventuale discutii in contradictoriu,fara siguranta ca imi puteam impune puncul de vedere.
      2. Sa ma „ambalez”( adica sa incep sa am tupeu),exploatand in favoarea mea anumite idei ale tale pe care le consideram ……. Ca de exemplu:”și mie îmi plac caii dar parca nu așa mult ca ție.” ,adica vrei sa spui ca mie-mi place sa intru mai mult in „rahat”.Ce te face sa crezi lucrul acesta?? Nu crezi ca exagerezi o incercare a mea de „bun simt”,evitand sa-ti imput faptul ca nu cunosti semnificatia unor cuvinte romanesti ? Sau,lucrand acum in afara,ai inceput,ca Raducioiu sa uiti limba romana?
      Nu crezi ca dand dovada de TUPEU,eram de fapt obraznic,depasind anumite limite?
      As putea sa-ti fac o dizertatie pe aceasta tema,dar ar fi o pierdere de timp pentru amandoi.
      Iti raman indatorat pentru intelegere. Numai bine!

    2. Avatar alexandru
      alexandru

      Cred ca ar fi bine, totusi, mai inaintea asternerii pe o „hartie publica” a gandurilor si parerilor, sa faci putina „curatenie” in corectitudinea lingvisticii dobandite.
      Nu suna prea literar si/sau gramatical insiruirea ta de cuvinte …. si tocmai de aceea mesajul ar putea fi interpretat gresit :))

      Doar un sfat …

    3. Avatar Valeriu

      Ca de exemplu ? (afirmatiile la „general” nu pot fi interpretate nici macar gresit).

  472. Avatar Lucian

    Valeriu, ceea ce imi place la postarea ta e ca tu faci totul. Tu centrezi tu dai cu capul ca sa vorbim in limbaj fotbalistic. Tu te intrebi oare ce am vrut sa zic si tot tu raspunzi sau gasesti variante posibile de raspuns. Imi place. Ce mai incolo incoace? M-ai inchis. Nu mai am ce zice.
    In plus chiar sunt total de acord cu tine ca nu are rost sa imi faci nici o dizertatie ca ar fi intr-adevar o pierdere de timp. Cu romana mea subreda nu cred ca as prinde ideea dizertatiei chiar daca tu dispui de o inteligenta debordanta si o romana perfecta. Deci si aici ai dreptate.
    Si sa nu il las pe Raducioiu asa nebagat in seama ce mai pot sa adaug decat: „Tutto Bene” :)

    1. Avatar Valeriu

      LUCIANE,imi place ca ai schimbat “foaia”. Ironia este mult mai inteligenta decat tupeul.
      Cred ca ne-am spus tot ce aveam de spus.
      Numai bine!

    2. Avatar Lucian

      De fapt nu chiar. Am realizat (oarecum târziu) ca e posibil ca eu sa fi depășit limita.
      Ceea ce arată exact lipsa mea de inteligenta sau faptul ca nu știu sa accept și alte opinii.
      Dacă e așa atunci vreau sa-mi cer scuze pentru cele 2 postări de mai sus fără nici o urma de ironie. Peace. ?

    3. Avatar Stefan

      Socrate a zis „Tot ce stiu este ca nu stiu nimic” Esti inteligent si filozof.

  473. Avatar Mihai Marian
    Mihai Marian

    Un articol de cacat,scuzati mi expresia.In viata ca sa reusesti trebuie sa depinzi de mai multi factori,nu doar de desteptaciune sau de prostie.Din articol reiese foarte clar ca daca vrei sa reusesti trebuie sa fii prost,nu destept,ceea ce rezulta ca articolul e scris de un prost ,care vrea sa dovedeasca ca prostia e buna.A schimba lumea insemna a fi destept.Oamnii destepti au realizat tot ce lumea din secolul 21 foloseste,nu prostii.Deci clar articolul e tendentios!Eu cunosc oameni de ambele nivele si nu toti din prosti au reusit in viata ,sau din destepti.Procentul e oarecum egal.pentru ca am mai spus,fiecare om in viata depinde de anumite chestii,multe independente de el.Trebuie inspiratie,perseverenta,determinare,relatii,fler la oameni,noroc,etc,etc..Deci factori care sa te ajute sa iti reuseasca ce ti propui.

    1. Avatar Valeriu

      MIHAI baiatule,din spusele tale bag eu seama ca nu de prostie duci tu lipsa,desi,fie vorba intre noi ,nu cred ca o definim la fel. Apropo – cum definesti TU prostia ?(sa nu-mi dai o definitie din DEX,ca si prostii sunt mai destepti). Dar sa ma explic:
      -Cum ai dedus TU ca din articolul de „cacat”(expresia inteligenta iti apartine) rezulta” foarte clar ca daca vrei sa reusesti trebuie sa fii prost,nu destept”?
      Mai spui TU:”.In viata ca sa reusesti trebuie sa depinzi de mai multi factori,nu doar de desteptaciune sau de prostie.” Asa o fii,dar oare celelalte „depinzerii” nu au nicio tangenta cu starea ta de desteptaciune sau prostie??
      Si tot TU dai urmatorul verdict:”.A schimba lumea insemna a fi destept.Oamnii destepti au realizat TOT ce lumea din secolul 21 foloseste,nu prostii.” (sublinierea lui „tot”imi apartine). Mihaita tata,eu mergeam pe mana ta dar,iata ce spui apoi:”Eu cunosc oameni de ambele nivele si nu toti din prosti au reusit in viata ,sau din destepti.Procentul e oarecum egal”. Deci,nu numai desteptii au contribuit la realizarile sec.21!
      In finalul gandirii tale,vorbesti „de anumite chestii,multe independente de el”(adica om).Pai dupa TINE:inspiratie,perseverenta,determinare,relatii,flerul,sunt independente de om?
      Vezi TU Mihaita baiatule,din acest motiv te-am intrebat eu ce incluzi in notiunea de „PROST”.

