Am ajuns să-i înțeleg și pe agenții imobiliari

După unele interacțiuni cu agenții imobiliari din trecut rămăsesem cu impresia că sunt o specie aparte, ca taximetriștii. Numai impresii, figuri, vor să cumperi fix prima chestie pe care ți-o arată, să-și ia comisionul fără să muncească prea mult și la revedere.

Apoi mi-am vândut singur apartamentul din Bacău.

După două zile de interacționat cu potențialii cumpărători, îi înțeleg pe agenți, care trebuie să intre în contact cu oamenii ăștia zi de zi.

M-a sunat un om ca să-mi laude apartamentul, vai ce frumos e, vai ce locație bună, tare mult aș vrea să-l cumpăr, îmi place foarte mult, tra la la. Ok, hai să-l vezi în realitate. Nu, că nu am bani. Păi ia credit. Nu, nu pot să iau credit că abia m-am angajat și am și salariu mic pe cartea de muncă. Atunci de ce mi-ai cerut nr de telefon? De ce mă suni?

M-a sunat alt om ca să-mi propună să-mi dea niște bani și restul în rate. Nu te cunosc, boss, nu pot să-ți dau eu credit și să-mi plătești mie rate. Ia-ți credit de la bancă. Nu, că suntem oameni serioși dar nu putem lua credit. Și tu, serios, vrei ca eu să umblu după tine să-mi recuperez banii?

M-a sunat alt om ca să-mi propună să stea cu chirie și chiria aia să se deducă din prețul apartamentului și în curând are el o afacere pe țeavă și o să aibă să-mi dea restul de bani. Mersi, te sun eu mai încolo. Azi nu.

Au venit unii să vadă apartamentul, ne place, vrem să-l cumpărăm. Ok, hai să-l cumpărați. Dar nu putem acum, abia peste 2 luni putem să facem credit. Alții, fix la fel, dar abia peste 6 luni putem să luăm credit. De ce? De ce vedeți apartamente acum? De ce irosiți timpul oamenilor?

A venit o doamnă, văzut, plăcut, vreau să cumpăr. Ok, hai la notar. Stai că nu știu ce acte îmi trebuie. Îți trebuie doar buletinul. Nu, mă refer actele ca să iau credit. Stai așa, tu nici nu te-ai dus la bancă să vezi dacă poți să iei credit? De ce vizionezi apartamente? Primul pas nu ar fi să te duci la bancă să-ți facă un prescoring, să vezi la ce te încadrezi, să vezi dacă te încadrezi?

A venit o doamnă mai suedeză, făcea poze la plasele de tânțari, se făcea că nu știe cum funcționează mașina de spălat rufe, făcea pe proasta prin casă. I-am deschis ușa și am poftit-o afară. Îmi oferă bani cash, să mergem la notar, să facem, să dregem. Da, da, cum să nu, vă sun eu mâine, acum poftiți afară.

Au venit unii, frate și soră, sora voia să cumpere, îi plăcea apartamentul, locația, era super încântată, era dispusă să plătească cât ceream, fără nicio negociere. Prețul oricum era unul corect, majoritatea au acceptat prețul cerut. Frate-su, afacerist, n-a vrut în ruptul capului să ajungem la un consens, el trebuia neapărat să „negocieze”.

Prin negociere eu înțeleg că lasă fiecare câte ceva, el înțelegea ca eu să las prețul fix la cât vrea el și gata, aia e.

A venit de 2 ori pe la apartament, m-a sunat de 7 ori, mi-a trimis 20 de mesaje, la un moment dat ne-a chemat la notar, gata, cumpărăm. Ok, mergem la notar, acolo se uită pe acte și zice că e prea mic apartamentul, nu-l luăm. Păi nu ai venit să-l vezi de 2 ori, nu ai intrat în toate camerele? Nu există în anunț toate detaliile posibile, inclusiv suprafața? Nu, că n-am citit anunțul, mi-a dat cineva pe Facebook, m-am uitat doar la titlu și la poze.

A continuat să-mi dea mesaje și a doua zi, ca să mă facă să las prețul la cât voia el. Pare incredibil, dar oamenii ăștia există. După ce își bate joc în prima zi de un om, revine a doua zi și o ia de la început, nu lasă nimic de la el. Tu mă bați la cap să-ți vând ceva, deci vrei acel ceva, dar nu oferi nimic în plus, dimpotrivă, oferi mai puțin decât în prima zi. Și speri că ce?

