Am văzut filmul ăsta și mi-am adus aminte de cum eram și eu acum vreo 7-8 ani.
Nu sunt ahtiat din ăla după dezvoltare personală, iluminare, atingerea simțului sinelui suprem & shit, dar trebuie să recunosc că după ce am citit „Tată bogat, tată sărac” a lui Robert Kiyosaki am avut un moment de revelație și m-am decis să mă pun pe treabă.
Și chiar credeam, ca ăia din film, că o să ajung milionar până în 35 ani. Pe bune, așa credeam.
Eram naiv dar cred că într-o oarecare măsură naivitatea aia de la început m-a ajutat să ajung unde sunt acum.
Să vă dau un exemplu…
Prin 2007, când mi-am deschis eu magazin online de calculatoare, cam în același timp cu mine, un prieten care lucra și el în IT s-a gândit și el să pornească pe cont propriu și să-și deschidă magazin online.
Și-a făcut calcule, s-a gândit, a analizat și a decis că nu e profitabil și că nu merită așa că s-a lăsat păgubaș, a rămas angajat.
Eu, fiind naiv, nu mi-am făcut prea multe calcule, nu am analizat totul la sânge, pur și simplu i-am dat drumul și am zis că dacă ești corect, serios, profesionist și oferi servicii de calitate clienților ai șanse de reușită. Naiv, cum spuneam.
După aproape 2 ani am ajuns și eu la concluzia prietenului, că nu prea merge. Dar…
În perioada asta am învățat niște lucruri despre online, despre business, despre oameni și mentalități. Am trecut prin niște experiențe. Am mai citit și niște cărți. M-am perfecționat atât pe partea de marketing/business cât și pe partea tehnică.
Am lansat un magazin online de tricouri imprimate, apoi un blog de fashion, am început să scriu mai mult, să creez conținut și în română și în engleză, am început să învăț din ce în ce mai mult WordPress, am prins niște vârfuri de trafic și am început să mă concentrez pe optimizarea WordPress-ului, etc…
Am făcut tot ce a trebuit să fac.
Am fost naiv, am crezut că o sa fiu milionar, nu m-am gândit vreodată că n-o să meargă vreun proiect, mă gândeam numai la succes.
Dar am muncit mult. Și am învățat ce am putut să învăț. Și mi-am asumat niște responsabilități, mi-am asumat și greșelile, m-am corectat când am greșit. Cred că am „pierdut” în total cam 12.000 euro în aștia 8 ani de antreprenoriat.
Am pus ghilimele pentru că nu-i consider de fapt pierduți ci mai degrabă investiți în dezvoltarea mea ca antreprenor.
Acum prietenul meu este tot angajat, în altă parte și cu salariu mai mare decât în 2007, dar e tot angajat și e relativ cam la același nivel (de execuție, nu de management).
Și nu știu cum să explic faza asta ca să nu mă înțelegeți greșit, nu e o competiție de-a mea cu el sau cu oricine altcineva, nu e vorba despre cine e mai șmecher și câștigă mai mult.
E o competiție de-a mea cu mine însumi, compar eul meu de acum cu eul meu dintr-o realitate paralelă în care nu am fost naiv, nu am încercat să răzbat pe cont propriu și am rămas angajat.
Dacă aș fi făcut asta nu cred că în momentul ăsta aș fi fost la fel de fericit ca acum.
Nu cred că aș fi depășit nivelul de execuție, nu cred că fi câștigat la fel de mulți bani, nu cred că aș fi putut să petrec așa mult timp cu familia ca acum.
În concluzie, câteodată e bine să fii și naiv.
Și toate chestiile astea (cărți, cursuri, etc…) de dezvoltare personală nu cred că sunt neapărat rele sau țepe.
Lasă un răspuns