  474. Avatar vasi

    până am ajuns la calculator, până m-am gândit, până am acționat eu :) au trecut vreo cinci ani de la scrierea articolului de aici… cred că sunt tare deștept. în fine. ăia deștepți se pot face consilieri. con-si-glie-rii – ahahahhaha. eu cred că e vorba și de carismă, adică să te faci plăcut la cei din jur ori să te faci iubit, votabil etc. :) de cei de lângă tine. la liceu, un elev popular nu este și cel mai inteligent dar… apoi, să știi să faci bani nu este chiar simplu. e nevoie de o anume inteligență și de multă consecvență. cei inteligenți sunt și mai frecvent depresivi. ce este viața? că tot ai zis că cei inteligenți eșuează în viață iar cei proști nu. în fine. designerul care nu și-a publicat lucrările pe un site personal, nu din modestie ci probabil pentru că n-a dorit să se știe că pentru a le face e nevoie și de o licență pe un anumit program scump, iar publicarea lor în mediul online ar crește riscul ca cineva să afle că poate el… bsa-ul :) cunosc cazuri concrete. cred, și cu asta închei, că e mai indicat să știi ce vrei: șef, bani, faimă, putere sau umbră, izolare, discreție, simplitate etc. că doară ești inteligent și poți lua această decizie.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Faza cu BSA-ul e doar o scuză, adevăratul motiv e frica. Am lucrat în domeniu și nu vine BSA-ul la nimeni neanunțat. Și când vine anunțat vine unde sunt zeci, sute de licențe în joc, pentru că scopul e să îi aducă pe ăia în legalitate și să facă bani.

    2. Avatar Valeriu

      Draga VASI,spre deosebire de Andrei care-si apara siteul,eu nu am acesta „stanoaga”.Deci:
      – cred ca,pentru tine,BSA-ul nu este doar o scuza ci o NESTIINTA;
      -ahahah-ul din preambul este,dupa umila mea parere,dovada unei „inteligente”debordante;
      -intradevar,in viata trebuie sa sti ce vrei,dar…nu inseamna ca a sti este egal cu a putea,mai ales cand pui semnul egalitatii intre ele.
      Restul este vrajeala,daca ma intelegi.

  475. Avatar Cristi

    Mi-a placut,desi nu in totalitate. Ce este inteligenta?Greu de masurat si de definit. Ce inseamna sa reusesti in viata?Nu sunt de acord, exista numeroase exemple de oameni inteligenti care reusesc.

    Dupa parerea mea,pentru un om cu adevarat „inteligent” primeaza valorile adevarate,nu valorile(non-valorile) materiale.

    Un om „inteligent” incearca sa fie bogat spritual in primul rand,nu material. Exista destui oameni de mare calibru care nu castiga cat niste afaceristi. Banii nu te fac superior, si nici nu sunt o valoare. Nu iti poti cumpara inteligenta,timp,fericire,intelepciune,moralitate etc cu bani. La noi in romania e si o problema genetica…. Din punctul meu de vedere,suntem un popor cam prost. Nu sunt primul,dar nici ultimul care zice asta. Exista multa usuratate in acest neam si nu trebuie sa fii un geniu ca sa vezi acest adevar. Dar, in acelasi timp exista si o lipsa de educatie adevarata. Multa lume cauta sa compenseze saracia sprituala prin valori materiale… Dar asta e o chestie oarecum globala,nu e numai la noi…

    Pur si simplu ies pe strada si ma enervez cati indivizi anormali vad…

    Ca sa avem o societate sanatoasa, ar trebui sa se puna accent in primul rand pe caracter si moralitate,asta e parerea mea. Problema e ca nu se face educatie adevarata nici in familie si nici la scoala. In acelasi timp cred ca fiecare e vinoavat de alegerile proaste pe care le ia, toti avem un cap si o constiinta… Avem tot ce ne trebuie,de la Dumnezeu.

  476. Avatar Cristi

    Am scris cam in graba… dar se intelege…

  477. Avatar Eu

    In esenta comentariile din articole sunt TAMPENII, ce dovedesc prostia crasa a autorului, autor ce se „crede” destapt !