Sunt intrigat de oamenii ăștia, am o curiozitate științifică, ce-i mână pe ei în luptă? Ce gândesc? Are oare succes strategia asta? Poate la oamenii mai slabi, mai săraci, mai nuștiucum?

Omul pur și simplu nu putea accepta să piardă negocierea, pentru el deja nu mai era despre a-i cumpăra lui sor-sa apartament ci a devenit o problemă de orgoliu, trebuia neapărat „să mă facă” pe mine.

La un moment dat, i-am zis – omule, dar de ce vrei neapărat să câștigi doar tu și eu să pierd. Nu înțeleg. Eu pot să vând la prețul pe care-l vrei tu, nu e o problemă de bani, dar nu-mi place să fiu bullied, de asta nu vreau.

Până la urmă am vândut la prețul lui, dar nu lui, ci altcuiva care a plătit pe loc. Și pentru că a plătit pe loc, i-am dat preț mai mic. Asta înseamnă negociere, oferi și tu ceva, ofer și eu ceva. Lași tu ceva, las și eu ceva.

În fine, mi-am adus aminte de idiot și am deviat de la subiect.

Ideea e că după interacțiunile astea îi înțeleg pe agenții imobiliari. Eu am vândut apartamentul în 2 zile, am terminat repede, dar ei se luptă cu oamenii în fiecare zi, e normal să devii mai eficient, să-i citești și să-i triezi pe cei serioși de idioți.

Poate într-o zi o să ajung să-i înțeleg și pe taximetriști.

18 răspunsuri la “Am ajuns să-i înțeleg și pe agenții imobiliari”

  1. Este interesant ca toti cei despre care vorbesti, daca sunt in strainatate, se schimba . nu mai au acelasi tupeu. Cum vin in Romania vor sa stearga pe jos cu toti cei pe care ii intalnesc.
    Nu inteleg fenomenul.

    • @Rodica

      Xenofilie. Nu, nu xenofobie, ci xeno FILIE.

      Dacă faci o analiză psiho-socio culturală, practic destructurezi toată istoria spațiului carpato-danubiano-pontic, în fața întrebările acre, amăgitoare, de felul: „Dar noi, de ce nu ne iese, de ce ne punem bețe-n roate, de ce ne-am trădat la turci, de ce ne-am furat unii pe alții, de ce nu ne pasă, de ce … ?”

      Totul se află în xenofilie. Este atât, atât de înrădăcinat fibra xenofiliei, încât avem în folclor lozinci de felul „Românul e ospitalier cu străinul” și altele asemănătoare; „cu străinul”, nu cu „românul”.

      Este incomensurabil de complicat discuția asta (practic, nu există, nu se îndrăznește) și nu ajuge un comentariu pe podgoria virtuală al lui Andrei. Au încercat s-o bage cu „autorasismul” dar nu, nu prinde, e blasfemie/anatemă.

  2. Da, trebuie sa intelegem agentii, de asta fiecare anunt publicat de o persoana fizica e preluat si republicat de 20 de agentii. E greu sa fii agent intr-o tara in care blind advertising si click & bait nu sunt pedepsite cu pierderea licentei de profesare, cum se intampla in tarile cu apa calda.

    • Ce licenta Florine? Nu au srl, nu au pfa, ei nu apar nicaieri, nu au contract. El doar iti intermediaza un apartament verbal, restul tine de tine. Sunt doar bani aruncati pe fereastra.

    • Pe mine m-a sunat o singură agenție și mi-a cerut voie să publice și ei anunț. După ce l-am vândut singur i-am anunțat și au dat anunțul jos.

      Au și agenții bubele lor dar în mare parte sunt doar adaptați la oamenii cu care intră în contact zi de zi.

      • „Au și agenții bubele lor dar în mare parte sunt doar adaptați la oamenii cu care intră în contact zi de zi.” Pai aici e buba, ca daca nu ar face apel la preluarea anunturilor „cu japca”, nu prea ar mai intra lumea in contact cu ei.

  3. M-a sunat alt om ca să-mi propună să-mi dea niște bani și restul în rate.
    Daca nu ai fi avut nevoie de toti banii in acel moment ar fi fost o vanzare rapida. El oricum iti va plati ba mai mult s-ar putea chiar sa iesi pe plus in caz de neplata deoarece executorul cere despagubiri si tie ti se adauga o dobanda frumusica de 0.2% pe zi de intarziere. Nu ti-a platit 3 luni de la data scadentei? ai castigat 20% din valoarea apartamentului inapoi. Totusi sa nu uitam ca el deja este intabulat pe apartament deci va fi executat rapid, ai fi avut un singur drum de facut pana la cefeu pentru a bloca tranzactionarea imobilului pana la plata recurentei.