    1. Avatar Valeriu
      Valeriu

      Dat TU ,care te crezi atat de sigur pe adevarul spuselor tale, ce consideri ca sunt niste afirmatii nu numai fara un suport logic,dar macar cat de cat motivational ? In afara de faptul ca am dubii asupra cunostintelor tale privind semnificatia notiunilor :”prostie crasa” si „destept”,cred ca minimizezi cuprinsul celei de „TAMPENII”,daca nu-ti incluzi si propria „creatie”.Esti in mod cert un tip INCREZUT si SUPERFICIAL. Mi-as pierde timpul sa-mi motivez afirmatia (tot nu ai accepta-o),dar daca doresti o pot face.

  478. Avatar Dana

    Fiecare înţelege în felul său, dar oricum acest articol ne arată şi ce ar trebui să schimbăm la noi ( oamenii deştepţi ) dacă vrem să devenim norocoşi, dar după mine e mai bine să rămâi aşa cum eşti, deoarece norocul îl faci tu singur.

    1. Avatar Valeriu

      Desi nu pot fi sigur ca „Dana Says=Eu says”,te intreb: ce intelegi TU prin „oameni destepti”,a fi” norocos” si „a ramane asa cum esti”.Asa imi pot da seama cat de inteligent esti!!

  479. Avatar Miere Manuka
    Miere Manuka

    DA, foarte multi prosti au functie sau au firma si se bazeaza ca angajeaza pe unu destept.

  480. Avatar Zero

    sincer,daca toti am gandii asa……ce ar mai ranane in lumea asta pt cei PROACTIVI…o viziune incompleta si complet gresita in acelasi timp…

  481. Avatar balonul e rotund
    balonul e rotund

    Ideea din articol e veche, a venit la noi din engleza prin 90. Articolul pleaca gresit din start si masoara prostia si desteptaciunea in a avea. Pe vremea cand romanii vorbeau limba romana lumea era impartita in harnici si lenesi, „actiunea” nu se masoara doar in mp de suprafata utila construita sau modelul de autoturism. Dupa rationamentul asta toti politicienii sunt niste prosti care stiu sa actioneze, un mandat da’ bun! Iar desteptii merg sa voteze prosti din 4 in 4 ani….
    Ramane de stabilit in ce categorie ii bagam pe cei care actioneaza doar pentru cele care nu se vad in contul IBAN dar care le aduc multumire si fericire si nu invidiaza pe nimeni.

  482. Avatar ziua pierduta
    ziua pierduta

    Pe scurt:
    – desteptii au idei
    – prostii sunt prieteni buni cu desteptii
    – prostul e prieten cu desteptul ca sa-i poata pune piedici
    – desteptul se lasa pacalit de prietenia prostului
    – desteptul incantat de vorba prostului uita sa isi aplice intai ideea si apoi sa isi deschida gura la prieteni
    – asa ajunge prostul sef si desteptul un pierzator

    Articolul este incomplet. Prostul are un singur gand: acum cine se crede mai destept ca mine?

    Reteta din articol:
    – Taci bre desteptule si aplica ideile tale, apoi vorbeste.

    Nota:
    – A nu calca peste cadavre, desteptule, se traduce calca bre prostii in picioare ca Dumnezeu stie pe care sa-i aleaga sa-i cheme la El daca e cazul.

  483. Avatar Davieboy
    Davieboy

    Presupun ca articolul de mai sus a fost scris de un .. prost?
    E adevarat ca „romanii prosti” (desi cred ca folosesc pleonasm aici), in general vorbind, detin functii inalte dar asta se datoreaza nepotismul care a infectat tara asta ca un cancer in timpul erei ‘Ceausescu’. Dar sa pretinzi ca un prost isi obtine functia pe merit propriu si in consecinta este mai competent decat un intelect, este complet absurd si numai un roman, .. NU mai spun „prost” ca sa evit pleonasmul, ar putea debita o asemenea absurditate.

  484. Avatar George

    Sunt de acord cu unele afirmații și nu sunt de acord cu alte afirmații. Viața nu este bazată doar pe alb sau pe negru. În viață sunt și multe nuanțe de gri. Oricum, per ansamblu, ca punct de vedere, este un articol interesant. Asta spuneam și eu cuiva… acțiunea e mai importantă decât o contemplare pasivă ineficientă. ?

  485. Avatar Dima

    Ce mai va place voua romanilor sa va credeti miezul pulii.Daca erati asa destepti , aveati dracu si voi o tara.

    1. Avatar shyne

      Noi avem o tara. Din pacate, aparent tu nu ai…
      ‘Aveati si VOI o tara’, adica ne judeci pe noi, cand tu faci parte din dezertorii care au tradat. Cam mare ipocrizia, dar orice popor are si cateva lichele.

  486. Avatar Ciprian

    7 ani mai tarziu…

    1. Avatar Valeriu

      Cipriane,in felul in care ii prezinti pe oamenii destepti in mod CERT esti un PROST. Daca doresti pot demonstra,cu materialul „clientului”,dar la inceput pe scurt,ca tot nu vei intelege mare lucru.

  487. Avatar verde si frumos
    verde si frumos

    discutii contradictorii !!
    idei contradictorii !!
    fapte in contradictie !!
    suntem oameni!!
    frumos spus si de o parte si de cealalta !!
    prosti destepti nu exista !!
    sunt cei care reusesc in viata si cei care se aleg doar cu contributia la evolutie ,
    asta este lumea in care traim si nu se va schimba ca se face o analiza.
    e ceva de genul scapa cine poate ,
    restul e gargara , frectii nu conteaza .
    va doresc coate ascutite si nu stati la rand daca se poate ,oamenii cu multa energie nu au rabdare .
    trenul nu asteapta ,

  488. Avatar alexandru
    alexandru

    Prost, Destept, Inteligent, Intelept … stau deopotriva in acelasi social.

    Nu aceste calitati iti dau sansa de reusita ci educatia si curajul.

    O aducatie cazona, iti estompeaza curajul in actiune.

    O educatie liberala iti da imbolduri.

    1. Avatar Valeriu

      Alexandre,tu nu poti decat comentarii INSIPIDE ?????

  489. Avatar Andrei Chira
    Andrei Chira

    După șapte ani de la articolul ăsta viral, am reușit să scriu și cartea în care am explicat mai pe larg ideile.

    Cartea e un proces terapeutic, e foarte personală. Am retrăit momente din trecut și am încercat să descriu cât mai precis emoțiile trăite. Am evidențiat greșelile pe care le-am făcut, cum m-am simțit, barierele pe care le aveam (sau pe care mi le puneam singur), ce concluzii am tras, ce am învățat și cum am acționat pentru a schimba ceva.

    Cartea poate fi comandată de aici –

  490. Avatar Hajdu-Duca
    Hajdu-Duca

    da-te ma in pl mea

    1. Avatar Valeriu

      Duca tata,e clar din ce CAP ai scos aceasta gandire profunda ! (vezi ca nu am pus nimic intre ghilimele,intrucat totul te reprezinta).In fond,sunt convins ca este singurul CAP pe care-l posezi (am scris cap cu litere mari,intrucat la tine valoreaza cat doua).

  491. Avatar bm

    Stim, Stim ce spui. Eu sunt reincarnat

  492. Avatar ttt

    Doamne, ce imbecilitati!

    1. Avatar Valeriui
      Valeriui

      ttt,
      Cand afirmi un punct de vedere opus,mai ales daca prin asta denigrezi o persoana,bunul simt iti cere si sa-ti motivezi afirmatia,altfel poti fii tratat ca lipsit de capacitatea de a intelege usor.

  493. Avatar Antonia
    Antonia

    Da frumos articol, si eu am intalnit oamnei destepti care munceau pe un salariu de toata jena. Au ajuns in aceasta situatie deoarece nu au calitatea Danielei Crudu. Ba chiar au fost pusi in tema, ca se poate ajunge in orice functie dar numai , si numai daca isi dezvolta calitatea Danielei Crudu, altfel nu , inseamna ca au o problema.

  494. Avatar Costel Rusu

    Si daca ai gandit destul incat sa identifici cauza radacina si solutia si apoi iei decizia sa te implici si actionezi si incepi sa actionezi, cum se cheama?

    1. Avatar Andrei Chira

      Se cheamă curaj.

  495. Avatar Dan I. C. Prelipceanu
    Dan I. C. Prelipceanu

    Am citit articolul și comentariile fiindcă am tastat pe net: ” zicală rusească : fututul este frica de glorie”.
    Excelent articol, excelente TOATE comentariile, foarte multe, nu le-am citit pe toate, poate ar trebui sistematizate.
    Îmi displace că afișarea comentariilor nu e cronologică.
    Am citit pagina după tastare fiindcă mi-au apărut detalii din comentariul cu bunicul de la Stalingrad, care se îngropa de frig sub cadavre și care spunea că ești deștept doar față de tine, față de ceilalți este prostie (cred că se referea la ideea de raportare și la cea creștină de a judeca pe altul)
    La final: în ce categorie credeți că sunt?

  496. Avatar Andrei G.

    Cautam pe net sa vad ce alte natii mai au zicale asemanatoare cu „desteptii racesc vara” si de unde vine acest lucru.. si uite ce articol:)) – Da, e 2022.. Dar poate ii va ajuta pe altii comentariul!

    Iti inteleg frustrarea insa articolul.. are multe premize gresite si puncte eronate (nici macar sofisme nu le vom zice), amesteca exemple stupide si extrem de superficiale si nu prea atinge complexitatea problemei in realitatea ei. Nu o lua ca o jignire, hai sa discutam putin despre asta. Iti inteleg oarecum punctul de pornire, insa se poate ajunge si la un final si o concluzie?

    In general se arunca 2-3 cuvinte, se baga un exemplu, o mica poveste si avem un articol, o carte, un vanzator ce-ti vrea banii sau un politician caruia nu-i pasa de nimica.

    Daca ma uit in dex, destept inseamna mai multe lucruri:
    Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală.
    Care exprimă inteligență.
    Iscusit, rafinat, viclean, șiret, șmecher. (sinonime)

    Si inteligent? Înzestrat cu inteligență; ager la minte. ..

    Dar, vai, oare poate cineva sa aibe cunostinte depline si sa inteleaga lumea in toata complexitatea ei? Nu.
    Deci pana la urma, orice „destept sau inteligent” are lacune. In plus, noi ne asteptam ca daca cineva e „inteligent”, „destept” sau „inzestrat” sa fie automat si „perfect”. Adica societatea are asteptari ridicate, ceea ce il face si pe om sa aibe asteptari ridicate.. ceea ce duce automat la o paralizie tipica celor sensibili si inzestrati. :)) dar daca unu e prost, nesimtit si necinstit.. e iertat (politica!)