    Ok, mergem la notar, acolo se uită pe acte și zice că e prea mic apartamentul, nu-l luăm.
    De aceea exista anecontract semnat pe loc, el iti plateste un 500-1000 de euro iar daca se razgandeste ii pierde. Aceeasi chestie o puteai pati si cu agentul cand ati fi ajuns in fata notarului.

    Si acum stai si socoteste, ti-ar conveni sa ii platesti unui agent 1000-3000 de euro pentru atat efort? Mie nu. Este prea mare comision mai ales ca majoritatea nici nu iti ofera factura, ei se ocupa doar cu prezentarea apartamentului si cu oamenii dar daca apartamentul este locuit trebuie sa te prezinti, asa ca in unele cazuri efectiv sunt inutili. Un pret corect pe apartament il face vanzabil in maxim o saptamana.

    • Da, un preț corect, poze decente, amenajare de bun gust, locație ok și vinzi apartamentul aproape instant.

      Eu l-am dat în fix 48 de ore de când l-am pus pe net.

  4. Agentii imobiliari in Ro chiar sunt niste smenari. S-a zis deja mai sus ca nu au niciun aport concret in vanzarea imobilelor. Mai mult incurca, ridica preturile din dorinta de a incasa comisioane mai mari. As prefera sa ma sune direct pe mine niste ciudati decat sa ma incurc cu agenti sau agentii. Ca sa nu mai vb ca sunt evazionisti de prima mana. Toate experientele avute cu agenti s-au terminat prost. Unul m-a si amenintat cu bataia daca „fac vreo combinatie”. Prin asta a se intelege daca ii trag teapa si vorbesc direct cu proprietarul. Cu bataia! In 2014! :))

    • La unele agenții mai premium fac și ceva treabă, ăștia mici sunt hustleri. Dar nu despre asta e vorba, doar ziceam că îi înțeleg că au tendința să-și eficientizeze cât mai mult interacțiunile și, deși asta îi poate pune într-o lumină proastă, ei doar sunt adaptați la mediul ăla.

  5. Datorita agentilor imobiliari au crescut preturile cu mult peste valoarea lor. Eram intr-o agentie acum cativa ani si am auzit dintr-o camera alaturata o convorbire telefonica: “Doar atat cereti pe apartament? Dumneavoastra stiti ce preturi sunt in zona?”

  6. Eu am vandut un apartament in Bucuresti prin agentie. Nu mai aveam nevoie de el caci acum stau in Londra. Vreau sa va spun ca a venit agentul cu o camera 3D, a scanat tot apartamentul, a facut pre-vizionarile la biroul lor pe un sistem Virtual Reality, a venit apoi cu doi clienti din care unul a si cumparat. Cred ca el si-a batut capul cu acei clienti enervanti iar la mine a venit doar cu cei care trebuie. Tehnica lor nu am vazut-o nici in UK. Banuiesc insa ca asta se intampla in Bucuresti care oricum pare ca este mult mai dezvoltat decat provincia. Cazuri si (ne)cazuri.

    • Depinde de inspiratia de moment dar chiar dragut pozat 3D. Eu am incercat sa vand o masina identic cum le vand cei de la licitatii in strainatate. Adica enumeri toate defectele vizuale, faci poze de referinta si poze la atuurile masinii gen clima pe doua zone la o compacta de 10 ani. Nu a contat… romanul inca doreste o masina cheala dar sa arate bine la exterior si atat. Intr-un final s-a vandut dar prin prost noroc nu prin metoda aleasa asa ca am intrat in randurile comerciantilor de masini SH, le aduc, le fac un polish, mai un element vopsit, fara poze suplimentare…

  7. Andrei, tu ai dreptate în felul tău…

    Însă bășcălia nu o întrece nimic, iar oamenii nu iartă. Nu uita că ridicolul, „a intra în ridicol”, este printre spaimele cele mai mari ale românului, iar țepele ard rău când se dovedește furăciunea voalată.

    La ce mă refer:

    https://www.vice.com/ro/article/nzbw4g/cum-te-trage-in-piept-dezvoltatorul-care-ti-vinde-un-apartament-253

    https://www.vice.com/ro/article/gvgy73/teapa-la-targurile-imobiliare-din-romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.