    Ce ai scris despre „destepti” sa ii numim oameni foarte inzestrati si extrem de sensitivi/sensibili. Exista multe forme de inteligenta, si IQ-ul scolar e doar 1 din ele. In plus, banii nu echivaleaza cu bucuria si nici cu inteligenta. Iti garantez ca daca le dai la majoritatea bani mai multi, nu ii vei vedea mai bucurosi, indiferent ca sunt destepti sau prosti.. Succesul nu garanteaza asta. Exista destule studii, si probabil multi oameni senzitivi simt asta, de aia nu-i intereseaza banii.. Daca erau toti intersati de bani nu mai aveam noi azi internet, iti garantez ca nu existau multe lucruri.
    Planeta se distruge nu din cauza celor destepti, si din cauza ca se produc lucruri inutile de unii care vor sa caute bani si succesul cu orice scop.

    Poti sa actionezi cat vrei, daca nu crezi in ceea ce actionezi sau ai remuscari ca nu e lucrul corect pt tine sau umanitate normal ca unu „prost” si manipulator va avea succes, nu are remuscari. In plus, probabil ai observat, sunt lucruri la care oricat ai actiona, oricat ai incerca, se misca greu. Altele la care impingi degetul si s-a si terminat. Depinde de la o cauza la alta!

    Defapt, societatea actuala ii invata pe cei sensibili sa fie fraieri si servili, si ca daca „nu muncesti nu castigi” daca nu te chinui nu reusesti, si le ofera mult prea multe unelte cu putere de manipulare celor insensibili. UIta-te la orice lege existenta si la aplicarea ei.
    Chestia cu luptatul cu sistemul.. e complexa si merita o discutie ampla

    Aceia „prosti” cu tupeu sunt proportional multi mai multi ca aceia „destepti”.

    Exista carti si studii despre o parte a populatiei „highly gifted” dar si despre anumiti oameni „highly sensitive people”.
    Din pacate de multe ori trasaturile si caracteristicile lor se intercaleaza.
    O problema principala aici sunt manipulatorii perversi narcisici. Acei oameni care nu au emotii, sunt „prosti” si „lenesi” si deobicei traiesc pe urma acelor destepti. Da, ii manipuleaza de nu0si vad de cap.

    Un MPN poate controla si manipula in jur de 40 de oameni o data. Se estimeaza ca intre 2 si 4 % din populatie este MPN. Ceea ce inseamna ca.. oops.. din 100 de oameni

    Gen cei care sunt „destepti si talentati” sunt si extrem de sensibili, gandesc prea mult pt ca au o gandire de tip arborescenta.
    Este mai mult o povara decat o usurare. Un „prost” e linistit.. pe cand un om destept isi face 100 de filme toata ziua.. daca un prost il jigneste, unu sensitiv se gandeste ca poate.. nu a vrut sa zica aia.. incearca sa caute alte explicatii.. si uite asa pierde ziua, pe cand ala prostu l-a jignit, si isi vede mai departe de treaba

    Sunt multe de discutat, si nu am stat sa organizez comentariul sa fie cel mai coerent, insa problema asta este extrem de adanca si complexa.
    Ar trebui mai degraba sa ii antrenam pe cei inzestrati sa faca echipe ca sa ne imbunatatim noi viata si sa ii limitam pe cei manipulatori.. s-ar schimba lumea foarte usor pt ca am avea un target exact si nu am impusca muste sau tantari pe intuneric.

    Ca si solutie, daca citesti asta, si esti inzestrat, te simti manipulat, tradat, foarte sensibil.. iti recomand cartile lui Christel Petitcolin si anumite alte carti de la editura Philobia.

    Da, vei invata in acele carti lucruri pe care ti le-ai fii dorit sa le fii descoperit mai devreme i nviata.. nu-i nimic, nu e prea tarziu:)

    Exemplu: MPN (manipulatorii perversi narcisici) creaza un joc si niste reguli constant schimbatoare in flux.. ce nici nu ti le fac cunoscute, tu, ca om bun, te chinui sa iti dai seama de ele. Si mereu cand crezi ca aproape ai ghiciti regula, pare ca nu aia era.. Acest joc de joaca oriunde, scoala, prieteni, politica, munca

    Am o noutate pt tine: Inventeaza-ti tu jocul si regulile. Daca o regula nespusa nu este scrisa exact si nu e respectata si de altii, inseamna ca nu exista si e doar o imaginatie.

    Nu esti singur.. mai sunt si altii.. fericirea ta interioara e mai importanta ca orice :)

    Spor!

    1. Avatar Andrei Chira

      Mersi de comentariu. Sunt niște idei bune și atingi niște puncte foarte mișto.

      Articolul ăsta a devenit viral pentru că am lăsat toate necunoscutele alea acolo și oamenii le-au completat ei cu toate traumele, fricile, paternele de gândire proprii.

      Dar în esență articolul e de fapt despre mine, e o discuție (ceartă s-ar putea spune) cu mine însumi. Eu mă cert cu un alter ego al meu, deșteptul și prostul sunt unul și același, eu.

    2. Avatar Valeriu

      Nu crezi ca este greu sa dovedesti obiectivitate in „cearta” cu tine insuti ?Mai ales cand unul era „desteptul” si altul „prostul”.

    3. Avatar Andrei Chira

      A fost greu să-mi dau seama și că mă certam cu mine. Abia după 7 ani, în timp ce scriam cartea, am realizat asta.

  497. Avatar BEDREAGA SORIN
    BEDREAGA SORIN

    SA STII O CHESTIE BINE DEFINITA , INTELIGENTA SE MASOARA IN FAPTE
    BUNE NU IN FAPTE RELE SI DECZII LUATE LA RECE ADICA PE MOMENT

  498. Avatar bedreaga sorin
    bedreaga sorin

    toti consideram ca suntem inteligenti dar rezultatul ni-l dau altii

  499. Avatar bedreaga sorin
    bedreaga sorin

    si mai este o problema , de cand aparut INTERNETUL toti sunt filozofi

  500. Avatar valeriu ionescu
    valeriu ionescu

    Pentru Mihaela Carmen,la comentariul din 24.05.2023 ”
    In afara de prima propozitie,restul postarii,dupa umila mea parere,se inscrie in zicerea versurilor:Ë usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune….”” Daca doresti iti pot detalia parerea mea !

  501. Avatar Maya

    Pentru mine personal totul sună foarte familiar!
    Mă regăsesc în fiecare punct al articolului…
    Felicitări, Andrei, cred că ai identificat corect ce îi face pe oamenii inteligenți să fie în același timp „proști” din punct de vedere social și societal.

  502. Avatar Tarnum West
    Tarnum West

    Ești în căutarea acelui vibe autentic al succesului?

    Ei bine, înainte să crezi că succesul este definit doar de cifrele din contul bancar și să ai impresia că toți oamenii sunt împărțiți în deștepți și proști, hai să vedem cum sunt de fapt lucruriile!

    De fapt toți suntem complecși si ne aflăm la diferite etape ale vieții, ce au foarte multe nuanțe, avantaje și/sau dezavantaje, la fel cum fiecare avem un istoric complex, unic și o familie specific nouă. Oamenii sunt în continuă evoluție, mereu au fost și mereu vom fi, iar succesul nu constă doar în bani.

    Haide să dezvăluim mai multe dimensiuni ale acestui concept. Știm cu toții că un cec gras sau o afacere profitabilă pot face inima să bată tare, dar succesul nu se oprește aici.

    În primul rând, bifează acea realizare profesională impresionantă – fie că te-ai ridicat pe scara carierei bine de tot sau ai lansat o afacere de succes care face furori. Dar succesul nu înseamnă doar scări corporative sau cifre în creștere; este și despre valoarea pe care o aduci cu munca ta.

    În sfera vieții personale, ai punctat maxim atunci când relațiile tale sunt pline de vibrații pozitive. Fie că ești înconjurat de familia ta sau de prieteni apropiați, fericirea și armonia în relații sunt un indicator esențial al succesului în viața personală.

    Educația continuă și contribuția la comunitate sunt la fel de cool. Când înveți mereu și împarți cunoștințele și abilitățile tale cu ceilalți, te transformi într-un agent al schimbării și ăsta e adevăratul succes.

    Mai e și sănătatea ta, fizică și mentală. Atingerea unui echilibru între corp și minte nu este doar un trend, ci o formă autentică de succes. Fă sport, mănâncă sănătos și ai grijă de binele tău interior.

    Creativitatea și expresia artistică te fac să ieși în evidență. Dacă pictezi, scrii, cânți sau dansezi, exprimă-ți creativitatea! E una dintre cele mai tari forme de succes pentru cineva cool ca tine.

    Mai e conștientizarea de sine și fericirea interioară – când te cunoști și ești în armonie cu tine însuți, ai găsit cheia succesului autentic.

    Și în final, banii. Da, ne plac banii și e frumos să-i ai, dar să nu uiți că ei nu trebuie să fie singura măsurătoare a succesului. Obținerea securității financiare e grozavă, dar nu e baza exclusivă a succesului. Poți fi cool și fără să-ți verși contul bancar cu zeci de zerouri.

    În concluzie, succesul e mult mai mult decât ceea ce vedem în cifre sau în conturile noastre. E despre echilibru, fericire, contribuție și evoluție personală. Așa că, du-te înainte și cucerește toate aceste forme de succes, pentru că tu ești cel mai cool creator al propriei tale definiții a succesului. 🚀💥:D

    Articolul lui Andrei pică în două capcane, abordarea în stil american a vieții și cea mai importantă notă de subtext – simplificarea și generalizarea unui subiect complex. Nu vrem să cădem în capcana iluziei că o problemă complexă are doar două rezultate, sau chiar mai puține decât are în realitate. Viața noastră socială și toate ramificațiile sale sunt mult mai complicate decât a reduce totul la o singură formulă: succes = bani. Acest lucru ar însemna să minimalizăm importanța altor valori esențiale care definesc umanitatea noastră. Când ajungem părinți este important să dăm mai departe tot knowledgul corect acumulat în decenii de existență mai departe.

    Să fim sinceri, lumea nu se împarte în două categorii simple: cei cu bani și cei fără, cei deștepți și cei proști. Există o întreagă paletă de culori și nuanțe care compun succesul în viață. Nu vrem să picăm în capcana simplificărilor excesive sau în generalizări superficiale.

    De fapt, lumea este plină de oameni care au atins succesul financiar, dar au vieți personale mizerabile. Această perspectivă ne amintește că succesul nu ar trebui niciodată redus la o măsurătoare unică și nici nu trebuie să îi dorim nimănui să sacrifice esența vieții pentru bogăție. Oamenii sunt mult mai complecși decât simpla cifră din contul bancar și decât statisticile. Și, în ultimă instanță, succesul se măsoară prin felul în care aducem împreună toate aspectele vieții noastre pentru a crea o poveste autentică și echilibrată a reușitei noastre personale. 💫

  503. Avatar Dragos

    super…un subiect demn de scris o carte….dar la acest subiect cred ca să omis aspectul – caracterului uman – cel cu care te naști…pentru ca cel deștept sau inteligent, care are un caracter urat, și acel caracter nu si-l poate stăpâni, și mai ajunge și în poziția de șef sau conducător…caracterul lui urat combinat cu inteligenta , îl face sa fie diabolic…de ăștia mi-e frica cel mai tare, ăștia sunt cel mai periculoși.

  504. Avatar gagarin

    Da ,prostul are succes ,dar nu in viata…….ci in societate,e o mare diferenta

  505. Avatar CHRIS

    salut
    Subiectul tau principal ,ce are ca raspuns acestei sa zic idioate întrebari, , la care reusita sau succesul vazut, este strict materiala si din cate deduc implicit, prostii sunt direct pusi in concurenta cu desteptii,suna in felul urmator ; De Ce Oamenii inteligenti esueaza si Prostii reusesc in viată ??? Diferitele raspunsuri, care asemenea intrebarii” idioate” , te -au pus in postura de ai pune atat pe destepti cat si pe prosti in aceeasi categorie strict departajata de modul si felul in care unii reusesc, ,altii mai putin si poate unii deloc, curg argumentat, dupa tine astfel : …Oamenii destepti gandesc prea mult vs prostii care actioneaza !
    ..tin sa iti mentionez ca matematica simpla ,elementara,atat la indemana unui prost cât si al unui destept ,asa cum îi numesti tu simplu , depinde cata imaginatie si viziune are fiecare , (eu as mai completa cu cate un adjectiv compus la fiecare fara a mai face referinte si nici comparative la societatea româneasca ,tu sau el,sau tu cu tine etc )…,ne spune ca linia cea mai scurta intre doua puncte A,si B este linia dreapta,corect???..Din cate deduc conform raspunsului ,prostul e cel care reuseste cel mai rapid, sau singurul ,datorita faptului ca nu ia in calcul elemente ,isi vede permanent obiectivul ,elimina neajunsuri, castiga timp si vede el cumva cum ajunge de la A la B, pe cand ,undeva pe acelasi drum , desteptul calculat ,datorita problemelor ,dilemelor se plictiseste pe undeva ,are temeri si , el nefiind poate nici o persoana de actiune asemenea prostului, etc ..Corect???..
    .daca imi poti raspunde la intrebarea asta cu un Da sa Nu , voi reveni in continuarea subiectului tau ,a celorlalte intrebari si argumente ,si deasemenea iti pot raspunde suplimentar la exemplul obiectiv dat, de cum se poate sparge un „geam” si doar de acela care doar gandeste ,fara eforturi fizice directe ,fara atingeri mecanice ,si pe care tot actiune cu reactiune o poti numi ,cauza si efect ,etc etc ..Multumesc

  506. Avatar Teoria Nimicului e Cheia
    Teoria Nimicului e Cheia

    Din pacate cu toate solutiile salvatoare ale autorului ramanem cu ideea ca acesta nu a vazut Idiocracy ca sa inteleaga ce inseamna sa culeaga roadele articolului sau. Dar va veni si vremea asta.

  507. Avatar nicubrt

    am inteles cam unde bati tu, oamenii inteligenti se incurca uneori in gandirea lor, nu au prea mult spirit practic, se blocheaza temporar uneori in analizele lor, dar astea sunt defecte aflate in prelungirea unor calitati de exceptie, oamenii destepti sunt mai ciudati pt cei de rand, asa a fost dintotdeauna insa fara ei lumea asta ar fi mult mai in urma la toate capitolele…de cealalta tabara, oamenii cu spirit practic de care pomenesti, care iau viata, sistemul, oamenii asa cum sunt, sunt ok atata timp cat au un sistem de valori corect la care se raporteaza, daca nu au caracter si actiunile lor sunt viciate, oricate ar da in afaceri sunt doar pt satisfactia lor personala si in detrimentul multor alti oameni … si atunci daca vii cu argumente de genul: asa e viata, legea junglei, care pe care, daca nu le-o trageai tu la fraieri era altul etc….atunci toate calitatile de care vorbeai tu nu mai fac nici cat o ceapa degerata … si da, ca ei sunt multi, din ce in ce mai multi, asta e realitatea cine nu accepta fuge de adevar, nu e nimeni perfect, nu cere absolutul de la nimic … asa e, dar daca nu mai constientizezi diferenta dintre bine si rau ajungand sa te feliciti pt ca ai calcat pe cadavre si ca asa trebuie ca sa fii puternic … esti pe un drum gresit … da’ gresit rau! Daca ai acele calitati de care vorbeai tu si le pui in practica, nu esti perfect si nu iti cere nimeni asta, faci unele compromisuri pt ca in afaceri daca incerci sa faci pe ingerul corectitudinii esti mancat pe paine din debut insa toate astea sa fie la un nivel redus, la care sa te poti uita totusi in oglinda dimineata (nu vorbim de nesimtiti ca aia se uita si dupa ce dau omului in cap la drumul mare) atunci da, acestea raman niste calitati de sine statatoare si persoana respectiva va avea o viata cu realizarile pe care si le-a propus si care il fac pe el fericit…insa tot oamenii destepti au miscat pamantul asta in orice ramura iar daca multi dintre ei nu s-au imbogatit este pt ca … nici nu a fost telul lor asta, daca in cazul unora au venit si banii au venit ca si consecinta a realizarilor lor, nu ca si scop in sine.

  508. Avatar She

    Am observat că foarte multe persoane s-au simțit lezate și au considerat necesar să aducă explicații suplimentare în comentarii (unii ajungând chiar până în punctul de a îți scrie un articol întreg drept răspuns sau contraargument), însă articolul mi se pare foarte bun.

  509. Avatar Optimizare SEO
    Optimizare SEO

    Daca nu au inteles macar a functionat indexarea in Google! Succes!

  510. Avatar voicu mihael
    voicu mihael

    am citit undeva un articol oarecum diferit ca titlu dar sub cortina era acelasi raspuns. Acolo intrebarea unui magnat american( tipic nesimtit) era daca esti inteligent de ce nu esti bogat?Pai uite ca Tesla, Schauberger, Diesel , Filipov-foarte inteligenti au fost mereu fara bani deoarece canibalii din jurul lor -cei cu o singura molecula cenusie stiau ca dac nu-l fura pe tantalaul care cerceteaza zi si noapte in labofrator sau atelier , atunci nu fac nici un pas in lumea finantelor.Si pentru ca in ascensiunea lor nu aveau limite , au furat dar au si asasinat doar pentru a captura sau opri inventiile in numele unor interese murdare ( vezi Diasel, Filipov, practic si Scauberger ).Deci c ei care razbesc o fac fara sa tina cont de limite si mai ales sprijiniti acum de o haita de judecatori si procurori pe care i-au cumparat cu pensiile alea speciale -pentru care domn judecator vinde si pa mama lui, scoate basma curata pe hoti si criminali drept recunostinta si prin obligatia creata de argintii primiti…Si uite asa progresam si exportam criminalitate

  511. Avatar Mihai

    Frumos articol felicitări!

  512. Avatar Traian

    Pentru că mulți se simt lezați de articol.
    În primul rând că articolul este generalist.
    Dar chiar așa există un sâmbure de adevăr.
    Cercetați în jurul vostru să vedeți cine este patron de firmă, cine este șef, șefuleț și analizații inteligența.
    Hhmmm, pot exista surprize înfiorătoare …
    :))))

  513. Avatar Gigi Christian

    Din punctul meu de vedere noi suntem înzestrați cu anumite abilități în viață i-ar trebui să ne descoperim singurii i-ar viața merge înainte totul este de la Dumnezeu.

  514. Avatar Mark

    Un articol foarte vechi descoperit de mine azi. Total greșit. Să luăm pe rând. Cine e deștept, inteligent etc.. și cine nu? Ce te califică? Notele? Cultura generală? Autoaprecierea subiectivă? Pentru că notele de regulă sunt un val, dacă ești consecvent și oarecum plăcut de profesori iei note bune în șir. Cu toate ăstea mereu cei de 10 pe linie mi s-au părut un pic idioți cu rare cazuri , când chiar erau intelegențe excepționale. Un ”tocilar” cum e de multe ori bifează obiect după obiect fără discernământ. Rareori are pasiuni, vocații. Cultura generală e un tip de inteligență. Auzim deseori că e bun la matematică sau la limbi străine. Am constat de exemplu că talentul nativ la șah vine cu o capacitate de a învăța limbi străine dar nu musai cu talentul matematic. E clar că sunt două tipuri de inteligență ce se manifestă diferit. Dacă numim ”reușită” în viață doar averea sau poziția e iar ceva destul de reducționist. Nu spun că stereotipiile prezentate nu au referințe practice. Există oameni dotați intelectual cu o incapacitate de a ”se vinde”. Dar nu tupeul e soluția. Asta e arma idiotului impostor. În fond inteligența presupune și capacitatea de a elabora strategii creative de a ieșii în evidență, mai mult ca tupeul, intriga, impostura.

  515. Avatar

    Marfa subiectul… Devine mai actual.

  516. Avatar E.I

    ideea este sa faci nu sa scrii poezii si sa astepti sa.ti vina banii.
    Are dreptate ,doar ca a detaliat prea mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *